Nici prin cap să îmi treacă să consider că prestația mai dinamică, mai incisivă, deși încă nu acidă, a moderatorului și invitatului permanent la ”Fabrika” se datorează și articolului meu.
Însă, cred că e bine ca cei care au niște idei și propuneri, să le facă și cunoscute publicului, care pot fi spre binele societății. Ceea ce am și făcut.
Desigur, Liliana Palihovici și Adrian Candu au demnitățile lor și nu sunt primele persoane în stat. Știu a vorbi binișor. Ei chiar pot avea ”misiunea” de a afirma ceea ce nu o pot face alții, ”mai primele persoane”. Spunem ”mai primele”, pentru că știm cu toții că nici cei de aseară nu sunt ”primele”. Dar, oficial, cei de ieri trebuiau tratați cu mai multă principialitate.
A doua ediție a noului format mi s-a părut cu mult mai bună. Și putem crede că va fi tot mai bine.
Menționam anterior anormalitatea ca, de fiecare dată, să vină la Fabrika, ”solitari”, ba Filat, ba Lupu, ba Voronin, ba Ghimpu. E bine că acum vin cel puțin câte doi. Desigur, nu se știe cât va dura mariajul/concubinajul PLDM-PD… Dar sperăm să nu se revină la emisiunile cu doar câte un ”păun”. Pentru că un talkshow de acest gen este o luptă de inteligență și atât ziaristul, cât și invitatul la emisiune, trebuie să știe să nu se bâlbâie și să dea răspunsuri prompte. Nu să se simtă mare și tare înconjurat de lingăi, iar la TV să ”îl pună la punct și să îi închidă gura” ziaristului.
Bineînțeles, lupta ca să te vadă lumea că ești mai prostuț se învață, trebuie să te cultivi, să fii informat, să ai poziție clară față de multe probleme.
Dar asta nu va fi dacă vom avea moderatori ce adorm la emisiune, ascultându-și, cu gura căscată, patronii și manipulând lumea. Așa nu ne vom mișca înainte și cetățenii vor rămâne neinformați – exact cum au făcut-o comuniștii și cum sunt înclinați să o mai facă mulți pretinși democrați.
Și mai e ceva. Mă deranjează mult când văd un demnitar care se exprimă, parcă, ceva mai corect, dar mai poate trânti un ”necătând”, un ”inclusiv și” și alte calchieri din rusă. Ar fi bine ca moderatorul și invitatul permanent să le sugereze forma corectă prin a relua expresia sau cuvântul, dar deja spuse în formă corectă. Da, avem și misiunea să îi mai ajutăm pe unii, chiar dacă trebuie să apreciem că se vorbește mai bine în emisiuni.
Mă bucură când e mai bine. De aceea, am scris și acest articol.
Da, să nu uitați ceva. Ați spus că mâine va veni Ghimpu la Fabrika. Nu uitați să îi amintiți că a pus Unirea în sicriu, după care a scos-o, a spălat-o, a periat-o, a parfumat-o și a pregătit-o ca marfă electorală, fiind ”unionist” numai în declarații pentru cronici și la Cotroceni sau în Pipera.
Vă dau, cel puțin, două link-uri.
http://stirileprotv.ro/stiri/international/ghimpu-moldova-nu-are-in-plan-unirea-cu-romania.html
http://timpul.md/articol/mizeria-pragmatismului-politic-moldovenesc-21720.html
Vitalia Pavlicenco
Ucraina se teme că România va anexa Bucovina de Nord
———————————————————————————————-
ziarul Adevarul ro international
din 8 Septembrie 2012
http://www.adevarul.ro/international/Ucraina_se_teme_ca_Romania_va_anexa_Bucovina_de_Nord_0_770323009.html
———————————————————————————————————————
“Se fac pregătiri pentru anexarea Bucovinei de Nord,
sub pretextul reîntregirii Sudului şi a Nordului Bucovinei.
Acest lucru se va întâmpla în timpul următoarei crize politice
din Ucraina, va fi un proces foarte rapid şi puţin dureros”,
– a declarat Sergey Deev,
Secretarul Congresului Civil-Constituţional Ucrainean,
preşedintele Comisiei pentru relaţii ucraineano-române,
anunţă portalul de ştiri MIGnews.com.ua.
———————————————————————————————————–
– “În regiunea Cernăuţi, mai mult de 100.000 de oameni au cetăţenie română.
La frontierele ţării a crescut numărul posturilor de control,
iar poliţia de frontieră este înlocuită cu civili care deţin câte două paşapoarte,
unul ucrainean şi unul românesc”
– afirmă Deev.
– “În săptămâna următoare anexării, românii din regiune vor organiza un referendum,
în care marea majoritate a cetăţenilor, având şi paşaport ucrainean, şi românesc,
vor susţine unirea cu Bucovina,
astfel încât aceasta să revină în graniţele sale de până în anul 1940″
– subliniază preşedintele Comisiei pentru relaţii ucraineano-române.
——————————————————————————————–
Deev susţine că deţine informaţii potrivit cărora acest scenariu se află într-un stadiu
foarte activ de pregătire, iar Ucraina, practic, nu poate face nimic pentru a se opune.
– “România este stat membru al NATO şi, în consecinţă, orice acţiune de răspuns împotriva României
va atinge întreaga Alianţă Nord-Atlantică.
Această problemă a fost discutată şi în cadrul summitului NATO de la Chicago,
împreună cu situaţia din Transnistria.
La acel summit, Bucovina a fost trecută pe lista cu posibile zone de conflict militar”
– a concluzionat expertul.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
—————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
==============================================
Aveti dreptate doamna Vitalia,
E bine sa aveti priza la mass-media
http://conspiracyspymd.wordpress.com/
Virgilă, nu aşe, bre,
ci uite, cam aşe:
Aveţi dreptate, doamnă Vitalia,
vă meritaţi pedeplin medalia!
Интересно читать, спасибо
Minciuna în rochie de adevăr
…noi, basarabenii, numai unindu-ne cu Ţara… vom pute,,, (LA, 29-01-14).
ÎN SENS DE: Vom puţi?
… să mutăm capitala R. Moldova la Bucureşti şi pe cea a României la Chișinău
(LA, 29-01-14). JUST: Ţara să se numească Moldova, capitala Chişinău, limba
– moldavă. Doar aşa vom accepta unirea.
Nu fac o descoperire rară,
ci doar o declaraţie gîndită:
Dabija-i o Mare Minciună literară.
cu MAJUsculă necesară.
Şi cu poetica pleată şiclită.
……….
Şiclit-nespălat şi-ncîlcit.
Полностью согласна!