PNL propune anularea Legii privind autonomia găgăuză și referendumuri proUnire cu România

IMG_0622Partidul Național Liberal urmărește cu adâncă uluire evoluțiile de pe scena politică moldovenească si lipsa de atitudine din partea Puterii. Prin diferite luări de poziție, național-liberalii și-au exprimat atitudinea de dezaprobare totală a tendințelor antistatale și anticonstituționale ale unor grupări extremiste și românofobe, care urăsc opțiunile majorității alegătorilor de toate naționalitățile de a aspira la o civilizație și comunitate europeană, democratică, din care face parte și Patria celor 500 de mii de basarabeni cu cetățenie română redobândită, precum și Patria celor care încă își așteaptă această cetățenie nativă.

Consiliul Unirii, din care face parte și PNL, este o Platformă unionistă care s-a fondat pentru promovarea obiectivului unionist în condițiile când forțele revanșarde comuniste proruse au început ofensiva contra aspirației naționale europene, în preajma împlinirii celor 200 de ani de ocupație ruso-sovietică a teritoriului românesc din stânga Prutului. Comuniștii, animați de Kremlin, la fel ca și grupările separatiste găgăuze, sprijinite de Moscova și tolerate de guvernanții lași de la Chișinău, urmăresc în continuare, fie prin diferite ”Kongrese ale cetățenilor”, referendumuri ilegale, ultimatumuri și provocări, stoparea eforturilor românilor și alogenilor integrați de avansare spre comunitatea euroatlantică.

Republica Moldova este la răscrucea unor lumi încă adverse, Ucraina fiind testul în această confruntare acerbă dintre Vestul democratic și Estul haotic. Acum, soarta copiilor din stânga Prutului depinde de disponibilitatea celor ce și-au asumat guvernarea unui stat cu mari deficiențe – încă de la proclamare – la capitolele apariție, funcționare instituțională și viabilitate. Cu toate acestea, de dragul menținerii calmului și concilierii grupurilor etnice cu națiunea română majoritară de români (numiți de ocupanții sovietici ”moldoveni”), atât Vestul, inclusiv România, cât și clasa politică primitivă din R.Moldova, au acceptat un soi de convenționalitate de coabitare, în speranța avansării spre UE.

Acum, însă, zonele separatiste, create și pompate cu idei, și nu doar, fac tot posibilul să dezbine societatea și să clatine barca proeuropeană a celui de-al doilea stat românesc. PNL învinuiește de această situație partidele aflate la guvernare pe Bâc, care par să aibă lideri cantonați – de voie sau de nevoie – în sfera de interese geostrategice rusești, fiind aleși cu toții aleși pentru promovare pe sprânceană, dintre cei mai șantajabili. În caz contrar, cum de înțeles această lipsă de atitudine pentru încălcarea Constituției, a legislației, pentru atacul la statalitatea și suveranitatea R.Moldova, pe care exact acești separatiști o apărau abitir, opunându-se, în ultimii doi, ani acțiunilor legale și pașnice ale unioniștilor?

Național-liberalii consideră că actuala guvernare nu ar trebui să caute motive în acțiunile puse la cale de inamicii noștri din cercurile imperiale diriguitoare ruse ca să invoce neavansarea spre semnarea acordurilor asociative cu UE, ci să examineze oportunitatea anulării legii privind autonomia găgăuză și să păstreze integritatea statală și teritorială a R.Moldova, așa cum ar trebuie să procedeze și în cazul zonei separatiste transnistrene, de unde vor urma, la sigur, provocările următoare.

Iar declarațiile unor politicieni, încălziți la sânul Puterii de la Chișinău, gen falși socialiști și alții, care amenință cu referendumuri în unități administrative ale Republicii Moldova, ar putea fi urmate, dacă nu vor fi pedepsite, de îndemnuri din partea forțelor unioniste la referendumuri în diferite localități care sunt gata să spună că se vor în Europa, prin Unirea cu România.

Precum există temerea și chiar presupunerea că Bucovina românească din Ucraina s-ar vrea în UE prin aceeași revenire la Patria-mamă România, de unde a fost ruptă în 1940, împreună cu Basarabia, dacă o altă cale de a ieși de sub jugul clanurilor prorusești nu există în aceste state post-sovietice.

Noi avem nevoie de democrație și de libertate. Avem nevoie de respectarea legii și a Constituției, de către toți, nu numai de către proromâni. Pentru că numai în condiții de democrație și libertate putem decide care e cel mai bun și fericit viitor pentru noi, dar, mai ales, pentru copiii cetățenilor celui de-al doilea stat românesc.

Chișinău, 3 februarie 2014

Loading Facebook Comments ...

10 Comments

Add a Comment
  1. Greu de crezut că guvernanţii ar merge la aşa ceva. Să se lipsească cu mâinile lor de „treuca ” statalist-maldavenistă? Da ei mai degrabă îşi mai fac câteva Moldove numai să aibă structuri statale prin care să fure..

  2. =Iolanda Unionista dela HERŢA=

    Anul Unionist 2014:
    Razboi civil in Ucraina:
    interventia diversionistilor si bandelor
    teroriste moscalesti putiniste
    ——————————————————————————–––––––
    O carte simbol: “Sânge pe Nistru”, de Cristian Negrea
    / dupa prima carte, “Când armele vorbesc ” aparuta in 2010 la Bucuresti/
    În 2014, armata română va trece Prutul și va lupta
    cu Transnistria și Ucraina.
    http://unimedia.md/?mod=news&id=45956
    ————————————————————————–
    În anul 2014, armata română va trece Prutul în patru locuri
    și va înainta spre Chișinău, unde va avea loc cea mai importantă
    bătălie cu soldații transnistreni și unitățile militare ucrainene.
    Luptele, de asemenea, vor avea loc pe teritoriul României.
    Acesta este subiectul unui thriller politico-militar, „Sânge pe Nistru”
    scris de Cristian Negrea, care a devenit foarte popular în România.

    Basarabia se va RE-UNI cu România, mai devreme sau mai târziu.
    Dar dacă ocazia se va ivi mai devreme decât credem?
    Dacă, căzută din nou sub robia comunistă, se declanşează
    o revoluţie mai puternică ca şi cea din 7 aprilie 2009,
    şi nu o revoluţie portocalie, ci una roşie-galbenă-albastră?
    Care va fi reacţia Transnistriei? Dar a Rusiei? Dar a României?

    Ce va face poporul şi armata română atunci când va răsuna
    strigătul de ajutor al fraţilor din Basarabia?
    Se va ridica România la înălţimea chemării istoriei şi a înaintaşilor,
    ascultând glasul fraţilor de peste Prut?

    Nota speciala:
    ––––––––-
    In caz de apariţie a unei situaţii de insecuritate majoră, la adresa Rep. Moldova, oficialii de la Chişinău pot cere ajutorul NATO, prin Consiliul Partenariatului Euro-Atlantic, din care RM face parte. In caz daca guvernantii filorusi vor trada interesele nationale, societatea civila are drepul sa ceara ea interventia NATO pentru a opri ocuparea RM de catre trupele militare rusofone si ucrainesti. Se repeta situatia din 1918 inainte de Unirea cu România din 27 martie.

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ==============================================

  3. Pt Anatol

    Desigur, e greu de imaginat. Dar de spus – de ce nu? De ce Dodonii o pot face cu atâta tupeu, și noi – nu?

  4. In ritmul acesta,statul RM se va dezintegra,probabil 2/3 se va uni cu Romania si restu(Gagauzia+Transnistria+cateva raioane cu populatie majoritar rusa)l se va alipi Ucrainei si mai departe Rusiei.

  5. Bravo D-na Pavlicenco

  6. BOGDAN : nu se poate accepta pierderea gagauziei si alot raioane decat transninistria. FRONTIERA PE NISTRU.

  7. Hai sa vedem si o parte buna : numarul de locuitori din UTA GAGAUZIA a scazut mai accentuat decat in restul tarii. Daca la alegerile din 2010 pe liste erau inscrisi 112.000 oameni acum in 2014 au fost doar 95.000 de alegatori. Si populatia totala a scazut la 120-130.000 locuitori. SPER SA SCADA MAI DEPARTE PE CALE NATURALA.

  8. ..V A R I A N T A ( de studiiat): O FORMA DE PASTRARE A ..”.STATALITATII”…AR PUTEA FI ACEEA DE A …CERE SI OBTINE…UN PROTECTORAT, DIN PARTEA ROMANIEI…PROTECTORAT ASEMANATOR CU CEL AL…PUERTO RICO – U.S. ..(.CU UN POST DE VICE PRESEDINTE GUVERNATOR … SPECIAL CREAT)…GUVERN AUTONOM- ARMANTA COMUNA…( ce va putea fi invocat intr-o situatie limita, cind rusii vor exercita o presiune asuppra romanilor basarabeni !!!)…tema pt. acasa…..

  9. Oricum exista multe probleme in organizarea administrativ politica a md. Oare cate raioane se pot administra corespunzator din punct de vedere al ordinii publicii, fiscal, scolar, medical si cine mai stie ce??? Oare reprezentarea politica a fiecarui raion este proportional reprezentata in guvern si parlament incluzand gagauzia si transnistria?? Minoritatile sunt reprezentate constitutional in guvern considerand si legea minoritatilor din alte tari europene??

    Pana cand nu exista toata transparenta necesara in organizare, oare se pot rezolva toate problemele complexe din rm?

    Exista destul dialog politic dintre guvern, partide politice, conducere raionala si cetateni in era digitala?

  10. De ani de zile gagaujii au trait intr-o buna intelegere cu poporul nostru.Dar de cand au aparut agentii Moscovei-gen Formuzal,Dodon totul a fost dat peste cap.Acesti agenti ai Moscovei sunt adevarati criminali.In cot ii doare pe ei de soarta poporului-ei au directiva Rusiei,pe care vor s-o transpuna in viata.Asemenea indivizi sunt viabili pe la emisiunile televizate in timp ce ar trebui sa infunde inchisorile.In cine ne-am prefacut noi urmasii lui Stefan cel Mare?Cum de toleram asemenea indivizi in loc sa le dam cu ceva in cap?Unor asemenea indivizi trebuie sa le arda pamantul de sub picioare.Nu-i mai tolerati,oameni buni.Si face-ti acest lucru spre binele copiilor nostri.Mancurtii trebuiesc starpiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *