O CONFERINŢĂ UNIONISTĂ ÎN PARLAMENTUL DE LA BUCUREŞTI:
—————————————————————————————————–
Marţi, 10 decembrie 2013, orele 10.30,
Platforma Civică „Acţiunea-2012″ alături de “Dreapta Conservatoare”
organizează o conferința cu tema
“Asumarea politică a unui calendar al RE-Unirii Republicii Moldova cu România.
Despre importanţa strategică a stabilizării frontierelor NATO si UE”.
Dezbaterea va aborda – din perspectiva economică, socială şi politică –
principalele puncte de interes ale unui posibil calendar al RE-Unirii R. Moldova cu România
și va analiza efectele şi implicaţiile geostrategice ale RE-Unificării celor doua state romanesti.
Printre participanții la eveniment se numără parlamentari din intreg spectrul politic,
diplomaţi, jurnalişti, analişti, sociologi şi reprezentanți ai societății civile
care sprijină RE-Unirea celor două state românești.
Evenimentul va avea loc la Clubul Parlamentarilor Români (nivel P)
din Palatul Parlamentului (intrarea Izvor, S1), București.
N.B.
O Declaraţie de ultimă oră:
deputatul român sud-basarabean Eugen Tomac din s. Babele de lânga Ismail:
„Eu cred ca RE-Unirea cu R. Moldova este un obiectiv realist
şi poate fi realizat mult mai rapid decât ne imaginăm !”
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
—————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
Michael
Motivul real pentru care Rusia s-a batut pe toate caile si cu toate mijloacele ca in toate tarile candidate UE ( Republicele Baltice, Ucraina, Moldova, Gruzia, etc. ) limba rusa sa fie alaturi de limba locala limba oficiala este pentru ca in felul acesta limba rusa sa devina pe usa din dos limba oficiala a UE. A fost o incercare perfida in a aplica proverbul italian “a face omleta fara sa spargi ouale”. In aceasta incercare rusii au fost sprijiniti si continua sa fie sprijiniti din interior de catre cozile lor de topor, comunistii bolsevici si mancurtii moldovenisti.
Rand pe rand toate fostele republici unionale au eliminat aceasta posibilitate. Decizia Curtii Constitutionale pune definitiv si in Republica Moldova aceasta problema la punct. Limba oficiala in Republica Moldova este limba romana, ea si numai ea. Faptul ca aceasta limba oficiala a statului moldovean este in acelasi timp si limba oficiala a UE este menita sa sublinieze odata in plus ca incercarea rusilor de impune inca o data pe cai indirecte limba rusa ca limba oficiala a Comunitatii Europene de data aceasta prin intermediul Republicii Moldova a esuat inca o data. Daca rusii vor ca limba rusa sa devina limba oficiala a UE sa faca bine sa indeplineasca cerintele acquis-ul comunitar, sa edifice in Rusia o societate cu adevarat pluralista si democratica in care drepturile fundamentale ale omului si cetateanului sa fie realmente respectate, sa depuna cerere de aderare la UE si sa inceteze sa domine aceasta comunitate din afara. Aceasta este de fapt esenta problemei puse in discutie.
Bantus Doru
Asa e fratilor din Basarabia. Eu va respect si va iubesc!!! 200 de ani ati indurat vitregiile ocupatiei straine, dar nu v-ati dezis de dulcea limba romana. Sunteti demn de admiratie, sunteti eroi, sunteti lei. Despre voi se va vorbi in eternitate, ca despre cei 300 de spartani cazuti la Thermopile. Salut fierbinte din Bucovina.