Despre masovka prin raznareadka, pt relansarea electorala a lucinskistilor sau Si altii gindesc la fel ca noi

532269_3482761408165_1050005497_nMa tot suna lumea si ma intreaba daca mergem sau nu la masovka de duminica. Le spun la modul serios, fara suparare. Am fi mers,

1. Daca se facea un comitet organizatoric, ca sa ne punem de acord cu totii cum organizam un miting, ce sa nu fie doar al celor trei dubiosi din Parlament. Ca vor doar ei sa se identifice cu integrarea europeana, e clar, dar se pare ca nu prea sunt convinsi ca ii crede cineva – Europa, Rusia, unionistii, adeptii sau adversarii lor. Adica nimeni.

2. Daca veneam si noi, partidele extraparlamentare, ca si ei, intre altele, cu steagurile si identitatea proprie, sa nu servim pentru poze electorale partidei lucinskiste in alegeri.

3. Daca ni se oferea si noua, reprezentantilor partidelor extraparlamentare europene, celor care am chemat sa fie votati actualii in 2009, dreptul la un discurs de 30 de secunde.

4. Daca se adopta un document gen Declaratia de la Snagov, din iunie 1995, prin care toate partidele romanesti s-au angajat sa promoveze pregatirea pentru aderarea la NATO si UE.

Nu mai spunem ca acestia de la Putere din Chisinau se tem de NATO ca dracul de tamiie… De ce? Ca asa ii place Rusiei.

E foarte bine ca mai multi unionisti, care sunt oameni liberi, merg in PMAN. Noi, PNL, ca membru si al Consiliului Unirii, impreuna cu alte componente, nu mergem, din motivele indicate mai sus.

Si ne bucuram ca si altii isi pun intrebari serioase despre mitingul fara credibilitate si fara vreun sens adevarat de duminica.

http://www.timpul.md/articol/o-intrebare-pentru-organizatorii-mitingului-de-duminica-cine-i-a-meninut-in-forma-pe-comuniti-din-2009-incoace-50487.html

CONSTANTIN TANASE: O întrebare pentru organizatorii mitingului de duminică: Cine i-a menținut în formă pe comuniști din 2009 încoace?

CT-300x283Puterea a mai aruncat o temă de discuție în societate, o temă aproape „hamletiană”, de genul „a fi sau a nu fi”: a participa sau a nu participa la mitingul din 3 noiembrie? Deoarece la un moment dat prea mult se discuta despre afacerea cu Aeroportul și Banca de Economii, era normal să se găsească alt subiect…

Moto: Când marele actor Puiu Iancovescu fusese arestat și, apoi, după câțiva ani de pușcărie, forțat să participe la ședințele sindicale tovărășești și tot așa, deci, atunci ca și acum, tovarășul secretar de partid responsabil cu propaganda striga în plină ședință: „Partidul ne-a creat condiții minunate de viață. Avem de toate. E bine. E foarte bine. Nu-i așa că e bine, tovarășe Iancovescu?”, îl întrebă brusc acesta pe marele actor. Iar Iancovescu răspunde genial: „Eu am venit aici de lichea, nu de prost”. (Dan Puric, „Omul frumos”)

Toată lumea întreagă la cap înțelege că preconizatul miting nu are nici în clin, nici în mânecă cu motivul invocat – Summitul de la Vilnius: îi va cere oare cineva acolo R. Moldova rezoluția mitingului, numărul de participanți, lozincile scandate ș.a.m.d.? Mitingul, de asemenea, n-are nicio miză internă. Crede cineva că o manifestare pro-Europa de vreo câteva zeci de mii îi va speria pe comuniști sau îi va converti la europenism și democrație? Sau mai sunt naivi care vor crede că mitingul demonstrează unitate de nezdruncinat din Coaliție? Atunci ce va fi mitingul de duminică și ce obiective urmărește ca să-i determine să stopeze „revoluția bidoanelor”? Mitingul de duminică (care va fi de fapt o acțiune de lansare neoficială a campaniei electorale) îi trebuie, în primul rând, lui V.Filat pentru a se relansa în noua campanie politică, curat, nepătat, proeuropean și anticomunist.

Liderii Coaliției de guvernământ și-au mobilizat toate resursele mediatice în scopul promovării evenimentului. Zeloși, bloggerași și analiștii puterii au sărit peste cal: citindu-i pe unii rămăși cu impresia că de amploarea și zgomotul de duminică depinde succesul Summitului de la Vilnius și cu cât va fi mai multă lume la miting, cu atât mai multe șanse la Vilnius…

Cei mai zeloși sunt unii dintre ex-purtătorii oalei nocturne a bătrânului general sovietic de miliție Voronin, care s-au reciclat și, schimbând ițarii moldovenești, cusuți din pânză rusească, pe fracul european, au trecut să deservească oalele nocturne ale noilor stăpâni ai clipei. Ca orice prozelit căzut în recidivă, aceștia se conduc de lozinca „cine nu e cu noul nostru stăpân, e împotriva stăpânului nostru”. Vechea lozincă „cine nu e cu noi, e împotriva noastră” a suferit o ușoară modificare și sună astfel: cine nu e cu noi, e cu comuniștii și cine nu vine la mitingul din 3 noiembrie, lucrează pentru mitingul comuniștilor din 7 noiembrie.

Reiese că și eu, căruia nu i se sleiesc privirile de atâta dragoste față de cei de la Putere, sunt cu comuniștii. Mă dau bătut de curiozitate și întreb: da cu cine eram eu ieri când liderii politici de azi, redeveniți, brusc, anticomuniști, negociau ieri cu comuniștii condițiile alegerilor anticipate? Presa care ciugulește din palmele acestor lideri nu a scos niciun cuvânt despre aceea că în zbuciumata primăvară a acestui an respectivii lideri se întâlneau, succesiv, de câteva ori pe zi cu Voronin… Nu trebuie să uităm că în faimosul său discurs din vara lui 2011, Filat a declarat că pericolul principal care amenință Moldova nu e comunizarea, ci mafiotizarea țării. Nici în istoricul său discurs din 13 februarie a.c., când a anunțat nu mai puțin istorica „ieșire din Acord”, principalul pericol, identificat de Filat, nu era Voronin, ci „…o persoană, care și-a cumpărat un loc în politică și acum vrea să cumpere o țară…”. Anume din cauza acestuia, dar nu a lui Voronin, preciza Filat, „Moldova poate pierde toate cuceririle de trei ani”.

Ca să vezi, situația iar s-a schimbat și din nou comuniștii sunt acei care vor să întrerupă zborul falnic al R.Moldova spre piscurile de aur ale Europei, iar eu, inamicul democrației, n-am înțeles că mitingul de duminică va fi o … „acțiune geopolitică ingenioasă”, cum s-a exprimat un neobosit toboșar de-al lui Filat, fără auz muzical. (Toboșarul e fără auz muzical, nu Filat, acesta are o ureche foarte fină…).

La ce a dus cârdășia cu comuniștii

Sunt convins că una dintre greșelile strategice (ca să nu zic – crimă) comise de noua guvernare, venită la putere după 2009, a fost cârdășia cu comuniștii. În loc ca, imediat după alegeri, să aducă comunismul pe banca acuzaților – și la propriu și la figurat, și să termine odată și pentru totdeauna cu această râie, partidele de la putere nu s-au atins de comuniști în speranța că, la momentul potrivit, îi va folosi împotriva oponentului politic. Ca să nu creadă cineva că aceste gânduri mi-au venit în cap azi dimineață, îmi permit să citez dintr-un editorial de al meu din TIMPUL din 28 decembrie 2009. (Apropo, ar fi foarte interesant ca unii scribi care-l lustruiesc azi pe Filat să republice și ei ce scriu prin 2009).

Iată ce scriam atunci: „Actuala guvernare mai pare pe alocuri inhibată, se mișcă în zigzaguri, mai crede că poate „împăca” unele lucruri. Ea trebuie să înțeleagă însă că Moldova, e într-adevăr la răscruce. Moldova nu are altă cale decât cea a decomunizării țării și a decriminalizării economiei, respectând cu sfințenie fiecare virgulă din Constituție. Noii lideri ai RM trebuie să convingă societatea că în toate acțiunile lor nu primează fostele frustrări, umilințe și insulte, nu setea de revanșă și spiritul de vendetă, ci Constituția și celelalte legi ale țării. Iată de ce, în actuala conjunctură politică, marea problemă a actualei guvernări este comunicarea cu societatea. Deficitul de comunicare poate fi fatal pentru ea, dar și pentru Moldova”.

Cum a comunicat cu noi în acești patru ani actuala guvernare, am văzut. Acum vrea să se spele cu un miting. Dacă azi jumătate din populația Moldovei vrea în Asia, nu în Europa, vina e a celor care ne îndeamnă acum să participăm la „acțiunea geopolitică ingenioasă” de duminică… Nu de dorul Europei organizează ei acest miting…

De aceea, dacă aș merge duminică în PMAN, apoi numai pe post de lichea, fraților, dar nu ca prost, vorba bătrânului actor, citat de Dan Puric.

P.S. Știți de ce mă tem cel mai tare ca să merg la mitingul de duminică? Mă tem să nu-l aud pe Filat scandând „Jos mafia!” și pe Lupu scandând „Jos comuniștii!”

– ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !- ! – !

V.P.: Si un pliant al Consiliului Unirii, care ne demonstreaza ca trebuie sa ne unim cu Romania, nu sa mergem in Uniunea Ruso-Asiatica sau ne tot scremem sa facem un stat european in care se fura ca in codru.

Leaflet FATA

Leaflet VERSO

 

Loading Facebook Comments ...

4 Comments

Add a Comment
  1. =Leonard Lewandowski=

    CANTECELE RE-UNIRII NOASTRE APROPIATE
    CU PATRIA-MAMA ROMANIA MARE EUROPEANA !
    —————————————–
    1.
    Institutul Cultural Român “Mihai Eminescu” din Chișinău organizează,
    în colaborare cu Asociația Obștescă “Arată-ți inima” din Chișinău,
    seria de spectacole de muzică folk
    „Și de-ar fi…» susținute de îndrăgitul interpret din România Ducu Bertzi.
    Repertoriul prezentat de artist în cadrul concertelor va conține o selecție din cele mai apreciate hit-uri ale genului, melodii pop-folk sau rock — majoritatea cunoscute și foarte apreciate de publicul din Republica Moldova.

    Programul spectacolelor:
    ————————————

    – 31 octombrie, ora 18.00 — Casa de Cultură din orașul Orhei

    – 1 noiembrie, ora 18.00 – Teatrul «Vasile Alexandri» din orașul Bălți
    – 2 noiembrie, ora 18.00 – Palatul de Cultură din orașul Soroca
    – 3 noiembrie, ora 18.00 – Casa de Cultură din orașul Călărași
    – 4 noiembrie, ora 18.00 – Filarmonica Națională «Serghei Lunchievici» din Chișinău

    Ducu Bertzi s-a născut la 21 septembrie 1955 la Sighetu Marmației. Prima înregistrare radiofonică este realizată în noiembrie 1979 cu piesa «Când s-o împărțit norocul».
    Este prezent permanent pe scenele din țară și din străinătate, numărul spectacolelor realizate depășește 4000. Albumul «Dor de ducă», apărut în 1997, a depășit ca vânzări toate așteptările, revista «Actualitatea Muzicală» conferind autorului în 1998 premiul popularității pentru tirajul de excepție.
    Ultimii 3 ani au însemnat aproximativ 200 de concerte în tări precum Franța, Germania, Belgia etc, interviuri și recitaluri pe frecvențele a peste 25 de posturi de radio, 15 posturi de televiziune și realizarea a 8 videoclipuri.
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ==============================================
    2.
    Gigi Căciuleanu “România Dance Company”
    va susține pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău,
    pe 2 și 3 noiembrie, orele 18
    spectacolul „D’ale noastre”,
    în coregrafia lui Gigi Căciuleanu,
    pornind de la textele marelui prozator român Ion Luca Caragiale.

    Gigi Căciuleanu este unul dintre cei mai importanți coregrafi români,
    de anvergură și recunoaștere internațională.
    Mai mult,
    puțini știu că artistul își are rădăcinile în satul Mășcăuți, Criuleni,
    printre înaintașii lui fiind Ion Sârbu, poet moldovean care a scris fabule în limba româna, cu caractere chirilice.
    Cartea de vizită a lui Căciuleanu este impresionantă.
    Absolvent al Școlii Naționale Superioare de Coregrafie din București, și-a șlefuit talentul la marea școală de balet a Teatrului Balșoi din Moscova. A fost solistul baletului Operei Române,
    a colaborat cu Pina Bausch și Maya Plisetskaya.
    A avut propria companie în Franța și a fost, până de curând,
    directorul Companiei Naționale de Balet „El Banch” din Chile.
    ——————————————————————————–

  2. Митинги в поддержку власти… очень, очень знакомо.

    Все это было бы смешно, кабы не было так ГНУСНО.

    Tehnologii Politice made în Coreea de Nord.

    P. S. Единственное, что мне импонирует в русофобе К Танасе, это его неприязнь к самовлюбленному политическому мошеннику Филату.
    Когда-то Танасе раскаялся в том, что это он «породил» это убожество и пообещал, как Тарас Бульба: «я тебя породил, я тебя и убью».
    Наполовину Танесе свое обещание выполнил.
    Интересно, слабо ему будет упрятать Филата за решетку?

  3. Si medicii au fost fortati sa mearga la miting.

  4. ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRAIASCA ROMANIA MARE IN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *