«Scumpa mea Rica,
Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecăţii, după cum stau şi-n faţa Justiţiei Supreme. Aşa să stai şi tu!
Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu. I-am dat totul, de la muncă până la banul nostru, de la suflet la viaţa noastră, făra a-i cere nimic. Nu-i cerem nici azi. Judecata lui pătimaşă, de azi, nu ne înjoseşte şi nu ne atinge. Judecata lui de mâine va fi dreaptă şi ne va înălţa.
Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr. După cum şi viaţa mea, toata viaţa mea, mai ales în cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta, de asemenea, a fost înălţătoare. Împrejurările şi oamenii nu ne-au îngăduit să facem binele pe care împreună am dorit cu atâta pasiune să-l facem ţării noastre. Suprema voinţă a decis altfel. «Am fost un învins», au fost şi alţii…, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Ne va pune şi pe noi. Popoarele în toate timpurile şi peste tot au fost ingrate. Nu regret nimic şi nu regreta nimic. Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.
Ultima mea dorinţă e să trăieşti. Retrage-te într-o mănăstire. Acolo vei găsi liniştea necesară sufletului şi bucata de pâine care azi nu o mai poţi plăti. Am să rog să fiu îngropat lângă ai mei, care mi-au fost străbuni şi călăuzitori, acolo la Iancu Nou. Voi fi între cei cu care am copilărit şi cu care am cunoscut şi durerile şi lipsurile. Împrejurările ne-au îndepărtat viaţa de ei, dar sufletul meu nu-i va uita niciodată. Poate vei gândi că tot acolo lângă mine trebuie să fie şi ultimul tău locaş. Scoborând în mormânt, eu azi, tu mâine, ne vom înălţa, sunt sigur, acolo unde va fi singura şi dreapta răsplată.
Te strâng în braţele mele cu căldură.
Te îmbrăţisez cu dragoste.
Nici o lacrimă!
Ion.»
Maria Mareşal Antonescu a fost arestată în Gorj
După abdicarea regelui Carol al II-lea la 6 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a ajuns conducătorul statului român. Astfel, soţia sa Maria (Rica) a ajuns a doua personalitate feminină a ţării, după regina-mamă Elena.
Ea nu s-a implicat niciodată în problemele soţului, pe care l-a susţinut doar moral.
Arestarea mareşalului Ion Antonescu la 23 august 1944 a avut consecinţă suferinţele şi privaţiunile Mariei Antonescu.
* * *
Maria (Rica), soţia mareşalului Ion Antonescu, a venit prima dată în Gorj la 17 august 1942, în misiunea de preşedintă a Consiliului Central de Patronaj al Operelor Sociale.
În ziua menţionată (17 august 1942), la orele 9.00, pe aeroportul de la Preajba, amenajat în martie 1940 cu piste de zbor pentru şcoala militară de ofiţeri de aviaţie, au aterizat: Maria Mareşal Antonescu, Veturia Goga (soţia poetului şi omului politic Octavian Goga), Elena Dănulescu (soţia ministrului Muncii şi Ocrotirilor Sociale), dr. P. Tomescu (Ministrul Sănătăţii) şi dr. C. Dănulescu (Ministrul Muncii şi Ocrotirilor Sociale).
Oaspeţii au fost aşteptaţi la aeroportul din Preajba de prefectul Theodor Graur şi de un grup de doamne de vază ale oraşului, îmbrăcate în costume tradiţionale gorjeneşti.
Şi pe străzile oraşului importanţii oaspeţi au fost întâmpinaţi cu flori, aplauze şi ovaţii de „marea mulţime ce umplea străzile, cu toată vremea ploioasă”.
Doamna Maria (Rica) Antonescu a făcut o scurtă vizită Nataliei Gr. Iunian, care era rudă prin alianţă cu devotata sa secretară Domnica Negulescu, iar Veturia Goga s-a oprit la cimitirul oraşului să aducă omagiu fostului preşedinte Grigore Iunian al Partidului Ţărănesc Radical, la a cărui înmormântare a participat în 22 decembrie 1940.
La întrunirea de la Prefectură, conducătorul judeţului, col. Theodor Graur, şi primarul Târgu-Jiului, Gh. Mitescu, au prezentat Mariei Antonescu depozitul de obiecte colectate de Consiliul Local de Patronaj, de la populaţie.
Maria Antonescu a lăudat pe aceia care au contribuit la strângerea obiectelor destinate luptătorilor de pe front.
În şedinţa festivă organizată la Târgu-Jiu de către Consiliul de Patronaj, s-a arătat necesitatea constituirii acestuia, cu un an în urmă, „cu scopul de a alina suferinţele ostaşilor ce şi-au lăsat părţi din trupul lor pe câmpurile de luptă, a şterge lacrimile şi a mângâia pe văduve şi orfani, a procura alimente şi îmbrăcăminte celor lipsiţi, dar muncitori, precum şi de a asigura hrana prin cantine, fiinţelor plăpânde şi sărace”.
Maria Mareşal Antonescu a făcut cuvenita remarcă despre Gorj, că se situează între primele judeţe din ţară, contribuind cu peste 5 milioane lei, „adică mai mult decât bugetul ordinar momentan al judeţului”, la ajutorarea familiilor orfanilor, văduvelor de război, mobilizaţilor şi nevoiaşilor.
Au fost trimise ostaşilor aflaţi pe front: îmbrăcăminte şi alimente.
S-au subvenţionat cantinele şcolare şi s-a înfiinţat secţia „Mama şi copilul”, pentru ajutorarea familiilor sărace cu nou născuţi.
Maria Mareşal Antonescu a decorat Consiliul de Patronaj Gorj, din partea Regelui Carol al II-lea cu „Crucea Meritul Sanitar”, apreciind în cuvântarea sa „chipul mărinimos în care aţi răspuns la ajutorarea răniţilor şi nevoiaşilor”.
Ea a recomandat „să se înfiinţeze o cantină pentru intelectuali şi şcoli de gospodărie ţărănească”.
De la Târgu-Jiu oaspeţii, conduşi de Maria Antonescu, s-au deplasat cu automobilul pe Valea Jiului, spre Lupeni.
* * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * ** * *
Conform celor precizate în „Cartea albă a securităţii” (vol.I, pag.497-498, din care reproducem multe pasaje în cele ce urmează), „tragedia Mariei Antonescu a fost relatată spre sfârşitul anilor ’60, într-un text cu circulaţie clandestină…, redactat în mai multe variante.
În anii ’80 două dintre variantele textului au apărut în presa românească din emigraţie”.
Într-una din variante se menţiona: „Calvarul Mariei Antonescu a început în ziua de 23 august 1944, din momentul când a ajuns la Preşedinţie ştirea că Mareşalul a fost arestat”.
În aceeaşi seară, Radu Lecca, director al oficiului care se ocupa de problemele evreieşti, a propus doamnei Antonescu să se refugieze la Legaţia germană pentru a fi la adăpost, propunere pe care doamna a refuzat-o categoric.
Târziu, după orele 22, Maria a plecat la reşedinţa de la Snagov, împreună cu Veturia Goga, sosită cu o seară înainte, la chemarea lui Mihai Antonescu, pentru a-i fi alături în momentul loviturii ce se pregătea…
La 2 septembrie 1944, când s-a anunţat că trupe ruseşti înaintează spre Bucureşti, Maria Antonescu a hotărât să plece cu Veturia Goga mai departe şi s-au deplasat la Târgu-Jiu, unde au oprit la Natalia Iunian, fosta soţie a defunctului Grigore Iunian, cu care Domnica Negulescu, secretara Mariei Antonescu, era rudă prin alianţă.
Acolo cele două doamne au fost primite cu multă căldură şi au rămas până când s-a anunţat că armatele de eliberare ruseşti se apropiau de oraş.
Starea sănătăţii Mariei Antonescu devenise precară, fiindcă ea nu mânca nimic, dar fuma tot timpul.
În aceeaşi perioadă se aflau refugiaţi în Gorj, la Cula Colonelului Petrescu, din Dobriţa, Regele şi Regina-Mamă.
Maria Antonescu a expediat Reginei o scrisoare, rugând-o să o ocrotească şi să o informeze de situaţia Mareşalului.
Aceasta i-a răspuns brutal, ca nu cumva să îndrăznească să se apropie de locul în care se aflau.
În situaţia creată, Maria Antonescu şi Veturia Goga s-au retras la o mănăstire mai spre munte, să nu fie în oraş la sosirea ruşilor…
Maria Antonescu şi-a amintit de ziua în care „ruşii m-au ridicat de la mănăstirea unde mă aflam în judeţul Gorj”.
Prefectul, împreună cu doi ofiţeri ruşi, s-au prezentat din ordinul generalului Aldea şi au arestat-o fără nici-o explicaţie.
Veturia Goga, în chip miraculos nu a fost obligată să însoţească autorităţile. Ea a putut să părăsească liberă, pe cont propriu, localitatea, reîntorcându-se la Bucureşti cu banii familiei Antonescu, pe care urma să-i dea mamei Mariei, fapt neîmplinit fiindcă soţia poetului a pretins că ruşii i-au furat banii în tren.
După arestare, doamna Maria Antonescu a fost îmbarcată într-un camion, aşezată în spatele maşinii, pe podeaua goală. Şoferul care conducea era beat şi mâna în neştire, azvârlind-o dintr-o parte în alta, încât până a ajuns la Târgu-Jiu, credea că nu va scăpa cu viaţă. La Târgu-Jiu a fost predată unor ofiţeri ruşi, care au dus-o într-o casă particulară, până a doua zi, când în alt camion, au transportat-o la Bucureşti…
În interogatoriul pe care Avram Bunaciu, secretarul general al Ministerului de Interne, l-a luat Mariei Antonescu la 18 aprilie 1946, aceasta s-a destăinuit în legătură cu prezenţa şi arestarea sa în Gorj: „După o săptămână de aşteptare la Snagov, unde nu aveam electricitate, la sfatul ofiţerilor din fostul Cabinet Militar de a pleca la Herculane, până la liniştirea lucrurilor, la 2 septembrie, am optat pentru Târgu-Jiu, unde am ajuns şi am fost găzduite de soţia lui Grigore Iunian.
După o săptămână, dl.prefect mi-a trimis vorbă că trebuie să părăsesc Târgu-Jiul şi să plec în altă parte. Să mă duc la ţară. Unde să mă duc, când nu cunoşteam pe nimeni?
Prefectul mi-a zis că este la Roşia o proprietate, unde m-aş putea duce. Acolo, într-o râpă, e o casă, de unde au ieşit două doamne, care mi-au spus că nu mă pot primi: «Doamnă, avem copii, suntem zece persoane, este imposibil să vă primim». Am plecat la Negoieşti (n.n. com. Prigoria), unde doamna Staicu (n.n. soţia boierului din localitate) a fost surprinsă. După câteva săptămâni a venit un colonel rus şi un ofiţer de jandarmi, care m-au arestat. De acolo m-au dus la Târgu-Jiu, la Haţeg, apoi la Ştefăneşti am stat 10 zile, după aceea la Dobreşti am stat două zile. M-au adus apoi aici, în Bucureşti, în aleea Zoe, o săptămână, apoi în str. Mussolini, două luni, apoi în str. General Manu, patru luni. La 18 martie 1945 m-au trimis în Uniunea Sovietică, la Moscova”.
(N.a. De remarcat contradicţia referitoare la locul arestării Mariei Antonescu, prezentată în cele două variante).
Al. Doru Șerban
http://www.google.de/imgres?imgurl=http://www.gorjeanul.ro/images/stories/articole/2011_02_15/maria%2520antonescu.JPG&imgrefurl=http://www.gorjeanul.ro/societate/maria-maresal-antonescu-a-fost-arestata-in-gorj&h=280&w=228&sz=32&tbnid=PQ1nvFgw7OTvZM:&tbnh=90&tbnw=73&prev=/search%3Fq%3Dmaria%2Bantonescu%26tbm%3Disch%26tbo%3Du&zoom=1&q=maria+antonescu&usg=__QO4ijtQ6dS-5Zwv-r6Mk8kqhtW0=&docid=HD2akR0Kbnb00M&sa=X&ei=ZgMGUrGUDoKPtAaWzYGQBw&ved=0CCwQ9QEwAQ&dur=518
Calvarul Mariei Antonescu
”Morala publică” este, de regulă, profund nedreaptă, iar bârfa dâmbovițeană un animal cu mii de capete, avid mereu de ”sânge proaspăt”. O victimă tipică a clevetitoarei protipendade interbelice a fost Maria, soția mareșalului Ion Antonescu. Punctele ”slabe” al doamnei Antonescu erau cele două căsătorii anterioare ale sale: prima oară cu un comisar de poliție din Brăila, apoi, la 27 de ani – doar pentru 7 ani – cu un bijutier din Paris. Deoarece intransigentul ofițer Antonescu îți permisese să critice viața amoroasă a lui Carol al II-lea, ”regele playboy” nu a ezitat să i-o plătească. Deoarece procesul de divorț al Mariei, care se pronunțase în Franța, nu fusese transcris, mareșalul și soția sa au fost acuzați de… bigamie.
Pentru a ușura intrarea ”proscrisei” sale soții în înalta – și închisa – societate bucureșteană, Antonescu înființează, la sfârșitul anilor `30, Comitetul de patronaj al operelor sociale.
Femeia care i-a fost alături celui ce a condus cu mână forte România într-o perioadă dramatică a fost un partener fidel, de nădejde și discret. Mareșalul nu-i permitea să se amestece în treburile sale, aloca prea puțin timp vieții de familie și nu ceda niciodată dorinței de distracție a soției sale. De pildă, Maria ar fi dorit ca Ion să o ducă la balurile – foarte în vogă – de la Cercul Millitar, dar el refuza ”să se dea în spectacol”. Deși în public între cei doi nu se întrezărea nici cel mai mic semn de tandrețe, ei erau legați în realitate prin cel mai puternic și adevărat atașament. O dovedește cu prisosință și emoționanta scrisoare trimisă ei de soț în ziua când acesta află – la 17 mai 1946 – că avea să fie condamnat la moarte: Scumpa mea Rica… După cum știi, viața mea, toată viața, dar mai ales cei patru ani de guvernare, a fost un calvar. A ta de asemenea… Ultima mea dorință este să trăiești… Te strâng în brațele mele cu căldură și te îmbrățișez cu dragoste. Nici o lacrimă. Ionel.
Cu o oră înaintea execuției, Antonescu cere să-i fie aduse mama și soția. Își scoate ceasul de la mână și îl dă Mariei, spunându-i să nu-l lase niciodată să se oprească, să-și închipuie că e inima lui, care bate pentru ea… Dar femeia nu a putut păstra simbolicul obiect: i l-a smuls cu brutalitate un gardian, pe motiv că ar fi proprietate de stat, din moment ce Antoneștilor le fusese confiscată întreaga avere.
Dar calvarul Mariei începuse cu câțiva ani înainte, imediat după arestarea celui considerat de unii un criminal de război, de alții – între care și subsemnatul (Cezar Straton) – un mare patriot, ce a gestionat cât de bine s-a putut situația de criză în care se afla atunci țara. După 23 august 1944, soția mareșalului pribegește din localitate în localitate, fiind izgonită repetat, periplu tragic ce amintește cumva de fuga și deruta Ceaușeștilor. Este arestată la 14 septembrie 1944 – să fie transportată la închisoare, ca până la urmă – pe 18 mai 1945 – să fie transportată la Moscova, unde a fost încarcerată până în aprilie 1946.
Antonescu nu a știut că soția lui a fost trimisă în capitala sovietică odată cu el, fiind închisă în celula alăturată. A aflat aceasta abia la întoarcerea sa în România, în 1946. În timpul procesului soțului ei, Maria a fost internată în închisoarea militară de la Malmaison. Slăbită, deprimată, bolnavă, i se permite internarea în clinica profesorului Gh. Lupu de pe șoseaua Colentina. După externare i se stabilește domiciliu obligatoriu în casa mamei sale. Rămasă fără niciun venit, trăia mai mult din mila rudelor și vecinilor. Dar ”hărțuiala” la care o supuneau autoritățile statului stalinist era departe de a înceta.
În 1950 este iar arestată și încarcerată, până în 1955, când este deportată în Bărăgan, la Lătești, lângă Fetești. Foarte bolnavă de inimă, este internată în spitale în 1958 și 1959. În 1964, după ce suferise două infarcturi este internată la Spitalul Colțea, unde este îngrijită de un vechi prieten, profesorul Basil Teodorescu. Al treilea infarct – petrecut la 18 septembrie 1964 – îi este fatal. Este înmormântată în cimitirul Eroilor. Unii autori susțin că ea se odihnește în cavoul familiei, dar alții afirmă că mareșalul nu ar fi avut asemenea preocupare în timpul vieții, astfel că locul de veci ar aparține, de fost, generalului Mărculescu, rudă cu Ion Antonescu.
Ecologia Iubirii, de Cezar Straton
http://www.google.de/imgres?imgurl=http://alexandrapalconi.info/wp-content/uploads/2011/10/Maria-Antonescu-Sotia-dictatorului-II-b-Dosarele-istoriei-b-.jpg&imgrefurl=http://alexandrapalconi.info/calvarul-mariei-antonescu/&h=321&w=240&sz=10&tbnid=436QkK1iIqX9KM:&tbnh=90&tbnw=67&prev=/search%3Fq%3Dmaria%2Bantonescu%26tbm%3Disch%26tbo%3Du&zoom=1&q=maria+antonescu&usg=__ukbpAL1jRBxb5vmTF0xQ-rD__bg=&docid=hTLtHj4XHHRLTM&sa=X&ei=ZgMGUrGUDoKPtAaWzYGQBw&ved=0CDIQ9QEwAw&dur=585
MARIA ANTONESCU nu a avut nici o vina ,nu a facut politica niciodata,si s-a ocupat numai de arta,muzica,actiuni caritabile,si a fost o femeie casnica.
A fost o femeie fidela si loiala,din inalta societate,manierata si stilata.
RADU LECCA nu se ocupa de ,,probleme evreesti,, ci de afaceri interne.El lucra cu MIHAI ANTONESCU,pe partea ECONOMICA.
Romania NU a avut o legislatie antisemitica! In Romania au fost salvati 1 milion de evrei!
Nu este crestineste comportamentul Sovieticilor! Acuz totalmente Sistemul Comunist-bolsevic de istoricul si prezentul sau.
sistemul comunist sovietic a fost unul BENEFIC dupa era BREJNEV.Doar SCARBACIOV a dinamitat URSS-ul,aruncand bombe atommice la CERNOBIL,si macelarind tot tineretul in AFGANISTAN.
URSS a dat faliment din cauza costurilor razboiului din AFGANISTAN.Multi tineri MORTI,revolte,si bani aruncati pe geam.AMERICA radea in hohote……..MUJAHEDINII erau cu americanii in AFGANISTAN,contra rusilor.
RE-VENIREA NOASTRA LA NORMALITATE:
RE-UNIREA CU PATRIA-MAMA ROMANIA MARE EUROPEANA !
––––––––––––––––––––––––––––––
– Lasati-va de biserica moscaleasca ocupanta terorista
si iubiti-va credinta si obiceiurile strabunilor din Dacia!
– Lasati-va de numele rusificate si de râs-facatoare
si corectati-va numele voastre materne si stramosesti !
————————————————————————
Numai Re-Venirea la legalitatea istorică –
– Re-Stabilirea “Actului Unirii ” pt. TOTDEAUNA
a Basarabiei cu Patria-mamă România,
votat de “Sfatul Ţării” de la Chişinău la 27 Martie 1918
ne va Re-Aduce la NORMALTATEA europeană democratică
şi ne va scăpa de ocupaţia ruso-comunistă !
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
—————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
maresalul ION ANTONESCU nu este ingropat nicaieri,pentru ca a fost incinerat.Cine isi imagineaza ca comunistii,ori ,,aliatii,, adica jidanii pe scurt l-ar fi lasat sa existe fie si numai ca cadavru,se inseala amarnic,si nu-i cunoaste pe jjidani alias ,,evreu,kazari,israelieni,askenazi, idish,sefardici,iudei,,
Atatea NUME arata de fapt CONSPIRATIVITATEA in care au trait toata istoria!
Toti NAZISTII IMPUSCATI DE JIDANI AU FOST INCINERATI!
SZALASI IN BUDAPESTA
ION ANTONESCU,MIHAI ANTONESCU,CONSTANTIN VASILIE,GHEORGHE ALEXIANU(guv Transnistriei)
GOERING maresalul german
GOEBBELS
toti au fost INCINERATI! tactica jidaneasca spurcata! ANTI-CRESTINA!
antonescu a fost CRIMINAL DE RAZBOI! si punctum!
Nazistii RUSI, ai generalului ANDREI VLASOV au fost incinerati,impuscati ,torturati de NKVD-ul jidanesc.
UCRAINENII au avut nenumarati nazisti si colaborationisti ai germanilor.
POLONEZII au avut colaborationisti cu germanii,nenumarati.
SLOVACII la fel,ungurii la fel, ITALIENII la fel!
MUSSOLINI si KLARA PETACCI au fost spanzurati,impuscati si incinerati!
Cu jidanii nu te poti juca.Ei au o ura nemasurata si razbunatoare. CINE ARE INCREDERE IN ISRAELIENI ,fie in economie,politica,spionaj,inseamna ca e un NAIV care a trait degeaba!
MIHAI
ma-ta a fost o criminala de razboi!
ANTONESCU a fost nazist,colaborationist,insa CRIMINAL DE RAZBOI a fost tac-tu mare!
mai tigan prost, citeste – Sentința din 17 mai 1946 a fost contestată în anul 2006 și reconfirmată, cu anumite amendamente, de Curtea de Apel București la 5 decembrie 2006[113].
În urma recursului intentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procesul a fost rejudecat la Înalta Curte de Casație și Justiție care, la 6 mai 2008 a anulat sentința Curții de Apel București și a respins definitiv cererea de revizuire a sentinței date de Tribunalul Poporului din București, din 17 mai 1946
.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Antonescu#Procesele_.C8.99i_moartea
rominii sunt deja mai murdari la gura ca tiganii adevarati, cum ceva de „mata”
.
si spurcati mai sunteti, fuuuu
a revenit petru clej de la Ospiciu.
Bai Mihai(MISA)mare pidar esti,din pricina ta si multora ca tine suferim noi cei drepti.