Un 9 Mai sovietic in PMAN. Pozitia Actiunii 2012

Lepadaturile lui Han Tatar si unii porno-statalisti care nu se mai lasa de gargara „eliberarii” vor face pe dracu’n patru. Orice actiune de acest gen are suport „logistic”. Noi, de ce ar trebui sa ne temem? Propun, stimata doamna, sa iesim in PMAN! Luati-l si pe Ghimpu. Cereti de la Plahot haitele sale de cerberi. Ca sa ne pazeasca. In felul acesta vom putea, cel putin, sa facem harcea-parcea din flagul satanist al Hydrei bicefale.

Bani destui are haiducul Ghimpu. Sigur, acum dansul e un mensevic outsider. Deci, sa lase naibii mega-prostiile, urlate in prostie, pe care le si mai posteaza, si sa dea dovada de maturitate. Cu spate tare (Plahotniuc) si cu bani in buzunare, macar sa-i denigram pe muscali.

ARHIVELE COMUNISMULUI Colonel sovietic: „Să curgă sânge la Prut!“
2 mai 2013

Unul dintre instrumentele de teroare folosite de regimul sovietic în Basarabia după cel de-al Doilea Război Mondial a fost înfometarea în masă a populaţiei. Deşi cunoaştem multe despre foametea din RSSM din anii 1946-1947, documentele de arhivă descoperite recent aruncă o nouă lumină asupra fenomenului şi vin să completeze tabloul sinistru al acelor vremuri. Astfel, devine din ce în ce mai clar că Moscova ştia foarte bine ce se întâmpla în republică, cunoştea amploarea foametei încă din primăvara-vara anului 1946. Mai mult, după cum vom vedea din materialul care urmează, poliţia politică sovietică avea mandat să asasineze pe loc orice persoană care încerca să se salveze de foamete prin trecerea hotarului în România.

În 1946-1947 a fost secetă în RSSM, dar responsabilitatea mortalităţii ridicate în rândurile populaţiei a fost rezultatul factorului politic. Unii oamenii au încercau să scape de foamete prin plecarea din sat la oraş, dar şi acolo situaţia nu era mai bună, întrucât pâinea era repartizată prin sistemul de cartele. O parte au plecat în Ucraina de Vest (spuneau că merg în Polonia – „la Pol’şa“, dat fiind faptul că în interbelic regiunea făcuse parte din statul polonez). Începând cu decembrie 1946-ianuarie 1947, s-au înregistrat circa 5.000-6.000 de persoane care au încercat să treacă în Ucraina pentru a găsi o bucată de pâine şi a-şi salva familia de moarte. Mulţi au fost întorşi din drum de către patrulele miliţiei, iar alţii au murit înainte de a ajunge la destinaţie (a se vedea mărturiile publicate de Larisa Turea şi Alexei Vakulovski). 

PLECAREA, SINGURA ŞANSĂ DE SUPRAVIEŢUIRE

Judeţul Cahul a fost unul dintre cele mai afectate de foamete. Unii basarabeni încercau să plece în România pentru a supravieţui. Dar numai cei mai norocoşi au reuşit. Una din explicaţii este că anumiţi comandanţi ai pichetelor de grăniceri foloseau toate mijloacele posibile pentru a descuraja locuitorii satelor de pe Prut să plece în România. Acţiunea era considerată o „trădare de patrie“ şi cei care încercau să treacă Prutul erau pedepsiţi aspru, de cele mai multe ori, cu executarea imediată. Pe lângă aceasta, autorităţile sovietice nu doreau ca fenomenul foametei în masă, ce a cuprins RSSM (şi URSS), să fie cunoscut întrucât acest lucru ar fi compromis imaginea ţării în străinătate.

INSTRUCŢIUNILE LUI AŞAHMANOV

Trupele de grăniceri erau supuse poliţiei politice sovietice. Acestea deţineau o reţea importantă de agenţi în teritoriile de frontieră. În contextul în care foametea se accentua, la sfârşitul anului 1946 – începutul lui 1947, s-au înmulţit şi numărul celor care decid să treacă Prutul. Ei ştiau, din experienţa lor din perioada interbelică şi din timpul războiului, că acolo nu a fost niciodată foamete şi vor putea supravieţui fără îndoială. Drept urmare a acestui fenomen, şeful Detaşamentului 22 de grăniceri, colonelul Vladimir Pavlovici Aşahmanov, dă ordin subalternilor săi, la telefon şi la adunări, să fie necruţători faţă de cei care vor încerca să treacă frontiera. În privinţa celor care vor fi prinşi, ordonă ca aceştia să fie executaţi pe loc, iar faţă de cei care reuşesc totuşi să treacă Prutul – să fie urmăriţi pe teritoriul României şi, în caz că nu vor putea pune mâna pe ei vii, să fie împuşcaţi, astfel încât nimeni să nu rămână nepedepsit.
Subalternii care nu se supuneau ordinului lui Aşahmanov erau sancţionaţi imediat, aşa cum a fost cazul locotenentului Konovalov, care nu a acceptat să vâneze contravenienţii pe teritoriul României, fapt pentru care a fost destituit din funcţie şi transferat în altă unitate. Astfel, a fost dat un semnal ferm pentru şefii de pichete că cei nu se vor supune ordinelor lui Aşahmanov vor fi penalizaţi, iar cei care le vor îndeplini întocmai vor primi menţiuni. Drept urmare, mulţi subalterni au decis să nu se pună în poară cu şeful. Pe 19 ianuarie 1947, locotenentul Voronin, şeful pichetului numărul 27, a organizat urmărirea a doi refugiaţi basarabeni pe teritoriul din dreapta Prutului, pe unul dintre care l-au împuşcat, iar pe al doilea l-au readus pe teritoriul sovietic. Când i-a comunicat despre „isprava“ sa lui Aşahmanov, acesta a spus: „Aţi procedat corect, ei trebuie speriaţi cu sânge“ [Правильно сделали, их нужно пугать кровью].

AGENŢI TRIMIŞI ÎN SATE

Aşahmanov a organizat şi provocări. Pentru a crea teroare în rândul populaţiei, Aşahmanov a decis să trimită agenţi speciali în localităţile de frontieră, care să îndemne cetăţenii să plece în România, întrucât numai aşa vor putea să scape de foamete. Astfel, în ziua de 20 ianuarie 1947, în urma unei înscenări de acest fel, la instigaţia unui agent pe nume de cod „Svoi“ (rus. – al nostru), au fost omorâte două persoane din Vulcăneşti, Onufrie şi Tucan. În ziua următoare, pe 21 ianuarie 1947, grănicerii de la pichetul numărul 26 al Detaşamentului de grăniceri 22 au semnalat trecerea hotarului de către doi necunoscuţi. Drept urmare, locotenentul Plotnikov şi caporalul Kataev au trecut frontiera în România pe urmele acestora. Au confiscat un cal de la o gospodărie din dreapta Prutului şi au reuşit să-i prindă pe fugari la o distanţă de 5 kilometri de hotar. Aceştia s-au dovedit a fi locuitori ai satului Brânza, raionul Vulcăneşti, judeţul Cahul, Ion Vulpe, anul naşterii 1934, şi Vasile Vulpe, anul naşterii 1931. Cei doi reţinuţi au fost aduşi în stânga Prutului, pe teritoriu sovietic, după care Plotnikov i-a forţat, sub ameninţarea cu arma, să se întoarcă cu faţa spre România şi să coboare de pe mal, pe gheaţă. A urmat ordinul ca cei doi fraţi Vulpe, unul de 16 şi altul de 13 ani, să fie împuşcaţi, acţiune dusă la îndeplinire de către sergentul Nujnîh. Ca să se asigure, Plotnikov i-a dat ordin unui alt subaltern, caporalului Kataev să se apropia de cei doi pentru a le aplica „pentru siguranţă“ câte un glonte în cap.

ANCHETA TRIBUNALULUI MILITAR

Nu a fost singurul caz de trimitere a agenţilor-provocatori pe segmentul hotarului de sud al RSSM. O anchetă deschisă de Tribunalul Militar al Ministerului de Interne de la Chişinău a stabilit că un incident asemănător, fără însă a avea consecinţe letale, a avut loc în satul Gura-Larga, tot din judeţul Cahul. De data aceasta, agentul „Mamont“ a reuşit să convingă două familii, Costeleanu şi Dondâş, să fugă în România. În momentul când se pregăteau să treacă Prutul, au fost prinşi de grăniceri, care îi aşteptau din timp la locul indicat de către „Mamont“. Fiind anchetaţi ulterior, cei cu pricina au mărturisit că nu aveau de gând să treacă hotarul, dar „Mamont“ i-a convins că numai astfel copiii lor vor putea supravieţui foametei.

EXCLUS DIN PARTID ŞI DESTITUIT DIN FUNCŢIE

Tribunalul Militar al trupelor de interne din RSSM alcătuieşte un raport detaliat despre cele întâmplate abia la 18 iunie 1947. Acesta este trimis lui Simion Afteniuk, secretar al CC al PCM. Din raport reiese clar că au existat mai multe cazuri decât cele invocate. Astfel, au fost omorâţi un număr neidentificat de persoane, unii dintre care nici nu doreau să plece neapărat în România, dar diferiţi agenţi-provocatori îi convingeau şi apoi îi omorau în plin „delict“. În urma anchetei deschise de Tribunalul Militar, colonelul Aşahmanov a fost exclus din partid şi destituit din funcţie, nu şi judecat. Numai cei care au fost implicaţi nemijlocit în asasinate, la ordinul expres al lui Aşahmanov, precum locotenentul Plotnikov, sergentul Nujnâh şi caporalul Kataev, au fost arestaţi şi condamnaţi de Tribunalul Militar al MAI al RSS Moldoveneşti. Nu ştim însă care a fost pedeapsă aplicată şi dacă se referea la o sentinţă cu executare sau cu suspendare.

PESTE DOUĂ DECENII A DEVENIT „EROU“

Deşi colonelul Aşahmanov a fost expulzat din partid şi din funcţie, el va fi reîncadrat în scurt timp în sistem, fiind transferat în regiunea Hmelniţki din Ucraina. În 1969, conducerea RSSM – CC al PCM (Ivan Ivanovici Bodiul), Consiliul de Miniştri (Alexandru Diordiţa) şi Prezidiul Sovietului Suprem (Chiril Iliaşcenco) i-a trimis o scrisoare de mulţumire. Prilejul era legat de împlinirea a 25 de ani de la „eliberarea Moldovei sovietice“ ca urmare a operaţiunii Iaşi-Chişinău, dar este greu de crezut că Bodiul nu ştia despre „isprava“ lui din 1947.
Aproape zece ani la târziu, la 31 ianuarie 1977, şi KGB-ul de la Moscova îl decorează Vladimir Pavlovici Aşahmanov cu medalia „Veteran al trupelor armate ale Uniunii Sovietice“. Astfel, unui călău i s-a recunoscut „meritele“ din RSS Moldovenească, unde a ordonat, împuşcarea din iniţiativă proprie, a unui număr neidentificat de persoane care au încercat să-şi salveze viaţa prin trecerea Prutului, în România, în anii de foamete 1946-1947. Printre aceştia fiind şi adolescenţi, precum fraţii Ion şi Vasile Vulpe din satul Brânza, raionul Vulcăneşti.

Foametea în istoria sovietică

Istoria sovietică cunoaşte trei perioade de foamete (exceptând anii 1941-1945, din unele oraşe asediate, ca Leningrad, sau din spatele frontului). Prima este cea din 1921-1922, care a urmat războiului civil din Rusia. În urma acesteia au murit cel puţin 5 milioane de persoane, deşi americanii şi europenii au acordat un ajutor consistent. Se remarcă în acest sens misiunea americană, condusă de Herbert Hoover, viitorul preşedinte al SUA în anii 1929-1933. De data aceasta, autorităţile sovietice au permis acordarea ajutoarelor din străinătate, dar au ţinut totodată să folosească foametea pentru a da o lovitură de graţie Bisericii Ortodoxe Ruse, confiscându-i în masă averile deţinute.

Altă perioadă de foamete în masă este cea din 1932-1933, declanşată în contextul colectivizării forţate a agriculturii şi industrializării, lansate de Stalin câţiva ani mai devreme. Aceasta a avut menirea de a distruge rezistenţa ţăranilor care se opuneau intrării în colhoz. Subiectul a fost abordat de mai mulţi istorici, printre care se distinge Lynne Viola de la Universitatea din Toronto, implicată în prezent într-un proiect de predare şi cercetare cu istorici de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” şi Universitatea de Stat din Moldova. Ca urmare a foametei din 1932-1933, şi-au pierdut viaţa 7-8 milioane de oameni, dintre care jumătate în Ucraina, inclusiv câteva zeci de mii în fosta RASS Moldovenească. De data aceasta, conducerea sovietică nu a permis acordarea ajutoarelor din Occident, cu excepţia unor misiuni reduse ale suedezilor şi ale Crucii Roşii.

Foametea din 1946-1947 din URSS a cuprins şi teritoriul RSS Moldoveneşti, dar mult timp despre ea nu s-a vorbit fiind declarată „secret de stat“. În total, după estimările făcute de istoricii Mihai Gribincea şi Anatol Ţăranu, pe baza documentelor de arhivă şi a evoluţiei ratei mortalităţii în 1947 raportat la 1946, numărul estimativ al victimelor variază între 150.000 şi 200.000 de persoane. În Rusia au murit circa 450.000, iar în Ucraina – circa 300.000. Raportat la numărul total al victimelor însă, rata de mortalitate în Moldova a fost cea mai ridicată – între 7 şi 10%. Prin comparaţie, în Ucraina şi Rusia, mortalitatea a atins 1% şi, respectiv, 0,6 % din totalul populaţiei. În ciuda faptului că foametea din RSSM a fost cea mai dezastruoasă raportat la alte teritorii de atunci ale URSS, fenomenul este insuficient cercetat şi cunoscut în spaţiul post-sovietic şi, mai ales, în cel occidental.

Categorii sociale deportate
Tot în nota din mai 1941, Goglidze îl ruga pe I.V. Stalin să autorizeze Comisariatul securităţii statului „deportări în alte regiuni ale URSS a 5.000 de persoane  elemente contrarevoluţionare, împreună cu familiile lor”. A fost precizat şi contingentul celor ce urmau să fie deportaţi: activul partidelor politice  980 de persoane; moşieri  137; poliţişti şi jandarmi 440; ofiţeri ai armatei albe 285; ofiţeri ai fostei armate ţariste implicaţi în activităţi anti­sovietice 83; ofiţeri români implicaţi în activitate antisovietică 64; mari comercianţi 1948; proprietari 411; primari 652.

Abia către finele lunii mai 1941, Comisariatul securităţii statului avea pregătite dosarele necesare pentru arestarea şi deportarea categoriilor sus-menţionate.
Conducerea sovietică a reacţionat destul de operativ, deşi nu este cunoscut încă răspunsul oficial al Moscovei. Au fost repartizate pentru Chişinău şi Cernăuţi 1.315 şi respectiv 340 de vagoane pentru strămutarea celor deportaţi.
Demersul lui Goglidze a fost aprobat de Moscova, iar în noapte de 12 spre 13 iunie 1941 a fost realizată operaţiunea în urma căreia în Basarabia şi nordul Bucovinei au fost arestate 5.479 de persoane, iar 24.360 de persoane au fost deportate. Din cele 6 judeţe care rămaseseră în componenţa R.S.S. Moldovenească au fost arestate 4.517 persoane şi deportate 13.885.

Într-un memoriu întocmit la 15 noiembrie 1941 de autorităţile române, se menţiona unde au fost deportate aceste persoane, astfel: R.S.S. Kazahă -9.954 de persoane, R.A.S.S. Komi – 352, regiunea Krasnoiarsk – 470; regiunea Omsk -6.085 şi regiunea Novosibirsk  – 5.787. Toţi erau acuzaţi de troica NKVD şi deportaţi pe termene ce ajungeau la 20 de ani.

Canibalismul provocat de sovietici în Basarabia

Este binecunoscut faptul, ca foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor si actiunilor regimului sovietic. Oricat s-a straduit istoriografia comunista sa dea vina pe o consecinta a fascismului si a „secetei din 1945 – 1946”, n-a izbutit sa justifice politica antinationala si antiumana a regimului stalinist in asa numita Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca.
 

„Toti au murit”!
In 1947, cand de acum mureau de foame zeci de mii de basarabeni, industria alimentara din RSSM a depasit planul anului 1946 la fabricarea untului cu 33,2 la suta, a uleiului – cu 39,5, a carnii – cu 32,5, a conservelor – cu 101,9 procente. Acest lucru il aflam din sursa oficiala – gazeta „Moldova Socialista” din 28 ianuarie 1947. Este evident, ca aceste produse alimentare  proveneau din productia sechestrata de la tarani si se exporta in URSS in timp ce producatorii din Moldova mureau de foame.
Cu regret, ceea ce vreau sa va prezint depaseste cu usurinta orice film de groaza. Anul 1947. Canibalism in socialism. La dispozitia cititorului punem cateva documente extrase dintr-un dosar al Procuraturii RSSM din acel an. Toate documentele  acestui dosar poarta mentiunea: SECRET si STRICT SECRET (sursa: Arhiva Nationala a RM, Fond.3085, inv. 1, dosar 129).
Canibalismul in RSSM  era un secret de stat. Era categoric interzis de a vorbi sau scrie despre cruzimea NKVD-istilor si a activistilor sovietici care luau toate rezervele de hrana ale bastinasilor, maturandu-le podurile…Nu veti gasi nici o gazeta sau revista sovietica din acei ani , in care sa se mentioneze, cel putin statistic cazurile multiple de canibalism. Secretul de stat era pastrat cu strictete. Nu voi face un comentariu pentru documentele care le pun la dispozitia Dvs., stimati cititori, subiectul fiind prea pe intelesul fiecaruia si sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de cele ce veti citi mai jos.

Este destul de dificil de vorbit despre canibalism. Cu atat mai mult despre canibalism in Basarabia, in estul Europei. Nu in Africa si nici in Amazonia, ci la Chisinau, Orhei, Balti, Cahul etc. E foarte greu de imaginat ca in aceasta provincie romaneasca (lasata rusilor in 1940 fara nici un foc de arma, reintoarsa de Maresalul Ion Antonescu pentru o scurta perioada din 1941 pana in 1944 si reocupata de sovietici in acelasi an), existau case „sigilate”, pe ele fiind afisata inscriptia „Toti au murit”. E foarte greu de imaginat ca in aceasta parte a Moldovei copiii erau vanati pe strazi, adusi in case, omorati si mancati…

STRICT  SECRET
009-24
13.II.47                      
Procurorului General al URSS, tov. Gorsenin C.P.
Raport special „Despre situatia grea a populatiei din RSS Moldoveneasca”

Prin prezentul, consider de datoria mea sa va informez despre urmatoarele:
Din cauza secetei si a neroadei, in Republica s-au creat conditii extrem de dificile privind situatia alimentara, care au adus complicatii populatiei, indeosebi de la sate, in consecinta – imbolnaviri de distrofie in masa, cresterea mortalitatii si a cazurilor de canibalism.
Din informatia netotalizata, pana la 5 februarie 1947 in Republica s-au inregistrat 213.000 bolnavi de distrofie, dintre care copii de varsta pina  la 4 ani – 39.000, de la 4 la 14 ani – 33.000 oameni. Au fost instalate 14.000 paturi in baraci temporare. in total au decedat 9.000 oameni.
Numarul bolnavilor si al decedatilor creste din zi in zi. De exemplu , de la 1 februarie pana la 5 februarie, numarul bolnavilor de distrofie a crescut cu 24.000 de oameni, in aceste cinci zile au decedat 2.000 oameni.
Au fost depistate 34 cazuri de canibalism (certificatele cu descrierea amanuntita se anexeaza). Republica a primit un ajutor considerabil din partea guvernului URSS.
Au fost date dispozitii procurorilor judeteni, orasenesti si raionali de a controla cum a fost impartit acest ajutor destinatarilor.
tinand cont de situatia creata in Republica, din zi in zi creste criminalitatea: banditismul, furturile, omorurile s.a.

Toti procurorii au primit dispozitii pentru a activiza lucrul cu crimele nedescoperite. Drept consecinta a situatiei, s-au supraincarcat inchisorile si celulele de arest preventiv ale militiei.
La 6 februarie 1947 a fost adoptata o hotarare a Biroului CC al PC (b)M, in care se mentioneaza cresterea criminalitatii in legatura cu problema alimentara si au fost preconizate masuri de acordare a ajutorului organelor MAI din partea organelor de partid si sovietice si chiar a populatiei pentru aparare si pentru intensificarea luptei cu criminalitatea.
Aceste lucruri am avut de relatat. Anexa pe 6 file.
Procurorul RSS Moldovenesti
consilier judiciar de Stat
Colesnic.

Certificat despre cazuri de canibalism in Republica catre 10 februarie 1947

Judetul Chisinau
1. La 23 decembrie, anul 1946, locuitorii satului Milestii Mici, raionul Chisinau, Stici Eudochia Constantinovna, nascuta in 1910, moldoveanca, si Popov Vera Ivanovna, nascuta in 1914, moldoveanca, in complicitate au taiat si intrebuintat ca hrana pe fiica lui Stici, Stici Maria Petrovna, in varsta de 10 ani. Au avut intentia de a o taia pentru acest scop si pe fiica lui Popov, iar apoi pe a doua fiica a lui Stici – Nina, de 14 ani, dar ultima a fugit din casa. Stici si Popov sunt bolnave de distrofie.
2. La 17 ianuarie, anul 1947, in satul Caracui, raionul Kotovsk, taranca saraca Svet E.E. a plecat la punctul de repartizare a produselor lasand acasa copiii: Serghei de 11 ani, Maria, de 8 ani, Vasile de 5 ani si Vasilisa de 2 ani. in lipsa mamei, fiul mai mare, Serghei, a omorat-o pe sora sa de 2 ani, iar partile moi ale corpului le-a fiert si le-a mincat cu ceilalti copii. Toti copii sunt bolnavi de distrofie de gradul 2 si 3, anterior, ei mancasera carne de pisici si caini.
3. La 20 ianuarie, anul curent, locuitoarele satului Minjir, raionul Bujor, Magurcean Nina Antonovna si Grincovscaia Axinia Antonovna s-au inteles intre ele si l-au rapit pe baietelul tirsin Denis, de 9 ani, apoi l-au adus acasa la ele, l-au taiat si l-au mancat. Mangurcean N.A. si Gruncovsacia A.A., nascute in 1917 si, respectiv,1925, moldovence, au fost arestate.
4. La 22 ianuarie 1947, locuitorii satului Milesti, raionul Kotovsk, Scarevnea Stepan Stepanovici, nascut in 1912, moldovean, taran sarac, in complicitate cu sora sa, Graur Anastasia Feodorovna, in varsta de 48 de ani, au omorat-o pe fiica ultimei de 3 anisori, Parascovia, si au mancat-o. Peste citeva zile, cu acelasi scop, Scarevnea a omorat-o pe sora sa, Graur A.F. in ianuarie curent, Scarevnea a adus in casa sa patru cadavre de adolescenti, dintre care unul l-a consumat drept hrana, altul l-a dat lui Scarevnea Vera Antonovna, care locuieste in vecinatate cu el, iar doua cadavre ale unor fetite intre varste de 7-10 ani, le-a taiat in bucati si le-a dus in satul Cigherleni. in afara de acestea, tot la el in casa a fost gasit cadavrul unui adolescent de 14 ani fara cap, maini si picioare, ascuns in soba, fiind invelit cu niste haine. Scarevnea este sanatos fizic, a primit deseori ratie alimentara, pe care, partial, o vindea, Scarevnea a fost arestat.

5. La 27 ianuarie 1947, locuitorul S. Sofia, raionul Bujor, Cazac Pavel Vasilevici, nascut in 1904, in complicitate cu fiul sau Alexandru, nascut in 1931, si cet. Petruhin – 1933, au invitat in casa lor pe adolescentul Cristea Vascu Horolovici, nascut in 1934, l-au taiat si consumat ca hrana. Cazac a fost arestat.
6. La 28 ianuarie curent, adolescentul de 15 ani, Romanciuc Semion Gavrilovici, intorcandu-se de la piata din satul Bujor, a hotarat sa innopteze la cunoscutii sai, Romanciuc Ivan Vasilevici, in varsta de 15 ani, si fratele lui Romanciuc Grigore Vasilevici, de 12 ani, care traiau impreuna cu mama lor Romanciuc Maria Dmitrevna, in varsta de 40 ani, taranca saraca. Noaptea, fratii Romanciuc l-au omorat pe Romanciuc Semion si l-au mancat.
7. La 24 ianuarie curent, locuitorii satului Milestii Mici, judetul Chisinau, Chihai Constantin Alexandrovici, nascut in 1927, taran mijlocas, si Andronache Nadejda Andreevna, nascuta in 1930, au invitat-o in casa lui Andronache pe vecina Petrascu Parascovia Pavlovna, o fetita nascuta in 1940, au taiat-o in bucati cu scopul de a o intrebuinta in hrana. Chihai si Andronache au fost arestati.

8. La 25 ianuarie curent, locuitorii satucului Tresteni, judetul Chisinau, Caracuian Grigorii Andreevici, nascut in 1903, taran mijlocas, l-a taiat pe fiul sau, Iacob, nascut in 1933, si l-a mincat impreuna cu toata familia. Caracuian a fost arestat.

Judetul Cahul
1. La 19 decembrie 1946, in satul Cazaclia, raionul Taraclia, locuitorii Terzinov Ivan Petrovici, Terzinova Parascovia Dmitrievna si Caramanet Elena Ivanovna l-au omorat si l-au mancat pe copilul lui Caramanet, in varsta de 6 luni, si pe fiul lui Pruceanu (membru al sovietului satesc), in varsta de 8 anisori. Familiile Terzinov si Caramanet au fost arestate.
2. La 23 decembrie 1946, in satul Taraclia, raionul Taraclia, cet. Randopula M.I., nascuta in anul 1919, bulgaroaica saraca, la 21 decembrie 1946 a nascut un copil, iar la 23 decembrie 1946 l-a omorit si l-a mincat. Randopula a fost arestata.
3in satul Baurci, raionul Congaz, cet. Ialanin Andrei Ivanovici, nascut in 1916, gagauz, cu acordul sotiei sale, la 7 februarie 1947, si-a taiat propria fiica, in varsta de 6 ani, si a mancat-o. Ialanin a fost arestat.

4. in satul Besalia, raionul Congaz, cet. Topal Elena Petrovna, nascuta in 1922, impreuna cu sora sa, Zinaida Petrovna, nascuta in 1913, la 3 februarie au mancat cadavrul cetatencei Celac Anghelina Cazimirovna.

5. in satul Besalia, raionul Congaz, cet. Cogan Ilia Grigorievici, nascut in 1921, a intrebuintat pentru prepararea salamului cadavrul lui Gantatova Elena Stepanovna, in varsta de 45 de ani.

6. in aceeasi localitate, la 26 ianuarie 1947, cet. Ciacu Gheorghii Gheorghievici, nascut in 1912, taran sarac, gagauz, a taiat-o pe fiica sa, nascuta in 1940, si a consumat-o in calitate de mancare. La 28 ianuarie, tot acest individ l-a taiat pe fiul sau, in varsta de 5 ani, o parte din carne a mancat-o, iar alta a incercat s-o vanda la piata dar a fost arestat.

7. in satul Chiret-Lunga, taranul Colpacci Andrei Constantinovici si sotia sa, la 3 ianuarie, au consumat in alimentatie cadavrul fiului lor, Niil, nascut in 1945, care murise de distrofie; iar la 9 ianuarie, tot ei au mincat cadavrul mamei, Colpacci Feodora, in virsta de 65 de ani; iar la 11 ianuarie l-au taiat pe tatal sau Colpacci Constantin Constantinovici, in varsta de 70 de ani si l-au mancat. Colpacci a fost arestat.

8. in satul Tomai, la 2 ianuarie, a murit taranul Carabacjac Piotr Petrovici, nascut in 1896. Sotia sa, Carabacjac Maria Dmitrievna, n-a inmormintat cadavrul, ci l-a consumat ca hrana. Carabacjac a fost arestata.

9. Tot in aceasta localitate, taranul Cimpoies Vladimir Ivanovici, nascut in 1919, si sotia sa, Cimpoies Ana Ivanovna, nascuta in 1923, au mancat cadavrul mamei sale care decedase. Familia Cimpoies a fost internata la spital.

10. La 20 ianuarie, in satul Besalma, raionul Congaz, la cimitir au fost retinuti gagauzii bastinasi Antonova Maria Vasilievna, Boico Anastasia Haralampievna si Topal Parascovia, care dezgropau cadavre si le taiau in bucati in scopul de a fi intrebuintate ca hrana. Retinutii s-au dovedit a fi distrofici.

11. in satul Taraclia, raionul Taraclia, adolescentul Poslor Ivan Dmitrievici, in virsta de 13 ani, bulgar, cu acordul mamei sale, Poslor Stepanida, a taiat-o pe sora sa, in varsta de sase anisori, si au intrebuintat-o ca hrana. Poslor a fost arestat.

12. in satul Cazaclia, raionul Taraclia, cetateanul gagauz Mantanal A.V. n-a inmormintat cadavrele fratelui si sorei sale, ci le-a folosit in alimentatie. Mantanal a fost arestat.

13. in satul Barceac, raionul Congaz, cet. Drogol G.G., nascut in 1923, moldovean, n-a inmormantat corpul neinsufletit al copilului de 3 ani, ci l-a consumat drept hrana. Drogol a fost arestat.

14. La 10 ianuarie in satul Taraclia, raionul Baimaclia, de distrofie au murit Cugureanu D.S. si Cugureanu I.S. Sovietul satesc a incredintat inmormintarea acestora Mariei Ichizli si feciorilor acesteia, Dmitri, nascut in 1927, si Alexandru, nascut in 1931. Ichizli Dmitri si Alexandru au ingropat unul din cadavre, iar pe celalat l-au taiat in bucati si l-au adus acasa, unde l-au mancat. Ichizli sunt bolnavi de distrofie.

15. in satul Vulcanesti, raionul Vulcanesti, cetateanul Anghis Constantin, nascut in 1899, a omorat si consumat ca hrana pe fiica sa de patru ani si pe o fata de 18 ani, Dernilova Nadejda, care anterior lucrase servitoare la ospataria uniunii de consum Vulcanesti.

16. La 28 ianuarie, in satul Colibas, raionul Vulcanesti, Schianu Ilie si-a omorat propria fiica, Ecaterina, in varsta de 12 ani si a mancat-o.

Judetul Bender
1. La 12 ianuarie 1947, in satul Avdarma, raionul Comrat, Iazadji Nadejda, nascuta in 1907, provenita dintr-o familie de culaci, cu ajutorul fiicei sale Elena, nascuta in 1930, au taiat o fetita de sapte ani, Grec A., si au mancat-o. Ambele au fost arestate.

2. La 25 ianuarie anul curent, in satul Dezgije, raionul Comrat, a murit de slabiciune Topal Evdochia, in virsta de 40 de ani, de etnie gagauza, si cei trei copii ai sai, intre varste de 2-10 ani. Cadavrele au stat in casa cinci zile. Vecina decedatei, Deli Ana, in varsta de 42 de ani, a furat cadavrul fetitei de 2 ani, l-a taiat in bucati si l-a intrebuintat ca hrana.

3. La 26 ianuarie anul curent, la locuitorul satului Volontirovca Sarov Grigore, nascut in anul 1929, care este foarte sarac, a venit o fetita de 11 ani si i-a cerut paine. Sarov si sora sa Sarov Ludmila, nascuta in 1926, au omorit-o pe fata, au taiat-o in bucati si au mancat-o. Fratii Sarov au fost arestati.

4. La 29 ianuarie, in satul Ursoaia, raionul Causeni, a decedat de subnitritie si slabiciune Bolgaru Agafia. La 20 ianuarie fiicele sale, Bolgaru E.P., nascuta in 1926, si Bolgaru A.P., nascuta in 1931, au taiat de la cadavru partile moi si le-a preparat pentru a fi mincate.

5. La 23 ianuarie, anul curent, in satul Sadaclia, raionul Roman, Cardarar Ioana, nascuta in 1906, in complicitate cu sora sa, au omorat pe fiul ei de sase ani, l-au taiat in bucati, pe care l-au pus la fiert pentru a fi consumate ca hrana. Cardarar este de nationalitate tiganca. Avere si pamant nu are. Duce un mod de viata nomad. Ca pedeapsa ele au primit 120 kg de indemnizatii alimentare.

6. La 14 februarie anul curent, Lunga Maria, nascuta in 1912, locuitoare a localitatii Romanovca, judetul Chisinau, vaduva, a taiat cadavrul surorii sale, care decedase la virsta de 12 ani, si a intrebuintat-o in calitate de hrana.

7. La 10 februarie , in casa lui Serpu Leonid, nascut in anul 1912, originar si locuitor al satului Taraclia, raionul Cainari, a fost depistat cadavrul taiat in bucati al unui copil, Uranda, nascut in 1935, pe care Stepu la 9 februarie curent l-a chemat in casa, l-a omorat si pregatit pentru consumatie.

Judetul Balti
La 30 ianuarie anul curent, locuitorii satului Glinjeni, raionul Chiscareni, Marineac Pavel, nascut in anul 1918, a invitat la el acasa pe cetateanca Malarciuc Maria, nascuta in anul 1928, pe care a strangulat-o, a taiat-o in bucati pentru a fi preparata si consumata ca hrana. Marineac si sotia sa sunt bolnavi de distrofie de gradul I. Sotii Marineac au fost arestati.

Judetul Orhei
La 13 ianuarie 1947, in satul Furceni, raionul Orhei, a decedat cetateanca tulan Ana. A doua zi, noaptea, vecinul acesteia, Gasper A., nascut in 1899, a intrat in casa decedatei, a taiat de pe cadavru carnea, a adus-o acasa si impreuna cu sotia sa, au fiert-o si au consumat-o drept hrana. Peste cateva zile Gasper a decedat de distrofie.

Raionul Grigoriopol

In raionul Grigoriopol (malul stang al Nistrului), in satul Sipca, Bulat Aculina, nascuta in 1910, celibatara, la 24 decembrie 1946, la ora 7 dimineata, l-a taiat in bucati, cu toporul, pe fiul sau de opt ani, apoi l-a fiert si l-a mancat. Bulat a fost arestata. Crima savarsita a recunoscut-o.

Din informatia acestui certificat rezulta ca pina la 10 februarie 1947, au avut loc 34 cazuri de canibalism.

Aceste cazuri au loc in toate judetele republicii, in afara de Soroca si unul din raioanele din stanga Nistrului.

Ancheta privind aceste dosare e realizata de organele MAI, iar in unele cazuri, de anchetatorii Procuraturii.

Conform dispozitiei Ministerului Afacerilor Interne al RSS Moldovenesti, toti cei invinuiti de canibalism vor fi excortati in orasul Chisinau, in inchisoarea nr. 2. Pe multe dosare, ancheta s-a incheiat, dar, din cauza ca multi invinuiti sunt bolnavi de distrofie in forma acuta, nu avem posibilitatea de a-i excorta in inchisoare, fapt care retine trimiterea lor in judecata in sedinte inchise ale Judecatoriei Supreme a RSSM. La 11.02.1947 primele trei dosare au fost trimise spre examinare Judecatoriei Supreme.

Procurorul adjunct al RSSM pentru dosare speciale, Consilier judiciar de stat, clasa III (semnat)
Drugobitki
12 februarie 1947

Foametea care s-a abatut asupra Basarabiei odata cu venirea armatei rosii si a puterii sovietice a fost una dintre cele mai ingrozitoare pagini din istoria basarabenilor. Numarul mortilor si al distroficilor crestea necontenit. Conform datelor colectate de organele de ocrotire a sanatatii, daca la 25 decembrie 1946 erau inregistrati in RSSM 53 mii de bolnavi de distrofie, apoi la 1 februarie 1947 numarul lor crescuse pana la 190 mii.

In timpul foametei din anii 1945 – 1947 in RSSM au decedat, doar din motive de subalimentatie, peste 200 mii de oameni…

Rusificarea Guberniei Basarabia

În primii ani ai ocupației țariste de după 1812, peste 95% din populația regiunii era românească, iar limba română a fost acceptată ca limbă oficială în instituțiile basarabene, alături de limba rusă.
Treptat, limbii ruse a început să i se acorde o tot mai mare importanță. Conform autorităților imperiale, din 1828 actele oficiale au început să fie publicate numai în limba rusă, iar pe la 1835, s-a acordat un termen de 7 ani în care instituțiile statului mai puteau accepta acte redactate în limba română.[8]
Limba română a mai fost acceptată ca limbă de predare în învățământul public până în 1842, din acest moment statutul ei devenind unul de obiect secundar. Astfel, la seminarul din Chișinău limba română s-a regăsit printre materiile obligatorii de studiu (10 ore pe săptămână) până în 1863, când catedra respectivă a fost desființată. La Liceul nr. 1 din Chișinău, elevii aveau posibilitatea să aleagă studiul uneia dintre următoarele limbi: română, germană și greacă până pe 9 februarie 1866, când autoritățile imperiale au interzis studierea limbii române, oferind următoarea explicație: „elevii cunosc această limbă în modul practic, iar învățarea ei urmărește alte scopuri”.[8]
Prin 1871, țarul a emis un ucaz „Asupra suspendării studierii limbii române în școlile din Basarabia” deoarece „în Imperiul Rus nu se studiază limbile locale”.[8]
Autoritățile țariste, spre deosebire de cele sovietice, preferau ca marea masă a poporului, țărănimea, necunoscătoare multe decenii (din 1812) de limbă rusă, să rămână în ignoranță, decât să i se deschidă școli primare în propria-i limbă. Autoritățile țariste au ridicat o cortină de fier la granița de pe Prut cu România. Anexarea unei părți a Principatului Moldovei la 16 mai 1812 -aflat sub suveranitate otomană- a dus și la o dezrădăcinare cultural-lingvistică, împiedicând evoluția firească alături de poporul care în 1859 s-a unit cu Valahia prin dubla alegere a domnitorului român Alexandru Ioan Cuza.
Moldovenismul, care în condițiile separatismului statal medieval era o versiune geografică a românismului întins și în alte provincii, dobândea în Gubernia Basarabia valențe deosebitoare. Datorită acestei concepții special menită să provoace dezorientare, populația românească dintre Prut și Nistru este obligată să-și caute rădăcinile exclusiv în moștenirea strict provincială de până la 1812 și să uite de frații români din fostul Principat al Moldovei. În aceste condiții, fondul cultural-lingvistic al acestei populații se limitează la cel mult scrierile cronicarilor din Moldova, mai ales la limba și creația populară, care nu au trecut prin fazele de dezvoltare a literaturii române moderne. Prin urmare, întreaga cultură și literatură română, chiar și cea dezvoltată în afara frontierelor politice, de exemplu contribuțiile Școlii Ardelene, este repudiată ca un corp străin.
Imperiul Rus împiedică dezvoltarea intelectualității locale autentice și impune conceptul de limbă moldovenească, având la baza graiul popular și cronicăresc rudimentar, nemodelat de cultura modernă. Acest grai popular va fi transformat în perioada sovietică în limbă oficială, mai întâi în Republica Autonomă Moldovenească din Ucraina, apoi în R.S.S. Moldovenească, urmând ca Republica Moldova să păstreze această moștenire a subjugării sovietice[9] prin adoptarea limbii moldovenești ca limbă de stat[10][11]. Prin urmare denumirea limbii ca moldovenească reprezintă un produs al rusificării ținutului.
[modificare]Apare o limbă moldovenească hibrid

Articol principal: Limba moldovenească.
Deoarece această limbă rudimentară nu putea sluji, în Gubernie, în domenii ale economiei, administrației, politicii, culturii, literaturii, etc., este împănată masiv cu rusisme. Apare astfel o limbă moldovenească hibrid (folosită și azi) care dobândea deseori forme ridicole și era considerată principalul element definitoriu al națiunii moldovenești. Această limbă era (este) diferită de limba folosită în Principatul Moldovei[12] cu alfabet chirilic și apoi latin[13].

A avut loc revizuirea fondului de cărți: literatură română considerată străină a fost confiscată și înlocuită cu literatură de propagandă ruso-sovietică, fapt ce a dus la imposibilitatea perpetuării conștiinței naționale și la apariția românofobiei în rândul românilor. Istoricul Ion Constantin afirmă : Combaterea românofobiei este o cerință inexorabilă a procesului istoric de apropiere și reintegrare a românilor de dincoace și dincolo de Prut[14].
Anii 1945-1950

Anii 1945-1950 sunt considerați de istoriografia națională ca o etapă aparte a istoriei contemporane: reinstaurarea regimului totalitar-comunist. În această perioadă au avut loc evenimente care au zguduit românismul din Basarabia: seceta, foametea organizată de ruși, colectivizarea gospodăriilor individuale țărănești din dreapta Nistrului, lichidarea chiaburimii (țărani înstăriți) ca clasă, deportarea a mii de oameni. Genocidul fizic a fost completat de cel cultural și spiritual: acești ani reprezintă momentul de ruptură al evoluției firești a românilor basarabeni (est-moldoveni) și includerea lor forțată în sistemul statului sovietic (URSS).
După 1944 a început lichidarea sistemului educațional existent în Basarabia în 1918-1940 și 1941-1944. În interpretarea bolșevică acest sistem a avut rolul de a întuneca și româniza populația băștinașă moldovenească. Se iau măsuri extraordinare: interzicerea activităților instituțiilor naționale, se naționalizează întregul fond de cărți, se curăță bibliotecile de literatură anti-sovietică și sunt distruse cărțile românești[15]. Cadre de culturalizare

Se începe asigurarea cu cadre noi a instituțiilor cultural-educative sovietice, pe baza originii sociale și a loialității față de regim, mai puțin conta pregătirea intelectuală. Datorită refugierii în România[16] sau a eliminării cadrelor naționale, a decimării și ostracizării intelectualității, în Republică s-a format un vid intelectual ducând la degradarea intelectuală a întregii societăți. S-a trecut la recrutarea de cadre comuniste, ajungând ca aceștia să reprezinte 62% în anii ’50[17]. În anul 1945 este creat Comitetul pentru afacerile instituțiilor cultural-educative pe lângă Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM și se organizează comisii corespunzătoare în cadrul comitetelor executive ale sovietelor județene, raionale, orășenești și sătești[18]. În ceea ce privește componența națională a cadrelor de culturalizare se observă o decreștere considerabilă a ponderii românilor, astfel în 1947 din 1841 de lucrători 1045 erau români; în 1949 (după doar 2 ani) din 2245 de lucrători doar 1024 erau români (sub 50%)[19]. La conducerea sistemului situația era și mai gravă: în 1949 din 67 de șefi ai direcțiilor raionale și orășenești de cultură doar 16 erau români[20]. Restul erau funcționari ideologici ne-băștinași, educați în spiritul șovinismului velicorus, specialiști în deznaționalizarea și rusificarea populației locale. În cadrul Comitetului pentru afacerile instituțiilor cultural educative, din cadrul Consiliului de Miniștri al RSSM, situația era asemănătoare.
[modificare]Românii devin minoritate

Scopul suprem al noilor autorități era soluționarea definitivă a „problemei basarabene” prin crearea unui tip nou de „intelectual” care să trateze cultura drept un domeniu obișnuit al vieții sociale, coordonată și dirijată conform necesităților partidului. Se începe procesul de transformare a populației locale românești într-o minoritate prin mai multe metode:
emigrarea forțată peste Prut
exterminarea basarabenilor folosiți drept „carne de tun” în operațiunile militare ale Armatei Roșii
foametea organizată
deportări. În primii ani postbelici majoritatea celor deportați au fost învinuiți de „naționalism”, adeziune la diferite „partide burghezo-naționaliste”.
colonizări permanente cu diferiți „specialiști”[21].
alte colonizări
propagandă culturală de genul: „ocuparea temporară” a Republicii inițial de către „regimul ocupanților burghezo-moșierești ai României regale” și apoi de către „ocupanții germano-români”[22].
Ion Constantin notează că „rezistența deosebită la asimilare a țăranilor basarabeni a făcut ca românii din RSS Moldovenească – locuind în cea mai mare parte la țară – să fie printre etniile din imperiul sovietic care au provocat cele mai multe dificultăți regimului de la Moscova”[23]
La fel, și după 1991 până în prezent, românii sunt considerați o minoritate în Republica Moldova,[24] fără a avea privilegiile așa zisei minorități rusofone.[25] Mai mult, PCRM a încercat să se recunoască o presupusă minoritate moldovenească în România.
Românofobie

Românofobia a devenit doctrina ideologiei de stat și o idee obsedantă a întregului sistem de educație și instruire, având drept chintesență sloganul „naționaliștii moldo-români sunt dușmanii de moarte și călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naționale”[27]. Activitățile propagandistice vizau ștergerea din memoria basarabenilor a urmelor criminale lăsate de regimul sovietic în perioada ocupației din 1940-1941 (crimele și atrocitățile comise împotriva celor care nu erau loiali puterii sovietice, dezgroparea de către autoritățile române a mormintelor jertfelor terorii staliniste în Chișinău sau în alte zone, deportările de la 13 iunie 1941, distrugerea obiectivelor economice și culturale de către trupele sovietice aflate în retragere de pe teritoriul Basarabiei în iulie 1941).
În cadrul plenarei a V-a a CC al PC(b)M din 23 mai 1945 s-a hotărât desfășurarea unei vaste campanii antiromânești: „Plenara obligă biroul CC al PC(b)M, comitetele județene, orășenești și raionale de partid să intensifice activitatea în vederea demascării în presă și pe cale orală a crimelor comise de ocupanții româno-germani și acoliții lor – naționaliștii moldo-români. Pe baza faptelor și a exemplelor concerte se va explica populației esența tâlhărească și de jaf a cuceritorilor germano-români, se va explica sistematic oamenilor muncii că numai în statul sovietic le sunt asigurate libertatea politică, bunăstarea și dezvoltarea culturii. Li se va explica tuturor oamenilor muncii că naționaliștii moldo-români sun dușmanii de moarte și călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naționale”[28].
Pentru implementarea românofobiei s-au folosit mai multe metode, mult mai brutale decât cele din timpul imperiului țarist:
închiderea granițelor
izolarea culturală totală de România
propagandă culturală: popularizarea unei noi istorii revizuită prin prisma discursului sovietic și prin perspectiva noii „prietenii multiseculare” dintre „poporul rus și poporul moldovenesc”. O armată de noi cadre utilizau frecvent expresii ca „teroare”, „sclavie”, „colonie a României”, „cotropitori români” cu referire la jandarmi, funcționari corupți, care i-ar fi umilit pe basarabeni prin bătăi și alte acte abuzive[29]. Aceste bătăi, care au avut loc sporadic în toată România Mare, a căpătat în Moldova dintre Prut și Nistru, sub influența propagandei sovietice, caracterul unei drame naționale. Concomitent se falsifica rolul istoric al Rusiei în raport cu Moldova: Rusia devine un prieten al Moldovei din cele mai vechi timpuri, fiind prezentată ca cea care a jucat un rol progresiv și decisiv în istoria Moldovei, devenind „fratele mai mare”, justificându-se astfel anexarea țaristă din 1812 și apoi reanexarea sovietică a Basarabiei[30][31][32].Apariția „națiunii” socialiste moldovenești

Datorită victoriei ruse (împreună cu aliații săi) asupra Germaniei naziste, Stalin a încurajat și exploatat intens patriotismul rus pus în slujba rezistenței anti-germane. În discursul său din 24 mai 1945 Stalin proclama poporul rus drept națiunea cea mai eminentă din Uniunea Sovietică, discurs care a dus la startul unei intense companii de exaltare a virtuțiilor acestui popor, ajungându-se la ideea că rușii sunt un popor mesianic care au asigurat o societate nouă și un viitor luminos nu numai popoarelor înrobite din URSS dar și întregii lumi. Prin urmare, este necesar ca dragostea pentru poporul rus să fie mai mare decât dragostea pentru propria națiune. Se propagă masiv idei artificiale despre reunirea poporului moldovenesc, statalitatea sovietică moldovenească, formarea națiunii socialiste moldovenești[33]. Potrivit istoricului Ion Constantin, poporul moldovenesc, după ce i s-a dăruit statalitatea sovietică, reunit și promovat la rang de națiune socialistă, este sortit contopirii cu masele rusești, fenomen ce a dus la apariția românofobiei la români și la pierderea identității naționale.
[modificare]Rusificarea Republicii Moldova

Deși în perioada 1991-2001 s-au făcut progrese simțitoare în însușirea de către masa poporului din Moldova a valorilor comune ale limbii și culturii române, clasa politică este cea care frânează acest proces. Rusificată și ea, clasa politică utilizează mijloace democratice pentru apărarea conceptului și acțiunii politice a moldovenismului adus de ruși, întreținând artificial o situație confuză în rândul populației[34].
Cantonarea în moldovenism ca hotar despărțitor de românism este o manevră politică pentru a asigura pârghiile puterii noilor conducători ai Moldovei, unii fiind dispuși chiar să vasalizeze Moldova de Rusia[35].
Moldovenismul ca viziune politică a fost un concept etno-cultural menit a netezi calea rusificării populației române dintre Prut și Nistru[36] pe principiul „Divide et impera” („divide și cucerește”, „dezbină și stăpânește”

Sa nu dam voie OKUPANTILOR sa bea VODKA si sa KINTE KATIUHA IN PMAN.

Documentul 28
Siguranţei
1941, Septembrie 8
CONDUCEREA ŞI ADMINISTRAREA BASARABIEI

Avem onoare a vă raporta că, urmărind stabilirea actelor de atrocitate şi banditism, comise de autorităţile sovietice în timpul ocupaţiei până la evacuarea Basarabiei, s-au cules o serie de informaţie privind desfăşurarea acţiunei teroriste asupra populaţiei locale, terorism, executat mai ales prin intermediul serviciului N.K.V.D.-ului şi a brigăzilor de securitate N.K.G.P. înfiinţate în ultimul timp.
Totodată în ziua de 30 August a.c. s-a reuşit să se identifice şi unul din locurile amenajate special pentru executarea şi înmormântarea deţinuţilor politici.
În locul fostului Consulat Italian de pe strada Viilor, în prezent ars complet, în partea din fund a curţii într-un loc viran camuflat cu scânduri înalte în parte arse, se găsesc mai multe gropi mari, unele proaspete iar altele mai vechi în care se află îngropaţi deavalma mai mulţi oameni politici executaţi.
S-au găsit şi 2 tărgi pline de sânge cu urme de gloanţe la extremităţi, ceea ce denotă că persoanele puse pe tărgi dacă aveau convulsiuni, li se trăgea focuri de revolver în cap pentru a se asigura că este mort (loviturile de armă se văd la capătul tărgilor).
Din informaţiunile culese şi din cercetările făcute reiese că execuţia se făcea după sistemul CEKA, prin împuşcare pe la spate în cap de către doi călăi, dintre care unul evreu şi altul rus care-şi exercitau atribuţiile în mod consecutiv.
Deasemeni s-au găsit mănuşi lungi de cauciuc pline de sânge, cu care se ridicau cadavrele însângerate şi se aruncau în groapă.
Execuţia se făcea în beciul consulatului, unde sunt urme evidente de aceasta şi unde s-au găsit şi cele 2 tărgi şi mănuşile.
Tot locul viran este înconjurat cu gard pe o suprafaţă de circa 150 m pe 60 m.
În timpul stăpânirii ruseşti, aici îşi aveau sediul Biroul central al serviciului N.K.V.D. unde se făceau ultimile şi cele mai riguroase cercetări pentru deţinuţii politici.
S-au mai găsit şi o căldare şi un panou de carton cu numeroase perforări de gloanţe care din cercetări era folosit pentru exerciţii de tragere în vederea execuţiei. Lovituri de gloanţe şi cîteva proectile se mai află şi azi în peretele subteranii unde se făceau împuşcările.
Efectuându-se deshumarea s-au scos din gropi comune un număr de 75 cadavre până în seara zilei de 7 septembrie a.c. când s-a întrerupt lucrul. După actele găsite la ei în majoritate sentinţe de condamnare s-au identificat numiţii: Tanţu Pavel şi Tanţu Petre (primul funcţionar la postul de radio local, iar secundul învăţător) fii fostului perfect de Lăpuşna, Vasile Tanţu şi Maior în Regimentul Moldovenesc. Preotul Tudorache, Nazarov subdirector la Banca oraşului, Tâslaru Ion, Banu Ilie, funcţionar C.F.R. Doroftei Dionisie (informator C.III.A.) Truscă Ene Grigore, Schiba Nicolae, Vieru Dumitru, Guţu Teodor căpitan pensionar, Roşca Ilarion şef de secţie de Jandarmi în Comuna Străşeni, Suruceanu (fără alt nume, deoarece nu s-a putut ceti în sentinţă), Popescu Ion, funcţionar comunal şi Bădăluţă, fost primar în Comuna Durleşti. Dintre cadavrele neidentificate se observă un cadavru îmbrăcat în rasă preotească, elevi din liceu identificaţi după şepci, studenţi şi restul de cadavre după îmbrăcăminte par a fi oameni intelectuali.
Dintr-o groapă au fost scoase 15 cadavre dintre care unul a fost identificat după sentinţă a lui Cernevschi Vladimir, fost şef de secţie de gardieni publici la chestura Chişinău, ceilalţi neidentificaţi. Toţi sunt legaţi la mâini, iar Filipenco, fost agent la C.III.A armată, are şi picioarele legate.
Sentinţele au fost date la tribunalul Militar al N.K.V.D.-ului semnate de colonelul Zonov şi sergenţii Grigorenco şi Gucianov, iar secretar Gruzinschi.
Cadavrele au fost ţinute expuse la dispoziţia publicului pentru a se putea identifica după ce au fost desinfectate de medicul Legist Filatov Petre.
În ziua de 7 septembrie 1941 s-a oficiat un serviciu religios de un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Bălan al Ardealului, după care cadavrele au fost băgate în sicrie de lemn împodobite cu flori şi aşezate pe care cu boi, în formă de cortegiu şi înmormântate în cimitirul ortodox, într-un loc rezervat pentru aceasta.
Coşciugele şi carele cu boi au fost puse la dispoziţie de către Primăria locală care a fost anunţată de noi.

Chestorul Poliţiei
Maior Al. Voiculesc
Şeful Bir. Siguranţei
T. Andreescu

SÃPTÃMÂNA ROSIE 28 IUNIE – 3 IULIE 1940
SAU BASARABIA SI EVREII
 
Martiriul Basarabiei si al Bucovinei între 28 Iunie 1940 si 22 Iunie 1941

    Prima perioada de teroare; evacuarea: 28 Iunie – 3 Iulie 1940: „La Chisinau era exercitata (teroarea) de catre «patrulele de autoaparare», cu sediul pe strada Armeneasca si dirijata de faimoasa „Rozenberg cea Roscata”, de Bubis, de Klinicikov si de Melnic. Avocatul Sternberg a actionat independent o vreme, apoi a fost cooptat de patrule.
   A doua perioada: de la 3 Iulie la sfarsitul lunii August.
   — Preluarea administratiei de catre functionari adusi din Rusia;
   —Inlocuirea «patrulelor de revolutionari locali (sic)» cu «truditori NKVD profesionisti»;
   — Arestarea tuturor persoanelor suspecte, in primul rand a oamenilor politici, mai ales cei din Sfatul Tarii, care militasera pentru unirea Basarabiei cu Romania din 1917: 5 fosti deputati in Sfatul Tarii (printre care: Ion Codreanu, Leanca, Secara, Catelli), un fost senator – acuzati de… tradare de patrie (sovietica, se intelege);
   — fosti ofiteri in Armata Alba;
   — functionari civili si militari – toti acestia au fost transferati pentru mai multa siguranta la Tiraspol, pe malul stang al Nistrului, pretextand ca nu mai era loc la Chisinau…
  Sarbatorirea liberarii Basarabiei de sub jugul boierilor romani – la Chisinau – la 6 Iulie 1940:
  Statuia Regelui Ferdinand pe care evreii scrisesera lozinci profanatoare si antiromanesti a fost invelita in panza rosie si impodobita cu portretul lui Stalin; pe coloanele Clopotnitei Catedralei (invelite in rosu): portretele lui Stalin si Molotov;
   In tribuna oficiala: N.S. Hrusciov, comisarul Mehlis, maresalul Timosenko (el condusese «operatiile militare»).
   Reprezentanti ai truditorimii localnice: fratele lui Timosenko, taran analfabet din Furmanovka, Cetatea Alba; Kralov, primarul Chisinaului, Sviridov, responsabilul Komsomolului.
   Cordoanele Garzii de Onoare (comandata de generalul NKVD Bodin) erau alcatuite din trupe NKVD si trupe SS (un batalion de SS-isti se afla in Basarabia, pentru a-i conduce in Germania pe colonisti germani din Sud – vezi si marturia lui Gr. Vindeleanu).
   In aceasta perioada au fost confiscate aparatele de radio si introdusa radioficarea.
   S-au infiintat organizatii de partid in toate localitatile.
   La 2 August a fost adoptata legea de «Alcatuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti Unionale».
   Tot atunci s-a declarat «reuniunea RSSMU cu RSSAM»(!)
   Nou presedinte al guvernului, tovarasul Konstatinov anunta ca judetul Hotin si Sudul (judetele Ismail si Cetatea Alba) nu mai fac parte din Basarabia, ci din Ucraina.
   Organizare:
   RSSM (U) condusa de o «comisie guvernamentala creata de catre Sovietul Comisarilor Poporului», in care intra:
   – tov. Ilinski, loctiitor al presedintelui (Konstatinov);
   – tov. Sazakin – ministrul de Interne
   – tov. Orlov. seful Carmuirii Republicane (?)
   – tov. Soracian, – gospodaria comunala
   – tov. Melnic, pres. al sovietului orasenesc Chisinau.
   Dupa cum se vede: nici un aborigen…
   Colectivizarea s-a facut fara opozite: taranii erau deja terorizati, traumatizati de brutalitatea ocupatiei – si au «consimtit».
   S-au ridicat din biblioteci, de la particulari toate cartile tiparite cu litere «burgheze» si au fost arse.
   Scoli de rang secundar, la Chisinau: 25 rusesti, 17 «moldovenesti», 5 evreiesti.
   Facultati la Chisinau si Cernauti – de filologie-pedagogie – insa numai in ucraineana si rusa. Facultati tehnice: numai in afara «republicii», cu precadere in Ucraina; aceeasi politica si cu scolile de meserii: adolescentii care doreau sa invete o meserie, dupa un examen de limba rusa, erau trimisi la scoli-intemat (FUZ) in Ucraina.
   La 1 Ianuarie 1941 s-a anuntat: alfabetul latin a fost inlocuit cu cel chirilic.
   Fabricarea „limbii moldovenesti” – din arhaisme, din rusisme, din adaptarea rusismelor si eliminarea neologismelor franceze – dar nu si germane!
   „Biserica” – a fost interzisa abia in faza a doua (la 1 Ianuarie 1941). Lacasurile au fost prefacute in cluburi, magazii, grajduri. In «campania contra ateismului» majoritatea zdrobitoare a comisarilor: evrei.
   Inchisoarea: pana la 15 Februarie 1941: arestate 48.000 persoane.
   Deportarea: fara judecata – «pe baza de lista»;
   a) capi de familie
   b) familii intregi
   Pe vagoane scria «Tren cuprinzand muncitori romani care au fugit din Romania de sub jugul boierilor, ca sa vina in raiul sovietic. Iesiti-le in cale cu flori».
   Numarul deportatilor nu se cunoaste cu precizie. Se crede ca cel putin 300.000 de persoane.
   In locul lor au fost adusi circa 200.000 de nemoldoveni.
   Planul de deportari fusese pus la punct mult timp inainte de ocuparea Basarabiei si a Bucovinei.
   Scopul: deznationalizarea.
   In toamna anului 1941 unitati ale Armatei romane au descoperit, langa Odesa, un tren de marfa; in fiecare vagon (din cele 22) cate 40-60 persoane impuscate prin peretii de lemn (Doar acest tren a cuprins 1.000 de victime). Adulti, femei, copii – fusesera arestati si trimisi in Siberia cu cateva zile inainte de izbucnirea razboiului…
   «Rezolvarea somajului» (deportarea mascata) prin «deplasare benevola»:
   — pana in Septembrie 1940 trimisi in URSS (din Teritoriile Ocupate: 135.000 muncitori
   — in Octombrie-Noiembrie: 19.200
   — in Decembrie: 27.000
   — Acestia erau «trimisi liberi».
   Asasinatul individual, colectiv:
   — arestatii mai putin periculosi erau deportati;
   — periculosii erau asasinati pe loc, dupa ce, sub tortura, li se smulgeau scrisorile care trebuiau sa para expediate din… Siberia.
   — la Chisinau, executiile: in beciul sediului NKVD din str. Viilor nr. 97. In Septembrie ’41 (trei luni dupa liberare) au fost descoperite 87 cadavre, dintre care 15 intr-o groapa comuna – maini, picioare legate;
   — la Ismail: sediul NKVD, subsolul imobilului din str. G-l Vaitoianu: 6 cadavre (5 barbati, o femeie), mainile legate la spate;
   — la Cetatea Alba: 19 Aprilie 1941 – 19 cadavre;
   — la Cernauti: inainte de 22 Iunie 1941 au arestat «prea multi, nu-i mai puteau transporta»; i-au legat, i-au asezat cu fata in jos – au trecut cu tancurile peste ei.
   Orchestra simfonica a Basarabiei fusese surprinsa de cedare intr-un turneu prin tara. S-a intors in 3 Iulie (1940). In gara Chisinaului toti muzicienii au fost suiti in camioane, dusi langa Orhei si impuscati in Valea Morii;
   Dupa izbucnirea razboiului: la Sorotov, au fost executati 15.000 ostatici si prizonieri romani ca represalii pentru impuscarea ostaticilor evrei dupa explozia Comandamentului de la Odessa.
   Dupa o statistica sumara alcatuita de romani: intre 28 Iunie 1940 si 22 Iunie 1941 au fost asasinate sau moarte sub tortura circa 30.000 de persoane.
   In ajunul Pastelor 1941, un grup de 40 de elevi de la Institutul Pedagogic nr. 2 din Orhei au redactat manifeste antisovietice – Dumitru Avramoglu: «Ne-am saturat de regimul si de painea sovietica! Vrem paine romaneasca! Jos Bolsevicii! Jos NKVD! Jos Stalin»
   Tradati de o colega evreica, au fost arestati. In frunte cu profesoara, elevii majori: Anatolie Guma, Grigorie Mihu, Vichentie Eprov, Victor Bradeachi, Anatolie Cotun, Onisie Cozma au fost executati ca «spioni si tradatori de tara»; minorii au fost condamnati la cate 25 de ani.
   Pe ocupanti îi impresionasera magazinele alimentare (…). Cumparau cantitati enorme de alimente. Mancau pe loc, pana li se facea rau. Trimiteau colete uriase la ei, in Rusia.
   Spre uimirea localnicilor, Rusii cumparau mari cantitati de vase de bucatarie, mosorele de ata, zeci de metri pe panglica, ace de cusut, ace pentru masini de cusut nasturi – mai cu seama nasturi. In magazinele de imbracaminte erau uluiti de ce se putea gasi – nu se atingeau de palarii, cravate (considerate «burgheze»). Era frecvent ca rusoaicele sa iasa in oras imbracate in camasi de noapte, crezand ca sunt rochii de strada. Au fost vazute purtand sutien peste rochii, peste bluze.
   In noaptea de 13 spre 14 Iunie 1941 (joi spre vineri) a inceput deportarea masiva a basarabenilor si a bucovinenilor. Circa 200.000 (unii contesta cifra astfel: «Numai 100.000») oamenii au fost deportati in Siberia.
«Intr-un sfert de ora sa fiti gata!»
   De acasa erau urcati in camioane militare. La gara, in tren, cate 60-70 persoane in fiecare vagon (de marfa).
   Pe vagoane scria: «Emigranti voluntari».
   Au fost deportati si evrei – dintre cei foarte bogati.
   In judetele din Sudul Basarabiei, trecute la Ucraina, nu au fost despartite familiile; in RSSM: barbatii dusi separat in lagare de munca fortata, familiile in Siberia.
   La Comrat denuntatorul-sef: Rimanov. Spre deosebire de alti ticalosi, el nu s-a retras cu Armata Rosie dupa 22 Iunie 1941. Localnicii l-au linsat.
   Pe drum (era iunie, vara), oamenii cereau apa. NKVD-istii le aruncau prin ferestrele zabrelite peste sarat, spunandu-le: «Na, apa sovietica pentru banditi romani!».
   «Supravietuitorii, cand primeau Adeverinta de reabilitare (!), constatau ca data condamnarii era cu cel putin un an ulterioara arestarii. Deci fusesera deportati fara decizie juridica.
   Direct-responsabili de teroarea din Basarabia – intre 28 Iunie 1940 – 22 Iunie 1941:
   Serov – inalt comisar NKVD al… RSS Ucrainene;
   Dmitrenko, inalt comisar NKVD al RSS Moldovenesti;
   Gog(o)lidze – reprezentantul NKVD al lui Stalin (a fost executat odata cu Beria – ce tarziu, ce tarziu!);
   Nasedkin, seful Gulag-ului pe intreaga Uniune Sovietica (in luna Mai 1941 Nasedkin definitivase planul de deportari masive din Estonia, Letonia, Lituania, Basarabia si Bucovina de Nord);
   Borodin – prim-secretar al PCM…
   Bilantul unui (mai putin de) un an de putere sovietica:
   — arestarea, deportarea, asasinarea a peste 300.000 romani, reprezentand 12,23% din pop_ulatie – dupa revenirea sovieticilor, in 1944, procentul victimelor avea sa urce la peste o treime din total.
   — Foametea organizata intre 1946-1947 a pricinuit moartea a cca 200.000 persoane (vezi, pe larg in volumul Basarabia, la ed. Jurnalul Literar 2002).
   — Arestarile in vederea deportarii din 1949: peste 11.000 de familii.
   Cateva din faptele si numele unor evrei care si-au aratat „iubirea” fata de bastinasii romani, dupa 28 Iunie 1940 – am mai spus-o? – foarte bine am facut!, am s-o repet, pana va intra bine in urechile si in inima celor care resping- resping-resping acest adevar istoric:
   La Chisinau: din ziua de 28 Iunie 1940: Etea (Petia?) Beiner, doctorul Derevici, avocatul (un articol de ziar bulgar il desemna ca inginer) Steinberg (Strenberg) – locuitori ai orasului au pornit in patrulele de autoaparare, conduse de Tovarasa cu Parul Rosu, Rozenberg, de pe strada Armeneasca, sediul NKVD. Ei au fost primii care si-au manifestat, pe strazi, bucuria de a fi fost „liberati de sub jugul mosieristilor romani”, agitand listele negre (alcatuite de cine stie cand…) si urland amenintarea:
   «Ne-a venit noua randul sa va ardem noi pe rugul Inchizitiei!» – daca i-ai fi intrebat cine/cand ii arsese pe rugul Inchizitiei (Basarabenii? Care nici nu stiau ce-i o Inchizitie?), ar fi pretins ca insasi intrebarea ta este, cum altfel: antisemita;
   — tot ei s-au aflat in fruntea bandelor care i-au atacat pe refugiatii ce incercau sa iasa din oras pentru a se indrepta spre Prut – coloane alcatuite din functionari, profesori, elevi, studenti;
   — la indemnul si prin exemplul celor trei (dirijati de la sediu de Tovarasa-Rosie, Rosenberg), „pop_ulatia pasnica indignata” – alcatuita de Evrei locali, adusi de peste Nistru (dar si dintre cei veniti din timp de peste Prut – nici o greutate: atunci nimeni din Romania mosieristilor si burghezistilor nu avea nevoie de pasaport ca sa treaca Prutul de pe malul drept pe cel stang) – tineau deja pregatite: pietre, bate, vase cu uncrop, oale de noapte, pline. Refugiatii romani au fost batuti cu pietre, opariti, ciomagiti, dezbracati, scuipati, stropiti cu fecale (pe teologii si preotii cazuti la pamant, femeile doar mimau sau chiar urinau cu adevarat), apoi tarati si inchisi in subsolurile cladirilor Facultatii de Teologie, unde NKVD-ul amenajase una dintre inchisori, specializata in, mai cu seama, anchetarea ostasilor rapiti in timpul retragerii;
   Si ce daca am mai spus-scris? – rescriu, re-spun (de la evrei am invatat: „Repetitia: mama sanatatii”):
   — aceiasi (Beiner, Derevici, Sternberg) s-au aflat in fruntea haitelor de enkavedisti care, in urmatoarele zile au operat mii de arestari (doar in orasul Chisinau) – dupa listele lor negre.
   — La Tighina: in 28 Iunie 1940 avocatul Glinisberg a impuscat demonstrativ, in strada, doi functionari ai Prefecturii;
   — acelasi impreuna cu alti evrei i-au taiat limba si urechile, in plina strada, preotului Motescu, apoi l-au dus in altor si au dat foc bisericii – in foc a sfarsit si preot si biserica;
   — La Soroca: avocatii Fluchser (Flexer?), Pikraevski (si ei autori de liste negre) au impuscat in strada, la 28 Iunie    1940, mai multi functionari superiori, avocati, ofiteri romani;
   La Cetatea Alba: autorii de liste-negre Zuckermann si Burmann i-au impuscat in strada pe preotii Eusebie Popovici si Nicador Maleski;
   La Orhei si in satele invecinate: Popauti, Oliscani, Isacova bande de evrei purtand steaguri rosii si portretul lui Stalin au terorizat localitatile numite, au ucis preoti, strigand:
   «Vrem Moldova pana la Siret!»
   (Nu va fi momentul insa nu ma pot stapani: de ce nu strigau – ca tot impuscau ei popi: « Vrem Moldova pana la… Atlantic!», desi nici «pana la Pacific», n-ar fi stricat – sa nu fi fost inca momentul?)
   La Cernauti – inca din 27 Iunie 1940 (ce precocitate!) evreii au alcatuit un comitet popu_lar condus de Sallo (Solo?) Brunn (Braun?), autonumit primar; impreuna cu adjunctul Glaubach (numit de catre autonumitul Brunn/Braun) au pornit in fruntea cetelor de evrei cautatori mai cu seama de preoti, de studenti la Teologie, de profesori, de inalti functionari – ca sa-i ucida (ceea ce au si facut). Inca o data – nu, nu e inutila repetarea: aceste acte de barbarie au avut loc incepand din 28 Iunie 1940, in Teritoriile revendicate de Sovietici – dar inca necedate oficial – si perpetuate mai cu seama de evrei asupra Romanilor localnici.
   La o eventuala obiectie, martorul mincinos de profesie Elie Wiesel ar raspunde ca asta nu este decat un amanunt – oricum. Francezii nu stiu istorie… (dar bineinteles ca lui Wiesel ii convine perfect analfabetismul in materie de istorie al francezilor, astfel si poate desfasura mitologia unicului genocid: Holocaustul) – iar A. Spire, jurnalist la France Culture (dupa ce a trudit cu drag la organul PCF L’Humanité) ar justifica injustificabilul – cum a mai facut-o pe platoul canalului de televiziune Paris Premiere sustinand cu o obraznicie egalata de inconstienta (bine stapanita…); dreptul la consideratie (!?) al evreilor este mult mai mare decat dreptul la viata si la justitie al africanilor!, plus necomunisti, nesovietici si, pacat de moarte: goi…
   In Iulie 1941, dupa liberarea Chisinaului de bolsevici, in curtea Consulatului italian, unde NKVD-ul isi stabilise unul din sedii, au fost dezgropate 80 cadavre, in majoritate ramase neidentificate, intr-atat fusesera mutilate (membre, capete taiate), batjocorite (organe sexuale in gura), arse la flacara in timpul „anchetei”, iar dupa moartea anchetatului cu var viu si cu acizi. Dupa resturile de imbracaminte, s-a dedus ca martirizatii fusesera preoti, studenti, elevi, ceferisti (dupa chipie);
   S-a constatat ca in subsolurile Palatului mitropolitan fusesera amenajate celule individuale pentru „nationalistii romani”;
   Pentru a nu lungi pomelnicul macabru, cateva cifre:
   — La data de 7 Septembrie 1941, la Chisinau au avut loc funeraliile nationale ale celor 450 persoane gasite in gropile din curtile Consulatului italian, Palatului Mitropolitan, Facultatii de Teologie – multe ramase neidentificate din pricina mutilarilor
   — In mai putin de un an de ocupatie bolsevica s-au inregistrat in afara de… lipsa celor cca 300.000 refugiati in ce mai ramasese din Romania) in jur de 30.000 arestati, din care unii au fost impuscati pe loc, altii au fost deportati, au murit in detentie, au disparut…;
   — In Basarabia, pe langa secerisul rosu al oamenilor, dintre 1940 – 1941 au fost dinamitate, incendiate de autoritatile sovietice: 42 biserici, 28 scoli, 32 localuri ale unor institutii publice, 79 ale autoritatilor.
   La aceste crime impotriva Romanilor din Basarabia si din Bucovina de Nord au participat cu zel (si eficace) foarte, prea multi evrei, unii numiti de noua autoritate directori de scoli, de institutii, de colhozuri, de sovhozuri etc., insa cei mai numerosi erau voluntari in aparatul politico-represiv: partid, Komsomol, sindicat, militie, NKVD.
   Dupa retragerea sovieticilor din Basarabia si din Bucovina de Nord, in Iulie 1941, alde Rozenberg, Goldenberg, Axelrod, Beiner, Pikraevski, Brunn, Sternberg, Derevici, Fluchaser, Zuckermann, Glaubach, Burman, Glinsberg, chiar si Marii Rusi de la Popauti care, pe cand ucideau popi, declarau ca ei vor «Moldova pana la Seret!», au sters-o in furgoanele Armatei Rosii, in Kazahstan, nu au ramas, sa dea seama de faptele lor, oalele sparte le-au platit nevinovati, unii (medici, profesori, negustori, bancheri, sionisti), victime ale bolsevicilor.
   Dar chiar daca cei ce scriu istoria o vor consemna potrivit adevarului istoric, fara a manipula cronologia – ce-ar fi? Ar fi pedepsiti intr-un Nürnberg II (pe care il imaginam in romanul Ostinato, scris in Romania incepand din 1965) si marii-vinovati-comunisti, aflati de ani buni la adapost in Lumea Capitalista?: in USA (unde nu sunt tolerati criminalii nazisti-fascisti; criminalii bolsevici, da, cu precadere „lucratorii” din politiile politice comuniste, fiice ale NKVD-ului – numai daca sunt evrei), in Germania (ca despagubiti); in Franta ca pensionari ai Rezistentei, desi dupa razboi fusesera expulzati cu sutele ca spioni sovietici. Dupa decenii de activitate in aparatele represive ale democratiilor pop_ulare, unde fusesera tot raul imaginabil (mai degraba din razbunare oarba si din interes material decat din convingere politica), au dat fuga la adapost la capitalisti plangandu-se ca, in Ungaria, in Cehoslovacia, in Polonia, in Bulgaria, in Romania (tovarasii-justi ca Perahim, Marcou, Mirodan, Maria Bonus, Tertulian, G. Horodinca, Nina Cassian, Crohmalniceanu, Ana Novak s.a.) fusesera cumplit persecutati, in dubla lor calitate de… comunisti si de evrei! In „prelungirea in Orient a Occidentului”: Israel, pensionarii NKVD, KGB, komisarii politiilor politice ale tarilor sovietizate isi petrec ultimele momente din viata lor dedicata triumfului bolsevismului in toata lumea (dar nu in Israel!), in reculegere, in pace si in „rugaciune-mistica” – nu era un pleonasm in gura lor atunci cand ii vanau, cu revolutionara daruire, pe nefericitii crestini din Tarile Comunismului Biruitor. Din pacate, nu.
   Ceea ce nu inseamna ca cei care pot da glas indignarii – sa taca. Vorba mea: «Daca tac ma doare si mai tare».
Paul Goma

În urma acţiunilor diversioniste, dar şi a operaţiunilor militare sovietice, în capitalele celor două provincii dezrobite – Cernăuţi şi Chişinău –, localurile instituţiilor publice, culturale, politice, au fost distruse în proporţie de 90%. Au mai suferit distrugeri, într-o măsură mai mare şi oraşele Storojineţ, Suliţa, Hotin şi Lipcani. „Mai cu seamă orăşelul Lipcani din judeţul Hotin a fost mistuit de foc până în temelii. Aproape că nu mai există aici clădire – se relata într-un document emis de autorităţile din Bucovina – care să fi rămas întreagă. Ruinele fostului târguşor de pe Prut, sunt dezolante şi aspectul lor este într-adevăr impresionant”.[6]
În timpul vizitei din 24 iulie 1941 la Cernăuţi, conducătorul statului, Ion Antonescu, constata cu mirare, că după retragerea sovietică „au rămas urmele unei barbarii fără precedent cum nici hoardele hunilor nu au lăsat în urma lor”.[7]
Situaţia era atât de impresionantă, încât Guvernământul Provinciei Bucovina a propus, ca mai ales orăşelul Lipcani, să fie fotografiat şi cinematografiat, fiindcă, după cum se considera, era „absolut necesar să întocmim un document elocvent pentru contemporani şi posteritate, arătând întregii lumi până unde a mers nebunia de a distruge a sovieticilor”. Aici facem o paranteză pentru a menţiona că, dosarul cu documentele referitoare la acest subiect, care se află depozitat în Arhiva de Stat a regiunii Cernăuţi, avea notat pe copertă de către arhivarul sovietic: „în scopul propagandei contra Puterii Sovietice”.[8]
„Într-o provincie prădată, cu oraşele arse, cu podurile distruse, cu fabricile nimicite şi cu fruntaşii satelor deportaţi, unde domnea haosul şi anarhia, unde credinţa în Dumnezeu şi familie era pângărită şi desfiinţată…”,[9] urma să-şi reia activitatea administraţia românească. Nu era deloc uşor începutul „acolo unde lumea a fost încadrată prin anarhizarea sufletelor în structura unui stat comunist, internaţional şi ateu”

Buna ziua doamna Pavlicenco,

Am o mica intrebare. De ce nu incercati sa iesiti din PL si sa creati alt partid, de exemplul PRM (partidul Romania Mare), ce are ca scop unirea cu Romania, schimbarea limbii din constiturie, interzicerea limbii ruse in parlament si orce alta organizatie de stat, s.a.m.d. … De aceasta s’a vorbit inainte de alegeri, dar odata ajuns in parlament, d. Ghimpu a uitat pentru ce a fost votat!

O zi buna.