Nicolae Dabija îi răspunde lui Ilie Bratu

Aici http://cerulalbastru.com/2013/01/ilie-bratu-unire-este-un-imperativ/ puteti citi raspunsuri la niste intrebari puse lui Ilie Bratu. Nu-l comentez deocamdata. Pot spune doar ca, despre PNL si despre mine, a scris minciuni peste minciuni. Sunt vii oamenii care cunosc lucrurile, de aceea nu e clar de ce acest om scrie neadevaruri. Mai multi prieteni m-au sfatuit sa nu raspund. Persoana care i-a luat interviu lui Bratu imi va trimite si mie, in citeva zile, niste intrebari pentru un interviu. In general, imi e jena si rusine pentru ce aud, vad si citesc.

Intre timp, Nicolae Dabija, despre care Bratu, de asemenea, a scris ce a vrut, mi-a trimis un articol cu rugamintea sa il public. Fac acest lucru. In anul 2012, PNL, ca membru al Consiliului Unirii, a organizat, impreuna cu o serie de ONG-uri, inclusiv cu Forul Democrat al Romanilor, o serie de manifestari stradale, marsuri unioniste cu pina la 10 mii de participanti, precum si actiuni de alt gen in Chisinau si in alte orase, din cele doua state romanesti, pentru a comemora 200 de ani de ocupatie ruso-sovietica si a cere Unirea cu Romania. Fiecare zi care trece in R.Moldova ne demonstreaza tot mai clar ca aceasta e unica solutie pentru a salva de total dezastru populatia din stinga Prutului.

Nicolae Dabija: ILIE BRATU – UN PORC CU ARIPI DE ÎNGER

1. Un personaj grotesc

Sadoveanu are o spusă: „Au ieşit în vremea din urmă mulţi proşti în ţară. Trăiau şi înainte, dar tăceau. Acum vorbesc şi-au devenit agresivi.” Ea e foarte actuală azi, când a apărut internetul: fiecare individ îşi poate face un blog, un site, un profil pe o rețea de socializare, în care să-şi toarne toate dejecțiile.

Un oarecare Ilie Bratu, dorind să iasă din anonimat, plasează pe un blog un interviu de câteva hectare pe care şi-l ia sieşi – el întreabă şi el îşi răspunde, plin de admiraţie îşi ridică sieşi osanale neruşinate: „Ce mare om sunteţi! Sunteţi un mare român! Cel mai mare pe care l-a dat vreodată istoria! Aveţi un duh patriotic foarte puternic! Ce memorie aveţi! Mare curaj! Sunteţi acel lider al naţiunii!” etc., semnându-l cu numele clandestin de Valentina Găluşcă. Dar aşa ziaristă nu există în Republica Moldova. Cel puţin n-am auzit deocamdată de ea, chiar dacă doamna pensionară îşi spune, încântată şi ea de sine, „noi, adevăraţii patrioţi.”

Interviul de pe blogul lui Ilie Bratu e plasat la o rubrică intitulată nici mai mult nici mai puţin „Basarabia – personalităţi legendare”.

Iată cum au ajuns să se facă „legendele”! Din dejecţii.

Aşa-zisul „interviu” e plin cu minciuni, cu laude deșănțate la adresa sa, cu invective, cu denigrări la adresa tuturor oamenilor cu merite în Mişcarea de Eliberare Naţională.

2. Un demagog făţarnic!

Interviul e prilejuit de faptul că preşedintele N. Timofti i-a decorat pe toţi cei 227 de deputaţi care au semnat Declaraţia de Independenţă la 27 august 1991. Unul dintre ei e I. Bratu.

Nu cred de loc că acesta ar fi un motiv de laudă. Şi iată de ce.

Se vorbeşte de primul rapt la Basarabiei din 1812 şi de cel de-al doilea rapt din 1940. Dar se tace despre al treilea rapt, cel din 27 august 1991, când a fost creat un stat „moldovenesc” pe o aşchie de pământ românesc.

Ce fel de „unionist”, care nu suferă existenţa RM, e Ilie Bratu, care una zice şi alta fumează: a semnat în 1991 declaraţia de creare a republicii-fantomă Moldova, apoi în 2011 şi-a reconfirmat semnătura sa de „statalist”, ca în 2013 să ia Ordinul Republicii, de rând cu Krâlov, Pocatilova, Mâsliţcaia, Moţpan, Solonari, Angheli şi alţi părinţi ai „ţărişoricuţei” de pe Bâc – duşmanii cei mai înrăiţi ai neamului românesc. Nu a fost doar el decorat, pentru merite unioniste, ordinul li s-a dat tuturor celora care au semnat diversiunea. Şi atunci cum rămâne cu declarația sa din 2008, reprodusă şi în interviu: „Celor care-i zic R. Moldova  Ţară să li se sece limba în gură!”?! Una e blestemul şi alta e cheremul! (Ordinul Republicii îi aduce un adaos lunar de 500 de lei la pensie.)

De ce n-a cerut la 27 august 1991 de la tribuna Parlamentului Unirea cu Ţara, dacă crede azi că atunci a fost posibilă Unirea?! Demagog făţarnic!

De ce n-a restituit Ordinul Republicii, aşa cum au procedat în 2003 Mihai Cimpoi, Ion Hadârcă, Vladimir Beşleagă şi subsemnatul?!

E clar de ce: acest individ nu a fost niciodată unionist, ci doar un diversionist. A ţipat fraze unioniste, numai ca să distrugă mişcarea unionistă.

S-a războit doar cu unioniștii, şi nu cu „stataliştii”, moldoveneștii, rusofilii, interfrontiştii declarând ca şi I. Roşca altădată, când ataca delaolaltă toţi unioniştii, că „trebuie distruşi ai noştri ca să se sperie duşmanii!”

3. Un diversionist

După 1994 numitul Ilie Bratu a dispărut din Basarabia. S-a aflat în această perioadă de timp la Galaţi (când în Basarabia era nevoie de fiecare luptător, a fost, de fapt, eschivare laşă), unde s-a ocupat cu fel de fel de afaceri dubioase. Când au început să-i meargă prost afacerile, şi-a amintit brusc că e patriot. Şi a decis să facă bani prin intermediul politicii. A apărut în 2005 la Chişinău cu nişte declaraţii zgomotoase că-şi face un partid care va uni Republica Moldova cu România. L-am salutat: eu îi susţin pe toţi cei care împărtăşesc idealul pentru care am muncit toată viaţa.

A fost prezent şi la adunarea de constituire a Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, care a avut loc în toamna lui 2005: uşile noastre sunt deschise pentru toţi.

N-au fost de acord cu cele peste 300 de personalități prezente (Gr. Vieru, acad. M. Cimpoi, acad. A. Moşanu, I. Ungureanu, I. Costaş, acad. Gheorghe Ghidirim, A. Vartic, acad. A. Ciobanu, V. Saharneanu, protoiereul I. Ciuntu, protoiereul P. Buburuz ş.a.), votând contra constituirii FDRM, doar doi dintre cei prezenţi, I. Bratu şi O. Brega (ultimul a afirmat la o emisiune TV de la 9 februarie 2013: „Eu îi susţin pe toţi cei care sunt contra”), care au părăsit sala Uniunii Scriitorilor, declarând că „pleacă să facă Unirea!”

Din acea clipă, în loc să se ocupe de construcția partidului, pe care a promis că-l face, în loc să-şi adune membri, să colecteze semnături, n-a făcut până azi decât să calomnieze, să discrediteze, să înjure Forul Democrat la Românilor din Republica Moldova şi pe liderii ei, care în scurt timp a devenit cea mai importantă Mişcare românească, la ea aderând peste 150 de organizaţii nonguvernamentale, uniuni de creaţie, asociaţii culturale cu aproape 250 000 de membri.

La 31 decembrie 2007 am depus Cererea de Aderare a RM la Uniunea Europeană din partea societăţii civile, cu peste 220 000 de semnături. (Convenisem pe atunci cu Bratu să adunăm împreună semnăturile, el însă a colectat mai puţin de o sută de semnături, dar nici pe acelea nu le-a anexat la cele depuse la Bruxelles.)

Am încurajat concetățenii noştri să scrie cereri de redobândire a cetăţeniei româneşti, la 1 decembrie 2007 numărul acestora ajunsese la 1 milion de cereri.

Varianta de Unire cu Ţara propusă de For e una simplă: prin România – în UE.

Pentru asta urmează să fie întrunite două condiţii:

1. 1.       Asumarea naţionalităţii române de către toţii basarabenii;
2. 2.       Restituirea cetăţeniei române tuturor basarabenilor.

Doar aşa va putea fi aplicat şi în cazul nostru scenariul unirii celor două Germanii.

La întâlnirile pe care le-a avut conducerea Forului cu T. Băsescu şi M. Ghimpu în septembrie 2010 am propus crearea pe lângă cei doi preşedinţi a unei Comisii de Lichidare a Consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov cu un plan concret de activitate, din care au fost îndeplinite doar două amendamente: 1) scoaterea sârmei ghimpate de pe Prut, 2) ședințe comune ale Guvernelor celor două state româneşti (a avut loc doar una la Iaşi).

Iar lichidarea Consecinţelor înseamnă Unirea noastră.

În ultimii 8 ani Forul a organizat manifestări la fiecare 1 decembrie, 24 ianuarie, 27 martie şi 31 august, cu mii de participanţi.

Fără nici un bănuţ din partea României: niciunul dintre proiectele noastre n-a fost susţinut măcar parţial de Departamentul Românilor de Pretutindeni (fostul ministru-secretar de stat M. Gheorghiu ne-a anunţat că nu vrea să certe România cu Voronin din cauza noastră) sau a Institutului Cultural Român.

Toate acţiunile noastre (inclusiv cea făcută la 13 mai 2012, consacrată celor 200 de ani de la Raptul Basarabiei, organizată împreună cu Consiliul Unirii, cu peste 15 000 de participanți) le-am realizat din cotizaţiile membrilor noştri.

Am avut sute de întâlniri în localităţile Basarabiei, am editat mai multe broşuri necesare ca De ce limba noastră e română?! (autor – N. Dabija), De ce moldovenii sunt români? (autor – A. Moraru), pe care l-am difuzat cu miile prin sate. Pe timpul lui Voronin, mi s-au deschis 7 dosare penale „pentru subminare a statalităţii”, am fost arestat la 27 martie 2007, ca preşedinte al FDRM, pentru că împreună cu circa o mie de membri ai Forului am depus, „fără autorizaţie şi cerere prealabilă” flori la monumentul lui Ştefan cel Mare.

(În Jurnalul său Paul Goma din 28 martie 2007, marele basarabean, candidat la Premiul Nobel pentru literatură pentru 2013, notează că l-a rugat atunci telefonic pe Iurie Roşca, viceprim-ministru al Guvernului şi preşedinte al PPCD să fiu scos din arestul de la secţia Buiucani a Ministerului de Interne: „ L-am întrebat de ce a fost arestat Dabija. Roşca a luat foc, l-a făcut pe Dabija în toate felurile, dar mai ales „spion al Moscovei” – şi, tot româneşte: nu a negat arestarea lui Dabija, ci m-a întrebat: de unde ştiu? Simţind că asta îl durea, i-am spus: peste câteva ore merg la o întrunire cu studenţii, masteranzii, doctoranzii basarabeni de la Paris, unde va fi aniversată unirea din 1918 şi acolo vor fi anunţate arestările (şi ale fraţilor Brega) – la Dabija ilustrată cu imaginea convocării. De aici a început prietenul meu Roşca a… tăcea.

… Am presupus: Voroninoviştii aflaseră că ştirea arestării Dabija se răspândise în Occident şi îl însărcinaseră pe el, pe Roșca să continue rolul de Iuda: să-i telefo­neze la Paris prietenului său Goma […] şi să afle ce anume se știe – dar să nege că s-ar fi întâmplat una ca asta! După ce i-am repetat că avem imaginile convocării, cu data, stampila, semnătura emitentului… Roşca – prietenul meu de acum patru ani – a abandonat negațiile…  Voronin şi Roşca, iaca au înnebunit, fiindcă simt că le vine sfârşitul. Tare îmi place să lupt cu aceste lepre.”)

Ce-a făcut Bratu între timp?

Nu-i înjura pe comuniști, pe Voronin, Moscova, conducătorii Transnistriei, ci Forul şi pe Dabija. Iar cu el – pe Gr. Vieru, I. Ungureanu, A. Moşanu, V. Matei, I. Costaş, M. Cimpoi şi pe toţi ceilalți. („Patriotul,  cum a observat un forumist de la Vocea Basarabiei, nu critică puterea, ci doar pe cei care luptă cu puterea.”)

Asta l-a făcut să-şi piardă şi puţinii adepţi, în jur de 10-20, care au fost o vreme cu el.

De eşecul lui, în loc să pună vina pe caracterul lui parşiv, învinuieşte Forul, conducerea acestuia, poporul „tâmpit”, România care nu-i plăteşte „patriotismul”.

În loc să se deplaseze prin localități, unde noi mergem săptămânal, el pândeşte vreo adunare de 2-3 oameni ca să tragă câteva pârţuri politice şi să facă putoare.

4. Cum se compromite o idee?!

Unicul lucru pe care l-a făcut Bratu a fost o mică de tot „Mare Adunare Naţională”, unde a participat doar o mână de oameni. Ea a avut loc la 2 noiembrie 2006.

Au vorbit aproape toţi cei prezenţi.

De cât infantilism e în capul acestui „politician” vorbeşte Declaraţia Adunării Republicane a Cetăţenilor, cum i-a zis el adunării, din care cităm:

„Hotărâm:

1. 1.       Cerem cu toată fermitatea președintelui Vladimir Voronin şi Parlamentului de la Chişinău să demareze neîntârziat negocieri cu autorităţile de la Bucureşti astfel, ca în termen de o lună (!) să realizeze (Re)Unirea Republicii Moldova cu Patria-Mamă România.
2. 2.       A convoca o nouă Adunare Republicană a Cetăţenilor la 03 decembrie 2006, pentru a sărbători Victoria.

29 octombrie 2006”

De aici se vede şi cu ochiul liber că I. Bratu a urmărit alt scop: acela ca România să fie atrasă într-o provocare posibilă, care ar fi amânat integrarea ei în Uniunea Europeană, ce urma să aibă loc peste două luni, la 1 ianuarie 2007.

Pentru că dânsul nici nu i-a prezentat Declaraţia Adunării sale, cum ar fi fost firesc,  şi lui V. Voronin, ca respectivul să fi știut în ce primejdie mare se afla în apogeul puterii sale: aceea de a rămâne fără stat.

Presa, pe care Bratu o anunţase în ajun că va aduna un milion (!) de participanți, dar a strâns o mână de curioşi şi o alta de caraghioşi, a scris (Tudor Darie în săptămânalul Asta Da!) că oameni ca Ilie Bratu „nu pot provoca decât dezgust pentru o Idee înălţătoare!”

Acesta e de fapt şi scopul lui ascuns: să compromită definitiv o Idee sfântă! Cum mi-a spus şi acad. A. Moşanu, ex-preşedinte al Primului parlament (1990-1994), care-i cunoştea exhibiţiile: „Dacă vreţi să terfeliţi o idee, daţi-o pe mâna lui Bratu.”

5. Provocator de cursă lungă

Securitatea de pe vremuri avea provocatori plătiţi. Cred că-i are şi azi.

La manifestările tinerilor din 7 aprilie 2009 Voronin ducea lipsă de un argument că acestea ar fi puse la cale România. În Piaţa Marii Adunări Naționale, la un sfârşit de miting, apare Bratu.

Acesta i-a smuls porta-vocea din mâna lui Valeriu Matei (el era preşedinte, iar subsemnatul – vice-preşedinte al Consiliului Salvării Naţionale, aleşi şi votaţi de cei peste 30 000 de participanţi), ca să rostească o singură frază:

„Nouă nu ne trebuie Parlament, noi îl avem a Bucureşti, nouă nu ne trebuie Guvern, noi îl avem la București, nouă nu trebuie Preşedinte, noi îl avem la Bucureşti.”

A spus ce-a spus şi a dispărut.

Această declaraţie „a tinerilor din Piaţă” i-a servit drept pretext lui Voronin ca a doua zi, la 8 aprilie 2009, să-i expulzeze din Republica Moldova pe ambasadorul României dl Filip Theodorescu, pe consilierul pentru cultură dl Vasile Nanea şi încă pe alţi doi angajaţi  (4 din cei 9 funcţionari) ai Ambasadei României la Chişinău şi să introducă de urgenţă regim de vize pentru cetăţenii României.

Tot la 8 aprilie V. Voronin a afirmat: „Ei (protestatarii – n.n.) au spus că parlamentul şi Guvernul lor e la Bucureşti”, fără să-l numească pe autorul frazei şi identificând toate acţiunile tinerilor cu afirmaţia lui Bratu.

Toate posturile de televiziune ruseşti şi europene au transmis fraza instigatoare, toată presa a comentat-o, ca să-i pună în cârcă României acţiunile de devastare a Președinției  şi a Parlamentului de la Chişinău.

La şedinţa Guvernului de la 10 aprilie, Z. Greceanâi, fost prim-ministru a spus că trebuie introduse vize pentru cetăţenii români, pentru că tineretul a devastat clădirile Parlamentului şi a Președinției din motiv că „ei le au la Bucureşti”, iar dacă nu vor pleca din Piaţă, ea va da ordin să se tragă în protestatari.

La manifestările din 7 aprilie au fost arestaţi peste 1000 de tineri, au fost deschise sute de dosare, dar lui Bratu nu i s-a deschis, deşi toată lumea știa cine e autorul frazei celebre. Ea a e citată, fără a fi nominalizat autorul, în ziarele „Comunistul” din 10.04. 2009, 17.04. 2009, 24.04. 2009, 15.05. 2009, 22.05. 2009, 16.06. 2009  etc., în „Komsomolskaia pravda” din 22.04. 2009, în „Nezavisimaia Moldova” din 15.04. 2009, 18.04. 2009, 24.04.2009 ș.a.m.d.

Nimeni nu menţionează numele belicosului cuvântător, se spune doar, citez: „молодёжь скандировала” („tinerii scandau”), fraza acestui moşneag rostită când sediile parlamentului şi preşedinţiei arseseră de mult şi montată în emisiuni televizate, puse în rapoarte mai înainte de a lua acestea foc, fiind atribuită protestatarilor, ea servind argument pentru arestări, bătăi, crime.

Provocatorul trebuie să răspundă cel puţin moral pentru cei, arestaţi, anchetaţi, maltrataţi, omorâţi. (Valeriu Boboc şi încă trei tineri).

Iar numele lui e Ilie Bratu.

Acest Münchhausen basarabean spune minciuni de îngheaţă apele.

El afirmă: „La 23 martie 2008 am organizat un mare miting dedicat aniversării a 90-a de la Unirea Barabilei cu patria-mamă. ” La 23 martie 2008, în zi de vineri, la Chişinău n-a avut loc niciun miting.

Mai zice: „Oamenii noştri, în special tineri, au participat masiv la evenimentele din 7 aprilie  2009.”

Minciuni! Alţii au organizat manifestarea, unde i-s oamenii? Al nu are tineri, nici bătrâni. Că afară de Valentina Găluşcă (dacă o fi existând!) Bratu n-a mai rămas cu nimeni.

Care membru al MURM a afişat harta lui pe Preşedinţie? Că numele acelor tineri se cunosc, au fost anchetaţi, bătuţi, excluşi de la facultăţi, decoraţi de Ghimpu.

Îşi atribuie lucruri care nu-i aparţin.

Minciuni gogonate sunt şi poveştile lui cu milioanele (în mai mulţi ani de zile seară de seară a făcut sute) de fotografii „cu întreaga Operă Politică a lui Mihai Eminescu” (întreaga Operă Politică a marelui Eminescu a fost editată la Bucureşti abia după 1989) pe care, chipurile, el le difuza studenţilor in Chișinău: „Stăteam nopţi întregi închiși în cameră – şi făceam sute de fotografii pe banii noştri… Era prin anii 1977-1978… Studenţii care intrau în posesia seturilor de fotografii cu întreaga Operă Politică a lui Mihai Eminescu aveau o revelaţie…” Tot atunci Bratu se duce la KGB să le explice lucrătorilor de acolo că „noi suntem români.” Aiureli!

În 1977 curajosul patriot scrie Prezidiului Sovietului Suprem ca aceştia să includă în Constituţia URSS că noi suntem români şi limba ni-i română: „le spuneam răspicat că noi suntem români şi că nu există „popor moldovenesc” şi „limbă moldovenească.”

Pentru fraze mult mai nevinovate ca acestea Gh. Ghimpu, A. Usatiuc-Bulgăre, A. Şoltoianu şi V. Graur fuseseră condamnaţi cam pe atunci la ani grei de închisoare.

Noi, A. Silvestru, I. Vicol, V. Romanciuc şi subsemnatul, fuseserăm excluşi din facultate „pentru naţionalism”, numai pentru că ne făceam conspectele cu grafie latină.

Bratu îşi inventează biografie. Hârtia, vorba ceea, suferă orice. Şi ca el sunt o droaie, mari în vorbe şi mici în fapte..

De ce până la 1989, când era nevoie de patriotismul lui întârziat de azi, nu se auzise de el?

6. Un aventurier

La mitingul consacrat Unirii Basarabiei cu România, iniţiat de Forul Democrat al Românilor din Moldova la 26 martie 2006 în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la un moment dat a luat cuvântul şi Ilie Bratu. Acesta a afirmat că trebuie să punem mâna pe arme, dând glas mai multor enormităţi.

Scopul provocării lui a fost ca Ministerul Justiţiei să interzică activitatea Forului Democrat al Românilor, calificând-o drept asociaţie extremistă.

Doamna ministru Victoria Iftodi, printr-o scrisoare din 21.04.2006, mă preîntâmpină că, din cauza cuvântării lui Bratu, va fi nevoită să scoată FDRM în afara legii.

 7. Un Ostap Bender!

Din interviu reiese că Bratu are o obsesie ceva mai mare decât cea a Unirii – cea a banilor.

Pentru Unire, zice el, trebuie „bani, să asigure finanţarea”, „să găsească surse de finanţare”, „şi-mi fac iluzii că statul Român mă va sprijini…”, „n-avem bani”, „avem conturi în bancă, sperăm să obţinem ceva finanţe de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, am fost primul care depusesem proiectul de finanţare la începutul lui 2010…”, „Cheltuisem toţi banii proprii ca să fac Mişcarea Unionistă, am intrat şi în datorii… am vândut ce aveam, am achitat o parte, dar nici acum n-am scăpat de datorii… România ajută pe cine nu trebuie… Roşca este acum foarte bogat. A primit mulţi bani, dar a lucrat cu bani românești împotriva intereselor României.”

Iată, dă el de înţeles visător interlocutoarei, dacă i s-ar da lui măcar în jumătate din banii câți i s-au dat lui Roşca, ar lucra numaidecât „pentru interesele României!”, or, patriotismul lui are nevoie de bani, de mulţi bani!

De la 2006 încoace a tot cerşit bani prin toată România. Cerea cu împrumut câte 10 000 de euro de la diverse organizaţii, cu condiţia că le va restitui după ce face Unirea.

Dialogul lui începea cu întrebarea: „Doriţi Unirea Basarabie cu România?!” Şi, după ce i se răspundea afirmativ, continua cu constatarea: „Pentru asta avem nevoie de bani.”

Dacă era refuzat, reproşul era pretutindeni acelaşi: „Nu doriţi Unire, ruşine să vă fie! Vă credeam patrioţi” Aşa mi-au relatat rectorii de la universităţile din Bacău şi Suceava. A expediat sute de scrisori pe la diverse organizaţii din România cu următorul conţinut: „Noi vom uni Basarabia cu România. Pentru reuşita iniţiativei noastre avem nevoie de sprijinul financiar al tuturor (!) românilor.” După ce trece în revistă conturile sale pentru lei româneștii, dolari, euro şi lei moldovenești, Bratu lăcrima liric: „Dacă şi inima Dvs. vibrează alături de noi, vă puteţi aduce contribuţia la realizarea idealului comun de Reîntregire a Ţării transferând o anumită sumă de bani…” etc.

Unii i-au transferat: care român adevărat nu doreşte revenirea Basarabiei la Ţară? Alţii l-au priceput dintr-odată cine e.

Acest personaj sinistru n-a făcut pentru Unire decât să ceară bani pentru Unire.

8. Amic cu duşmanii României

E foarte ciudată prietenia „unionistului” Bratu cu antiromânul Mihai Conţiu de la Moldova Suverană  (a se vedea fotografia alăturată, unde aceştia, bine-dispuşi, urzesc noi tărăşenii contra promotorilor Ideii româneşti din Basarabia), mercenarul lui Voronin, care declară că România e un stat artificial şi trebuie să dispară de pe hărţile lumii. Au scris împreună mai multe articole şi le-au semnat cu pseudonim comun.

Nu cred în patriotismul celora care sunt prieteni la cataramă cu duşmanii neamului românesc. Cum zice şi un proverb: „Spune-mi cine-ţi sunt prietenii şi am să-ţi spun cine eşti.”

Am fost nevoit să acţionez acest „duet” antiromânesc în judecată. La 20 decembrie 2007 pentru calomniile acestora judecătoria Centru din Chişinău (judecător N. Mazur) obligă cotidianul Moldova Suverană SRL (M. Conţiu) şi pe Ilie Bratu „să publice dezminţiri referitoare la calomniile şi afirmaţiile mincinoase la adresa lui N. Dabija”, tandemul „patriotic” fiind impus să-mi plătească despăgubiri morale: M. Conţiu – 3000 de lei şi I. Bratu – 1000 de lei.

Instanţa de judecată a dovedit încă o dată că I. Bratu e patriot, doar că – un mare patriot al minciunii.

9. Schemele trădării

Se ştie că I. Roşca şi-a făcut drum spre vârful puterii în Frontul Popular cu bârfe, calomnii, insinuări. Insinuările lui preferate erau: Cutare e securist, Cutare e Omul Moscovei ş.a.m.d.

A umplut cu pâre la adresa unioniștilor Bucureştiul. Calculul lui era simplu: toţi banii din România pentru Mişcarea de Eliberare Națională din Basarabia  – fie direcţionaţi spre el, unica persoană în care Ţara urmează să aibă încredere. Aşa a ajuns proprietar al Tipografiei Prag-3, pentru care statul român a plătit 3 milioane de dolari şi care azi tipăreşte doar publicaţii ruseşti. În 1994, când agrarienii şi socialiştii veniţi la putere refuzaseră să tipărească la unica tipografie din republică, cea a Guvernului, săptămânalul Literatura şi Arta (doar această publicaţie națională apărea pe atunci), un grup de intelectuali – Gr. Vieru, M. Cimpoi, L. lari, D. Matcovschi şi subsemnatul – am cerut audienţă la preşedintele României I. Iliescu, căruia i-am solicitat ajutor. El a promis o tipografie pentru Basarabia. Dar ea, cu concursul lui Ioan Tapeş, şeful Serviciilor Secrete Externe, a ajuns la Roşca.

Am scris într-un articol că în perioada 1994-2010 I. Roşca şi structurile sale, din care făcea parte şi Mitropolia Basarabiei, au primit din partea Departamentului Românilor de Pretutindeni suma de 38 de milioane de euro. Cu ei el urma să ne unească cu Ţara. Dar n-a mai făcut-o. Sau pentru că nu i-au ajuns dorinţe sau pentru că nu i-au mai rămas bani. Acum acelaşi lucru vrea să-l facă I. Bratu, doar că acesta e un individ mult mai periculos ca Roşca, pentru că e mai primitiv. El se foloseşte de aceleaşi scheme roşchiste, elaborate împreună.

Pe cine bălăcărește Bratu în interviu? Tocmai pe cei care fac ceva pentru Ideea Unionistă – Vitalia Pavlicencu, Valeriu Matei, Alexandru Moşanu, Mihai Cimpoi, Dorin Chirtoacă, Anatol Petrencu, Gheorghe Viţă, Mihai Ghimpu, Constantin Lazăr, Vasile Nedelciuc – sunt doar câteva dintre personalităţile nominalizate de el în răutăciosul şi infatuatul săi interviu.

Toţi sunt antiunionişti, vânduţi, securişti.

Începând cu 1990, Roşca a făcut diverse „liste de securiști” în care includea intelectualii de frunte. Ultima, aşa-zise „lista Şandrovschi”, conţine numele a aproape 300 de unionişti. Că e un fals au dovedit-o două ziariste de la Timpul, care în 1991, atunci când s-a destrămat URSS, aveau una – 4 şi alta – 5 ani. Pentru insinuările sale, deşi n-am deloc timp să umblu prin instanţe, l-am acţionat pe numitul I. Roşca şi ziarul Flux în judecată. Roşca era pe atunci viceprim-ministru al Guvernului, responsabil de structurile de forţă, inclusiv de securitate. Şi a putut obţine de la SIS orice document solicitat. Ştiu că a căutat, dar n-a găsit niciunul care să vorbească despre o eventuală colaborare a mea cu securitatea, pentru că nu există.

I. Roşca a pierdut procesul, fiind obligat de instanţă să-mi plătească despăgubiri morale de 100 000 lei (Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie din 18 aprilie 2012).

Sunt deocamdată unicul cetăţean al Republicii Moldova care am dovedit în instanţă că n-am colaborat cu securitatea, acum îl aştept şi pe I. Bratu s-o facă. Ca să ne convingă, aşa cum se spune, că pârele semnate cu numele conspirativ „Decebal” nu-i aparţin.

10. Un impostor

Azi Ilie Bratu îi scrie numele lui iurie roşca cu litere mici („nu mi se ridică mâna să i-l scriu altfel”, zice el în interviu), dar altădată i-l scria altfel: IURIE ROŞCA, cu toate literele mari, linguşindu-se scârbos pe lângă el, fiindu-i complice şi coautor la toate tărăşeniile şi acţiunile acestuia de lichidare a Mişcării de Eliberare Naţională.

Au lucrat mână în mână, Roșca folosindu-l ca pe un prezervativ pentru toate intrigile şi diversiunile sale. Pe atunci lozinca lui Bratu era: „Patria mea este Iurie Roşca.”

La început Roşca a făcut tot posibilul ca Bratu să ajungă membru al Sfatului Frontului Popular.

Scopul lui era unul: să preia puterea în F.P. cu ajutorul unor indivizi fără scrupule, lipsiţi de Dumnezeu, agresivi, măcinaţi de răutăţi ca Ilie Bratu.

Marile pierderi pe plan naţional se datorează acestor doi indivizi: Iurie Roşca şi Ilie Bratu.

Parlamentul din 1990 ar fi putut vota Unirea cu Ţara, din Fracțiunea Democraţilor făceau parte mai mult de 150 de deputaţi, exact atâţia de câţi era nevoie, pentru ca votul să fie valabil. (La Moscova, noi deputaţii în Sovietul Suprem al URSS, pregătisem terenul pentru ieşirea celor trei ţări baltice şi a Basarabiei din URSS: recunoaşterea Pactului Ribbentrop-Molotov nul din punct de vedere juridic, care însemna revenirea la graniţele din 1939, dinainte de el.)

Dar şi-a vârât Michiduță codiţa.

La început, Iurie Roşca, deşi nu era deputat, ne acosta pe culoarele parlamentului şi încerca să ne convingă că românii din Occident (care?! nu ne-a mai spus,) cer ca Frontul Popular să aibă o fracţiune proprie şi că ar trebui să „divorţăm” de agrarieni.

Îi spuneam: e mai bine aşa, pentru că îi folosim pe preşedinţii de colhoz (viitorii „agrarieni” din Parlament) pentru a vota legile noastre.

Apoi I. Bratu, care călca permanent în străchini şi care nu s-a reţinut ca deputat decât prin mugetele sale din sală, el neieşind aproape niciodată la microfonul de la tribună, le-a strigat într-o zi, ofensându-i: „Şaşlâcarilor!!!” („Consumatorilor de frigărui!!!”).

Aceste injurii au însemnat plecarea agrarienilor din fracţiunea noastră, care fusese cea mai mare din Parlament. Ulterior i-au preluat comuniştii şi interfrontiştii, iar pentru noi pierderea a fost enormă.

Toate diversiunile lui Roşca le realiza în Parlament Bratu. Legea despre cetăţenie, cu acordoarea cetăţeniei tuturor ruşilor, ucrainenilor care au invadat Basarabia după 1944 e opera lor. (Votată la Conferinţa F.P. din 3 martie 1991, la care a vorbit şi Bratu) şi altele.

Aceștia doi va trebui să răspundă în faţa istoriei pentru asta.

Ca şi pentru faptul că au distrus Frontul Popular.

Se ştie că F.P. a fost creat de scriitori. În august 1988 la Chişinău sosise de la Moscova trimisul special al KGB-ului maiorul Alexandr Şevciuc, care într-o scrisoare secretă trimisă lui S. Grossu, prim-secretar al partidului comunist al RSS Moldoveneşti (4-вo, nr. 2309, 15-08.1988, Fondul 51, inv.73, D.210, fila 5-6 din arhiva Organizațiilor Social-politice ale republicii Moldova) îi recomandă să-i scoată pe Gr. Vieru, L. Lari, D. Matcovschi, I. Hadârcă şi N. Dabija din conducerea Frontului Popular, din motiv că nu-i putea controla şi să-i introducă pe alţii în care KGB-ul avea încredere.

Aşa apare la Congresul II al FPM în Sfatul FP I. Bratu, un şef de zvenou agricol din colhozul satului Cojuşna raionul Străşeni.

Odată cu cooptarea lui Bratu Sfatul Frontului devine un organ de luptă contra „la ai săi”.

La Congresul III al FP care a avut loc la 16 februarie 1992 la Teatrul de Operă şi Balet mă aflam în sală ca delegat.

Dar ceilalţi fondatori ai FP – Gr. Vieru, L. lari, D. Matcovschi – stăteau la balcoane, în loja presei. Sala a cerut să li se dea mandate de deputaţi.

Cel mai tare protesta I. Bratu: „Scriitorii să scrie!” avea dânsul grijă de destinul literaturii.

Când delegaţii m-au propus pentru conducerea FP, a sărit de lângă Roşca, ca (cacofonia aici este necesară) să mă întrebe dacă am plătit cotizaţiile (nimeni nu plătea pe atunci cotizaţii), dacă am carnet de membru al FP (n-avea nimeni pe atunci carnet de membru).

I. Hadârcă a spus atunci: carnetul lui Dabija sunt cărţile sale şi săptămânalul Literatura şi Arta, care a creat Frontul Popular.

De-a lungul acelui congres Bratu ieşea întruna la microfon, spunea o neghiobie şi se aşeza lângă Roşca, care-i sufla mereu ce să zică şi când să salte de pe scaun.

La iniţiativa celor doi din conducerea FP sunt excluşi toţi cei care l-au creat: chiar la Congresul II din 30 iunie -1 iulie 1990 e dat afară din FP deţinutul politic Gheorghe Ghimpu, apoi – alt deţinut politic – Alexandru Usatiuc-Bulgăre ş.a.

La 28 iulie 1991 I. Roşca şi cu I. Bratu îi exclud din FP pe Nicolae Costin, primarul Chișinăului (al cărui nume îl invocă I. Bratu în interviul său ca adept), pe Vasile Nedelciuc, unul din autorii Declaraţiei de Independenţă, pe jurnalistul Nicolae Negru „pentru activitate în defavoarea Frontului Popular.”

La 15 noiembrie 1992 la inițiativa lor FPCD emite o hotărâre specială „Cu privire la comportamentul unor membri ai Sfatului”: toţi cei care cereau „convocarea unui congres extraordinar al FPCD”, de salvare a formaţiunii, au fost daţi afară din FPCD.

La 1 mai 1993 sunt excluşi din Sfatul Frontului Popular: Alexandru Moşanu, Ion Hadârcă, Mihai Ghimpu, Vasile Nedelciuc (a doua oară), Valeriu Matei, Vasile Şoimaru, Nicolae Dabija, în lipsa acestora şi în lipsa cvorumului prevăzut de Statut.

Tot la 1 mai 1993 e suspendat din funcţia de preşedinte al Sfatului FPCD Mircea Druc, motivându-se că acesta, fiind cetăţean român, „şi-a pierdut cetățenia Republicii Moldova” şi deci nu poate conduce o organizaţie din R. Moldova. Dar motivul era altul: semnătura pentru conturile de bani ale F. P.

Odată cu noi au plecat din FPCD şi organizaţiile non-guvernamentale pe care le conduceam, subsemnatul fiind la acea oră preşedinte la două asociații importante –  Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă, care întrunea intelectualitatea științifică şi culturală din republică, şi Limba noastră cea română, cu peste o sută de mii de membri din toată republica.

Toate acţiunile de până atunci ale FPCD le făcusem împreună.

Dintr-o formaţiune populară, peste noapte, FPCD-ul a devenit o sectă, în care cei mari s-au pomenit a fi I. Roşca şi I. Bratu.

Dar, pentru că orice fiară care se vrea ea mai mare în crâng, în curând şi-au înfipt şi ei ghearele unul în beregata altuia: prea semănau înde ei, ca să nu se sfâșie reciproc.

După ce a ajuns cu concursul „ţăcănitului” Bratu în fruntea FP (ca să-l submineze şi să-l distrugă din interior), Roşca i-a tras un picior în fund, anunţând pentru un post de radio că acesta nu şi-a încheiat tratamentul la spitalul pentru alienaţi mintali din Costiujeni (acolo se tratase I. Bratu în 1984, cum recunoaşte în interviul său), unde îi şi este locul.

11. Un hoț de timp, şi nu numai

Ilie Bratu este un hoţ de timp, de timpul altora.

Având timp berechet – el nu lucrează nicăieri („Dacă lucrezi, nu-ţi ajunge timp să faci bani”, zice el), declarându-se un fel de „revoluţionar profesionist”, el a decis să se îmbogăţească ceva mai simplu: a acţionat în judecată diversă lume: Forul Democrat la Românilor, săptămânalul Literatura şi Arta, persoane din conducerea Forului, pe toţi care nu sunt de acord cu bolboroselile sale patriotarde.

Pentru fraza: „Ilie Bratu nu rostește lozinci, el le ţipă” (Din articolul Un provocator: Ilie Bratu) a cerut în instanţă de la subsemnat despăgubiri drept reparaţii morale 5 000 000 (cinci milioane) de lei şi de la publicaţia Literatura şi Arta  – alte 5 000 000 (cinci milioane).

De la publicistul Ion Fiodorov, pentru întrebarea retorică „Ceea ce face Ilie Bratu nu e o terfelire a ideii sfinte de Unire cu Patria-mamă?”, a cerut 1000 000 (un milion) de lei.

De la scriitorul Mihai Morăraş, pentru constatarea „Una din condiţiile lui Bratu a fost ca Consiliul Director al Forului să adopte o decizie de aderare necondiţionată la Mişcare Unionistă inexistentă a domniei sale” – a vrut 1 000 000 (un milion)  de lei.

De la profesorul Valeriu Dulgheru, şef de catedră la UTM, care se întreba într-un articol „De când oficiosul Moldova Suverană a devenit porta-voce a „unioniştilor” gen Bratu (nu vă pune în gardă acest lucru, domnilor?)”, a cerut „despăgubiri” de 500 000 (cinci sute de mii) de lei.

– Ce veţi face cu atâţia bani, domnule Bratu? l-a întrebat judecătoarea.

– Unirea, a răspuns el, lăcomia lui urmărind de fapt o cauză nobilă.

Procesul s-a întins trei ani de zile.

În şedinţele de judecată s-a dovedit însă că tocmai el este cel care ofensează, calomniază, spune minciuni, denigrează.

Îmi pare rău de avocaţii săi: Vlad Moga, Gheorghe Stratan şi Victor Panţâru, care-i asistau neputincioşi tâmpeniile. Dar îmi pare rău şi de cei care-i plătesc avocaţii.

La 24 octombrie 2008 judecătoria Buiucani (judecător – Natalia Simciuc) hotărăște:

„Se respinge acţiunea iniţiată de I. Bratu ca neîntemeiată;

Se încasează de la Bratu Ilie în beneficiul lui Nicolae Dabija prejudiciu moral în sumă de 1000 (o mie) lei;

Se încasează în mod solidar de la Bratu Ilie cheltuielile de judecată.”

Ilie Bratu a început să urle în sala de judecată: el care se aştepta să încaseze dintr-o lovitură 15 milioane de lei, tocmai el fusese pedepsit.

Procesele lui Ilie Bratu contra FDRM şi conducerii acestuia, învinuită cu „nu face Unirea cu România” continuă.

12. Un escroc

Interviul lui povesteşte despre „eforturile” lui „milenare” de a uni toate partidele din Basarabia. Ele – cu cine?! Că el n-a avut în spatele său nicio formaţiune. Instituia negocieri absurde, dictate de necesitatea unirii forţelor democratice. Dar el nu poate deschide gura fără să ofenseze, fără ca prostia să o ia razna înaintea rațiunii. Concluzia tuturor celor cu care a discutat e una: a purta tratative cu el înseamnă timp pierdut. Iar viaţa e scurtă.

Acest personaj obscur, nu e cunoscut decât ca un scandalagiu, ca un escroc, ca un delapidator (aflând prin 1993-94 – de unde?! – că am un dozimetru de verificare a radiaţiei, mi l-a cerut cu împrumut şi nu mi l-a mai restituit, sub motiv că i s-a furat, tocmai când eram ameninţat şi aveam cea mai mare nevoie de el).

A vrut să-şi facă un partid, dar n-a putut aduna decât câteva semnături pentru înregistrare.

A scris nişte scrisori aiurite, lui M. Cimpoi şi altor preşedinţi de uniuni de creaţie, cu propunerea să lichideze Uniunea Scriitorilor şi să treacă într-o fantomatică Mişcare Unionistă, sub conducerea lui (care n-a existat niciodată decât în imaginaţia sa).

Primitivismul lui combinat cu răutatea a creat o repulsie faţă de însuşi Idealul Unirii.

Iar misiunea lui e una: să compromită odată şi pentru totdeauna Ideea Unionistă.

Cine ar mai putea crede în aceasta, dacă ar încăleca-o – precum altădată Roşca – şi nu le-ar mai permite şi altora să se apropie de ea?

El vrea să dea de înţeles în fantezistul său interviu că dacă nu erau şi alţi unionişti în Basarabia, făcea de mult Unirea!  Ca să o realizeze, Bratu crede că n-are nevoie de nimeni. Decât de sine. Că nu antiunioniştii îl împiedică s-o facă, ci unioniştii! Că dacă România îi va da bani, el va uni chiar „mâine” Basarabia cu Ţara!

Eu unul mă îndoiesc.

Un om care e plămădit din multă dragoste de sine şi –  multă ură pentru toţi ceilalţi nu poate decât să-l supere pe Cel de Sus şi să nu mai dorească nici El Unirea, atâta timp cât de ea sunt preocupaţi şi indivizi ca I. Bratu.

 Nicolae DABIJA,

Preşedinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova,

Preşedinte al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă, Cultură şi Artă din Republica Moldova.

Membru de Onoare al Academiei Române,

Membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

P.S. M-am aflat timp de o viaţă pe baricadele românismului.

De-a lungul vieţii am fot atacat pentru asta de fel de fel de derbedei, inclusiv cu atentate la adresa vieţii mele: până la 1991 eram în vizorul Interfrontului şi a agenţilor Kremlinului, după aceea m-a luat în primire Roşca cu căţelandrii săi, apoi oamenii lui Voronin (numai Mihai Conţiu a scris în ultimii ani 300 (!)de articole denigratoare la adresa mea), iar mai încoace – şi „unionişti” gen Bratu.

Denigratorii mei au dorit şi doresc un singur lucru: să las mâinile în jos şi să abandonez porţiunea de tranşee pe care o apăr (în Literatura şi Arta, care a declanşat Mişcarea de Eliberare Naţională, având în 1989 un tiraj de 260 000 de exemplare, am scris de la 1986 încoace peste 5000 de articole de educaţie naţională, iar generaţia pentru care am alcătuit după 1990 împreună cu Aurelian Silvestru cele 4 manuale de istorie, pe care le-a întitulat „Daciada”, îşi zice azi cu mândrie Generaţia Daciadei.)

Dar când văd în jur atâtea lepre care se autointitulează acum şi „unioniste” – dușmani ai românismului îmbrăcaţi în haine naţionale româneşti, care rostesc Tatăl Nostru înainte de a lovi cu barda în Dumnezeu – îmi zic de multe ori: acest popor dacă a putut naşte asemenea secături ca I. Bratu, ca I. Roşca, nu-şi merită libertatea.

Mă miră doar naivitatea unor oameni de bine: e suficient ca cineva, poate fi şi derbedeu dovedit, să vă zică: „Eu vă unesc cu România”, pentru ca să-l credeţi, fără să-l mai întrebaţi cine e, ce-a făcut concret pentru Cauză, dacă are dreptul moral să-şi bată joc de nişte oameni care chiar au făcut câte ceva, şi-i postaţi halucinaţiile pe site, pe blog, i le comentaţi, fără să le mai citiţi, i le difuzaţi, încurajându-i schizofreniile.

L-aţi crezut odată pe Roşca, deşi vă preîntâmpinasem încă în 1994 că nu e „de-al nostru”, şi unde aţi ajuns? În brațele lui Voronin şi ale Moscovei.

Dacă îl mai credeţi o dată, va fi şi mai trist. Iar el se cheamă Ilie Bratu, un porc care şi-a prins nişte aripi de carton şi afirmă ce acestea sunt de înger.

Păzea!

N.D.