Soacra mea, Domnica Pavlicenco, a plecat la Domnul…

Azi seara, duminica, a plecat la Domnul, avind impliniti 83 de ani, soacra mea, Domnica Pavlicenco. Dumnezeu sa o ierte. Fiind plecata in Germania pina la inceput de martie, nu o voi putea insoti, din pacate, pe ultimul drum.

Cu mult greu am scris anterior despre mama mea si rudele de pe mama si tata, pentru ca nu-mi puteam aduna si reprima emotiile, ca sa exprim putin detasat sentimentele pe care le-am trait in viata si, mai ales, in momentul despartirii de mama si in perioada intervenita dupa ce mama ne-a parasit – http://www.pavlicenco.md/2009/01/20/in-cautarea-parintilor%E2%80%A6

Nunta noastra a fost la Puhaceni

Fiul cel mare, Sergiu

La intelepciunea si talentul de cintareata, la vocea-i extraordinara si inconfundabila, daca erau romanii basarabeni mai fericiti, si nu cu un destin de blestem, daca nu avea sa fie rupt mersul lucrurilor pe aceasta palma de pamint romanesc, Domnica putea fi o cintareata la fel de vestita ca Tamara Ceban sau Maria Biesu. Dar asa au fost vremurile, cu dezmostenire pentru romanii basarabeni din familii cu frati si surori in Romania, si ea, casatorita cu Gheorghe Pavlicenco, provenit din ucraineni stabiliti cu traiul in stinga Nistrului, la Butor, a lucrat castelana la spital si a lucrat pamintul pe care il avea Familia. Si-a pierdut, insa, sotul destul de devreme, cind fiul cel mai mare, Sergiu, sotul meu, nu era decit in clasa a sasea, fiind urmat de trei surori si un frate.

Sergiu cu mama Domnica

Sergiu Pavlicenco ofera un concert la Sala cu orga

A patra sora era in burta mamei cind i-a parasit capul familiei. Aici soarta mezinei a fost ca si a mea – noi nu ne-am cunoscut tatii. Mamele noastre nu s-au mai recasatorit, au ramas vaduve toata viata.

Copiii s-au dovedit a fi destepti si talentati. Toti au invatat si au studii superioare, mai mult in domeniul umanistic, fiind profesori, avocati, bibliotecari, in satul Puhaceni de pe malul Nistrului predindu-se, cind a invatat Sergiu, germana, ca limba straina, – curios lucru, cind peste tot era franceza. In prezent, se preda si acolo franceza, iar sotului meu ii prinde bine germana in comunicarea cu ginerele si cuscrii.

Sergiu-si-pasiunea-pt-vers-poezie-spaniola

Mica, tata si fiica vara la Puhaceni

Nunta noastra a fost la Puhaceni. Soacra mea nu a fost – de cind am cunoscut-o – prea vesela. A avut mereu o gravitate in comportament. A fost severa cu ai sai copii, asa cum a fost si mama mea. I-a crescut greu, nu fara probleme, a fost gospodina si i-a invatat de toate. Ii sunt recunoscatoare pentru sotul meu Sergiu, pe care, crescut intr-un mediu mai mult feminin (si acasa, si la Facultatea de limbi straine), fiind, de felul sau, mai rafinat, raportat la cum sunt majorittea barbatilor pe la noi, l-a invatat sa gateasca si sa danseze, ca si multe alte lucruri. Vocea si dragostea pentru cintec Sergiu le-a mostenit, desigur, de la mama. Este familist, gospodar, mai putin descurcaret cind vine vorba de alte metode decit cele care ar fi trebuit sa fie normale intr-o societate ce isi parcurge evolutia  fireasca.

La diferite intruniri ale familiei, la nunta fiicei mele Beatriz (care este violonista), soacra a cintat frumos, cel mai adesea trist, impreuna cu sora ei si alaturi de toti copiii. Ambele surori au voci deosebite. Si sotul meu are harul de a cinta, a dat si un concert de muzica si poezie spaniola la Sala cu Orga din Chisinau. In discutiile avute cu diferite ocazii m-a surprins placut judecata corecta a soacrei mele despre cele din jur.

La mica, impreuna cu Aleks si Beatriz

Mama mea nu a avut parte de un fiu si l-a iubit pe sotul meu ca pe un fecior. Soacra mea a dat viata la patru fiice si la doi feciori, care s-au sprijinit unul pe altul in viata foarte grea fata un parinte, fara un tata.

La nunta fratelui Roman

E o binecuvintare de la Domnul ca soacra a trait pina la virsta de 83 de ani. Sotul meu va implini in curind 64. Povara Familiei mari a cazut mai mult pe o fiica, avocat, Ana. Noi am fost mai implicati in Familia din partea mea, iar Sergiu mi-a fost alaturi in aceasta povara, harazita de soarta, – sa fim suportul unei familii ramase fara tata si, foarte devreme – si fara mama. Cu sora mea suntem si acum impreuna si la mai usor, si la mai greu.

Soacra mea a fost femeia aproape tipica pentru basarabencele din stinga Prutului, care au indurat tot greul destinului injust al romanilor din Basarabia, despartiti de fortele raului, ce au transformat Prutul in riul care sa desparta un neam si multe familii. Rabdind in tacere consecintele unei vieti, care trebuia sa fie alta pentru sute de mii de femei din stinga Prutului, soacra mea a trait o viata demna si a murit in demnitatea omului simplu integru.