http://mipopescu.wordpress.com/istoria-cmr-2000-2005/ministerul-diasporei/
Infiintarea unui (semi)Minister al Romanilor de Pretutindeni in cadrul Ministerului de Externe este un (semi)pas in directia satisfacerii cerintei organizatiilor romanesti pentru crearea unui asemenea minister DEPOLITIZAT, cerinta care dateaza tocmai din 2001 (vezi Societatea Romaneasca Globala). Sigur, pe baza intelegerii dintre partidele componente ale aliantei castigatoare in mod detasat a alegerilor parlamentare, s-a realizat un algoritm pentru conducerea politica a activitatilor guvernamentale. Si un astfel de algoritm s-a aplicat si in cazul respectivei structuri care are ca subiect relatia cu romanii de pretutindeni. Sunt domenii ale vietii sociale, in care implicarea fatisa a elementului politic nu este optima, ba devine chiar distructiva prin incercarile de politizare a societatii civile. Si un asemenea domeniu este cel care priveste relatiile cu romanii de pretutindeni.
Am asistat deja la o perioada sumbra in care fostul Departament al Romanilor de Pretutindeni devenise o institutie de propaganda de partid si, implicit, de dezbinare a romanilor din afara granitelor. S-a mers atat de departe incat insusi seful acestui departament a fost fondator al filialei “Diaspora” a principalului partid de guvernamant, impreuna cu deputatii de Diaspora ai aceluiasi partid.
Inevitabil, aceasta politizare excesiva a condus si, daca nu se restrange implicarea politicului in viata comunitatilor, va conduce la fenomene nedorite de dezbinare si de distrugere a coeziunii dintre romani. Algoritmul pe baza caruia s-a realizat mini-Ministerul Diasporei in cadrul Ministerului de Externe a dus la o conducere bipolara politic cu ministrul de externe de la PSD si ministrul delegat pentru diaspora de la PNL. Din aceasta formula, se remarca lipsa unei componente civile la conducerea structurii pentru romanii de pretutindeni, componenta care ar putea asigura un echilibru si o garantie suplimentara ca elementul politic este monitorizat, “temperat” si ca unele dintre initiativele romanilor de pretutindeni vor putea prinde viata.
Spuneam in “Societatea Romaneasca Globala“:
Ca urmare a exodului masiv si al instrainarii unei mari parti a populatiei, prin modificarile teritoriale impuse Romaniei de catre forte potrivnice din afara ei, s-a ajuns de la o concentrare zonala, la globalizarea natiunii romane. In consecinta, in strategia generala de dezvoltare nationala, numele ROMANIA trebuie sa capete un inteles extins, de la teritoriu administrativ la cel de complex national, alcatuit din teritoriul national (teritoriul de formare si dezvoltare al poporului roman), populatia aferenta acestui teritoriu si natiunea romana, raspandita in afara acestui teritoriu.”
Din descifrarea acestui concept, s-ar putea identifica directiile de actiune ale mini-Ministerului Diasporei, astfel ca problemele destul de complexe datorate diversitatii societatii romane de peste hotare sa fie rezolvate profesionist, eficient, dar si cu maximum de economie bugetara. Prezint mai jos o schita de structura pe care Ministrul Delegat pentru Diaspora, in acord cu Ministrul de Externe o pot lua in considerare, pentru realizarea unei colaborari fructuoase intre guvernarea politica si administrarea civica a respectivului departament.
1. Relatiile cu comunitatilor stabile ale diasporei, ale romanilor din imediata vecinatate si cu romanii-basarabeni.
In cazul comunitatilor stabile si al Basarabiei, politica trebuie sa fie una de cicatrizare a ranilor pricinuite de dezbinarea mai ales politica de care vorbeam mai sus, de unificare a fortelor pro-romanesti si pro-unioniste basarabene, dar si de gasire a formelor de cointeresare, inclusiv financiara, printr-o forma de colaborare si incredere cu statul roman. “Dezintoxicarea” politica a romanilor de pretutindeni se poate realiza doar prin inlocuirea activismului politic din mediile romanilor de peste hotare, printr-o politica strict nationala.
De aceea, ar fi indicat la conducerea executiva a activitatilor legate de comunitati sa fie numit un reprezentant al societatii civile, provenit din aceste medii, deci, cunoscator al vietii sociale a emigrantului roman, dar si a tendintelor pro-unioniste si pro-romanesti basarabene. In acest fel, de la critica verbala si sterila, societatea civila va capata si responsabilitate, dar si posibilitatea aplicarii unor idei concrete proprii.
2. Migratia temporara, monitorizarea discriminarii si incalcarea drepturilor omului impotriva cetatenilor romani, asigurarea asistentei juridice si inteventii umanitare in cazuri de criza.
Problemele legate de migratia temporara a romanilor in cautare de locuri de munca in strainatate, de integrare in societatile respective, fenomenele de criminalitate transfrontaliera in care sunt implicati cetateni romani, intr-un cuvant situatii care constituie o activa implicare guvernamentala la nivel politic si juridic nu pot fi tratate decat un compartiment specializat in probleme de protectie a drepturilor omului, implicit de o persoana cu o experienta bogata in domeniul drepturilor omului si cu pregatire juridica. Si asta cu atat mai mult cu cat, de multe ori, apar probleme de ordin legislativ pe care Romania va trebui sa le rezolve cat mai favorabil pentru cetatenii sai.
3. Sprijinirea culturala a comunitatilor din intreaga lume prin intermediul ICR sau prin preluarea atributiilor externe ale ICR. Citind atributiile ICR, se constata ca rolul acestui institut este departe de a contribui la mentinerea identitatii nationale si de a fi un centru al coeziunii comunitatilor romanesti. Institutul respectiv atinge doar tangential realele probleme ale mostenirii culturale si spirituale ale romanilor imprastiati in intreaga lume. In general, se observa ca ICR isi propune sa dubleze activitatile Ministerului Culturii si sa promoveze acele manifestari culturale care se inscriu pe linia modernismului european.
Poate ca aceasta linie este o ramasita a vechii doctrine a fostului director al ICR, care avea oroare de tot ce este romanesc si care considera ca romanii trebuie sa se descotoroseasca de scheletul lor din dulap, Eminescu. Prin modul de “promovare” al unei asemenea culturii romanesti de inspiratie externa nu se poate spera ca Romania sa devina cunoscuta peste hotare prin propriile sale valori autentice si nici sa fie apreciata.
ICR se bucura de o structura externa stufoasa de directori, directori adjuncti si referenti cu rang diplomatic dand senzatia ca, prin acest gen de organizare, ICR-ul este o institutie clientelara pentru satisfacerea unor interese de casta. Practic, institutiei ii lipseste si viziunea, si experienta pentru promovarea valorilor autentice romanesti in strainatate sau de sustinere a mostenirii culturale si a spiritului national printre romanii de peste hotare.
Ca membru de peste 20 de ani al diasporei romanesti, locuind intr-o mare comunitate ca cea din Los Angeles, pot spune ca efectul cultural in viata spirituala a romanilor, promovat de Romania prin ICR, este absolut nul. Practic, ICR nu exista in constiinta romanilor, cu atat mai putin in vederile americanilor.
Romania are nevoie de o expunere activa si pozitiva in strainatate, iar aceasta expunere se face cel mai eficient prin prezenta comunitatilor si a implicarii lor, inclusiv culturala, la viata sociala din tarile in care se afla. Tocmai de aceea, este nevoie de un ICR prezent, nu prin numarul de “diplomati” detasati din Bucuresti pentru a organiza expozitii ocazionale ale unor artisti din Romania in cautare de glorie pe meleaguri straine prin “opere” avangardiste, ci prin Centre Culturale Romanesti cu o activa viata culturala, punct de atractie pentru straini si de coeziune si mandrie pentru romanii din comunitati. In jurul unor asemenea Centre Culturale se poate desfasura si dezvolta intreaga viata culturala si sociala a comunitatilor si pot deveni cele mai eficiente nuclee de lobby romanesc.
Personal, consider ca ICR, care a pendulat intre Presedintie si Parlament, cheltuind in mod ineficient banul public in activitati fara impact perceptibil la nivelul comunitatilor romanesti, trebuie sa devina departament al mini-Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni. Iar conducerea acestei institutii pentru promovarea valorilor culturale romanesti in strainatate trebuie atribuita unei personalitati de inalta tinuta intelectuala si ancorata in national, o persoana care sa-si asume deschis curajul afirmarii primordialitatii principiilor nationale fata de principiile globalizatoare “moderniste” din cultura. Un important semnal, inclusiv in strainatate, asupra continuitatii si caracterului unitar al culturii romane in spatiul romanesc, il poate constitui asumarea sarcinilor acestei activitati culturale cu impact in strainatate de un reprezentant de frunte din mediul cultural basarabean.
Sper ca cele trei directii de activitate pentru un Minister al Romanilor de Pretutindeni, pe care le-am sugerat, sa ajunga intr-o buna zi pe masa de lucru a ministrului de specialitate si sa fie luate in consideratie, dincolo de interesele politice.
Referitor la institututiile românesti din strainatate:
– oare cum se face ca la noul Institut Cultural Român de la Kiev,
in calitate de Coordonator Adjunct a fost numit un anume Igor UrsenKo
de Nisporeni, fals scriitor român mascat, dar in realitate un anti-român si anti-unionist notoriu. Cititi pe voxpublika md ce aberatii scrie ! Adulator al lui Bogdan Târdea si Iurie Roshka, etc.
– si la ziarul românesc „Adevarul md” avem un alt anti-român si anti-unionist de vaza, istoricul si jurnalistul Igor Casu,
un alt agent mascat rusofil.
Cine i-a promovat si in ce scop ?
Cu bani, foarte simplu. Banii distinaţi romanilor Basarabeni pentru diferite proiecte i-a folosit Tomac, Badea şi Chirtoacă în propriile campanii electorale. Totul se face cu bani. Iurii Rosca fiind la guvernare cu PCRM primea bani mulţi de la DRP, de pe lîngă Guvernul Romaniei.