Ieşim mai mulţi la vot, dar încă suntem manipulaţi!

Când scriu acest articol, încă nu cunosc rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României. În această campanie electorală nu m-am bătut cu nimeni. PNL a declarat că sprijină naţional-liberalii, aşa cum a făcut mereu. Oamenii noştri au făcut ce au putut pentru a mobiliza votanţii şi a-i convinge să îi voteze pe Gheorghe Viţă, membru al PNL din Republica Moldova, candidat pe lista PP DD, partid membru al Consiliului Unirii, şi pe Cristian David, membru al PNL din România, candidat pe lista USL. Noi nu privim PSD ca partid comunist, cum trâmbiţează pe aici „falşii liberali ghimpişti”. 

Însă, cum bine spunea azi cineva, românii din Republica Moldova se lasă manipulaţi şi în privinţa alegerilor din România (nu doar din RM), rămânând cu cinci ani în urma procesului politic de acolo. Ei au votat şi azi himere. Lumea la noi votează hoţi, pentru că ei au bani furaţi şi îşi pot face campanii electorale. Aşa veţi vota, aşa veţi trăi – în prostie şi minciună, în hoţie şi manipulare.

Îi votează românii la noi pe cei care au folosit cum au vrut, în speranţa de a avea voturi la alegeri, Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, cum ar fi Tomac şi Badea. Care nu au făcut nimic pentru basarabeni, decât că au pompat banii românului în cine le-a plăcut lor, în special în oamenii PL-ului, fapt pentru care acum „liberalii” neunionişti îi sprijină.  

Eu am fost la referendumul din această vară. Acum, ca şi la referendumul pentru demiterea Preşedintelui, când a ieşit Chirtoacă şi le-a spus să stea acasă, „liberalii” au făcut agitaţie şi i-au pus în funcţiune pe şefii din teritorii să voteze nişte cadavre politice. Nu cadavre politice în general, ci cadavre politice pentru Basarabia. 

Noi, PNL.md, am fost mereu cu PNL.ro. Chiar dacă acum încă nu e înţeles în Republica Moldova, pentru că nu a dat mesaje populiste ca Băsescu. Şi dacă acum PNL, în cadrul alianţei social-liberale, în sfîrşit, credem, revine la putere, chiar nu ne este clară manipularea pe care o fac toţi pentru perechea de la „Departament”, care niciodată nu au fost pentru toţi românii, exact aşa cum nu este Băsescu. Exact aşa cum a procedat Voronin, care nu vroia să fie Preşedintele românilor din RM. Nici nu ne trebuia, că ne dezonora.

Îmi amintesc şi azi ce jenă au trăt cei care se simţeau datori faţă de Adrian Năstase şi i-au făcut campanie electorală, iar când a învins Băsescu nu ştiau cum să se reîncleie de safeul cu bani de la DRRP. Eu am Ordinul României „Pentru Merit” în Grad de Comandor, dar nu m-am simţit obligată să fac vreo campanie electorală pentru cei ce au semnat Decretul. Asta deoarece ei au semnat ca simboluri, ca persoane reprezentative, nu ca persoane fizice. Este adevărat că, astăzi, Ambasada României nu respectă Legea cu privire la Ordine şi invită tot felul de indivizi la recepţii, dar pe noi, cîţiva, cu ordine român eşti, nu ne invită, că nu le plăcem lor. Ori nu le place că le-am plăcut, prin ce am făcut, altora, predecesorilor… Gest european, ce mai…

Mă întreb – asta era cazul să fie preocuparea diplomaţilor romţni – să excludă, încălcând legea, unele persoane neonorate cu invitaţii la recepţia de Ziua naţională a României? Sau era mai bine să organizeze ireproşabil procesul electoral, pentru că ce am văzut azi la secţia de votare m-a întristat rău de tot.

Cum se face că Ambasadorul Lazurcă ne invită frumos la vot, dar nu a putut explica Bucureştiului câte ştampile să dea, să fie măcar 10, nu 5 pentru fiecare 5 cabine, ca să nu stea degeaba nici membrii comisiei, nici votanţii, care au îngheţat ore în şir pentru a-şi exercita dreptul de cetăţean român?

Trebuia să fie mai multe secţii de vot, mai multe ştampile, să fie calculat procesul temporal de vot, inclusiv de restituire a ştampilei. Cînd am mers la masă, mi s-a spus că mi se ia paşaportul în procesare numai după ce revine ştampiluţa. Când, de fapt, trebuia să ne ia mai repede, apoi doar să luăm ştampiluţa, dar şi mai bine – să fie 10 ştampile la cinci cabine şi oamenii să intre în cabină unul după altul, ca la conveier.

Cui i-a convenit această trenare, care parcă a fost special gândită? mai ales că s-a permis să voteze şi celor domiciliaţi şi în România, deci trebuiau amplificate oportunităţile de vot.

Iar din raioane, ni s-a sunat şi spus cum şefuţi „liberali” îi întâlneau pe votanţi, dădeau cu ei mâna şi le „aminteau” cu cine să voteze. Dacă era o colaborare strânsă între instituţiile d eprofil ale celor două state româneşti, poliţia noastră şi CEC puteau să ajute în procesul de votare, dar aşa e junglă – cine e la putere, face ce vrea, nepedepsit.

E foarte bine că românii nu se mai tem să apară public la votare. Deja sunt mândri că au cetăţenie română. Acum căţiva ani, nu avea cine să intre pe poarta Ambasadei… Noi am fost mereu, chiar dacă ne speriau că ne filmează de pe acoperişuri. Nu suntem români de conjunctură, aşa cum sunt acum unii unionişti în şoaptă, „ascunşi”.

Nu mai spun că re-PDL-izatul Badea Viorel nu a semnat „Pactul pentru Basarabia”, care a fost semnat de circa 600 de candidaţi pentru Parlamentul României, că Tomac pare să fi semnat mai mult forţat, iar manipulaţii votează persoane ce nu au cu noi nimic în comun – au doar cu partidul liberal în puternic proces de „pragmatizare europeană”. Vor ajunge în Parlament şi nu vor face nimic aşa cum nu au făcut, spunându-vă că n u au fost la guvernare. Aici, în RM, la alegeri locale, PL şi PLDM au luptat contra PNL spunând că „dacă veţi ajunge primari sau consilieri, totuna nu veţi avea reprezentare parlamentară şi nu veţi obţine proiecte comunitare”, adică promovau discriminarea, dar uite că, în cazul PDL îi pune pe oameni să voteze persoane despre care se ştie din start că degeaba îi votezi. E simplu. Ei plătesc „poliţele”.

Acum peste un deceniu şi jumătate, mai mulţi îi luau în derâdere pe cei care se declarau naţional-liberali. În ultimii cinci ani, brusc, liberalismul i-a plăcut şi lui Ghimpu, şi lui Chirtoacă, şi lui Filat. La fel va fi cu unioniştii. Antiromânii şi „pragmaticii” ne fac extremişti şi marginali, însă aici a fost excelentă replica Ambasadorului Lazurcă, cel care s-a declarat „unionist” şi a spus că acest curent unionist în Basarabia nu este „marginal”, că este foarte multă lume cu idei unioniste. Exact ce spun de atâta amar de vreme eu. Deja sunt semne că mai mulţi oportunişti încep să „îndrăgească” unionismul şi l-ar acapara de la cei care îl promovează huiduiţi şi lapidaţi. 

Sigur că noi, ca şi Consiliu al Unirii, am avut dreptate. E nevoie de mai mulţi deputaţi şi senatori din partea Basarabiei şi noul Parlament, prin grupul informal al semnatarilor „Pactului pentru Basarabia”, semnat şi de noi, propus de Platforma civică „Acţiunea-2012”, va fi bine să modifice Legea electorală.

Această campanie s-a desfăşurat, în mare parte, sub semnul unionismului, după acest an, intens prin Marşuri ale Unirii. Au vorbit candidaţii despre cetăţenie, însă a avut dreptul să vorbească doar Gheorghe Viţă, care – în toţi aceşti ani – împreună cu PNL, a promovat, în RM şi la Bucureşti, problemele facilitării redobândirii cetăţeniei române, numai că presa controlată de „pragmaticii” antiromâni nu arată aşa ceva.

În încheiere, avem un gust amar. Însă, sperăm că vor intra unionişti în Parlamentul României şi – aşa cum am avut mereu dreptate – se va extinde şi va deveni „onorabil” să fii unionist într-adevăr şi aici. Pentru că acum la modă e unionismul ascuns, latent, mascat, neaducător de voturi ca să rămâi la putere şi să tot furi, unionism promovat de liberali oportunişti. Noi avem răbdare până românii se vor trezi nu doar să meargă masiv la vot, dar să şi voteze ca români informaţi şi nemanipulaţi.

Vitalia PAVLICENCO

Loading Facebook Comments ...

12 Comments

Add a Comment
  1. Cine a castigat in Basarabia?Tomac,david,Alexeev,Vita????Stiti?

  2. Da,D.Pavlicenco,ne-am prezentat si noi la vot.Si?Am fost lipsiti de dreptul de vot.In Franta cetatenii romani n-au fost admisi la vot fiindca nu au toti,conform art. 8, alin. 2, din Legea nr. 35/2008, „cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, îşi exercită dreptul de vot pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa”. Acestia aleg senatorii si deputatii care reprezinta in Parlament diaspora, a 43-a circumscriptie electorala. Franţa, Principatul Monaco şi Principatul Andorra, conform legislaţiei în vigoare, fac parte din Colegiul uninominal nr. 1 atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor.

    Pentru exercitarea votului, este necesară prezentarea următoarelor DOCUMENTE prevăzute de lege, aflate în termenul de valabilitate:

    1)Paşaport cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate (tip CRDS) dovedind astfel că domiciliază în Franţa, Monaco sau Andorra;

    SAU

    2)Paşaport simplu (cu menţiunea localităţii de domiciliu din România) sau cartea de identitate românească, aflate în termenul de valabilitate, însoţite de undocument emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în Franţa, Monaco sau Andorra:

    Pentru dovada reşedinţei în FRANŢA este necesar UNUL din documentele de mai jos:

    1.Titlul de sejur valabil („titre de sejour”) sau adeverinţă („récépissé”) prin care se dovedeşte că a depus dosarul pentru obţinerea unui titlu de sejur;

    2.Atestaţie de domiciliu din partea primăriei (inclusiv „declaration sur l’honneur”, legalizată de ofiţerul de stare civilă sau primar), nu mai veche de 1 an;

    3.Ultimul aviz de impozitare („avis d’imposition”);

    4.Atestaţia care conţine numărul naţional de asigurare medicală;

    5.Dovada calităţii de şomer („Carte de Demandeur d’Emploi”), nu mai veche de 1 an;

    6.Permisul de conducere francez valabil;

    7.Cardul de asigurare medicală în Franţa valabil („Carte Vitale”);

    8.Un document de identitate eliberat de autorităţile locale din Franţa (paşaport, carte de identitate, certificat de naturalizare, etc.) pentru persoanele cu dublă cetăţenie.
    Astfel sute de romani care au doar pasaportul romanesc n-au fost admisi la vot.Ai cui sunt acesti cetateni?

  3. Ce bine ar fi daca nu ar mai intra UDMR in Parlament.Pana la urmatoarele alegeri s-ar desfiinta.UDMR santaja partidele romanesti cu care sa faca majoritatea.

  4. Pt eu

    Nu va pot da un comentariu foarte univoc, sotul meu e provizoriu in Germania si, ca si Dvs., nu a putut vota. Eu cred ca asta e cauzat de legea electorala proasta a Romaniei si ar fi bine sa fie modificata, chiar daca e pe circumscriptii. Ceva trebuie facut cu Diaspora, dar si cu R.Moldova, care nu e diaspora.

  5. care ar fi ordinea candidatilor pro romania din basarabia?puteti da o ordine?cel mai pro si cel mai anti romania.

  6. Pt Bogdan

    Vita
    Alexeev
    Tomac (nici nu l-as pune)

  7. Eu nu ma refer la cele din articolul de sus ca nu am inca din pacate cetatenie romaneasca, dar urmaresc atent ce se produce si acolo. Eu va scriu cu alta intrebare si daca o sa binevoiti sa imi raspundeti va rog.
    Va urmaresc sit-ul dar nu particip la discutii aici ca sint inutile multe din ele si cred ca multi participanti sint unul si acelasi. Nu? In fine. Eu va abordez ca azi a avut dl Serebrian, ambasadorul nostru aici, o intilnire cu studentimea din Nisa, unde sintem cam 30 persoane per total la Institutul european, la Universitate si Conservator. Multe intrebari, discutie interesanta, etc, etc, va dati seama si dvs. Eu am fost liceist in PPCD la Orhei si stiu putin din viata politica basarabeana ce si cum. Si mai urmaresc si acum. Am intrebat de dl ambasador daca nu regreta viata politica si de ce totusi nu s-a reusit unificarea liberala de care se vorbea inca cind eram acolo, cu vreo patru ani in urma. Si ne-a spus ca el a dorit mult si era gata sa cedeze si locul de presedinte dar ca exista printre liderii unor partide liberale si kgb-isti care vor se discrediteze si sa ridicolizeze idea romaneasca, sa le dee rusilor apa la moara, si la Tiraspol de asemenea si ca aceste personaje au sarcina sa distruga miscarea liberala si de dreapta. „Asa a fost in PFD, asa a fost si cu PSL”. Am intrebat daca va avea in vedere pe dvs dar a evitat sa spuna franc. A zis ca n-are rost sa mai vorbim de ce-a fost si ca in general abia-abia va cunoaste si ca daca nu greseste ati luat 0,2% la alegeri si ca deci e irelevant sa vorbim. Dvs ce credeti? Eu l-am auzit la o emisiune la Jurnal tv pe dl Anatol Taranu, foarte respectabil, care spunea cam ca unirea PNL la PSL a fost torpilata de dvs personal ca va temeati sa fiti umbrita si apoi chiar eliminata din partid. Care e totusi adevarul?

  8. Pt Ricu Proca

    La noi barbatii sunt inca misogini. Acesta e tristul adevar. Din cite eu stiu, putini au indoieli cine sunt KGB-istii, stie bine si Serebrian, din practrica, poate personala. Eu nu am avut in viata mea nicio conexiune cu niciun serviciu de securitate. Insa nu exista niciun argument impotriva mea, pentru ca nu sunt santajabila si, de aceea, alde Serebrian si taranu, care au fost destul de aproape de aceste servicii, spun despre altii. Pe blogul meu sun t toate actele oficiale pe care eu – unicul deputat in R.Moldova – le-am cerut sa fie facute public despre mine. Insa institutiile nu au ce sa faca public, pentru ca nu exista.

    Legat de unificare, Serebrian intotdeauna a avut bani – noi nu prea, ca cine a promis la formarea PNL-ului nu si-a onorat finantarea. Insa Serebrian nu e omul unificarilor, toata unificarile le-a facut PNL. Serebrian alegea intre PNL si PD si cu asta am spus totul, ca s evede ca este alaturi de cei care nu stiu cum se numeste limba noastra.

    Taranu nu e prost, dar e lenes si nu a vrut sa munceasca in PNL. A plecat vazind ca nu mai e tolerat, chiar si tacit. A incercat sa distruga PNL, dar nu a reusit. Asa cum spuneam, fiind si el misogin, imi repeta mereu ca daca el nu ar fi vrut, eu nu eram presedinte. Deci, nu a suportat sa fie – cum zic mojicii moldoveni – „condusi de o muiere”. Cu ce se ocupa acum Taranu – cu lustruirea imagin ii ingimfatului Filat – probabil, de acolo, curge kapika. Noi suntem sub protectia Domnului si, de aceea, am rezistat ca partid 6 ani fiind extraparlamentar, plus ca am avut anul acesta manifestari rasunatoare, sincere si mobilizatoare, fapt pentru care suntem invidiati de barbatii slabi.

    Asta e tristul adevar. Eu am alaturi foarte multi barbati in PNL care nu sunt misogini si care au curajul sa fie romani unionisti, spre deosebire de hotii pragmatici, oportunisti si conjuncturtisti, persoane santajabile, in a caror functie intra den igrarea concurentilor nesantajabili.

  9. Întradevàr d-na Pavlicenco, în Rm peste noapte au devenit sovietici, slugàii ocupantilor, dusmani de moarte a tot ce era sfânt: „român”, „credintà”, „neam”,”limbà”, „tarà”… Dupà ’89 toti tot ei, criminalii, KGB-stii, comunistii cei mai înflàcàrati…îsi fàceau cruce prin bisericile restabilite de mosnegei si bàtrânele, deoarece asa deja era la „modà”! Tot asa si fatà de problema re-unirii NEAMULUI vor proceda …fariseii, lingàii si tràdàtorii , când va deveni „la modà”!!! Atunci se vor nàpusti asupra PNL cu toatà furia, pentru a ràmâne la „treucà” , a fura si îndobitoci acest bàstinas la infinit, pânà când moldovanul va pune mâna pe carte, nu va jindui , i se va tàia pofta de a fura si el…!!!

  10. Tudor Doros aveti perfecta dreptate.

  11. Scris negru pe alb :”noi nu privim PSD ca partid comunist”! Si semnat Vitalia Pavlicenco.
    Scris negru pe alb am spus ca PNL (Basarabia) are cel mai bun program politic proromanesc dintre toate partidele proromanesti basarabene,
    Scris negru pe alb am incurajt prin cuvintele mele adoptarea acesui program la Congresul PNL ( Basarabia)
    Scris negru pe alb am cautat sa intaresc pozitivitatea viziunilor despre Romania si romanism, fie ca a fost vorba de alegeri, fie de alte actiuni ale Consiliului Unirii, Marsurile Unirii, Actiunea 2012 s.a.
    Scris negru pe alb m-am exprimat satisfactia pentru sentinta data de CC privind scopul declarat programatic de PNL a unionismului romanesc ,sustinad ca el trebuie sa fie deasupra interesului partinic al vreunui partid.
    Scris negru pe alb NU sunt de acord cu concluzia atat de transant spusa si sustinuta: „NOI NU PRIVIM PSD CA PARTID COMUNIST,CUM TRAMBITEAZA PE AICI FALSI LIBERALI…” (m-am oprit cu buna stiinta aici si invit toti cititorii sa se gandeasca de ce). Acest punct de vedere nu-l accept pentru ca nu-l accepta nicio analiza rationala inca de cand a aparut sub forma FSN.
    Din acest moment insa drumurile mele nu se vor mai intersecta cu drumurile acestui blog explicit definit deja. Asta nu ma impiedica totusi sa nu UREZ SUCCES acitunilor unioniste intreprinse, elaborate si organizate de PNL singur sau in colaborare cu alte forte politice sau ale societatii civile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *