Am citit stirile si am audiat editia de mai jos a emisiunii “Negru si Bogatu”. Personal, nu mi-am facut niciodata iluzii si nu am avut asteptari de la personajul Filat. Am fost intrebata de ce mereu il critic. Iata acum vedeti unde ne duce “guvernarea”-i si e de inteles, caci face parte din gruparea mafiota Lucinschi, cel care altceva decit PCUS, URSS si Kremlinul Rusiei, ca “Lucoare de la Rasarit” nu stie. In plus, Filat a procedat mereu urit cu PNL si mai ajung la mine minciunile proferate de el la stinga si la dreapta despre “dialogurile” noastre. Consider ca un om politic imparatasind viziuni proeuropene, democratice si fiind crestin, nu poate proceda asa. Iar a daca procedeaza, nu este proeuropean, democrat, crestin si nu are bun-simt. Deci, este pagin si e prorus, care – de dragul intereselor personale si ale gruparilor mai oculte de care a depins, depinde si va depinde – vinde totul, pentru ca nici nu stie ce e aia “interes national”.
Acum el a vrea sa “amine” implementarea programului energetic convenit cu UE. Iar UE – de ce permite? Daca UE manifesta aceasta “ingaduinta”, inseamna ca este fariseica si ne vrea cantonati in zona de influenta politica si economica ruseasca, sa nu le batem lor prea mult capul. Dar ce spune intreaga AIE? Ce spun celelalte componente sau sunt intr-un legamint al mafiei si al coruptiei, care – cred ele – le va permite sa recistige alegerile si continue, in locul comunistilor, sa fure acest stat amarit. Si care e diferenta? Mai ales acum, cind Filat ne recantoneaza in zona de dependenta ruseasca? Niciuna. Ascultati emisiunea, va prinde bine mai ales celor care si-au facut ma-a-a-a-ri iluzii si ca-a-a-a-re tare au servit si ii mai servesc zelos pe farisei. Vorbesc si de “analistii” care vor suge argumente din deget, ca sa justifice tradarea lucinskista a lui Filat. Pai, cum altfel, daca si ei papa de acolo…
Vitalia Pavlicenco
Acest tradator filat-elist nu are dreptul sa hotarasca SINGUR
soarta noastra.
Toate componentele AIE trebuie sa dezbata si sa proclame
orientarea NOASTRA ireversibila spre Europa si nu spre Rusia.
Si Snegur ne-a bagat cu de-a sila in CSi in anul 1991.
ASTIA-S TRADATORII SI MAFIOTII NEAMULUI NOSTRU !
–––––––––––––––––––––––––-
ROMANIA MARE – UNICA SCAPARE !
Этот человек не достоин уважения, ему нельзя верить: он не выполнил ни одного своего обещания.
Таких людей в народе называют «трепло».
А его попытки «косить» под Путина выглядят жалкими и вызывают чувство неловкости.
Ţăranul de oraş este cel mai prost animal.
Nimic nou sub soare.
Pina cind RM nu va iesi din CSI pina atunci nu vor fi schimbari
Schimbàri, reforme, iesire din impas, din sàràcie…, pot avea loc, dacà schimbàm duhul de jefuire a celora, care ne càlàresc sute de ani, oprindu-i, alungându-i pe ei în Siberii!!! Este nevoie de schimbat si directia, orientarea noastrà spre alte civilizatii, decât am urmat-o buchie în buchie pe cea impusà de ocupanti, în interesul ocupantilor…, !!! Un gospodar LIBER colaboreazà cu cine îi convine lui, dar nu joacà dupà cum îi cântà un oarecare alt gospodar!!! Nimeni nimic nu dà ,fàrà câstig propriu! Deci sà nu ne facem iluzii, cà rusii din mare iubire vor sà „colaboreze” cu NOI !!!! OMENESTE este sà nu acceptàm nici o „capcanà” pe gratis, cà nici urmasii urmasilor nostri nu vor fi în stare sà se ràsplàteascà!!!
GAZELE TRADATOARE SI RAU-MIROSITOARE FILAT-ELISTE
RUSOFILE MAFIOTE SI CORUPTE !
1 Octombrie 2012
Ziarul Adevarul md
––––––––––
Wojciech Kononczuk,
cercetător la Centrul pentru Studii Estice din Varşovia, este mai tranşant:
„Este o capcană.
Amânarea implementării Pachetului Energetic
pentru anul 2020 poate semnifica şi faptul
că acesta nu va intra în vigoare
niciodată
în Republica Moldova.
Or, este evident că implementarea prevederilor Pachetului III Energetic măcar într-o ţară CSI
nu va primi acordul Rusiei nici în anul 2012
şi nici în anul 2020″
afirmă expertul polonez.
–––––––––––––
NUMAI RE-UNIREA IMEDIATA CU ROMANIA NE ESTE SALVAREA !
Intrebarile din discutia Negru-Bogatu sunt foarte simple, raspunsurile la fel de simple.
Primministrul Filat este santajabil. CGB-ul rusiei la lasat sa intre mai indesat in gustul puterii ca sa-i fie dureros ghindul sa se desparta de ea, mai ales ca el se simte in al noualea cer aflindu-se intr-o incapere cu putun-medvedev, unde mai pui ca mai poate „da” si mina cu ei…..Filat este candidatura potrivita pentru rusi…..va face ce spun ei, dar nu o poate face deschis, i-ar fugi pamintul de sub picioare.
Gasesc smecherii de indreptatire a „cedarilor”/mai bun temen de utilizat ar fi „tradarilor nationale”/. Una din smecherii este figura „sevciuc”.
I s-a spus: „Tu introdu taxe vamale, dar noi te vom impune sa le scoti. Noi vom fi un exemplu bun pentru taranul din moldova, dar tu oricum depinzi in totalitate de noi si steaua din frunte ti-o putem zbura numai noi”.
Urmatorul pas este pretul mai mic la gaz, deocamdata…..pina vom dansa „cazacioc”-ul lor.
Pasul 3, 4, 5……pot fi la fel de simpli, clari si cotropitori…..
Dupa sau in acelasi timp ni se va baga „capital” uniunea euroaziatica. Pentru acest scop sunt folositi si bine „regulati” cei cu referendumul pentru uniunea euroaziatica.
Este foarte cllar.
Aminarea pina in anii 2018 a proiectului de racordare la sistemul energetic european este o crima. O grava tradare.
Cine poate crede ca nu s-au exercitat presiuni sau un tirg, in care l-a bataie se pune propriul popor?
De ce sa anunti ca vom sista proiectul Energetic european? Ori tara nu are dreptul si nu este obligata sa implementeze proiecte strategice de lunga durata pentru asigurarea securitatii energetice?
De chind notiunea de a fi dependent de un monopolist-furnizor de resurse energetice, care te-a calarit cum a vrut sute de ani, este un interes national ?
Rusia intelege, ca integrarea Basarabiei /Unirea cu Romania/ va conduce la o viata civilizata , mai bine asigurata material, cu securitatea si drepturile omului garantate cu adevarat de lege si justitie. Ei inteleg ca Basarabia ar fi mult mai atractiva pentru transnistria si rusia ar pierde mai simplu aceasta „gaura neagra” prin care se realizeaza toate relele….
Filat nu are dreptul sa decida, in acest sens, in locul meu si al tuturor.
Oricum, a derapat iremediabil. EU ar trebui sa ramina „cu gura cascata” . Nu are partener consecvent in RM.
Punctum.
este clar ca buna-ziua ca Vlad Filaj fileaza Basarabia in Uniunea Sovietica EURO-ASIATICA.
Ar trebui sa faceti front comun cu Ghimpu,pentru Romania!
Suntem cu mainile legate acum. Prim-ministrul se vede tare si Dumnezeu, nu tine cont de parerile noastre. Mai avem o sansa peste doi ani la alegeri, daca, desigur, sus-numitul ne ne va baga in UEA, sa-i penalizam, sa alegem graul de neghina. Sa ne unim si sa aducem in Parlament forte proromanesti/unioniste. Aceasta e in puterea noastra.