Atacurile agresive contra unioniştilor ne fac şi mai decişi, şi mai uniţi

http://moldpress.info/2012/08/vitalia-pavlicenco-atacurile-agresive-contra-unionistilor-ne-fac-si-mai-decisi-si-mai-uniti/

Acţiunea 2012 a spus oficial că, pe 16 septembrie, va avea loc un marş unionist. Vă păstraţi poziţia de a merge alături de ei la eveniment?

Vitalia Pavlicenco: Da, am înregistrat anunţul oficial privind Marşul unionist de la 16 septembrie şi, din câte ştiu, sunt depuse declaraţiile prealabile, acceptate de autorităţile locale. Fără îndoială, ne păstrăm poziţia de a fi alături şi împreună cu membrii Platformei civice „Acţiunea 2012” la Marş. Îi îndemnăm pe toţi unioniştii să vină la manifestare. În context, aş vrea să fac şi unele clarificări. Îi aud adesea atât pe comunişti şi pe afiliaţii lor, ca şi pe unii zişi analişti politici, vorbindu-ne că ar veni la acţiuni cetăţeni ai României şi – „cum se poate aşa ceva”? Vreau să le răspund. În primul rînd, noi, membrii şi simpatizanţii PNL, am participat la toate Marşurile unioniste în mod masiv. Adică atât cât am putut. Printre adepţii noştri şi cei care ne sprijină, au toţi, cu mici excepţii, cetăţenia română. Legislaţia Republicii Moldova permite dubla cetăţenie. Aceşti români sunt cetăţeni ai celui de-al doilea stat românesc, dar şi cetăţeni ai primului stat românesc, pentru care, la redobândirea cetăţeniei, au depus jurământ de credinţă Statului Unitar Românesc. Deci – ei sunt unionişti în mod implicit, pentru că au jurat să contribuie la unitatea românească.

Daca nu ar fi aşa, ar mirosi a fariseism, ceea ce e un păcat şi nu rămâne nepedepsit. În al doilea rând, avem mulţi tineri care învaţă în România şi vin la baştina lor, în R.Moldova, să participe la acţiunile de unitate românească, aducându-şi prietenii din România, care sunt cetăţeni europeni, alături de basarabeni cu dubla cetăţenie, care, iarăşi, sunt cetăţeni europeni. Iar europenii, statut spre care tinde fiecine din R.Moldova, sunt oameni liberi, care circulă liber, care manifestează oriunde, fără ca cineva să le dea cu ceva în cap, când o fac doar paşnic. De exemplu, şi ca membri ai Consiliul Unirii, am fost cu banere, cu tricoloruri la Iaşi, unde am salutat şedinţa comună a celor două Guverne româneşti. Din Consiliul Unirii fac parte români din toate pămînturile româneşti şi noi ne bucurăm să îi avem alături în demersul nostru unionist. Ştiu că vor veni pe 16 septembrie şi români stabiliţi cu traiul peste hotare, care, sunt, de exemplu, şi cetăţeni americani. Păi – ce vor spune Statele Unite dacă le vor arunca şelinii şi garbujii cu pietre în cap? Se vor cruci şi ne vor întoarce spatele. Noi, R.Moldova, am fost suficient timp izolaţi sub regimul comunist. Să reluăm oare acum practicile sălbaticilor, aşa cum se manifestă forţele comuniste şi pretins socialiste, tolerate de guvernanţii, unii şi părând să fie în spatele antiunioniştilor violenţi şi agresivi? Aceste forţe vehiculează că ar fi vorba de „autocare de la Bucureşti” etc. pentru acţiunile unioniste, ceea ce nu e corect, dacă priviţi video-urile manifestaţiilor. Din partea PNL vin şi tineri, dar vine şi lume adultă, matură, având convingeri. Şi încă ceva. A fi român pe oricare parte a Prutului şi a manifesta împreună la Chişinău înseamnă că interesele acestor două state româneşti coincid – de a se uni, de a fi în comunitatea europeană – prin integrare directă sau prin Unirea cu România, care este unica variantă plauzibilă pentru a ne redobândi demnitatea şi prosperitatea din anii României Mari, din perioada interbelică.

Victor Şelin a declarat, la Publika TV, că e în stare să pună mâna pe armă pentru a opri Marşurile unioniste, ca să apere Moldova. Credeţi că Moldova ar trebui apărată de unionişti?

Vitalia Pavlicenco: Această persoană care are grave probleme cu legea şi democraţia, ar trebui să fie pedepsită cât mai urgent pentru ce a făcut şi la ce a instigat, nu să i se ofere spaţiu public să mai ameninţe, în mod primitiv, cu arma pe nişte manifestanţi paşnici pe pământul lor. E cam aşa cum Zina-Karabina, un fost premier-femeie de tristă faimă, i-a ameninţat pe părinţi că Statul va trage în copii dacă, pe 7-8 aprilie, îşi vor cere drepturile şi viitorul în stradă. Acestea sunt consecinţele dramatice ale celor 14 ani de guvernare de stânga a forţelor antieuropene, antinaţionale şi antiromâneşti, controlate şi dirijate de Kremlin. Dacă avem instituţii ale statului, ele trebuie să impună respectarea legii, ale cărei prevederi importante le voi reproduce la sfârşitul interviului. Sincer să vă spun, nu m-aş mira dacă nu va ieşi, în vreo zi, vreun premier autointitulat “number one” şi să îi îndemne pe români, pe unionişti să stea acasă pe 16 septembrie. Adică, nu cred ca Şelin să fie atât de impertinent dacă nu ar avea Puterea în spate. Republica Moldova şi unioniştii sunt viitorul imediat al vieţii noastre. Unioniştii se gândesc în cel mai sincer şi serios mod la interesele românilor şi alogenilor din stânga Prutului când propun reunificarea celor două state româneşti. Iar cei care vor “sa apere cu arma în mâini R.Moldova de unionişti”, vor, de fapt, să o fure nestingherit în continuare, să o secătuiască pentru clanurile lor prin afaceri oneroase, prin justiţia controlată, să îi ţină pe locuitorii din dreapta Prutului într-o zonă de influenţă rusească, străină nouă, ştiindu-se că Moscova nu ne vrea nici liberi, nici prosperi. În timp ce unioniştii vor ca acest teritoriu şi acest pămînt să facă parte din România, care e un spaţiu european, democratic, avînd mai puţină corupţie şi mai multă justiţie independentă, fiind un stat cu mare şi munte, cu bogăţii şi oameni vrednici. Ca să nu mai spunem de alte oportunităţi pentru investiţii şi locuri de muncă pentru oamenii de aici – ca să nu plece lumea pe un cap în alte state. Cine, deci, se gândeşte la un viitor mai bun al românilor şi alogenilor din R.Moldova – şelinii şi garbujii, care ne izolează de lumea civilizată, dând cu pietre, ori unioniştii, care îi vor pe toţi românii laolaltă, conform dreptului istoric şi divin, ca noi toţi să fim, împreună cu europenii, într-o comunitate liberă?

Ce părere aveţi de declaraţia lui Victor Şelin prin care afirmă că preşedintele Timofte este un trădător şi că nu îl recunoaşte ca preşedinte?

Vitalia Pavlicenco: Vreau să îi mulţumesc dlui Nicolae Timofte pentru că m-a invitat la recepţia oferită cu ocazia Zilei Independenţei, pe care, însă, nu am onorat-o. Îmi displace să stau într-o sală alături de farisei politici, invitaţi acolo, şi ei, “din oficiu”, desigur. Poate, altă dată…, dacă se mai schimbă ceva. Însă cred că Şelin (îmi şi displace să îi acordăm atâta atenţie unui antidemocrat isteric) este nervos pentru că cercurile proruse sunt dezamăgite că nu-l pot manipula şi intimida pe Nicolae Timofti. Preşedintele R.Moldova a avut unele abordări şi luări de poziţii corecte, am convingerea că e român adevărat, cu prudenţa corespunzătoare impusă de funcţie, dar ştiind bine care sunt valorile şi aspiraţiile noastre naţionale şi încotro trebuie să mergem. Nicolae Timofti este, însă, rece la intimidările şi tupeul manifestat constant de neintegraţii antiromâni. Salut că dl Timofti a folosit în discursul său sloganul “Unirea face Puterea”, lansat de Platforma civică “Acţiunea 2012” şi de Consiliul Unirii. Exponenţii Kremlinului nu i-au recunoscut niciodată pe factorii decidenţi naţionali de la Chişinău, însă noi îi respectăm şi mai mult pe cei ce nu se pliază în faţa Imperiului haosului şi dominat de lipsa democraţiei.

Credeţi că vor încerca să determine iarăşi violenţe?

Vitalia Pavlicenco: Dacă Puterea şi comuniştii vor dori să manipuleze forţele de ordine, e posibil. Adică, dacă instituţiile statului vor fi, la comanda venită de sus, partea ascunsă în cârdăşia antiunionistă, sunt posibile dezordini. Însă, în acest caz, nu vom mai putea spune că vrem să mergem în Europa, de vreme ce nu putem asigura, elementar, libertatea de exprimare, pluralismul politic şi de opinie fiecărui cetăţean, aşa cum prevede Constituţia. Iată, pe 23-24 septembrie forţele antivestice şi antiadevăr au făcut un “sabbat al eliberării” la Chişinău şi Bălţi. A mers vreun unionist să dea cu piatra în ei? Păi, ei de ce să vină să arunce în noi cu roşii, ouă, pietre şi petarde, care detonează? De ce nu sunt somaţi şi autorităţile nu le interzic urgent contramanifestările, când – de atâtea ori deja – au ameninţat public să facă uz de metode violente, pe le-au şi practicat, rănind oameni? De ce factori ai Puterii încearcă mereu, prin presa controlată de ei, să îi egaleze pe manifestanţii unionişti paşnici cu aceşti contramanifestanţi sălbatici, primitivi, violenţi şi agresivi dintr-o intoleranţă îngrijorătoare? E clar de ce. Puterea şi servilii ei nu pun problema corect – că noi, unioniştii, care anunţăm manifestaţii stradale, avem dreptul ca şi ei, pe care îi tolerăm. Dar pun problema că, “vedeţi, îi zădărîţi, îi provocaţi, dezbinaţi societatea etc., de aceea trebuie interzişi toţi”. Noi considerăm o încercare urâtă, pusă la cale de guvernanţi, de a ne intimida, a ne descuraja şi a-i lăsa pe exponenţii coloanei a cincea ruse să îşi bată joc aici – cu acceptul tacit al Puterii – de democraţie, de statul de drept, de oameni şi de viitorul copiilor lor.

Credeţi că comuniştii stau deoparte sau se vor prezenta şi ei?

Vitalia Pavlicenco: Vreau să vă spun ceva. Consiliul Unirii a luat fiinţă şi pentru că, acum mai multe luni, comuniştii au declanşat acel “congres civic”, prin care au încercat să destabilizeze şi să manipuleze societatea. E clar că lor nu le place să fim, cât mai rapid, într-un spaţiu al legii şi al libertăţii. Că acum suntem în spaţiul fărădelegii. Şi vor să îşi consolideze electoratul, ca să se revanşeze. Însă au Parlamentul, unde trebuie să activeze cu “opoziţie constructivă” – aşa cum ne sfătuiau pe noi când deţineau majoritatea în Legislativ şi, prin guvernarea lor coruptă, au adus R.Moldova la condiţia de cel mai sărac stat din Europa, exact cum îşi doreşte Rusia. Dacă vor veni, se vor face de râs. Dar cred că, dacă nu vor veni capii mai tineri, mai teribilişti, îşi vor trimite sculele.

Credeţi că Membri ai partidelor de guvernare vor veni la Marş?

 Vitalia Pavlicenco: Cred că, organizat, nu vor veni, dar ştiu precis că vin mulţi români sinceri, cu demnitate şi cu durere de neam, din unele partide parlamentare. Să ştiţi că nouă, PNL, nu ne place să ne lăudăm şi să defilăm aşa cum fac alţii cu fenomenul traseismului, mai ales că la noi nu vin la troacă, aşa cum au plecat alţii la partidele de la guvernare şi care mine pot să îi părăsească. Avem mulţi foşti membri ai actualelor partide parlamentare, care trec la noi după ce echipele de conducere ale formaţiunilor lor au băgat, de mai multă vreme, capul românesc în nisip. Dar a fost sau mai e, acest cap, “românesc” – mă întreb… Oricum, noi îi aşteptăm pe cei curajoşi să vină la Marş, aşa cum au mai făcut-o, şi să îşi aducă, fiecare, rudele şi prietenii. Acest Marş, după cele întâmplate la Cahul şi Bălţi, este unul al demnităţii româneşti în general, pentru că românii, la ei acasă, după 21 de ani de Independenţă, sunt atacaţi de exponenţii ocupanţilor sovietici. Însă asta şi mai tare îi înverşunează pe românii decişi să fie cît mai mulţi şi cît mai uniţi.

Vă mulţumim.

Vitalia PavlicencoVă mulţumesc şi eu.

Iata câteva fragmente din Constituţia Republicii Moldova

Articolul 32

Libertatea opiniei şi a exprimării

(1) Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil.

(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie.

(3) Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional.

Articolul 40

Libertatea întrunirilor

Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

Articolul 41

Libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice

(2) Partidele şi alte organizaţii social-politice sînt egale în faţa legii.

(3) Statul asigură respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale partidelor şi ale altor organizaţii social-politice.

Loading Facebook Comments ...

22 Comments

Add a Comment
  1. Să dea Domnu la Acțiunea de pe 16 Septembrie să vină cât mai mulți unionisti ,care au demnitate națională să demonstrăm societăți civile că suntem o forță că avem un obiectiv primordial pentru RM , și dorim o dezvoltare cît mai rapidă Unirea RM cu România va fi posibilă doar trebuie să fim uniți la provocatori să nu atragem atenția să manifestăm pașnic dacă vom fi uniți vom izbuti- ,,Unirea face Puterea,, așa să ne ajute bunul Dumnezeu!!!!!!!

  2. hai rusofoni, borati, hai porcilor din Balti, veniti la Chisinau sa va dam mardeala! Va calcam in picioare in mortii mamelor voastre de porci! Oricum Chisinaul e capitala, dar pina pe data de 16 septembrie, pe 16 septembrie vom face Unirea cu Patria- Mama Romania, si pina pe 30 septembrie ajunge jandarmeria romana si la Balti sa va reguleze! Romanii vor da MUIE rusofonilor, gagautilor, bulgaroilor si corciturilor de maltafeni!

  3. Daniel din Bucuresti

    „Vreau să îi mulţumesc dlui Nicolae Timofte pentru că m-a invitat la recepţia oferită cu ocazia Zilei Independenţei, pe care, însă, nu am onorat-o. Îmi displace să ”

    De ce NU aţi onorat invitaţia?

    „Îmi displace să ” NU este un răspuns…

    V-am văzut de atâtea ori bătăioasă la emisiuni TV, aţi suportat atâtea stressuri, chiar este de admirat.

    Eu vă doresc să procedaţi cu acelaşi curaj şi în continuare.

  4. Bravo Doamna Pavlicenco !

    U.N.I.R.E

  5. Interesant articol.
    Ma bucur ca cineva lupta ,spera pentru o unire cu pamantul mama.
    Imi permit sa va atentionez ca de la blogger la blogger asupra scrisului albastru din articol care este obositor si asupra unor greseli de exprimare.
    In rest , va tin pumnii.

  6. Nu va faceti iluzii. Cat timp vom privi la televiziunile care vin din Rusia si vom citi ziarele de limba rusa nu vom face UNIREA NOASTRA.

    Rusia se crede mai importanta decat este in realitate.

  7. Pt Iris

    1. Ori albastru, ori negru, e tot acolo. Va puteti copia textul in word si va puneti cu ce culoare vreti si cit de mare doriti.

    2. Obiectiile despre „greseli de exprimare” le accept numai daca imi aratati concret unde credeti ca sunt greseli. La modul abstract resping asemenea „constatari”. Sa nu va fie cu suparare.

  8. Pt Daniel din Bucuresti

    1. In conditiile cind televiziunile au facut pina si emisiuni cu unii actuali deputati, care s-au plins ca nu au fost invitati cu hurta la receptie, desigur ca invitatia pentru mine din partea Presedintelui R.Moldova la receptie – eu, care sunt presedintele unui partid extraparlamentar, chiar daca am fost de doua ori un deputat harnic si acum nu mai sunt pt ca spun adevarul care e sare in ochi pt mafioti si antiromani – ar parea o onoare. Insa, eu nu mai apreciez asemenea sarbatori ale batutului pasului pe loc si am explicat asta intr-un articol precedent.

    2. Nu cred ca atunci cind primesc o invitatie din partea dlui Tiumofti cu sotia, trebuie sa ma invite doar pe mine. Eu am sot si trebuia sa ma invite cu sotul, nu mai spun ca sotul meu poate ca a facut pt aceasta societate si mai mult decit mine. Deci, nu sunt vadana si puteam veni cu el – iar daca sotul meu acum e plecat peste hotare – veneam cu cineva din PNL.

    3. Intr-adevar, nu vreau sa ii vad pe fanfaroni gen Voronin, Lupu, Filat, alti mari lideri de partide parlamentare. Si cu asta am pus punct. Cel mai interesant e ca pe timpul unui „presedinte interimar”, care apucase o bucatica de Putere, nu am fost invitata la nici o manifestare. Filat si Timofti ma invita in permanenta, in ultimul timp. Am fost la investirea lui Timofti si la Discursul lui Merkel. Pe la alte receptii, chiar daca am invitatii, nu am timp si chef sa merg.

    4. La asemenea receptii nu e vorba de curaj. Sa va spun sincer ceva. Stiati ca, din cauza mesajului unionist, pe care il promovez, alaturi de colegi, sunt evitata la intrunirile publice? Servilii Puterii se tem sa discute cu mine de parca as fi o leproasa? Eu ma amuz, dar, oricum, nu vreau sa ma pomenesc in asemenea situatii jenante. Va veni si timpul unionistilor… Si mie imi va fi rusine pentru ei, ca vor dori sa discute cu mine cind nu se vor mai teme de patronii politici… Eu imi duc mereu cu rabdare crucea celui de care se feresc fariseii…

  9. Pt iris

    Va asteptam sa veniti cu noi.

  10. cred ca trebuie sa renuntam la tipare politice … pcrm,psd,p.socialistilor si altele asemenea nu au nimic in comun cu stinga . ele par mai mult tinind cont de actiunile lor radicaliste,xenofobe ,pline de ura inter-etnica , ca fiind neo-fasciste cu adevarat . la ora asta in moldova , lupta politica adevarata , reala , are loc intre fortele democratice-unioniste si fortele reactionare neo-fasciste pro-imperialiste si pro-colonialiste rusofone si rusofile .

  11. o veste minunata … Bulevardul Cuza Vodă din capitală va avea un bust .

    Sărbătoare dublă pentru locuitorii sectorului Botanica. Mâine, 31 august, de Sărbătoarea Naţională „Limba Noastră”, la intersecţia bd. Dacia colţ cu bd. Cuza Vodă, va fi inaugurat bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Lucrarea este o donaţie a Consiliului Judeţean Prahova, România.

    Potrivit pretorului sectorului Botanica, Vladimir Guriţenco, bustul deja a fost instalat, iar astăzi se fac ultimele lucrări de amenajare. „ Locul este potrivit şi credem că şi bustul o să se privească bine”, a spus pretorul.

    Bustul este realizat de sculptorul român Constantin Ionescu şi costă zece mii de euro. Are o înălţime de un metru, iar la bază – 43×52 centimetri. Este confecţionat la comanda Societăţii cultural-istorice „Mihai Viteazul” şi a Fundaţiei „Constantin Stere”.

  12. Eu am suspiciunea ca cu acestea bande de rusfoni care ataca marsurile unioniste dirijeaza SIS RM cu colegii din FSB Rusia

    Cuiva de la Chisinau ii fuge terenul de sub picioare

  13. Pentru ca in RM acuma este prapadul cel mare .

    Populatia este necajita de saracia statalitaii deja 21 ani

  14. Başcanul enclavei autonome găgăuze, Mihail Formuzal,ofiter acoperit al serviciului de informatii al armatei ruse, a decorat, la Tiraspol, o serie de persoane care au participat la respingerea „agresiunii voluntarilor de la Chişinău”, din anul 1990. Medaliile au fost înmânate unui grup de 214 oameni. „Ne-aţi acordat un sprijin nepreţuit într-un moment dificil pentru poporul găgăuz”, a declarat agentul rus Mihail Formuzal, în cadrul „ceremoniei festive” din „capitala” regiunii separatiste transnistrene, scrie http://www.24h.md, preluat de Romanian Global News.

  15. O masura foarte buna din Romania care se poate aplica si in Republica Moldova si ar face mult mai performante, competitive (bune) institutile gen : CFM, AIR MOLDOVA. Eu ca roman ma bucur deoarece romani si turisti/afaceristi vor avea parte de servicii de calitate in cateva luni.

    Manageri privati la stat:

    Statul roman vrea sa angajaze aproximativ 65 de persoane pentru pozitia de director general si membru in consiliul de administratie in cadrul mai multor companii aflate in subordinea Ministerului Transportului si Infrastructurii.

    Procesul de recrutare se incheie, potrivit oficialului, in luna octombrie, dar pana la sfarsitul lunii septembrie, procesul de angajare pentru cea mai mare parte a directorilor se va fi incheiat.

    Companiile pentru care statul roman cauta manageri privati si membri in consiliile de administratie sunt Compania Nationala de Cai Ferate CFR, Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori (CFR Calatori), Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania CNADNR, Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime Constanta, Compania Nationala Administratia Canalelor Navigabile, TAROM, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti , Societatea Nationala Aeroportul International Traian Vuia Timisoara, Societatea Comerciala de Transport Metroul Bucuresti (METROREX SA) si Telecomunicatii CFR.

  16. FRONTUL RE-UNIRII

    ROMANIA MARE ?
    ––––––––––––
    o preluare:
    19 August 2012
    http://www.consiliul-unirii.ro/organizatii-si-persoane-afiliate/
    –––––––––––––––––––––––––––––––-

    Cât de putina este inca in oamenii, azi traitori,
    Neamului românesc care nu au intelegerea cum ca:

    “Cu Vointa Sfânta a lui Dumnezeu si Hotarâta Lupta
    a Neamului Sau românesc
    nu este necesar de timp
    ci doar de Vointa Increzatoare ca Dumnezeu
    ne este Alaturea intru redobândirea Suveranitatii
    de El Bine Voita tuturor Neamurilor
    precum si celui Trac-românesc!

    Daca vom iubi Voia lui Dumnezeu si vom proceda
    cu deplina incredere ca ne Este Aproape
    apoi Teritoriile de Bastina noua Date de El
    se vor uni in doar o singura clipita!

    Nu este nevoie nici de zbuciumare nici de jertfe
    ci doar de INCREDEREA ca Dumnezeu ne ESTE APROAPE
    când stam in ADEVARUL de El Hotarât!!
    –––––––––––––––––––––––––––––-
    petru borodi / Cluj

    P.S
    Nimica nu este imposibil pentru acei
    ce STAU in Adevarul Vointei lui Dumnezeu !!!
    ––––––––––––––––––––––––––––-

    O NOTA SPECIALA:

    si o alta preluare de la un „Titirez” din Banat:
    / danielabodrug md /

    – Nu-i doresc nimic “r. moldova” de ziua …independentei ei.
    Nu am ce si nu am pentru ce. Doresc doar ca atât amar de suflet românesc,
    cât zace in Basarabia, sa se trezeasca odata pe de-antregul si pentru totdeauna.

    România e tara lor, e cultura lor, e LIMBA lor si SUFLETUL lor.
    Si mai ales VIITORUL lor cel adevarat.
    Dincolo de orice partid.
    Patria e mai presus de orice.

  17. Pentru informarea dumneavoastra, am trimis mesajul de mai jos pe blogul lui Veaceslav Stavila, mesaj care insa nu apare. Este posibil sa fie moderat.
    Voi verifica maine dimineata.

    Felicitari pentru tot ce faceti impreuna.

    Mircea Popescu
    ============================

    Se pare ca tocmai cei carora nu le convine Reintregirea devin extrem de virulenti in combaterea manifestarilor unioniste. Ma refer si la dl. Stavila si la Victor Roncea.
    Probabil ideea statalismului le convine mai mult. Ca si lui Voronin sau Dodon.
    Macar semnati pe fata apelurile acestora pentru apararea statalitatii, independentei si suveranitatii regiunii romanesti separatiste de dincolo de Prut. La fel cum a facut candva si Iurie Rosca.
    Baietii astia de la Actiunea 2012 au altfel de stofa, domnilor, decat cea din care sunteti croiti dumneavoastra. Ei nu isi agata de saua tricicletei fanionul peticit pe care scrie cu bunavointa de compromis, „Un popor, doua state”.
    Nu mai loviti sub centura ca nu aveti nici calitatea morala si nici patriotica. Poate doar daca n-o fi vorba de un patriotism moldovenist.

    Mircea Popescu
    California
    (http://mipopescu.wordpress.com)

  18. FRONTUL RE-UNIRII

    ATENTIE MARE

    la tradatorii neamului sub masca “românismului” rusofil:
    ––––––––––––––––––––––
    1.
    Jurnalistul cu multiple fete Constantin Tanase
    de la ziarul “Timpul” din Chisinau,
    si care a introdus o cenzura drastica la comentariile
    la editia ziarului pe Internet.

    2.
    istoricul = calul lui Troian KGB = Veaceslav Stavila
    prin blogul sau de pe
    unimedia info
    care incearca sa discrediteze Marsurile Unionistilor
    tinerilor nostri patrioti.

    http://blog.nistru-prut.info/?p=4899
    ––––––––––––––––––––
    Feriti-Va de tradatorii Neamului !

  19. Marșul Unirii de la Bălți a fost o prostie a organizatorilor”

    Constantin Corneanu: În urma confruntărilor de la Bălți reiese că la Chișinău nu prea există o politică față de minorități și că sunt anumite forțe politice interesate, ca să nu zic și alte centre de putere, care vor să manipuleze minoritățile. Este vorba de forțele politice care vor integrarea în spațiul euro-asiatic.

    Ion Petrescu: Aici a fost o prostie a organizatorilor marșului Unirii, pentru că nu te duci într-un oraș în care peste jumătate din populație este vorbitoare de limbă rusă. Oamenii aceștia trebuie câștigați altfel, nu prin marșuri de stradă. Deci, din start, cei care au greșit sunt organizatorii marșului. (min 43.15) Nu faci marșul Unirii în Bălți. Trebuie să cunoști mentalitatea de acolo, trebuie să ai un dialog cu oameni de calitate și lucrurile se rezolvă în timp. Marșul acela nu a avut niciun rost.

  20. În Bàlti, în Cahul, Izmail, Chilia…si multe alte localitàti românesti, unde au ràmas în viatà si au supravietuit cel putin un PATRIOT, un reprezentant al NEAMULUI românesc, au DREPTUL si DATORIA de a le aduce aminte celorlalti (oricât de multi!), cà în pàmântul respectiv zac stràmosii NOSTRI, care si-au sacrificat,dat VIATA în luptà cu cotropitorii!!! Cà „ei” sunt pe acolo mai numerosi, încà nu este argument de ati bate joc si AZI de reprezentantii Neamului ,în mijlocul càruia te-ai strecurat, te-ai implantat,… cu voia sau fàrà de voia ta!!! Ba din contra, omeneste este sà începeti … a-l stima ca pe… un ADEVARAT STAPÂN ale respectivelor meleaguri, CASEI!!!
    Dacà ar face zicem moldovenii deportati, plecati, refugiati… de voie sau fàrà de voie în unele localitàti din Rusia, la fel precum fac rusii la NOI, (sà le acorde Limbà de Stat, autonomie, sà bâtâceascà pe bàstinasi…!), apoi cum ar reactiona rusii de acolo si de aici???!!! Nu este fireste, nu este omeneste! Peste tot este, cà stràinii se intercaleazà cu bàstinasii si le aparà intetresele, slujesc intereselor respectivei Tàri si NEAM!!! Doar ocupantii se poartà agresiv cu bàstinasii, îi îmbrâncesc, tortureazà… fie si ràmasi în viatà doar câtiva, putini în teritoriile OCUPATE!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *