Personal, nu mai am simpatii politice pentru cineva din Romania, din simplul motiv ca cei de acolo s-au cufundat intr-atit, in aceste decenii, in luptele lor intestine, ca de romanii basarabeni ori nu-si amintesc deloc, ori isi amintesc doar in alegeri. Ceea ce spune Mircea Popescu legat de USL si, in special, de PNL, ca ii paste pericolul sa se pedelizeze, ca abordare a unor probleme si ca inglobare de traseisti, e ca si la noi – cu PLDM, care s-a „comunizat si agrarienizat”, stringind toate risurile comuniste in rindurile lor si facindu-i, peste noapte, „liberal-democrati”. Traseismul este urit si nu-l agreez deloc. Nu mi-a placut cind national-liberali au trecut la PD-L. Nu-mi place nici ceea ce se intimpla astazi, cu alte treceri din partid in partid. Cit despre noi, romanii din partea stinga a Prutului, ne asteapta, cred, un nou macel electoral, ca sa mai facem pe cineva deputat cu voturi cumparate pe bani oferiti de robinetul romanesc unor trubaduri…
http://mipopescu.wordpress.com/
Abia s-au stins ecourile mult trambitatului conges al USL, in care domnul Crin Antonescu a lansat un neasteptat, dar indelung asteptat mesaj: “Trebuie sa spunem clar, impreuna, ca suntem nationalisti, pentru ca vrem sa fim o natiune puternica, un stat puternic cu cetateni puternici“.
Tocmai de aceea, in articolul “Nationalism romanesc“, am salutat aceasta pozitie, care parea ca face apel la reinvigorarea unui nationalism sanatos, in concordanta cu valorilor nationale, si venea sa amortizeze dezamagirea provocata de celalalt lider al USL, domnul Victor Ponta, care declara, extrem de senin: “Ceea ce am spus – si reiau acum – este ca imi doresc foarte mult ca UDMR sa intre in urmatorul Parlament. De ce imi doresc acest lucru? Deoarece, pentru o tara democratica, o minoritate importanta, cum este cea maghiara, fara o reprezentare parlamentara, ar fi un lucru rau.”
Ca voce, poate singulara si, oricum, neautorizata a societatii civile, l-am intrebat, retoric, pe seful PSD-ului in interpelarea: “Victor Ponta – PSD calca pe urmele PDL“: “[…] l-as intreba pe domnul Victor Ponta daca doreste la fel de mult ca o minoritate importanta ca cea romaneasca, din zonele in care UDMR-ul forteaza maghiarizarea prin toate mijloacele, sa aiba o reprezentare parlamentara.”
Este adevarat ca ulterior, la acelasi congres al USL, domnul Ponta promitea ca in guvernul pe care-l va forma in calitate de viitor prim-ministru, nu se va mai regasi UDMR. Se pare ca totul a fost un foc de paie, avand ca scop lansarea unor mesaje nationalist-populiste fara legatura cu adevaratele intentii ale principalelor partide de opozitie.
Ca este asa, ne demonstreaza domnul Crin Antonescu, care, uitand de ultimul discurs de la congresul reunit al celor doua partide si contrazicandu-l pe virtualul viitor prim-ministru Victor Ponta, afirma, in recentul interviu, acordat ziarului “Gandul”, ca, in urma posibilei treceri a motiunii de cenzura, noul guvern USL, care s-ar putea forma, ar include si UDMR-ul.
In primul rand, presedintele PNL imbatat de dezertarile pedelistilor, vinde blana ursului din padure, respectiv se si vede impartind locurile intr-un guvern tranzitoriu. Lipsa de moralitate a cooptarii, chiar ipotetice, a UDMR-ului la guvernare, este extrem de nociva, dar si relevanta pentru (ne)seriozitatea politica si ipocrizia liberalului, deoarece motiunea de cenzura are la baza tocmai penalizarea unui UDMR cu o agenda ultra-nationalista care, afara de enclavizarea pe criterii etnice a unor regiuni ale Romaniei, a impus si infiintarea unei universitati de stat in limba maghiara, deci discriminatorie fata de populatia tarii.
Unde mai este logica unei motiuni de cenzura impotriva unei formatiuni guvernamentale, daca apoi aceasta este cooptata la o viitoare guvernarea impreuna cu cei care au depus motiune?
Domnule Antonescu, cum ramane cu fermitatea discursului dumneavoastra si a politicii PNL, respectiv USL? Ce va indeamna acum sa va intoarceti cu 180 de grade de la pozitia avuta acum doua saptamani? Grija pentru drepturile minoritatii maghiare? Nu v-a trecut prin minte ideea ca tocmai minoritatea romaneasca din regiunile cu majoritate maghiara este cea discriminata? Oare sa nu stiti ca, spre deosebire de organizatiile minoritatilor, organizatiile societatii civile romanesti nu au acelasi drept de reprezentare parlamentara?
Ati coborat atat de mult stacheta pretentiilor, dar, mai ales, a moralitatii politice, incat sa sacrificati principiile anuntate cu doar cateva zile inainte – numai pentru castigarea puterii politice? Iar majoritatea, pe care o sperati in Parlament, este la fel de ilegitima ca si a actualei puteri, atata timp cat se bazeaza pe migratia unor elemente din PDL – partid recunoscut ca fiind cel mai corupt din istoria Romaniei.
Doriti sa reformati ceva, doriti sa va deosebiti de predecesori? Atunci dati dovada de curaj, renuntand la compromisul rusinos, cu impact national, cuprins in acel articol 62 din Constitutia Romaniei, care ii discrimineaza pe romani, prin acordarea automata a unor locuri parlamentare neeligibile doar minoritatilor care, in unele cazuri, nu reprezinta mai mult decat cateva sute de persoane. Si, odata cu aceasta, modificati corespunzator si Legea Electorala.
Coborati-va de pe piedestalul pe care va auto-situati cu aroganta, pentru a discuta cu societatea civila si pentru a indrepta situatii si legi si in concordanta cu ce-si doreste cu adevarat natiunea, in numele careia pretindeti ca vorbiti, nu numai prin prisma a ceea ce credeti dumneavoastra ca doreste populatia, dar, mai ales, prin prisma satisfacerii intereselor de partid.
Domnilor, cu asemenea basculari, cu asemenea lipsa de fermitate a principiilor, guvernarea dumneavoastra probabila va da dovada de acelasi caracter coruptibil, de aceeasi lipsa de grija pentru interesele majoritatii romanesti, pe care au manifestat-o si predecesorii dumneavoastra. Dupa cum va manifestati, exista toate premizele sa deveniti un alt PDL, mai ales ca randurile dumneavoastra s-au umplut deja cu indivizi din acest “Partid al Coruptiei”, iar ideile nationale, pe care le-ati vanturat pe la asa zisul congres USL, s-au alterat rapid, odata cu aceasta transfuzie pedelista.
Este corect semnalat fenomenul dezertarilor din partidul basecscian. Insa, domnule Popescu, gresiti atunci cand vorbiti de imoralitate in politica! Atat vreme cat nu sunt incalcate regulile jocului democratic, un politica este permis orice! V-ati dori, par exemple, ca alagerile din ac. an sa fie organizate de cei care au furat voturile românilor in 2009, cel cu voturile la 13 sec. de la Paris? Acesta e principalul scop al daramarii guvernului pedelacheist/iunepipirist/iudemerist: alegerile sa fie corecte si nu „transate” in pura maniera stalinista: „Nu conteaza cine cu cine voteaza, nu conteaza cine castiga, ci conteaza cine anunta primul rezultatul in Pravda!” Chiar sa fi uitat asa repede matrapazlacurile haitei portocalii?
„NIHIL SINE DEO!”
Cum articolele de pe blogul meu (http://mipopescu.wordpress.com) sunt urmarite deja de staful partidelor bucurestene, la solicitarea unor personalitati politice si chiar demnitari, le-am dat unele raspunsuri, oarecum in sensul intrebarilor dumneavoastra:
1. Legat de legat de votul diasporei:
Oricum votul romanilor din diaspora nu conteaza in contextul actualei Legi Electorale, in care cele doua posturi de senator si patru de deputati se acorda prin redistribuire.
Daca nu se schimba Legea Electorala in sensul in care am propus-o, tot votul diasporei este o parodie.
Conteaza doar pentru alegerea presedintelui.
2. Legat de relatia societate civila – politic:
[…] nu culoarea politica ma intereseaza ci abordarea partidelor si liderilor politici fata de problemele nationale. Sigur, eu ca voce din societatea civila pot spune ce vreau, in timp ce politicienii trebuie sa-si mai filtreze mesajul.
Rau este cand clasa politica nu gaseste caile de a dialoga cu societatea civila sau cu unii exponenti ai acesteia. Pacat, mare pacat, deoarece idei valoroase pot veni si din aceasta directie si o cooperare politic-civic da mai multa legitimitate actelor politice.
Cat despre critica imoralitatii in politica, aceasta este esentiala, mai ales din partea societatii civile. Nu ca fenomenul ar fi eradicat complet, dar se va mai atenua si macar mai vedem o mica tendinta de indreptare. Daca ii vom mangaia pe cap intelegator pe favoritii nostri si le vom accepta toate devierile, acestia vor ajunge sa creada ca tot ce fac este perfect si ca orice critica este nu numai neavenita, dar si dusmanoasa.
Fara schimbare in comportamentul si morala politica, vom ajunge si noi sa ne intrebam ca Cetateanul Turmentat: „Dar eu pentru cine votez?”
Domnule Popescu,
V-ati pus cumva vreo clipa nadejdea in PNL-versiunea Crin Antonescu? Credeti-ma , mare gresala ati facut. Cu atat mai mult spun asta cu cat alianta numita USL este falimentara din capul locului. Nu ma sfiesc si nu ma codesc defel ca sa o calific „alianta escrocilor”, hotilor si coruptilor de anvergura internationala in frunte cu dom profesor securistu Felix Motanu,(condamnat fara drept de apel de toate instantele romanesti ca si colaborator platit al securitatii,miliardar in euro prin vid legislativ creat de Ionica Ilici Iliescu)) Vechi luptator … de la pasopt , care va sa zica. Mezalianta nu are sanse de reusita durabila, domnule Popescu. Canta fals, joaca fals si va iesi la plimbare cu tamabalau foarte mare. Tambalau facut tocmai de acei care,in necugetarea generala, vor propulsa prin vot,(posibil), pajura bicefala la putere in urmatoarele luni(sa zicem desi am mari, mari indoieli) Este o stransura de necesitate pe timp de furtuna europena si mondiala intocmita la repezeala , pa aceleasi interese ale coruptiei cronice romanesti. Pentru ce vor ei , domule poescu trebuie bani. Bani multi numarati cu zecile de miliarde> Va intreb cu toata inocenta itr-ale politichiei, DE UNDE? Cine le da aceste miliarde , domnule poescu? FMI? UE? Cine? Vine tare din urma falimentul (socialist) spaniol si se aduna amenitatori nori si mai grei pe cerul Italiei. Dar, ma rog, nu kmai intru in alte detalii care nu avem timp sa le… enumeram. Ca de aprofundat, vai de noi, nici atat. Cu cine vor face aliante ca sa ramana mai mult de 1 an la putere USL? Cu PP-DD? Aoleu!! Domnule Popescu, nu ma faceti sa rad, ca rade destul pe la colturi de strada Ardealul …intreg. Pai , atunci sa vedti dv politichii la romani , daca mai intra si PP-DD la Bilrament! Ce n-a vazut Parisul o sa vedem noi in spectacole gratuite si la ore de varf!! Disperarea saraciei, domnule Popescu sa faca asta, oare? Pai de 4 ani de cand e criza asta pe noi, vad ca se rezista f bine. Mult mai bine decat pe vremea impuscatului, cand chiap ca nu aveam ce manca> iar in lume nu era nicio criza. Acum , ce sa mai zic? Ne intrecem in cumparaturi de limuzine, in constructii de case si vile in zone „rezidentiale”, care cu cate-un Jeep de 180Cp care in Rols Roy de 300.000 de euro!!
@Titirez
Eu nu incerc sa fac propaganda electorala, deoarece, asa cum ati vazut in raspunsurile de mai sus, consider ca votul diasporei nu conteaza.
In rest, voturile romanilor nu sunt voturi pozitive, ci voturi negative, adica pentru penalizarea celor care au inselat niste sperante nascute ca urmare a unor promisiuni populiste electorale.
Ieri, a promis Basescu si PDL ca pe romani ii asteapta un viitor de aur („Sa traiti bine”), astazi, exact in aceeasi nota il auzim pe Dan Diaconescu si partidul din buzunarul sau promitand fericirea si … unirea tarii.
Nu un Mircea Popescu aflat in America poate arata ca Stalin cu mana intinsa directia de urmat/votat, ci experienta fiecaruia in parte.
Daca alegatorul roman n-a invatat nimic, atunci nimic nu se va mai schimba.
Ma intreba cineva pe blog cam in aceeasi termeni in care ma intrebati si dumneavoastra, iar raspunsul meu a fost urmatorul:
Nu vorbesc de dezamagiri, deoarece am incetat de mult sa mai consider clasa politica romanerasca un standard pentru moralitate si consecventa.
Tocmai de aceea, neasteptand schimbari din partea acesteia, n-am de ce sa fiu dezamagit.
Nu vorbesc de esecuri, deoarece nefiind inregimentat, esecurile sunt cel mult ale membrilor partidelor.
Nu-i plang, deoarece asa cum membrii PCR se regasesc in mai toate partidele actuale, tot asa prin migratie, intreaga clasa politica nu mai este angrenata in lupte ideologice, doctrinare, ci in lupte pentru avantaje personale.
pnl si usl in general nu au miscat un deget pentru romanii din moldova … sa mai amintim de declaratiile profund anti-nationale ale celuilalt lider usl – ponta – care critica la unison cu mae rus amplasarea scutului anti-racheta in romania ? cred ca nu mai e nevoie … usl e cu adevarat marioneta rusilor din romania . acum nici din cauza crizei economice mondiale care a afectat si romania sau din cauza unor corupti – care sint in toate partidele si din romania si din r.moldova – sa ne aruncam ca natiune in bratele imperialismului rus …
revenind la problema transnistreana si la agitatia imperialisto-neofascista a lui rogozin … lucrurile au fost bine puse la punct de ghinea …marea spaima a moscovei imperiale o reprezinta europenizarea r.moldova si orice succes al ei pe cale economica si nu numai. rmn chiar cu sprijin masiv rusesc ramine vizibil tot mai in urma r.moldova . banii rusiei sint aruncati intr-un hau fara de sfirsit si ce e mai important fara a reusi o schimbare in bine a vietii oamenilor din transnistria . de aici vine si disperarea moscovei si limbajul violent al lui rogozin . pentru ca fiti siguri ca daca viata in r.moldova se schimba in bine – cu greu si mari eforturi ,sa o recunoastem – se va inteti si nemultumirea locuitorilor amagiti in ultimii 20 de ani de propaganda imperialista si xenofoba a rusiei . schimbarea lui smirnov a fost obtinuta si cu sprijinul electoratului transnistrean …sa nu uitam asta . iar smirnov insemna tocmai cei 20 de ani atit de laudati de rogozin . deci rogozin minte cu nerusinare si blufeaza jalnic . e ca la poker … rogozin zimbeste provocator incercind sa-i faca pe ceilalti jucatori sa creada ca are cartile de joc cele mai bune . nu le are cu siguranta !
iata si articolul cu pricina aparut pe http://vox.publika.md…Rogozin și fața primitivă a Moscovei. Europenizare vs. Transnistrizare
de Cristian Ghinea
Republica Moldova este pusă la colț într-un mod primitiv de Dmitrie Rogozin. Dacă ar fi fost însărcinat din partea Kremlinului să aducă pacea, Rogozin ar fi folosit vizita sa în regiune pentru a înțelege cele două părți, pentru a căuta soluții posibile. Dar el a venit să dea cu pumnul în masă și a făcut publice niște precondiții inacceptabile. Și pe care știa că R. Moldova nu are cum să le accepte. Rogozin nu e omul păcii. De altfel, este ridicol să trimiți ca pacificator pe un tip care singur se laudă că a condus detașamente de voluntari în războiul din 1992. Poate ați auzit gluma aceea cu întrebarea ”ce este o soție?”. Răspunsul: O soție este persoana care te ajută să treci peste problemele pe care nu le-ai fi avut dacă nu te însurai cu ea. Cam așa e și cu Rusia: ea creează o regiune separatistă în coasta Moldovei, ea se oferă să o rezolve și trimite în acest scop pe unul dintre războinicii care au luptat în războiul secesionist. Asta nu este diplomație, este o glumă proastă. Și trebuie tratată ca atare.
Dar există și o parte bună. Pentru a înțelege ce vreau să spun, iată ce scriam în februarie în cadrului raportului nostru: ”De la relansarea relației la acumularea restanțelor – Raportul anual CRPE privind relația România – Republica Moldova (2011)”: `Deocamdată, schimbarea din Transnistria afectează percepțiile asupra negocierilor. Până acum, guvernanții de la Chișinău treceau ușor și automat în ochii Europei ca băieții buni, care nu se pot înțelege cu Smirnov. Figurile noi de la Tiraspol, între care se remarcă ministra de Externe Nina Ștanski, ridică probleme de relaționare oficialilor de la Chișinău. Percepția generalizată la Chișinău este că schimbarea de la Tiraspol a fost orchestrată tot în favoarea Moscovei (poate nu a ieșit favoritul direct Kaminski, dar și Șevciuc depinde tot de Kremlin). Însă această percepție nu este împărtășită de către oficiali ai UE. S-ar putea ca moldovenii să aibă dreptate și ca așteptările trezite în Europa să fie încă un exemplu de triumf al speranței asupra experienței, însă Chișinăul va trebui să facă față unor noi presiuni spre o înțelegere favorabilă Transnistriei. Chișinăul trebuie să fie flexibil și să-l lase pe noul lider de la Tiraspol să-și dovedească limitele în fața Europei, altfel riscă să treacă drept partenerul încăpățânat care refuză rezolvarea unui conflict în a cărui rezolvare Europa investește credibilitate. Obiectivul Chișinăului trebuie să rămână acela de a evita ”transnistrizarea” întregii republici, deci să rămână ferm în refuzul acceptării unei poziții de egalitate între părți și a unei puteri de veto a Transnistriei în orice scenariu de reintegrare, dar trebuie să facă asta fără a pierde sprijinul Europei. Pentru a se arăta un jucător constructiv, trebuie să angajeze Tiraspolul în acțiuni concrete de reconectare (calea ferată, telecomunicații, cooperare interbancară), chestiuni pe care Chișinăul le propunea și până acum, dar fuseseră blocate de regimul Smirnov. În ceea ce privește România, rămânem la recomandarea de anul trecut: România nu trebuie să aibă o politică separată de Chișinău în Transnistria. Convingerea intimă a multor oficiali români – anume că RM i-ar fi mai bine fără Transnistria – nu poate deveni mesaj oficial, cel puțin nu ar ajuta la nimic în această etapă`.
Asta era după alegerile de la Tiraspol, dar înainte de numirea lui Rogozin. Până să vină Rogozin să răstoarne masa de joc și să împartă pumni în dreapta și în stânga, Șevciuc și Ștanski jucau rolul descris: băieții buni cu care Europa s-ar putea înțelege. De când Germania a pus problema Transnistriei pe masă, ca test pentru voința Rusiei de a coopera într-un nou aranjament de securitate cu Europa, Kremlinul spunea la nivel neoficial: noi am vrea să rezolvăm problema, dar Snegur și transnistrenii nu vor. Acum, rolul s-a inversat: Tiraspolul face pe partenerul flexibil, iar Moscova e băiatul rău.
Nici Berlinul, nici Bruxelles-ul și nici alte capitale europene nu vor înghiți gălușca. Jocul de imagine al Rusiei s-a terminat. Că s-a dorit așa ceva prin trimiterea lui Rogozin sau individul a dat cu bâta în baltă de capul său nici nu mai este important. Important e acum ce va face Chișinăul. O strategie inteligentă ar trebui să aibă trei paliere:
menținerea negocierilor deschise și propunerea de pași concreți de cooperare cu Transnistria
refuzul precondițiilor lui Rogozin și ignorarea provocărilor pe care acesta le lansează
continuarea europenizării și amânarea unei soluții în Transnistria până ce actualul status-quo se schimbă.
Să le luăm pe rând:
este ceea ce Chișinăul face de multă vreme, propune dialog și proiecte concrete de cooperare. Dacă găsește mai multă deschidere la Șevciuc față de Smirnov, foarte bine. Dacă nu, nu. Acest punct nu vizează reglementarea definitivă a conflictului înghețat.
Chișinăul nu poate accepta precondițiile dictate de Rogozin. Oricum au fost formulate astfel încât să nu poată fi acceptate. Deci nu e nicio noutate. Chișinăul a spus mereu că nu acceptă tratamentul egal între cele două părți și așa și este normal: nu pot fi egale o țară recunoscută de toată comunitatea internațională (România e prima țară care a recunoscut Republica Moldova) cu o entitate nerecunoscută de nimeni (nici măcar de Rusia, care totuși o vrea egală R. Moldova). Divagațiile lui Rogozin despre unirea cu România și identitatea moldovenilor sunt voit provocatoare. Și vrea să pună și Chișinăul și Bucureștiul în poziții defensive. Nu trebuie răspuns altfel decât cu adevărul: nu este o chestiune aflată pe agenda oficială, nu avem ce să discutăm despre asta. Punct. Dacă vrea să continue discuția, Moscova trebuie să pună pe masă fapte și acțiuni oficiale ale celor două state cu populație majoritară românească, nu percepții paranoice.
Exista până acum riscul ca în actuala conjunctură anumite state din UE să pună mai mare preț pe rezolvarea problemei din Transnistria decât pe europenizarea Republicii Moldova. Pentru mulți din UE, R. Moldova există doar prin lentila conflictului transnistrean și al relației cu Rusia (din păcate). Asta i-ar fi îndemnat la o politică de tipul ”pace cu orice preț”. Iar prețul ar fi fost transnistrizarea întregii R. Moldova. Numirea lui Rogozin, dar mai ales ieșirile sale publice, spulberă iluziile multora de la Berlin și Bruxelles. Oamenii înțeleg cu cine au de-a face cu adevărat. Înțeleg că au fost duși de nas. Nu va exista o presiune pe Chișinău pentru pace cu orice preț. Și asta este foarte bine. O uniune statală cu Transnistria în acest moment, cu un drept de veto al Tiraspolului, ar face R. Moldova captivă zonei estice. Noua balanță electorală în care PCRM + Transnistria ar copleși forțele pro-europene ar întări politic captivitatea constituțională. Însă actualul echilibru de forțe nu prea lasă loc de altă soluție. De aceea, Chișinăul trebuie să amâne decizia. Nu e momentul acum pentru o rezolvare. Status-quo-ul nu este favorabil. Dar timpul curge în favoarea Moldovei. Vin des la Chișinău, am fost și la Tiraspol. Capitala Transnistriei este un mare sat blocat în anii `90. Transnistria este o fundătură economică. În schimb, R. Moldova se europenizează. Știu că trăind acolo nu e vizibil, că sunt probleme, dar credeți-mă că se vede de la distanță. Călătoresc mult în regiune: Moldova se europenizează. Timpul curge în favoarea Chișinăului. Mai aproape de UE înseamnă o poziție de negociere mai bună în Transnistria. Atunci, R. Moldova va trebui să pună UE în fața unei alegeri: dacă vreți rezolvarea acestui conflict înghețat, atunci trebuie să ne oferiți o perspectivă de aderare la UE. Chișinăul va putea face o ofertă Transnistriei: împreună cu R. Moldova în UE sau singură în spațiul gri care este curtea din spate a Moscovei. Dacă Transnistria spune ”da”, R. Moldova va avea de câștigat. Dacă Transnistria spune ”nu”, R. Moldova va avea de câștigat.
si tot un articol interesant si elocvent … http://vox.publika.md/politica/manuale-moldovenesti-de-istorie-nu-moldoveniste-221311.html . de alexandru filimon . Există în prezent o dezbatere în Republica Moldova în privința denumirii și a cuprinsului obiectului de Istorie. Nu voi face un comentariu pe acest subiect, ci doresc să aduc în atenția cititorilor două manuale vechi de Istorie moldovenești, scrise cu alfabet de tranziție. În primul rând, trebuie menționat „Manualul de Istoria Principatului Moldavei”, publicat la 1845 de către profesorul Ioan Albineț de la Academia Mihăileană din Iași (care va deveni ulterior prima universitate din România modernă), în a carei Precuvântare citim:
Pentru mărire, clicuiește-n imagine – “Manual de Istoria Principatului Moldavei”
„Domnitorii Moldavei pe un teatru strâmt și cu mijloace mici au făcut lucruri urieșe. Ei aproape de trei veacuri au apărat cu sabia în mână Crestinătatea dinainte închinătorilor credinței Islamului. În timpurile de curând ca și în vechime, pământul nostru îl vedem a fi scena luptelor celor mai sângeroase; Polonii, Germanii, Rușii hotărescu aice cele mai crunte a lor resboae cu Turcii, Sobieski sub zidiurile Hotinului își desvălește al seu talent militar prin care apoi câștigă tronul Poloniei. Petru cel Mare, lângă Movila Răbâei prin a sa înțălepciune scapă din mânele Turcilor și încheie o pace cu dânșii. De la această vreme toate lovirile cu Rușii se facu în țerile Românești, toți generalii armiei Rusiene ca învingători poartă predicaturi de locuri Românești, și cele mai multe tractaturi și convenții se închie în aceste Principaturi. Toate aceste nații au lăsat urme de a lor petrecere pe aice, care au înriurit asupra caracterul nației, și asupra fazei politice a statului.”
“Preacuvântarea lui albineț”
Puțin mai târziu, găsim un manual de Istorie universală („Urziri istorice”), aparținând protosinghelului Neofit Scriban, profesor la Seminarul Moldovei din Mânăstirea Socola. Materia începe, ca și în vechile hronografe, cu Facerea biblică (care deschide epoca numită „timpii primitivi”), iar printre personalitățile istorice („oaminii mari”) îl descoperim și pe Hercule.
“Urziri istorice, sau curs metodic de istorie (1851)”
La sfârșitul lucrării, un capitol este dedicat „Istoriei Patriei”, adică „Despre Țerile Românilor în genere și despre Moldova în parte”.
“Istoria Patriei”
Poate n-ar fi o idee rea să le comparăm cu un manual de Istoria RSSM.”
v-aş ruga să aşteptaţi rezultatele alegerilor locale,orice analiză anterioară este caducă.
@marean:
Spui cu tupeu de „atotstiutor” [di undi, di la basinecsu?] ca „pnl si usl in general nu au miscat un deget pentru romanii din moldova” si ca „usl e cu adevarat marioneta rusilor din romania” ?
Taticu’, cred ca ai o pb. la cutiutza: te-au vrajit succesurile ebei, sau lectziili di history/geogra ale „presedintei Norvegiei”!!
Mareane care esti tu marean, mai stai domol pi la Karakal pi la tini, ca nu s’o rasturnat carutza cu pruosti chiar pisti tat!!
„NIHIL SINE DEO!”
@marian
In spiritul dreptatii, Legea pentru romanii de pretutindeni si dreptul acestora de a avea reprezentanti in Parlamentul Romaniei a fost conceputa de Titus Corlatean (si cu ajutorul neinsemnat al subsemnatului).
Legea Cetateniei este opera lui Tudor Pantiru, deputat PSD.
Proiectul Legii comemorarii victimelor sovietice este opear lui Tudor Pantiru.
Deci nu batutul cu pumnii in piept este o dovada ca „se face ceva pentru Basarabia”.
Propaganda si populismul nu tin intotdeauna de fapte concrete.
@mircea.ro
Articolul nu analizeaza sansele electorale ale partidelor si nici nu face propaganda electorala, ci trateaza aspecte care tin de comportamentul si pozitia liderilor politici, indiferent de culoarea lor, fata de problema nationala.
domnilor,RM este un stat independent recunoscut pe plan internaional.Nu aşteptaţi de la partidele cu şanse în alegerile generale din România poziţii unioniste,dorinţa de unire trebuie să vină în mod majoritar de la est de Prut în condiţiile actuale.Dacă ea ar exista fiţi siguri că din partea clasei politice responsabile din România nu ar fi nicio oprelişte.România a fost criticată de modul de acordare a cetăţeniei române de către partenerii occidentali,principala obiecţie fiind,posibilitatea de a fi cetăţean român fără a avea domiciliul stabil în România,acest lucru putând fi considerat şi interpretat ca un amestec în treburile interne ale statului independent RM.Dacă România a făcut greşeala impardonabilă să recunoască independenţa fostei RSSM sub actuala denumire de RM,atunci este obligată,vrând-nevrând să suporte şi consecinţele gestului copilăresc făcut.
Titus Corlatean a contracarat orice critica venita din partea unor tari din UE, prin Conventia de la Venetia.
In acelasi timp a subliniat dreptul unei tari de a acorda drepturi si cetatenie in baza „jus sanguinis”, „dreptul sangelui”, respectiv „lex sanguinis” care este invocat, printre altii si de Germania.
„Jus sanguinis” nu-i acelasi lucru cu „jus soli” (dreptul pamantului) care asigura cetatenia doar pentru cei nascuti pe teritoriul tarii respective.
Deci, atentie, cei care se considera ROMANI au dreptul GARANTAT la cetatenia romana in baza acestei legi a dreptului sangelui. Cei care-si neaga aceasta descendenta, respectiv cei care se identifica de „etnie moldoveneasca” (nerecunoscuta de statul roman) au mari probleme cu dobandirea cetateniei romane. In cazul lor poate fi aplicat principiul „jsu soli”, adica al dreptului la cetatenie in baza nasterii pe teritoriul Regatului Romaniei, deci in perioada in care Basarabia facea parte din Romania.
Exact acest „jus sanguinis” il supara pe Rogozin, atunci cand bate cu pumnul in masa cerand oficialilor de la Chisinau sa se declare moldoveni, nu romani, in caz contrar, facand aluzii la modificarea frontierelor.
domnule Popescu,am convingerea că atât timp cât va exista RM sub actuala denumirea,posibilităţile sunt minime,dacă nu inexistente în privinţa unităţii românilor.Aştept cu nerăbdare apariţia pe scena politică românească a unei forţe politice care să pună deschis şi răspicat schimbarea actualei denumiri a statului vecin,ce a adus numai cofuzie,duplicitate,minciună,şovinism şi xenofobie în relaţiile bilaterale.Cred că este punctul de pornire absolut necesar pentru limpezirea apelor şi în concordanţă cu realitatea istorică a ultimilor 200 de ani.De asemenea cred că un astfel de demers ar fi ,până la urmă,în interesul românilor basarabeni şi ar contribui la ridicarea conştiinţei naţionale româneşti.
@mircea.ro
Corect. Republica Moldova, n-ar avea dreptul sa poarte acest nume. Cazul Muntenegrului este elocvent.
Atata doar ca s-a creat precedentul acceptarii si recunoasterii de catre Romania a numelui.
A fost o perioada de confuzie, de speranta ca lucrurile se indreapta iremediabil spre unire. Stiu care era gandirea si mentalitatea generala in acea perioada.
S-a pierdut din vedere ca Rusia, cat era de „dezorganizata” a fost intotdeauna un jucator de „sah international” formidabil.
In acea perioada, Romania era intr-o tranzitie, cu forte politice fara experienta, cu forte politice provenite din mentalitatea comunista si inca tributara complexului de inferioritate fata de Rusia, cu miscari haotice in intreaga societate, cu idei neformate printre diversii lideri in devenire.
Da, se pot aduce multe reprosuri societatii politice si civice romanesti daca lucrurile sunt privite de la distanta anilor care au trecut.
Dar ca individ direct implicat, privind retrospectiv, va pot spune cu mana pe inima ca au fost timpuri extrem, dar extrem de confuze in care se bajbaia spre noul drum care se deschisese dupa caderea dictaturii.
Ceea ce s-a facut este mult prea putin pentru Basarabia romaneasca.E bine ca s-a facut ceva,lipseste insa ceva substantial…..
anume Unirea Basarabiei cu Romania.
Problema cea mare a Romaniei este politicianul Mihai razvan ungureanu,care e comunist convins,fost UTC-ist,si mare admirator al Anei Pauker,punandu-i tablouriile in toate ministerele,scotand icoanele de la locuriile lor.
Daca acest razvan ungureanu va ajunge pe functii si mai inalte in Romania,tara mea,eu plec din Romania definitiv!
daca Mihai razvan Ungur-reanu este roman,eu nu sunt roman!
guvernul asta va da gratis la straini resursele nationale ale Romaniei,gazul de sist, aurul de la Rosia Montana,cuprul,argintul, hidrocentralele….
in timp ce AMERICA si ANGLIA isi nationalizeaza petrolul,aurul si tot ce e in subsol bogatie!
Anglia creandu-si BRITISH PETROLIUM,companie de stat,pentru a scoate petrol din alte zone ale LUMII,lasand ANGLIA si resursele pentru urmasi!
in timp ce in Romania tradatorii de tara dau totul pentru o spaga!
De unde si pana unde BP este companie de stat?
Despre ce antionalizari vorbiti ca ar fi in America?
Aveti ceva date despre care eu n-am aflat? V-as fi recunoscator sa mi le puneti la dispozitie.
Statele pot sa blocheze controlul strain asupra companiilor care exploateaza resurse unei tari (adica sa nu permita preluarea unui pachet majoritar de actiuni – 51%). Asa s-a intamplat cand guvernul englez a blocat Kuweitul sa obtina controlul BP.
Sigur vanzarea/concesionarea semi-totala a rezervelor tarii unor companii straine este o tampenie fara seaman. Controlul trebuie sa ramana in tara.
stimate frate,
America si-a nationalizat banca ,,Lehman brothers, si nu numai.Din cate stiu,ca sa iasa din criza,si AIG de asigurari a fost nationalizat.
Cert este ca Romania e singurul stat din UE,care si-a dat la straini toate resursele,urmand sa dea aurul,cuprul,gazele de sist,etc.
Repet:Mihai razvan ungureanu este un comunist fanatic impotriva Romaniei,si cel mai periculos politician contra Romaniei.
in USA paduriile sunt virgine,spre exemplu, am vazut ceva poze si am ramas foarte mirat:
in timp ce in Romania paduriile au fost distruse,in Amazon-Brazilia la fel,Africa la fel,
in USA-Colorado Montana,etc,si alte state, paduriile sunt 100 la 100 virgine,exact ca si acum 200 de ani cand au venit colonistii europeni.
exemplul USA nu se poate aplica Romaniei,pentru ca are alta istorie,geografie,si putere de cumparare.
In Romania e nevoie de un REGE si MONARHIE,pentru a schimba tot sistemul,si nu doar rotatia cadrelor ca la PCR,azi PDL maine USL.
E chiar rusinos cum romanii sunt atat de naivi in privinta politicieniilor!
Regele nu face politica,ci reprezinta garantul prosperitatii,armoniei si Unitatii nationale.
Regele,sau Regina,depinde cine mosteneste tronul.In cazul Romaniei principesa Margareta.
@Puscasu: Cred ca nu stii Constitutia din ’23…Margareta nu poate deveni regina, pt. ca NU are acest drept!! Stimabile, mai citeste Constitutiile României monarhice si vei observa ca parintii României, adica pasoptistii au stiut de ce au impus Principe strain Principatelor Unite (alegerea lui Cuza a fost un „accident de parcurs”)….Or Regele Mihai I NU are dreptul de a hotari peste o Lege fundamentala, aceeasi care l-a detronat pe Carol II si l-a facut pe el rege la 6 ani…Bonu casatoria cu un român, care pe deasupra nu are sange albastru… PS: E ciudat la tine (dar si la altii…) ca stii f. bine sa critici de-a valma/otova, insa ignoranta-ti [cu iz de coada sus] cand ti-o critici?
„NIHIL SINE DEO!”
lasa povestea cu legea salica,azi si Monarhia s-a schimbat mult,si legiile monarhiei!
nu veni cu 1923,pentru ca nu-i cazul.In cazul unei Modificari a constitutiei prin Referendum,se poate renunta la legea salica.Si Anglia are Regina,si o duce foarte bine!
Ok, am inteles , domnule Popescu
Un singur lucru ma mai simt dator in a va spune. Basescu este singurul presedinte al Romaniei care a facut ceea ce stie si vede o lume intreaga ca a facut pentru Basarabia. Poate si pentru alcineva… Sa mai adaug ceva la cele 100 de milioane de euro berambursabile pe timp de criza? Poate ca ele,atatea cate sunt, spun ceva ,totusi, despre postura in care poate fi plasat , fie de adulatori, fie de detractori. Mie ,ca pensionar, nu credeti ca mi-ar fi prins bine niste bani in plus la pensie?Si credeti ca numai eu as putea fi in aceasta situatie? Prea putini dintre „odiosii” pensionari au cracnit la taierile din pensii. Au facut-o bugetarii care au dat”generos” asistenta sociala orbilor care vad, handicapatilor care conduc limuzine de zeci de mii de euro… Si asa mai departe. Niciun „biletel roz „inerceptat pe drumul de la un birou la justitie nu a fost penalizat cu adevarat. Au facut in schimb mare tapaj cei cu pensii de peste 2000 de lei, in stilul dulcelui nostalgism ce-si plimba nadragii cu mainile la spate prin parcuri, neintrebati de nimeni, nici macar de dragii de europeni, ce au facut la viata lor… Nu, nu mor dupa politica Basescului,. Incerc doar sa iau masura lucrurilor. Va veni altul, poate cat de curand , si vom avea timp de comparatii si de pus cap la cap fapte, nu vorbe. Sa vina alt musiu sa faca mai mult!! Ce s-a facut am vazut. Ce se va face , vom vedea. Nu sunt dezamagit nici eu, domnule Popescu pentru ca nu am de ce. Cartea , informarea si darea cu presupusul (opinia) mi-au fost calauze . Nu am alte repere dupa care sa ma orientez in drumul spre cei care ne asteapta pe toti.