PNL a adresat, prin Ambasadă, o Scrisoare Premierului Român

PNL a adresat Scrisoarea de mai jos Primului-Ministru al Romaniei. Totodată, postăm copia Scrisorii adresate de PNL Curții Constituționale și, respectiv, Răspunsul CC.

Excelenței Sale Primului-Ministru al României, dlui Mihai-Răzvan Ungureanu

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Partidul Național Liberal din Republica Moldova, partid extraparlamentar cu poziție politică și civică foarte activă, având ca obiectiv statutar și programatic Unirea Republicii Moldova cu România, salută desfășurarea, pe 3 martie 2012, la Iași, a ședinței comune a Guvernelor de la Chișinău și București.

PNL optează ferm pentru intensificarea relațiilor dintre cele două state românești, consideră ca prioritate absolută a conlucrării dintre Guvernele noastre dezvoltarea și valorificarea oportunităților de colaborare, spre binele poporului român, de pe ambele maluri ale Prutului și ale Nistrului.

Având o poziție constant proromânească, PNL din Republica Moldova a avut permanente piedici în activitatea sa, puse de regimul de guvernare comunist, între anii 2006 și 2009.

Pe data de 3 decembrie 2011, PNL și-a desfășurat al III-lea Congres, care a adoptat modificări ale Statutului și Programului, depuse legal pentru înregistrare la Ministerul Justiției al Republicii Moldova, la fel ca și deciziile privind alegerea conducerii formațiunii, votate de delegați.

Aceste noi documente, adoptate de Congresul al III-lea al PNL, includ, în mod expres, obiectivul politic de unificare a celor două state românești – Republica Moldova și România – pe cale constituțională, pașnică, democratică.

Cu toate acestea, Ministerul Justiției al Republicii Moldova nu a înregistrat Statutul având obiectivul unionist al PNL, anunțîndu-l pe președintele PNL, Vitalia Pavlicenco, pe data de 17 ianuarie 2012, precum că va sesiza Curtea Constituțională privind interpretare unui articol despre constituționalitatea partidelor, lucru pe care nu l-a făcut pînă acum, ținînd PNL în stare de suspendare și de incertitudine.

Conducerea PNL nu crede că, într-un stat, care a aderat la mai multe acte internaționale, inclusiv la Actul de la Helsinki din 1975 și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, într-un stat ce își dorește să fie membru al comunității europene, un partid poate fi persecutat pentru opțiunile sale politice, pe care își propune, statutar și programatic, să le realizeze pe cale constituțională, democratică și pașnică, fiindu-i respectat dreptul la libera exprimare, inclusiv privind conceptul schimbării frontierelor statelor prin ințelegere și acord comun.

Domnule Prim-Ministru al României,

În calitatea dumneavoastră de înalt reprezentant al unui stat membru al comunității europene, vă rugăm să adresați reprezentantului Ministerului Justiției din Republica Moldova, preocuparea Guvernului României în legătura cu întârzierea formalităților privind înregistrarea modificărilor la Statutul Partidului Național Liberal din Republica Moldova.

Conducerea PNL, formată din cetățeni care au și cetățenia României, este absolut convinsă că orice român are dreptul să își dorească reîntregirea neamului și, într-un stat, care își propune să devină membru al UE, nu poate fi persecutat un cetățean sau un partid ce pledează, pe cale pașnică, pentru acest vis, deziderat și obiectiv secular al românilor.

În speranța unei reacții favorabile, care să permită partidului să-și desfășoare activitatea în conformitate cu principiile legislației europene și în conformitate cu așteptările membrilor PNL și ale simpatizanților pro-unioniști din Republica Moldova, dorim să adresăm mult succes lucrărilor acestei importante întrevederi frățești între Guvernele statelor noastre românești și Vă rugăm să primiți mulțumirile noastre pentru atenția acordată acestei solicitări.

În numele PNL,

Vitalia Pavlicenco, președinte

Chișinău, 27 februarie 2012

 

 

Loading Facebook Comments ...

18 Comments

Add a Comment
  1. Foarte bine ca in data de 3 martie, incepe colaborare dintre governare din chisinau si governare din bucurest. Eu salut aceste idiile.Resolvem problemele de la doilea razboi mondiala,pe care aparut republica moldova,artificiala.

  2. Foarte frumos doamna Vitalia Pavlicenco ,asociatia Realitate si Adevar este alaturi de dumneavoastra si de PNL Moldova in lupta pentru Unirea Romaniei cu Moldova

  3. Orice partid sau ONG/Fundatie etc. care îşi doreşte ca Prutul să devină râu intern, precum Siretul/Oltul/Buzăul este binevenit şi perfect legal!! Tratatul de Pace de la Paris -continuatorul in pb. Basarabiei a tratatului Ribbentrop/Molotov- nu îi poate împiedica pe români să se regăsească între aceleaşi hotare, după cum nu i-a împiedicat nici pe germani în 1990!
    Sper ca dl. Ungureanu să ridice problema PNL Moldova, astfel încât unioniştii să aibă cât mai multe voci/conştiinţe în problemele care îi privesc. Nimeni, fie ministru al justitiei sau Curte Contituţională, nu are voie să interzică unor cetăţeni să-şi exprime liber opiniile, aspiraţiile, simpatiile! Mai ales dacă se crede/cred european/europeni… 😉

    „NIHIL SINE DEO!”

  4. Mihail Ghiumiușliu din UTA Găgăuzia

    Doamna Pavlicenco, sunt sigur că ceea ce faceți e spre binele poporului român din ambele maluri ale Prutului. Sper că după ce va avea loc ședința comună a Guvernelor de la București și Chișinău pe 3 martie 2012 lucrurile se vor schimba și ne vom apropia și mai mult la Unirea cu mama noastră România.

    „Plânge Prutul și desparte sora de sora, frate de frate…:( „

  5. Bravo, dn-a Vitalia!

    Păcat că avem prea puțini cetățeni ca Dvs. în Republica Moldova.

  6. DA!!! Din ce in ce mai inspirat si mai energic acest PNL(Basarabia)-[pun intre partanteze pt a nu se confunda cu PNL din Ro] si presedintele sau, doamna Pavlicenco. Un demers clar ,necesar si care cere un raspuns de neocolit. Pe multi cred ca i-a lasat cu …gura cascata!! Nu atat in Romania , cat la dv in „R. Moldova”.Franchete politica dura, imprevizibila si care merge drept la tinta. Gest politic a la Basescu !!(Chiar daca doamna Pavlicenco nu-l prea agreeaza pe Presedintele Romaniei)

  7. Am inteles despre ce e vorba, dar va rog frumos sa raspundeti la cateva intrebari indiscrete dna Pavlicenco:
    1. De ce ati luptat cu inversunare pentru discreditarea lui V.Matei si a partidului care va propulsase spre putere? Cine va punea atunci la cale si cu ce ati fost rasplatita pentru aceasta munca de distrugere?
    2. De ce ati vorbit atit de urit si viclenos despre S.Urecheanu si Alianta Moldova Democrata care va dusese a doua oara spre putere? Si iarasi intrebarea logica cine va punea la cale sa duceti aceste munci destructive impotriva celei mai mari forte democratice de la acea vreme?
    3. De ce ati respins proiectul de unire despre care se vorbea in presa in 2007 (a se vedea Bogatu si altii) cu Filat si partidul lui O.Serebrean pentru a crea o forta liberala competitiva? Cine va punea atunci la cale ?
    4. De ce l-ati lovit la spate pe fostul aliat Anatol Petrenco si-l atacati permenent? Iarasi intrebarea cine va sfatuie?
    5. Spuneti ca nu lucrati si nu aveti surse si nu-s oameni de afaceri prin PNL, ca nimeni nu da bani pentru un partid care nu trage la alegeri nici la 0,1 % in oras, dar totodata existati ca partid. Cine finanteaza acest partid si de ce ? Care e idea? Sa „dati la bot” celor care pledeaza pentru idea romaneasca? Sa continuati ceia ce nu a dus la capat Rosca?
    6. Cum comentati un cunoscut articol al raposatei mare luptatoare Lidia Istrati in care va vizeaza clar? De ce a facut asta?

  8. Pt Pavel, alias Ala-Portocala

    1. Nimeni nu ma pune sa fac nimic. Fac ce cred eu de cuviinta sau ce convin cu colegii.

    2. Nu am fost la Putere. Nu confundati Parlamentul cu Puterea. Nu m-a propulsat nimeni, toata lume astie ca am muncit enorm de mult. Putini au muncit asa. Nu am luptat impotriva partidului, ci impotriva politicilor care duceau la prabusirea lui. Pozitia noastra nu a fost publicata, a altora – da.

    3. Nu am distrus si nu am fost rasplatita, prin urmare. Nu puneti pe umerii mei o asemenea putere. Nu exista un om care sa distruga un partud bun, curat si curajos.

    4. Nu am nici un respect pt Urecheanu. Nu AMN m-a adus pe mine, ci eu am muncit foarte mult pentru succesul AMN. Imi vine sa rid ca eu am distrus si AMN, care m-a dat afara din 2006, la un an de la intrarea in Parlament. AMN a ramas inca trei ani – din patru parlamentari – si a supravietuit, intrind in Parlament. Despre ce vorbiti?

    5. Nu am respins nici un proiect de Unire, nu stiu despre ce vorbiti. Noi in 2006 am adoptat Programul PNL cu Uniunea Interstatala Riomania-Republica Moldova, criticat de PPCD si Ghimpu. Nu stiu despre ce vorbiti.

    6. Nu a vrut Serebrian sa se uneasca, nu noi. Si suntem extrem de fericiti in legatura cu asta. Serebrian a cautat treuca si a gasit-o la PD. Sau nu e asa? Serebrian a vrut, avind ceva bani, sa pape PNL – nu i-a reusit, asa cum nu i-a reusit nici lui Filat. Nu cumva esti din nou prietena cu Serebrian?

    7. Niciodata nu m-a pus nimeni la cale. Toate deciziile, din 2006, le-am luat cu echipa PNL, in care le luam si acum.

    8. Anatol Petrenco este primul care ne-a atacat. Il critic in fata, nu pe la spate, ca se declara unionist, dar sta si tace la PL. Pentru mine Petrenco nu valoreaza ca luptator. Dar avem socoteli mai vechi cu PL, in care Petrenco nu trebuie sa se bage. El, e clar, vrea sa devina deputat si, de aceea, apara PL-ul, aratindu-se devotat al PL. Si se declara suparat pe criticile noastre aduse PL, care, de fapt, nu sunt critici, ci aparare in fata persecutarilor la care suntem supusi din partea PL. Repet – nu ma sfatuieste nimeni – decid singura sau decidem in echipa PNL. E de necrezut, pentru ca, imi dau seama ca la celelealte partide e dictatura. La noi nu e dictatura.

    9. Procentul partidului nostru nu trebuie sa va deranjeze. Mai bine intrebati din ce exista PL. Noi, PNL, existam ca partid din donatii. Dar va tradati, recunoscind ca un partid extraparlamentar aproape ca nu are cum exista in RM, din ”mila PL/PLDM/PD/PCRM”. Va rog sa veniti miine la partid sa va arat donatiile oamenilor nostri. Sa va vad – aveti curaj sau sunteti un anonim las? Daca nu veniti, dupa ce v-am intrebat si nu ati venit, nu va mai raspund. Eu am curaj dechis, voi nu aveti curaj decit in anonimat. Cine loveste, deci, pe la spate? Noi sau voi?

    10.Obiectivul nostru programatic este Unirea cu Romania? Inca nu te-ai edificat? De ce intri atunci pe blog? mai citeste ceva, ca nu am obligatia sa iti scriu ce poti citi singur. ”Dam la bot” – cum spuneti- celor care merita, indiferent – comunisti, moldovenisti sau pretins romani. Pentru voi unii sunt romani, iar pentru noi – doar ”pretins” romani.

    11 PNL nu are nimic in comun cu Rosca. Mi s epare ca dumneata ai fost cu el, nu? Eu nu am fost in FPCD sau in PPCD. Nu continuam ce au facut – nu au facut altii. Avem programul nostru, adoptat oficial, si lucram pentru realizarea lui, chiar daca suntem in opozitie extraparlamentara. Oamenii lui Rosca sunt la PL. Oamenii lui Rosca l-au atacat pe fostul meu coleg de partid Dabija, impreuna cu Fratii Roncea, Contiu, comunistii si altii, care i-au sarit in cap lui Dabija. Acum – cine ataca fostii pefedisti? Nu cumva exact PL, promovindu-l pe dubiosul Tomac?

    12. Nu ma poate viza Lidia Istrati si, inainte de moarte, a regretat cum Alocika Mindicanocika a manipulat-o, ducindu-i geanta si devenind pe usa din spate deputat, cirtind impotriva cuiva din invidia omului mic. Cu lidia Istrati eu am luptat impotriva conducerii comuniste de la Stiinta, iar cea care pune aceste intrebari e prietena cu Voronin si e complice la a da diplome false ortacilor lui Voronin. Linisteste-te. draga, nu vezi ca nu vreau nici pe Facebook sa te admit ca prieten? Toata lumea stie cine esti, promovezi moldovenismul peste hotare si te maninca toata viata rica? Potoleste-te si te mai gindeste la Dumnezeu, macar acum. Toate intrebarile puse aici demonstreaza ca nu pricepi o boaba in tot ce se intimpla. Mai vrei ordine, nu ti-ajung cele primite fara merit?

  9. Vindecatorul Timpului

    PROCLAMATIE ANTI- VERONICA BACALU:
    –––––––––––––––––––
    / in memoria unui martir-erou national asasinat :
    Gheorghe Ghimpu / 1937-2000 /,
    fost detinut politic, deputat si militant pentru Re-Unirea cu România /
    –––––––––––––––––––––––––––
    La suprafata, voi aveti o conducere care e hotarata,
    in totalitate sa stopeze iluminarea umanitatii.
    Statele Unite, Rusia, Anglia, China, Canada, Uniunea Europeana,
    ONU, NATO, pe scurt 95% din guvernele si institutiile voastre
    de pe Terra sunt sub controlul „Cabalei” intunecate cunoscuta
    si sub numele de „Illuminati”.
    Plus toate sistemele financiare globale:
    –––––––––––––––––––––
    FONDUL MONETAR INTERNATIONAL / FMI /,
    –––––––––––––––––––––
    Banca Mondiala, Federal Rezerve Bank, Wall Street,
    Banca Europeana, etc.
    Precum si toate marile corporatii:

    Boeing, Coca Cola, Hewlett Packard, Texas Instruments, AT&T, ITT, Exxon, Enron, Xerox, Mobil, Pepsico, Nabisco, Goldman Sachs etc.

    Aceasta conducere nu va reusi sa-si realizeze telul de control
    si manipulare, in urmatorii 10-15 ani.
    Aceste fiinte din guvernul secret care conduc planeta si cei
    care rezoneaza cu ei, sunt constienti ca vremea lor a trecut.
    Da, si Vaticanul, Regalitatea chiar si NASA se afla sub controlul
    ” Illuminati”.
    ––––––––––––––––––-
    / O preluare de pe Internet /

  10. Puscasu Vlad Irimie

    nu stiu ce consilieri de imagine are doamna Pavlicenko,insa ii lipseste cu desavarsire o strategie.Il pune pe ONOJE, ca porta-vocea unionistiilor,care abia vorbeste limba romana,iar in Moldova populatia e sceptica privind un om de culoare…

    Iata ce lipseste PNL sa fie CREDIBIL,ca pana acum doar OTV dan diaconescu l-a luat in seama,in rest jurnalistii POHRIB si RONCEA au respins credibilitatea d-nei Pavlicenko.Ma rog eu nu cred ca a fost KGB-ista precum spune RONCEA,insa doar spun ce ii lipseste cu desavarsire sa fie credibil PNL.

    – crearea imaginii publice,a unor romani tineri persecutati la 7 Aprilie 2009,ca fiind lideri ai PNL

    – alaturarea in cadrul PNL a grupul Andrei Ivantoc,eroi ai poporului roman de pe Nistru contra rusiilor comunisti.

    – alaturarea in cadrul PNL a veteraniilor de razboi din 1992.

    – creerea unei imagini publice a unionistiilor romani ,prin mediatizarea lor.

    – propunerea in Parlamentul din Moldova alaturi de domnul GHIMPU, a unor masuri pragmatice privind unirea: REFERENDUM in Moldova pe aceasta tema.Cu intrebarea ,,vreti unirea,, raspuns DA sau NU.

    – propunerea ca grupul ANDREI IVANTOC Petrov Popa,si cei de pe NISTRU veterani de razboi patrioti romani, sa primeasca PENSIE de DETINUTI POLITICI si veterani de razboi din partea STATULUI ROMAN.

    – schimbarea ecartamentului la trenuriile din MOLDOVA cu ecartamentul din ROMANIA.Aceasta schimbare sa o faca VOLUNTARI din PNL MOLDOVA si ROMANIA,din orice alt PARTID ,chiar si PPDD OTV

    – ajutorarea supravietuitoriilor GULAG-ului siberian ,si victimele NKVD-ului din anii 40-50-60,si propunerea ca STATUL ROMAN sa le asigure o PENSIE DE MERIT ca recompensa morala.

    Ar fi multe alte propuneri UTILE,privind racordarea sistemului de ELECTRICITATE la ROMANIA.

    Si mai e ceva! ca PNL sa fie credibil,trebuie MUSAI ca domnul MIRCEA DRUC,sa fie unul dintre LIDERI,alaturi de ANDREI IVANTOC,TUDOR PETROV POPA, tatal lui VALERIU BOBOC si alti EROI ,MARTIRI ai neamului.

    Fara aceste MINIME propuneri,si eforturi PNL nu se va credibiliza.

  11. Pt Vlad Puscasu Irimie:
    Total de acord cu dvs despre Onoje. Nu sint rasist deloc, l-am condamnat pe Voronin pentru cele spuse, dar uneori mi se pare ca toata povestea cu Onoje e orchestrata de cineva sa-si bata joc anume de noi, basarabenii.
    Nu sint deloc de acord cu dvs despre personalitatile propuse. Nu mai sint in RM de aproape doi ani si poate imi scapa ceva din realitati, dar dvs iarasi veniti cu niste personaje demult depasite si care privesc inapoi. Ma refer la Druc, care dupa mine e un om destul de limitat in gindire si e si batrin. Despre ceilalti nici nu vreau sa spun nimic. Oamenii au suferit desigur in inchisorile transnistrene, ii putem venera pentru acest lucru, dar nu sint deloc personaje publice, nu pot vorbi, nu au orizont. Ceea ce lipseste cel mai mult politicienilor nostri este orizontul. Putinii politicieni cu o pregatire intelectuala ca Mosanu, Nantoi, Matei, Serebrean, Nedelciuc s-au retras sau au fost zatriti. In consecinta avem in prim plan numai niste primitivi ca Dorin Chirtoaca sau unchiu-sau ori niste trogloditi gen Nicolae Dabija care aiureste solitar in Literatura si arta niste lucruri demne de evul mediu.

  12. Pt dna Pavlicenco: la sigur ma confundati cu cineva. Nu stiu de ce credeti ca despre dvs pot crede anume lucruri numai un singur om. Gresiti amarnic.

  13. Pt Raul

    Vroiam sa trec pe linga acest comentariu. Dar trebuie sa raspund unor lucruri care deranjeaza mult.

    1. Nu cred ca Onoje e orchestrat de cineva. El este om liber. Noi, PNL, nu orchestram nimic. El are dreptul s afaca ce vrea. Daca isi bate joc de basarabeni, nu cred. Adica nu direct. Dar indirect – oamenii nostri nu se simt bine sa le spuna cine sunt ei un cetatean de culoare. Dar e cu atit mai rau pt ei.

    2. Druc are un rol in istorie. Eu nu ma apuc acum s adau calificative. Insa putinii politicieni cu o pregatire intelectuala ca Mosanu, Matei, Nedelciuc s-au retrassi nu integral. Ei nu au fost zatriti. Si a mai depins ceva si de ei. Cit priveste si Serebrian, sunt alt tip d eoameni. Ei stau prost cu valorile nationale. Si cu asta am spus totul. Eu nu ii pot pune in rind cu Mosanu, Nedelciuc si Matei.

  14. Dna Pavlicenco, ca sa schimb vorba unui mare inaintas de al nostru, va spun: negrii nu aduc fericirea! Uitati-va la ce intimpla in SUA, in UE! Probleme! Da, si de ce? Cine fac aceste crime monstruoase, cine se ocupa de droguri, cine se inmultesc ca iepurii pe glob si distrug natura cu noi si noi miliarde de capete? Cine, cine? Eu va inteleg pe dvs ca va este prieten, dar vorba poetului : fereste-ma dne de prieteni, caci de dusmani ma feresc si eu.

  15. Pt Raul din partea dlui Druc:

    Stimata doamna Vitalia Pavlicenco,

    Poate ca domnul Raul ma cunoaște foarte bine si o fi avand dreptate, scriind: „Ma refer la Druc, care dupa mine e un om destul de limitat in gandire si e si batrin”. Dar nu pot sa fiu de acord cu domnul Raul, cand isi da cu parerea despre multi intelectuali si oameni politici basarabeni. Raman cu impresia ca acest domn e suferind: nu cumva sa fie apreciat pozitiv un om care lui nu-i place. Il rog pe domnul Raul sa iasa din din anonimat. Astfel am putea lua act de performantele sale, inclusiv in „domeniul gandirii”. Si atunci eu, Mircea Druc, in limita posibilitatilor, asi contribui la promovarea acestei personalitati. Inclusiv, intr-o eventuala campanie electorala. Presupun ca domnul Raul are o virtute – e tanar. Personal, investesc sperante in tanara generatie. Mi-am insusit demult viziunea clasicului literaturii noastre: „E unul care scrie mai bine decat mine/Cu atat mai bine tarii si lui cu atat mai bine”
    Cu urari de noi inpliniri, Mircea Druc

  16. Puscasu Vlad Irimie

    daca tot a citit comentariile domnul DRUC,va rog sa-i transmiteti ca il iubesc pe acest patriot,si ca mi-ar face placere ca intr-o zi sa-l intalnesc!

    Chiar daca sunt tanar la 25 de ani,sa stiti ca l-am cunoscut si pe Emil Constantinescu,am activitate politica, de voluntariat pentru neam cam prin toate judetele Romaniei.

    Am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru neamul meu,si sunt dispus sa fac,daca tara o va cere!

    Pe Victor Ciorbea,pe care l-am cunoscut foarte bine, il apreciez ca un adevarat Erou national,salvand Romania de la colapsul total al economiei nationale.

    Chiar daca a luat credit de la FMI, nu a luat o suma enorm de mare pentru a nu inrobi cu dobanzi viitoarele generatii.

    Stiu ca domnul DRUC,poate chiar si domnul Snegur si-au dorit unirea,insa atunci nu au avut cu cine o face! Iliescu a fost omul KGB al lui Gorbaciov,ulterior Eltin,deci nu s-a putut.

    Insa nu uitati ca azi,avem presedinte un roman UNIONIST,pe Basescu,care n-ar ezita sa faca unirea cu Basarabia!

    Iar regimul comunist diabolic al lui Voronin s-a prabusit ,deci Unirea ar fi posibila,insa cu prudenta!

    Orice dezbatere este bine-venita.Ori conferinta,actiune este bine-venita.

    Chiar daca sunt FSB-isti si unii SIS-isti infiltrati prin toate structuriile,noi avem o datorie fata de neamul romanesc din Basarabia.

    Si ceea ce am propus mai sus ramane valabil.

    Fara o recunoastere a eroiilor din grupul ANDREI IVANTOC, apoi a celor din 7 Aprilie 2009,si acelor din anii 50, nu vom face Unirea.

    Doamne ajuta! sa fie totul spre Mantuirea neamului!

    am spus ,,unii SIS-isti,, pentru ca sunt sigur ca nu toti din SIS.md sunt cu Moscova!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *