Un basarabean a chemat în judecată Guvernul român

Acum o lună m-a sunat o persoană care s-a prezentat drept Anatolie Petrici. A spus că vrea să îmi remită ceva. Ne-am întîlnit și mi-a adus o copie a unei cereri de chemare în judecată a Guvernului Român în problema cetățeniei române. Am convenit să o citesc și să ne întîlnim apoi. Am citit și am rămas surprinsă de unele fapte descrise aici, pe lîngă deja cunoscuta fundamentare a dreptului implicit și firesc al românilor basarabeni la cetățenia română, pe care au adus-o în fața publicului și alte persoane. Noi vom reveni și cu alte argumente și explicații la acest capitol și vom arăta de ce basarabenii au dreptul să reintre în mod automat în drepturile cetățeanului român, ce ar putea și nu face astăzi Guvernul României în raport cu românii basarabeni. Voi încerca să evidențiez unele fragmente, ca să nu vă scape la parcurgerea textului.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a,

Contencios Administrativ şi Fiscal,

Splaiul Independenţei nr.5, sect.4, Bucureşti

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul, Petrici Anatolie, Preşedintele Asociaţiei Obşteşti Centrul de Protecţie a Drepturilor Fundamentale „SIRIUS”, str.Alba Iulia nr.202, bl.1, ap.23, Mun.Chişinău, Republica Moldova, în interesul: personal – Petrici Anatolie, cetăţean român prin naştere al părinţilor mei – Petrici Vasilie şi Petrici Ana, cetăţeni români prin naştere; al surorilor şi fraţilor mei – Petrici Valentina, Guţu Tatiana, Petrici Spiridon, Petrici Nadejda, Pleşco Eleonora şi Petrici Ion; al copiilor noştri în număr de 17 persoane şi al copiilor lor, în număr de 7 persoane, precum şi al tuturor cetăţenilor români, născuţi până la 28 iunie 1940, inclusiv al descendenţilor acestora, până la gradul III, inclusiv pe teritoriul României, în judeţele din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, toţi cetăţeni români prin naştere, care domiciliază în afara hotarelor actuale ale României, în contradicţie cu Guvernul României, cu sediul Piaţa Victoriei, nr.l, sect.l, Bucureşti, formulăm prezenta

Cerere de chemare în judecată

Prin prezenta, solicităm instanţei, în baza art.18 din Legea Contenciosului Administrativ nr.554/2004, să oblige Guvernul României să adopte o Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991, după cum urmează. Să întreprindă măsurile prevăzute de actele normative care reglementează relaţiile Guvern – Parlament, pentru ca OUG solicitată să fie publicată în Monitorul Oficial, fapt ce demonstrează intrarea în vigoare a acesteia.

1. art.11¹ cu următorul conţinut:

(1)  sunt şi rămân cetăţeni români toate persoanele născute în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa până la 28 iunie 1940 şi descendenţii acestora până la gradul III inclusiv, indiferent dacă au deţinut sau nu cetăţenia URSS;                     

(2)  sunt şi rămân cetăţeni români toate persoanele de etnie română (inclusiv persoanele care au, cel puţin, un ascendent de etnie română) care nu au dovada cetăţeniei române şi care domiciliază în afara hotarelor actuale ale României, şi anume:

b)  care domiciliază actualmente pe teritoriul Ungariei, Bulgariei, Poloniei, Serbiei, Iugoslaviei, Albaniei, precum şi în oricare altă ţară europeană;

c)   aromânii, macedoromânii, meglenoromânii, în orice ţară ar domicilia;

(3) categoriile de cetăţeni indicaţi în punctele (1) şi (2) ale prezentului articol depun actele prevăzute de lege pentru a obţine actele de confirmare a calităţii de cetăţean român la instituţiile Guvernului României, care, conform prevederilor Ordonanţei nr. 84 din 30 august 2001, acordă servicii comunitare de evidenţă a persoanelor.

De modificat şi alte articole din Legea nr.21/1991, necesitate care rezultă din modificările precedente, precum şi alte acte normative, care au tangenţă nemijlocită la reglementarea problemei vizate.

În fapt, la data de 7 aprilie 2011, Centrul de Protecţie a Drepturilor Fundamentale „SIRIUS” a depus la Guvernul României o cerere prealabilă, prin care a solicitat adoptarea unei OUG, care să constate, să recunoască starea de cetăţean român a unor cetăţeni români care, la moment, locuiesc în afara hotarelor României de astăzi şi nu au acte în regulă de cetăţeni români. Această cerere a fost înregistrată la Guvern la 13 aprilie 2011 şi remisă pentru examinare Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie. Un alt exemplar identic al cererii prealabile menţionate depusă la Guvern puţin mai târziu a fost redirecţionată spre analiză şi răspuns Ministerului de Justiţie.

Guvernul României sau, mai bine zis, un funcţionar de la Guvern, în numele acestuia, a decis să nu soluţioneze în termenul legal această cerere prin faptul că nu a răspuns solicitantului în termen de 30 zile de la data înregistrării cererii, conform lit.(g) alin.(l) art.2, art.7 din Legea Contenciosului Administrativ nr.554/2004. Nici Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, nici Ministerul de Justiţie, cu atât mai mult funcţionarii acestor instituţii nu au competenţa de a decide în numele Guvernului României să adopte ori să nu adopte o ordonanţă ori alta, mai ales o ordonanţă de o importanţă majoră pentru câteva milioane de cetăţeni români şi pentru Statul Român în

întregime, inclusiv ca subiect al dreptului internaţional. În viziunea noastră, Guvernul României, pur şi simplu, nici de această dată, nu a respectat prevederile Constituţiei statului pe care îl reprezintă şi ale unor legi ale acestuia. În cel mai direct mod, şi-a ignorat încă o dată aproape 6(şase) milioane de cetăţeni.

Potrivit prevederilor Legii nr.90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în M.O. nr.164/2 aprilie 2001, art.l alin.(5) lit.(b) Pentru realizarea Programului de guvernare, Guvernul exercită următoarele funcţii:

funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional, necesar pentru realizarea obiectivelor strategice;

Art.ll – în realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţi principale:

c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţelor în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei.

Potrivit prevederilor atr.108 din Constituţia României, Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

Nici o lege din cele menţionate anterior nu prevede că, în numele Guvernului României, Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Ministerul de Justiţie sau funcţionarii acestora sunt în drept să decidă adoptarea ori neadoptarea (respingerea) de către Guvern a anumitor hotărâri sau ordonanţe. Logica prevederilor legilor menţionate ne spune că ar fi fost legitim şi logic dacă la ordinea de zi a uneia dintre şedinţele Guvernului ar fi fost supusă examinării şi adoptării OUG solicitată şi dacă, din anumite considerente (care practic nu există), Guvernul n-ar fi adoptat această ordonanţă pentru noi ar fi fost un răspuns negativ. UN RĂSPUNS AL GUVERNULUI.

Acest răspuns trebuia să fie semnat de Emil Boc, primul ministru al Guvernului României. Dacă Guvernul ar fi adoptat această ordonanţă propusă şi, în consecinţă, ar fi publicat-o în M.O., ar fi fost o mare onoare pentru România. Dar nu a fost să fie.

Prin nesoluţionarea în termenul legal a cererii noastre prealabile – faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 zile de la înregistrarea cererii, precum şi prin refuzul nejustificat de a soluţiona această cerere – exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea, Guvernul României ne-a vătămat în drepturile fundamentale, consfinţite în Constituţia României, alte legi şi convenţii internaţionale, pe mine, pe părinţii mei, surorile şi fraţii mei, copiii noştri jn număr de 17 persoane şi copiii lor în număr de 7 persoane, toţi cetăţeni români prin naştere, şi pe toţi cetăţenii români născuţi până la 28 iunie 1940, inclusiv descendenţii acestora până la gradul III inclusiv, pe teritoriul României, în judeţele din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, care domiciliază în afara hotarelor actuale ale României.

Prin acest comportament, Guvernul României totalmente s-a eschivat de la exercitatrea competenţei sale.

Prin răspunsurile diametral opuse după conţinut şi identice după esenţă, aceste două autorităţi publice la maximum au discriminat milioane de cetăţeni români, care stau în spatele acestei cereri, în privinţa drepturilor fundamentale. In acest context, este suficient să facem trimitere la alin.(l) art.l6 din Constituţia României: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări”.

O mulţime de cetăţeni români fără acte în regulă au depus la instanţele de judecată naţionale cereri de chemare în judecată pentru constatarea stării de cetăţean român.

Unele instanţe au admis acţiunile, şi persoanele corespunzătoare şi-au perfectat actele şi sunt cetăţeni români cu acte în regulă. Însă marea majoritate de acţiuni au fost respinse sub diferite pretexte, numai nu legitim. Sunt cazuri analogice avînd o singură diferenţă – părinţii diferitelor persoane s-au născut în anul 1927, doar că în diferite judeţe (unii în judeţul Lăpuşna, alţii – în judeţul Soroca), şi numai din acest motiv acţiunea unuia a fost admisă, iar a altuia – respinsă.

În cazul cînd o sentinţă dată într-un dosar a intrat în vigoare şi a fost executată, a devenit lege, de ce alte acţiuni sunt respinse, dar nu admise analogic?

După aprobarea de către Emil Boc – Primul Ministru alRomâniei, a Memorandumului Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi a Ministerului Afacerilor Externe din 21 octombrie 2009, 99,9% din acţiuni în constatare a stării de cetăţean român depuse în instanţele judecătoreşti naţionale au fost neligitim şi neîntemeiat, într-un stil discriminatoriu respinse (legislaţia în acest sens după 21.10.2009 nu a fost modificată). Este oare o coincidenţă?

Acele două autorităţi, care nelegitim ne-au respins cererea prealabilă, în răspunsurile lor au ignorat totalmente prevederile legislaţiei în vigoare, încercând în mod eronat, să ne explice nouă, cetăţeni români prin naştere, procedura redobândirii cetăţeniei române. Un cetăţean român nu trebuie să-şi redobândească ceea ce el are de drept.

Cele expuse în aceste răspunsuri se referă la foştii cetăţeni români, care doresc să-şi redobândească cetăţenia română. Noi am fost şi suntem cetăţeni români. Din motivele expuse mai sus, nu ne vom opri asupra acestor răspunsuri nelegitime şi neîntemeiate.

Noi vom aduce pentru pârât şi instanţă argumente incontestabile pe fondul acestei cereri de chemare în judecată.

Art. 2 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei stabileşte ca „cetăţenia înseamnă legătura juridică dintre o persoană şi un stat şi nu indică originea etnică a persoanei”, iar art.l din Legea cetăţeniei române nr.21/1991, republicată, defineşte cetăţenia ca fiind „legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la Statul Român”.

Conform legislaţiei române, cetăţenia română se dobândeşte:

1. prin naştere;
2. prin adopţie;
3. prin acordare la cerere;
4. redobândirea cetăţeniei române; Cetăţenia română se pierde:

A. se retrage cetăţenia română persoanei care:

a)  aflată în străinătate, săvârşeşte fapte deosebit de grave, prin care vatămă interesele Statului Român sau lezează prestigiul României;

b)  aflată în străinătate, se înrolează în forţele armate ale unui stat cu care România a rupt relaţiile diplomatice sau cu care este în stare de război;

c)   a obţinut cetăţenia română prin mijloace frauduloase. Cetăţenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naştere;

d)  este cunoscută ca având legături sau a sprijinit, sub orice formă, grupări teroriste ori a săvârşit alte fapte, care pun în pericol siguranţa naţională.

Retragerea cetăţeniei române nu produce efecte asupra cetăţeniei soţului sau copiilor persoanei căreia i s-a retras cetăţenia.

B. se aprobă renunţarea la cetăţenia română pentru motive temeinice persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani şi care:

a)   nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;

b)  nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară, sau, având astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;

c) a dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie.

Subliniem că „cetăţenia română nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naştere”.

Termenul „cetăţenie”’ provine de la latinescul „cevitas”, semnificând iniţial ideea de cetate, fortificaţie, deoarece, în acest sens, era înţeles statul în etapa primară. Mai târziu el apare pentru a desemna locuitorii acestora. De la început, în Atena, Roma se considerau cetăţeni numai cei care participau la rezolvarea treburilor publice prin intermediul adunărilor populare. Ulterior, prin Edictul imparatului Caracalla din 212 e.n., cetăţenia a fost acordată intregii populaţii a Imperiului Român. Mai târziu, odată cu devenirea Românilor şi bizantinilor supuşi ai împăratului, cetăţenia îşi pierde semnificaţia sa juridică.

În epoca feudală cetăţenia îşi pierde complet conţinutul juridic, o bună parte a locuitorilor statelor fiind calificaţi ca „supuşi”, care, de „regulă, nu posedau drepturi politice.

În sensul modern, noţiunea de cetăţean a fost utilizată pentru prima dată în „Declaraţia franceză privind drepturile omului şi cetăţeanului” din 1789. Declaraţia a introdus noţiunea contemporană de cetăţenie, lichidând supuşenia, legând-o de participarea activă a persoanei la viaţa politică, înzestrînd cetăţenii cu un set de drepturi şi obligaţiuni, iar statul – cu un set de obligaţiuni faţă de cetăţeni.

La 16 mai 1812 Rusia a intrat în posesia părţii de est a Principatului Moldovei (în urma Tratatului de pace de la Bucureşti, încheiat cu Turcia), situată dincolo de râul Prut şi redenumită ulterior Basarabia. în acel an, cel mai probabil că „Declaraţia franceză privind drepturile omului şi cetăţeanului” din 1789 încă nu ajunsese să producă efecte în această zonă, ceea ce înseamnă că moldovenii, care erau supuşii Principatului Moldovei, au devenit supuşi ai Statului Rus.

La 25 octombrie 1917, în urma loviturii de stat efectuată de partidul bolşevic, puterea în Rusia a fost preluată de reprezentanţii acestui partid, care au şi declarat că noua Rusie nu este continuatoarea Rusiei ţariste. Deoarece Lenin spusese în tezele sale că toate popoarele aveau dreptul la autodeterminare şi având în vedere situaţia precară a statului rus, precum şi spectrul războiului civil care se prefigura, în Basarabia începe un proces de edificare a statalitătţi moldoveneşti. Astfel, la 21 noiembrie 1917, a avut loc deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării, care, la 2 decembrie acelaşi an, a declarat înfiinţarea Republicii Autonome Democratice Moldoveneşti, iar la 24 ianuarie 1918 a declarat Republica Moldovenească Independentă.

Rusia ţaristă nu mai există, iar Rusia sovietică nu a legitimat în nici un fel locuitorii care trăiau în Basarabia (Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa proveneau din fostul Imperiu Austro-Ungar, care tocmai se dizolvase ), dându-le acestora dreptul la autodeterminare. Rezultă că, printr-un act oficial (Actul Unirii), recunoscut de ţările europene, urmat de legislaţia aferentă, locuitorii Basarabiei au devenit cetăţeni români. Ceea ce înseamnă că întreg Statul Român şi locuitorii Basarabiei s-a stabilit un raport juridic, care este valabil şi astăzi! Dupa cum am menţionat anterior, cetăţenia română poate fi retrasă numai de către Statul Român (cu excepţia celei dobândite prin naştere) sau la cerere, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

Potrivit prevederilor art.2 din Constituţia României din 1938, publicată în M.O. nr.48/27 feb 1938, teritoriul României este inalienabil. Acelaşi lucru îl prevede şi art.3 din Constituţia României din 1991, republicată (M.O.nr.767 din 31 octombrie 2003).

La 28 iunie 1940, în urma notei ultimative din 26 iunie 1940 a URSS, România a cedat acesteia fără lupte, teritoriile Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, astfel nerespectând prevederile propriei Constituţii (în timp de pace), adică principiul constituţional – inalienabilitatea teritoriului României. în aşa mod, cetăţenii români care populau acele teritorii la acel moment au fost sacrificaţi, lăsaţi prizonieri ai armatei sovietice.

Acest prizonierat continuă şi astăzi (armata a 14-a rusească, dislocată în partea de est a Moldovei).

Începând de atunci şi până în prezent suntem lipsiţi de protecţia Statului Român.

Cel mai grav este că astăzi prizonieratul este dublu: dintr-o parte – al armatei ruseşti, din alta – al Statului Român, care refuză să recunoască că suntem cetăţeni români. Rugăm pârâtul să ne comunice în baza cărui articol din Constituţia României, altei legi ori Convenţii internaţionale noi, cetăţeni români prin naştere, suntem privaţi de către Statul Român de toate drepturile fundamentale prevăzute şi garantate de cadrul legal naţional şi cel internaţional.

Atunci, din interes naţional (oare locuitorii teritoriilor cedate nu făceau parte din naţiunea românească?), am fost sacrificaţi armatei roşii – URSS. Astăzi, tot din interes naţional, nu suntem recunoscuţi ca cetăţeni români, ci, din contra, suntem siliţi de Statul Român să recunoaştem că nu mai suntem cetăţeni români şi trebuie să ne redobândim ceea ce am dobândit de drept.

La 23 martie 1941, Consiliul Suprem al URSS, sub conducerea lui Stalin, emite Decretul nr. 13, prin care erau declaraţi cetăţeni ai URSS toate persoanele care pâna la 7 noiembrie 1917 fuseseră cetăţeni ai Rusiei ţariste, precum şi copiii lor, indiferent dacă până la 28 iunie 1940 (data când sovieticii au reocupat Basarabia) se găseau, sau nu, pe teritoriile aflate în litigiu. Menţionăm că acest decret a fost aplicat şi după conferinţa din 3 martie 1945 a Comisiei Aliate de Control pentru România.

Din cele expuse reiese că locuitorii Basarabiei, la sfârşitul războiului II mondial, deţineau două cetăţenii: românească, deoarece Statul Român nu le-o retrăsese, şi nici ei (locuitorii) nu depuseseră cerere de retragere a cetăţeniei române şi sovietică (acordată ope legis de statul sovietic).

În decembrie 1991, URSS s-a desfiinţat ca stat, ceea ce înseamnă că raporturile juridice ale locuitorilor din Basarabia cu statul sovietic au încetat. Federaţia Rusă, care s-a declarat continuatoarea URSS, nu a mai acordat ope legis cetăţenia rusă basarabenilor. Aceasta înseamnă ca, din noiembrie 1991 până în prezent, basarabenii au din nou două cetăţenii: românească şi moldovenească, adică şi a statului care tocmai se edifica.

Nu există un act normativ prin care Statul Român să fi retras cetăţenia română locuitorilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ba, din contra, toate actele normative care fac referire la cetăţenie, cum sânt: Legea nr.28/1924, Legea Administrativă din 15 iulie/1938, Legea nr.793/1941, Legea nr.794/1941, Decretul nr.125/1948, Decretul nr.33/1952, Decretul nr.296/1954, Legea nr.24/1971, Legea nr.21/1991, ca şi Constituţiile României de la 1923 până la 1991, au păstrat cetăţenia româna tuturor românilor şi urmaşilor lor de pe teritoriile româneşti ocupate de URSS.

Convenţia Europeană cu privire la cetăţenie din 06.11.1997, ratificată de Parlamentul României în anul 2005, statuează, în art.4 „Principii”, că normele interne cu privire la cetăţenie ale fiecărui stat parte trebuie să corespundă următoarelor principii:

a.    fiecare persoană are dreptul la cetăţenie;                                        ,

b.   apatridia se evită;

c.    nimeni nu poate fi privat de cetăţenia sa în mod arbitrar.