Mesaj de salut prezentat la Congresul Partidului Poporului din Romania

Astazi, simbata, isi desfasoara lucrarile in sala Alexandru Ioan Cuza din Casa Poporului, Congresul Partidului Poporului – unicul partid din Romania care are fixat ca obiectiv politic si Unirea Basarabiei cu Romania. La Congres participa si o delegatie din partea PNL din R.Moldova, formata din Ludmila Bolboceanu, presedintele Organizatiei Femeilor National-Liberale, Anatolie Revenco, vicepresedinte al PNL, Vitalia Pavlicenco, presedinte al formatiunii. Iata Mesajul prezentat in fata delegatilor de presedintele PNL din RM.

Mesaj de salut

adresat delegatilor la Congresul Partidului Poporului

Dragi români,

Stimați delegați la Congresul Partidului Poporului Dan Diaconescu,

Dragi invitați,

Noi, Partidul Național Liberal din Republica Moldova, vă mulțumim pentru
oportunitatea de a participa la lucrările forului suprem al Partidului Poporului. Suntem prezenți aici ca delegați din partea Biroului Permanent Central, iar unii colegi – și ca delegați din Basarabia la congres.

Ne bucurăm că i-am avut pe reprezentanții partidului dumneavoastră la Congresul formațiunii noastre, la care am fixat obiectivul Unirii celor două state românești. A fost un congres de suflet, deschis, cu mulți delegați și oaspeți, cu multă înălțare sufletească și cu multă speranță. Am avut – prin prezență și mesaje – persoane din partea a patru partide din Basarabia și România. PNL este unicul partid politic din Republica Moldova care pledează deschis prin Statut și prin Program pentru Unirea Basarabiei cu România.

Noi, PNL, suntem convinși că națiunea română se va regăsi într-un singur spațiu nu doar cultural, spiritual, economic, dar și politic. Noi, PNL, suntem gata să colaborăm, în acest sens, cu partidele din România care au fixat aspirația reunificării celor două state românești și care cred sincer în acest imperativ. PNL a făcut, în cinci ani ai săi de existență, în a treia sa formulă politică, o multitudine de acțiuni și a promovat curajos multiple declarații menite să îndrepte șira spinării românilor din Basarabia, apăsați de nedreptăți și de presiuni antiromânești.

Pe ambele maluri ale Prutului, românii sunt nefericiți. Asta e și pentru că nu suntem astăzi împreună. Noi acționăm ca românii să fie într-un gând, vis și năzuință, într-un singur stat!

Orice alegeri sunt oportunități pentru ca cetățenii noștri să facă o opțiune cât mai corectă. E timpul ca cetățenii să fie alături de cei care nu se tem să spună că românii TREBUIE ȘI POT FI ÎMPREUNĂ.

În Basarabia, izolată de Patria-mamă și divizată crunt după atîta amar de vreme, în care s-au făcut tot felul de experimente nefaste asupra băștinașilor, instituțiile statului încă își caută rostul, nu știu cum e democratic să procedeze, întîrzie dramatic în privința asigurării libertății de exprimare și de opțiune. În Parlamentul României, trebuie să ajungă cei mai buni reprezentanți din întreg spațiul românesc, pentru a contribui la reîntregirea neamului nostru. Suntem siguri că Dumnezeu va fi alături de membrii Partidului Poporului, care nu vor uita de frații din Basarabia.

Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc!

Vă urăm succes și răbdare! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Chișinău-București, 21 ianuarie 2012   

Loading Facebook Comments ...

39 Comments

Add a Comment
  1. Sa va ajute Dumnezeu sa realizati UNIREA!

  2. Partidul poporului din România este o creaţie manelistă a lui Diaconescu prin televiziunea proprie OTV,supranumită la români Zero Tv!Nu vă lăsaţi păcăliţi de promisiunile lor reflectate în programul de funcţionare.Dacă le citeşti ai impresia că în România,dacă vor veni ei,va curge lapte şi miere,promit ce vrei şi ce nu vrei fără o susţinere reală.Doar cei slab informaţi sau având carenţe educaţionale ar putea să-i voteze.

  3. O sa participati si Dumneavoastra (sau cel putin va solidarizati ca si Voronin),d.Pavlicenco la revolutia de catefea din Tara anuntata de liderul acestui partid dubios?

  4. Va salut cu sucess adunari Partidul Poporului care avut loc in sala Alexandru Ioan Cuza.Asa sa spun la neamul nostru’romania nu va uita ca basarabia este a ta’. Noi sintem neamului in singerea,limba,istorea,culturea etc. Dar intuneric si expansionist Rus s-a separat ambele malui prutlui in 1940.Nu va uitat ca tara pe care noi avem acelasi probleme s-au unit,Germania de Est si de Vest.Ei sint o singura tara in EU si la NATO.Asa noi vrem sa unim doua tari romanesti intr-o singura tara.Noi cerem de la governare sa oprit rusificare Basarabieni.Domnul ISUS CRISTOS PRIN DUHUL LUI va fac toti pentru Basarabiani ANMEN!

  5. Din pacate doamna, ati cazut victima unei farse, asa cum au patit fratii basarabeni si in 1990.
    „Partidul poporului- Dan Diaconescu” este o manevra odioasa facuta de sistemul securist care domina inca Romania, ca sa deturneze miscarea reala de protest (asa cum a facut si FSN-ul deturnind revolutia din 1989).
    Adevaratul „Partid al Poporului” a fost lansat de Constantin Cojocaru , victima a incredibilei nerusinari a potlogarului Dan Diaconescu.
    Orice asociere cu astfel de „patrioti” va va compromite. Folositi internetul ca sa vedeti care sint gruparile curate care vor unirea.
    Ioan Rosca (cu care v-ati intilnit la congresul CMR de la Iasi)

  6. Doamna Pavlicenco,

    Cu tot respectul fata de dumneavoastra, va spun ca e jenanta orice asociere cu Dan Diaconescu pentru oricine, chiar daca aveti un punct comun cu dumnealui. OTV (televiziunea lui DD), impreuna cu cateva emisiuni de la Antena 1, Kanal D si Taraf TV sunt o rusine pentru televiziunea romana. Cei din Romania care vor citi mesajul meu ma inteleg foarte bine (asta daca nu sunt manelisti).

  7. observator de Iaşi

    Stimata doamna Vitalia Pavlicenco, abandonati apropierea de dan diaconescu (cu minuscula)! Indepartati PNL din RM de acest individ banal si partidul lui de doi bani pana nu este prea tarziu. Nu vor lua la alegeri nici 2%. Puteti gasi alte partide mari, cu adevarat partide romanesti, cu care sa conlucrati. Mult succes!

  8. observator de Iaşi

    Eu cred ca deocamdata ar trebui sa stati in expectativa in ceea ce priveste conlucrarea cu un partid din tara. In curand veti observa din ce parte sufla vantul si atunci sa faceti conlucrarea cu acel partid care poate sa va sprijine si sa va sustina mesajul. Sanatate si succes!

  9. „Indepartati PNL din RM de acest individ banal si partidul lui de doi bani…”

    Observatorule de Iaşi, ca observator de Chisinau vreau săţi spun că partidul lui Pavlicenco tot este de doi bani, aşa că taman se potrivesc. Şi preţul lui nici nu va creşte atît timp cît o are ca şef de partid pe această babă-doamnă, individă banală.

  10. Pt observator de Iasi

    Trebuia sa priviti congresul PPDD, dupa care sa vorbiti. Numai acest partid vorbeste d eUnirea cu Romania. Celelalte – aproape ca nu spun nimic. Noi conlucram cu toate partidele romanesti, care manifesta interes fata de Basarabia. Cine ne invita – acolo mergem. Deocamdata PNL in RM si PPDD in Romania vorbesc deschis de Unirea Basarabiei cu Romania. Deocamdata nu putem gasi alte partide din Romania, pe care le-am sprijinit neconditionat pina acum. De acum inainte vom coopera cu cine va dori sa coopereze cu noi. Numai ca PDL, PNL, in special, cauta „partide parlamentare”. Noi suntem extraparlamentari.

  11. Pt Liviu

    Respect orice opinie, dar raspunsul l-am dat mai sus.

  12. Pt Ioan Rosca

    Am fost la Congres sa vedem oameni, romani. Deocamdata nu avem acord cu nimeni. Noi am vrea un acord cu PNL, insa ei, se pare, se uita dupa „partide parlamentare”. Noi nu umblam dupa partide. La Congres am invitat toate partidele, nu selectiv.

  13. Pt cornaci

    Nu avem nimic nici cu Voronin, nici cu Rosca, nici cu altii. Dar mergem sa vedem ce se mai intimpla si prin Romania. Daca ne invita PNL si ne poropune acord, ne gindim si discutam. daca nu – nu.

  14. p/u Culmea:
    Văd că sunteţi un „statalist moldovenist” convins.Ori faceţi parte din structurile profitorilor privelegiaţi din Basarabia (R.Moldova),ori sunteţi sub influinţa propagandei lor. Dacă nu,atunci,vă rog să argumentaţi aici,la ce serveşte naţiunii române două structuri statale, ce perspectivă pe viitor poate să dea „statalismul moldovenesc” cetăţeanului din „R.Moldova” spre deosebire de a fi cetăţean a României întregite.
    Oare un om realist crede sincer că fiind în afara României,la noi în „R.Moldova” se vor face cît de cît reforme serioase în justiţie, iar puterea afaceriştilor din AIE va începe a lucra pentru popor, vor fi salarii şi pensii mai mari ca peste Prut,şi, ca stat aparte, R.Moldova va ajunge un nivel de trai mai bun decît România din dreapta Prutului, aflată deja sub protecţia valorilor europene etc.

  15. Pentru observator de Iaşi:
    Iar în privinţa susţinerii sau nu a Partidului Poporului,oricîţi cetăţeni din dreapta Prutului nu l-ar vota,ar fi o neghiobie din partea PNL de Basarabia de a nu saluta Congresul d-lor şi a nu fi prezenţi cineva de la noi acolo.
    Pentru PNL de Basarabia,nu aşteptarea e cel mai bună opţiune,ci sprijinul pentru orice partid din ţară ce deschis susţine reîntregirea politică românească.

  16. Nu, nu faceti alianta cu Dan Diaconescu.Imaginea lui in Romania nu este buna in randul intelectualilor.Este perceput in Romania ca un partid-spectacol(manelist).Incercati sa sustineti monarhia-regele Mihai.Romanii il vor jos pe Basescu si regimul sau dar nu-i vor nici pe USL(PSD+PNL+PC) din cauza ca in spatele lui Ponta, Antonescu, Constantin(PC) care sunt marionete lui Voiculescu,Ilescu,Nastase,Hrebengiuc.Dupa ce USL-ul va veni la putere acestia vor prelua conducerea tarii.Romanii vor alta clasa politica,asta vor.Regele ar aduce un aer proaspat in politica romaneasca.Cred ca si basarabenii ar fi de acord cu revenirea monarhiei ca alternativa la Base decat USL-ul,mai ales ca basarabenii l-au avut conducator pe rege inainte de a fi anexati de URSS.

  17. ADESARE CATRE PARTIDELE LIBERALE – care merg la compromisuri!
    Democratia, de fapt, este o forma de populism, nimic altceva. In partile noastre nu exista adevarata democratie – ci demono-cratie, deoarece se manipuleaza, se vinde, se cumpara, se infiltreaza, sub paravanul CA TREBUIE SA FIM FLEXIBILI, ca trebuie SA MERGEM LA COMPROMIS.

    CE VERTICALITATE pot AVEA PARLAMENTARII daca ei sunt INTOTDEAUNA GATA sa mearga la compromis. Statalitatea RM e o forma de compromis.

    Daca se gaseau BARBATI LUCIZI, CU VERTICALITATE, CARE NU MERG LA COMPROMIS, atunci cand a fost Marea Adunare Nationala, si sa declare deschis ADEVARUL stiut de toti, ca noi SUNTEM ROMANI. Si punctum.

    Daca atunci si de atunci incoace AM FI CERUT toti patriotii adevarati intr-un glas prin mass media, la mitinguri etc. ANULAREA CONSECINTELOR ODIOSULUI PACT Ribbentrop-Molotov…

    Dar asa NE-AM LASAT MANIPULATI, ne-am lasat violati, ne-am lasat COMPROMISI, SI ACUM va mirati ca POPORUL nu va mai crede?

    De cate ori a fost abordata problema ROMANILOR BASARABENI istoricii formulau expresii compromitatoare… si iata la ce am ajuns.

    Or se stie, in Biblie scrie, ca DUMNEZEU pune hotarele. Hotarul nostru este la NISTRU si pe Nistru de sus pana la Mare.

    Si nu are perspective de izbanda RiMi. Nu va inselati! DUMNEZEU NU-I SUSTINE PE CEI CARE SE LASA COMPROMISI! Dumnezeu vrea sa declaram cu VERTICALITATE ADEVARUL in toata frumusetea sa.

    Sa nu dopriti nici o palma de pamant strain, sa aparati eroic ceea ce ne-a DAT DUMNEZEU. Stefan a pus hotarul pe Nistru, a zidit CETATI de partea dreapta a Nistrului. Stefan cel Mare si Sfantnu stia de democratie si nici de COMPROMIS, cu crucea in mana prin rugaciuni si CU PUTEREA LUI DUMNEZEU invingea dusmanii…

    RM a ajuns un fel de Turnul Babel – toti striga in toate partile dar nu se pot intelege, de ce? Pentru ca il sfindeaza pe Dumnezeu, PENTRU CA va place sa umblati cu jumatate de adevar, in branci, cu spinarea incovoiata! Nu vreti sa va ridicati in picioare si sa spuneti: GATA! Pana aici! Mai departe MINCIUNA NU VA MERGE, nu va domni in tara asta. Si nici talharia,

    In Vechiul Testament erau omorati cu pietre cei care FURAU, sau care mergeau la COMPROMIS si comiteau adulter, sodomie etc. – ANUME LA COMANDA LUI DUMNEZEU!

    SA NU VA INSELATI : Dumnezeu nu iubeste pe cei pacatosi! Vreti PROSPERARE? Cum altfel? Nu vedeti ca orbecaiti prin INTUNERIC? Ca pana si PL, pe care l-am sustinut, acum colaboreaza cu structurile mafiotile… Ati mers la COMPROMIS? – NOI NU VOM MERGE! Ajunge!

  18. Adevarati politicieni nu ignora nici un partid, fie de 2 bani , fie de milioane. A fi prezent la lucrarile organizate de orice partid , inseamna a te informa din prima sursa , a cunoaste mai bine orientarea, tendinta, aspiratia. Un partid nu este presedintele lui, presedintele nu este partidul. O interpretare cum incearca s-o faca unii comentatori, ascunzandu-si adevaratul nume, denota lasitate, frica de a spune, argumentand, opinia.PNL din Republica Moldova a promovat si promoveaza ideea reintreagirii tarii. Ideia uniriii,repet, a uniriii, va fi sustinuta de PNL din Moldova. In orice Partid „de doi sau mai multi bani”, cum se exprima unii care comenteaza, sunt oameni care merita stima si respect.Daca nu toti gandesc la fel, se manifesta diferit, e o problema pentru toti si un indemn, sa ne gandim, de ce se intampla toate? Pentru ca a crea un partid, pentru a striga, a murdari, a manifesta obraznicie etc, nu credem ca este bine. Si partidele trebuie sa intruneasca bunul simt, inteligenta, diplomatie, retinere, cumpatare, adevar si credinta.Stimati prieteni, politica e o mare arta, politician sa fii nu e deloc usor. De fapt cel mai bun Partid este alegatorul, partid al oamenilor la care ar trebui sa aderam, avandu-i nu numai ca votanti, obtinuit pe cai meschine, dar sa ramana indrumatori, consultanti, povatuitori pana si dupa alegeri. Nu numai cei plecati din tara, cu facultati in universitati straine sunt destepti, destept este omul cu 7 ani de acasa, cu dragsote de tara si neam,. Destepti sunt cei care au facultate, meserie, sunt buni gospodari formati la ei acasa.PNL din Republica Moldova este pentru reintregirea tarii.

  19. „Dar mergem sa vedem ce se mai intimpla si prin Romania.” D.Pavlicenco sincer am crezut,ca aveti pozitii si strategii serioase,dar D-stra mergeti asa pur simplu sa mai vedeti ce se intampa,poate cineva va „pritepi”.Si ati gasit,s-au v-a gasit Diaconescu! Caci asta,vedeti,vrea UNIREA!
    M-ati dezamajit!Adio,madam!

  20. D-na Vitalia,ştergeţi vă rog prima variantă

    P/u Cornaci.
    După d-ră ese că d-na Vitalia dacă nu se ducea la congres,prefera să stea în expectativă ar fi avut „poziţii şi strategii serioase”.Eu mai sus,în răspuns lui Culmea,am argumentat contrariul.
    Aşi fi bucuros,dar fără etichtări la adresa ori a PPDD,să vă argumentaţi poziţia,nu de altă,dar cînd văd cum zic unii din românii din dreapta Prutului de acest partid,îmi face impresia,după modul cum se exprimă d-lor,că mai tare se tem de reytingul în creştere a acestui partid decît că ar dori să ne explice nişte adevăruri,nouă,celor din Basarabia,ce suntem prea puţin informaţi desprea realităţile spectrului politic a actualei Românii.

  21. Nu va faceti de rusine. partidul poporului este partidul lui „domnul dan”, adica al lui dan diaconescu. adica omul ca a adus lipsa de bun simt in romania.

  22. pt.patriciu….realitatea in romania (ca si in alte tari-fara sa le enumer) este ca multa lume are un nivel de pregatire indoielnica,cei de varsta de peste 65 ani au o oarecare nostalgie iar asta explica audienta unui post de televiziune ca si OTV,post patronat de acest individ…..nu este nimic iesit in comun daca un popor de 21 mil locuitori are un procent de 10% de prosti ca restul de 2-3% sunt fripturisti(ca in orice partid)

  23. pentru relu:
    Atunci ce le rămâne de făcut basarabenilor,ce se simt parte a ţării,temporar ocupată de regimul stataliştilor profitori şi şoviniştilor ruşi, cînd reprezentanţii partidelor din ţară ce reprezintă lumea bună nu-şi expun clar poziţia pro sau contra revenirii la trupul ţării a teritoriilor ei de la est de Prut?
    Dacă partidele ce reprezintă lumea bună în actuala Românie nu au programe de reintegrare a teritoriilor României de est,iar de asta profită acest partid pe care d-ră îi consideraţi „un procent de 10% de proşti ca restul de 2/3% sunt fripturisti%,nouă,basarabenilor,cum ne ordonaţi să ne comportăm,să susţinem „lumea bună” ce nu ne promite o perspectivă clară a revenirii teritoriilor noastre la România,dimpotrivă,cochetează cu regimul stataliştilor afacerişti mafioţi de la noi(AIE),sau să susţinem pe acei ce deşi sunt „multă lume cu pregătire îndoelnică”,dar spun clar şi au şi programe ce sunt aproape de cerinţele neamului şi timpului.
    Iar dacă sunt aşa cum spuneţi, dar sunt pe o cale corectă,apoi face de preluat calea corectă de la ei şi de pus ca să o servească reprezentanţii lumii bune din partidele ce au oameni de calitate şi cît mai puţini fripturişti…

  24. Domnule Patriciu,

    Eu v-am inteles pe dumneavoastra, dar noi, cei care locuim in Romania, nu ne permitem sa aducem la putere pe un individ penibil precum Dan Diaconescu. OTV-ul este un simbol al mediocritatii.

  25. pentru Liviu:
    Eu nici nu v-am propus aşa ceva. Şi dintr-un simbol al mediocrităţii se poate de preluat şi utilizat raţionalul ( de preluat idei,teze pentru programele partidelor atît istorice,cît şi cele în vogă.Pe noi, în Basarabia,ne interesează partidele ce ar promova deschis,prin declaraţii,programe şi fapte concrete problema revenirii teritoriilor est-româneşti la ţară) Iar dacă asta o face deschis numai PPDD,ce interes avem noi să susţinem alte partide?
    Înţeleptul nu luptă cu mediocritatea şi prostia,ci o utilizează raţional.

  26. PPDD este un partid fără doctrină,funcţionează în baza audienţei exact ca emisiunile OTV-ului.Dacă mâine se constată prin sondaj că românii ar vrea fascism sau comunism,PPDD imediat se conformează.Nu mai fiţi naivi şi credeţi că au ca obiectiv unirea tuturor românilor,că doar nu le este greu să o spună,nu-i aşa! Fundamentul acestui partid este mediocritatea şisubcultura.Nu cred că idealul unirii poate fi lăsat pe mâna unor astfel de oameni,haideţi să fim serioşi!.La celelate partide responsabile nu veţi găsi acest deziderat explicit din simplu motiv că RM a fost recunoscută ca stat independent,prin urmare iniţiativa unirii în acest caz trebuie să vină de la basarabeni,ei trebuie să hotărască în număr majoritar reîntregirea neamului.Dacă se va întâmpla acest lucru, din partea majorităţii românilor sau a partidelor politice româneşti,indiferent de orientarea lor,nu veţi avea nicio oprelişte.

  27. Participarea PNL-Basarabia la invitatia unui alt partid este normala. Asa este civilizat.
    Bine ca a existat o invitatie. Pe de alta parte, acest partid este unul dintre putinele partide care au trimis mesaje sau delegati la Congresul al III-lea al PNL-Basarabia.
    Au existat partide din Romania care au trimis mesaje si delegati, dar nu si din Basarabia. Asta spune destul de mult despre nivelul de cultura politica.
    Mai mult, se obisnuieste sa se trimita mesaje sau delegati si la diverse manifestari ale unor organizatii ale societatii civile si nu mai este interpretat ca o subordonare a acestor organizatii respectivelor partide. Inseamna ca anumite activitati sau idei promovate sau urmate de aceste organizatii sunt apreciate de partidele de diverse nuante politice. Este un semn ca se poate coopera punctual pentru indeplinirea unor deziderate.

    Calitatea celor doua Partide Populare de la Bucuresti este o alta problema.

  28. Pt Patriciu

    Va multumesc pentru ca, neavind acces mereu la Internet, m-ati inlocuit foarte bine.

    Aveti mare dreptate si, cu ocazia exprimarii opiniilor despre participarea unei delegatii a PNL la congresul PPXDD, vreau sa va spun tuturor urmatoarele:

    In legatura cu multiplele comentarii referitor la participarea delegatiei PNL-Moldova la primul congres al Partidului Poporului Dan Diaconescu-Romania, am decis sa postez aici un raspuns plasat si la comentarii.

    1. Ii multumesc dlui Mircea Popescu, ex-[resedinte al Consiliului Mondial Roman, pentru lectia de cultura politica si de dialog dintre partide pe care a dat-o tuturor vizitatorilor blogului, ce s-au expus pe subiectul PNL-Moldova–PPDD-Romania.

    2. Decizia de participare la congresele altor partide, dindu-se sau nu curs invitatiilor primite, nu sunt ale presedintelui, ci ale Biroului Permanent Central, unde, la PNL, e totala libertate de exprimare si totul se supune votului. Apropo, din cei 15 membri ai BPC (Afanasiu Sergiu – vicepresedinte, Balmoş Lucia, Bolboceanu Ludmila – presedinta OFNL, Calmîc Ion – vicepresedinte al TNL, Can Alexandra – vicepresedinte, David Alexandru, Deleu Iulia, Druţa Filipp – reprezentant la CEC, Iuri-Apostol Andrei – primul presedinte al PNL, Pavlicenco Vitalia – presedintele, Revenco Anatol – vicepresedinte, Severovan Mihai – ex-consilier municipal PNL, Triboi Ion, Viţă Gheorghe – lider al PPDD-Basarabia, Moisei Petru – Secretar General) 11 membri sunt cetateni ai Romaniei, doi au Ordine ale Statului Roman in grad de Comandor si alti patru vor sa isi redobindeasca cetatenia romana. Deci – sintem romani si votam.

    3. O delegatie a PPDD la nivel de doi vicepresedinti a fost la Congresul al III-lea al PNL-Moldova, care a invitat TOATE partidele din Romania la Congres.

    4. PNL-Moldova a participat la congresul PPDD-Romania dind curs invitatiei si a spus clar acolo ca dialogheaza cu orice partid care are in Statut Unirea Basarabiei cu Romania, care crede in acest imperativ si care doreste sa coopereze cu PNL-Moldova. PPDD-Romania este condus de o femeie – Simona Allice Man. PNL-Moldova este condus de o femeie – Vitalia Pavlicenco.

    5. PNL-Moldova nu are nici un acord de cooperare cu nici un partid din Romania.

    6. PNL-Moldova a sprijinit timp de cinci ani PUBLIC si cu ce a putut doar PNL-Romania. PNL-Moldova doreste sa aiba prioritar un Acord cu PNL-Romania.

    7. PNL-Moldova nu a fost creat de Pavlicenco, ci de o echipa intreaga de persoane, si nu pentru Pavlicenco, ci pentru national-liberalii, care doresc omogenizarea spatiului politic romanesc si viseaaza ca PNL-Moldova sa devina Filiala din Basarabia a PNL-Romania, daca se poate. Daca nu – vom lua alte decizii.

    8. Se apropie, probabil, alegerile din R.Moldova, si, la sigur, alegerile din Romania. PNL trebuie sa vada pe cine sprijina, cu cine coopereaza, din partea carui partid din Romania sau in ce formula vor candida reprezentantii sai-cetateni romani pentru Parlamentul de la Bucuresti.

    9. PNL-Moldova considera ca in Basarabia trebuie sa fie un singur partid liberal, care sa se numeasca PNL, sa aiba sigla Sageata, sa aiba acord de cooperare cu PNL-Romania si sa nu fie condus neaparat de Vitalia Pavlicenco. Insa acel partid nu trebuie sa renunte la mesajul unionist.

    10. PNL apreciaza ca presedintele Crin Antonescu a trimis un Mesaj de salut din partea PNL-Romania delegatilor la Congresul al III-lea al PNL-Moldova, in care a spus: “Cu ocazia celui de-al III-lea Congres al Partidului Naţional Liberal din Moldova, vă rog să îmi permiteţi ca pe această cale să vă adresez, mai întâi de toate, sincerele mele urări de speranţă şi încredere. Mă bucur să văd că acest partid a renăscut pe scena politică din Republica Moldova şi va împlini curând cinci ani din această nouă etapă a istoriei sale. De ce speranţă? Speranţă pentru că ea vă va călăuzi prin aceste momente grele prin care trece atât Republica Moldova, cât şi Europa întreagă; speranţa idealului istoric al românilor de pe ambele maluri ale Prutului…”

    11. PNL-Moldova este deschis cooperarii cu toate partidele din Romania, nu imparte partidele in partide de dreapta si de stinga, dar le aprecizaza dupa atitudinea fata de problemele Basarabiei, ale romanilor si ale alogenilor basarabeni.

    12. Cit despre PPDD-Romania, recomand sa nu jigniti nici un partid, pentru ca este format din oameni. Toti au un vot. Vreti sa aveti doar voturi de la intelectuali rafinati si comozi sau de la oricine? Lucrati sa aveti numai voturi rafinate. Noi credem ca voturile sint egale si trebuie cit mai multe voturi constiente, nu manipulate sau cumparate.

    13. Eugen Mihalache, vicepresedinte al PPDD, care raspunde si de cooperarea cu Basarabia, a avut un discurs minunat (le vom pune treptat pe mai multe pe blog) la Congresul al III-lea al PNL si la primul congres al PPDD, citindu-l pe Alexandru Mosanu, care a vorbit, si el, la Congresul PNL, in sensul ca “Cea mai mare raspundere pentru unificarea celor doua state romanesti ii revine ROMANIEI!”

    14. Va recomand sa priviti lucrarile Congresului PPDD si abia sa va expuneti. Noi am fost acolo doar 6 ore si am ramas placut surprinsi ca oameni de rind, oameni simpli, entuziasmati, au fost alaturi de membri din SUA, Germania, Italia, Spania, tineri din Romania, membri sau invitati la congresul PPDD. In multe PPDD are dreptate, poate in ceva nu are, insa, oricum, tratamentul “nu discutam ca nu sint de nasul nostru” este o infatuare, care nu place lui Dumnezeu. Inca nu se stie cine si de nasul cui este.

    15. Astazi, delegatia din R.Moldova la congresul PPDD a avut o intinire cu dl Mircea Cozma, presedinte (din partea PSD) al Consiliului Judetean Prahova, precum si cu dnii Mircea Rosca si Nicolae Alexandri, lideri ai Organizatiei PNL din Judetul Prahova.

  29. Pt calin

    Bun-simt se scrie cu linioara.

  30. Pt bogdan,bucuresti

    De ce nu? Sprijinim monarhia. Hai sa discutam.

  31. doamnă Pavlicenco,toată consideraţia faţă de lupta d-voastră pentru realizarea unităţii naţionale dar din punctul meu de vedere în privinţa PPDD aveţi o abordare greşită.Nu este vorba de elitism în schimb totdeauna elitele naţionale au schimbat istoria,mulţimea n-a făcut niciodată nimic de capul ei.N-are rost să intrăm în discuţii sterile,prin urmare această precizare a mea va fi ultima şi nu voi mai deranja cu opiniile mele răbdarea d-voastră pe acest blog.Vă doresc numai succese!

  32. Pt mircea.ro

    in fiecare zi am foarte multi noi vizitatori. Dar nu asta conteaza. Conteaza ca nu toti tolereaza opinia altcuiva. Eu o tolerez si imi sacrific mult timp sa aduc argumente. Dar argumentele care nu va jignesc va fac sa plecati d epe blog, apreciez asta drept slabiciune. daca eu eram ca voi, taiam o gramada de postari, dar nu tai si nu sterg.

  33. Stimata Doamna Pavlicenco!

    Asocierea Dvs. cu Partidul Poporului Dan Diaconescu e o greseala majora. Acest partid s-a nascut din minciuna, fraudare si furt.

    Domnul Constantin Cojocaru a prezentat la OTV(televiziunea lui Dan Diaconescu) Legea Cojocaru care da inapoi poporului roman avutia furata de ciocoii de la putere. Mai mult de 1 milion de oameni au semnat atunci pentru Legea Cojocaru. Dan Diaconescu a luat semnaturile si le-a dus la tribunal zicand ca oamenii au semnat pentru partidul sau. In afara de asta, el a refuzat sa returneze semnaturile lui Constantin Cojocaru care de altfel era autorul Legii Cojocaru.
    Astfel a luat fiinta Partidul Poporului Dan Diaconescu(PP-DD), deci prin frauda, minciuna si furt. Sunt multe de spus!
    Adevaratul Partid al Poporului este cel al lui Constantin Cojocaru care intr-adevar va reda inapoi poporului avutia furata si are strategii reale de crestere economica si chiar de sustinerea economica a Basarabiei.

    Asa va spune un om care nu este afiliat politic si nici nu este inscris intr-o alta organizatie fie ea politica sau de alta natura. Asta e adevarul!

    Inca o data!
    Renuntati la PP-DD!
    Cu stima!

  34. Gheorghe cei egoisti

    PNL personal Domnul Antonescu refuză să susţină modificarea Legii cetăţeniei române şi ne numeşte necăjiţi.
    Mircea Gioană PSD – la Basarabeni trebuie de le dat cetăţenia română după modelul Vizei americane de emigrare.
    Adrian Năstase – prin OUG în 2002 suspendă pe o perioadă nelimitată acordarea cetăţeniei române Basarabenilor.
    Iliescu – vinde Basarabia Rusiei în schimbul postului de Presedinte al Romaniei după o înţelegere cu Gorbaciov şi Elţin.
    Ponta repetă ceia ce a spus Gioană şi Iliescu.
    Tericeanu a fost categoric împotrivă Basarabenilor.
    PDL – adica Guvernarea – depunerea acxtelor pentru redobândirea cetăţeniei române – taxa consulară -60 EURO.
    Transcrierea certificatului de nastere în registrul de stare civilă român – 130 EURO pe un certificat.
    Perfectarea paşaportului romanesc- 110 EURO
    Pentru a depune cerere la redobândirea cetăţeniei ai nevoie de un sac de acte care pentru a le aduna te costă 200 de EURO şi o lună pierdută pe la chişeuri.
    Micul trafic un calvar făcut intenţionat de guvernare.
    Basarabenii trebuie să prezinte 500 de EURO garanţie pentru a călători în Romania lege votată de toate partidele parlamentare.

    PARTIDUL POPORULUI – DAN DIACONESCU – BASARABIA A FOST, ESTE ŞI RĂMÂNE PE VECI PĂMÂNT ROMĂNECT plus strategia politică şi economică a PP-DD pentru Basarabia înscrisă în programul politic al partidului.

    Cum gîndiţi cu cine vor merge Basarabenii?

  35. drACro/Till Uil een Spiegel

    Pentru Gheorghe cei egoist: Au mers cu PP-CD iar acum, în ordine alfabetică, urmează PP-DD.

  36. Domana, sper ca va amintiti ce am cerut eu la intrunirea CMR de la Iasi. Recunoasterea imediata a cetateniei romane tuturor romanilor de dincolo de Prut. Si pedepsirea celor care au aminat-o. Nu s-a intimplat asta numai pentru ca si Romania e ocupata de straini, nici un partid de eliberare nefiind lasat sa se ridice. De aceea oficinele mafiote pe care le-ati enumerat nu sustin unirea. Sintem victime-frati si astazi. Dupa ce ne-am cuceri libertatea scapind de paraziti, ne-am putea uni cum se cade. Sa cersim securistilor si kgbistilor sa se uneasca e nedemn si inutil. M-a durut inima cind i-am vazut pe patriotii moldoveni cazind in plasa lui Iliescu sau Vadim. Nu repetati aceasta greseala cochetind cu neosecuristii PPDD, un partid de diversiune nascut prin frauda care compromite toate cauzele pe care se face a le sustine. Uniti-va politic cu fortele cu adevarat patriotice din Romania , care se caznesc sa se ridice. Sa iesim la lumina impreuna.

  37. Domnul Ioan Rosca concret cu cine?

  38. Vom merge cu PP-DD pentru că este unicul partid politic din Romania care a inclus în programul său Strategia politică şi economică a PP-DD pentru Basarabia.
    1. Repunerea în drepturile cetăţeneşti a locuitorilor din Basarabia conform Legii cu privirela recunoaşterea cetăţeniei române a locuitorilor din Basarabia şi Nordul Bucovinei din 04 septembrie 1941 act normativ neabrogat până în prezent. Modificarea art.43 aliniatul4 din Legea nr.119/1996 Cu privire la actele de stare civilă.(citeşte literatura şi arta din 08.09.2011).
    -Modificarea la minim a procedurii de opţinere a permisului de mic trafic.
    Eliminarea sumei de 500 de EURO ca garanţie la perfectarea vizei pentru călătorie în Romania.
    Numirea unui Ambasador de origine Română la Chişinău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *