De ce trebuie să condamnăm comunismul?

http://www.timpul.md/articol/de-ce-trebuie-sa-condamnam-comunismul–29884.html

Interviu cu dr. Marius Oprea, coordonator al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului  

comunistul-rosu-si-bita-de-asupra-libertatii.jpgO asemenea întrebare este cât se poate de actuală în jos-comunistii.jpgaşa-zisul stat independent şi suveran, R.Moldova. Comunismul a fost adus aici de sovietici, care, îndrăgostiţi de acest pământ românesc, ocupat cu forţa în anul 1940, nu au mai catadicsit să plece de aici. Moldovenii, paşnici cum îi ştim, i-au adoptat şi tolerat, ba, mai mult, de „dragul” lor, le-au însuşit şi limba. Deşi au trecut peste două decenii de când jumătate din Moldova, cea dintre Prut şi Nistru, a ieşit din lagărul sovietic, devenind independentă, comuniştii, dispăruţi o vreme de pe scena politică, au reuşit să se revigoreze, ei dictând şi acum în politica Chişinăului. Ocupanţii comunişti ruşi se simt ca la ei acasă din moment ce îşi permit să vandalizeze, în văzul poliţiştilor din PMAN, unicul monument consacrat tragediei basarabenilor, care consemna ziua de 28 iunie 1940 drept zi a ocupaţiei sovietice…

O discuţie pe această temă, a condamnării comunismului, am avut, recent, cu dr. Marius Oprea, personalitate cunoscută în România, preşedintele Asociaţiei pentru Memoria Victimelor Comunismului şi coordonator al Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului. A fost o adevărată lecţie de istorie, o întoarcere în timpul tiraniei comuniste.Domnia sa este poet, eseist, membru al Uniuni Scriitorilor din România şi licenţiat în istorie, autorul tezei de doctorat „Rolul şi evoluţia Securităţii (1948-1964)”.comunism.jpg

Prelegerea sa, prezentată la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, intitulată„ De ce trebuie să condamnăm comunismul?”, împreună cu un zguduitorul film documentar „Patru feluri de a muri”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Mircea Oprea, a stârnit un interes enorm în rândul auditoriului ploieştean.

– De ce trebuie să condamnăm comunismul? Iată o întrebare aflată pe buzele tinerilor, generaţie care pare interesată mai mult de prezent şi viitor, decât de trecutul sumbru, trăit de bunicii şi părinţii lor, mai ales că unii dintre aceştia regretă trecutul.

Vedeţi, aici este problema, atât în România, cât şi în cealaltă Românie, de dincolo de Prut. Tinerii nu realizează faptul că dacă prezentul este aşa cum îl simţim cu toţii, aceasta se datorează tot comunismului. Dacă în RM, comunismul e încă la vedere, la noi, în România, comunismul – declarat dispărut, s-a privatizat. În opinia mea, sunt peste 10000 de ticăloşi care profită încă de privilegiile dobândite înainte de 89. Foştii miliţieni se regăsesc în Poliţie sau în Justiţie, foştii securişti care au schingiut şi omorât oameni nevinovaţi sunt prosperi oameni de afaceri ( care s-au privatizat prin celebra metodă MEBO, de inspiraţie postsovietică, în urma căreia au apărut oligarhii), foştii activişti de partid sunt acum în Parlament; ei sau fiii lor. De ce credeţi că mulţi dintre parlamentari nu şi-au început CV-urile decât după 1990! Între toţi aceştia există legături subterane, greu de depistat.

– De ce credeţi că preşedintele Băsescu – care, la începutul mandatului său a declarat că v-a stârpi corupţia, iar, mai apoi, a condamnat public comunismul – nu mai pare preocupat de aceste probleme grave?

Simplu de răspuns! Domnia sa este rodul epocii în care a copilărit, a studiat şi s-a format. Este uşor de observat că discursul său este unul de tip naţional-comunist, asemenea celui însuşit în armată, la învăţământul politico-ideologic. De la comunişti a învăţat cutezanţa afişată, pe care o practică în politica sa. Elocventă în acest sens este şi declaraţia sa referitoare la Regele Mihai, pe care l-a făcut trădător. Cred că, în acele momente, era beat-mangă! Nici nu mă mai mir că securiştii, aflaţi acum în diverse posturi, care au fost deconspiraţi de noi, prin înaintarea dosarelor la Parchetul General, au ajuns să plece de acolo cu soluţia de NIP, niciun dosar neajungând astfel în instanţă.Un asemenea caz a fost aici, la Ploieşti, cu Vasile Paraschiv. Cei care l-au torturat în anii 80, identificaţi de noi, au fost catalogaţi cu …abuz în serviciu, ei beneficiind astfel de amnistie. Curat murdar!, cum spunea Caragiale.

– O conservare a mentalităţilor româneşti, împotriva cărora luptaţi, iată, de ceva ani. Când şi de ce v-aţi hotărât să vă angajaţi pe acest front de condamnare a comunismului?

Începutul a fost în 1987. Atunci am format un mic grup de studenţi disidenţi, în majoritate ardeleni, cu care am răspândit, prin facultăţile Universităţii Bucureşti, manifeste „Jos comunismul!”. Un an mai târziu am fost identificaţi şi anchetaţi. Eu urma să „beneficiez” de vreo 6-8 ani de puşcărie, dar, datorită generalului Iulian Vlad, care prevedea căderea regimului comunist, pedeapsa nu a fost pusă în aplicare. Securiştii m-au supus totuşi la un şir de umilinţe, pentru că am refuzat să semnez un angajament de colaborare cu Securitatea. Tatăl meu a făcut atunci un preinfarct, care, ulterior, s-a dovedit fatal. De atunci trăiesc cu marea apăsare în suflet că tata a murit din cauza mea. După 1989, m-am gândit cum să-i pedepsesc pe comunişti, scriindu-le istoria lor criminală. Pentru că dacă nu vom exorciza acest trecut, el ne va apăsa mereu, pe mine, cel puţin. Nu trebuie uitat faptul că au fost peste 10000 de oameni nevinovaţi, care au fost împuşcaţi şi îngropaţi în gropi comune, fără a fi judecaţi! Împreună cu cinci prieteni devotaţi cauzei, am plecat astfel în căutarea unui popor pierdut, a ţăranilor, de exemplu, care au dispărut doar pentru că au refuzat să dea cotele la stat sau să intre în CAP! Ei au fost împuşcaţi şi lăsaţi „ la vedere” în şanţul din faţa casei lor, al primăriei ori în alte locuri publice. Aşa s-a instaurat comunismul: prin mijloace de teroare, crimă şi sălbăticie. Un sătean în vârstă îmi spunea că atunci când auzea zgomotul unei maşini, toată suflarea satului se ascundea fiecare pe unde putea; se ştia că numai partidul şi securitatea aveau maşini.

– Ceea ce faceţi dvs, Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului, poate fi socotită o răzbunare sau o vânătoare de securişti?

Nu ne răzbunăm pe nimeni, dar, cum spunea Mircea Vulcănescu, nu trebuie să uităm sau să întoarcem ura cu ură.Camasta-i diferenţa dintre comunism şi creştinism. La comunişti, ura de clasă a fost motorul lor ideologic, în timp ce creştinismul se bazează pe iubire. Mijloacele noastre de luptă sunt însă extrem de modeste. Centrul de Investigare – sofisticat denumit astfel – se compune din cinci smintiţi, care umblă pe coclauri într-o amărâtă de Dacia papuc (care-i, de fapt, sediul Centrului), în căutarea celor ucişi mişeleşte, a locurilor unde ei au fost îngropaţi, fără mormânt, fără cruce, fără lumânare – cum se spune.

– Munca asta de arheolog al comunismului, care încearcă să recupereze istoria din…morminte presupune, pe lângă eforturi, şi nişte fonduri. Statul vă ajută cu ceva în acest sens?

Singura persoană care ne susţine demersul nostru patriotic de deconspirare a comunismului este scriitoarea germană de origine română Herta Muller, care, prin Fundaţia „Konrad Adenauer”, ne-a asigurat o donaţie de 10000 de euro/an. O sumă insuficientă. Beneficiem, în schimb, de ajutorul sătenilor, care ne sprijină, benevol, la dezgropări, în căutarea celor dispăruţi, pe care să-i readucem acasă – cum ne roagă rudele lor. Pare paradoxal, dar atunci când găsim un mormânt care ascunde un om, suntem cei mai fericiţi!

– Puteţi să ne daţi câteva exemple în acest sens?

Gropari fiind, de fapt, descoperim morţi, la propriu. Problema e că nu dezgropăm numai morţii, ci şi poveştile din ei. Există într-un sat din Bistriţa Năsăud o persoană care, atunci când pronuunţi cuvântul „tocăniţă”, începe să plângă. Când avea şase anişori, ea s-a trezit noaptea din somn cu o lumină în ochi. Din spatele luminii (lanternei-n.a.), o voce calmă şi caldă a întrebat-o ce a mâncat aseară împreună cu tatăl ei? Tocăniţă, a răspuns copila. Aşa au aflat securiştii că tatăl fetei pe care-l căutau se afla ascuns în casă. El a fost ridicat şi, timp de 8 ani, fetiţa nu a ştiut nimic de tatăl ei. Femeia trăieşte şi azi cu această culpă, că, cu ajutorul ei, tatăl a fost prins şi dus la puşcărie, timp de 8 ani! O altă femeie de pe Valea Arieşului ne-a trimis o scrisoare, în care ne cerea să recuperăm capul tatălui ei! Halucinantă rugăminte! Ce se întâmplase? În 6 februarie 1950, în plină campanie de căutare de duşmani ai poporului, miliţienii şi securiştii au reuşit să prindă un grup de vreo 20 de bărbaţi ascunşi în munţi. Aceştia sperau să reziste aici, în nişte buncăre, până la venirea…americanilor. Liderul lor era un fost maior în armată regală. Când au fost descoperiţi, cinci dintre ei – patru bărbaţi şi o femeie însărcinată în luna a opta – au fost împuşcaţi pe loc, iar 11 au fost ridicaţi şi dispăruţi fără urmă. Câţiva au scăpat însă, printre care şi un pădurar, care s-a ascuns la o stână. El a fost însă demascat de ajutorul lui de pădurar. Acesta era îndrăgostitlulea de soţia pădurarului, motiv pentru care s-a hotărât să-şi vândă stăpânul securităţii, pentru a pune astfel mâna pe femeia lui. Fiind prins, pădurarul a fost ucis. Peste un timp, ajutorul de pădurar i-a spus femeii mult-dorite că soţul ei, care se ascundea în pădure, a fost prins, ucis, trupul său fiind aruncat într-un pârâu, unde fusese mâncat de animale. Cum femeia nu l-a crezut, acesta s-a dus la pârâu, i-a tăiat capul pădurarului, pe care i l-a prezentat femeii. După ce a îngropat capul soţului la rădăcina unui liliac din curtea casei, femeia a acceptat să se căsătorească cu „ajutorul”, cu care a avut o fetiţă. Înainte de a muri, bătrâna i-a spus fetei că ultima sa dorinţă e ca lângă ea, în mormânt, să fie adus şi capul soţului. Fata, între timp ajunsă şi ea la vârsta a treia, a fost cea care ne-a adresat rugămintea de a scoate la lumină capul tatălui său, dorinţă pe care sperăm să i-o îndeplinim cât mai curând.

– Cu toate aceste atrocităţi, plus foametea, frigul din case şi multe alte „binefaceri” acordate poporului de către regimul comunist, nu puţini sunt nostalgicii care-l regretă pe Ceauşescu…

Aşa este şi înnebunesc când aud asemenea inepţii. Asta şi pentru că, nici după 21 de ani, regimurile politice succedate la putere nu au reuşit să readucă speranţa într-o viaţă mai bună, dimpotrivă. Ajunşi acolo sus, la putere, politicienii nu se mai gândesc la ce s-a întâmplat până-n 89 cu poporul român. Aproape fără excepţie, politicienii de azi nu sunt preocupaţi decât de interesele personale, cum se poate fura mai mult şi mai bine. Nici vorbă de luminarea trecutului, de a înţelege istoria. În fond, de a sluji interesele poporului care i-a ales, ale României, ajunsă pe ultimul loc în Europa, ca nivel de trai. Cât priveşte condamnarea cu adevărat a comunismului, cred că va veni o epocă în care cei născuţi mult după 89, ajunşi ei înşişi la maturitate şi cunoştinţă de cauză, vor înţelege caracterul criminal al comunismului – fie prin informaţiile diseminate în presă, fie prin lucrări ştiinţifice, fotografii şi mărturii. Se va atinge acel prag critic în care copiii îşi vor întreba părinţii: Cum de aţi lăsat să se întâmple toate acestea? Voi unde eraţi de nu i-aţi împiedicat să comită aceste crime? Răspunsurile, probabil dejenă, vor întârzia să apară…

– Dle doctor, vă mulţumesc pentru acest inedit dialog, urându-vă, totodată, să reuşiţi să scoateţi la lumină cât mai multe asemenea poveşti de viaţă şi, evident, pe eroii lor.

Ioan POPESCU, Ploieşti

Loading Facebook Comments ...

27 Comments

Add a Comment
  1. nu pot intelege,cum de a intrat in moldoveni asa de adanc aceasta ideologie satanista?.era o nimica dar mai sant si vorbitorii de l.rusa,ca si gagauzii,care cred,eu, ca se nasc cu genetica comunista, care ii stopeaza unele centre a creerului si nu pot analiza, si a percepe grozniciile acestui regim, in trecut, in prezent si pe viitor. cum observ , acestor triburi salbatice le plac intunericul si retrogradarea civila.

  2. tre de luptat cu ocupatia rusa nu himera kamunista

  3. Moldovenii sunt de fapt niste ratati care nu vor mai iesi niciodata din gubernia lor comunista.

  4. Este ridicol să ne aşteptăm de la Occident condamnarea comunismului.
    Ei nu pot să-l aşeze pe aliatul Stalin pe aceeaşi bancă de acuzaţii ocupată de Hitler.
    Or Ezhov, Beria, Vyshinski erau mai umani ca Goebbels şi Himmler- Astfel de explicaţii ne dau din Vest intelighentsiya kominternistă şi agenţii kremlinului, motivând necondamnarea comunismului.
    Ipocrizia acestor mascărici continue şi astăzi. Schroder, Merkel, Sarkozy, Berlusconi, Obama lista poate fi continuată.
    Rezultatul de azi ? Banda lui Putin face războaie in Caucaz, continue exterminarea minorităţilor şi poparelor sibiriene(citiţi adresarea Yanalo-Neneţilor către Medvedev) ucide jurnalişti şi oponenţi politici, ocupă 1/3 din Georgia şi România de est(RM) etc. etc.
    Va veni timpul când Occidentul va culege roadele pentru necondamnarea comunismului şi susţinerea regimului criminal nkvdist instaurat în Kremlin.

  5. FORTELE OCULTE:
    ASASINATE LA COMANDA contra Marii Re-Uniri cu România:
    Martirii Neamului Nostru:
    in ultimii 20 de ani de „Independenta”:
    ——————————————————————————————————————
    1. Mihail Garaz – impuscat in fata casei la 60 de ani – / 1930 – 1990 / – poet si publicist.
    2. Dumitru Moldovanu – un tânar patriot, omorât in Nov.1990.
    3. Ion Gheorghita – impuscat si el in fata casei la 52 de ani – / 1939 – 1991 / – poet.
    4. Grigore Vârtosu – mare patriot,
    impuscat in spate in iulie 1992 in razboiul cu rusii de pe Nistru.
    5-6. cântaretii cuplul Doina / Marin / – la 34 de ani – / 1958 – 1992 /
    si Ion Aldea-Teodorovici – la 38 de ani – / 1954 – 1992 /- «accident» inscenat.
    7. Ion Dumeniuk – la 56 de ani / 1936 – 1992 / – lingvist, publicist, otravit-iradiat.
    8. Ion Vatamanu – la 56 de ani – / 1937-1993 / – poet, publicist, savant,otravit.
    9. Nicolae Costin – la 59 de ani / 1936 – 1995 / – primar de Chisinau, iradiat cu cesiu
    impreuna cu soferul sau –
    10. Tudor Panus, care moare dupa 6 luni si el.
    11. Petre Teodorovici- la 47 de ani – / 1950 – 1997 / – cântaret, iradiat-otravit,
    care stia prea multe despre cei care i-au omorât fratele si pe Doina.
    12. Lidia Istrati – la 56 de ani – / 1941 – 1997 /- scriitoare, deputata,
    iradiata-otravita pentru curajul sau contra mafiotilor.
    13. Gheorghe Ghimpu, la 63 de ani – / 1937- 2000 / – disident, deputat, «accident» inscenat
    14. si colegul sau Ion Caftanat- / aflat la volan in aceeasi masina /
    15. Veniamin Apostol – la 62 de ani – / 1938 – 2000 / – actor, iradiat-otravit
    16. Ion Mija – la 63 de ani – / 1938 – 2001 / – cineast, iradiat-otravit
    17. Nicolae Sulac – la 65 de ani – / 1936 – 2003 / – cântaret, iradiat-otravit
    18. Iacob Burghiu – la 62 de ani – / 1941-2003 / – prozator si regizor, iradiat-otravit.

    4 ASASINATE in lanț:
    ————————————————–—————————
    19. Emil Loteanu /1936-2003/, cineast /otrava in cafea la Moscova, probabil era un fost agent,
    care cunostea prea multe despre presedintii comunisti ai RM, si devenise nesupus, deci periculos/.
    20. Grigore Grigoriu – /1941-2003/, actor, prietenul bun a lui Emil Loteanu,
    de aceea a fost si el anihilat printr-un «accident» aranjat.
    21. Traian Grigoriu – /1972-2004/, fiul lui G. Grigoriu, actor la Piatra-Neamt, care si el, sarmanul, probabil,
    stia câte ceva din culisele politicii ruso-moldovenesti: «accident» mortal, impreuna cu prietenul sau:
    22. Adrian Neacsu – /1972 -2004/, actor
    —————————————————————————————–
    23. Vladimir Nicu – la 76 de ani – / 1928 – 2004 / – istoric, om politic, iradiat-otravit.
    24. episcopul Doremidont – la 45 de ani – / 1961 -2006 /, » accident» la comanda.
    25. corpul lui Andrei Buzu, patriot si primar de Drasliceni, r. Criuleni a fost gasit intr-o fântâna.
    26. Victor Ciutac – la 71 de ani – / 1938 – 2009 / – actor, iradiat-otravit
    27. Grigore Vieru – la 74 de ani – / 1935 – 2009 / – poet national, «accident» inscenat.
    28. Ion Contescu – omorât in 2009, profesor, istoric, iradiat-otravit.
    29. Andrei Vartic, la 61 de ani – / 1948 – 2009 / – publicist, poet, savant, otravit-iradiat.
    30. Andrei Savciuc , la 21 de ani – / 1988 -2009 / – student la Bucuresti, «accident» inscenat.
    31. Tudor Cataraga – la 54 de ani – / 1956 – 2010 / – sculptor,
    32. / asasinat /»accident» rutier la comanda “/ impreuna cu sotia sa Dora /
    33. Vlad Gheorghelas – la 61 de ani – / 1950 -2011 / –
    cântaret, iradiat-otravit / cancer /.
    34. Andrei Buzu – patriot si primar de la PPCD in s. Drasliceni /Criuleni,
    omorât si aruncat intr-o fântâna la 4 August 2007.
    35. Valentin Ciobanu, fost vice-presedinte al PPCD, la 14 septembrie 1998, a fost omorat cu lovituri de rangi in mijlocul zilei, chiar in pragul casei sale.
    36. Leonida Lari – / la 62 de ani, 1949-2011 /
    scriitoare si martira nationala, iradiata la “cancer”
    si fratele ei Leonard Tuchilatu, poet /1951-1975/,
    “răpus” in armata ruseasca
    37. Vasile Vatamanu – / la 56 de ani , 1955-2011 /, deputat in primul Parlament democrat din 1990, jurnalist sportiv si mare prieten al familiei poetului martir Grigore Vieru. “Accident” rutier prin orbire din fata.
    ——————————————————————————————————————
    38.
    + PLUS 5 tineri torturati, schinjuiti si masacrati de catre teroristii-politisti mascati in aprilie 2009
    in timpul protestelor anti-comuniste si anti-voronin de la Chisinau:
    39. Valeriu Boboc /1985 – 2009/
    40. Ion Ţâbuleac
    41. Eugen Ţapu
    42. Maxim Canişev
    43. Radu Ciobanu
    ———————————————————————————–
    Bucovina de Nord si Sudul nostru care plâng:
    44.
    In 1993 patriotul si primarul Ion Rotaru din s. Boian, judetul Cernauti, si-a pierdut mintile dupa ce unul din fii sai a fost ucis în condiţii «enigmatice».
    45.
    Mihai Jar / 1960-1999 / mare patriot si directorul scolii românesti 26 din or. Cernauti — «moare subit» /otravit/.
    46.
    Adrian Dohotaru – la 56 de ani –/1939 -1995/ – diplomat român, «accident mortal» inscenat pe autotrasa de lânga Chilia la sud la Dunare.
    ————————————————————-
    47.
    + plus cei câtiva monahi tineri de la manastirile Capriana, Tipova, etc.
    omorâti pentru vederile lor pro-românesti / suntem in cautarea numelor lor /.

    N.B.
    + plus cele câteva sute de victime moldovene din timpul razboiului cu rusii de la Nistru din 1992.
    c)
    Daca cunoasteti si alte cazuri de asasinate politice,
    va rugam sa completati aceasta lista neagra a EROILOR NOSTRI.
    ——————————————————————————————————————
    Deci vedem ca timp de 20 de ani se duce o lichidare sis-tematica a celor mai importanti patrioti români moldoveni.
    CINE SUNT URMATOARELE VICTIME ?
    OARE NU AVEM CURAJUL SA DEMASCAM ASASINII NATIUNII NOASTRE SI SA STOPAM ACEST GENOCID ?
    AMINTIRE SI POMENIRE VESNICA PATRIOTILOR MOLDOVENI
    CARE AU FOST LICHIDATI PENTRU O CAUZA SFâNTA –
    ROMâNIA MARE !

  6. Ca sa-i conadmne Occidentul este nevoe mai intai sa-l condamnam noi,intrbarea este cine?Actualii guvernanti nici vant trece nu le trece, prefera mai bine sa lupte „de ochii lumii „cu ei zi de zi. Cit timp vor fi ei la conducere nu mai scapam de comunisti.

  7. Tot ce spuneți e adevărat. Dar atît timp cît vom trăi în sărăcie și mizerie,atît timp va trăi și comunismul în oameni.Sărăcie,mizerie,analfabetism, minciuna,frică,teroare,dictatură-toate sunt sinonime cu comunismul.Deci, nu prea avem cei învinui pe politicieni, că nu luptă cu comuniștii.Noi trebuie să-i învinuim de aceea că țin oamenii în sărăcie,mizerie,frică,teroare ș.a.Un om liber nu va fi niciodată comunist.Un om nu va fi liber niciodată,dacă nu va fi liber financiar( să aibă proprietate).Dacă rupem cercul acesta,să știți că am scăpat de comunism pentru totdeauna.

  8. Atentie, Marius Oprea nu condamna cauza, ci efectele.
    A condamna comunismul inseamna a condamna IDEOLOGIA, ori el nu face decat sa scoata in evidenta efectele, dupa cum o demonstreaza si denumirea institutiei pe care o coordoneaza: Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului.
    Ca Marius Oprea se sfieste sa condamne ideologia comunista, ba chiar sa simta afinitati pentru aceasta, o denota faptul ca el condamna initiativa privata si noua clasa a oamenilor de afaceri (dovediti sau doar banuiti de mijloace murdare de imbogatire).
    Desigur, o face condamnandu-i populist pe cei care prin diverse mijloace au ajuns sa se imbogateasca:
    „….la noi, în România, comunismul – declarat dispărut, s-a privatizat. În opinia mea, sunt peste 10000 de ticăloşi care profită încă de privilegiile dobândite înainte de 89.
    Foştii miliţieni se regăsesc în Poliţie sau în Justiţie, foştii securişti care au schingiut şi omorât oameni nevinovaţi sunt prosperi oameni de afaceri …”

    Marius Oprea se foloseste de prezentarea efectelor comunismului: tortura, lupta de clasa, spalarea creerelor prin ideologie, ca sa condamne tocmai privatizarile si pe oamenii de afaceri. Ori, daca cei, pe care-i numeste comunisti, se privatizeaza si devin oameni de afaceri, atunci nu mai avem de-aface cu exponenti ai comunismului, ci cu niste tipici profitori „de razboi”.

    Condamnarea CRIMELOR comunismului, trebuie sa fie un avertisment si un precedent pentru ca niciodata sa nu se mai intample asa ceva, iar pentru asta trebuie sa condamne, in primul rand, DOCTRINA comunista, pentru a nu se mai instaura un alt regim comunist.
    In fond, crimele comunismului nu sunt cu nimic mai prejos decat crimele nazismului. Atata doar ca la acesta din urma victimele au fost alese pe criterii rasiste, iar in cazul comunismului au fost alese pe motiv de clasa sociala.
    Ulterior, metoda de globalizare a ideologiei comuniste a imbratisat metodele naziste de epurare etnica, asa cum ne arata istoria URSS plina de crime la adresa popoarelor ocupate. Si tocmai aceasta metoda s-a transformat in ideologia actualului PCRM, partid care nu mai are nimic din ideologia comunista, ci este un partid ultra-nationalist moldovenist care-si propune anihilarea elementului romanesc. Iar Dodon se dovedeste tot un exponent al acestei ideologii.

    Din pacate, Marius Oprea este un justitiar care, asa cum spuneam, condamna efectele dar nu si cauza cu ale carei principii, dupa cum se constata din interviu, simpatizeaza: egalitarismul socio-economic.
    Ideea institutului domniei sale este excelenta, dar ar trebui sa mearga pana la radacina, la condamnarea cauzei, adica a ideologiei comuniste, deoarece numai dovedind caracterul criminal al comunismului se poate ajunge la interzicerea sa din viata politica a Romaniei.
    Reducand crimele la indivizi, se dilueaza efectul si este lasat in umbra sistemul-cauza.

  9. P-tru Tatiana
    în primul rând comunismul trebuie să fie condamnat de Rusia după care tot ea sa vina cu iniţiativa creării unui Tribunal International de genul Nurnberg.

  10. Excelentă remarcă a Domnului Popescu.

  11. KGB: in ACTIUNE !
    citat:
    “Conform reprezentantului ofiterilor SIS, una dintre operatiunile cele mai des utilizate impotriva partidelor si organizatiilor unioniste este asa numitul “pas inapoi”.
    Adica se infiltreaza partidul sau organizatia cu sustinatori vocali ai unirii, sau ai cauzei respective, dupa care sub diverse motive, acestia se retrag, facând public gestul lor si incercând astfel sa decredibilizeze partidul sau organizatia tinta si cauza sustinuta. Operatiuni de acest fel au fost realizate atât la Chisinau cât si la Bucuresti.”
    http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/4185-reprezentant-al-ofiterilor-sis-nu-tot-sis-ul-este-prorusesc-atentie-la-operatiunile-pas-inapoi.html

    UN PRIM ” PAS INAPOI ” KGB :
    27 dec.2011
    “Organizația Studenților Basarabeni din București
    se retrage din Platforma ”Acțiunea 2012”:

    http://www.basarabeni.ro/stiri/articol/organizatia-studentilor-basara-700/

    N.B..
    UN ALT MARTIR AL NEAMULUI DEZBINAT DIN ROMANIA MARE:

    Testamentul lui Andrei Savciuc, student basarabean la Bucuresti,
    omorât in “accident” la comanda in Nov.2009.
    Uniunea Nationala a Tinerilor Basarabeni din România
    (Uniunea Nationala a Tinerilor Basarabeni-Bucuresti)

    ” Dragi colegi, studenti basarabeni in România,
    ma adresez voua cu aceeasi libertate de spirit si va intreb:
    Pentru ce ne-am lasat orasele, casele si mamele din Basarabia?
    Pentru ce am venit aici, dincoace de Prut?
    Pentru ce am ales sa facem o scoala la kilometri distanta?
    Si nu fac retorica. Raspundeti-va la aceste intrebari.
    Fratilor, daca vrem cu adevarat schimbari, de ce ramanem de cele mai multe ori impasibili si ignoranti?
    Daca vrem cu adevarat sa facem ceva pentru casele de la care am plecat, ce ne impiedica sa ne unim fortele
    si sa realizam un proiect al nostru, al tinerilor?
    Am constatat ca se tot infiinteaza asociatii, ligi si organizatii ale studentilor basarabeni in România.
    Fiecare infiintare insa face sa ia amploare fenomenul disocierii tinerilor romani basarabeni.
    Oare nu ar trebui ca, dimpotriva, sa ne axam pe ideea asocierii intre noi? Oare n-am fost destul imprastiati?
    Chiar nu putem constitui o reala unitate? Unde ne este vointa?
    Suntem atat de dezbinati si inraiti. Nici nu ne mai intelegem in limba noastra romana. Mai ales ca acum trebuie sa se indrazneasca, trebuie sa ne pese de ceea ce se intampla in Basarabia.
    Mai ales ca acum trebuie sa se auda glasul tinerilor. In 1848 tinerii aveau glas, iar in 2009 tanarul roman abia de trage o vocaliza.
    In viata avem timp pentru a invata, a proiecta, a construi.
    Daca insa vom continua sa irosim timpul prin conflicte de orgolii si interese perfide, vom deveni o generatie de sacrificiu.
    Si pana la urma nu avem nimic de impartit.
    Dar avem de luptat IMPREUNA.”

    http://andreisavciuc.wordpress.com/
    http://blogosfera.md/view-post-v-97476-0-romana.html
    P.S.
    mesaj de la familia mucenicului Andrei Savciuc:
    ” Nu fiţi impasibili şi ignoranţi şi fie ca depărtarea de casă,
    de părinţi să fie cu rost.
    Cineva in mesajele pe care le-am primit a scris că cei care luptă
    pentru România Mare sfârşesc tragic,
    aşa precum Doina şi Ion Aldea Teodorovici,
    dar poate moartea lor este o pedeapsă tot nouă dată pentru faptul
    că nu-i preţuim îndeajuns atunci când sunt în viaţă.

    În unele mesaje Andrei a fost acuzat de greşeli care l-au costat viaţa, dar oare despre ce greşeli poate fi vorba;
    oare libertatea minţii, libertatea de a vorbi limba maternă
    pe pământul natal poate fi numită o greşală?!
    Cei care au aruncat astfel de cuvinte le dorim să fie binecuvântaţi
    cu înţelepciune şi să realizeze în viaţă toate acele lucruri
    pentru care ar putea fi numiţi oameni adevăraţi. ”

    http://andreisavciuc.wordpress.com/2009/10/27/pentru-doina-si-ion-aldea-teodorovici/#comments

  12. Trebe condamnat comunismul în totalitate, metodic si „nemteste” incepând cu ideologia, ororile ocupatiei (foametea, genocidul, deportarile) gulagul, reeducarea (spalarea pe creier) si ajungând în cele din urmã la Legea Lustratiei. Nu din razbunare, ci ca sã revenim la normalitate si ca generatiile urmatoare sã nu mai treacã prin ce am trecut noi.

  13. COMUNISMUL trebuie condamnat in mod hotarat si definitiv, nu numai pentru crimele comise in sitorie, DAR SI PENTRU CELE DE ACUM.

    FBS-ul este un copil al comunismului care si azi mai are o retea de teroristi, care comit multe faradelegi nu numai in interiorul Rusiei, dar si in spatiile fostelor republici – azi state independente.

    Structurile mafiote, clanurile oligarhice, bandele teroriste care vaneaza si omoara oameni inocenti, doar pentru faptul ca DORESC LIBERTATE sau sunt patrioti si isi iubesc tara …

    Aceste structuri criminale de origine comunista comit multe faradelegi atat in Rusia, cat si inafara, dorind sa restabileasca imperiul raului…

    Intelectualitatea rusa a inceput sa se dumireasca cine le este dusmanul principal… Toate popoarele vecine cu Rusia nu se simt in siguranta, din cauza acestor structuri criminale fsb-iste…
    Jos comunismul! Sa fie judecati macar si postportem comunistii vinovati de genocidul ROMANILOR BASARABENI!
    sA TRIUMFE ADEVARUL SI DREPTATEA. Unde este justitia? O papat-o Lupul????????

  14. Parlamentul Georgiei lui Saakashvili NU DISCUTA PRINCIPII SI VALORI 2 ani si jumatate, ca al nostru,,,,
    Parlamentul Georgiei a discutat DESCHIS zilele acestea situatia din Rusia, declarand in public ca cekistilor PUTINOIZI le va fi RAU DE TOT…

    DAR AI NOSTRI, ca brazii, verzi la minte, bat pasul tot pe loc, tot pe loc, si deloc! PRINCIPII SI VALORI…

    CUM vreti sa scapati de periculul iminet din Est, daca parlamentarii TAC, istoricii TAC, justitia TACE si noi, ca oile tot behaim incolo si incoace…

    xxxxxxxxxxxxxxxxxx

    ГРУЗИЯ. Грузинский парламент: «Путинским чекистам будет плохо»
    Время публикации: 27 декабря 2011 г., 08:53

    По сообщению ИА Грузия-Онлайн, один из лидеров парламентского большинства Грузии Гока Габашвили назвал события в России последствием авторитаризма, существующего в этой стране.

    «Текущие в России процессы являются признаком того, что чаша терпения населения уже переполнена», — отметил он на пресс-конференции 26 декабря.

    «В России идет консолидация широких групп вокруг правды. Люди поняли, что режим ФСБ, который управляет Россией за границами страны является агрессивным, а внутри авторитарным. Волна протеста вызвана именно этим и думаю она еще более усилится», — отметил Габашвили.

    Депутат указал, что для правящей команды России будущая жизнь будет непростой. «Действующему режиму придется учесть новую реальность. Ситуация в России и поле действий, явно изменились. Люди не больше молчат и к этому добавляется и то, что международный настрой в адрес режима Путина, резко изменился. Он не был хорошим и до сих пор, но сегодня он особенно критичен и на это указывает хотя бы принятая Европарламентом резолюция, которая напрямую призывает Москву, провести повторные парламентские выборы», — отмечает Габашвили.

    По его словам, волна протеста, характеризующая в 2011 году Египет, Тунис, Сирию и другие арабские страны, постепенно приближается и к Путину. «Это неизбежно. Протестующий настрой и выборы 4 марта, не будут легкими для Путина», — отметил депутат.

  15. Tarile Baltice NU TAC, ci bat alarma, atentionand NATO de concentrarea fortelor armate rusesti la granita…
    POLONEZII nu mai vor sa taca ADEVARUL despre actul terorist de la Smolensk… cand a fost omorata ELITA POLONIEI…

    parlamentarul ANTONI MACIEREWICZ a declarat deschis ca rusia este vinovata, si ca acesta a fost un act terorist…

    http://uwazamrze.pl/2011/12/20560/i-nagle-slychac-krzyki-przerazenia/
    http://www.se.pl/wydarzenia/kraj/antoni-macierewicz-przekonuje-ze-to-by-zamach_219820.html

    http://jflibicki.salon24.pl/376385,w-dzisiejszym-uwazam-rze-macierewicz-ma-plan-budapeszt-ii

    XXXXXXXXXXXXXXXxxxx

    КАТЫНЬ-2. Мацеревич открыто обвинил Россию в теракте и убийстве Качиньского

    Время публикации: Сегодня в 01:06

    Председатель парламентской комиссии по расследованию Смоленской трагедии Антони Мацеревич открыто обвинил Россию в теракте в интервью варшавскому еженедельнику Uważam Rze…

    — Что вы знаете о том, что действительно произошло утром 10 апреля 2010 года в аэропорту Смоленск-Северный?

    — Там, конечно, была убита польская национальная элита. Это неоспоримо. Она летела на правительственном самолете Ту-154М в составе делегации, чтобы отдать память полякам, убитым советчиками в Катыни.

    Сейчас мы абсолютно точно знаем, что эта катастрофа не была результатом ошибки пилотов или естественной аэродинамики самолета. Мы знаем, что имеем дело с действием третьей стороны. Самолет развалился в воздухе, он не задевал никакого дерева, и только позже упал на землю.

    — Когда и где был решающий момент? Другими словами, в каком месте произошла трагедия, раз мы говорите, что самолет не ударялся ни о землю, ни о дерево?

    — Обломки Туполева упали на землю, вероятно, с высоты 15 метров, хотя, как представляется, основной момент катастрофы произошел на высоте 26 метров, когда от машины отвалилось крыло. Это было началом катастрофы. Через несколько мгновений, на высоте 15 метров, на самолет воздействовала сила и его разрушила.

    — До сих пор русские и польские агенты единодушно официально утверждают, что произошло столкновение с березой, что вызвало трагедию.

    -Ничего этого не было. Крыло отвалилось в воздухе на высоте 26 метров, на большой высоте от березы».

    ……….

  16. Motivul tuturor nenorocirilor noastre nu sunt doar ruşii şi comuniştii. Aceste subiecte, cîntate pe o strună, „discutate” la infinit pe acest blog, derutează lumea de pe făgaşul adevărului adevărat. Decăderea totală şi definitivă a moralităţii liderilor politici, oligarhia, mafia, tîlhăria sunt cauza sărăciei şi a dezmăţului de pe acest multpîăimit pămînt. Anume de aici vine tot răul care intră nestingherit în viaţa fiecăruia din noi. Noi suntem de vină, că ne prefacem a nu vedea aceste lucruri, sau ne este frică să le divulgăm. iar unora chiar le convine să spună la nesfîrşit poveşti demodate despre ruşi şi comunişti. Uitaţi-vă în jur şi apreciaţi raţional realitatea, nu vă lăsaţi pradă sentimentelor.
    M-am săturat de plînsetele voastre!
    La mulţi ani!

  17. Pt Tira

    Ceea ce spuneti de furat – tot comunistii si bolsevici au stricat lumea si ne-au adus aceasta pacoste si noua, pe capul romanilor. Deci legatura este – comunistii sint contra proprietatii private, de unde, din proprietatea obsteasca, a tuturor, construita din cea privata, poti fura la infinit, sefii sa te aiba la mina si sa te santajeze, sa te faca un zombi, pentru ca te au la mina. De aici, organele de reprimare, actiunile lor, cumparate, bine platiti angajatii lor si educati cu ura fata de cetatean. Iar cei din jur, intimidati, nici nu cricnesc, dupa ce sint lasati fara averea muncita.Plus organizarea buna, intre ei, a tilharilor.

  18. Mortul inca-i viu! UNIUNEA SOVIETICA inca nu a murit, dar va muri! Timpul nu-l poti intoarce inapoi!

    Proiectul Uniunii Euroasiatice s-a nascut deja mort fiind, pentru ca autorii continua sa fie nostalgici dupa URSS…

    ASA SCRIE GAZETA.RU de azi.
    http://www.gazeta.ru/comments/2011/12/29_a_3951765.shtml

    Советский Союз еще не умер. Но он умрет: время вспять не повернуть. И проект Евразийского союза мертворожден именно потому, что его соавторы постоянно эксплуатируют ностальгию по СССР.

    Как и следовало ожидать, двадцатилетие подписания беловежских и алма-атинских соглашений, положивших конец существованию СССР, было отмечено очередной волной стенаний и проклятий. По традиции отличилась ЛДПР, потребовавшая привлечь к уголовной ответственности «лиц, виновных в развале СССР».

    Между тем заявления именно о развале как минимум некорректны. Дело в том, что СССР прекратил существование лишь де-юре — де-факто он жив до сих пор. Ежегодные истерики по поводу его безвременной кончины сродни поминкам по человеку, который слеп на оба глаза, глух на оба уха, ходит только под себя, но еще дышит и слабо подергивается.

    Констатация смерти СССР базируется на ложной посылке: «И вы утверждаете, что этот жалкий старикашка и есть тот самый Иван Михайлович, который в лучшие годы махом выпивал ведро водки и одним ударом сшибал с ног быка?! Да ничего подобного! Его и зовут по-другому: не Иван Михайлович, а просто Михалыч!»

    Действительно, Советский Союз сейчас зовут по-другому — Содружество независимых государств. И действительно, СНГ по сравнению с СССР — немощная развалина, не способная не то что встать и пойти, но даже выругаться или почесаться. Но это не значит, что это не тот же самый субъект, кончину которого все так горестно оплакивают.

    Разве мы удивляемся тому, что могучий здоровяк, гнувший пальцами монеты, через несколько десятков лет превращается в сгорбленного инвалида, с трудом волочащего ноги? И мы не утверждаем, что теперь это совсем другой человек.

    Точно так же и СНГ — это тот же СССР, но в другой стадии своего существования и с другим уровнем жизнеспособности. Да, сегодня СНГ совсем не похож на двухметрового Ивана Михайловича, начинавшего день с хорошей затрещины кому-нибудь из многочисленных сыновей. Но и СССР в свои последние годы походил на этого грозного детину лишь издали. Он начал сдавать уже в середине 1980-х, после того как его хватил апоплексический удар в виде глубокого экономического кризиса. Когда к началу 1990-х дефицит союзного бюджета составлял десятки процентов ВВП, а государственный долг приближался к 100 миллиардам долларов, от былой мощи этого субъекта мировой политики осталась даже не тень, а пшик.

    Вырвавшиеся из-под отцовской опеки сыновья — союзные республики ударными темпами (войной суверенитетов, отказом платить налоги в союзный бюджет и пр.) доводили родителя до цугундера. Попытка стукнуть в августе 1991-го кулаком по столу ничем, кроме конфуза, при таком состоянии здоровья закончиться не могла. В итоге детки, окончательно убедившись в полном упадке сил главы семейства, дружно постановили отстранить его от управления хозяйством и положить на печку.

    Но хоронить-то его никто не хоронил! Напротив, алма-атинские соглашения означали сохранение СССР, но в другом статусе. По сути, СНГ — не что иное, как СССР, но без скрепляющего каркаса репрессивной машины в виде КПСС и органов безопасности.

    Ахиллесова пята обвинений, предъявляемых плакальщиками по СССР, заключается именно в отрицании факта, что

    единство Союза обеспечивалось в первую очередь угрозой прямого насилия по отношению к любой из его составляющих, которая попыталась бы воспользоваться правом выхода из «добровольного» объединения. Неудача попыток вернуть в «семью» прибалтийские республики, а затем и провал авантюры с ГКЧП убедительно продемонстрировали, что этой угрозы больше нет.

    В таких условиях сохранить СССР хотя бы в урезанных рамках — без Прибалтики, Закавказья, Молдавии — было возможно исключительно за счет безвозмездных уступок РСФСР всем остальным союзным сестрам и братьям.

    Да и то вряд ли: едва ли не все республики СССР были свято убеждены, что Россия сосет из них соки, и без ее гнета они буквально на второй день начнут жить припеваючи. На поступающие же из РСФСР энергоресурсы смотрели по-детски бесхитростно: «Ну, так Россия нам по гроб жизни должна! И вообще, наше — это наше, а то, что у России, надо по-братски поделить!» Так что и односторонние уступки не помогли бы российскому руководству сохранить Союз (будь у него такое желание): они были бы восприняты как сами собой разумеющиеся и не требующие ответных любезностей.

    Следует также указать на обыкновение плакальщиков по СССР совмещать тоску по единой державе с воплями негодования по поводу низкого уровня жизни российского населения. Тогда вопрос: готовы ли они были оплатить видимость сохранения Союза еще бόльшим снижением этого уровня? Ведь отсутствие ресурсов для принудительного поддержания единства пришлось бы компенсировать усиленным субсидированием «братских» экономик. Ответ: нет. И, следовательно, все их стенания — это банальное политическое лицемерие, основанное на стремлении заработать популярность дешевой демагогией.

    Надо сказать, что Россия немало сделала для того, чтобы сохранить СССР хотя бы в форме СНГ. В частности, какое-то время она и впрямь субсидировала экономики бывших союзных республик дешевыми энергоносителями — правда, в основном в «лихие 90-е»: в путинский период данные субсидии были сведены к нулю и в настоящее время в сильно урезанном виде сохранились, пожалуй, только для Белоруссии. В любом случае

    сохранение с частью стран СНГ безвизового режима, поддержание хотя бы в жиденькой форме совместного культурного пространства означает, что СССР продолжает пусть растительную, но все-таки жизнь.

    И, напротив, требования ввести визовый режим со странами СНГ, ограничить права прибывающих оттуда граждан — это требования умертвить все то живое, что еще теплится в усохшем тельце СССР.

    Конечно же, отсутствие визового режима и обустроенных границ со среднеазиатскими республиками создает для России массу проблем, самая серьезная из которых — растущий с каждым годом наркотрафик. Но решать эту проблему путем примитивного перекрытия границ значит признать: нам плевать на все, что осталось от СССР, мы не хотим его сохранения ни в каком из возможных видов. Это будет цинично, зато честно. А совмещение национализма с плачем по СССР — самое обыкновенное жульничество.

    С другой стороны, из того факта, что СНГ — это СССР периода дряхлости и упадка, логически вытекает вывод о безнадежности наблюдаемых сегодня попыток «евразийской» интеграции. Да, это гуманно — помочь больному старику: помыть его, накормить, полечить и уложить в мягкую постель. Но наивно верить, что эти действия вернут ему молодость. Речь можно вести исключительно о достойной старости, но никак не о начале новой жизни. Кто обещает второе, тот как минимум лукавит.

    О мертворожденности проекта Евразийского союза говорит именно эксплуатация его соавторами ностальгии по Советскому Союзу. Для Владимира Путина это прежде всего предвыборный ход: слишком мало у него осталось средств, с помощью которых он мог бы оживить интерес избирателей к себе. Но беда в том, что руководители стран, подписавших с РФ документы о создании этого союза, прекрасно все понимают, а следовательно, рассматривают проект с сугубо утилитарной точки зрения. Конечно, единое экономическое пространство было бы безусловным благом для всех, однако велика опасность, что и казахстанское, и особенно белорусское руководство постараются извлечь из альянса одностороннюю выгоду, исходя из того, что если России (Путину) все это нужно, то пусть она (он) за это и платит. Они же будут выполнять договоренности лишь в той мере, в какой это выгодно им. Опыт долголетнего экономического сотрудничества России и Белоруссии в рамках Союзного государства — убедительное тому доказательство. Полагать, что присоединение еще одного авторитарного режима к подобному «сотрудничеству» кардинально изменит суть последнего, не более чем иллюзия.

    СССР еще не умер. Но он умрет, потому что время вспять не повернуть. Это не означает, что любая попытка интеграции на постсоветском пространстве изначально безнадежна. Рано или поздно что-то такое произойдет, однако непременной предпосылкой этого будет честная и трезвая оценка реалий и возможностей, а также осознание того обстоятельства, что

    добровольно объединяться могут только государства с более или менее демократическим политическим устройством. Максимум, на что способны автократии и (полу)авторитарные режимы, — на аннексию и «недружественное поглощение».

    В основе создания СССР лежали именно последние два фактора. И именно поэтому его время прошло, а сам он из цветущего мóлодца превратился в умирающего старца.

    Автор — руководитель отдела политологии фонда «Индем».

  19. Noi sintem Moldoveni, n-am fost nu sintem si nu vom fi niciodata romani! Noi Moldovenii am supt odata cu laptele matern ura fata de romani, Noi Moldovenii copii fiind am plins odata cu bunicii nostri care plingea amintindu-si de jugul roman instaurat in anii 1918-1940! Noi Moldovenii am luptat cot la cot cu Eroii aparindu-ne tara in 1941 cind hoardele fasciste romane au trecut hotarele Patriei noastre! Chiar la acelas pichet de graniceri – pichetul celor trei eroi noi iam hranit cu plumb pe cotropitorii romani, Noi o mina de Oameni de 60 la numar am trimis pe ceea lume in jur de o mie de romani! Republica Moldova e o Tara mica, dar nu poate fi invinsa de romania, daca fiecare din noi va lua arma in mina vom distruge de pe fata pamantului aceasta tara de stransura numita romania! 60 de Eroi Moldoveni au distrus 1000 de romani, noi un milion de Moldoveni apti de lupta vom distruge romania din temelii! Traiasca Republica Moldova!

  20. Serghei, esti un CRIMINAL paranoic care merita sa fie judecat pentru invrajbirea si ura nemotivata.

  21. http://www.shturmnovosti.com/pages/32177.html?utm_source=twitterfeed&utm_medium=twitter

    Revolutia in Rusia va fi si toti criminalii zombati ca alde Serghei trebuie trasi la raspundere.

  22. Serghei,
    DUPA CUM VEDEM, comunismul nu are nationalitate. Diavolii nu au o Patrie.

    Tu esti o lepadatura, CA SI BORONIN CARE S-A LEPADAT DE TATA-SAU si de bunicul lui

    Esti mai rau decat un rus. Ca si rusii nu mai vor comunism si nici expansiune. Si ei sufera din cauza tampitilor. Au si ei destui.

    Intre timp RUSIA va fi Islamizata, iar Moscova degraba se va numi MOSkVOBAD, Siberia va fi ocupata de China…

  23. BANDITII SI CRIMINALII DIN TRANSNISTRIA
    SE PRIMBLA LIBER PRIN CHISINAU,
    CU ACORDUL KGB DE KISINAU SI AIUREA !
    ————————————————————-
    Ilie Cazac: “Încă mă simt închis”
    http://www.zdg.md/oameni/ilie-cazac-inca-ma-simt-inchis/comment-page-1#comment-131785
    A fost ţinut 20 de luni în detenţie ilegală în Transnistria şi a avut timp suficient să înţeleagă care sunt riscurile vieţii unui cetăţean al R.Moldova la Tighina, ce înseamnă sprijinul familiei şi cât valorează patriotismul. După eliberare, deşi încă nu poate reveni în casa sa, iar alta nu are, continuă să creadă în ceea ce a crezut: modestie şi efort continuu.
    Deşi consideră că a fost pedepsit pentru patriotismul său,
    Ilie Cazac nu renunţă la această luptă.
    «Da, sunt ani de zile de când militez pentru drepturile şi libertăţile oamenilor din Transnistria. În 2004 am protestat în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse pentru dreptul copiilor din liceele cu predare
    în limba română din Transnistria să meargă liber la şcoală.
    Şi acum sunt de aceeaşi părere că trebuie să luptăm pentru drepturile oamenilor rămaşi acolo,» spune cu însufleţire Ilie Cazac.
    Acum, când merge pe străzile Chişinăului, surprinde în mulţime oameni care, crede el, ar trebui să îi ia locul la penitenciar.

    «Deja de 4 ori i-am zărit pe securiştii din Transnistria pe străzile Chişinăului. Ce fac ei aici? Pe cine mai urmăresc?
    Cine sunt următoarele lor victime? Am încercat de câteva ori să îi prind. Merită să treacă şi ei prin ceea ce am trecut noi acolo.
    Acest stat trebuie să pedepsească adevăraţii vinovaţi»,
    conchide Ilie Cazac.
    /Alina RADU/

  24. Serghei, iti doresc sa ajungi pe mana mea ca sa-ti aplic legea shariatului.

  25. in asa stat mafiotizat ca RM condamnarea comunismului nu va fi niciodata

  26. Alți doi criminali achitați

    Ziua de 29 decembrie începea promițător, dar mi-a fost distrusă de o știre. O știre care probabil îmi va afecta serios ultimele zile din acest an. CRIMINALII Papuc și Botnari au fost ACHITAȚI.

    Fraților, lăsați-mă să înjur odată tare și să-mi bag tot ce se poate de băgat în țara asta de rahat. O țară de RAHAT!!! În care absolut nimic nu funcționează, în care criminalii scapă basma curată, obțin un fel de certificate de virginitate de la judecători și apoi flutură cu ele prin fața rudelor celora de care au abuzat sau i-au omorât.

    Nu, sigur că eu n-am crezut niciodată că ar exista măcar cea mai mică șansă ca acești doi CRIMINALI, PAPUC și BOTNARI, să stea vreo zi la pușcărie. Într-o pușcărie în care stau sute de amărâți nevinovați, băgați acolo de acești doi criminali, precum și de mulți alții ca ei. Dar măcar să fie purtați prin instanțe vreo câțiva ani, măcar o sentință cu suspendare, măcar o amendă. Dar nu fraților, judecătoria lui Ion Țurcanu… îl știți pe Ion Țurcanu, nu? Dacă nu, vă amintesc eu – acel judecător alcoolic, care conducea beat muci prin centrul capitalei și care-și bătea joc de doi agenți ai Poliției Rutiere.

    Deci judecătoria condusă de un ALCOOLIC pohuist, (cum se spune pe la moldoveni), căruia îi este în cot de lege, achită doi CRIMINALI, doi TRAFICANȚI de droguri, doi indivizi din ordinul cărora au fost omorâți cel puțin vreo 5 oameni, și multe alte sute au fost băgați prin spitale.

    Fierbe sângele în mine în momentul în care scriu aceste rânduri. Fierbe pentru că eu m-am întors acum vreo 4 ani în țara asta de RAHAT pentru a schimba ceva. Fierbe, pentru că eu mi-am pus viața în pericol în aprilie 2009(cei care au impresia că vorbesc în vânt, să vadă ce scriam eu în aprilie 2009), fierbe pentru că eu am umblat toata vara lui 2009 și-am amăgit oamenii că CRIMINALII Papuc și Botnari vor înfunda pușcăria. Da fraților, i-am amăgit, și voi i-ați amăgit, doar că noi atunci chiar credeam în ce spunem. Noi credeam că o să-i aducem la Putere pe Filat și Ghimpu și ăștia or să facă justiție și dreptate. Visuri și amăgiri.

    Ia priviți fraților, la următorul material video. Priviți-l pe individul ăsta, ajuns Premier datorită oamenilor morți și schilodiți și a unor proști precum noi, care i-am făcut campanie electorală. Amintiți-vă ce declara el în 2009, când încă nu era Premier și nu-și făcea implanturi de păr:

    http://www.youtube.com/watch?v=rl-7Wcsme5o&feature=player_embedded

    Apoi priviți cum arată corpul acestui om. Om pe care-l cunosc personal și care a umblat prin spitale mai bine de un an de zile pentru a se însănătoși. Om care a promis și el, la fel ca mine, la fel ca voi toți, că Filat și Ghimpu îi vor trage la răspundere pe criminali.

    http://www.youtube.com/watch?v=eI3W_cyBs2g&feature=player_embedded

    Acuma vedeți ce s-a întâmplat cu Țîbuleac, cel ce ba sărea de pe stâlpi, ba de pe clădirea Parlamentului.

    http://www.youtube.com/watch?v=0Yal2_4ZLw4&feature=player_embedded

    Amintiți-vă și de Eugen Țap, spânzurat cu șireturile, tot în noaptea zile de 7 aprilie.

    http://www.youtube.com/watch?v=A83u_ROE5T4&feature=player_embedded

    Iar acum Victor Boboc, cel ce dacă nu se găseau acele imagini video în care se vedea clar cum era lovit cu picioarele în cap, atunci murea într-o încăierare cu drogații sau intoxicat cu gaz. Apropo, lovit cu picioarele în cap, dar tot fără niciun vinovat găsit.

    http://www.youtube.com/watch?v=HGd_b1b5HVI&feature=player_embedded

  27. tudor_petrosani ( ionescu tudor)

    SERGHEI : Nu vrei sa ma „distrugi”,si pe mine,taran borit ce esti ? Dar banuiesc,sincer,cam cine este in spatele acelui nyk,chiar daca nu sunt din RM ! Boratura,ca si ceilalti „60”,ca sa nu spun o cifra mai realista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *