In zillele de 2-3 iulie, o delegatie a PNL din R.Moldova, formata din Alexandra Can, vicepresedinte, Ludmila Bolboceanu, presedinte OFNL, Lucia Balmos, vicepresedinte al OMC, Vitalia Pavlicenco, au participat, la invitatia OFL din Romania, la un Program politic la Iasi „Femeile liberale pot ajuta Romania”, condus de deputata national-liberala, presedintele OFL Lucia Varga. La program au participa si doua reprezentante ale PL din R.Moldova. Postam mai jos Mesajul de salut al delegatiei PNL din R.Moldova. Doamnele din delegatia PNL au fost active, ca de obicei. Participantele au primit diplome, iar Vitalia Pavlicenco a primit premiul „Pentru cea mai experimentata politiciana”.
MESAJ DE SALUT
catre participantii la Programul de pregatire politica “FEMEILE LIBERALE POT AJUTA ROMANIA” (Iasi, 2-3 iulie 2011) din partea Delegatiei PNL din Republica Moldova
Dragi prietene, dragi prieteni,
Vă adresăm un salut național-liberal din Republica Moldova, exprimînd recunoștință echipei de la Iași, pentru că ne-a oferit oportunitatea săparticipăm la acest Program. Avem, cu această ocazie,posibilitatea de a vă aduce la cunoștință sprijinul nostru public, politic, moral, chiar și logistic, acordat constant în toate scrutinele de pînă
acum – în alegerile parlamentare, europarlamentare și prezidențiale – PNL din România. De asemenea, ne exprimăm, încă o dată, mulțumirea pentru Scrisoarea de sprijinire a PNL din Republica Moldova, semnată de Președintele PNL din România, Crin Antonescu, anul trecut, în alegerile din 28 noiembrie 2010.
Sperăm să fim în măsură să vă sprijinim și pe viitor, în alegerile din România, ce urmează și pentru cei cu cetățenie română din cel de-al doilea stat românesc.
În anii precedenți, 2001-2005, echipa PL, în formula național-liberală, a avut o bună cooperare cu PNL din România – ambele partide fiind în opoziție.
După unele evoluții politice de la noi, echipa național-liberală a reconstituit PNL, a treia oară, în Republica Moldova, la 16 decembrie 2006, renăscînd, astfel spiritul național-liberal, prin implicarea, în
special, a unor tineri energici și a unor doamne active, care promovează curajos principiile liberale autentice, valorile românești, atașamentul la regăsirea, cît mai rapidă, a românilor de pe cele două maluri de Prut într-un spațiu comun.
PNL din Republica Moldova optează pentru omogenizarea spațiului politic între cele două state românești și speră că, într-un viitor previzibil, să devină Filiala din Basarabia a PNL din România. Pentru asta muncim astăzi cu toții.
Dorim succes participanților la seminar, sperăm să avem și discuții informale utile și invităm echipa național-liberală feminină la Chișinău.
Vă mulțumim.
Vitalia Pavlicenco, presedintele PNL din Republica Moldova
Iași, 3 iulie 2011
Bine ati venit la mine in oras 😀
Sa mergeti in Parcul Copou si sa vizitati Targul de Ceramica Cucuteni 5000 si Targul Mestesugarilor din Parcul Expozitiei (langa Gradina Botanica). Au loc ambele in acest weekend.
http://www.dailymotion.com/video/xjnl26_targul-ceramica-cucuteni-5000-iasi-2011_creation
Pt Liviu
Va multumesc pt sugestii.
Godea: Nu va fi niciun fel de acord în AIE
Cele trei componente ale AIE nu vor semna niciun acord de constituire a alianțelor locale. Cel puțin așa consideră ex-deputatul PLDM, Mihai Godea.
„Certurile aprinse niciodată nu au avut la bază obiective de reformă. Acesta e felul de a fi al politicii moldovenești. Mie mi se pare că nu va fi niciun fel de acord de constituire a alianțelor locale. Felul cum au început discuțiile în acest proces este total greșit și toate cele trei componente ale AIE sunt de vină”, a declarat Godea la Jurnal TV.
El a precizat că, în rezultat, vor fi create alianțe ad-hoc. „Din ceea ce se vede mă duce la gândul că se dorește crearea unor alianțe ad-hoc, adică așa cum se vor așeza lucrurile”, a mai spus liderul Platformei Alternative Democratice.
Totodată, Godea nu-l condamnă pe Vlad Filat că și-a luat vacanță. „Pur omenește îl înțeleg. După o perioadă politică atât de încinsă, poate și a avut nevoie de odihnă. Indiferent de cine și cum este în țară, lucrurile trebuie convenite și decise. Peste o săptămână, s-ar putea să fie târziu”, a atenționat fostul membru al PLDM.
Rîșcani: PCRM a votat pentru un președinte de raion liberal-democrat
Reprezentanții Partidului Comuniștilor din cadrul Consiliului raional Rîșcani au votat alături de reprezentanții Alianței pentru Integrare Europeană . În rezultatul votului, reprezentantul PLDM, Ion Parea, a fost desemnat în funția de președinte de raion. Pentru candidatura lui au votat 26 de consilieri din totalul de 33, dintre care 7 voturi au venit de la reprezentanții PCRM, informează Publika TV.
Rîșcani este primul raion care și-a desemnat președintele. Ion Parea a fost unica candidatura propusă. Precizăm că în urma scrutinului din 5 iunie, Partidul Comuniștilor au obținut 14 mandate de consilieri raionali, PLDM – 7, PD – 6, PL – 2, PSD -1 și alte 3 mandate au revenit candidaților independenți.
UNIMEDIA precizează că partidele membre ale AIE au obținut majoritatea în toate cele 26 de raioane ale țării. Liderii celor trei partide au convenit că vor semna un Acord privind formarea administrațiilor locale și au exclus orice coaliție cu comuniștii. Totodată, PL, PD și PLDM nu pot găsi o formulă de comun acceptată pentru a împărți puterea în raioane. Liberalii vor ca puterea locală să fie formată reieșind din procentul acumulat la nivel de republică. Democrații au o poziție asemănătoare, doar că vor ca municipiul Chișinău să fie exclus din procentaj. Totodată, PLDM are o viziune total diferită, care este calificată drept una egoistă de către colegii din AIE. Formațiunea pledează pentru împărțirea funcțiilor reieșind din mandatele obținute de partide în fiecare raion.
Sursa: UNIMEDIA
Pt toti
Fracţiune comună PCRM – PLDM într-un consiliu local de la Ocniţa
Reprezentanţii Partidului Comuniştilor (PCRM) şi Partidului Liberal Democrat (PLDM) din cadrul Consiliului satului Sauca, raionul Ocniţa, au constituit o fracţiune comună, notează Info-Prim Neo cu referire la aleşii locali şi oficiali ai satului Sauca.
Secretarul Consiliului sătesc, Sabina Popovici, a declarat pentru Agenţie că fracţiunea PCRM -PLDM a fost constituită vineri, 1 iulie, în cadrul şedinţei Consiliului sătesc Sauca. Ea a precizat că formarea fracţiunii a fost oficializată printr-un proces verbal semnat de 7 consilieri, inclusiv 6 consilieri PCRM şi 1 PLDM.
Primarul satului Sauca, Iraida Jitari, care la moment este şi consilier local din partea PCRM, a declarat că formarea fracţiunii nu a fost motivată de neînţelegeri la capitolul adoptarea deciziilor. Iraida Jitari afirmă că fracţiunea a fost constituită la iniţiativa şi dorinţa atât a consilierilor PCRM, cât şi a consilierului PLDM.
„Nu avem probleme, oricum avem majoritatea în Consiliul sătesc. Dar aşa a fost dorinţa consilierilor. Dacă reprezentantul PLDM a fost de acord să conlucreze cu noi, de ce să nu îi primim cu noi? Iniţiativa a fost comună. Noi nu suntem contra să conlucrăm cu oricare ar fi , numai să fie totul normal”, a spus Iraida Jitari.
Sursa: INFO-PRIM.MD
Bravo femeilor din PNL,adevaratele si SINGURELE femei,care stiu ce vor,si stiu originea neamului lor 1 Sunt mandru,ca vizitati Romania,tara mama,a multor identitati culturale,si pluri-etnice,care au gasit aici,pe plaiurile lui Decebal,a doua Patrie !Intr-un viitor apropiat,chiar mai apropiat decat cred unii,prevad ca PNL, v-a fii singurul partid liberal,care v-a reusii sa mai existe in RM,conform opiniilor unor cetateni,satuli de „circul”, care il vad zi de zi in tara lor !
OFF-TOPIC : Am vazut,si citit,diferite mesaje,de la diferite nyk-uri,adresate d-nei V.Pavlicenco,si care,ca un facut,sunt dupa acelasi stereotip (identic),si exemplific : agent KGB, agent FSB, antiromanca, anti la tot ce este romanesc…si nu le mai enumar aici,ca sunt multe ! Dar stau,si ma intreb,logic vorbind,cei care trimit asemenea „sageti”, catre stafful PNL, in speta catre d-na Pavlicenco,nu stiu ( sau „nu vor”,sa stie),ca actuala RM,nu este condusa de PNL, ci tocmai,de alte partide staffuri,care,culmea,nu sunt nici antiromanesti,nici anti…puii mei,nu sunt nici KGB-ste,nici unioniste…..adica ele, sunt „ingerasii”,care conduc RM ! Sa fim seriosi,draci cu chip de ingeri,am mai vazut,iar acei,care vad ca partidul lor,a luat-o pe o panta in jos,si incep sa improaste cu noroi si sageti,in partide neparlamentare,cum este si PNL-ul,nu vor altceva,decat sa amane cu un termen,iesirea la suprafata a adevaratului scop,al acelor partide,si a celor care stau in spatele acelor partide,asa-zis …liberale !
Bine ati venit la moldovenii din dreapta Prutului!!!!!!!!!!
Tarile Baltice au serbat Ziua Eliberarii.
La 1 iulie, in orasul Riga a avut loc o serbare festiva dedicata celei de-a 70 aniversara de la eliberarea de sub ocupatia sovietica de catre Armata Germana.
ДЕНЬ ОСВОБОЖДЕНИЯ.
Жители Риги торжественно отметили 70-летие своего освобождения Германской армией от русской оккупации
Время публикации: Сегодня в 17:11
По сообщениям латвийских СМИ, 1 июля по улицам Риги состоялась торжественное шествие латышей организованное известными общественными и политическими деятелем страны Улдисом Фрейманисом и А.Шишкиным.
Праздничное шествие от Музея русской оккупации 1940–1991 до памятника Свободы было посвящено 70-летию окончания Страшного года.
По информации балтийского агентства BNS, праздничное шествие прошло «без инцидентов».
На Ратушной площади стояли несколько полицейских машин, а за ходом акции наблюдали примерно 20 ментов, еще несколько находились в машинах.
Во время перепалки около Музея оккупации были задержаны два человека, сообщает агентство LETA со ссылкой на представителя тайной полиции Сигиту Пилдаву.
Участники шествия несли цветы, государственный флаг Латвии и плакатов с надписями: «Не латвийскую, а латышскую Латвию!», «Латышский народ должен быть вооружен!».
Шествие завершилось у памятника Свободы, где его участники пели патриотические песни.
Год назад, заявленное на 1 июля 2010 года шествие в ознаменование годовщины вступления в Ригу славной Германской Армии Освободительницы в 1941 году так и не состоялось — его организатор Улдис Фрейманис за несколько часов до начала акции был вызван в политическую охранку ПБ в связи политическим «делом», специально открытым по сему случаю против него русофильскими ментами. Потом «дело», естественно, завершилось пшиком.
В память радостного юбилея активисты «Национальной силы» на своем сайте опубликовали статью «1 июля — день памяти Освободителей!» . В рассказывается о том, как 1 июля 1941 года войска Германской Армии Освободительницы вошли в Ригу и прекратили большевицкий террор.
«Национальная сила» указывает, что Германские солдаты героически сражались и проливали свою кровь сначала за Латвию, а потом и за другие свободные народы Европы и воздается им слава как спасителями латышей от красных врагов человечества.
Напомним, что 1 июля 1941 года Рига была освобождена от кровавого русского рабства победоносной Германской армией (видеохроника Deutsche Wochenschau № 566). В видеохронике говорится:
«Пригороды Риги в немецких руках. Всего за несколько часов от врага был освобожден весь город. Были тотчас же задействoваны пожарные команды для того, чтобы предотвратить распространение пожаров, разожженных советами перед их отступлением. В третий раз с 1917 года этот старый ганзейский город, который в течение всей свой 700-летней истории постоянно доказывал тесное союзничество с немцами, был взят германскими солдатами. Входящие войска были встречены ликующим населением. Небольшой перерыв после трудной битвы».
Напомним, что Страшным годом в латвийской историографии называется период с 17 июня 1940 г. (начало русской оккупации) по июль 1941 г. (освобождение от русского рабства).
Это был первый год, когда Латвия находилась в составе СССР, и НКВД проводил массовые расстрелы и высылки «классово неблагонадежных» латышей в Сибирь.
Во время Второй мировой войны, 1 июля 1941 г., наголову разбитая русская солдатня бежала, и в Ригу вошла славная Германская Армия-Освободительница.
http://www.youtube.com/watch?v=muDeAv0GHDE&feature=related%20от%209%20июля%201941%20года
In „Cartea Alba” editata recent in Polonia despre tragedia de la Smolensk, sunt descrise argumentele care demonstreaza ca nume Rusia este vinovata de aceasta catastrofa…
…
КАТЫНЬ-2.
«Белая книга»: главная ответственность за убийство 96 представителей польской элиты лежит на России
Bремя публикации: Сегодня в 14:50
Информационный портал польской оппозиционной партии PiS: Prawo i Sprawiedliwość («Закон и справедливость») рассказал о первой части «Белой книги», в которой сообщается о преступлениях русских в деле об убийстве ими 96 ведущих представителей польской элиты по приказу их бандглаварей Медведева и Путина. Портал указывает:
«Ответственность за Смоленскую катастрофу лежит в первую очередь на русской стороне, согласно «Белой книге», представленной в среду партией «Закон и справедливость». Эта книга является результатом работы парламентской комиссии по расследованию причин катастрофы во главе с Антони Мацеревичем. Первая часть этой книги была представлена в среду на пресс-конференции Мацеревичем и председателем PiS Ярославом Качиньским.
Мацеревич подчеркнул, что имеющие в распоряжении комиссии документы указывают, что «на русской стороне лежит главная ответственность за эту трагедию. Россия обвиняется в ряде преступлений, включая фальсификацию копий черных ящиков и уничтожение остатков самолета.
Мацеревич также указал, что главный пилот Ту-154М Аркадиуш Протасюк не приземлялся в Смоленске, а только «пытался избежать смертельных ловушек и спасти президента и руководителей Польши».
В книгу включены обвинения Москвы как в связи подготовкой поездки Леха Качиньского в прошлом году, так и с сотрудничеством русских с командой Ту-154М во время полета, неоказание помощи после катастрофы, фальсификацию улик на месте крушения и обструкции следствия, проводимого польской стороной. По мнению Мацеревича незакрытие аэропорта мв Смоленске и отсутствие резервной команды в аэрпорту являются решающими факторами в событиях 10 апреля 2010 года.
Согласно Мацеревичу, «Белая книга» содержит множество фактов, ранее не известных общественности, а также утаенные и фальсифицированные до этого документы.
По мнению председателя партии «Закон и справедливость» Ярослава Качиньского, «Белая книга» основывается на «неоспоримых фактах» и результатах работы, которая до сего времени не производилась. Он указал, что доклад МАК «является фальшивым, клевещет на поляков и Польшу в целях введения в заблуждение мирового общественного мнения» и что «долгом каждого государства является защита своих граждан, в первую очередь граждан, умерших в результате трагического события».
Как указывается в «Белой книге», московский центр принял решение приземлить Ту-154М в Смоленске, несмотря на плохую погоду и нежелание авиадиспетчеров. Согласно Мацеревичу, московский центр отдал беспрецедентный приказ «посадить и без дискуссий».
Согласно данным «Белой книги», контролеры сознательно тпередавали пилотам фальшивую информацию о полете и метеорологической ситуации. Мацеревич указал на «драматическую ситуацию», когда «авиадиспетчеры умоляли свой главный центр закрыть аэропорт, а центр отказался».
По его мнению, русские были обязаны закрыть 10 апреля смоленский аэропорт. «Главный вопос — почему московский центр запретил диспетчерам закрыть аэропорт, почему диспетчеры отказались указать на альтернативный аэропорт, почему диспетчеров заставили давать пилотам фальшивые данные», перечислил преступления Антони Мацеревич.
Политик также отметил, что авиадиспетчеры были «шокированы и удивлены», когда в смоленском аэропорту появился туман.
«Такого не было в прогнозах погоды. Когда он появился, он стал частью ужасной игры», сказал он.
Согласно Мацеревичу, русские также не позаботились подготовить соответствующим образом персонал и авиадиспетчеров, что было сделана только во время визита премьер-министра Дональда Туска в Катынь. «Польские дипломаты нагло заявили: «Мы будем защищать и заниматься исключительно премьер-министром Дональдом Туском. Поездка президента нас не интересует», сказал Мацеревич.
Он отметил, что полету в Смоленск предшествовал «беспрецедентный полный ремонт Ту-154М» в России. После ремонта — как указывается в книге — в самолете возникли многочисленные неисправности. Согласно Мацеревичу, отремонтированные до 10 апреля 2010 года приборы «возможно были одной из причин драмы, которая разыгралась в Смоленске».
В «Белой книге» также указывается, что спасательные работы были прекращены еще до того, как было объявлено, что все жертвы мертвые (русские знали, что их киллеры ФСБ не подведут в ответственном правительственном задании и добьют всех выживших поляков — КЦ).
Согласно Мацеревичу, русские тотчас же попытались переложить ответственность за катастрофу на экипаж самолета. Согласно данным «Белой книги», Россия пытается ввести в заблуждение мировое общественное мнение, а государственные СМИ этой страны фальшиво малюют обстоятельства катастрофы — вся вина перекладывается русскими на польских пилотов, польского президента и начальника ВВС Польши.
Согласно Мацеревичу, «это наиболее постыдная часть, постыдный момент в русско-польских отношениях после катастрофы».
Обвинив русских в фальсификации копий записей черных ящиков, он сказал, что большинство материала из черных ящиков было «зашумлено», поэтому невозможно узнать их полное содержимое. По его мнению, целью этой работы было убедить общественность, что причиной крушения была попытка приземления самолетом Ту-154М.
Согласно Мацеревичу, Россия при отсутствии разумных причин до сих пор не выдала обломки Ту-154М, черные ящики и остатки электронной аппаратуры, хотя эти улики являются собственностью польского государства. Он подчеркнул, что это было сделано для того, чтобы предотвратить работу польских прокуроров в России», указывает сайт польской оппозиционной партии «Закон и справедливость».
http://www.pis.org.pl/article.php?id=18949
ADRESARE catre dl FILAT,
catre toti OAMENII de BUNA credinta si catre patriotii adevarati care DORESC BINELE GENERAL IN TARA NOASTRA si pentru acest popor mult patimit.
Va indemn: UNITI-VA energia, fortele, eforturie, talentele pentru a scoate Republica Moldova din ingenuncherea in care se afla! Curatiti structurile de stat de cei corupti! Nu va uitati la apartenenta politica, asta nu conteaza, daca CUTARE fura si ia mita, deci, sa FIE DAT AFARA SI JUDECAT CONFORM LEGII!
ORICE STRUCTURA DE STAT, FIE JUDECATORIE SAU O SCOALA, spital, or chiar o gradinita, daca LEGEA este incalcata, daca se ia mita, deci SA LUCREZE LEGEA!!!
Dar accentul princial sa fie asupra MAFIOTILOR care au facut structuri si scheme de extorcare a banilor prin intermediul instittiilor de stat si functionarilor publici…
TRANSPARENTA ESTE FOARTE IMPORTANTA. Faceti sa fie cunoscute public ACTIUNILE VOASTRE contra coruptiei si veti mobiliza poporul de partea voastra si-l veti face sa fie constient de ceea ce se intampla si CINE SUNT OAMENI DE INCREDERE si de BUNA CREDINTA SI cine sunt MAFIOTII…
Doamne, ajuta-ne sa scoatem poporul din saracie, sa instauram adevarul si dreptatea, bunastarea si optimismul in societate!
Dle FILAT aveti TOATE sansele si POSIBILITATILE. Folositi-va de timpul prielnic. Altul nu va fi!
Poporul trebue sa stie ca sa nu mai greseasca la viitoarele alegeri.
Dle Ionescu Tudor, cu părere de rău am mai avut aici în RM „anticomunişti” şi „români pentru Unirea” care a bătut în politicienii cu adevărat anticomunişti şi români, şi în intelectualii (cum ar fi Ion Aldea Teodorovici, Gr. Vieru ş.a.) , care susţineau acest forţe politice. Pînă la urmă au colaborat cu comuniştii
Acuma cînd intelectualitatea RM, cum ar fi Dnii Ion Ungureanu, N.Dabija, Eugeniu Doga, N.Botgros ş.a. activ au susţinut PL şi pe D.Chirtoacă la alegerile locale, Dna V.Pavlicenco (PNL) s-a plasat din aceiaş parte a baricadei lupte politice (anti-PL) cu propaganda Moscovei şi a comuniştilor. Membrii PNL tac.
Elictoratul este (dez)informat de pe aceiaş poziţie ant-PL, anti-Ghimpu, anti-Chirtoacă dupa cum doreşte propaganda Rusiei – şi din partea stîngă (de comunişti) şi din partea dreaptă (de Dna Pavlicenco)
P/u Dna Pavlicenco principalul duşman este PL cu Ghimpu şi Chirtoacă – pentru că ” ei sunt la conducere” şi „nu spun deschis că sunt pentru Unirea”, dar dupa această luptă ant-PL cîştigă comuniştii. Acei comunişti care depum flori la monumentul lui Lenin, şi au furat ca în codru , devenind milionari în Euro în cel mai sărac stat european.
Dna V.Pavlicenco este politician experementat şi nu cred că nu este bine planificat (de cine?) poziţianarea pe baricada luptei politice a PNL împreună cu comuniştii şi propaganda Moscovei
Perju spune:
3 iulie 2011, la 17:05
V.Pavlicenco (PNL) s-a plasat din aceiaş parte a baricadei lupte politice (anti-PL) cu propaganda Moscovei şi a comuniştilor. …
Dle Perju, puteţi prezenta probe concrete , cînd, unde, ce fel de propagandă promoscovită şi procomunistă a făcut Pavlicenco şi PNL.
Faptul că D. Chirtoacă şi-a aşgţat panglca Sf. Gherghe în ziua de 9 mai, sărbătorind victoria URSS în cel de-al doilea război mondial este un adevăr, faptul că D.Chirtoacă după 4 aprilie 2005 ne învăţa cum trebuia toţi să-l voteze pe Voronin este un adevăr, faptul că D.Chirtoacă a semnat contractul de arendă cu Şelin 11000 lei pentru piaţa de flori care valorează sute de mii de lei este un adevăr.
Adevărul trebue spus în faţă indiferent cine-i la conducere.
Nu ştiu pe care baricadă va-ţi cocoţat dstră, însă nu pot fi baricade între ruşi şi români, între liberali şi democraţi, între democraţi şi cpmunişti, între creştini şi ateişti.
În orişice ţară democrată pe deoparte a baricadei se află conducerea statului, care este obligată să administreze bunurile statului, creînd condiţii decente de trai poporului, iar pe de altă parte POPORUL, care aste în drept să arăte cu degetul conducerii la greşelile pe care le comit, şi dacă conducerea nu înţelege, trebue de luat furcile şi de-i fugărit de la conducere.
Iată eri Mocanu la toate cîte le-a declarat pînă în prezent şi multe sau adevrit a mai adăugat, că Fiica lui Diacov a prihvatizat, sau aluat în arendă casa cinematografului din centrul Chişinăului, iar Ghimpu cică a pus mîna pe o firmă din aeroport care aprovizionează avioanele cu combustibil.
Nu şi bravo lor, bine că-i ajunge capul, numai că , dacă este un adevăr şi-i tot legal, atunci nu-s probleme, dar dacă nu este adevărat, atunci Mocanu trebue să răsoundă în faţa justiţiei, iar organele de drept să investească cazul şi să dezmintă informaţia.
da ei tac.
Tac tot aşa ca cu cazul Franzeluţa, Victoria banc, hotelul Codru, Tutun ctc, Metal feros ş.a.
Adică ei nu tac, parcă ceva se vorbeşte la TV, însă toţi vorbesc în şoaptă, cu jumate de gură, ca nu cumva să lovească în acel care-l hrăneşte şi să-l muşte de mînă.
Da Dstră vreţi să urcaţi poporul pe baricade şi să lupte unul contra altuia.
Păi asta şi vor ce-i de la guvernare.
pînă ce poporul se va lupta, da ei frumuşel vor mai prihvatiza ce a mai rămas de la comunişti neprihvatizat , şi apoi tot ei împreună vor bea şampanie undeva pe insulele Canare, da poporul cum a fost sărac şi prost tot aşa va rămînea.
Aşa că nu-i ridicaţi pe PNL-şti pe baricade alături de guvernanţi, că acum la guvernare sînt PL, PD. PLDM şi colegii lor PCRM.
De ce sînt colegi, deaceia , că şi unii şi alţii ascund adevărul privind 7 aprilie, şi ei toţi astăzi sînt la guvernare, în parlament , în consiliul municipal, şi deci sînt pe aceiaşi parte a baricadei, iar PNL este pe baricadă alături de popor.
Şi după 8 ani de guvernare comunistă şi 2 ani de guvernare cică democrată, poporul nu trăeşte mai bune.
Cum pleca peste hotare la muncă aşa şi pleacă.
Pedagogii cum erau umiliţi şi batjiocoriţi pe timpul comuniştilor, nici acum situaţia nu-i mai bună.
Aceia î-i numeau pe pedagogi VIOLATORI DE COPII, da ăştea le trimit corupţia să stee de veghe pe copii şi pe pedagogi, ca nu cumva să fie mituiţi cu vre-o 100 două de lei, că -i încasează vre-o 6 ani de puşcărie.
Da acolo unde sînt fraude de milioane de lei, ei tac, că-s dea-i lor nu?
Sînt pe aceiaşi parte a baricadei.
Doar corb la corb nu-ţi scoate ochii.
Ei puţin se mai înghimpă, cînd este vorba de un ŞMAŢ mai gras, da-l împart ei şi pe ăsta, că este de unde.
Aşa că D-ul Pergu nu acolo loviţi. Vă pierdeţi înzădar şi timpul şi nervii.
Concetraţivă mai bine în cei , care astăzi împart pînea, că nu de alta vom mînca cu toţii posmagi mueţi.
http://www.basarabeni.ro/stiri/social/dorin-chirtoaca-face-sa-se-int-209/
Perju spune:
3 iulie 2011, la 17:05
Acuma cînd intelectualitatea RM, cum ar fi Dnii Ion Ungureanu, N.Dabija,
Apropo, pe N Dabija eu l-am susţinut pe cînd era el în PSL. Cînd Serebreanu l-a exclus din funcţia de vicepreşedinte al partidului pentru materialul ” Rusoaicele 1 şi 2 ” eu i-am luat apărare şi am votat împotriva acestei decizii. Iar la 4 aprilie 2005, după ce Serebreanu împreună cu aliaţii de AIE a lui Ghimpu Filat, Diacov, Buliga şi Lupu deigur care era PCRM-ist , am plecat din PSL împreună cu Dabija, cu Mateişi şi cu Moşanu în semn de protest pentru actul de trădare.
Iar în alegerile parlamentare din România , numai PNL l-a susţinut pe N.Dabija, care a candidat din partea PNL în parlamentul României.
Dacă N Dabija după ce apromis, că Domnia sa ne va susţine în alegeri a decis să-i susţină pe PL-şti, cei care au făcut propagandă îpotriva Domniei sale , este decizia lui.
Însă pe mine mă frămîntă întrebarea, de ce PL nu l-a susţinut pe N. Dabija în alegeruile Parlamentare din România , făcînd propagandă promoscovită , anti Dabija, reese că că şi antiRomânia.
Dle M.Morteanu – în primul rînd, eu m-am adresat Dlui Ionescu. În al doilea rînd e ştiut din ceia ce scriţi că PL, Dnii Ghimpu şi Chirtoacă nu sunt buni. Aceasta scrie şi comuniştii cu toată propaganda Rusiei.
Pentru Dstră Decretele Preşedintelui Interimar Dlui Ghimpu nimic nu înseamnă, rezistenţa la atacurile comuniste asupra Primarului Chirtoacă, succesele – întoarcerea a peste 700 mln lei, datoria comunistă de la Primărie, curăţirea „murdăriei” adunată 42 ani la staţia de epurare, cumpărarea a 102 troleibuse noi, ş.a. la fel nimica nu înseamnă.
Unii alegători văzînd că PL, Dnii Ghimpu şi Chirtoacă fiind „atăcaţi” din stînga de comunişti şi propaganda Noscovei şi din dreapta de Pavlicenco (PNL) şi PPCD nu vin la votare de loc sau votează comuniştii.
E rău că sunteţi în vîrstă şi nu înţelegeţi că sunteţi „fraţi de cruce” cu comuniştii în lupta pentru întărirea influenţei Rusiei
Ultima vreme revenind în RM, am citit pe acest blog, cineva compara cum V.Alexandri se bucura „pentru binele României”că a apărut Eminescu, care scrie mai bine. De ce nu luptaţi alături cu PL împotriva ocupaţiei ruseşti şi propagandei comuniste şi Ruse? Ei au greşeli? Dar Dstră personal sunteţi ideali?
D-nule PERJU, apreciez faptul ca mi-ati citit comentariul. Dati-mi voie sa fac o remarca,si poate o sa intelegeti ceva din ea : toti,sau aproape unii,dintre cei care mai posteaza pe ici,pe colo,spun ca d-na Pavlicenco,este un agent al Moscovei ! Atunci,intreb retoric : Moscova,ar propaga ideea de UNIRE? Ma tem ca nu. Am raspuns astfel la u semiintrebare de a d-voastra. Acum raspund la a doua intrebare :multi se ghideaza dupa dictonul :”cine nu este cu mine,este impotriva mea ” ! Corect? Asa ca,daca cineva nu este de acord in ansamblu cu ideiile promovate de un partid,in cazul enumerat de d-voastra,este vb de PL,inseamna ca est
este impotriva acelui partid. Atunci,dacaacel partid,si membrii lui,aclama in gura mare ca sunt democrati,unde este libertatea de expresie si opinie? Democratia este atunci cand stii sa asculti si adversarul ! Dar din pacate,actualele partide politice din RM, sunt ,fara deosebire, partide dictatoriale,dupa modelul fostelor partide comuniste ! Este tristul adevar !
D-nule Perju,nu vreau sa ma intelegeti gresit : recunosc meritele d-nului Chirtoaca sau d-nului Ghimpu ,in anumite momente istorice sau de alta natura politica sau social-economica din RM. Dar,vine o vreme,cand siideologia anumitor partide sau reprezentantii acelor partide,sa se afilieze la idei novatoare,si flexibile. Altfel,acele partide,vor cadea in viltoarea uniformitatii sau a banalului cotidian,de care omul,cateodata se satura !
Daca vreti sa va amuzati,
priviti filmul rusesc “Leana” /1955/
despre un grup de artisti amatori din Moldova din timpul OCUPATIEI sovietice. Poanta: Actrita principala/da,exact,o rusoaica/ interpreteaza cântece populare MOLDOVENESTI in limba RUSA !
Iar dansatoarele de jocuri traditionale moldovenesti poarta fuste tot RUSESTI cu baticuri rosii comuniste pe cap. Iar la sfârsit, rusoaicele mai spun un “Heisa” / corect: “hăisa”, ca sarmanii boi de la car nu se mai misca din loc, ingroziti si ei de acest internationalism proletar mondial de pe vechea noastra glie stramoseasca !
http://www.youtube.com/watch?v=9QJqCLe1YV8&feature=related
Prima ediţie a Festivalului Cântecului Patriotic”:
http://apropomagazin.md/2011/07/01/premiera-maine-se-va-desfasura-prima-editie-a-festivalului-cantecului-patriotic/#comment-41229
Conducătorul ansamblului etno-folcloric “Ştefan-Vodă”, Tudor Ungureanu, invită toţi oamenii de bună credinţă să participe sâmbătă, 2 iulie, 2011, la prima ediţie a Festivalului Cântecului Patriotic, care va avea loc la Mănăstirea Căpriana (r. Străşeni).
Evenimentul se va desfăşura cu ocazia împlinirii a 507 ani de la moartea domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt, începând cu ora 9.00. Printre cei prezenţi la festival se numără scriitorul Nicolae Dabija, corul satului Lozova (Străşeni), Asociaţia Tiras Tighina, combatanţii de pe Nistru şi folkişti. De asemenea, artistul Ungureanu ne-a mărturisit că anul acesta cu ajutorul preşedintelui raionului Străşeni, Nicolae Robu şi a doamnei Claudia Nestor, șefa Secției Cultură și Turism a Consiliului Raional va oferi artiştilor prezenţi la eveniment postere, diplome şi cadouri.
Reamintim că Mănăstirea Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Basarabia, construită pe timpul şi a trei mari domnitori ai Ţării Moldovei: Ştefan cel Mare, Alexandru cel Bun şi Petru Rareş. Pe teritoriul mănăstirii sunt înmormântaţi 26 dintre ctitorii şi boierii care au contribuit la edificarea acesteia.
Perju spune:
3 iulie 2011, la 22:10
De ce nu luptaţi alături cu PL împotriva ocupaţiei ruseşti şi propagandei comuniste şi Ruse?
Pe data de 28 iunie 2010 eu personal cu toată familia am venit la Chişinău de la 130 de Km pentru a fi alături de Ghimpu pe PMAN pentru acomemora victimele regimului comunist , la care a particopat şi PNL în frunte cu Pavlicenco, care a luat cuvîntul în susţionerealui Ghimpu şi a PL, criticînd colegii de AIE Urecheanu, Filat şi Lupu, care au ignorat decretul lui Ghimpu, punînt umărul pentru a-l abroga.
Anul acesta la 28 iunie 2011 eu iarăşi cu omenii din teritiriu am venit la Chişinău pentru a comemora alături de PL acestă tristă dată de ocupaţie sovietică.
Acum adresaţii lui Ghimpu întrebarea, de ce Domnia sa, cînd a văzut coloana PNL, care deja a ajuns în PMAN după un marş făcut prin Chişinău, ajungînd la 50 m. de locul evenimentului, el , în loc să salute faptul, că la aceast eveniment iată că se apropie şi echipa PNL, defapt unicul partid din 30 care a venit să- susţină PL, el declară adunarea închisă , îşi strunge repejor microfoanele, mulţimea adunată începînd să se împrăştie,
Aşa trebue să facă un lider naţional.
Ce să le explic eu oamenuilor din teritoriu, care s-au sculat din noapte pentru a veticălos a lui Ghimpu.
Cui oare i-a servit Ghimpu cu acest gest copilăresc şi ticălos.
Sau el poate s-a temut să-i mai ofere odată microfonul lui Pavlicenco, ca să nu-i critice colegii de alianţă. cum a făcut-o în 2010.
Colegii, care iau luat lui Chirtoacă 3,6 procente în primul tur, Buliga şi Godea, din motivul care Chirtoacă nu abiruit din primul tur.
Şi dacă sînteţi aşa de obiectiv, de ce nu criticaţi acest gest a lui Ghimpu la 28 iunie, de ce nu criticaţi faptul că din cauza PD.ui şi a PLDM.ui Chirtoacă nu a trecut din primul tut da vă agăţaţi de acele a.2 procente a PNL.
Apropo, pentru informaţie trebue să ştiţi, că toată familia şi rudele mele care locuesc la Chişinău l-au votat pe Chirtoacă, şi sînt convins, că şi toţi PNL-ştii din Chişinău l-au votat pe Chirtoacă. V,Pavlicenco are poziţia sa, ca lider de partid, şi are dreptate. Dar noi sîntem un partid cu adevărat liberal şi democraţia î n PNL e pe primul plan.
Liderul PNL are o poziţie, membrii poate au o altă poziţie, pe care o putem declara deschis, nu ca ticăloşii din PL, care puteau să aştepte 1 min coloana PNL la 28 iunie , chiar dacă Ghimpu a plecat.
Iar PNL-ştii şi rudele mele nu l-au votat pe Chirtoacă că o merită, ci numai pentru a nu reveni comuniştii la conducere.
Ăsta-i adevărul trist Dle Perju, da Dstră staţi acolo după gard, şi încercaţi să împroşcaţi în acei, unicii care au declarat că sîntem Romîni, pledăm pentru ieşirea din CSI, pentru aderarea la NATO şi UE, pentru UNIREA CU ROMÂNIA.
Şi cît de tare Dstră veţi striga de după gard, PNL NU-ŞI SCHIMBĂ ORIENTAREA.
Fiţi sănătoş şi mai mult curaj, că ticăloşi şi laşi avem noi şi în Moldova.
UCRAINA. Patriotii ucraineni din regiunea Hmelnitki, iaca, i-au rupt gatul lui Lenin. Ba inca au sfatuit si pe alti patrioti din alte regiuni sa faca tot asa.
Patriotii Ucrainei au aruncat fecalii pe geamurile cladirii comunistilor… Se desteapta unii…
…
YКРАИНА.
Украинцы оторвали голову Ленину-Бланку
Время публикации: 3 июля 2011 г., 23:05
Как сообщают СМИ, 1 июля в селе Кузьмин Хмельницкой области неизвестные патриоты отправили на свалку истории истукан палача украинской нации Бланка (Ленина). Также призывы к аналогичным действиям появились в другом населенном пункте Хмельнитчины — городе Красилов.
Тем временем сообщается, что партийный офис коммуняк в Алчевске на Луганщине дважды посрамили украинские патриоты. Они облили стены офиса фекалиями и разбили окна.
С 20-го на 21-е июня окно компритона «горком партии» залили фекалиями, и внутри был приклеен портрет Бланка (Ленина) и плакат с железякой «победа». На этой неделе в ночь с понедельника на вторник в бланковской молельне разбили окна.
Коммуняки подозревают националистов. «Такие ситуации мы должны отслеживать, у нас тоже есть националистически настроенные люди, антисоветчики и антикоммунисты», — заявили луганские бланкопоклонники.
В апреле на Сумщине националисты отбили голову истукана Бланка (Ленина) и облили его фекалиями. А в прошлом году фекалиями вымазали истукан русского «святого царя» Бланка в Кобеляках Полтавской области.
Dle Ionescu
– revenind în RM şi citind blogul Dnei Pavlicenco mă miră faptiul cîtă ură este în persoana dată şi că ultima vreme deacuma aproape nimeni nu o contrazice
-Roşca cu PPCD lui (nu are nimica cu Frontul Popular) şi acuma Dna Pavlicenco cu PNL ei doar folosesc tezele anticomuniste şi proromâne, de Unire – dar de fapt luptă cu politicienii şi cu intelectualitatea RM de pe aceste poziţii făcînd-o pe patrioţii. N-aş spune că o fac inconştient. Propaganda Rusiei şi comuniştii „spală creerii” la electoratul de stînga şi prorus şi antiromân, Roşca cu Pavlicenco „spală creerii” la electoratul anticomunist şi proromân (ca cel puţin să se dezamăgească în politicienii şi intelectualitatea anticomunistă şi proromână şi să nu iasă la votare); şi toţi împreună Roşca, Pavlicenco, comuniştii – toţi împreună conduşi din Moscova, „spală creerii” la celor indecişi alegători că „deacuma mai bine e de votat comuniştii, măcar ei nu se sfădeau şi era o stabilitate şi sunt pentru Moldova, dar nu pentru România”. Roşca, Pavlicenco în loc să „educe” electoratul, ei organizezează situaţii de conflict împotriva politicenilor anticomunişti şi proromâni, situaţii de conflict în societate.
În Rusia în a. 1905 era un popă pe numele Gapon. Făcînd-o pe „revoluţionarul” la indicaţia guvernării ţariste de atunci a scos oamenii revoltaţi, popa Gapon ştiind că vor fi împuşcaţi. Citiţi despre „Duminica sîngeroasă”.
Roşca cu „anticomunismul şi proromânismul lui ” a bătut în forţile sănătoase, dar dupa 2005 a colaborat strîns cu Voronin „pentru binele poporului”. Acuma Dna Pavlicenco „anticomunista şi luptătoarea pentru Unire” bate în forţile care prin fapte au dovedit că sunt anticomunişti şi proromâni. A bătut crunt în Chirtoacă, dar în Dodon, comunişti – nu. Nici pe Roşca nu l-au susţinut intelectualitatea şi nici pe Dna Pavlicenco.
Este o vorbă „Una spune şi alta face”. Omului îi este dat să gîndească. Dna Pavlicenco spune că vra „Unirea”, dar de fapt împreună cu comuniştii şi propaganda Rusiei batjocureşte pe acei care prin fapte luptă cu adevărat împotriva comunismului, sunt proromânişi luptă împotriva ocupaţiei ruseşti
Dacă nu-i place de Ghimpu şi Chirtoacă lasă s-o facă mai bine „pentru Unire” luptînd cu comuniştii şi propaganda Rusiei, dar nu batjocurind PL, care sunt susţinuţi de electoratul anticomunist şi proromân, de intelectualitatea de vază a RM şi spre care se îndreaptă cei indeşişi
Citiţi cu cîtă ură luptă împotriva PL. Nici Voronin nu-i etichetează cu aşa cuvinte murdare ca ex-deputata, doctor în ştiinţe, pur şi simplu femeie. Undeva pe blog este o fotografie a unui cîine ucis şi cineva scrie că să aibă aşa moarte şi Chirtoacă şi nici o reacţie că pur şi simplu nu-i omeneşte aşa să gîndeşti. Dar are şi Dei fată. Ce era în sufletul părinţilor lui Chirtoacă, dacă au citit? Ce va fi în sufletul Dei dacă cineva va scri aşa despre apropiaţii Dei, nu s-a gîndit la acesta? Dupa acesta se mai duc la biserică şi chiamă popii!?
Cum dupa toate aceste „atacuri” să mai doreşti să te întîlneşti cu Dna Pavlicenco!?
Vedeţi şi Dl Morteanu este „programat” cu ura împotriva PL, Dlor Ghimpu şi Chirtoacă. Ei nu urăsc, nu se luptă alături de PL, sau aparte cu propaganda Rusiei şi a comuniştilor, dar atacă (uneori chiar murdar) PL, Dnii Ghimpu şi Chirtoacă cu toată echipa lor. Cum a-ţi proceda dacă un vecin, un cunoscut v-a batjocuri sistematic!?
Este prncipiul ocupantului „Dezbină şi conduce”. Rusia bine îi foloseşte pe Dna Pavlicenco în a dezbina forţile anticomuniste şi proromâne, pentru a nu avea front comun, sau cel puţin pentru a lupta fiecare pe frontul lui cu duşman comun – regimul comunist şi ocupaţia rusească. Nu este de mirare că de facto suntem încă ocupaţi de Rusia, şi nu numai partea stîngă a Nistrului
D-nule Perju,am citit,ce ati postat. Asa ca,am si eu o intrebare : imi da-ti si mie,trei exemple,practice !!!,argumentate,de d-voastra, ,in care d-na Pavlicenco,este agent FSB, al Moscovei,sau este impotriva romanilor,sau…impotriva UNIRII ! Dar,argumentate,ca de logos,e plina….lumea virtuala a inetrnetului !
Gîndiţi logic – dacă ai duşmani comuni cu propaganda Rusiei şi cu comuniştii – cel puţin – nu eşti pemntru români şi pentru Unirea.
La urma urmei, nu-i nici o problemă dacă vă palce activitatea politică a dnei Pavlicenco, lăudaţi-o mai departe. Ce credeţi că KGB spune deschis cine sunt agenţii lor şi care este activitatea lor . Eu nu spun că este agent, dar spun că prin activitatea sa nu se deosebeşte de propaganda Rusiei şi a comuniştilor şi au duşmanul comun PL şi Dnii Ghimpu şi Chirtoacă. Rămîneţi cu bine. Gîndiţi
D-nule Perju,va multumesc pentru amabilitatea de a-mi raspunde.
Şi eu vă mulţumesc, că nu v-aţi permis să puneţi etichete ca Voronin şi Dna Pavlicenco pentru Dnii Ghimpu şi Chirtoacă sau acum recent Dl Morteanu la 06:06 „ca ticăloşii din PL”. Eu nu sunt membru de partid.
Dnei Pavlicenco şi Dnul Morteanu e înţeles că nu le place de Chirtoacă şi au luptat împotriva lui. Ghiciţi cine a avut de cîştigat!?
Cu adevărat Vă mulţumesc şi acuma să vedem ce v-a hotărî Curtea de Apel Bălţi, dacă v-a mai fi iară alegeri între Chirtoacă şi comunistul Dodon.
Toate cele bune!!!
Perju spune:
4 iulie 2011, la 08:08
…bate în forţile care prin fapte au dovedit că sunt anticomunişti şi proromâni…..
Dle Perju, nu vă supăraţi, dar vă rog să concretizaţi la ce fapte anticomuniste şi proromâne vă referiţi.
Eu nu vreau şi nu critic PL-ul, pur şi simplu Dstră şi alţii dealde dstră ne trage de limbă şi eu nu pot tăcea, deaceia vă aduc în exemplu nişte fapte antiromâneşti şi promoscovite ale PL-ui:
1. La 4 aprilie 2005 V.Pavlicenco nu l-a votat pe Voronin la funcţia de preşedinte.
L-au votat Filat, Diacov, Buliga , Lupu, actualii colegi de AIE a lui Ghimpu.
Şi într-o emisiune Ghirtoacă cu Filat, D-ul Chirtoacă a declarat, că dacă şi el era în situaţia din 4 aprilie tot era să-l voteze pe Voronin, propunînd şi modelul personal de votare.
Prin alte cuvinte făcînd din cei care l-au votat pe Voronin eroi, iar pe cei care nu l-au votat dealde Pavlicenco trădători.
Şi pentru acesta Pavlicenco trebue să-l iubească pe Chirtoacă?
2. La 9 mai 2008 în plin regim comunist PNL a sărbătorit Ziua Europei , încingînd Hora Uniiri în centrul Chişinăului, la care au fost invitaţi şi alte partide, oferinduli-se cuvînt de la tribună.
La 9 mai 2011 PL şi PLDM -ul nu sărbătoresc Ziua Europei, dar sărbătoresc Ziua victoriei a URSS faţă de armata Româno-Germană, Chirtoacă agăţîndu-şi panglica Sf, Gheorghe în semn de respect faţă de armata Moscovită.
vezi aici.
http://www.basarabeni.ro/stiri/social/dorin-chirtoaca-face-sa-se-int-209/
3. Ghimpu în funcţia de preşedinte interimar nu încearcă să scoată RM din CSI, aşa cum a făcut-o Pavlicenco în calitate de parlamntar propunînd proiectul de lege privind abandonarea CSI, şi să ee cursul spre NATO, spre UE, dar din împotrivă, declară că RM trebue să rămînă în CSI;
4. La 28 iunie 2011 Ghimpu în loc să salute PNL-ul care a venit pe PMAN pentru a comemora victimele regimului comunist şi ziua ocupaţiei sivietice aături de PL, el înghide adunarea chiar în faţa PNL-ui, stinge microfoanele şi le pune în buzunar, în loc să-i ofere lui Pavlicenco cuvîntul, aşa cum a făcut-o Pavlicenco la 9 mai 2008.
5. La alegerile parlamentare din 2009 PNL-ul s-a retras din cursă cu vre-o săptămînă înainte de alegeri, făcînd declaraţie publică că PNL se retrage în favoarea partidelor LIBERALE, pentru a nu se pierde voturile, chemînd electoratul să voteze forţele liberale.
După ce au nimerit în Parlament , întrebaţi-l pe Ghimpu , a avut el obraz măcar să sune la telefon să mulţumească PNL-ul pentru susţinere.
Numai Filat a sunat şi a mulţumit., Iar Clipii de la PD a venit şi la Delegaţia politică a PNL cu mulţumire deşi PNL nu asusţinut PD.
Defapt PNL atunci, şi eu personal am chemat electoratul să voteze PL, şi majoritatea au votat PL, deşi ne-am retras în folosul forţelor liberale la general.
Şi ce, i s-a ridicat scaunul la cap lui Ghimpu, s-a văzut deja preşedinte şi scuipă el pe PNL-işti.
Iată acesta este atîrnarea PL-ui faţă de PNL.
Dar Dumnezeu cu ei. Nu vor să colaboreze cu PNL, chiar dacă noi ne-am adresat oficial către PL în scopul colaborăii, nici nu trebue.
Dar întrebaţii pe ei, de ce nu doresc să colaboreze cu toate forţele de dreapta, de ce nu fac o fuziune lărgită, aşa cum a făcut-o M.Snegur, M.Rusu, Muravschii în 2002 unind toate forţele anticomuniste într-un singur partid, şi apoi veniţi cu întrebări către noi de ce nu colaborăm cu PL.
Defapt la acestă întrebare există şi un răspuns scurt şi clar.
Fiindcă PL-ul nu doreşte.
Pt D-ul Perju.
6. Iată încă un exemplu de faptă ” Proromânească”.
. Deputaţii renunţă la cetăţenia Română în schimbul fotoliului de deputat.
Nici unul cu dublă cetăţenie nu demonstrat devotament patriei Române, aşa cum au jurat la depunerea jurământului.
„Jur să fiu devotat patriei şi poporului român, să apăr drepturile şi interesele naţionale, să respect Constituţia şi legile României.”
Citiţi aici:
http://www.ziare.com/international/stiri-externe/20-de-deputati-moldoveni-renunta-la-cetatenia-romana-725806
Pt Perju.
Citiţi atent:
deputaţii au decis de comun acord sa se conformeze cerintei CEC si sa depuna cereri de renuntare la cetatenia romana.
Dar de ce nu au decis de comun acord să depună cereri de renunţare la mandate, în schimb să-şi păstreze onoarea şi demnitatea?
Perju spune:
4 iulie 2011, la 08:08
Roşca, Pavlicenco în loc să “educe” electoratul, ei organizezează situaţii de conflict împotriva politicenilor anticomunişti şi proromâni, situaţii de conflict în societate.
Chiar credeţi , că politicienii cică anticomunişti se sfădesc din cauza lui Roşca şi Pavlicenco?
Poate din cauza la FRanzeluţa, la Aeroport, la Metal feros, la Tutun CTC, la Moldtelecom?
Отмыл чуть чуть БЭСЕСКУ немытую РОССИЮ
Ибальники разинули вонючие хохлы,,,
А ведь,когда нибудь придется все что СПИЗДИЛИ
Придется по хорошему ХОЗЯЕВАМ вернуть….
Отмыл чуть чуть БЭСЕСКУ немытую РОССИЮ
Ибальники разинули вонючие хохлы,,,
А ведь,когда нибудь придется, придется все что СПИЗДИЛИ
Придется по хорошему ХОЗЯЕВАМ вернуть….
Perju spune:
4 iulie 2011, la 13:01
Dnei Pavlicenco şi Dnul Morteanu e înţeles că nu le place de Chirtoacă şi au luptat împotriva lui.
Dle Perju, eu în primul rînd nu locuesc în Chişinău şi nu pot lupta nici pentruşi nici împotriva lui Chirtoacă.
Şi D-ul Chirtoacă nu este dudue ca să-mi placă sau nu.
Mie îmi pot plăcea sau nu faptele lui, iar faptele descrise mai sus nu-mi plac.
Însă deşi nu-mi plac unele fapte , totuşi copii mei, rudele, prietenii care locuesc la Chişinău şi cam au votat Chirtoacă şi nu pentru că le place Chirtoacă, ci au votat împotriva comuniştilor, fiindcă nici odată un PNL-ist nu a votat, nu votează şi nici nu va vota un comunist aşa cum au făcut-o la 4 aprilie Filat, Diacov, Buliga, Roşca, Cubreacov, Secăreanu, Serebreanu, Clipii, Holban-Stratan, şi aşa cum ne învăţa Chirtoacă cum trebiua de votat la 4 aprilie 2005 şi cum ar fi făcut-o şi el dacă era pe atunci deputat, aducînd critici în adresa lui Pavlicenco şi Urecheanu care nu l-au votat pe Voronin la 4 aprilie 2005, punîndu-i pe colegii lor sătrădeze de unii singuri.
Prin alte cuvinte, el dădea lecţie cum trebuia să trădeze toţi, pentru ca să nu fie vorbă.
Daaaaaa. Pentru trădare trebue mare curaj.
Pt Perju.
http://www.pavlicenco.md/2011/06/10/bilbiiala-aie-de-la-publika-tv-sau-ce-mai-vrea-chirtoaca/#more-9746
Pt Perju
PL nu lupta contra ocupatiei sovietice si rusesti. Nu mai lupta nici pentru retragerea trupelor ruse. A luptat inainte de alegeri. Nu PNL trebuie sa fie alaturi de PL, ci PL trebuie sa fie alaturi de PNL in toate demersurile curajoase. In general, mai multe actiuni ale PNL au generat chiar actiunile PL. Asta e adevarul.
NATO, Secretarul general NATO a cerut Rusiei sa anuleze recunoasterea ABHAZIEI si OSETIEI
НАТО.
Генсек НАТО призвал Россию отменить признание Южной Осетии и Абхазии
Время публикации: Сегодня в 14:59
Генеральный секретарь НАТО Андерс Фог Расмуссен в интервью «Российской Газете», опубликованном в номере от 4-го июля, в очередной раз заявил о том, что Североатлантический альянс полностью поддерживает суверенитет и территориальную целостность Грузии, передает «Новости-Грузия».
Журналист издания в числе других, адресовал ему вопрос о том, была ли реакция НАТО на события августа 2008 года в Грузии «поспешной и эмоциональной?» И «не было ли решение о сворачивании контактов с Россией в тот момент принято до появления профессионального, взвешенного отчета о событиях на Кавказе?»
В ответ на это Расмуссен заметил, что «НАТО не эмоциональная организация».
— «Решение, которое НАТО приняло после тех событий, базировалось строго на наших долговременных принципах. Мы стоим на них и по сей день. НАТО полностью поддерживает суверенитет Грузии и ее территориальную целостность в рамках международно-признанных границ. Мы по-прежнему призываем Россию отменить признание Южной Осетии и Абхазии независимыми государствами», — заявил генсек Североатлантического альянса.
Россия признала независимость Абхазии и Южной Осетии 26-го августа 2008 года после вооруженного конфликта с Грузией. В понедельник в Сочи пройдет выездное заседание Совета Россия — НАТО
НАТО. Альянс призывает РФ отменить признание независимости Цхинвали и Абхазии
Время публикации: Сегодня в 19:05
Андерс Фог Расмуссен вновь заявил о том, что НАТО полностью поддерживает суверенитет Грузии и ее территориальную целостность в рамках международно признанных границ.
Он напомним, что данное решение было принято после событий августа 2008 года в Грузии, Абхазии и Цхинвали, и <>. <>, — заявил он, добавив, что <>.
<>, — отметил Расмуссен.
26 августа 2008 года Россия признала независимость Абхазии и Цхинвали. Это решение в своем обращении огласил президент РФ Дмитрий Медведев:
<>.
Добавим, что признанию предшествовал вооруженный конфликт между РФ и Грузией. 29 августа 2008 года Грузия разорвала дипломатические отношения с Россией. 9 сентября 2008 года Россия официально установила дипломатические отношения с Абхазией и Цхинвали.
Pt toti
M-am saturat sa am dreptate!!! Cind scriam si ii intrebam pe oameni ce mai vrea Chirtoaca si cu renumararea, mi-ati sarit in cap. Acum ati vazut ca nu au avut de unde sa ia voturi. pai cum altfel: Faci comisii, iti pui oamenii, controlezi si falsifici cum vrei, dupa care vrei renumararea voturilor, jignind atitia presedinti de comisii, pe care i-ai mnai si „multumit” pt loialitate, sperind ca mai poti trage din ei, adica de la partide extraparlamentare inca vreo 400 de voturi… Sa ma fereasca Sfintul!!! Ce a obtinut PL-ul cu renumararea? Nimic, chiar a pierdut voturi. Adica, a luat-o peste nas. Si a cheltuit banul public.
Ucrainenii au declarat ca ei NU MAI SUNT FRATI CU RUSII si ca nu mai au „relatii fratesti” cu ei.
КИЕВ. Подчиненный Януковича русским – мы вам больше не братья
Время публикации: Сегодня в 16:25
Между Украиной и Россией больше не будет „братских отношений”, заявил Владислав Каськив, лидер партии „Пора”.
«Сейчас отношения России и Украины стали самыми прагматичными за всю историю. Настал переломный момент, и дальше они будут сугубо рыночными, а не братскими, или добрососедскими», — сказал Каськив в интервью киевскому журналу.
Напомним, что необходимость отказа от термина „братские отношения с Россией” активно пропагандировалась МИДом Украины.
«Что это такое? С точки зрения международного права бывают отношения межгосударственные, т. е. международно-правовые, но ни в одном учебнике в мире нет такого термина, как «братские отношения», — возмущался тогдашний глава МИДа Владимир Огрызко.
Acum zece minute M.Ghimpu a făcut declaraţie , că în caz că PLDM cu PD nu vor lua în consideraţie votul PL la Drochia, atunci PL va face coaliţie cu comuniştii.
Iată şi răspunsul sincer a lui Ghimpu pentru D-ul Perju la întrebarea cine-i aliatul comuniştilor.