Parcă judecam mai sever, pînă nu demult, fala demonstrată de oameni cu diferite ocazii. Duminică, am fost și eu, cu sora și soțul, la mormintele tatălui și bunicii paterne din satul de baștină, Grinăuți, raionul Rîșcani. Cînd m-am născut, în 1953, satul era în raionul Bălți, anterior – județ. Astăzi, luni, am fost la cimitirul ”Sfîntul Lazăr”, din Chișinău, la mormîntul mamei și al unui
nepot, apoi am plecat la mormîntul tatălui soțului și al altor rude din Puhăceni-Anenii Noi. În alți ani era mai complicat – șoferii își au morții lor. Acum, de vreme ce conduc mașina, nu mai avem această problemă.
Am avut plăcerea să îmi revăd colegii din sat, pe unii – după 41 de ani, căci am plecat din sat la Chișinău în anul 1970, cînd am fost admisă, pe 1 august, ca prima studentă a acelui an la USM, facultatea de limbi străine, franceza. Am fost adeseori în sat, dar nu te întîlnești, de fiece dată, cu toți.
Anul trecut am scris un articol frumos, după ce am fost la cimitir, despre Monumentul reîntregirii neamului, care se află lîngă mormîntele tatălui și bunicii în cimitirul din Grinăuți. Se poate vedea și citi aici:
Revin la titlu.
Urmăream șirul nesfîrșit de oameni încărcați cu de toate, mergînd spre morminte, așteptînd preotul să ridice o pască și ceva de sufletul răposaților, să stropească mormintele. După care încep a se da pomeni, desigur – tot celor de acolo, veniți la mormintele de alături. Și cîte pomeni dai, atîtea primești și întorci acasă tot încărcat. Întrebarea este dacă e justificată o asemenea rispisă și dacă nu frizează ea fala. E vorba oare doar de o tradiție creștină (mă întreb cum e în România și Macedonia) sau și de o amplificare a unei tradiții – anterior mai moderate? Pentru că, am convingerea, ceva trebuie și ceva se va schimba cu timpul. Oamenii fac și gătesc de toate din suflet și dau pomeni, te servesc și cu un ou roșu și un pahar de vin din inimă, dar asta nu e ușor de suportat, deși e la fel de greu de refuzat.
Soțul meu, la un moment dat, mi-a spus o idee, care, parcă, m-a străpuns: ”Românii noștri, depersonalizați, deportați, exterminați, marginalizați, însărăciți și dezmoșteniți, distruși, pur și simplu, de regimul sovietic, apoi și de cel ”neocomunist”, își păstrează, totuși, demnitatea, își pun hainele cele mai frumoase și merg la cimitir (așa i-am văzut și noi pe toți la cimitir), iar prin tot ce aduc vor să fie mîndri de sine, să își recapete mîndria și demnitatea umană, pe care regimul comunist le-a reprimat continuu și cu mare cruzime. De aceea, e și greu, poate, să judecăm într-un singur mod acest lucru…
Prietena mea Alexandra Can mi-a trimis prin e-mail un articol statistic și istoric despre satul meu Grinăuți. Îl postez, făcînd căteva precizări:
- Gheorghe Vangheli din acest studiu este bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut, fiind ucis – precum mi-au spus sătenii – de KGB-iști între 16 aprilie și 9 mai 1945.
- Mama mea, după întoarcerea din România, unde a învățat la Iași, a fost învățătoare și directoare în sat, pînă prin vara anului 1953. Ea i-a învățat pe mulți dintre cei evocați aici, lucrînd 33 de ani învățătoare și suferind din cauza regimului, ca și tatăl meu, ucis la vîrsta de 24 de ani, cu patru luni înainte de nașterea mea.
- În sat, în centrul cimitirului, este un Monument al reîntregirii neamului – un eveniment nemaipomenit! http://www.pavlicenco.md/2010/05/08/grinautiul-meu-natal-are-un-monument-dedicat-eroilor-reintregirii-neamului/
GRINAUTI – Riscani
Raionul Rîscani este atestat în 1870.
NOTA STATISTICA. Suprafaţa – 227 ha. Suprafaţa totală – 1.950,67 ha. Distanţe: pînă la centrul r-nal – 35 km, pînă la st. c. f. Pelinia 7 km, pînă la Chişinău -175 km. Biserica Sf Maria. Populaţia -1.241 locuitori, incl. 817 români. Apţi de muncă – 510. Pensionari – 344. SRL „Printana-Agria”, moară, oloinlţă. Gimnaziu, casă de cultură, 2 biblioteci, grădiniţa de copii „Hulubaş”, oficiu postal, 3 magazine, un bar, monument, gazoduct, apeduct. Localitate de mărime medie, situată în partea de sud-est a r-nului Rîşcani, pe malul stîng al r.Răut, între satele Pelinia (la nord-est), Corlăteni (la sud-est), Slobozia Recea (la sud-vest) şi Ciobanovca (la nord-vest). Nu departe de ea, înspre sud şi sud-vest trece traseul auto Chişinău-Cernăuţi. Relief de cоmpie deluroasă.
Cea mai mare înălţime a terenului se află înspre Slobozia Recea, de cealaltă parte a traseului şi atinge altitudinea de 239 m. Climă, ca şi în toată RM, continentală temperată. între Grinăuţi şi Pelinia spre nord se întinde o mare livadă de fructe. Savantul Ion Hâncu, doctor în istorie, a studiat aceste locuri şi a constatat că urmele de activitate umană de aici datează de prin anii 3000-2500 о. Hr. Ele denotă că locuitorii acelei aşezări străvechi оşi durau casele din bоrne şi le ungeau cu lut, lucrau pămîntul, creşteau vite cornute, practicau diferite meşteşuguri, îşi confecţionau singuri uneltele de muncă din cremene şi modelau vase din argilă. Toporaşele de cremene erau bine şlefuite, iar vasele de lut înfrumuseţate cu linii incizate sau pictate. Pe vatra acestei aşezări au fost identificate urme de case arse, s-au găsit obiecte casnice din eneolitic, epoca pietrei şi a aramei (mileniile IV-III de pînă la Hristos).
O nouă localitate a luat fiinţă aici în perioada romană. Dezvoltarea localităţii a fost curmată în anul 376, cоnd siliştea a fost devastată şi incendiată în urma invaziei hunilor. Şi pe vatra acestei aşezări au fost identificate locurile caselor arse şi s-au găsit mai multe obiecte din epoca romană a Daciei (sec. II-IV). Documentar, însă (Dicţionarul statistic al Basarabiei, 1923), satul de azi a fost atestat în 1853. Cică, primul locuitor a fost Tihon Ciobanu. La începuturi, cînd au fost ridicate primele case, a fost denumit Pietrărie, apoi Strîmba Nouă, deoarece se mutaseră încoace cîteva familii din Strîmba (azi Corlăteni), iar, în cele din urmă – Grinăuţi, motivîndu-se, cică, denumirea cu lanurile de grîne roditoare din jur. Mai există şi alte explicaţii ale etimologiei toponimului, dar ele sunt mult prea lipsite de logică. În 1870 satul se numea deja Grinăuţi, dar şi atunci avea numai 6 case cu 44 de suflete – 21 de bărbaţi şi 23 de femei. Ei tineau 9 cai, dar mai mult nu aveau nici vite cornute, nici oi. Statisticianul A. Egunov, care ne-a furnizat această informaţie, mai menţiona: „jivut bedno”, adică sînt foarte săraci. Dar în acei ani satul porni în creştere şi numai peste încă 5 ani în documentele zemstvei se arată deja 80 de bărbaţi, iar acelaşi A.Egunov – chiar 82 de bărbaţi şi 79 de femei, care ţineau deja 20 de cai şi 120 de vite cornute mari. Dar alătură aceeaşi menţiune- „jivut bedno”. Cînd, în 1876, pe lîngă sat, se desfăşura construcţia şoselei Bălţi-Cernăuţi, 80 de bărbaţi din Grinăuţi erau supuşi să participe la aceste munci. Sătenii semănaseră, în acel an, 210 des. de grîu de toamnă, 115 des. de grîu de primăvară, 42 des. de secară, 18 des. de ovăz, 330 des. de orz, 12 des. de cartofi. Ţăranii aveau 23 de pluguri, 25 de boroane, 20 de care cu boi, o prisacă cu 6 stupi de albine. În analele vremii relatează că satul era alcătuit din români moldoveni numai pînă în 1892, mai departe figurează aici şi nemţii. În acest an moldovenii au aici în posesie 320 des. de pămînt, iar nemţii – 336 des. şi în 1898, respectiv, 322 şi 356 des.
În 1907 satul e numit de acum colonie germană cu 560 de nemţi, în sat mai locuind moldoveni, cîţiva ucraineni şi ruşi, în total – încă 683 de locuitori, adică toată populaţia satului constituind 1.243 de oameni. Abia în 1911 se deschide în Grinăuţi o şcoală ministerială de o clasă, în care se înscriu 44 de băieţi şi 21 de fete. Pentru construcţia şcolii se cheltuiseră 502 rub.16 kop. Rămîneau să fie valorificate 451 rub. 20 kop. învăţător era Elizaveta Potapenco. Dar aceasta era şcoala pentru copiii moldoveni, nemţii aveau deja şcoala lor. Peste un an este aprobat proiectul construcţiei bisericii. Nu ştim – s-a realizat acel proiect sau nu, deoarece în dările de seamă următoare se arată că Grinăuţii se aflau mereu în eparhia s.Strîmba.
După unirea Basarabiei cu Romania, în 1918, în sat multe începeau să se schimbe. Astfel, Instituţia fiscală română „Casa Noastră” i-a împroprietărit pe 131 de ţărani nevoiaşi cu 519 ha de pămînt şi ei, fără îndoială, au pornit pe o albie nouă a vieţii. Acelaşi dicţionar statistic informează că, în 1923, Grinăuţii aveau deja 104 case, în care vieţuiau 514 suflete (237 de bărbaţi şi 277 de femei). Desigur, e vorba de populaţia românească. Peste 10 ani numărul locuitorilor creşte pînă la 579 de oameni. Pentru ei, Motlea Birman ține o cîrciumă, iar Doroftei Bonar si Ion Bonar – cîte o treierătoare. Deoarece populaţia satului era alcătuită din români si nemţi. In satul lui Felix, Anton Frecăuţeanu, Constantin Frecăuţeanu, Stefan Frecăuţeanu, Simion Garaba, Ion Lungu, Trofim Lungu, Vasile Lungu, Anton Malinovschi, Nichifor Mateitov, Anton Perju, Gheorghe a început să activeze un grup de iniţiativă antifascistă. Impreună cu Strîmba Nouă, un mic cătun de alături, unde se instalaseră cele cîteva familii din Strîmba, recensămîntul din 10 noiem. 1940 a înregistrat 1.574 de locuitori, incl. 637 de moldoveni, 427 de ucraineni ş. a. Nemţii deja se repatriaseră.
In acelaşi an a fost condamnat la detenţie de libertate Grigore Deleu. Războiul al doilea mondial a trecut cu mari suferinţe şi peste Grinăuti. Pe cîmpurile de luptă au fost răpuşi 18 bărbaţi, printer care: Tudor Cacerovschi, Sergiu Cepraga, Ion Crivceanschi, Nicolae Putină, Alexei Roşca, Petru Savciuc, Gheorghe Vangheli. Unii participanţi la război au decedat în urma rănilor deja acasă.
Actualmente mai vieţuiesc în Grinăuţi 9 combatanţi. Foametea de după război, de asemenea, a adus mari prejudicii satului. În 1948 s-a dat în folosinţă o nouă clădire pentru şcoală. Marele val al deportărilor din vara a.1949 din nou a băgat satul în spaimă. Kolhozul era de acum întemeiat şi activ, dar mai erau oameni, care nu vroiau să se înscrie şi, în noaptea de 5 spre 6 iulie, au fost deportaţi: Ion Botnaru cu sotia Tatiana si copiii Dumitru, Larisa şi Silvia, Ana Buceatschi, Andrei Crivceanschi cu soţia Ana, Dionisie Demcenco cu soţia Ana, Serafim Frecăuţeanu cu soţia Agripina, Avacum Lungu cu soţia Nadejda, Ion Mînzu cu soţia Eudochia şi copiii Maria şi Ion, Ion Vangheli cu soţia Irina, Parascovia Vangheli cu copiii Petru, Victor şi Elizaveta. In 1950 a fost strămutat în Siberia Mihail Ojivan.
Primul recensămînt postbelic a înregistrat în Grinăuţi 1.358 de locuitori, incl. 838 de moldoveni şi 520 de ucraineni. Kolhozul „M.V.Frunze” (fostul „Kaganovici”, apoi „Jdanov”) nu s-a numărat printre cele fruntaşe, dar au fost ani, cînd căpăta şi venit curat, ca în 1969, cînd acest venit a constituit 197,8 mii rub. Mînat cu Armata Sovietică în războiul din Afganistan, şi-a pierdut viaţa Vasile Perju (11 ian. 1964-16 iulie 1983). A făcut studii la ŞPT din Bălţi, apoi a lucrat la uzina „V.I.Lenin” din Bălţi. In Afganistan a fost servant de tun, era disciplinat, bine pregătit. A fost răpus, respingînd un atac al inamicului. Post-mortem e decorat cu ordinul „Steaua Roşie”. E înmormîntat la baştină. În 1970 satul număra 1.325 de locuitori. Apoi recensămintele din 1979 şi 1989 fixează 1.198 de locuitori (566 de bărbaţi şi 632 de femei) şi, respectiv, 1.221 de locuitori (571 de bărbaţi şi 650 de femei).
În 1991 s-au pronunţat contra păstrării URSS toţi cei 1.221 de locuitori ai satului. Actualmente, 99 de ţărani îşi lucrează gospodariile în mod individual, iar ceilalti s-au unit în SRL „Printana-Agria”, condusă de Petru Plămădeală.
Satul Grinăuţi e mic, dar a dat republicii mai multe personalităţi marcante. Încă la înc.sec.XX învăţămîntul basarabean a cîştigat un pedagog de deosebită notorietate – Marcu Valuta (n.25 apr.1879). Un originar din Grinăuţi, botezat în biserica Sf. Mihail din Strîmba. A făcut studii primare la Bălţi, gumnaziale la Chişinău, universitare (f-tea de istorie şi filologie) la Odesa. A activat profesor la Odesa, Bolgrad, apoi la Liceul ”Pedagogi şi elevi”, 1958, „Ion Creangă” din Bălţi. A fost preş. la Casa Naţională „Ion Neculce”, vicepreş. al Societăţii Culturale „Valul lui Traian”, delegat la Congresul Eparhial Extraordinar, m. cor. al Societăii „Astra”, preş. al Băncii populare a profesorilor secundari din Bălţi. Medalia „Răsplata Muncii”, cl. I, ordinul „Coroana României” în grad de cavaler.
Scriitorul Spiridon Vangheli (n. 14 iunie 1932) e bine cunoscut nu numai în republica noastră, ci şi în multe ţări de pe glob. A absolvit f-tea de filologie a In-tului Pedagogic de Stat „Ion Creangă”. Lucrează profesor în şcoală, redactor, redactor superior la editurile „Cartea Moldovenească” şi „Lumina”, consultant literar, şef al secţiei literare pentru copii la Uniunea Scriitorilor din Moldova, preşedinte al Centrului PEN din Moldova, dir. al Editurii „Turturica” („Oltiţa”). Debutează editorial în 1962 cu cartea pentru copii „În ţara fluturilor”. În continuare îi apar cărţile „Băieţelul din coliba albastră”, „Balade” (poezii), „Isprăvile lui Guguţă”, „Ministrul bunelului”, „Guguţă – căpitan de corabie”, „Columb în Australia”, „Steaua lui Ciuboţel”, „Pantalonia – ţara piticilor”, „Guguţă şi prietenii săi”, „Maria sa Guguţă”, „Tatăl lui Guguţă cînd era mic”, „Copii în cătuşele Siberiei” ş. a. Este cunoscut şi ca alcătuitor de antologii şi selecţii. Împreună cu Grigore Vieru editează „Abecedarul”. Cărţile sale sînt traduse şi editate în Berlin, Boston, Helsinki, Kiev, Moscova, Praga, Riga, Sofia, Tokyo etc. S-a făcut cunoscut şi foarte popular, mai ales, cu lucrările sale despre Guguţă. Despre aceasta Grigore Vieru scria: „Obţinem prin Guguţă cea mai strălucită izbîndă a scrisului nostru modern pentru copii”. Şi tot marele nostru poet spunea, în continuare, că „opera acestui mare scriitor pentru copii va fi mereu şi cu acelaşi nestins interes citită şi de copii, şi de omul matur”. Membru al USRM. Diploma de Onoare „H.Ch.Andersen”. Premiul de Stat al Moldovei. Premiul Ministerului învăţămîntului din Moldova. Premiul „Carte eveniment” al Salonului National de Carte de la Chişinău. Premiul Centrului Cultural Francez din Iaşi. Premiul Academiei Române şi multe alte premii şi mențiuni. Maestru Emerit al Artei. Scriitor al Poporului din Moldova. Ordinul Republicii.
Un alt scriitor, savant şi publicist, Mihai Lescu (n. 29 dec. 1948), în rîndurile iubitorilor de poezie şi ale melomanilor e cunoscut ca un poet subtil şi sensibil, în rîndurile savanţilor – ca un cercetător hamic şi fructuos, iar în rîndurile cititorilor presei naţionale – ca un bun eseist şi critic literar. Mulţi ziarişti şi studenţi îl ştiu şi ca pedagog foarte bine pregătit. A absolvit f-tea de filologie, secţia de jurnalistică, a USM. A făcut stagieri în Ungaria şi Grecia. Lucrează lector, lector superior la catedra de jurnalism a USM, secretar responsabil, director al fondului financiar al jurnaliştilor, redactor al publicaţiei „Jurnalistul Moldovei”, vicepreşedinte al UJM, şef de departament la Comitetul de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi din Moldova, instructor la CR Sovietic de partid din Chişinău, redactor-şef al ziarului „Făuritorul”, colaborator la publicaţiile „Scînteia Leninistă”, „Tînărul Leninist” şi „Tinerimea Moldovei”. Actualmente e conferenţiar universitar la f-tea de jurnalism şi ştiinţe ale comunicării a USM. Doctor în ştiinţe politice. A publicat peste 50 de lucrări ştiinţifice şi nenumărate lucrări publicistice, incl. o crestomaţie şi un curs de prelegeri. A editat volumele de poezie „Cerul dintîi”, „Maluri”, „Triplu zbor”, „Luminătorii de joi”. Colaborează cu mai mulţi compozitori şi interpret. Este autor a peste 100 de texte pentru cîntece, 2 CD-uri (în colaborare cu compozitorul Savelie Cojocaru). Membru al USRM. Membru al UJM. E preşedinte al Fondului protecţiei sociale a jumaliştilor.
Victor Vangheli (10 ian. 1937-1997) provine dintr-o familie de răzeşi. Studii: şcoala de 7 ani din satul natal, şcoala medie din Pelinia, f-tea de medicină generală a In-tului de Medicină (cu menţiune), aspirantura la aceeaşi instituție de învăţămînt superior. A lucrat şef al catedrei de igienă a in-tului, viceministru al sănătăţii. A fondat cursul de igienă a alimentaţiei, predînd şi igiena muncii. Tezele susţinute de el țin de toxicologia pesticidelor şi igiena muncii în industria conservelor. În activitatea sa de cercetare ştiinţifică a abordat o gamă variată de domenii fundamentale ale medicii preventive. Este considerat cel mai mare igienist printre igienişti. Doctor habilitat în medicină. Profesor universitar.
După absolvirea şcolii medii din Pelinia Alexandru Frecăuţeanu (n.29 febr. 1952) activează ca socotitor în k-zul „Frunze”, apoi îşi ia diploma la In-tul Agricol „M.V Frunze” din Chişinău. Îşi face aspirantura la Kiev, susţinînd teza de doctor pe tema „Perfecţionarea evidenţei consumurilor şi calculării costului produselor vegetale în condiţiile cooperării intergospodăreşti”. Apoi devine doctor habilitat după susţinerea tezei în forma de referat ştiinţific pe tema perfecţionării contabilităţii consumurilor şi calculării costului produselor agricole şi activelor biologice suplimentare. Lucrează contabil-şef în satul natal, asistent la catedra de evidenţă contabilă a In-tului Agricol, şef al catedrei de evidenţă contabilă a UASM. Profesor universitar. A publicat 10 manuale, 54 de îndrumări metodice, 11 programe de studii şi 6 programe pentru practica didactică şi de producţie, 59 de diferite articole ştiinţifice. E autorul altor monografii, recomandări metodice şi broşuri. Lucrarea sa „înregistrarea operaţiunilor economice” e o adevărată călăuză de lucru pentru toţi contabilii. E membru al colegiului de redacţie al revistei „Ştiinţe agricole”.
Viorica Vangheli (n. 27 oct. 1969) a absolvit şcoala medie incompletă din satul natal, şcoala medie din s. Recea, USMF „N. Testemiţeanu”, f-tea de farmacie, Academia de Studii Economice din Chişinău, f-tea management. Doctor în ştiinţe farmaceutice. E preocupată de problemele conceptului de marketing farmaceutic în studiul pieţei de soluţii perfuzabile. Lucrează cercetător ştiinţific la I-tul National de Farmacie, manager pentru marketing la întreprinderea mixtă moldo-germană „Perfuzon”, manager pentru vînzări la Fabrica farmaceutică „Vermodje”, asistentă la catedra farmacie socială a un-tăţii de medicină, şefă a secţiei de vînzări a Companiei germane „Vogt Medical”. A publicat 18 lucrări ştiinţifice. E reprezentantul „Farmaciştilor fara frontiere” din Germania.
Un specialist de înaltă calificare, cu experienţă bogată în domeniul învăţămîntului artistic preuniversitar, cu vaste cunoştinţe şi aptitudini în organizarea procesului instructiv-educativ, administrarea resurselor umane în unităţile de învăţămînt e grinăuţeanul Gheorghe Perju (n.16 sept.1961). A absolvit Colegiul Republican de Creatie Populară din Soroca, In-tul de Arte „G. Musicescu”, a făcut cursuri de psihopedagogie la In-tul de Ştiințe ale Educaţiei. E lector la catedra de dirijare a fanfarei şi a orchestrei de estradă a In-tului de Arte, apoi face aspirantura la In-tul de Cultură din Moscova. Doctor în pedagogie. Revenit în patrie, e şef de catedra la Colegiul Republican de Muzică „St. Neaga”, director adjunct pentru activitatea didactică, director al acestui colegiu. Grad didactic superior.
Ion A.Vangheli (n.15 martie 1938) a absolvit şcoala de 7 ani din sat, şcoala medie din Pelinia, In-tul de Stat de Medicină din Chişinău. E medic ftiziopneumolog la spitalul de ftiziatrie din Văsieni, după care face secundariatul clinic la In-tul de Cercetări Ştiinţifice în domeniul Ftiziopneu-mologiei. Mai departe lucrează medic-şef adjunct pentru problemele curative la Dispensarul de ftizio-pneumologie din Mun. Bălţi. A publicat 63 de lucrări ştiinţifice, mai ales, pe probiemele perfecţionării, optimizării măsurilor MareTT Valuta organizatorice şi sporirii eficienţei tratamentului. Actualmente e medic expert coordonator la Compania Naţională de asigurări în medicină.
Cîntăreaţa Victoria Lungu (n.27 noiem. 1971) a absolvit şcoala medie incompletă din Grinăuţi, şcoala de muzică din s. Pelinia, In-tul de Arte din Chişinău, f-tea de actori de teatru şi cinema, Conservatorul, f-tea canto de estradă şi jazz. Se impune ca o interpretă talentată de cîntece de estradă şi este solicitată tot mai mult de compozitorii Marian Stârcea,Valentin Dânga, Liviu Ştirbu, Georgeta Voinovan, Boris Lebediuc ş. a. Premiantă cu locurile I şi II la festivalurile „Maluri de Prut”, „Clipa cu noroc” ş. a. La „Can Records” lansează albumul „Vacanţa la mare”, spre finalizare se află al doilea CD. Compozitorul Marian Stârcea o caracterizează ca o cîntăreaţă „atentă, receptivă şi talentată, care face faţă întregii game de sarcini şi responsabilităţi, ce le implică profesia de cîntăreţ”.
Grinăuţii au dat artei muzicale o dinastie întreagă de muzicanţi Ştefăneţ, care au devenit vestiţi nu numai în ţinutul rîşcănean, ci şi în toată republica şi chiar peste hotarele ei. Dintre ei, poate, cel mai renumit, e Anatol Ştefaneţ (n. 1956). De la 12 ani cîntă оn diferite orchestre de muzică populară, incl. „Lăutarii”. Apoi, în 1992, a scos în lume formaţia Art jazz-folc trio „Trigon”, cu care cutreieră lumea. Are 3 CD-uri personale, unul cu „Black Sea Orkestra”, 3 – cu „Trigon”. A participat la festivalurile de jazz de la Grenoble, Moscova, Kiev, Vilnius, Hamburg, Odesa ş. a. A concertat în Romania, Rusia, Franţa, SUA, Spania, Turcia, Bulgaria, Norvegia ş. a. Marele Premiu al Academiei Franceze.
Un nume de rezonanţă printre femeile din Moldova şi-a făcut şi Vitalia Pavlicenco (născută Vangheli) (n.29 oct.1953). A absolvit USM, f-tea limbi străine. A lucrat redactor la revista „Limba şi Literatura Moldovenească”, redactor la Editura „Ştiinţa”, traducătoare şi şef de secţie la ATEM, director-djunct al agenţiei Moldova-Pres, redactor-şef al ziarului „Mesagerul”. Doctor în filologie. Membra a UJM şi a Federaţiei Internationale a Jurnaliştilor. E autoarea multor articole şi comunicări combative ancorate în actualitate. Împreună cu filologul Vlad Pohilă a editat, în 1989, primul îndrumar „Să citim, să scriem cu caractere latine”. Deputat de două ori în în Parlamentul RM.
În componenţa comunei Grinăuţi intră şi satul Ciobanovca.
Autorul acestui eseu, dl Ion D. Vangheli (n. 6 oct. 1941), e şi el coborîtor din Grinăuţii Rîşcanilor, dar din motive lesne de înţeles n-a putut să-şi plaseze şi biografia sa printre cele ale altor savanţi consăteni, deşi o merită. A absolvit şcoala de 7 ani din satul său de baştină, şcoala medie din Pelinia, f-tea de istorie şi litere a USM, a făcut aspirantura la f-tea de filozofie a Univ.de Stat din Leningrad. Lucrează asistent, lector superior, docent, şef al catedrei de ştiinţe socio-umane a UTM, prin cumul activează la catedra de filozofie şi politologie a ASEM. Doctor în filosofie. Conferențiar universitar. Activitatea sa didactică şi ştiinţifică este axată pe problematica ştiinţei politice şi culturologiei. A fost preşedinte al comisiei de licenţâ a USM la absolvenţii-politologi. După destrămarea URSS a depus eforturi susţinute la rearanjarea disciplinelor ciclului socio-uman în pregătirea specialiştilor cu studii superioare de profil tehnico-ingineresc. Participă la mai multe conferinţe, seminare şi simpozioane ştiinţifice interne, interuniversitare şi internaţionale. Autor şi coautor a peste 50 de lucrări ştiinţifice şi metodice, incl. o monografie şi un manual.
Victor Ladaniuc
Bibliografie
Anuarul Eparhiei Chişinăului şi Hotinu-lui. Chişinău, 1922. Anuarul României pentru comerţ, Industrie, meserii şi agricultură.Bucuresti, 1925-1926,1931-1932. Arbore Z. Basarabia în sec. XIX. Bucureşti, 1923. Buletinul provinciei Basarabia. Chisinău, 1942. Egunov A. N. Bessarabaskaia gubernia v 1870-1875 godah. Pereceni naselennоh mest. Chişinău, 1879. Egunov A. N. Zapiski Bessarabskogo statisticeskogo komiteta. Vol. II. Chişinău, 1879. Gheografia i hozeaistvo Moldavii. Chişinău, 1970. Repertoriul monumentelor arheologice din Republica Moldova. Raionul Rîşcani. Manuscris alcătuit de V.Bikbaev. Arhiva Ministerului Cuilturii al RM. Şkolinaia seti s kratkim obzorom sos-toiania nacialinogo obrazovania. Beliţkii uezd. Chişinău, 1907. Universitatea Mihăileană Iaşi. Anuarul facultăţii de ştiinţe agricole. Iaşi, 1937.
NOTA DE UZ ACTUAL Tel. primăriei – 0256 46236, 0256 46238.
Toate radacinile noastre se trag de la tara, din mosi-stramosi, din Dacia antica, pe care o cunoastem prea putin, pt. ca exista o conspiratie internationala sa nu stim cu adevarat cine suntem noi. Dar adevarul va iesi la suprafata. Actualul teritoriu al României este fostul leagan anitic al civilizatiei europene.
Oricum, dar vreau sa va spun altceva. Fiind la o piata din Chisinau, vroiam sa cumpar niste verzaturi de la o vrednica femeie de la tara, o taranca umila si modesta. Ca majoritatea femeilor de la tara, ea nu vorbea ruseste. Dar fiind intrebata de o”Cucoana” rusoaica ceva, biata femeie s-a staruit sa-i lamureasca ceva. Eu, deoparte, urmaream scena aceasta tipica cu ocupnatii nostri rusi, care refuza sa spuna doua cuvinte in româneste. Apoi, o intreb pe biata taranca:” dar de ce i-ati raspuns rusoaicei, mai bine o ignorati, caci ea nu vroia sa va vorbeasca in limba noastra ?”. Iar vrednica moldoveanca mi-a raspuns cu o seninatate dezarmanta: ” Dumnezeu cu ei. Sunt si ei oameni !”
Iata expresia profunda a umanismului si omeniie oamenilor de la tara.
O alta amintire din timpul studentiei când trebuia sa lucram voluntar pe dealuruile kolhoznice. La amiaza, la pauza, lânga noi, era un grup de femei care mancasera cate ceva adus de pe acasa. La sfârsit, o taranca, ne-a adus si noua niste placinte, spunându-ne: Serviti si voi, caci sunteti departe de casa. Pofta buna !”
pâna acum imi amintesc gustl acela exeptional al placintelor, caci purtau toata bunatatea noastra a moldovenilor.
Iata 2 exemple de bunavointa, omenie, cumsecadenie ale moldovenilor români.
Iar POMANA /nu muidecât de Pastele Blajinilor/ noastra renumita ne face mai deosebiti si mai ospitalieri, in comparatie cu alte provincii românesti. Rar vei vedea un moldovean mâncând singur fara sa-si invite vecinul sau prietenul de drum .
Aceasta imi aminteste o alta situatie: un compartiment de tren de prin Ardeal, când niste drumeti mâncau de zor la masa din centru, iar ceilalti vreo- 2-3 vecini de drum, erau totalmente ignorati.
Deci, noi Basarabenii avem de adus in România Mare, unele valori inca nealterate, pe care multi cosângeni de-ai nostri le-au pierdut, grabiti spre Apusul bogat si egoist.
DACIA REDIVIVA !
Impresionant cum de a rezistat acel monument in fata canaliilor bolsevice. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei ce s-au jertfit pentru sfanta patrie Romania.
dacă în Basarabia s-a mai păstrat ospitalitatea proverbială a ţăranului băştinaş,după cum se afirmă,este de admirat; în România individualismul a căpătat proporţii de masă,nu mai întâlneşti decât cu rare ocazii oameni care să-ţi ofere ceva fără bani.
ADEVARUL DESPRE MOARTEA LUI Bin Laden
Бин Ладен и его сын вели бой 2 часа. Был сбит вертолёт
За шумной пропагандистской трескотнёй и победной эйфорией, которая захлестнула кафирские СМИ и дешёвыми байками о том, что бин Ладен «прятался от пуль за спиной своей жены» все же просочились и некоторые моменты правды.
Как выяснилось, первым о жестоком бое сообщил в своем микроблоге Twitter местный житель IT-консультант Сохаиб Атхар, живущий в Абботтабаде, где и произошли все события, сообщает Би-би-си.
В Twitter незадолго до начала боя он написал, что в небе над Абботабадом барражирует вертолет, который, скорее всего, принадлежит вооруженным силам Пакистана. Он отметил, что это довольно редкое явление в этих краях.
Затем, судя по записям Атхара, стали слышны взрывы. Позже стало известно, что это был взорван поврежденный вертолет. Сохаиб Атхар не только описывал свои наблюдения в Twitter, но и собирал информацию от своих друзей, которые были в Сети.
Так, он выяснил, что не все вертолеты принадлежали пакистанским вооруженным силам, а также, что вертолет, скорее всего, был сбит, а не упал в результате авиакатастрофы.
Сам Атхар понял, что это был за вертолет, и что происходило только после того, как услышал выступление Обамы, в котором тот объявил об убийстве Осамы ин Ладена.
Вместе с тем, из микроблога жителя Абботтабада стало известно, что перестрелка в городе (западная пропаганда назвала это «военным присутствием в городе) длилась около 2-х часов, тогда как американские военные ранее заявляли, что «операция длилась менее 40 минут».
Напомним в этой связи, что после нескольких противоречивых заявлений американцы все же признали, что целью атаки в Абботтабаде был захват бин Ладена живым. Однако Амир аль-Кайды не позволил этого сделать. Американцы сообщили, что на предложение сдаться бин Ладен и его сын ответили огнем на поражение.
Если верить версии американцев, им так и не удалось вплотную приблизиться к бин Ладену. Амир аль-Кайды был убит снайперским выстрелом в голову. (Позже американцы изменили эту версию и поведали, что бин Ладен сопротивления вовсе не оказывал и был просто убит выстрелами в живот и голову).
Кроме того стало известно, что в доме помимо бин Ладена и его сына находились 2 женщины. Об их судьбе точных данных нет. То сообщается, что они обе были убиты, то утверждается, что женщина была одна, и что она ранена и находится в плену у США.
Американская пропаганда сейчас пестрит разного рода мелкими деталями произошедшего. Здесь и Обама, напряженно следивший за операцией в «прямом эфире», и агенты ЦРУ, заметившие, что «никто не выносит мусор из громадного особняка», и вылет спецназа на операцию и т.д. и т.п.
Опубликованы фото разгромленного дома со следами крови. В СМИ запускаются стандартные, в таких случаях, дезинформационные сюжеты вперемешку с дешёвым враньем.
Вместе с тем до сих пор остаются ряд вполне естественных вопросов.
Почему американцы не публикуют ни видео, ни фото убитого бин Ладена. Кроме того, совершенно невероятным выглядит версия американцев о том, что бин Ладена «похоронили» в Аравийском море (т.е. за 1200 км. от места событий) уже через несколько часов после его убийства.
По меньшей мере, странно выглядит и утверждение о том, что США провели генетическую экспертизу ДНК бин Ладена буквально в считанные часы (как сообщается, отрезав ему кисть руки, что больше напоминает языческий ритуал), в том время как до сих пор на такую экспертизу требовалось несколько дней.
Объяснение этому, на наш взгляд, может быть только два.
Первое – бин Ладена не было в том доме, который атаковали американцы.
Второе – бин Ладен действительно был убит, однако тело так сильно повреждено, или же над его телом надругались американцы, проведя какой-нибудь свой языческий ритуал, что не представляется возможным опознать его визуально.
Американцы объявили, что они якобы захоронили тело в море (исполнив исламскую заупокойную молитву), потому что опасаются атак на американские объекты на территории Пакистана с требованием выдать тело.
На самом деле общеизвестно, что по Шариату запрещено хоронить покойников в воде, на что, кстати, уже указали исламские ученые Египта и др. стран, которые прокомментировали вздорное заявление США о «погребении бин Ладена в море с соблюдение исламских обычаев».
Возможен и третий чисто гипотетический вариант. Пакистанцы не дали американцам забрать тело бин Ладена, что впрочем, маловероятно.
Укажем в заключении, что если и подтвердится Шахада бин Ладена, то это будет лишь доказательством того, что он принял смерть на том, на чём прожил свою жизнь, и к чему призывал мусульман — на Джихаде. Он принял Шахаду в бою, как и подобает муджахиду. Этот факт уже никак не сможет извратить даже самая изощренная пропагандистская ложь.
Смерть бин Ладена – это действительно лишь символическая победа Америки, как и указывают большинство экспертов. Она наверняка увеличит рейтинг Обамы и повысит его шанс вновь занять кресло в белом доме, но не боле того.
10 лет. 2 войны. Миллионы убитых и раненых. Сотни миллиардов затрат чтобы убить 1 человека. СубхануЛлах! Кто же в здравом уме может считать это победой???!
Кроме того, достаточно даже поверхностно бросить взгляд на мусульманский мир, чтобы ясно осознать неоспоримый факт – остановить Джихад смерть бин Ладена не может. Пламя Джихада распространяется с неумолимой силой, и разожгли его сами американцы, развязав глобальную войну против Ислама.
И эта война не танков и самолетов, не командиров и солдат. Это война идей и идеологий, война смыслов и образа жизни, война сердец и человеческой воли. Эта война, в которой мир невозможен без полной и окончательной победы.
Руслан Синбаригов
Iata ce scrie si Pravda:
Куда делся агент ЦРУ Бен Ладен?
03.05.2011
Карающая рука возмездия настигла террориста номер один Усаму Бен Ладена. Судя по сообщениям информагентств, человек, посвятивший всю свою жизнь борьбе с „крестоносцами”, мертв. За свою жизнь он успел повоевать с советскими войсками в Афганистане, с сербами в Боснии и с американцами от Сомали до Пакистана.
Правда, в деле об его устранении есть несколько странных моментов. Совершенно случайно на следующий же день после убийства детей и внуков Каддафи американцы убивают и Бен Ладена, выпестованного американскими же спецслужбами для борьбы против „советской агрессии в Афганистане”.
Впрочем, это лишь одна из деталей. Интересно то, что бездоказательные сообщения СМИ о ликвидации Бен Ладена были тут же приняты на веру многими американцами, вышедшими массово праздновать гибель одного из себе подобных. И глядя на кадры, где многотысячная толпа бьется в экстазе по поводу гибели арабского старика, сразу вспоминаются похожие кадры десятилетней давности из палестинских городов, представители коих праздновали удары по башням-близнецам.
Тем самым американцы приняли на веру соответствующее заявление президента США Барака Обамы, в котором он объявил об устранении главаря „Аль-Каиды”, виновного в совершении терактов 11 сентября 2011 года.
Насколько соответствует истине сообщение о гибели Бен Ладена? Соответствующее сообщение катарского телеканала „Аль-Джазира”, который ссылается на высокопоставленные источники в Пакистане и в самой „Аль-Каиде”, подхватили и все остальные СМИ.
Версия для печати Шрифт Послать другу Впрочем, доказательства выглядят странными. Особенно учитывая тот факт, что американцы захоронили труп Бен Ладена в Аравийском море в тот же день. Одно из объяснений состоит в том, что якобы ни одна страна не желала его принимать и что они не хотят, чтобы его могила стала местом паломничества тех, кто считает его героем. И поэтому американцы и пришли к соломонову решению, отправив Бен Ладена на дно, руководствуясь соображениями, что тот был мусульманином и должен быть похоронен согласно исламским традициям в тот же день.
Трогательная забота, не правда ли? Как бы там ни было, вся эта странная спешка вызывает вопрос относительно того, кто же упокоился на дне Аравийского моря, да и вообще, „был ли мальчик”? А может быть, сейчас настоящий Бен Ладен, успешно сыгравший свои роли, отведенные ему ЦРУ, отправленный на персональную пенсию, преспокойно пьет кофе под другим именем и с другой внешностью?
Нельзя не обратить и внимание на отдельные моменты победной речи Обамы: „В свое время Бен Ладена не удалось схватить, и он сбежал в Пакистан. Я приказал директору ЦРУ сделать его поимку главной задачей”.
Однако его, судя опять-таки по сообщениям международных СМИ, почему-то убили. Так, новостное агентство Reuters сообщило о том, что представитель „Морских котиков”, якобы устранивших главаря „Аль-Каиды”, заявил ему на условиях анонимности, что его подчиненным приказали „убить лидера террористов, а не взять его в плен живьем”. Почему? На этот вопрос нет внятного ответа.
Интересно и то, как проходила операция. Исходя из имеющейся информации, Бен Ладен стал жертвой внезапного удара. Американские источники свидетельствуют о том, что в районе над виллой Бен Ладена минимум два часа висели американские беспилотники, следившие за перемещениями в указанном месте. Не заметить их было трудно.
А как свидетельствуют пакистанские блоггеры, в непосредственной близости от того дома, где засел якобы Бен Ладен, барражировал вертолет. Разумеется, пролетом одиночного вертолета никого в Пакистане не удивишь. Однако крылатая машина находилась в небе слишком долгое время, да еще в позднее время, что послужило темой для обсуждения пакистанских блоггеров, которые гадали, что за странные полеты происходят в их районе.
Но, разумеется, Бен Ладену ничего необычного в подозрительных полетах вертолета не показалось, и его странным образом застали врасплох.
Возникает другой вопрос: как убили Бен Ладена? Сейчас все подхватили версию о неожиданно десантировавшихся ему на голову коммандос, которые и убили его якобы в перестрелке. Впрочем, телеканал FOX News и некоторые другие СМИ до сих пор указывали на то, что террориста номер один устранили в результате воздушной атаки.
Но может ли это объяснить тот факт, почему вместо демонстрации трупа Бен Ладена американцы показали нечто невразумительное? Американцы заявили про тест ДНК, который-де доказал с уверенностью в 99,99 процента, что террорист номер один мертв.
Правда, египетская газета „Ахрам” выразила уверенность, что фотография Бен Ладена с простреленной головой и с лицом, залитым кровью, растиражированная пакистанским телевидением, является подделкой, обнаруженной представителями исламабадского отделения телеканала Geo, которые напомнили о том, что такой „фотомонтаж” уже появлялся в интернете двумя годами ранее.
Есть и другие вопросы, на этот раз относительно времени проведения операции. Сам Обама 2 мая заявил следующее: „Неделю назад мы получили разведданные о местонахождении Усамы Бен Ладена в Пакистане. Сутки назад я посчитал, что имею достаточно информации для проведения операции, которая и была выполнена”. Между тем, телеканал FOX News и некоторые арабоязычные СМИ пишут о том, что сама операция состоялась как раз в конце апреля. Такие „разночтения” можно объяснить тем, что Обама берег труп Бен Ладена для начала своей предвыборной кампании.
Как известно, у американцев редко какое действо не превращается в шоу. То же самое можно сказать по поводу заявления Обамы, превратившегося в пиар. „Сегодняшние события показывают, что американцы способны выполнить любую задачу, которую поставят перед собой. Правосудие свершилось”, — сказал Обама. Но при этом он не забыл напомнить, что американские „действия в регионе не являются войной против ислама”.
Есть вопросы и в отношении роли Пакистана в этой операции. В своем выступлении Обама поблагодарил пакистанские спецслужбы за содействие. Правда, почему для нейтрализации Бен Ладена потребовалось направлять на рискованную операцию американских спецназовцев, а не сделать это руками их пакистанских коллег, остается загадкой.
Странно уже одно то, что судя по всему, Бен Ладен уже давно жил не в пещере, а в комфортной двухэтажной вилле в Абботтабаде, всего в 60 километрах от пакистанской столицы, почти по соседству с местной военной академией. И об этом, разумеется, никто ничего не знал.
Однако возникает другой вопрос: как устранение Бен Ладена отразится на активности террористических организаций? Большинство экспертов уверены в том, что это лишь „символическая победа” и что его гибель вызовет ответную волну ударов по американцам и их союзникам.
В свою очередь, генеральный директор Центра изучения современного Ирана Раджаб Сафаров заявил в интервью „Правде.Ру”, что „в последние годы Бен Ладен отошел от дел. Его именем как символом борьбы с Западом просто прикрывались многочисленные террористические группировки по всему миру. Его это тоже устраивало, и в определенной степени усиливало авторитет.
Версия для печати Шрифт Послать другу Что касается оценок его деятельности, то за редким исключением практически все страны считали его террористом. В том числе и Иран. В ООН он вообще шел в этом списке первым. Но теперь он ликвидирован, и это вызывает вопросы.
Дело в том, что американцы вторглись в Афганистан именно под предлогом борьбы с международным терроризмом и, в том числе, поимки Бен Ладена. Теперь его нет, стало быть, исчезает даже такое столь слабое оправдание для вооруженного присутствия в этой стране. Сам собой напрашивается вопрос: „А не пора бы теперь им оттуда уйти?”
Конечно, найдется множество отговорок, дескать, терроризм еще не побежден и поэтому американцы и их союзники останутся в Афганистане.
Читайте также: Афганистан-2011. Уйти нельзя остаться
И тут же возникает второй вопрос: „Когда США и Запад в целом прекратят делить террористов на хороших и плохих?” Дело в том, что они активно используют афганскую и иракскую территории для борьбы против Ирана, засылая на иранскую землю обученные, экипированные и проплаченные ими банды террористов.
Взять, к примеру, недавнее задержание властями Исламской Республики лидера террористической организации „Джандалла” Абдулмалик Риги, который, будучи пойманным, раскрыл все карты. Оказалось, что он летел в Бишкек на встречу с американским генералом для получения инструкций, финансов, навигационного и суперсовременного технического оборудования для организации и проведения новых терактов на территории Ирана.
Это лишний раз доказывает тот факт, что США лишь создают фон борьбы с террористами. Они обрушиваются на тех террористов, кто представляет сколько-нибудь известную опасность для американских интересов, но в то же время опекают террористические группировки, бьющие по тем государствам, которые не желают идти в кильватере политики Вашингтона. Или возьмите другой пример: на Западе, в той же Великобритании, нашли убежище многочисленные преступники, которые преследуются российским правосудием.
Все это классическое олицетворение двойных стандартов. А словами о „священной борьбе против терроризма” США пытаются скрыть задачи присутствия в тех странах, где им это выгодно.
Того же Бен Ладена при большом желании США бы могли давно ликвидировать, учитывая их технические и информационные возможности. Просто он был им нужен в рамках той геополитической игры, которую они вели. И с его уходом прежняя комбинация „по спасению мира” американцами становится неполноценной”.
Впрочем, за продолжателями дело не станет. Недаром американцы открыто высказывали опасения относительно того, что его могила станет местом паломничества. А на случай гибели того или иного командира террористические организации заранее готовы заменить выбывшее звено.
Главное в том, что своими действиями в Афганистане, Ираке и Ливии США и их сателлиты сами создают почву для расширения терроризма. С каждым новым ударом по мирным жителям число потенциальных, а не мифических бен ладенов, готовых посвятить свою жизнь мщению „крестоносцам”, увеличивается в геометрической прогрессии. И хватит ли у американцев сил и средств, чтобы побороть их всех?
Scrieti fratilor basarabeni in romana sau engleza.Limba asta civilizata a lui Puskin si Tolstoi cu voia lui D-zeu nu am fost obligati sa o invatam.
– Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
– Daca ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a raspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…..iar apoi tînjesc iar să fie copii; că-şi pierd sănătatea pentru a face bani… iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recapăta sănătatea. Faptul ca se gîndesc cu teama la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mîna si am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi cîteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
– Să înveţe că durează doar cîteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc… şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur si simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
– Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zîmbind şi a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna…
Buna seara, dna Pavlicenco!
Pt vasile
Buna seara!