Pt cei trei ciobănei: „Ţara nu e vînzare!” Şi … un editorial de C.T.

Cînd spunem „Ţara”, avem în vedere România. Acest cîntec îl dedicăm vînzatorilor de românism. A trăda Republica Moldova, ca al doilea stat românesc, în sensul de a o menţine pe orbita Rusiei, în sfera de influenţă a Kremlinului, înseamnă a vinde şi România, pentru că viitorul acestor două state româneşti ale noastre va fi reîntregirea neamului şi realizarea Sfintei şi doritei Unităţi Româneşti în spaţiul euratlantic. (Salutari din Germania tuturor celor cu inima buna. Tel. meu: +49 160 570 2646)

Constantin Tanase: „Moldovenii, ţara, neamul şi Crăciunul pe stil vechi”

Am citit într-un ziar de la Chişinău următorul titlu: „Avem o ţară. Căutăm preşedinte”. Acest titlu îmi aduce aminte de o denumire de rubrică dintr-o publicaţie bucureşteană: „Avem o ţară. Ce facem cu ea?”.

Respectiva denumire nu provoacă nedumeriri, pentru că, cu adevărat, România există ca ţară şi problema care se pune acum în faţa fraţilor români e „ce fac cu ea” mai departe. Vizavi de titlul din ziarul de la Chişinău, problema e mai delicată, deoarece, dacă e să fim fideli adevărului ştiinţific şi istoric, el (titlul, adicătelea) urma să fie redactat astfel: „Nu avem ţară, dar căutăm preşedinte”.

Să mă explic. Formal avem ţară – formal, zic! -, pentru că noi identificăm ţara cu statul. A avea un teritoriu, frontiere, stemă, drapel, vămi, cinovnici ş.a.m.d. încă nu înseamnă a avea ţară. Vorba e că ţara asta care se vede există cu adevărat numai dacă mai există o ţară, cea care nu se vede, cea care e în ţărâni, sub cruci şi pietre de morminte. Ţara nu e o bucată de pământ, ci o idee în care crezi. Semantic, ţara este egală cu neamul; dacă există un neam care are memorie, există şi ţara, dacă neamul şi-a pierdut memoria istorică, a dispărut şi ţara. În legătură cu aceste noţiuni apare şi problema patriotismului. Astăzi e chestiune de prost gust să te declari patriot. E o treabă încurcată – biata ţară, dacă ea există cu adevărat, nu mai înţelege nimic, fiindcă situaţia e următoarea: cei care o iubesc – o critică şi o înjură, iar cei care o urăsc – o laudă şi o fură…

De ce am luat în discuţie acest subiect? Urmăresc şi eu, cu sufletul la gură, mersul negocierilor privind formarea noii echipe de guvernare a… Am vrut să zic „a ţării”, dar m-am oprit. M-am oprit, fiindcă m-am convins că unii dintre cei care „negociază” n-au ţară şi ei de fapt nu se bat pentru principii şi valori, ci pentru putere şi bani. Pentru noi, cei mulţi, ţara înseamnă oasele străbunilor, proverbele, doinele, bocetele, pentru şarlatanii care „negociază” ţara înseamnă un pumn de arginţi. Moldovenii, în epoca lor de glorie, au avut ţară, pentru că l-au avut pe un Ioan Vodă cel Cumplit, noi, moldovenii de astăzi, nu avem ţară, fiindcă-l avem pe un moş Scridon Vorbă cel Tâmpit.

Când scriam aceste rânduri încă nu ştiam cu ce se vor solda „negocierile” dintre liderii PLDM, PD şi PL, dar oricare ar fi rezultatul, un adevăr rămâne în picioare – molima politicianismului a atacat ca un cancer coloana vertebrală a clasei noastre politice. De trei săptămâni asistăm la un caz fără precedent de urât şi demoralizator: un partid şi câţiva lideri ai lui se prostituează în public, în numele gheşeftului personal şi partinic, oscilând între democraţie şi comunism. „Vom fi cu acei care dau mai mult” – asta e lozinca lor.

Să dea Dumnezeu să se încheie cu „succes” negocierile, dar eu sunt foarte pesimist vizavi de capacitatea viitoarei guvernări de a înţelege principala problemă care va sta în faţa ei: să facă din R. Moldova o ţară, iar din moldoveni – un neam cu memorie istorică, legat strâns de ţara cea de sub ţărâni. Nu salariile, pensiile, drumurile ş.a.m.d. trebuie să fie obiectivul central al noii coaliţii de guvernământ, ci facerea ţării. Va fi R. Moldova ţară – vor fi şi pensii, şi drumuri europene. Nu va fi ţară – va rămâne ceea ce este acum. Altă cale nu există. „Unirea cu România”? Aiurea! Şi nu pentru că România nu ne-ar vrea, ci pentru că… – uitaţi-vă cum, cine şi ce negociază – şi o să înţelegeţi de ce.

Crăciun fericit, neamule, dacă te-ai dat cu stilul nou…

Loading Facebook Comments ...

38 Comments

Add a Comment
  1. Sarbatori fericite si la Multi Ani, doamei Pavlicenco,intregului PNL, tuturor simpatizantilor sai si conducerii sale!!
    Dumnezeu sa ne gaseasca in Pace si sa ne dea clarviziunea de romani, oriunde ne-am afla!!

  2. EMOTIA_CRACIUNULUI

    Felicitari tuturor de Craciun! Pace si bunastare, fericire si iubire, prieteni buni si devotati, viziuni constructive si succese.

  3. d-na Pavlicenco – Sunt 4 Ciobanei care incearca sa imparta puterea.

    Obiectivism va rog 🙂

    Craciun Fericit si La Multi Ani!!!

  4. Cei trei ciobanei nu prea au cum vinde acest crac de Romanie, pentru simplul motiv ca acest crac de tara nu prea le mai apartine, el fiind deocamdata in leasing. Au avut altii grija sa amaneteze viitorul Basarabiei. Nu vadeti ca proprietarul se plimba prin tara ca la el acasa iar vechilul stapanului ne invata cine suntem de fapt. De parca cineva i-ar fi cerut parerea… Sunt insa perfect de acord cu Valenta si de aceea va transmit tuturor sarbatori fericite!

  5. Stimată doamnă Natalia Pavlicenco,
    Crăciun fericit şi îmbelşugat este urarea pe care v-o trimit din dreapta Prutului!
    V-am urmărit evoluţia politică pe toată durata anului 2010 şi îmi pare bine să spun că a fost una constantă, net în favoarea Unirii cu Patria-Mamă, România! Totuşi, mi-aş permite să vă întreb, oarecum consternat: de ce sunteţi împotriva realizării AIE2? Este vorba despre frustrări personale sau despre altceva? Aşa cum a fost şi a funcţionat, AIE1 a mers, totuşi, în favoarea destinderii de la Prut şi, mai mult de atât, pentru demontarea ANACRONICELOR GARDURI DE SÂRMĂ GHIMPATĂ pe care Voronin le-ar fi vrut eterne. Aveţi, cumva, alte opinii în ceea ce priveşte o nouă îngrădire a frontierei dintre cele două state româneşti? Aştept un răspuns ceva mai concret din partea dumneavostră. Vă salut cu toată stima!

  6. Nicolae Negru: Fenomenul Filat

    Deşi carul negocierilor s-a urnit din loc şi pare să meargă într-o direcţie corectă, unele lucruri nu pot să nu ne îngrijoreze. E vorba despre modul nervos, iritant, duşmănos în care foştii parteneri din cadrul AIE comunică unii cu alţii. Sau, mai bine zis, nu comunică. Teamă mi-e că, chiar dacă se va forma, AIE 2 nu va rezista mult, dacă Filat, Lupu şi Ghimpu nu vor trage o linie şi nu-şi vor lăsa în trecut toate frustrările şi resentimentele care, în mod paradoxal, sunt mai puternice după alegeri decât erau înainte, când diferenţa de mandate era neînsemnată.

    Faptul că unul dintre ei s-a „îmbogăţit” brusc şi a considerat că nu mai este cazul să răspundă la telefoanele colegilor a trezit supărările vechi şi a provocat exponenţial altele noi. Explicaţia: Filat le-a luat voturile care le „aparţinea” lor. După „tradiţie”, „cel ungurean şi cel vrâncean” se uniră împotriva celui „mai ortoman”. Şi, „fireşte”, mai furios, mai pornit, mai recalcitrant, mai refractar, mai critic faţă de liderul PLDM este Mihai Ghimpu care a obţinut cele mai puţine voturi şi nu are curajul să-şi recunoască propriul eşec.

    Idealul şi realitatea

    S-a mai spus: nu din cauza că Ghimpu a spus adevărul a pierdut PL o parte din alegători. Pe unionişti, fiind în majoritatea lor cultivaţi, nu adevărul putea să-i sperie. Liderul PL i-a dezamăgit prin ţinuta şi comportamentul cam frivol, care friza uneori vulgaritatea (de exemplu, episodul discoteca), prin improvizaţii şi lipsă clară de strategie (de exemplu, episodul 9 mai, 28 iunie). Unui politician care nu se gândeşte decât la efecte imediate, care nu calculează consecinţele acţiunilor sale, riscând să piardă în mod uşuratic puterea obţinută prin jertfa tinerilor, nu i se poate încredinţa soarta. S-o spunem pe şleau: mobilizarea fără precedent a electoratului rusofil s-a produs din cauza lui Ghimpu care, într-un context politic instabil, incert, în plină campanie electorală, a emis un decret corect din punct de vedere istoric, dar discutabil din punct de vedere al strategiei electorale, care i-a neliniştit pe cei terorizaţi de ideea revenirii comuniştilor la putere.

    Putem admira şi aprecia curajul politicianului Mihai Ghimpu care, în numele unui ideal, a făcut abstracţie de interesul electoral al AIE, nu a ţinut cont de anumite realităţi, dar, în acest caz, de ce să se plângă că nu a obţinut voturile scontate? Opt ani de guvernare comunistă trebuie să ne fi învăţat că e mult mai bine să avem o putere care nu spune totul decât una prosovietică, agresivă, românofobă. Dacă s-a putut „aştepta” 70 de ani, nu se mai putea aştepta încă cinci luni? Ghimpu a pierdut competiţia cu Filat care, fără să nege adevărurile spuse de Ghimpu, contribuind la scoaterea sârmei ghimpate de pe Prut, a avut un comportament mai sobru, mai inteligent.

    Liderul PLDM nu este, cu siguranţă, uşă de biserică, dar nici liderul PL nu este şi nu are de ce să se autovictimizeze. Altfel, la viitoarele alegeri anticipate, pentru care lucrează atât de mult, va avea soarta lui Urechean.

    Meritele lui Filat

    Dacă dl Ghimpu ţine mult, după cum declară la interesul naţional, trebuie să înceteze războiul cu Filat şi să încerce să-i vadă nu numai defectele, dar şi meritele pe care acesta le are cu siguranţă. De la 1990 încoace, PLDM este primul partid democratic, proeuropean, care a acumulat aproape 30 la sută din voturi. Şi asta fără să fie antiromânesc, fără să mizeze pe românofobie sau rusofobie. Aşa că, după ce am vorbit despre „fenomenul Chirtoacă”, în 2007, putem vorbi acum despre „fenomenul Filat”, al cărui potenţial este în creştere. Liderul PLDM are toate şansele să devină lider naţional, dacă va studia „cartea bunelor maniere” a unui politician european şi va încerca să se comporte ca lider naţional, adică să-i apropie, nu să-i îndepărteze pe viitorii parteneri de alianţă. Cu cât mai armonioase vor fi relaţiile în cadrul unei eventuale alianţe, cu atât mai mare va fi câştigul electoral al liderului PLDM. Luptând împotriva lui Ghimpu şi Lupu, el va lupta împotriva sa. Meschinăriile, micile ticăloşenii pe care le pune la cale, pe ascuns, staful PLDM, cu voia sau fără voia lui Filat, înveninează atmosfera şi nu folosesc nici partidului şi nici societăţii.

    Indulgenţa faţă de Voronin

    Acelaşi lucru i se poate recomanda şi lui Lupu care se manifestă mai indulgent faţă de Voronin decât faţă de Filat care i-a făcut mult mai puţin rău. Lupu a pus toate tunurile pe Filat, fiindcă vede în el cel mai mare concurent. Ceea ce e adevărat, dar e o mare greşeală să creadă că îl poate învinge pe terenul acestuia, adică îi poate lua alegătorii. Şansa lui Lupu e că, spre deosebire de Ghimpu, poate apela la electoratul de stânga, mai numeros decât cel de dreapta, pe care, cel puţin deocamdată, îl „stăpâneşte” PCRM. Acolo trebuie să dea lupta liderul PD care însă crează impresia că imită politica comuniştilor în loc să le propună alegătorilor o alternativă mai atractivă. Îmbrăţişarea cu comuniştii îi va fi fatală. Dacă va avea curajul să lupte cu PCRM, PD poate deveni al doilea mare partid în RM, dacă nu – îşi va consuma energia în rolul de bufer între stânga şi dreapta.

    Atenţie la arbitri

    Trăgând linia, Lupu şi Ghimpu trebuie să recunoască faptul că oferta de partajare 44%–31%–25% este cât se poate de „generoasă”, că e un semnal de împăcare. Şi să înceteze „războiul”. Mai cu seamă PL, ai cărui reprezentanţi în guvern, cu mici excepţii, nu au prea strălucit, nu ar trebui să fie excesiv de pretenţios. Orgoliul nu înlocuieşte profesionismul, iar şantajul nu poate înlocui modestul capital electoral. Atenţie la arbitri care văd şi pun note. Aceştia sunt alegătorii.

  7. Pt Raul Z.

    Mersi pt urari, dar de unde ati luat ca sint contra AIE-2? Nu e adevarat! Aceasta impresie v-au indus-o aparatorii coruptiei AIE, mai ales ai contrabandei de tigari neoprite de Serviciul vamal de sub controlul PLDM, prin care se fac bani si se cistiga abuziv si neloial alegerile.

    Sint pt AIE-2, am spus in toate emisiunile ca sint sigura ca ea va fi. Dar o AIE cu orientarea proeuratlantica, proromaneasca, nu proruseasca. Ghimpu trebuie sa fie mai principial si mai insistent. Consider , insa, ca PLDM e un partid prorusesc mascat, pt ca nu a fost alturi de adevarul istoric pe 9 Mai, pe 22 iunie, 28 iunie, 23-24 august. Nu a dorit condamnarea comunismului, nu doreste iesirea din CSI. A fost alaturi de PD, AMN si PCRM… Acum AMN nu este… Ce vor face PLDM in problemele nationale – vor fi cu PCRM sau cu PL?

    Am scris atita de PLDM, ca acum nu mai reiau. Creaciun Fericit!

  8. Pt Mihai

    Nici nu vreau sa il pun pe berbecul Voronin alaturi de cei care, poate, mai curind, trebuie sa fie ciobanei romani, nu berbecuti prorusi.

  9. Pt V.Pavlicenco

    Bun sosit în Germania, şi un Creciun Fericit familiei Dvs. şi familiei lui Beatriz, să-i vină Domnul în ajutor să devină mămică şi Dvs. – bunică.

  10. Daca nu va fii formata alianta democrata este foarte clar ca puterea din Rusia a dat banii grei la PDM si PCRM ca sa faca alianta de stanga.

    SA NE BUCURAM DE CRACIUNUL DE PE 25 SI 26 DECEMBRIE.

  11. Va doresc un Craciun fericit!

  12. Pt VV

    Probabil, soarta AIE s-a hotărît eri , cînd Ghimpu la Fabrica TV a declarat: ” Că nu importă partajarea funcţiilor în viitoarea AIE, ci principiile. Dacă în viitorul acord de guvernare nu se va accentua necesitatea condamnării crimelor comunizte şi interzicerea săcerii şi ciocanului, PL nu va merge în alianţă”

    Cînd aşa declaraţii fac , nu pur şi simplu un lider de partid, ci un Preşedinte de stat, deşi interimar, şi de Parlament, el trebue să-şi asume toată răspunderea pentru declaraţiile făcute.

    Cunoscînd direcţia lui Lupu, şi în genere a PD, credeţi, că viitoarea AIE poate realiza ceva concret?

    Apropo Ghimpu a concretizat, că el nu mai are de gînd pe viitor să ignoreze adevărul istoric, şi e salutar acest fapt.

    Dar nu e clar, de ce unii aduc învinuiri PNL-ui, că sînt împotriva AIE 2, deşi eu personal i-aşi schimba denumirea.

    Din momentul. cînd trei subiecţi ai alianţei au viziuni diferite referitor la adevărul istoric, desigur riscă să-şi piardă şi viitorul.

    Aşa că, Integrarea Europană, în acest format, cu un moldovean, unu vrîncean şi unu Ungurean , se va sfîrşi exodul masiv a băîştinaşilor în ţările europene, lăsînd RM s-o sfîşie lupii.

    UN CREACIUN FERICIT LA TOŢI.

  13. Partidul este o parte a populatiei. Trebuie sa acceptam realitatea politica din Basarabia. Daca PNL nu poate avea niciun acord politic cu alte parti din populatia Basarabiei este sortita vesnic la infringeri. Cine spune, ca in viitor va fi altceva iar acum este abia inceputul, se greseste. Raspunsul este simplu, s-a inceput incompetent. Craciun fericit !

  14. Pt Europa

    De cînd vă urmăresc, sunteţi foarte preocupat de PNL.

    Straniu lucru.

    4 formaţiuni politice au acces în parlament, şi timp de o lună nu pot împărţi jucăriile;

    PLDM, PD şi PL se chinue timp de o lună şi nu pot naşte o alianţă;

    Cel ungurean şi cu cel vrîncean , mări se vorbiră şi se sfătuiră, ca sămi-l omoare ………………………., că are oi mai multe…….. ş.a.m.d. ;

    În acel timp PD şi PCRM beau la ” bruderşaft” sticla de şampanie în rstaurantele particulare;

    PL-ul vine cu declaraţii, că nu va accepta viitoarea alianţă, dacă în viitorul acord nu va fi reflectată poziţia AIE faţă de condamnarea crimelor comuniste şi interzicerea săcerii şi ciocanului;

    PCRM-ul este foarte preocupat de soarta ţării şi va lupta pînă la moarte cu reprezentantului PLDM nr.32 din Orhei să i se retragă mandatul şi să i se intenteze dosar penal,

    Da pe Dvs. vă preocupă soarta PNL.

    Soarta PNL o vor hotărî membrii PNL.

    Gîndiţi-vă mai bine la soarta ţării.

    Sau poate sunteţi vreun fost membru al PNL, de tare vă deranjează soarta PNL?

    De aceea vă ascundeţi sub anonumat?

  15. Pt Europa

    Ştiu, ştiu, că aveţi dosar penal.

    Poate acum şi este momentul să ieşiţi de sub anonimat, să vă vadă actuala guvernare, cum Dvs. atacaţi un partid, care are curaj să atace guvernarea.

    Mai ştiţi, poate vă invită să aderaţi la vreo formaţiune din actuala guvernare şi vă ajută să aveţi cîştig de cauză.

  16. Cu sarbatorile Craciunului urari de sanatate si fiti asa cum sunteti-curajoasa,cu demnitate,justa,un model demn de admiratia tuturor! nu uitati ca orice inceput de ocara este un compliment voalat,asa ca cum zice Zinaida Julea:capul sus pieptu-nainte!

  17. PNL trebuie sa-l dee in judecata pe Voroni ca a mintit poporul, ca le a furat peste 10% de voturi. Poporul a pierdut o suma foarte mare din cauza acestei minciuni, cu numararea repetata. Curajul sa atace guvernul o are PNL, poate veti proceda mai corect din punct de vedere politic daca vezi fuziona cu PCRM. Aveti o politica analogica de-a critica prin curaj AIE.

  18. Pt europa

    V-ati epuizat ideile?

  19. Dar PNL tot le s-a epuizat ideile?

  20. Ideia este buna ca PCRM sa intoarca banii poporului! Aceasta ideie demonstreaza ca ideile europei nu s-au epuizat.

  21. Ar fi bine sa citim o uratura din nordul Moldovei si sa nu turnam apa la moara desertaciunii europene , doar o seara de Craciun http://www.moldova.org/page/uratura-de-la-mihaileni-basarabia-563-rom.html

  22. Visul unei nopti de … iarna:
    Sa ne trezim intr-o buna dimineata in Marea Romanie !
    De la Cernauti la Cetatea Alba si de la Tisa la Nistru !

  23. Pt Europa.

    Europa astăzi sărbătoreşte Naşterea Domnului.

    Creştinii se pregătesc să meargă la biserică, dar nu înainte de a-şi cere iertare de la cei apropiaţi.

    Dle Europa, nu doriţi să vă cereţi şi D-stră iertare de la toţi , la care vă stăruiţi să le scuipaţi în faţă şi în suflet, să vă curăţiţi sufletul şi să mergeţi la biserică cu sufletul curat, pentru a sărbători Naşterea Domnului, şi să vă rugaţi lui Dumnezeu să vă ierte păcatele şi să vă ajute în veaţă D-stră şi a rudelor D-stră.

    Nu vă supăraţi, dar ăsta-i un sfat aşa, pur creştinesc, fără de politică.

    Eu pur şi simplu sărbătoresc această sărbătoare conform tradiţiilor părinteşti , pe 7 ianuarie, deşi cînd voi primi cetîţenie Română, voi sărbători împreună cu creştinii din ţara , jurămînt căreia î-i voi depune.

    Dar D-stră şi la toţi , care sărbătoresc pe nou Naşterea Domnului în ziua de astăzi, Vă doresc un Craciun Fericit.

  24. Apropo, să nu se supere acei , cărora le fac observaţie, dar a sărbători de două ori naşterea Domnului este imposibil.

    Am văzut zilele acestea cum politicienii noştri la întrebarea cînd sărbătoresc Creciunul răspund , şi pe nou şi pe vechi.

    Este imposibil de a sărbători două ori.

    Dacă sărbătoreşti astăzi, înseamnă că ai mersl la biserică,zilele acestea te-ai împărtăşat, a i venit acasă , tea-i aşezat la masa de sărbătoare şi ai gustat din bucatele de frupt.

    În aşa caz, ai întrerupt postul, şi cum vei mai sărbători încă odată pe 7 ianuarie?

    Să nu se supere nimeni, mai ales politicienii noştri şi canalul Jurnal TV, dar n-ar fi trebuit să arate la toţi, cum sărbătoresc moldovenii , şi mai ales ministri justiţie,crăciunul, aşezîndu-se în ajun de creciun la masa de sărbătoare cu găină pe masă.

    Eri încă era post. Astăzi , pentru cei ce sărbătoresc Creciunul pe nou, se termină postul Creciunului.

    Dar nu aduc nimănui critici.

    Pur şi simplu ar trebui deja să ne apreciem , cînd se sărbătoresc şi în Moldova sărbătorile, şi cum se sărbătoresc, care sunt obiceiurile creştineşti, ce înseamnă post ş.a.m.d.

    Nici eu nu prea cunosc obiceiurile, deoarece am avut şi eu nota 5 la ateizm la institut, dar deoarece aste aşa o sărbătoare importantă, trebuia canalele de TV să invite cît mai des la emisiuni feţe bisericeşti, pentru a familiariza cu obiceiurile strămoşeşti, dar nu săptămîni întreji în postul Creciunului să vorbească despre cartea” Sexul pentru copii”, ca cea mai stringentă problemă pentri viitorul copiilor noştri.

    RM va avea un viitor fericit, numai atunci, cînd ne vom debărăsa de făţărnicie.

    Sărbători fericite la toţi europenii, şi să dea Domnul să devenim şi noi cît mai curînd europeni.

  25. Apropo, să nu se supere acei , cărora le fac observaţie, dar a sărbători de două ori naşterea Domnului este imposibil.

    Am văzut zilele acestea cum politicienii noştri la întrebarea cînd sărbătoresc Creciunul răspund , şi pe nou şi pe vechi.

    Este imposibil de a sărbători două ori.

    Dacă sărbătoreşti astăzi, înseamnă că ai mersl la biserică,zilele acestea te-ai împărtăşat, a i venit acasă , tea-i aşezat la masa de sărbătoare şi ai gustat din bucatele de frupt.

    În aşa caz, ai întrerupt postul, şi cum vei mai sărbători încă odată pe 7 ianuarie?

    Să nu se supere nimeni, mai ales politicienii noştri şi canalul Jurnal TV, dar n-ar fi trebuit să arate la toţi, cum sărbătoresc moldovenii , şi mai ales ministri justiţie,crăciunul, aşezîndu-se în ajun de creciun la masa de sărbătoare cu găină pe masă.

    Eri încă era post. Astăzi , pentru cei ce sărbătoresc Creciunul pe nou, se termină postul Creciunului.

    Dar nu aduc nimănui critici.

    Pur şi simplu ar trebui deja să ne apreciem , cînd se sărbătoresc şi în Moldova sărbătorile, şi cum se sărbătoresc, care sunt obiceiurile creştineşti, ce înseamnă post ş.a.m.d.

    Nici eu nu prea cunosc obiceiurile, deoarece am avut şi eu nota 5 la ateizm la institut, dar deoarece este aşa o sărbătoare importantă, trebuia canalele de TV să invite cît mai des la emisiuni feţe bisericeşti, pentru a familiariza cu obiceiurile strămoşeşti, dar nu săptămîni întreji în postul Creciunului să vorbească despre cartea” Sexul pentru copii”, ca cea mai stringentă problemă pentri viitorul copiilor noştri.

    RM va avea un viitor fericit, numai atunci, cînd ne vom debărăsa de făţărnicie.

    Sărbători fericite la toţi europenii, şi să dea Domnul să devenim şi noi cît mai curînd europeni.

  26. Sărbători fericite familiei Dstre cît și familiei fiicei din Germania. Succese și mai departe în lupta nedreaptă pentru răsturnarea comuniștilor și trădătorilor de la putere. Păcat, că munca din campania electorală sa dus de rîpă, prin revenirea la putere (în viitorul imediat apropiat) a coaliției de centru-stînga. Î-mi pare rău că la aceasta și-a pus umărul și PL. Alegătorul va fi cel care v-a pune pe cîntar acțiunile PL-ului. Pe viitor, Vă dorim să aveți în primul rînd sănătate, să fiți în paza Domnului, să fiți ocolită de oamenii răi și invidioși. Succese.

  27. Va place apelul lui Lupu, care se da tare si mare?

    Уважаемые друзья!

    26 декабря Вам предстоит сделать ответственный шаг: решить, кто будет возглавлять Гагаузию в течение следующих 4 лет. Каждый из Вас должен сегодня отчётливо понимать, что за Вашим решением стоит судьба Гагаузской автономии, её дальнейший путь развития.

    Демократическая партия Молдовы сегодня является той силой, которая займёт ключевое место в структуре будущего правительства. Поэтому, мне, как председателю ДПМ небезразлично, какой будет Гагаузия после 26 декабря. Для меня, как и для любого ответственного государственного деятеля, крайне важно, чтобы в руководстве Гагаузии находились конструктивные и ответственные силы. Чтобы Гагаузией руководили лидеры, которые приоритетами своей работы ставили бы благосостояние народа автономии и укрепление молдавской государственности.

    Наблюдая за деятельностью Михаила Формузал на посту Башкана Гагаузии, оценивая его дела и поступки, я вижу конструктивную и созидательную работу. В условиях мирового экономического кризиса в Гагаузии под его руководством стабильно выплачивались зарплаты и пенсии. На фоне политического кризиса, охватившего Молдову в 2009 году, Формузал смог обеспечить на территории автономии политическую и социальную стабильность, гарантировал соблюдение прав человека, свободы слова, и придал положительную динамику развития.

    Большое внимание Михаил Формузал уделял выстраиванию прагматичных и взаимовыгодных отношений с центром. Он никогда не переходил разумную грань, за которой начинается конфликт, но при этом ему всегда удавалось твёрдо отстаивать интересы Гагаузии.

    Принципиальным для Демократической партии является то, что Михаил Формузал является убеждённым приверженцем укрепления молдавской государственности. Он всегда выступал за сохранение и усиление государственности Республики Молдова, как независимого, суверенного демократического и нейтрального государства.

    Демократическая партия Молдовы является политической силой, последовательно нацеленной на развитие стратегических отношений с Россией. ДПМ – это единственная молдавская партия, имеющая Соглашение о сотрудничестве с правящей в России партией «Единая Россия», которую возглавляет Владимир Путин. Поэтому, для ДПМ особенно ценно, что Формузал смог наладить хорошие региональные связи с регионами многих стран, в первую очередь с регионами Российской Федерации. Кроме того, что эти связи пошли на пользу народу Гагаузии в виде масштабных социальных проектов, они также стали хорошим стабилизирующим фактором молдавско-российских отношений, которые в последние годы ощущали немало испытаний. Символично, что высшее российское руководство отметило действующего руководителя Гагаузии столь высокой наградой, как почётная грамота Президента РФ.

    Уважаемые избиратели! Позвольте пожелать всем Вам ответственного и обдуманного выбора. Демократическая партия связывает развитие Гагаузии, рост благосостояния её населения и укрепление стратегического партнёрства автономии с Россией с именем Михаила Формузал. Уверен, что народ Гагаузии, которого всегда отличали дальновидность, мудрость и тёплые чувства к России, сделает правильный выбор. Я верю в Вас, я верю в победу Гагаузии!

    С уважением,

    Председатель Демократической партии Молдовы

    Мариан Лупу

  28. Pt europa

    „Ideea” se scrie corec asa: cu doi de „e”. Adica nu „ideia”.

    Corect este a spune astfel: „Si PNL si-a epuizat ideile?”, iar forma „Dar PNL tot le s-a epuizat ideile?” este o forma calchiata din rusa, de pe „A u PNL toje isseakli idei/misli?”

    PNL va merge numai inainte. Si va rog sa tineti bine minte ce va spun.

  29. Iata cum se face la noi:
    Mandatul deputatului Petru Ştirbate, candidat de pe listele PLDM, a fost validat cu toate că Procuratura Orhei i-a intentat dosar penal pentru votare multiplă
    Colaj: UNIMEDIA

    Curtea Constituţională a emis ieri hotărârea de validare a celor 101 deputaţi. Printre deputaţii care fac parte din Parlamentul legislaturii a XIX-a este şi Petru Ştirbate, deputat pe listele Partidului Liberal Democrat, pe numele căruia Procuratura Orhei a intentat dosar penal pentru votare multiplă. Cauza penală a fost declanşată pe faptul falsificării rezultatelor votării.

    Potrivit art. 62 din Constituţie, în cazul încălcării legislaţiei electorale, Curtea Constituţională ar fi putut hotărî nevalidarea mandatului de deputat.

    „Au fost discuţii în deliberări, dar totuşi judecătorii unanim au decis validarea acestei persoane în calitate de deputat în Parlamentul Republicii Moldova”, a menţionat preşedintele Curţii Constituţionale, Dumitru Pulbere. „În Constituţia RM expres este stipulat că mandatul de deputat nu este validat în cazul depistării încălcărilor electorale, dar aceste încălcări necesită a fi dovedite şi confirmate cu act juridic a unei instanţe judecătoreşti”, a precizat acesta.

    Potrivit sursei, procuratura trebuie să investigheze acest caz până la capăt, iar dacă se va depista că această persoană a săvârşit această infracţiune prevăzută de Codul Penal, instanţa de judecată va trebui să se pronunţe.

    „Dacă va fi o sentinţă intrată în vigoare, pentru a înainta învinuire, procuratura va trebui să ceară acceptul de la Parlament. Nu contează, a fost sa nu validat mandatul de deputat, urmărirea va derula conform procedurii de urmărire penală”, a subliniat dumitru Pulbere.

    Totodată acesta a precizat că Codul Electoral prevede că în cazul în care au fost începute cercetări vizavi de careva încălcări electorale, ancheta trebuia să fie finisată în decurs de 5 zile, iar dosarul penal a fost intentat la 10 decembrie.

    Potrivit informaţiei deţinute de comunişti, candidatul PLDM Petru Ştirbate, ar fi votat de două ori la alegerile parlamentare anticipate – în oraşul Orhei şi satul Lucaşeuca. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a sesizat Procuratura Generală asupra acţiunilor lui Ştirbate.

  30. Pt 12041955

    Mersi pt urari. Insa nu cred ca munca din campania electorala s-a dus de ripa. Noi ne-am consolidat structurile, am identificat sprijinitori si simpatizanti in toate raioanele. Am inceput sa cream atasamentul politic fata de PNL – cei care ne-au votat acum ne vor vota si pe viitor.

    Totusi, nu cred ca va fi la putere o coalitie de centru-stinga.

    Dar ce aveti in vedere cind spuneti ca si-a pus umarul si PL?

    Multa sanatate, liniste in suflet, fericire!

  31. Degeaba se mai afiseaza atita pe unimedia:”CCCEC a oferit farmaciştilor un răgaz până la 17 ianuarie pentru ajustarea preţurilor la medicamente conform Catalogului Naţional”,ca tot nu vor face lua nici o masura,fiindca aproape toate farmaciile sunt ale lui Octavian Grama vice presedinte PLDM si a Ministrului Sanatatii,care este si el membru PLDM.Bravo PLDM,ii inlocuiesc cu succes pe comunisti,dar pare-mi-se la unele capitole chiar mai anapoda.

  32. C. Tanase

    Moldovenii, ţara, neamul şi Crăciunul pe stil vechi

    Am citit într-un ziar de la Chişinău următorul titlu: „Avem o ţară. Căutăm preşedinte”. Acest titlu îmi aduce aminte de o denumire de rubrică dintr-o publicaţie bucureşteană: „Avem o ţară. Ce facem cu ea?”.

    Respectiva denumire nu provoacă nedumeriri, pentru că, cu adevărat, România există ca ţară şi problema care se pune acum în faţa fraţilor români e „ce fac cu ea” mai departe. Vizavi de titlul din ziarul de la Chişinău, problema e mai delicată, deoarece, dacă e să fim fideli adevărului ştiinţific şi istoric, el (titlul, adicătelea) urma să fie redactat astfel: „Nu avem ţară, dar căutăm preşedinte”.

    Să mă explic. Formal avem ţară – formal, zic! -, pentru că noi identificăm ţara cu statul. A avea un teritoriu, frontiere, stemă, drapel, vămi, cinovnici ş.a.m.d. încă nu înseamnă a avea ţară. Vorba e că ţara asta care se vede există cu adevărat numai dacă mai există o ţară, cea care nu se vede, cea care e în ţărâni, sub cruci şi pietre de morminte. Ţara nu e o bucată de pământ, ci o idee în care crezi. Semantic, ţara este egală cu neamul; dacă există un neam care are memorie, există şi ţara, dacă neamul şi-a pierdut memoria istorică, a dispărut şi ţara. În legătură cu aceste noţiuni apare şi problema patriotismului. Astăzi e chestiune de prost gust să te declari patriot. E o treabă încurcată – biata ţară, dacă ea există cu adevărat, nu mai înţelege nimic, fiindcă situaţia e următoarea: cei care o iubesc – o critică şi o înjură, iar cei care o urăsc – o laudă şi o fură…

    De ce am luat în discuţie acest subiect? Urmăresc şi eu, cu sufletul la gură, mersul negocierilor privind formarea noii echipe de guvernare a… Am vrut să zic „a ţării”, dar m-am oprit. M-am oprit, fiindcă m-am convins că unii dintre cei care „negociază” n-au ţară şi ei de fapt nu se bat pentru principii şi valori, ci pentru putere şi bani. Pentru noi, cei mulţi, ţara înseamnă oasele străbunilor, proverbele, doinele, bocetele, pentru şarlatanii care „negociază” ţara înseamnă un pumn de arginţi. Moldovenii, în epoca lor de glorie, au avut ţară, pentru că l-au avut pe un Ioan Vodă cel Cumplit, noi, moldovenii de astăzi, nu avem ţară, fiindcă-l avem pe un moş Scridon Vorbă cel Tâmpit.

    Când scriam aceste rânduri încă nu ştiam cu ce se vor solda „negocierile” dintre liderii PLDM, PD şi PL, dar oricare ar fi rezultatul, un adevăr rămâne în picioare – molima politicianismului a atacat ca un cancer coloana vertebrală a clasei noastre politice. De trei săptămâni asistăm la un caz fără precedent de urât şi demoralizator: un partid şi câţiva lideri ai lui se prostituează în public, în numele gheşeftului personal şi partinic, oscilând între democraţie şi comunism. „Vom fi cu acei care dau mai mult” – asta e lozinca lor.

    Să dea Dumnezeu să se încheie cu „succes” negocierile, dar eu sunt foarte pesimist vizavi de capacitatea viitoarei guvernări de a înţelege principala problemă care va sta în faţa ei: să facă din R. Moldova o ţară, iar din moldoveni – un neam cu memorie istorică, legat strâns de ţara cea de sub ţărâni. Nu salariile, pensiile, drumurile ş.a.m.d. trebuie să fie obiectivul central al noii coaliţii de guvernământ, ci facerea ţării. Va fi R. Moldova ţară – vor fi şi pensii, şi drumuri europene. Nu va fi ţară – va rămâne ceea ce este acum. Altă cale nu există. „Unirea cu România”? Aiurea! Şi nu pentru că România nu ne-ar vrea, ci pentru că… – uitaţi-vă cum, cine şi ce negociază – şi o să înţelegeţi de ce.

    Crăciun fericit, neamule, dacă te-ai dat cu stilul nou…

  33. Pt VV

    Daca aceasta declaratie pt gagauzi o facea Ghimpu – nu numai ca nu-mi placea, dar si avea sa ma revolte. Lupu foloseste nostalgia prorusilor in plan electoral. Exact prin aceasta prisma vad lucrurile cei care invinuiesc PNL ca, prin Mesajul Unirii, „au adus comunistii la putere”. Adica, sa nu le spunem oamenilor de Unire, ci sa le spunem de dragostea necesara fata de Rusia, sa ne strecuram cumva la putere, apoi sa incercam acolo sa facem Unirea sau sa promovam puternic romanismul si unionismul, dupa care sa ne spuna toti ca „in alegeri, ati spus una si acum spuneti alta”.

    De aceea, eu cred ca Lupu vrea sa ii atraga pe procomunisti de partea PD, asa cum spune si Constantin Tanase.

    Noi, PNL, nu avem aceasta sarcina, ca nu e pe puterea noastra, desi avem fosti comunisti deveniti unionisti. Noi spunem direct ce vrem si facem clivajul politic si optional – cine e pt Unire si Cine e contra Unirii. Toata activitatea noastra ulterioara se va axa pe aceasta – sa atragem din categoria a doua oameni in prima categorie.

    Nici Formuzal nu e prorus. Eu am discutat cu el odata la Krynica, Polonia, la Forul economic. El vorbeste si romana. I-am spus de ce nu contribuie sa ii obisnuiasca si el cu Europa, cu romana, cu Romania pe gagauzi. Mai ales ca si Turcia se vrea in UE. A spus ca e constient de toate, el a stimulat o cooperare buna cu Ambasada Romaniei, dar ca „inca nu a venit timpul pt gagauzi sa isi schimbe orientarea, dar ca va veni si acest timp.”

    Noi, cu toii, cit mai avem rabdare, il asteptam. Acest Timp. Si Mircea Snegur spunea „Am sa va spun eu cind va trebui facuta Unirea!” Vad ca acum simpatizeaza cu PLDM, pt ca are o fiica ce depinde de deciziile Puterii.

    Eu sint foarte fericita ca al meu copil nu m-a facut dependent de Putere. Beatriy, fiica noastra, pe care o iubim, ca orice parinti, foarte tare, este violonista, isi cistiga viata aici, in Germania, unde sintem acum linga ea si nu a trebuit eu, ca om politic, sa fiu oportunista, ca „sa imi incapa copilul” pe linga Treuca puterii, cum li s-a intimplat multora…

  34. „Демократическая партия Молдовы сегодня является той силой, которая займёт ключевое место в структуре будущего правительства”. Asta sa insemne ca PD aspira si la functiile cheie? Cum sa pretinzi ca vei ocupa locul-cheie in guvern cand obtii nici 13% din voturi?

  35. …Au de patrie, virtute, nu vorbeşte LIBERALUL*,
    Cind atitea guri flaminde au cam strins la gard STEJARUL
    Cind atita LUPARAE arogant si cu trufie
    Cere posturi de ministri intr-un rai al saraciei

    Cind se duc mereu discutii de valori si de principi
    Inteleji ca-i tirguiala si banale investitii
    Inteleji ca partajarea in proportii sau egal
    E cam cit o sa ne coste procurorul general

    Cit coruptia?!. Cit vama?!. Si cit cei de la interne?!.
    Iata sensul la principii si valori din astea ,ferme
    Iata sensul la discutii, intilniri si negocieri
    Iata calea de a vinde pin-si stelele din cer…

    Iara noi, plebeii, gloata, cu iluzii si sperante
    Facem miting peste miting si kemam la alianta
    RACUL, BROASCA si o STIUCA ca sa-i inhamam la carul
    Ce ne-a duce-n Europa, cum ne-ideamna LIBERALUL…

    * – Scrisoarea III M. Eminescu…

    25 decembrie 2010 Chisinau

    Iurie Osoianu

  36. Pt europa

    Orice rabdare are limite. Va invit in continuare sa mergeti pe blogurile idolilor si sa le scrieti acolo despre „scuipatul preferat”. V-am dat la spam, pt ca aveti cu „europa” exact ce avem noi cu Kremlinul.

  37. Daca adresarea D-lui Lupu e scrisa de D-lui personal atunci V.Voronin a avut un discipol foarte capabil. Regretabil ca PD, avind in componenta oameni de buna credinta se transforma in vazul lumii intr-o sucursala a unui organ KGB rus, de care rusii nu pot scapa singuri.Sau poate gresesc in exprimare, PD dovedeste ce este in realitate, sau devine prin actuala conducere de virf ? Sint confuz la acest subiect.D-l Lupu vorbeste despre tot si in acelas timp despre nimic, sau in politica practicata acolo sus la doi metri, cuvintele au o alta semnificatie?E foarte binevenit extrasul lui Eminescu exemplificat de Osoianu Iurie despre aceias stare de lucruri in tara Romaneasca la noi in RM de azi . Dar maestrul nostru Gh.Urschi are la tema zilei si un plug referitor la subiect :” Ai Moldovei trei feciori au principii si valori Si cu cit ii tot ascult nu-nteleg ce au mai mult .Ori principii ori valori , ori ambitii si erori Principalul e ca toti au talentul la negot.Si negocieaza tare si principii si valoare.Si discuta legile pina vin cislegile.C-as striga autoritar – cu negotul – la Bazar! Iarta-ma Moldova hai, astea sint ai tai feciori.Minati mai!”

  38. ООН напомнит, что сионизм следует приравнять к расизму

    Генеральная Ассамблея ООН проголосовала в пятницу, 24 декабря, по вопросу проведения саммита, посвященного 10-летию известной «Дурбанской конференции», утвердившей резолюцию, которая приравнивает сионизм к расизму.

    В середине 2001 года на Всемирной конференции против расизма в южноафриканском городе Дурбан за проект резолюции, содержащей сокрушительную критику «Израиля» и приравнивающей сионизм к расизму, проголосовало большинство участников: 104 — за, 22 — против и 33 воздержались. Представители США и «Израиля» покинули зал заседаний во время голосования, напоминает израильская газета «Гаарец».

    Напомним, впоследствии под давлением американцев пункт, приравнивающий сионизм к расизму был аннулирован, однако в резолюции осталась сокрушительная критика «Израиля» за бедственное положение палестинцев.

    Саммит стран – членов ООН намечают провести 21 сентября 2011 года в рамках ежегодного совещания на уровне министров.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *