Voronin o mai fi vrind cu mine un dosar la CEDO

Si eu ma uit la emisiune in acest moment si observ lasitatea d-lui Botan în comparaţie cu ce aiere ieri se dadea la Ghimpu

Rusine d-nule Botan

PUBLICA.TV este o televiziune antiromaneasca, chiar daca patronul acestei televiziuni este un roman.Dar acest roman nu este unul „simplu „, este un mafiot roman , agent al Moscovei , prorus si anti-moldova.. pacat ca numai d”estea „romani” au venit in ultimul timp in Moldova.TVR asa si n-a ajuns inca..Asa ca nu este de mirare ce poitica duce PUBLIKA.TV, sora mai mica a I-REALITATII .TV din Romania, care 24 de ore din 24 chiama la revolte , bunt , manipuleaza si dezinformeaza Romania, face politrica opozitiei neo-comuniste .Mai nou ,PONTA, LIDERUL PSD-ULUI ROMANESC A FACUT UN ACORD DE COLABORARE , DE PARTENERIAT cu Selin,liderul psd-ului moldovenesc , care stiti foarte bine ca e partidul rusilor ce-si doresc limba rusa limba de stat in Moldova SI DUC O LUPTA FURIBUNDA IMPOTRIVA UNIRII CU ROMANIA .
Dezmeticiti-va , moldoveni. ! Boicotati Publika .tv sau strangeti semnaturi ca sa se carabaneasca din Moldova..
P.S.In sfarsit , gasesc si eu la doamna VP pe blog un articol impotriva lui Voronin.. ca ma saturasem sa tot citesc numai articole pline de critici , deseori exagerate ,la adresa AIE.

ideia unirii totdeauna va fi in inima clasei intelectuala, si cum arata istoria aceasta clasa mai devreme sau mai tirziu acapareaza puterea de stat prin mijloace pasnice

CIRESAR ! statul pe care il ai in vedere , adica Romana ,este strain pentru tine , NU PENTRU NOI , caci noi suntem acelas neam si sange .PE CAND STATUL TAU ESTE LA MOSCOVA ! CARARE BATUTA , ACOLO , STATALISTULE !DU-TE ACASA LA TINE. NU AVEM NEVOIE DE INVATAMINTELE TALE AICI ..

Pe de alta parte ar fi bine sa intre Voronin la putere caci RM va saraci si mai mult, vor ajunge oamenii ca in Coreea, va fi adio la orice sansa de apropiere de Europa si trai decent in timp ce Romania isi va reveni din criza economica si peste cativa ani va fi un decalaj asa de mare de vor umbla multi din statalistii de azi dupa unire. Poate se vor lamuri cu cine au de-a face atunci.

КАТЫНЬ-2.
Видео от Рейтер подтверждает,
что тербанда ФСБ добила выживших поляков.
Экипаж был жив

По сообщениям СМИ, в сети выложен видеоролик от Рейтер, снятый на месте уничтожения русской тербандой ФСБ польского президентского самолета по приказу Медведева и Путина.

В ролике слышны слова русских: «Экипаж жив». Поляки удивляются, почему этот видеофильм не привлек внимание следователей.

Видеофильм от Рейтера продолжительностью в 55 секунд можно посмотреть по следующей ссылке.
http://smolensk-2010.pl/2010-10-06-reuters-zaloga-zyje.html

Am privit si eu bolboroseala dihorelui aseara, de ne comparat intilnirea cu Gimpu. Nu sint simpatizantul lui Gimpu, da comportamentul MARELUI ANALIST care el se socoate a fost vorba bosorogului [ниже плинтуса]. Am vrut sa-mi exprim indignare in direct dar na fost sa fie, ca dihorelui nui place intrebarile in direct. El sa comportat ca pe mosia lui,nu asculta intrebarile incomode, Mihaela a fost bravo. Cind a spus ,ca se lupta pentru bunastare oaminilor, ANALISTUL de ce nu a intrebat, despre arendare padurii cu 21lei ha pe an. Poate despre aceasta lupta a fost vorba.

Suntem in week end. Ploua. Ca sa va dezmortiti si sa intrati in alta atmosfera Priviti Gloria.tv
Apropo, acolo lucraza o basarabeanca din Balti.
http://ro.gloria.tv/?media=97982

http://ro.gloria.tv/?media=9

SI PENTRU A CLARIFICA PROBLEMA CONTRAPUNERII INTRE “MOLDOVENISM” SI “ROMANISM” IATA DATELE URMATOARE : … MOLDOVENISMUL. POVESTEA UNUI CONCEPT

În data de 26 iunie 1924, este înfiinţată, la Odesa pe lângă departamentul gubernial al învăţământului obştesc, o secţiune moldovenească, cu scopul de a organiza şi conduce învăţământul moldovenesc în şcoală şi nu numai, constituindu-se case de citire, cluburi, biblioteci şi teatre ambulante în regiunile locuite de români. Toate aceste acţiuni urmăreau desfăşurarea unei propagande eficace printre români. Au fost trimişi, în acest sens, studenţi în regiunile locuite de români, în mod special la Balta şi în părţile Podoliei. cu misiunea de a redacta rapoarte privind stadiul limbii române în regiunile menţionate, pentru a se lua măsuri privind noile direcţii politice şi ideologice.

În data de 1 iulie 1924, la Odesa a apărut în cadrul aceste direcţii de învăţământ moldoveneşti, ziarul „Plugarul Roşu”. Menirea acestei publicaţii era intensificarea propagandei privind înfiinţarea noii Republicii Moldoveneşti. Publicaţia avea un rol foarte precis privind politica de moldovenizare a populaţiei româneşti. (…) În acest fel, se duce o campanie asiduă pentru identitatea moldovenească şi spiritul sovietic, sub îndemnul „proletari din toate timpurile, uniţi-vă!”.

Tot în paginile „Plugarului Roşu” găsim şi un mesaj al secţiunii moldoveneşti din cadrul direcţiei guberniale către învăţătorii moldoveni, prin care îi îndeamnă să lupte pentru cultura şi limba moldovenească. Se menţiona că „sub ocârmuirea ţarismului lacom şi asupritor, norodul moldovenesc a trăit o perioada de întuneric şi de deznaţionalizare. Politica de rusificare dusă de ţarism a dat cele mai straşnice roade de dărâmare şi distrugere a culturii moldoveneşti”. Toate acestea nu aveau decât un singur scop, de a pune în practică noul plan prin care se urmărea crearea unei noi Republici Moldoveneşti în cadrul Ucrainei Sovietice.

Iniţiativa privind înfiinţarea unei Republici Moldoveneşti în cadrul URSS avea drept scop provocarea României şi nu urmărea nicidecum acordarea de drepturi naţionale românilor aflaţi în stânga Nistrului, după cum susţineau autorităţile bolşevice. Pentru a regiza cât mai bine procesul privind înfiinţarea Republicii Autonome Moldoveneşti, comitetul Central al Ucrainei convoacă, la 8 octombrie 1924, o şedinţă plenară specială, unde pune pe agendă chestiunea privind înfiinţarea noii republici. Aici a luat cuvântul Grigorii Ivanovici Borisov, cu numele său conspirativ – Starâi (Moşneagul), care a cerut înfiinţarea Republicii Moldoveneşti în numele delegaţiilor prezente la Harcov. Încercând să arate că autorităţile comuniste vin în sprijinul românilor din stânga Nistrului, dornici să-şi construiască o ţară a lor în cadrul uniunii, Comitetul Central a luat, în aceeaşi zi, hotărârea de a înfiinţa Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Preşedintele Comitetului Central Moldovenesc a fost ales Grogorii Borisov zis şi Starâi, etnic rus, expulzat din Basarabia pentru agitaţie bolşevică la atelierele muncitoreşti din Tighina, iar adjunct al preşedintelui a fost ales avocatul bulgar Alexandru Stoev. În discursul său, după ce a fost ales drept preşedinte al Comitetului, Starâi a declarat în faţa delegaţiilor prezente la şedinţă: „Noi niciodată nu vom uita de fraţii noştri care gem sub jugul boieresc”, iar în încheiere rosteşte cuvintele „Trăiască Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, leagănul României Sovietice”.

Din lista membrilor guvernului autonom, doar doi erau români, unul bulgar restul ruşi. Faptul acesta trădează de la început intenţia sovietelor, iar declaraţiile oficiase au pus în evidenţă faptul că se urmărea organizarea unor mişcări subversive îndreptate împotriva României. Acest detaliu este sesizat şi de presa internaţională a timpului. Publicaţia „Time” menţiona că sovietele prin înfiinţarea Republicii Moldoveneşti, au elaborat noi planuri pentru a semăna dezordine în Basarabia, iar ziarul finlandez „Usi Snomi”, scria că proclamarea acestei republici înseamnă, în fapt, un atac la adresa României făcut cu scopul de a revoluţiona populaţia. De aceeaşi părere este şi istoricul Nicolae Pop, care ne spune că noua republică este „o pepinieră pentru creşterea unei generaţii de români comunişti cu scopul de a-i întrebuinţa la momentul oportun la comunizarea României”. Moldovenizarea era doar o etapă ce urma să fi aplicată mai târziu în toată Basarabia, după ultimatumul lui Stalin dat în 26 iunie 1940, Consiliului Coroanei Romaniei.

Interesul strategic al Imperiului Rus şi apoi sovietic a fost de-a lungul timpului acela de a stăpâni acest teritoriu şi de a impune populaţiei majoritare o nouă identitate, creată artificial şi implementată forţat. Moldovenismul a fost considerat soluţia cea mai sigură prin care românitatea răsăriteană să poată fi ruptă de valorile ei autentice şi apropiată de cultura şi spiritul slav, proces care a început mai întâi prin biserică şi a continuat printr-o politică de stat bine dirijată.

Nu întâmplător a fost promovat acest concept. Într-adevăr, românii din acest spaţiu se desemnau drept moldoveni şi înainte de 16 mai 1812, data la care a fost anexată Basarabia la Imperiul Ţarist. Stau dovadă scrierile cronicarilor moldoveni, precum şi mărturiile unor călători români sau străini. Cronicarii Miron Costin, Grigore Ureche şi Ion Neculce fac deseori referire la moldoveni şi la graiul moldovenesc, dar nicidecum la o limbă moldovenească diferită de cea vorbită în Muntenia sau Transilvania. Miron Costin scria la 1686, în lucrarea De neamul moldovenilor, că moldovenii sunt întrebaţi dacă ştiu „româneaşte“ şi nu dacă ştiu „moldoveneşte“, chiar dacă se identifică drept moldoveni, cu sens clar de locuitori ai Moldovei.

La rândul său, ceva mai târziu, folcloristul ieşean Teodor Burada, care a vizitat neobosit aproape toate regiunile locuite de români din Europa, face în 1883 o vizită la românii de peste Nistru, ajungând până în gubernia Cherson. El ne spune acelaşi lucru: că moldovenii de aici vorbesc aceeaşi limbă şi au aceleaşi obiceiuri ca şi ceilalţi români din Transilvania sau Dobrogea. Aceste izvoare ne prezintă clar continuitatea şi conştiinţa unitară atât culturală, cât şi lingvistică a poporului român şi înainte, dar mai ales după anexarea Basarabiei la Imperiul Ţarist.

Fiind de-a lungul secolelor parte integrantă a Moldovei, ţinutul Basarabiei nu se putea deosebi cu nimic de restul Moldovei. Mărturie sunt ruinele cetăţilor Hotin, Soroca, Cetatea Albă şi Chilia, precum şi mănăstirile Căpriana şi Curchiul. În Basarabia existau, la 1812, 12 mănăstiri şi 13 schituri, care au fost în majoritate desfiinţate de către autorităţile ţariste, iar unele au fost obligate să se supună noului regulament şi să participe activ la rusificarea populaţiei. Biserica rusificata a jucat un rol foarte important în acest proces de deznaţionalizare a românilor basarabeni, credinţa ortodoxă comună fiind una dintre premisele ce au înlesnit o apropiere a intelectualităţii moldoveneşti de biserica şi cultura slavă.

La începutul secolului al XIX-lea, în Basarabia existau 749 de biserici. Unele ctitorii ale domnilor şi boierilor moldoveni şi-au păstrat stilul moldovenesc până în zilele noastre. Biserica Sf. Dumitru din Orhei, zidită de Vasile Lupu, sau biserica cu hramul Maicii Domnului din Căuşeni, ctitorită în secolul al XV-lea, restaurată de Scarlat Grigore Ghica şi Grigore Calimah, a păstrat pe pereţi chipurile ctitorilor şi restauratorilor.

Deseori întâlnim în istoriografia română teoria conform căreia conceptul de naţiune şi cel de limbă moldovenească sunt o creaţie stalinistă. Într-adevăr, termenul de „limbă moldovenească“ este instituţionalizat în anul 1924, odată cu crearea primei republici sovietice moldoveneşti; dar despre o limbă moldovenească diferită de cea română s-a scris şi s-a vorbit mult mai devreme. De asemenea, şi iniţiativa înfiinţării unui stat moldovenesc în cadrul Rusiei este mult mai veche. Bolşevicii au fost doar cei care au pus în aplicare unul dintre planurile strategice ale împărătesei Ecaterina a II-a (Magazin istoric, nr. 4/2006). Pentru prima dată în anul 1793, după ce Rusia a pus stăpânire pe Ucraina Hanului, în urma păcii încheiate la Iaşi, în 1792, prin care ruşii îi obligă pe tătari să se retragă în Crimeea, în acest spaţiu al Transnistriei meridionale, la iniţiativa contelui Panin, este pus în practică un plan politic de colonizare a teritoriului cu populaţie din Moldova, iar denumirea acestei provincii a fost pentru o vreme Moldova Nouă. Ecaterina a II-a a oferit aici, mai multor boieri moldoveni, pământ cu condiţia că se vor supune Rusiei şi îl vor coloniza cu populaţie moldovenească. Printre cei care au acceptat această propunere au fost prinţul Deleanu-Scarlat Cantacuzino, boierul Scarlat Sturdza, care va deveni imediat după anexarea Basarabiei, la 1812, şi primul guvernator al Basarabiei.

Odată cu trecerea sub stăpânire ţaristă, mulţi localnici şi-au părăsit gospodăriile şi s-au refugiat în Moldova de dincolo de Prut. Autorităţile ţariste au încercat diverse metode prin care să poată opri valul de populaţie ce se refugia, dar nu au reuşit decât după ce au fost luate măsuri extreme. Impunând artificial carantină pe malul Prutului şi susţinând că în Moldova există ciumă, a fost interzisă pe o perioadă de jumătate de an orice formă de comunicare între cele două maluri ale râului Prut.

Imediat după aceasta se conturează şi mai clar formele de abuz, noua putere încercând prin teroare să impună propria formulă de organizare a societăţii basarabene. În documentele epocii putem observa cum atât ţăranii, cât şi boierii insistă să nu le fie încălcate obiceiurile şi legile locale pe care le-au moştenit. Astfel, în 1813, mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni trimite o cerere împăratului Alexandru I, prin care îi solicită să-l schimbe pe guvernatorul rus, generalul Harting, care pornise o adevărată campanie împotriva boierilor moldoveni. Acesta a început procedura de unificare a legislaţiei administrative a Basarabiei cu cea a Rusiei, fapt ce a nemulţumit întregul guvern, deoarece până atunci legile de funcţionare ale provinciei erau exact aceleaşi ca şi la Iaşi, iar noile legi puneau în pericol toate drepturile dobândite, dar în mod special folosirea limbii române.

Toate aceste nemulţumiri, exprimate în legătură cu organizarea şi funcţionarea provinciei, n-au rămas fără ecou. În 1817, este dată o lege specială pentru Basarabia, sub denumirea „Regulamentul aşezământului regiunii Basarabia“, publicată în limbile rusă şi română. Acest regulament a încercat să ofere o formă mai largă de autonomie, iar organul suprem de conducere era numit „Consiliul Superior“, format din 11 membri, cinci numiţi de guvernul de la Sankt Petersburg, iar şase aleşi din rândul deputaţilor moldoveni.

Autonomia Basarabiei nu a fost respectată de guvernul ţarist, acesta încercând în repetate rânduri, prin diverse legi şi ucazuri, să ştirbească din drepturile pe care le aveau românii în virtutea formei de organizare. În 1820 au fost numiţi doi membri în Consiliul Superior. Astfel, majoritatea o constituiau deja cei numiţi de guvern. Ispravnicii de judeţ au început şi ei să fie, din 1823, numiţi de guvern, iar în 1825 au fost retrase din Consiliu funcţiile judecătoreşti. Treptat, autonomia urmărea lichidarea sistemului de valori autohton şi implementarea unui tip nou de organizare, cel ţarist. În 1828, ţarul Nicolae I a impus un nou regulament, prin care au fost şterse toate drepturile de autonomie, transformând Consiliul Superior în Consiliu de Oblastie, ce avea un rol din ce în ce mai puţin important. Instituţiile sunt transformate după modelul rusesc şi se supun toate ministerelor din Sankt Petersburg, la fel ca şi în celelalte gubernii. Toate aceste transformări au avut consecinţe dramatice în plan cultural şi spiritual asupra românilor din Basarabia. Educaţia, la rându-i, fiind unul dintre mijloacele prin care populaţia trebuia apropiată cât mai mult de cultura şi limba rusă, a fost adaptată noilor cerinţe impuse de autorităţile ţariste. Imediat după anexare, guvernul ţarist a fost obligat, pentru că populaţia era complet străină de limba rusă, să accepte şcolarizarea elevilor şi în limba română. De altfel, unul dintre manualele cele mai vechi din această perioadă este gramatica limbii ruse, tipărită în 1819, în limba română. De asemenea, şcolile au continuat să-şi desfăşoare activitatea în preajma mănăstirilor şi bisericilor, după modelul vechi moldovenesc. Observăm că tot în anul 1819 se tipăreşte în limba română Biblia.

Un rol foarte important în viaţa culturală şi spirituală a Basarabiei l-a avut Seminarul Teologic din Chişinău, înfiinţat la 13 ianuarie 1813 de către mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni, care va pregăti generaţii de preoţi şi profesori. Tinerii din Basarabia încep să fie trimişi la studii la Sankt Petersburg, iar în 1827 apare, sub semnătura juristului basarabean Ştefan Margellă, prima gramatică „Russască-Românească“. De fapt, Margellă a jucat un rol deosebit în ceea ce priveşte păstrarea limbii române în instituţiile de învăţământ, militând pe lângă guvernul de la Sankt Petersburg pentru editarea de noi lucrări. Pe Marţela, cum se semna el în limba rusă, îl întâlnim şi la Paris, de unde ţine corespondenţa cu Ion Heliade Rădulescu şi alţi români din ţară. Rolul îi este simţit prin contribuţia pe care o aduc studiile sale asupra gramaticii limbii române, în condiţiile în care ţarul Nicolae I îngrădeşte tot mai mult drepturile românilor.

Şcoala a fost şi ea puternic transformată, iar începând cu 1828 se pun bazele învăţământului primar, proces ce va dura până-n 1860. Dacă până atunci aveam doar şcoli bisericeşti, acum se înfiinţează şi şcoli primare care aveau trei clase gimnaziale, unde se predă şi în limba română.

În anul 1833, la Chişinău ia fiinţă primul liceu regional, unde limba română se studia obligatoriu, iar după o scurtă perioadă elevii puteau alege între limba română şi cea rusă. Având în vedere că pentru a fi primit la universitate era obligatorie cunoaşterea limbii ruse, mulţi dintre elevi renunţau la învăţământul în limba română.

Chestiunea studierii în limba română preocupă tot mai mult nobilimea basarabeană, nemulţumită de faptul că copiii moldoveni nu aveau în aceste şcoli primare material didactic în limba română şi nici în cea rusă. În aceste condiţii, elevii erau foarte slabi pregătiţi şi nu puteau urma învăţământul liceal.

La 1 martie 1833, adunarea nobilimii basarabene a încheiat un proces-verbal prin care solicita „numirea în fiecare şcoală ţinutală a unui profesor de nădejde de limba moldovenească şi cumpărarea în cantităţi necesare de cărţi didactice din Moldova şi Muntenia“, aceştia oferindu-se să achite costurile achiziţiei. Faţă de această solicitare, guvernatorul Basarabiei, generalul Feodorov, a dispus ca limba română să fie studiată obligatoriu doar în şcolile din Hotin şi Bălţi, iar despre celelalte şcoli nu s-a amintit nimic, susţinând însă că este mai importantă introducerea altor limbi străine în aceste şcoli.

Intelectualitatea basarabeană era foarte puţin la curent cu literatura românească. Ea putea fi cunoscută doar în şcolile ţinutale în care se permitea studiul limbii române. Ceva mai aprofundat se putea studia la cursul opţional de limba română de la liceul regional din Chişinău.

În aceste condiţii de continuă suprimare, populaţia îşi păstrează încă vie conştiinţa identităţii. Observăm că încep să fie traduse opere ale unor clasici ruşi şi în limba română pentru a putea cunoaşte şi majoritatea populaţiei ceea ce scriitorii basarabeni învăţaseră la Sankt Petersburg. După cum ne mărturiseşte scriitorul Ion Sârbu, în această perioadă se ciocnesc cele două culturi, română şi rusă, iar el a tradus în limba română fără să fie influenţat de curentul literar românesc, doar atins de dragostea „către fiii româneşti“.

Au existat câteva încercări de a se scrie şi poezie românească basarabeană, care de fapt oglindesc situaţia prin care treceau românii, adică o conştiinţă naţională şi una rusească, ce nu reuşeşte pe deplin să se impună şi să domine sufletele intelectualilor.

În urma tratatului de pace de la Paris din 1856, judeţele Cahul, Cetatea Albă şi Ismail revin înapoi Moldovei. Acest act a avut o influenţă deosebită asupra întregii provincii, creând un curent favorabil reunificării. În ciuda măsurilor aspre, impuse de autorităţile ţariste, iniţiativele de a duce o campanie de apărare a culturii şi limbii române nu au putut fi oprite. Mai mult, unificarea Valahiei şi a Moldovei, în 1859, întăreşte speranţa în rândul boierilor moldoveni, care au început să solicite guvernatorului înfiinţarea de tipografii şi ziare moldoveneşti. Se poate spune că relaţiile dintre românii din Basarabia şi cei din ţară intră într-o nouă etapă.

De exemplu, în 1862, boierul Ion Cristi i-a solicitat guvernatorului permisiunea de a înfiinţa o tipografie moldovenească. Acesta însă a refuzat propunerea, motivând apartenenţa boierului la un grup de moldoveni înflăcăraţi ce vor unirea cu România. Solicitările privind editarea de ziare şi cărţi în limba română nu au încetat, iar în presa de limbă rusă se scrie tot mai mult despre apariţia unor grupuri de românofili.

Chestiunea privind identitatea şi limba comună a românilor din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania începe să fie mult mai accentuat disputată în a doua parte a secolului al XIX-lea. Imediat după unirea principatelor din 1859, au început să apară condiţii din ce în ce mai favorabile pentru aspirarea la îndeplinirea unui deziderat naţional.

Acest fapt a început să nemulţumească autorităţile ţariste, care, întreprind imediat o serie de acţiuni cu scopul de a bloca orice iniţiativă ce ar urmări orientarea Basarabiei către România.

În perioada anilor 1856-1884, s-au desfăşurat mai multe evenimente pe întregul cuprins al imperiului rus, care implicit au adus diverse schimbări şi în Basarabia. Astfel, încep să fie răspândite cu persistenţă diferite curente, care au impus adoptarea unor modificări în societate, rămase în istorie sub denumirea de epoca marilor reforme.

Una dintre reformele care trebuiau puse în practică viza educaţia populaţiei, majoritatea fiind neştiutoare de carte. În Basarabia, acest proces urmărea, pe lângă reorganizarea învăţământului şi începerea unui nou val de deznaţionalizare a populaţiei româneşti. Demersul nu a avut însă efectul prevăzut imediat, reforma fiind introdusă doar din punct de vedere administrativ, iar impactul acestor decizii îl putem observa ceva mai târziu. Nereuşindu-se, practic o rusificare deplină, putem sesiza că măsurile adoptate de către guvernul ţarist sunt tot mai aspre.

Prima decizie pe care au luat-o autorităţile ţariste a fost închiderea catedrei de limba română din cadrul Universităţii din Petersburg, la 27 august 1858. Catedra a fost înfiinţată în 1848 cu scopul de a pregăti funcţionari pentru instanţele judecătoreşti superioare, fiind necesar să se poată lucra cu acte tipărite în limba română.

Procesul privind scoaterea limbii române din instituţiile de învăţământ începe să se extindă şi în Basarabia. În 1860, la Liceul nr.1 din Chişinău, singurul din toată provincia, este introdusă predarea cursurilor în limba greacă, în limba română urmând să studieze doar cei care solicitau expres acest lucru. Pentru că demersul autorităţilor nu a avut succes, iar majoritatea tinerilor îşi doreau să studieze în limba română, consiliul de stat al guvernului rus a luat hotărârea, la 9 februarie 1866, să suspende predarea limbii române în liceu, având drept motiv faptul că „elevii cunosc această limbă în mod practic, iar predarea ei alte scopuri nu urmărea”.

În urma unei analize efectuată în 1883 de către un grup de demnitari ruşi de la Petersburg privind statutul învăţământului din Basarabia s-a ajuns la concluzia că este necesar un proces intens de rusificare şi deznaţionalizare prin şcoală. În acest caz, şcoala a fost transformată într-un instrument ce trebuia să urmărească încet, dar sigur, procesul de deznaţionalizare al „moldovlahilor”. Urmare a acestei strategii a fost luată decizia privind scoaterea limbii române din toate şcolile, fie ele bisericeşti sau ale zemstvelor. Nu numai şcoala trebuia să aplice noul plan de rusificare a populaţiei, dar şi biserica. Odată cu ocuparea scaunului de episcop, de către Pavel Lebedev în 1871 (vazi Magazin Istoric, articol Mitropolia Basarabiei, de Pr. Florin Serbanescu), acesta obligă toate bisericile să scrie registrele şi actele de stare civilă în limba rusă. Pentru a alunga preoţimea română din biserici, Lebedev a modificat statutul parohiilor şi a închis în jur de 340 de biserici, expulzându-i pe toţi clerii care nu se supuneau noului regulament. Procesul de deznaţionalizare iniţiat de înaltul prelat nu s-a încheiat aici, el dând ordin să fie strânse din parohii şi aduse la reşedinţa sa, toate cărţile tipărite în limba română. Aici, episcopul şi-a încălzit vreme îndelungată aşezământul, prin arderea tuturor cărţilor româneşti adunate. El a ordonat, de asemenea, să fie desfiinţată publicaţia „Buletinul eparhiei de Chişinău”, tipărit în limba rusă şi română. După o activitate furtunoasă şi violentă a episcopului Pavel, cei care au urmat la conducerea episcopiei nu s-au distins prin nimic de predecesorul lor. Ei au continuat linia de deznaţionalizare adoptată de episcopul Lebedev. În 1882, în fruntea bisericii din Basarabia este numit episcopul Serghei Lebedevschi, care a propus printr-un raport trimis sinodului rus să închidă tipografia moldovenească, pe motiv că în majoritatea bisericilor slujbele erau ţinute în limba rusă, iar cărţi şi broşuri în limba română nu mai sunt necesare.

În această perioadă, pentru preoţii şi învăţătorii români, singurul sprijin au fost publicaţiile tipărite în cele trei judeţe din sudul Basarabiei, aflate încă sub administraţie românească. Aici au avut loc realizări importante, oraşul Ismail devinind un centru spiritual şi cultural pentru românii basarabeni În 1864 se înfiinţează Episcopia „Dunărea de Jos” şi tot la Ismail este înfiinţat un seminar. De asemenea, presa se dezvoltă foarte mult şi apar publicaţii precum „Gazeta de Ismail”, „Ecoul Basarabiei” şi „Curierul Basarabiei”, ziare ce au avut un rol însemnat pentru românii basarabeni aflaţi sub stăpânire rusească. După congresul de la Berlin din 1878, pentru românii din aceste judeţe revine din nou calvarul de care scăpaseră în urmă cu două decenii, deoarece sudul Basarabiei este anexat la imperiul ţarist. În acest context, România nu putea face nimic, deoarece raportul forţelor erau atât de reduse, încât nu se putea nici măcar discuta despre o mişcare de eliberare a provinciei româneşti.

Autorităţile ţariste îşi extind rapid planul de deznaţionalizare şi iau măsuri speciale împotriva românilor din aceste trei judeţe. În 1893, episcopul Nifon deschide o şcoală spirituală de clerici la Ismail, ce avea drept scop declarat rusificarea intensă a clericilor de pe malurile Dunării şi Prutului. La rândul său şi succesorul lui Nifon, episcopul Iacov Piatnitţki, care se confruntă cu o situaţie aparte, deoarece încep să apară diverse secte care îi produceau o oarecare îngrijorare, va redacta un raport cu nr. 1366, din data de 23 martie 1900, adresat sinodului rusesc prin care semnalează situaţia că „majoritatea parohiilor sunt compuse din moldoveni, care ştiu limba moldovenească şi nu înţeleg deloc limba rusească, chiar în vorba numai vorbită”. El atrage atenţia asupra faptului că este necesară tipărirea de urgenţă a literaturii bisericeşti şi nu numai, în limba română, cu litere chirilice, pentru bisericile şi mănăstirile din toată gubernia. Cea dea doua parte a sec. XIX-lea a însemnat pentru populaţia Basarabiei o luptă continuă între două culturi, una românească, stinsă şi veche, iar cealaltă cultură străină, ce nu reuşeşte să fie atrăgătoare pentru intelectualii basarabeni. În urma politicii aplicate de guvernul şi biserica rusă în Basarabia, sistemul educaţional arată dramatic spre sfârşitul sec. al XIX-lea. În toată provincia nu funcţionau decât 7 şcoli secundare şi 591 şcoli primare, cuprinzând un număr total de 47 000 elevi. Din această cauză, în Basarabia avem peste 82 % de bărbaţi analfabeţi, iar numărul femeilor neştiutoare de carte depăşeşte 96 %.

În anul 1908, după mişcările revoluţionare ce au cuprins tot imperiul, guvernul ţarist decide să trimită la Chişinău, în fruntea bisericii, pe Serafim Ciceagov, un fost colonel ce a participat activ la înăbuşirea revoltei. Acesta va trimite sinodului rus în 1910, o adresă prin care înştiinţează faptul că în Basarabia există preoţii şi alţi moldoveni care vor ca slujbele în biserici să fie ţinute în limba lor. Tot în această scrisoare, el precizează că în rândurile Partidului Moldovenilor există numai 15 preoţi, dar sunt printre cei mai buni şi cu o influenţă foarte mare în eparhie. Despre liderii partidului spune, însă, că sunt moldoveni care au trăit sau au studiat în România, subliniind şi faptul că sunt cei mai „răi duşmani ai noştri”. Episcopul Ciciagov declară că va lupta împotriva lor prin toate mijloacele, deoarece „partidul separatist tinde să-i înveţe pe moldoveni limba cultă moldovenească”. Moldovenismul, în opinia episcopului, are o influenţă mare, dar aceasta provine nu atât din dorinţa de a se separa, ci pentru că oamenii vor să-şi păstreze limba şi obiceiurile pământului. De asemenea SErafim Ciceagov, precizează că atrage periodic atenţia bisericilor şi mănăstirilor din Basarabia „să nu uite că sunt şi aparţin de guvernământ rusesc şi că trebuie să urmărească scopurile statului şi unificarea popoarelor prin limba rusă”.

Dr. Petre Cazacu ni-l prezintă pe episcopul Ciceagov drept un rus fierbinte şi foarte energic, care nu se mulţumea cu activităţile administrative ale bisericii ci făcea şi politică violentă. Ciceagov este primul care susţine ideea că publicaţiile tipărite în limbă locală, dar cu litere ruseşti, este de fapt „limba moldovenească” şi ea trebuie ferită de românizare, deoarece este o limbă diferită faţă de cea din România. El susţinea această teorie fără măcar să cunoască limba română.

Sub episcopatul lui Serafim ia amploare mişcarea călugărului moldovean Inochentie, la care au aderat masiv românii din Basarabia şi din partea stângă a Nistrului, acesta avându-şi reşedinţa la Balta. Pastorul predica sfârşitul lumii şi milita pentru reorganizarea societăţii unde creştinii trebuiau să ducă un mod de viaţa asemănător primelor comunităţi de creştini. Această mişcarea a avut şi un fond puternic de rezistenţă împotriva rusificării bisericii. Românii care s-au apropiat de acest pastor nu se desolidarizau, indiferent de măsurile luate de către guvernul ţarist. În 1917 Inochintie a fost trimis la mănărtirea Golovăţ (Marea Albă) din Rusia, unde sa şi stins din viaţă. Această mişcare a zguduit din temelie biserica din Basarabia şi Transnistria, demonstrându-se, astfel, că lipsa de educaţie şi nerespectarea limbii poate naşte mari probleme autorităţilor ţariste.

În pragul primului război mondial, încep să apară mici grupări politice care solicită tot mai hotărât întrebuinţarea limbii române în şcoli şi administraţia de peste Prut, precum şi înfiinţarea unei universităţi moldoveneşti.

După reîntoarcerea Basarabiei în sânul României, centru politic şi ideologic în ceea ce priveşte chestiunea moldovenească se mută la Odesa, unde sovietele încep să organizeze o nouă strategie ce va fi aplicată, prin forţă şi teroare, împotriva populaţiei româneşti.

În data de 26 iunie 1924, este înfiinţată, la Odesa pe lângă departamentul gubernial al învăţământului obştesc, o secţiune moldovenească, cu scopul de a organiza şi conduce învăţământul moldovenesc în şcoală şi nu numai, constituindu-se case de citire, cluburi, biblioteci şi teatre ambulante în regiunile locuite de români. Toate aceste acţiuni urmăreau desfăşurarea unei propagande eficace printre români. Au fost trimişi, în acest sens, studenţi în regiunile locuite de români, în mod special la Balta şi în părţile Podoliei. cu misiunea de a redacta rapoarte privind stadiul limbii române în regiunile menţionate, pentru a se lua măsuri privind noile direcţii politice şi ideologice.

În data de 1 iulie 1924, la Odesa a apărut în cadrul aceste direcţii de învăţământ moldoveneşti, ziarul „Plugarul Roşu”. Menirea acestei publicaţii era intensificarea propagandei privind înfiinţarea noii Republicii Moldoveneşti. Publicaţia avea un rol foarte precis privind politica de moldovenizare a populaţiei româneşti. Astfel, putem observa în numărul din 21 august 1924, cum în ziar se face un apel către toţi moldovenii care ştiu să citească şi scrie, să se înregistreze la secţia moldovenească din cadrul direcţiei guberniale a învăţământului obştesc, situată în Odesa pe strada Baranova nr. 10. Tot în acest număr al ziarului „Plugarul Roşu”, este prezentat sub formă de ştire anunţul precum că secţiunea moldovenească este creată pentru a organiza învăţământul în limba română.În acest sens, studenţi de la Universitatea din Moscova, secţia română, sunt trimişi prin localităţile moldoveneşti pentru a studia din punct de vedere cultural şi politic, starea populaţiei. Editura gubernială, preciza ziarul „Plugarul Roşu”, „va tipări cărţi pentru copii şi cărţi pentru cei mai în vârstă”. Sunt editate cărţi de citire, printre care „Cine a fost Lenin”, „Chestiunea noroadelor mici în Uniunea sovietică” şi „Poveşti moldoveneşti de Ion Creangă”. Precizarea care atrage atenţia acestui număr din ziarul „Plugarul Roşu” este referirea făcută la lucrările mai sus menţionate şi anume la alfabetul în care sunt tipărite cărţile. Redactorii susţin că, datorită faptului că dialectul moldovenesc este foarte sărac în cuvinte, motiv pentru care se îngreunează „luminarea norodului moldovenesc, s-a hotărât ca în şcoli, case şi aşezăminte de cultură moldovenească, să se întrebuinţeze limba românească, care este mai bogată în cuvinte”.

Un alt demers al noi secţii de învăţământ moldovenesc a fost înfiinţarea unei trupe de teatru care susţinea spectacole în satele locuite compact de români. În acest fel, se duce o campanie asiduă pentru identitatea moldovenească şi spiritul sovietic, sub îndemnul „proletari din toate timpurile, uniţi-vă!”. După ce au fost trasate liniile ce urmăreau politica propagandistică în domeniul educaţiei, s-a trecut în foarte scurt timp, la o altă etapă. Politica privind educaţia a reuşit să fie implementată foarte uşor, sovietele izbutind să trezească sentimentul naţional ascuns de mai bine de un secol. Prin aceste iniţiative, se urmărea în fapt instituţionalizarea moldovenismului şi formarea unui sentiment antiromânesc prin prisma ideologiei bolşevice.

Tot în paginile „Plugarului Roşu” găsim şi un mesaj al secţiunii moldoveneşti din cadrul direcţiei guberniale către învăţătorii moldoveni, prin care îi îndeamnă să lupte pentru cultura şi limba moldovenească. Se menţiona că „sub ocârmuirea ţarismului lacom şi asupritor, norodul moldovenesc a trăit o perioada de întuneric şi de deznaţionalizare. Politica de rusificare dusă de ţarism a dat cele mai straşnice roade de dărâmare şi distrugere a culturii moldoveneşti”. Toate acestea nu aveau decât un singur scop, de a pune în practică noul plan prin care se urmărea crearea unei noi Republici Moldoveneşti în cadrul Ucrainei Sovietice.

Iniţiativa privind înfiinţarea unei Republici Moldoveneşti în cadrul URSS avea drept scop provocarea României şi nu urmărea nicidecum acordarea de drepturi naţionale românilor aflaţi în stânga Nistrului, după cum susţineau autorităţile bolşevice. Pentru a regiza cât mai bine procesul privind înfiinţarea Republicii Autonome Moldoveneşti, comitetul Central al Ucrainei convoacă, la 8 octombrie 1924, o şedinţă plenară specială, unde pune pe agendă chestiunea privind înfiinţarea noii republici. Aici a luat cuvântul Grigorii Ivanovici Borisov, cu numele său conspirativ – Starâi (Moşneagul), care a cerut înfiinţarea Republicii Moldoveneşti în numele delegaţiilor prezente la Harcov. Încercând să arate că autorităţile comuniste vin în sprijinul românilor din stânga Nistrului, dornici să-şi construiască o ţară a lor în cadrul uniunii, Comitetul Central a luat, în aceeaşi zi, hotărârea de a înfiinţa Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. Preşedintele Comitetului Central Moldovenesc a fost ales Grogorii Borisov zis şi Starâi, etnic rus, expulzat din Basarabia pentru agitaţie bolşevică la atelierele muncitoreşti din Tighina, iar adjunct al preşedintelui a fost ales avocatul bulgar Alexandru Stoev. În discursul său, după ce a fost ales drept preşedinte al Comitetului, Starâi a declarat în faţa delegaţiilor prezente la şedinţă: „Noi niciodată nu vom uita de fraţii noştri care gem sub jugul boieresc”, iar în încheiere rosteşte cuvintele „Trăiască Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, leagănul României Sovietice”.

Din lista membrilor guvernului autonom, doar doi erau români, unul bulgar restul ruşi. Faptul acesta trădează de la început intenţia sovietelor, iar declaraţiile oficiase au pus în evidenţă faptul că se urmărea organizarea unor mişcări subversive îndreptate împotriva României. Acest detaliu este sesizat şi de presa internaţională a timpului. Publicaţia „Time” menţiona că sovietele prin înfiinţarea Republicii Moldoveneşti, au elaborat noi planuri pentru a semăna dezordine în Basarabia, iar ziarul finlandez „Usi Snomi”, scria că proclamarea acestei republici înseamnă, în fapt, un atac la adresa României făcut cu scopul de a revoluţiona populaţia. De aceeaşi părere este şi istoricul Nicolae Pop, care ne spune că noua republică este „o pepinieră pentru creşterea unei generaţii de români comunişti cu scopul de a-i întrebuinţa la momentul oportun la comunizarea României”. Moldovenizarea era doar o etapă ce urma să fi aplicată mai târziu în toată Basarabia, după ultimatumul lui Stalin dat în 26 iunie 1940, Consiliului Coroanei Romaniei.

In chemările către basarabeni lansate în aprilie 1917, Emanoil Catelli spunea:
„ Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma. Căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de „moldoveni”. Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ieie singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani.[1]

Teorii antiromanesti: vlahismul si moldovenismul

– Doua „scoli” de interpretare istorica si lingvistica vin sa conteste unitatea poporului roman

O noua teorie destinata divizarii identitatii romanesti incepe sa se manifeste din ce in ce mai acut. Lansata in Serbia, teoria mentionata sustine ca romanii din Valea Timocului nu ar face parte din natiunea romaneasca, ci dintr-o natiune noua, vorbitoare a unei limbi noi: natiunea valaha si limba valaha. Ultima manifestare publica a acestei teorii este cuprinsa in volumul „Etnogeneza aparitiei vlahilor: Vlahii si popoarele balcanice”, aparuta la Negotin, la Editura Estetika, in anul 2007, sub semnatura profesorului Vojislav Dusan Stojanovic. Teoria „vlaha” nu este noua, ea a iesit la iveala ori de cate ori romanii din Serbia au incercat sa se apropie de Romania sau si-au cerut drepturile la scoala si biserica in limba romana. „Teoria valaha” incepe sa se manifeste in paralel cu intensificarea teoriei „moldoveniste” de la Chisinau.

O etnie noua
In lucrarea sa, Stoianovic sustine ca „vlahii nu sunt romani, ci o etnie aparte, in pofida faptului ca limba lor este aproape identica”. Acelasi profesor avanseaza ipoteze de genul „vlahii sunt urmasii tracilor, celtilor si ai slavilor de sud, in timp ce romanii sunt urmasii dacilor si daco-getilor, astfel ca este absolut clar ca vlahii nu sunt romani, ci o etnie separata”. Stojanovic isi explica demersul astfel: „aparitia cartii a fost un rezultat al dorintei de a oferi un raspuns mai multor intrebari deschise, deoarece pana in prezent s-au scris tot felul de minciuni despre vlahi”.

Profesorul de la Negotin isi continua teoria despre originea etnica a vlahilor in urmatoarea formula: „originea elementelor romane in mentalitatea, limba si obiceiurile vlahilor trebuie cautata in radacinile lor celte si nu in romanizarea Balcanilor, pe care cotropitorii romani au incercat sa o finalizeze fara prea mare succes si fara consecinte durabile”. Rationamentul cercetatorului sarb continua in forma urmatoare: „prin simbioza moesilor, a tribalilor si a celtilor apar vlahii”, acestia fiind ulterior „impartiti intre toate statele din Peninsula Balcanica de bunavoie si acceptati ca fiind in Bulgaria – bulgari; in Serbia – sarbi; in Romania – romani si in estul Serbiei – vlahi”, deoarece „nici nu s-ar fi putut altfel, avand in vedere istoria nationalista a popoarelor balcanice”. Caracteristica suprema a vlahilor este, in viziunea lui Stoianovic, urmatoarea: „vlahii se deosebesc printr-un fapt incontestabil: ei nu au aspirat la nicio organizare de felul celor pe care le numim astazi stat”.

Vlahii, un popor ciudat
Pe baza acestor linii directoare din lucrarea lui Stoianovic, vlahii ar prezenta urmatoarele caracteristici: un popor aparut in afara etnogenezei poporului roman, fara legatura cu romanizarea, dintr-o combinatie de triburi din nordul Peninsulei Balcanice (oricare alte triburi, nu daci sau geti), popor care, chiar daca vorbeste o limba virtual identica cu limba romana, nu este sub nici o forma roman si care – contrazicand toate experientele istorice – nu si-a propus nici un fel de organizare statala.

Pana la un punct, teoria „vlahismului” se apropie de cea a „moldovenismului”. Aceasta din urma sustine ca stramosii moldovenilor – numiti in primele izvoare scrise „volohi” – nu au nici o legatura cu valahii sau cu romanii.

„Moldovenismul” merge mai departe in paradox: desi moldovenii si romanii vorbesc aceeasi limba, cea a moldovenilor este diferita. Diferenta apare cand este vorba de statalitate: statul medieval Moldova constituie premisa existentei Republicii Moldova separata de Romania, fara a lua in seama evolutiile istorice (Unirea din 1859).

Pentru arhitectii „moldovenismului” si ai „vlahismului” ramane destul de greu de explicat de ce un popor vorbitor al aceleiasi limbi primeste acelasi nume in izvoarele medievale la sud de Dunare (valahi) si la est de Nistru (volohi).

Pe o axa care sare bine de 1000 de kilometri de la sud-vest la nord-est (cu alta axa asemenea de la nord-vest la sud-est) exista un popor vorbitor al aceleiasi limbi, cu obiceiuri comune sau foarte asemanatoare (obiceiurile esentiale privind nasterea, botezul, nunta si inmormantarea virtual identice), costum popular identic si nume identic dat de vizitatorii straini – respectiv vlahi. Incercarea de a scoate „vlahii” din identitatea romaneasca este o ciudatenie si nu poate fi catalogata decat ca atare.

Falsificarea istoriei la Chisinau
Pe langa ignorarea cercetarilor lingvistice care au stabilit inexistenta unei limbi moldovenesti, ideologii actuali ai moldovenismului practica si o falsificare brutala a istoriei. Elementele centrale ale acestei falsificari se bazeaza pe omisiuni ale faptelor si documentelor, rastalmaciri ale evenimentelor sau afirmatii nedemonstrate. Vasta bibliografie care contrazice tezele moldovenismului face inutila o contrademonstratie, de aceea ne vom rezuma la prezentarea punctelor cheie din istoriografia moldovenista.

Primul element al teoriei moldoveniste il constituie negarea originii comune a romanilor din perioada medievala. Primele izvoare scrise care se refera la populatia de la est de muntii Carpati vorbesc despre „valahi/volohi” – aceeasi denumire fiind folosita si pentru locuitorii din interiorul arcului carpatic si de la sud de Carpati. Istoricul Vasile Stati apreciaza insa ca nu poate fi vorba despre acelasi popor in cele trei regiuni amintite, afirmand in volumul „Istoria Moldovei”: „Romanicii est-carpatini, dezvoltandu-se in alte imprejurari: convietuirea indelungata, pasnica si stabila cu slavii rasariteni, antrenarea in sfera de influenta a Cnezatului Halician, sustinerea contactelor cu romanicii din nord-estul platoului carpatic sunt cunoscuti in istorie, pana in secolul al XIV-lea, cu numele de volohi. Nu este de mirare, deci, ca vecinii, diferiti autori ai timpului, faceau diferenta intre romanicii rasariteni, care, din pricini diferite de ordin extern, s-au dezvoltat independent unii (est-carpatini) de altii (sud-carpatini) in conditii geografice diferite, inglobati in sisteme de influente si interese diferite, participand la evenimente diferite”. In alta lucrare, Vasile Stati se rezuma la a afirma ca: „Stirea provenita din cronica istoricului bizantin Nicetas Honiates (care se refera la volohi, n.n.) constituie cea mai timpurie atestare a protomoldovenilor, a celor mai vechi moldoveni in spatiul devenirii lor istorice – carpato-nistrean”. Vasile Stati merge mai departe afirmand existenta unui „razboi de 60 de ani (1429-1489)” intre Valahia si Moldova: „De altfel, starea de razboi dintre Valahia si Moldova se mentine. Valahii pana astazi n-au incheiat – niciodata! – nici o pace cu Moldova. N-au incercat macar sa-si ceara scuze pentru toate strambatatile, jecmanelile si nelegiurile ce le-au savarsit pe pamanturile moldovenilor”.

Negarea unirii romanilor
Al doilea element cheie al teoriei moldoveniste il constituie negarea unirii principatelor Valahia si Moldova din 1859 si aparitia Romaniei. Vasile Stati prefera pur si simplu sa nu trateze acest eveniment, insa Victor Stepaniuc caracterizeaza unirea din 1859 astfel: „Incalcarea brutala de catre cercurile politice valahe a prevederilor Conferintei de la Paris, amestecul sfidator in treburile interne ale Moldovei, alungarea de pe tronul Principatelor Unite Moldova si Valahia a moldoveanului Alexandru Ioan Cuza, dictatul politic si spiritual au facut ca nemultumirea fata de unirea din 1862 sa devina generala, culmind cu razvratirea impotriva aducerii cu voia turcilor a unui rege neamt de credinta straina”.

In sfarsit, al treilea element al teoriei moldoveniste este respingerea validitatii unirii Basarabiei cu Romania in anul 1918, considerdu-se ca Basarabia – desi aceasta provincie isi pierduse orice forma de autonomie inca din 1828 – a ramas continuatoarea statului medieval Moldova. In mod semnificativ, Vasile Stati publica o lista a conducatorilor Moldovei care incepe cu voievodul Dragos la 1353, continua cu guvernatorii taristi ai Basarabiei, presedinti ai Sovietului Suprem al RASSM, primii secretari ai Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova si se incheie cu presedintii Republicii Moldova.

IATA CE SPUNEA OMUL DE STAT ROMAN , MOLDOVEAN DE ORIGINE – Mihail Kogălniceanu : ”Eu privesc ca patria mea toată acea întindere de loc unde se vorbeşte româneşte şi ca istoria naţională istoria Moldaviei întregi, înainte de sfişierea ei, a Valahiei şi a fraţilor din Transilvania”… PE CINE SA CREDEM …? PE MARELE KOGALNICEANU SAU PE MICUL DODON ?

”Nu vom face coaliție nici cu PD, nici cu PL, PLDM sau AMN – vom face coaliție cu poporul”, a asigurat liderul Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin… SIGUR CA DA … CU POPORUL RUS .

Vedeti ce spune fostul consilier al lui Lucinsci, fostul anticomunist Vit.Andrievski

Данное мнение высказал молдавский политолог, руководитель информационно-аналитического портала AVA.MD Виталий Андриевский, комментируя предвыборную программу, представленную Партией коммунистов Республики Молдова.

«Мы ждем, что Партия коммунистов, как одна из ведущих политических сил страны, станет инициатором объединения всех государственников Молдовы», – заявил Андриевский, добавив, что «это принципиально важно, потому что нужно создать очень широкое общественное движение «За Молдову!» и ПКРМ должна выступить с этой инициативой».

По словам политолога, необходимо, чтобы будущее широкое общественное движение «За Молдову!» «провело всенародный референдум по возвращению к символике Штефана чел Маре, потребовало, чтобы в школах обязательно преподавалась история Молдовы, т.е., история той страны, где мы живем, и заставило те политические силы, которые будут в парламенте, инициировать изменение статьи Конституции, которым потребовать запрета пропаганды унионизма в нашей стране».

O situatie ca aceasta s-ar rezolva foarte usor daca UE ar ridica vizele pentru moldoveni, Romania ar oferii la toti rusi, bulgari, ucrainieni, gagauzi cetatenia romana.

Interviu cu Neagu Djuvara: „E aberant să existe un stat separat dincolo de Prut”.

Profesorul Neagu Djuvara spune că circulând cu metroul parizian vezi „Europa de mâine”. El arată că şi în România scăderea natalităţii şi migraţia tinerilor conduc la schimbarea echilibrului etnic.

Orice prilej de a dialoga cu profesorul Neagu Djuvara nu poate fi altceva decât un eveniment intelectual. Lipsit de false reţineri, istoricul care a trăit cele mai importante momente ale secolului XX, vorbeşte ca nimeni altul despre adevăratele ameninţări la adresa României. Credibil şi concis, Neagu Djuvara propune o altă agendă publică şi atrage atenţia, fără ocolişuri, asupra greşelilor de interpretare asupra prezentului.

Pierduţi în mărunţişuri zilnice şi asurziţi de hărmălaia politică, pierdem din vedere că oamenii de valoare de lângă noi se împuţinează pe zi ce trece. De pildă, plecarea tinerilor în străinătate, în căutarea unui viitor mai bun, este o dramă, în viziunea invitatului nostru. Profesorul Neagu Djuvara spune că ar face orice să-i oprească aici. Rândurile ce urmează sunt o invitaţie la reflecţie pentru toţi cei care îşi caută modele dincolo de ecranele televizoarelor.

Adevărul: Domnule profesor, ştiindu-vă profund ataşat de Basarabia, pentru care aţi şi luptat în război, spuneţi-ne cum percepeţi evoluţiile politice actuale din Republica Moldova.

Neagu Djuvara: Mi-e teamă că respingerea referendumului prin care basarabenii şi-ar fi putut alege prin vot direct preşedintele va afecta parcursul lor european. Totuşi, nu cred să fie ceva de lungă durată pentru că, vă spun cinstit, impresia mea asta este. Sigur, n-am putut studia chestiunea îndeaproape pentru că n-am fost decât o singură dată la Chişinău în ultima vreme, invitat de Facultatea de Istorie de acolo. Oricum, am păstrat o impresie foarte vie a patriotismului românesc al tinerilor basarabeni. Din această impresie păstrez convingerea că, mai curând sau mai târziu, această anomalie – care este tăierea unei provincii în care sunt peste 70% români – va fi înlăturată. Ne aflăm într-o situaţie nefirească, similară cu aceea a Germaniei de Răsărit şi nu văd de ce am fi împiedicaţi să realizăm din nou unirea. Acum, ruşii joacă pe cuvinte – pretind că jumătatea de est a Moldovei, anexată de Rusia în 1812 şi denumită Basarabia (numai Bugeacul se numea înainte Basarabia, asta pentru că aparţinuse vreme de o generaţie, două dinastiei Basarabilor din Muntenia) nu ar fi parte a Moldovei noastre.

De altfel, însuşi Lenin a vorbit despre Basarabia…

Da, bineînţeles. Aşadar, jumătatea de est a Moldovei a devenit Basarabia după ce a fost transformată într-o gubernie rusească. Ruşii, în primele zeci de ani, au mers mai domol cu rusificarea în Basarabia, numind la început chiar un guvernator ales dintre boierii români. Dar după războiul din Crimeea au mai strâns şurubul, au devenit mai ai dracului pentru că fuseseră şubreziţi. Au schimbat echilibrul etnic al provinciei, au lăsat să intre mulţi evrei, au introdus găgăuzii, bulgarii, deci o seamă de minorităţi care au schimbat proporţia etnică. Totuşi, a rămas o majoritate de limbă română. Din păcate, ei sunt prostiţi de atâtea sute de ani de despărţire de România.

Oricum, este un miracol că au rămas majoritari…

Eu am făcut războiul acolo cu Regimentul 6 „Mihai Viteazul”. Am socotit că în Basarabia şi într-o bucată din Transnistria am făcut 750 de kilometri pe jos.

Păstrez convingerea că, mai curând sau mai târziu, această anomalie – care este tăierea unei provincii în care sunt peste 70% români – va fi înlăturată.

„Eram entuziaşti cu toţii de alianţa cu Germania”

Dumneavoastră aţi scris despre „greşeala fatală” făcută de România la 27 iunie 1940. Explicaţi-ne, vă rog.

Când mi-am exprimat opinia în anii ’90, am scandalizat pe toată lumea. Acum constatat cu surprindere că poate o zecime din ascultătorii mei îmi dau dreptate. E foarte greu să faci celebra formulă a lui Max Weber – „counterfactuals conditions” – adică să cercetezi precum chimistul sau fizicianul. Istoricul, pentru a-şi putea închipui ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi luat o altă hotărâre politică la un moment dat, e silit să inventeze urmările, pe baza unui raţionament logic. Aşadar, eu pretind că, dacă Regele Carol al II-lea ar fi avut curajul să meargă împotriva majorităţii Consiliului de Coroană pe care îl convocase, România ar fi avut o altă soartă în Al Doilea Război Mondial. Constituţional, Carol al II-lea avea dreptul să comande Armata Română şi să opună rezistenţă agresiunii teritoriale, în pofida deciziei Consiliului de Coroană de a ceda Basarabia, fără un foc de armă.

Atunci eraţi în Armată?

Nu eram încă în serviciul militar. Fusesem amânat din cauza doctoratului meu în Drept. Pe vremea aceea făcusem şi Istorie, şi Drept. Dar în acel moment eram la ţară şi aveam emoţii enorme să nu fiu chemat în Armată. Dar mă simţeam şi foarte umilit pentru că noi am cedat Basarabia fără să tragem un foc de armă. Prin urmare, mi-am început serviciul militar după trei luni – în toamna anului 1940. Când am plecat pe front, eu nu-mi isprăvisem şcoala militară. Am fost trimişi pe front cu vreo zece zile înainte de operaţiune.

Tânăr fiind, în contextul acela politic, aţi perceput drept o greşeală strategică faptul că România se aliase cu Germania?

Deloc! Dimpotrivă, eram entuziaşti cu toţii. Eu o spun foarte cinstit, chiar dacă, odată cu vremea, văd lucrurile mai altfel. Nu numai asta, dar nu-mi dădeam seama că facem o greşeală trecând Nistrul.

Eu pretind că, dacă Regele Carol al II-lea ar fi avut curajul să meargă împotriva majorităţii Consiliului de Coroană pe care îl convocase, România ar fi avut o altă soartă în Al Doilea Război Mondial.

„În ultimii 75 de ani ne-am stricat cu toată Europa”

Să revenim la momentul 27 iunie 1940…

Da. Mai târziu, l-am avut ca şef în Ministerul de Externe pe domnul Davidescu, ambasadorul României la Moscova în momentul ultimatumului de cedare a Basarabiei. El mi-a povestit că a fost chemat de Molotov, ministrul de Externe sovietic, la ora 10 seara. Acesta i-a întins o notă şi i-a spus prin viu grai: „Noi cerem României ca, în 36 de ore, să restituie Basarabia şi Bucovina de Nord”. Bineînţeles că bietul Davidescu, tremurând, se repede cu nota aceasta la Legaţiunea română şi se grăbeşte, alături de consilierul său, să cifreze mesajul pentru a fi trimis la Bucureşti. Asta i-a luat cam un ceas. Observaţi câtă vreme se pierde! Apoi a constatat că telefonul era în pană. Aşa l-au ţinut ruşii până dimineaţa pe la ora opt.

A fost un sabotaj…

Bineînţeles! Asta pentru a mai câştiga din cele 36 de ore încă o noapte întreagă. Nu mai rămâneau decât 24 de ore. Telegrama soseşte, aşadar, la Bucureşti pe la ora opt dimineaţa, iar până a fost descifrată a mai trecut jumătate de oră. Eu am lucrat la cifrare în 1943-1944 şi îmi dau seama de dificultăţile care sunt – tot felul de greşeli care apar în ascultarea cifrelor şi altele. Dar după ce s-a descifrat mesajul, mai întâi s-a telefonat ministrului şi apoi Regelui Carol al II-lea. Acesta din urmă se grăbeşte să convoace Consiliul de Coroană, care se întruneşte puţin înainte de ora 12. În momentul acela, jumătate din Consiliul de Coroană era pentru rezistenţă. Ministrul de Externe a fost trimis să-i telefoneze lui Ribbentrop, omologul său german. Ştiind că sunt în cârdăşie cu sovieticii, noi am telefonat la Berlin ca să cerem Germaniei să intervină la Moscova pentru a ni se lăsa mai mult timp şi pentru a putea negocia. Ribbentrop a spus că trebuie să-l întrebe pe Führer şi mai trece o oră până se întoarce cu răspunsul, iar Führer-ul ne transmite „Să cedaţi!”. Raţional vorbind, era clar că Hitler era înţeles cu Moscova să le dea voie să ia Basarabia. În momentul acela, eu nu l-aş fi ascultat pe Hitler.

Erau 650 de kilometri de graniţă de acoperit. Puteam face faţă?

Aveam trupe pe toată linia. Desigur, nu eram în situaţia favorabilă pe care a avut-o Finlanda, numai cu un front de vreo 100-150 de kilometri şi implicit cu o posibilitate de rezistenţă mult mai mare. Dar chiar şi aşa, eu cred că dacă se lupta cu artileria şi cu tancurile pe care le aveam, cel puţin şapte zile am fi rezistat. Asta ar fi permis unei mase de fugari să treacă Prutul – aspect foarte important. Mai mult, chiar din prima zi făceam cunoscut Berlinului că, dacă Germania ne atacă, noi vom rezista. Ei probabil ne-ar fi ocupat pe jumătate… Dar să nu uităm că erau deja supăraţi pe sovietici că ceruseră şi Bucovina de Nord, deşi se înţeleseseră numai pentru Basarabia. Deci e aproape sigur că am fi fost ocupaţi de germani. Acum îmi veţi zice că ar fi putut da Transilvania ungurilor. Eu nu cred că o făceau. Nu s-ar mai fi grăbit în momentul acela. Noi am fi avut soarta Poloniei şi faţa curată, ceea ce este extrem de important pentru un popor. Am fi avut imagine de eroi pentru că am rezistat împotriva unei ţări de 20 de ori mai populate şi mai puternice militar. Or, noi nu am făcut asta şi rezultatul a fost că ne-am pus toată Europa în cârcă. Aliindu-ne ulterior cu germanii, le-am permis să atace Iugoslavia prin România – un gest pe care eu îl găsesc absolut dramatic. Acest lucru se repercutează în scrierile istorice pe care le fac sârbii şi grecii. Cu alte cuvinte, în ultimii 75 de ani ne-am stricat cu toată Europa.

Noi am fi avut soarta Poloniei şi faţa curată, ceea ce este extrem de important pentru un popor.

„Am sărit prosteşte în curentul european antisemit”

Occidentul n-a înţeles prea bine alianţa noastră cu Germania din Al Doilea Război Mondial…

La nevoie ar fi înţeles-o, dacă ne opream la Nistru. Argumentele lui Ion Antonescu de a merge mai departe aveau o oarecare greutate, nu zic nu, dar el a fost extrem de imprudent, făcând un fel de rămăşag cu germanii. Oricum, pierderea unei treimi din teritoriu într-un termen de trei luni era îngrozitor de dureroasă pentru noi, tineretul. Vă mărturisesc că, la 24 de ani, am plecat cu entuziasm la război.

Credeţi că Ion Antonescu merită rejudecat din punct de vedere istoric şi asumat sau considerat pe mai departe, aşa cum ni se sugerează, un criminal de război?

E foarte greu de spus fiindcă, după fapte – era să spun „tehnic” -, el este un criminal de război. Asta după legile care s-au scos de-atunci – la Nürenberg şi-n alte părţi. Este invocat printre motive şi momentul expulzării evreilor din Basarabia, în 48 de ore, în mod absolut sălbatic. Aici sunt cifre pe care le-a înregistrat Jandarmeria Română. Prin cele cinci puncte de graniţă au ieşit 175.000 de oameni în 48 de ore, cu câte o boccea sau cu ce puteau căra în spinare. Nu erau nici măcar barăci pregătite să-i preia.

Care a fost motivul pentru care Ion Antonescu a făcut acest gest?

Motivul invocat – faptul că au fost câţiva evrei care au jignit Armata Română la retragerea din ’40. Dar n-au fost ofiţeri români omorâţi de evrei în momentul retragerii. Ce-i drept, au fost scuipaţi şi înjuraţi pentru că exista o tensiune socială antievreiască, dar e un adevăr şi faptul că evreii îi detestau pe români. E un adevăr care se simţea… Dar, ulterior, noi am mai făcut nişte orori şi după aruncarea în aer a cartierului general al Armatei Române de la Odessa. A fost o prostie! Ne-am instalat în sediul fostului cartier general rusesc şi n-am verificat dacă în subsol sunt aparate ce pot fi comandate de la depărtare. Prin urmare, pentru o eroare gravă a militarilor români, mareşalul Antonescu a telefonat ca, pentru fiecare general ucis, să fie împuşcaţi o sută de evrei, pentru fiecare colonel 50 şi aşa mai departe.

Există documente în acest sens?

Există documente păstrate… Mai întâi, cine putea demonstra că evreii au determinat această lovitură? În plus, a spus că nu face război poporului rus, ci evreimii.

Era un curent european antisemit.

Aşa este, iar noi am sărit în el cu ambele picioare, prosteşte.

Se afirmă că ungurii au procedat mai rău cu populaţia evreiască. Aşa este?

Da. În 1942, Antonescu a mai cârmit-o, dându-şi seama că nu trebuie să meargă atât de departe. Are meritul că nu i-a livrat pe evreii din restul ţării, aşa cum ar fi vrut nemţii. Noi batem monedă pe această rezistenţă din anii ’42, ’43, ’44, dar gestul din ’41 este absolute dramatic.

Având în vedere aceste argumente, îl putem exonera de răspundere pe Ion Antonescu?

Eu nu cred că putem să-l exonerăm de răspundere. De asumat, însă, eşti obligat să-l asumi. Aşa cum Germania îl asumă pe Hitler. Tot poporul german, prosteşte, din disciplină, a acceptat până în ultimul moment un sacrificiu absolut absurd. Trebuie să spunem şi noi adevărul: mai ales după Stalingrad, Antonescu trebuia să găsească momente mai potrivite pentru a abandona lupta. El a făcut un pariu, dar când vezi că acel pariu este pierdut, te dai în lături. Nu te poţi juca cu soarta a milioane de români pentru că tu ţi-ai dat cuvântul de militar! Ce este cuvântul tău de militar în raport cu soarta a milioane de români?! Mai exista şi riscul ca, continuând războiul alături de Germania după 23 august 1944, aliaţii să nu ne restituie Transilvania de Nord. Acesta a fost jocul lui 23 august 1944! Ni s-a promis că ni se va restitui Transilvania de Nord.

Exista riscul ca, continuând războiul alături de Germania după 23 august 1944, aliaţii să nu ne restituie Transilvania de Nord.

„Ion Antonescu pierduse contactul cu realitatea”

Spera Ion Antonescu să încheie pace cu sovieticii?

El îşi închipuia că va veni un moment mai prielnic de discuţii. La 22 august 1944, atunci când Antonescu se pregătea să se întoarcă pe front pentru a restabili situaţia militară, el vorbeşte cu un ofiţer, uitându-se pe hartă. Îi arată Bărăganul şi îi spune că aici va avea loc bătălia decisivă de tancuri a războiului. Carevasăzică, nici nu credea în posibilitatea unei rezistenţe mai lungi pe linia Focşani-Nămoloasa-Galaţi. Aceasta nu era o linie de rezistenţă formidabilă, aşa cum cred unii istorici, ci una în care se mai turnase beton. Altceva – o mărturie personală: eu sunt ultimul primit de bietul Mihai Antonescu (vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri – n.r.), în noaptea de 22 spre 23 august 1944. Întâmplarea a făcut ca eu să fiu numit curier diplomatic la Stockholm. Acum spuneţi-mi şi mie de ce Antonescu trimite vorbă ministrului nostru de la Stockholm, Fred Nanu, să reînceapă negocierile cu doamna Kollontai (reprezentanta Uniunii Sovietice – n.r.)? El, Antonescu, era vinovat că nu le răspunsese sovieticilor. Şi mai sunt nişte minciuni care circulă acum – de pildă, în filmul lui Sergiu Nicolaescu, „Oglinda”, personajul Antonescu întreabă: „N-a venit un răspuns de la Stockholm?” Este o minciună! Nu era niciun răspuns de aşteptat de la Stockholm. Sovieticii aşteptau un răspuns de la guvernul român. E o chestiune absolut incredibilă! Antonescu şi-a închipuit că vom obţine condiţii mai bune de încheiere a unui armistiţiu. Nici germanii, nici italienii, nici japonezii nu au obţinut condiţii mai bune decât capitularea necondiţionată. Aceasta a fost o condiţie pe care americanii au început să o pună din cauza a ceea ce s-a întâmplat în 1918. Adică atunci s-a acceptat capitularea Germaniei, dar cu tot felul de condiţii.

Ce condiţii pusese Ion Antonescu?

Antonescu i-a transmis doamnei Kollontai două condiţii sau, mai bine spus, nişte ameliorări la capitularea necondiţionată. Amândouă sunt absolut absurde: prima – să i se dea 15 zile pentru a-i convinge pe germani să se retragă din ţară; dacă ar fi făcut asta, Antonescu ar fi fost imediat arestat şi, probabil, adus Horia Sima ca prim-ministru. A doua – dacă este ocupată toată ţara de armata sovietică, să rămână un judeţ neocupat în vestul ţării, pentru ca guvernul să fie liber. Să fim serioşi! Dacă jumătate din Europa este ocupată de armata sovietică, ce contează că tu nu ai armată sovietică în jurul guvernului? Culmea, culmilor, tocmai pentru că aceste condiţii erau absurde, la 28 mai 1944, doamna Kollontai îi transmite lui Fred Nanu răspunsul favorabil. Acest răspuns a fost adus la Bucureşti de către şeful meu, Camil Demetrescu, la 1 iunie 1944. Nici asta nu i-a ajuns lui Antonescu! La 19-20 august se prăbuşeşte frontul şi ce-mi spune mie în noaptea aceea Mihai Antonescu!? Un lucru care dovedeşte că amândoi Antoneştii nu mai aveau picioarele pe pământ: „Să ştiţi un lucru dramatic – trupele noastre nu s-au mai bătut bine! De data asta a fost derută!” Îmi sugera să-i spun asta doamnei Kollontai, ca un argument cum că noi vrem armistiţiu. Eu, la 27 de ani cât aveam atunci, am îndrăznit şi am spus: „Domnule ministru, dar cum putem spune un lucru ca acesta când suntem în negocieri cu adversarul? Să le spunem că noi nu mai suntem în stare să ne batem?!” Atunci mi-a dat dreptate. Dar cum a putut să-i treacă prin gând aşa ceva?! S-ar putea să vi se pară de necrezut, dar vă spun că este un adevăr.

Pierduseră contactul cu realitatea…

Absolut! Rezistenţa noastră era absurdă şi rezultatul ar fi fost că toată ţara s-ar fi distrus. Cel mai rău ar fi fost că apărea riscul ca aliaţii să nu ne mai restituie Transilvania de Nord.

Prin urmare, contrafactual judecând lucrurile, dacă am fi fost alături de Germania până la sfârşitul războiului, România ar fi rămas fără Transilvania?

Nu se ştie… Poate ar fi fost un alt traseu de graniţă. E foarte greu de spus.

Unii spun că Germania „nu ne va ierta” pentru că am întors armele la 23 august 1944…

Şi asta este dramatic. Nu vedeţi, consecinţele faptului că nu ne-am bătut la 27 iunie 1940, ni-i pune în cârcă nu numai pe occidentali, pe sârbi şi pe greci, dar şi pe marele popor rus pe care geografia l-a adus în apropierea noastră. N-avem interesul să fim stricaţi nici cu ruşii care ne judecă pentru că am fost în stare să mergem până la Stalingrad. Dar mai grav este că ne-am certat şi cu nemţii pentru că i-am „trădat” la 23 august 1944. Aceste lucruri nu se uită peste timp. Părerea mea este că am cârmit-o prost în acel moment. Am făcut o eroare pe care am continuat-o ani de-a rândul şi pe care o plătim scump şi astăzi. Avem reputaţie proastă.

Consecinţele faptului că nu ne-am bătut la 27 iunie 1940, ni-i pune în cârcă nu numai pe occidentali, pe sârbi şi pe greci, dar şi pe marele popor rus pe care geografia l-a adus în apropierea noastră.

„E aberant să existe un stat separat dincolo de Prut”

Republica Moldova poate reveni în spaţiul european, dat fiind contextul politic actual?

Este un episod nenorocit… Mi se pare exclus ca această comunitate de români din Basarabia să ajungă un stat separat, aberant, un stat de limbă română. Eu cred că mâine, poimâine, în mod istoric fatal, se vor reataşa României. Sunt absolut convins, dar poate e o convingere nebunească a mea! Eu nu văd cum poate dăinui în timp o mică republică de majoritate românească, dincolo de Prut. E aberant!

Iată că Ciprul a dăinuit…

Da, şi acolo e o dramă. Dar nu s-a terminat cu Ciprul. Nici acolo nu s-a isprăvit. Turcii, când au ocupat Ciprul, acum sute de ani, au colonizat cam o cincime, dar când l-au atacat, în anii ’70, au ocupat cam o treime. Admiţând că rămâne o treime turcilor, eu sunt de părere că restul trebuie să revină Greciei. Şi acolo e o nedreptate dar, bineînţeles, e un precedent pentru Basarabia.

Se discută că Basarabia ar putea fi o zonă tampon între spaţiul euroatlantic şi Federaţia Rusă.

În fine, astea sunt speculaţii… Logic vorbind, Basarabia ar trebui să se reunească cu România. Dar să ştiţi că s-a speculat mult de către ruşi faptul că nu ne-am purtat bine cu basarabenii în cei 22 de ani cât i-am avut, din 1918 până în 1940. Asta o ştiu de când eram copil. Basarabia a fost considerată la Bucureşti ca un fel de Siberia a României – funcţionarii care făcuseră vreo prostie erau trimişi ca pedeapsă acolo. Nu am reuşit să ne facem simpatici, nu reparasem drumurile etc. Am activat foarte prost. Dacă recuperăm Basarabia, ar trebui de acum înainte să investim mult în acea zonă.

E o teză interesantă. De ce credeţi că autorităţile ar fi putut avea o asemenea atitudine?

E foarte curios lucrul acesta. E cert că aveam dragoste pentru Ardeal, însă Basarabia n-am asimilat-o bine din cauză că se prostiseră sub ocupaţia rusească de o sută de ani. Aveam impresia că ţăranii de acolo nu mai înţeleg nimic. De altfel, să ştiţi un lucru: nu mai ştiau pe ce lume trăiesc unii dintre ei. De pildă, un văr primar de-al meu care a murit la încercuirea Stalingradului era în Basarabia în 1939 şi, la un moment dat, a întrebat un ţăran bătrân unde crede el că se hotărăşte politica, la care bătrânul a arătat înspre Răsărit, spunând: „La împăratul, acolo!” El mai trăia cu mintea la ţar. Sigur că nu putem generaliza.

Basarabia a fost considerată la Bucureşti ca un fel de Siberia a României – funcţionarii care făcuseră vreo prostie erau trimişi ca pedeapsă acolo. Nu am reuşit să ne facem simpatici, nu reparasem drumurile etc. Am activat foarte prost. Dacă recuperăm Basarabia, ar trebui de acum înainte să investim mult în acea zonă.

„Radicalii maghiari se vor potoli”

Cum vi se par mişcările radicalilor maghiari din Covasna şi Harghita?

Nu vor avea succes. A fost nenorocirea din vremea comunistă când li s-a dat acea autonomie a secuilor şi de acolo a ieşit o poveste diferită de ceea ce am hotărât în 1918. Trebuia să le dăm din timp ceea ce le-am făgăduit atunci – învăţământ în limba lor şi să aibă posibilitatea de a fi judecaţi în limba lor. Dacă o făceam la vremea cuvenită, nu s-ar mai fi ajuns la asemenea excese.

Cum ar trebui procedat acum cu minoritatea maghiară?

Să se acorde ceea ce trebuie acordat, dar nici vorbă de autonomie sau de aşa ceva. De altfel, ei n-ar câştiga nimic să aibă autonomie. Ei au interesul să fie contopiţi într-o Românie mai mare şi această Românie mai mare să fie contopită în Europa. Ceea ce se întâmplă acum cu autonomia este o rană ce se va vindeca foarte lesne. Dovadă că UDMR e în guvern aproape neîntrerupt de 16 ani. Şi uite ce cuminţi sunt! Cuminţi au fost şi cei care i-au luat în Guvern fiindcă aşa îi silim să fie tot aşa de români ca şi noi.

Credeţi că liderii UDMR sunt la fel de fideli crezului naţional ca şi liderii partidelor româneşti?

Nu, dar interesul lor este ca toată ţara asta să funcţioneze bine. Şi vedem că, de multe ori, sunt mai deştepţi decât noi. În Parlament vorbesc bine româneşte şi am avut miniştri buni dintre ai lor. Eu nu sunt speriat de aceste manifestări ale lor cu drapele. Sigur, e supărătoare sărbătorirea intrării lui Horthy în Ardeal, dar ăştia care se ocupă cu aşa ceva sunt excesivii şi se vor potoli încet-încet. Ei nu reprezintă o majoritate şi dacă noi nu ne vom încăpăţâna în sens prost, se vor potoli şi ei.

E supărătoare sărbătorirea intrării lui Horthy în Ardeal, dar ăştia care se ocupă cu aşa ceva sunt excesivii şi se vor potoli încet-încet.

„Vom fi minoritari în ţara noastră”

Proiectul european vi se pare viabil, dat fiind modul în care a răspuns UE crizei economice?

Dacă introduc cumva şi Turcia în Uniunea Europeană, atunci acest proiect nu mai e viabil deloc. Mă surprinde că unii politicieni europeni îşi pot închipui că Europa se poate întinde până în Iran. În plus, mai aduci în Europa vreo 70 de milioane de musulmani, după ce aici mai sunt vreo 25 de milioane. Prin urmare, continentul nostru va deveni majoritar musulman. O sută de milioane de musulmani în Europa înseamnă o sută de milioane de credincioşi practicanţi. Pe continentul nostru nu cred că sunt o sută de milioane de creştini practicanţi… Devenim minoritari.

Oare trebuie pusă problema în termenii aceştia? În prezent s-a schimbat modul în care oamenii privesc chestiunile religioase…

Mi-e teamă că nu… Eu îi văd pe musulmani în Franţa. Şi am trăit şi în Africa 23 de ani, într-o ţară musulmană. Ei sunt exclusivişti. De altfel, Muammar Gaddafi a declarat în Italia că Europa va deveni musulmană. Europa, conştient sau inconştient, se sinucide. Dacă te duci în metroul parizian, vezi care va fi Europa de mâine. Majoritatea populaţiei din metrou este de culoare.

Această reechilibrare a spectrului etnic în Occident poate fi o sursă de conflicte?

Nu, dar va duce la un nou Ev Mediu, la dispariţia civilizaţiei occidentale. Cred că suntem deja pe panta săpunită a dispariţiei civilizaţiei noastre. Nu ştiu cât va mai dura – două sute, trei sute sau patru sute de ani. Ca şi la sfârşitul Imperiului Roman, masa de sclavi, invaziile germanice şi turanice au făcut să se schimbe componenţa etnică a Europei. Aşa se schimbă şi acum…

Suntem într-un ciclu istoric…

Absolut! Asta e părerea mea de specialist în filosofia istoriei.

România nu pare deocamdată afectată de aceste schimbări şi nici nu pare conştientă că se produc…

Fatalmente vom fi afectaţi! Suntem în Europa şi avem deja 10% populaţie ţigănească. Intră foarte mulţi chinezi şi turci, iar noi nu mai facem copii. Doza de sânge românesc va fi din ce în ce mai mică. Să ştiţi că, din acest punct de vedere, suntem ca şi occidentalii. Încetul cu încetul vom fi minoritari în ţara noastră.

Putem adăuga acestui risc şi exodul tinerilor români spre Occident?

Bineînţeles! Aceasta este una dintre preocupările mele majore şi ar trebui să facem orice pentru a-i readuce în ţară. Fără ei nu putem construi o Românie de alt soi decât cel moştenit de la comunişti. Înainte vreme, era un adevăr dictonul „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea”. Spre exemplu, românii sunt poporul cel mai puţin reprezentat în Statele Unite ale Americii. 99% dintre românii plecaţi acolo sunt originari din fostul Imperiu Austro-Ungar. Ardeleanul, săracul, decât să trăiască sub dominaţie străină a zis că mai bine se duce în America. Acum, 45% dintre tineri spun că vor să plece în străinătate. Este absolut dramatic! Nu mai au dragoste de ţara asta pe care o găsesc păcătoasă de când clasa politică este un fel de capac de plumb. E o greşeală pentru că la alegeri am putea schimba ceva. Dar uite că tot pe ăştia îi alegem… Ori nu ne vom vindeca niciodată, ori trebuie aşteptate încă două generaţii.

Avem resorturi interioare pentru a depăşi situaţia?

Tinerii pleacă din ţară din cauza lipsei de speranţă. Asta se combină şi cu scârba de politică. Eu îi înţeleg însă pe cei foarte înzestraţi care pleacă la burse în străinătate şi care capătă diplome în domenii inexistente în România.

Pleacă şi tineri intelectuali care preferă să facă munci subcalificate, dar plătite mai bine decât profesia lor din ţară…

Eu nu-i aprob pe aceştia. Sau dacă se duc să facă pe căpşunarii, da, dar să se întoarcă cu banii în ţară. Vă pot spune din experienţă că, toţi românii din emigraţie, chiar dacă s-au căsătorit cu câte o nemţoaică sau cu câte o franţuzoaică, în străfundurile sufletului lor sunt nenorociţi. Le lipseşte ceva… Nu te poţi transforma în francez sau în neamţ când eşti născut român.

Dacă te duci în metroul parizian, vezi care va fi Europa de mâine.

Vă pot spune din experienţă că, toţi românii din emigraţie, chiar dacă s-au căsătorit cu câte o nemţoaică sau cu câte o franţuzoaică, în străfundurile sufletului lor sunt nenorociţi. Le lipseşte ceva…

„Trebuie să mai treacă două generaţii”

În 20 de ani de acum înainte se va putea vedea o altă faţă a României?

Doar dacă scăpăm de actuala clasă politică şi vor apărea alţii decât fiii fostei nomenclaturi. Chiar dacă nu sunt cei pe care-i vedem în Parlament, există o reţea subterană, cea care l-a adus pe Iliescu la putere în decembrie 1989 şi care continuă să tragă sforile. Este convingerea mea.

Dacă într-adevăr există această „reţea”, cât ar mai putea trece până când vom avea parte de o nouă clasă politică?

Până ce vor muri ei… Poate că atunci se vor mai îndrepta lucrurile, iar copiii lor poate vor fi oameni în regulă. În toate revoluţiile s-a întâmplat aşa – generaţia copiilor sau a nepoţilor revoluţionarilor a devenit conservatoare. Eu cred că urmaşii lui Adrian Năstase, de pildă, vor fi burghezi foarte civilizaţi. De aceea vă spun că trebuie să mai treacă două generaţii.

Cum vi se pare Crin Antonescu ca lider politic şi ca aspirant la Preşedinţia României?

Am fost alături de el pentru că el m-a chemat, cu toate că nu ne cunoşteam foarte bine. De Călin Popescu-Tăriceanu fusesem mai apropiat decât de Crin Antonescu, dar el m-a chemat pentru că ştie că sunt popular, că am notorietate. Dar Crin Antonescu n-a catadicsit să mă întrebe, în seara în care a văzut că nu intră în turul doi de scrutin al alegerilor prezidenţiale, ce să facă. Deşi, după mine, el ieşise cel mai bine din confruntarea televizată. Nu a fost al doilea pentru că PNL nu are structura necesară în provincii. Eu i-aş fi spus lui Crin Antonescu că nu se poate ca un partid liberal să meargă mână-n mână cu Geoană care, deşi e mai occidentalizat decât ceilalţi, are în spate umbra lui Iliescu, a lui Cozmâncă sau a lui Hrebenciuc.

Chiar credeţi că aceia pe care i-aţi enumerat au fost atât de nocivi pentru România?

Criminali! Sunt cei mai nocivi pentru că eu continuu să cred că ei trag diverse sfori. De pildă, cum a îndrăznit Iliescu să spună, în urmă cu vreo 18 ani, că la noi este „o democraţie originală”?! Această „democraţie originală” ne-a întârziat cu zece ani intrarea în Europa. Lui Emil Constantinescu i-au trebuit patru ani ca să-şi dea seama că fosta Securitate continua să conducă ţara. Acest lucru trebuia să-l ştie din prima clipă şi putea da o lovitură mare. A fost un naiv.

Să nu uităm că aderarea la NATO s-a produs în mandatul preşedintelui Iliescu…

Da, dar negocierile au fost începute sub Emil Constantinescu. Dar politiceşte vorbind, Ion Iliescu chiar a sărit peste cal devenind filoamerican. Adică e un politician dibaci, un politician abil.

Cum va rămâne în istoria românilor Ion Iliescu în raport cu Traian Băsescu?

E clar că Ion Iliescu va fi înfierat şi considerat omul care a întârziat integrarea României în Europa. Şi care a vrut să continue pe ascuns comunismul. Eu nu am o problemă împotriva unui om, dar el este adus de această clică care se manifestă în Parlament şi care a pus mâna pe averi colosale…

Aceasta este şi teza preşedintelui Băsescu. În contextul economic actual, credeţi că opinia publică mai este sensibilă la astfel de chestiuni?

Economia nu are de-a face cu Justiţia! Eu am de gând să public o scrisoare deschisă preşedintelui Băsescu. Îi voi aminti că, la ultima confruntare cu ceilalţi doi contracandidaţi ai săi la prezidenţiale, a fost primul care a îndrăznit să scoată problema asta la suprafaţă. Să spună că e o ruşine faptul că, după 20 de ani, noi nu am scos încă la lumină ce s-a întâmplat în decembrie 1989 şi nici în cele trei mineriade. Cu alte cuvinte, el ne-a făgăduit că va da drumul Justiţiei pentru a începe aceste procese. Uite că au trecut nouă luni şi că n-a făcut nimic… Aşa că eu o să-i aduc aminte. Acesta este un cancer pe care noi trebuie să-l operăm acum cu bisturiul. Dacă nu-l operăm, să ştiţi că nu se începe vindecarea României. Este un început indispensabil, care n-are de-a face cu economia.

Mulţi îl acuză şi pe Traian Băsescu de faptul că face parte din acest „sistem ticăloşit” pe care îl înfieraţi şi dumneavoastră. Sunteţi de acord?

Nu-mi dau seama, dar preşedintele poate ieşi din „sistemul ticăloşit” dacă-şi ţine promisiunea de care am vorbit. Românul, în general, are fibră politică, chiar dacă ne-am sărăcit şi am scos smântâna de pe ţară în ultimii 20 de ani. Putem juca un rol în Europa, dacă ne însănătoşim mai întâi în ţară.

Românul, în general, are fibră politică, chiar dacă ne-am sărăcit şi am scos smântâna de pe ţară în ultimii 20 de ani.

„S-a schimbat profilul etnic al românului”

De unde această agresivitate exagerată în societatea românească?

E o problemă pe care mi-am pus-o şi eu, deseori. Eu o arunc şi pe aceasta în cârca celor 50 de ani de comunism care au modificat profilul etnic al românului. Românul pe care l-am cunoscut eu când eram copil – adică şi ţăranii, şi ostaşii pe care i-am avut pe front – era prea blând, prea supus. Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust încât omul a început să se apere cu dinţii. Nu uitaţi că până şi în cel mai mic sat s-au inversat valorile. Ţăranii cei mai iscusiţi, cei mai îndemânatici şi cei mai avuţi au fost nu numai daţi la o parte, ci şi ucişi sau băgaţi la închisoare. La suprafaţă au ieşit lepădăturile – toţi guşaţii şi tâmpiţii din sate au devenit primari sau mai ştiu eu ce… S-au schimbat elitele de jos şi până sus. Lucrul acesta a făcut ca oamenii să se înrăiască. Nu mai există sentimentul că vecinul tău e un prieten. Lumea nu se mai salută pe scara blocului pentru că zice „Bună ziua ţi-am dat, belea mi-am căpătat!”

Acum şi copiii au devenit extrem de agresivi…

În anii mei de şcoală în România, aproape că nu existau bătăi între copii. Eu nu am văzut astfel de bătăi. În schimb, în Franţa am fost absolut îngrozit de agresivitatea copiilor între ei. Bine, erau şi foarte mulţi corsicani la Nisa şi aceea sunt mai temperamentali. Dar românii de astăzi se bat până se omoară şi asta este foarte îngrijorător.

S-a schimbat ierarhia de valori şi am căpătat o sumedenie de obiceiuri proaste…

Sunt anumite moravuri ţigăneşti pe care noi le-am fi putut evita. Amestecându-ne cu ei, era de aşteptat ca părţile româneşti să domine, dar văd că s-a întâmplat invers. În vechime, ţiganii erau persecutaţi, ce-i drept, dar erau şi mai violenţi decât românii. Străinii au constatat că închisorile erau pline de ţigani, acuzaţi de infracţiuni de omor. Dovadă că şi călăii erau aleşi dintre ţigani pentru că erau mai în stare de un lucru violent decât românii.

Cum găsiţi decizia autorităţilor franceze de a-i expulza pe ţiganii de origine română şi bulgară?

Adevărul e că, la Paris, aproape toţi cerşetorii de pe stradă sunt ţigani români. Eu dacă-i văd că au o figură simpatică, mă adresez direct pe româneşte: „Domnule, ce cauţi aici?” „A, păi dacă la noi nu se poate…”, îmi spun majoritatea. Păerea mea este că se vor întoarce în Franţa…

Este o problemă românească sau una europeană?

Categoric este una europeană! E românească numai în măsura în care nenorocul istoric face că suntem cei cu populaţia cea mai mare de etnie ţigănească. E foarte interesant cum, în Evul Mediu, ei au trecut prin Principatele Române când au fugit de turci. Ei erau năpăstuiţi şi de populaţia grecească din Imperiul Bizantin care îi denumise cu un derivat al sintagmei „oameni de care să nu te atingi”. Erau un fel de paria. De acolo au venit la noi cu numele de „aţigani”. Primul document care ne vorbeşte despre existenţa „aţiganilor” datează din 1385. Dar, revenind, ceea ce s-a întâmplat în Franţa este un gest niţel demagogic al lui Sarkozy şi care nu va avea viitor. E o problemă europeană care se va rezolva cu timpul.

Românul pe care l-am cunoscut eu când eram copil – adică şi ţăranii, şi ostaşii pe care i-am avut pe front – era prea blând, prea supus. Dintr-odată a venit un regim atât de brutal şi atât de injust încât omul a început să se apere cu dinţii.

http://www.timpul.md/articol/interviu-cu-neagu-djuvara-e-aberant-sa-existe-un-stat-separat-dincolo-de-prut-16434.html

NOI SINTEM MOLDOVENI SI NE MINDRIM TARA NOASTRA REPUBLICA MOLDOVA
Prostituatele politice si tradatorii de tara scuipa in sufletul nostru, a Neamului Moldovenesc numindu-ne romani si mintindu-ne copiii precum ca noi vorbim limba romana! Vom lupta prin orice mijloace pentru apararea statalitatii Tarii Republica Moldova, Limbii Moldovenesti, vom promova valorile nationale! Arderea tricolorului tiganesc arborat antilegal pe sediul unei institutii publice constituie un manifest de protest, un act de aparare plauzibil savarsit din intentii patriotice! Noi nu sintem romani! Noi purtam cu demnitate de veacuri denumirea de Popor Moldovenesc! Necatind la asemanarea limbii romane – o limba artificial create odata cu unirea unui grup de etnii intr-un stat de stransura numit – romania, cu Limba Moldoveneasca aceste limbi sint diferite iar Poporul Moldovenesc nu are nimic comun cu statul romania, din contra Poporul Moldovenesc uraste tot ce se numeste roman, lucru care-l putem demonstra si prin faptul ca din cele mai vechi timpuri la Moldoveni in Limba Moldoveneasca cuvintul roman este un cuvint de ocara prin care se intelege:
roman – CURVA, LEPADATURA, BORATURA, LICHEA, TARFA, TIGAN, SPURCACIUNE, etc. Aici sirul sinonimelor cuvintului roman poate continua la nesfarsit cu alte ocari si injurii necenzurate pe care din mitove etice nu ne putem permite sa le mentionam! TRAIASCA REPUBLICA MOLDOVA!

PENTRU CEI CE IL CRITICA PREA DUR PE FILAT.

Cu ce este “vinovat Filat”? – ca a scos RM de sub dominatia comunista? Ca a scos RM din criza totala si ne-a mentinut pe linia de plutire? Ca a adus atatea bani in tara?

Este si el un OM, CU UNELE IMPERFECTIUNI, dar cine este perfect? Vreti inapoi sub Papuc ? si sub VOR-on-in?

ALIANTA trebuie sustinuta. Votati cu cine vreti, numai sa indepartam definitiv pericolul revenirii pcrm la guvernare.
Nu fiti prosti, inteleptiti-va.

Da, asta am ZIS: NU FITI PROSTI, ca sa nu AJUNGETI SA VA caiti dupa zicala ” DE-AR FI LA TIMP Mintea moldovanului cea de pe urma”!

INTELEPTITI-VA! ACUM!
Iar cel care isi vinde sufletul pe bani SI ACUM IL BOMBARDEAZA EXCESIV, NEEXPLICAT PE FILAT, sa stie ca POPORUL acesta are MEMORIE!

Oameni buni, un astfel de individ care se numeste Voronin, mai are tupeul sa vorbiasca astfel de prostii cum ar fi: PCRM a avertizat alegătorii de posibila unire a Moldovei cu România.Dinsul adirma ca Vitalia Pavlicenco încălcâ, Constituția. ”Așa oameni ca dumneaei, trebuie trași la răspudere”. Justitia, care pina si in prezent traeste cu frica intoarecerii comunistilor la putere a confirmat ca e constitutionala lozinca pe care a lansat-o in campaniea referendumului PNL. Oare acest individ Voronin, care a condus Republica Moldova 8 ani care si azi se afla in slujbele secrete ale altui stat strain (General KGB) merita sa fie la libertate si sa mai comenteze? Acestea sunt adevaratii tradatori. Dinsul cu tot clanul pe care il reprezinta si care peste noapte au devenit milionari in euro, acum mai are tupeu sa se dea mare aparator al nemului. Oare asa indivizi mai au obraz?

Sergiu spune:
9 October 2010, la 22:10

Fa-te mic sa incapi acolo de unde ai iesit din eroare umana ereditara a parintilor tai fara trecut, prezent si viitor si care te-au educat sa fii cretin fara creier…….

COMÎND

Iar n-avem timp pentru Unire,

De zeci de ani cu Noi luptînd,

Vreme avem de fericire,

Doar de Unire n-avem cînd…

——————————-

De ce mințim cu îndîrjire

Că nu e timp de Ea nicicînd

Și vreme-avem de-orice-mplinire,

Doar de Unire n-avem cînd…

——————————-

Visînd la Ea, ca la Psaltire,

Ne-nmormîntarăm, rînd pe rînd,

Votîndu-i (veșnică-amintire!)

Pe cei ce n-au nici cum, nici cînd

——————————–

Să dea un vot pentru Unire,

Să terminăm acest comînd!

EXTRAORDINARA POEZIE A DISTINSULUI DOMN VASILCAU. !!!!!!!!!!!!

Elevii tuturor scolilor din ROMANIA si MOLdova trebue sa o stie pe de rost ca pe “” TATAL NOSTRU “” . Copiii nostri vor trezi pe moldoveni din SOMNUL cel de MOARTE.

SI nu uitati pe cei care lupta cu DISPERARE sa adoarma pe moldoveni in SOMNUL cel de MOARTE :::::::::::::::::::: VORONOF, DODONOF, precum si alti OFF etc. VANDUTI MAFIEI STRAINE

RECOMAND TOVARICI-ului DODONOF sa faca urgent vizite la stapanii de ieri si apoi la budapesta ::::::::::::: Va fi primit cu multe flori sub care se va ascunde si inca mai mult DISPRET ( ca urmare a ultimului sau articol antiromanesc unde vorbeste in numele lui STEFAN cel MARE ).

oh ,R. Moldova
ce verde si frumoasa esti
cand soarele isi ridica ochi
ca o printesa ,tu zambesti

priveste ,din inima toata
la noi ,cei de aici,tu vezi
ca sa simtim,la zi ce trece
ca mult ,tu ne iubesti

am fost odata, impreuna
aminte iti aduci ,atunci ?
cand la Stefan-ul cel mare
Moldova,era intreg pamant !

un vis ,sa spun?
cam asa ne pare
dar priveste imprejur
ce dor , e la fiecare in parte !

alegerele,bat la poarta
si fiecare se abate
dar inima a noastra stie
ca tu Stefane ,esti aproape !

R. Moldova
e in Moldova ,toata
cum tu atunci,ai pre-vazut
si cei,ce cred in singurate
vor ramane,cu gurele cascate ….

Liderii politici TREBUIE sa stie, ca Poporul asteapta ENTUZIASTI, oameni optimisti, plini de viata si de perspectiva, care militeaza pentyru ADEVAR si DREPTATE, echitate sociala si bunastarea intregii populatii.

Daca nu le veti OFERI ACEASTA, daca nu veti desemna un viitor sigur si fericit, ma tem ca veti pierde alegerile. Spun asta pentru poporul s-a plictisit de melancolici, pesimisti, mioritici etc…

Poporul vrea LIDERI PUTERNICI, la care sa priveasca si sa se entuziasmeze. Ce educa Universitatile noastre? Unde sunt acesti LIDERI?

Avem nevoie de o NOUA GANDIRE in clasa politica…
……………………………………
Cineva zicea ca tara asta este bolnava. Este adevarat!
Chiar as zice ca are UN DUH BOLNAV. Lumea a uitat sa se bucure de viata, mereu se plange, Mass media mereu isi aduce aminte numai ce-i negativ si anume asta scoate pe primul plan
NEGATIV gandim si negativ traim… Ne-am molipsit de la rusi de acest duh rau…

Va spun, acest duh nu este de la Dumnezeu. Exista si imperii nevazute ale duhului rau care cucereste inimile si mintile si amaraste, intuneca fetele oamenilor…

Eliberati-va de acest duh necurat si LUATI DUH SFANT de la Dumnezeu, care da energie si entuziasm, care da CURAJ si VITEJIE, PUTERE si INSANATOSIRE… care deschide PERSPECTIVE FRUMOASE – aceasta vrea sa vada POPORUL de la politicieni, aceasta vrea ca liderii sa le arate: UN VIITOR LUMINOS!

Priviti si entuziasmati-va cum stiu unii sa INVINGA duhul DEZNADEJDII si al descurajarii, duhul ne-iubirii celui de aproape de tine, duhul stagnarii in toate… duhul EGO-ului!

TREZITI-VA LA VIATA! Intorceti-va la Dumnezeu, care este sursa ENERGIEI pozitive, care da viata si ridica bolnavii din pat … care da entuziasm si perspicacitate…
Fiti sfinti,
caci cei care sunt cu adevarat sfinti sunt PUTERNICI!