Sergiu Pavlicencu despre cel mai mare italienist basarabean

http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=96&id=2118&zidc=4

Sergiu Pavlicencu: „Cel mai mare italienist basarabean: profesorul Nicanor Rusu”

(100 de ani din ziua naşterii)

Notă: din păcate, nu dispunem de poza lui Nicanor Rusu.

Profesorul Nicanor Rusu, din cîte am putut înţelege, însă nu cînd eram student, ci cu mult mai tîrziu, cînd mi-am început cariera universitară, a trăit toată viaţa cu o anumită frică, poate cu frica de a nu fi trimis din nou în Siberia, ca şi mulţi dintre basarabenii care au avut de suferit de pe urma regimului comunist. A plecat dintre noi fără a ajunge să se simtă liber în ţara sa şi să nu se teamă de autorităţi doar pentru simplul fapt că a făcut studii, şi încă ce studii şi cu ce profesori – atît оn România, cît şi în Italia. Destinul său a fost asemănător celor al multor basarabeni care mai sunt în viaţă şi care doresc, cel puţin acum, să se recunoască crimele regimului comunist. Dar vedem că nu se doreşte nici în zilele noastre să se recunoască ce s-a întâmplat cu generaţia părinţilor şi bunicilor noştri după 1940.

Evocarea personalităţii celui mai mare italienist basarabean, care a fost şi rămâne profesorul Nicanor Rusu, trebuie să servească, pentru contemporanii noştri, drept încă un indemn de a lupta în continuare pentru recunoaşterea oficială de către toată conducerea statului independent Republica Moldova a singurului adevăr istoric: am fost şi suntem români şi totul ce e românesc nu ne poate fi străin. Şi dacă nu recunoaştem că, în 1940, am fost ocupaţi, înseamnă că rămînem ocupaţi în continuare. De acolo, din ceruri, şi la cei o sută de ani din ziua naşterii, neuitatul profesor Nicanor Rusu mai aşteaptă Marea Zi a Dreptăţii – nu atît pentru sine, cît, mai curînd, pentru noi.

Comunitatea filologică de la noi va consemna, în vara-toamna acestui an, un eveniment important pentru istoria culturii basarabene din secolul trecut – o sută de ani din ziua naşterii cunoscutului profesor universitar Nicanor Rusu (1910-1990), pe care îl putem considera cel mai mare italienist basarabean. Va trece, probabil, mai mult timp pînă când va veni cineva care ar putea cel puţin să-l egaleze, nu să-l depăşească, dată vasta erudiţie şi fructuoasa sa activitate în cele mai diferite domenii. Nicanor Rusu a fost un neobosit profesor universitar, şef de catedră, cercetător ştiinţific, traducător, prefaţator, un om de cultură în adevăratul sens al cuvântului.

Pe profesorul şi împătimitul de marea cultură universală Nicanor Rusu l-au cunoscut şi l-au preţuit zeci de generaţii de absolvenţi de spaniolă de la Universitatea de Stat din Moldova (unde a predat nu doar spaniola, ci şi italiana), numeroşi colaboratori ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei (unde a lucrat, un timp, la Institutul de Limbă şi Literatură), mulţi оnvăţători (a fost metodist şi şef de cabinet la Institutul republican de reciclare a învăţătorilor) şi lucrători ai redacţiilor şi editurilor noastre (pentru care a scris articole şi studii, a prefaţat traduceri proprii şi ale altor traducători din literatura italiană şi universală, a pregătit ediţii, la noi, de pionierat ale unor capodopere din literatura universală), dar şi mulţi oameni simpli, pe care i-a învăţat, pur şi simplu, carte (a predat româna şi franceza în unele şcoli din partea de nord a Moldovei). Am enumerat aproape cronologic, dar în sens invers, activităţile principale pe care le-a desfăşurat singurul basarabean din acele timpuri cu un doctorat luat la Roma. Acest filolog, atît de erudit, cu o pregătire filologică excelentă, pe care marele Iorgu Iordan îl considera, în memoriile sale, alături de un alt basarabean ilustru, Eugen Coşeriu, ca pe unul dintre discipolii săi şi care a lucrat câţiva ani asistent la catedra condusă de domnia sa la Universitatea din Iaşi, a avut un destin deloc fericit după terminarea războiului al doilea mondial şi revenirea la baştină.

Am evocat personalitatea profesorului Nicanor Rusu de mai multe ori în cadrul unor conferinţe şi simpozioane organizate în Republica Moldova şi în România. Puţini i-au cunoscut adevărata biografie, pentru că asemenea biografii nu puteau fi povestite tuturor. Am reuşit să spicuiesc şi cîteva date dintr-o autobiografie, semnată de Nicanor Rusu şi anexată cererii de angajare în calitate de conferenţiar la Universitatea de Stat din Chişinău (cum se numea atunci actuala USM).     

S-a născut la 22 iulie 1910 în satul Chetrosu (Drochia) într-o familie de ţărani. Între 1918 şi 1922 învaţă la şcoala din satul Sauca (Donduşeni). Din 1922 pînă în 1930 învaţă cu bursă la gimnaziul de băieţi din Chişinău, iar din 1930 pînă în 1937 îşi continuă studiile la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, unde învaţă limbile franceză, italiană, spaniolă. Între 1932-1933 îşi face serviciul militar în armata română, la Craiova. În 1937 susţine examenul de licenţă la franceză şi este numit profesor de franceză la gimnaziul din Buzău. În 1938 susţine examenul de licenţă la italiană. Student fiind, participă la un concurs cu tema „Cum este zugrăvit oraşul Roma în literatura română” şi obţine un premiu care îi permite să plece în 1936 în Italia, la Peruggia, la cursuri de trei luni, iar în 1938 va mai merge pentru o lună în Italia, la Siena. Nicanor Rusu a fost unul dintre discipolii lui Iorgu Iordan. Se pare că tocmai Iorgu Iordan a fost cel care l-a încurajat şi l-a promovat pe tînărul basarabean Nicanor Rusu. Între 1939-1940 este asistent la catedra de limbi romanice a Universităţii din Iaşi. În 1940 Universitatea din Iaşi îl trimite pe Nicanor Rusu la Roma pentru studii de doctorat. În 1941 susţine teza de doctorat la Universitatea din Roma cu tema Limba lui Giovanni Verga. În 1942 este din nou asistent la Universitatea din Iaşi. Din 1942 până în 1944 luptă în armata română. În 1944 este reţinut şi trimis într-un lagăr de prizonieri, unde rămîne pînă în 1948. Eliberat din lagăr, se întoarce în Basarabia, dar noul regim din RSSM nu-i oferă eruditului filolog decît un modest post de învăţător de limba moldovenească în şcoala rusă din Otaci. Din 1949 până în 1955 lucrează învăţător de limba moldovenească şi limba franceză în satul Navîrneţ (Făleşti). S-au găsit însă oameni care s-au gândit că posesorul unui doctorat luat la Roma un trebuia să lâncezească într-o şcoală din provincie şi l-au invitat la Chişinău, unde, inicial, i s-a oferit un post de metodist şi şef de cabinet la Institutul republican de reciclare a învăţătorilor, muncind acolo din 1955 pînă în 1958. Este invitat apoi ca cercetător ştiinţific inferior la Academia de Ştiinţe, unde activează din 1958 pînă în 1965. Doar în 1962 i se recunoaşte doctoratul luat la Roma, fiind egalat cu cel sovietic de candidat în ştiinţe filologice. După aceasta Nicanor Rusu îşi începe activitatea universitară la Catedra de limbi romanice a Universităţii din Chişinău. Din 1969 este conferenţiar universitar la Catedra de filologie spaniolă. A ţinut cursuri la toate aspectele limbii spaniole, în special cursul de stilistică şi cel de metodica predării limbii spaniole în şcoală. Ceea ce îl deosebea de alţi profesori era insistenţa cu care încerca să ne înveţe limba spaniolă în baza capodoperelor literaturii spaniole, considerînd că o limbă poate şi trebuie învăţată numai din operele Marilor scriitori – adevăraţi făuritori ai modelelor de limbă literară. Pe lîngă limba spaniolă. Nicanor Rusu a ţinut ani în şir şi un curs facultativ de limba italiană. I-am ascultat şi eu cursurile în primii ani de facultate. Erudit, inteligent, prea sfios din fire, dar dispus să stea cu studenţii ore în şir, explicînd şi comentînd diferite probleme, mai ales pe marginea Divinei comedii. În mediul studenţesc profesorul Nicanor Rusu era numit ironic, dar şi cu o mare doză de adevăr, “umanistul secolului al XVI-lea”.  În 1980 s-a pensionat, iar în 1990 s-a stins din viaţă la Chişinău, aproape uitat de toată lumea.

Este un lucru arhicunoscut că în perioada sovietică majoritatea traducerilor din literaturile străine se realizau prin intermediar rusesc. Nicanor Rusu a fost printre puţinii traducători din acea perioadă care a pledat pentru traducerea operelor scriitorilor străini din original. În perioada respectivă s-au tradus mai multe opere din literatura italiană, dar direct din italiană pare să fie tradusă doar Viaţa nouă de Dante, traducerea aparţinînd lui Nicanor Rusu şi Nicolae Costenco. Nicanor Rusu a fost şi cel care îndrăznit să editeze în 1968 la Chişinău Divina comedie în traducerea lui George Coşbuc, apariţia celor trei volume (Infernul, Purgatoriul şi Paradisul) fiind un important eveniment cultural şi literar la acea vreme.

La nivelul interpretărilor critice, în afară de cîteva eseuri semnate de criticul Mihai Cimpoi, de unele articole ale subsemnatului, în R.Moldova, aproape că nu s-a scris nimic demn de menţionat despre literatura italiană. Există doar o schiţă ştiinţifico-populară (gen practicat pe larg în perioada sovietică) despre Dante Alighieri, apărută în 1965, autorul ei fiind acelaşi Nicanor Rusu. Trei ani mai tîrziu, Nicanor Rusu semna prefaţa şi comentariile la ediţia de la Chişinău a Divinei comedii în traducerea lui George Coşbuc. Profesorul Nicanor Rusu a prefaţat mai multe traduceri din clasicii literaturii universale, a publicat numeroase articole în diferite reviste de specialitate.

Nicanor Rusu a fost pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut singurul nostru italienist de formaţie. A avut un destin mai puţin fericit după revenirea în Basarabia în 1944. Din păcate, la Chişinău nimeni nu s-a aplecat asupra activităţii acestei personalităţi, aproape că dată uitării în prezent. Nimeni nu s-a ocupat de viaţa şi activitatea lui Nicanor Rusu cu care se poate mîndri Basarabia. Nu se ştie nimic, mai ales, despre activitatea şi lucrările publicate pînă la 1944. Italienista de la Iaşi Eleonora Cărcăleanu îl aminteşte în monografia sa Leopardi în România ca autor al unor articole despre Leopardi, din care se pare că a şi tradus ceva. Nu se ştie nimic despre teza sa de doctorat, în care a studiat limba lui Giovanni Verga. Personal, am descoperit la Iaşi că, pe lîngă articolele despre Leopardi, publicate în Însemnări ieşene, la care se referă Eleonora Cărcăleanu, Nicanor Rusu a publicat articole şi studii în Italica, revistă anuală de studii italiene, ce apărea sub îngrijirea profesorului italian Giuseppe Petronio. S-ar putea aduna şi publica într-un volum aparte ceea ce a scris şi a tradus acest discipol al lui Iorgu Iordan, student şi asistent al Universităţii din Iaşi.

La Chişinău a fost un eveniment editorial publicarea cărţii lui Nicanor Rusu despre Dante Alighieri. Fiind dedicată memoriei academicianului V.F.Şişmariov, un romanist la care au găsit sprijin mai mulţi basarabeni, inclusiv în problema limbii vorbite în R.Moldova, această carte, privită de la înălţimea studiilor actuale despre autorul Divinei comedii, nu se evidenţiază printr-o interpretare nouă sau originală a vieţii şi operei lui Dante, însă la timpul său a servit drept un important izvor de documentare pentru cei ce se interesau de creaţia lui Dante în condiţiile cînd nu exista acces liber la studiile despre Dante publicate în România. Nicanor Rusu a fost nevoit să facă trimiteri la mai mulţi cercetători ruşi ai literaturii italiene şi universale, la clasicii marxism-leninismului, la Lunacearski, pentru ca volumul să poată vedea lumina tiparului.

Sergiu Pavlicencu

Loading Facebook Comments ...

3 Comments

Add a Comment
  1. Felicitari domnule profesor! Astept si alte articole de-ale Dvs.

  2. Multumim din suflet tuturor profesorilor de la facultatea de limbi straine de la Universitatea de Stat din Chisinau pt. perseverenta, ajutorul, profesionalismul, bunatatea si omenia oferita studentilor timp de mai multe decenii ! O facultate cu adevarat europeana si universala, chiar si pe timpul primei ocupatii sovietice de pana la 1991 / acum este a doua ocupatie, de la 1991 incoace !/ Si o vesnica memorie celor plecati deja in alta lume: N. Rusu. G. Cincilei, V. Banaru, Constantin si Nona Sandu de la Galesti, V. Indriceanu, Tudor Balaban, etc.

    In amintirea lor, ascultati o melodie in spaniola din Mexic,
    „Las mananitas” de ziua nasterii… sau a vesnicii Re-nasteri
    a celor plecati ! Ave Maria !
    http://www.youtube.com/watch?v=1O7K9AwR6Vo&feature=related

  3. L-am cunoscut, era prin 1962, am frecventat un timp, la Universitatea V.I.Lenin un curs facultativ de italiană, pe care îl susţinea domnul Rusu, se vede că era ăe atunci în jur de 60 de ani…Am fost un elev PROST şi nu am absolvit FACULTATEA D-lui…Regret. Fiindcă şi celellate limbi care le-am învăţat mai apoi mi-au luat mult mai mult timp, nervi şi nu numai…Săru-amintirea acestui OM…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *