Pe data de 9 mai Mihai Creanga, membru al BPC al PNL, presedintele Filialei PNL-Cantemir, i-a felicitat pe veteranii celui de-al doilea razboi mondial si pe vaduvele de razboi. La ceremonia organizata in satul Gotesti, dl Mihai Creanga a oferit cite o donatie baneasca si a tinut urmatorul discurs:
„Dragii noştri participanţi ai războiului al doilea mondial!
Scumpele noastre văduve de război!
Sînt Mihai Creangă, om de afaceri din Goteşti-Cantemir, membru al conducerii Partidului Naţional Liberal.
Istoria pămîntului nostru este foarte zbuciumată. Noi, cei care nu sîntem indiferenţi faţă de cele întîmplate, ne considerăm obligaţi să ne facem datoria faţă de cei care au luptat şi şi-au riscat viaţa în războaie. Pentru noi, şi fascismul, şi comunismul sînt fenomene ce ne-au distrus vieţile, familiile,
rudele, neamul. Totuşi, am rămas ca un popor întreg, ce şi-a proclamat independenţa şi sîntem datori să-i cinstim pe cei care au vrut ca noi, copiii lor, să fim liberi şi să avem pace pe pămîntul nostru.
În numele Partidului Naţional Liberal, al membrilor Biroului Permanent Central Vitalia Pavlicenco, Mihai Creangă, Anatol Revenco, Alexandra Can, Mihai Severovan, Nina Tampiza şi alţii, vrem să vă aducem astăzi, participanţilor la războiul al doilea mondial, recunoştinţa şi plecăciunea noastră sinceră, urîndu-vă sănătate şi spunîndu-vă că nu vă uităm, că noi vă respectăm şi considerăm ziua de 9 Mai ca sfîrşit al unui război sîngeros, nedrept, dar care a învins fascismul. Nu sîntem nici noi, nici voi vinovaţi că, după răpunerea fascismului, am suportat decenii grele de comunism. Însă cu toţii vrem să fim liberi, să ne asumăm istoria aşa cum este ea, să ne străduim să nu mai avem războaie şi să fim fericiţi lîngă familiile noastre, lîngă părinţii şi bunicii noştri, lîngă copiii şi toate rudele şi prietenii.
În numele PNL vă oferim – participanţilor la război şi văduvelor de război cîte o donaţie în bani. Să ne fiţi sănătoşi!”
In acest fel, PNL nu a ramas indiferent fata de suferintele acestor oameni din localitatea Gotesti, unde au mai ramas doar citiva veterani de razboi: Apostolachi Constantin, David Ion, Luca Nicolae, Petcu Constantin, carora li s-a oferit cite un premiu banesc si cite o floare. Au fost tratate cu caldura si vaduvele oribilului razboi: David Ana, Cristea Agafia, Butenco Matroana, Butuc Maria, Boghean Alexandra, Miron Anastasia, Papuc Parascovia, Ston Elena, care au primit acest dar cu lacrimi in ochi, lacrimi de suferinta, care nu vor disparea atit de usor…
In fine a venit si acest moment atat de asteptat? BRAVO PNL.
Interesant, stie oare lumea ca Gh. Ciocanu, rectorul USM care si-a procurat o Toyota de 20 mii de USD? mai stie lumea ca sunt unii studenti care nu dispun de surse financiare pentru a pleca la o conferinta internationala si nu sunt sustinuti de rectorat macar cu un leu?(pe cind in contractul studentului cu universitatea se stipuleaza- ,,universitatea sustine initiativele studentilor,,)
r,
Nu ma mira nimic,nimeni nu-si mai indeplineste cinstit functia pe care o ocupa,parc-am fi la sfirsitul lumii.Iar chiar daca cineva din sefi mai face ceva,apoi si acei unii indeplinesc lucrul”lasa-ma,sa te las”adica a lehamite.Tara fara stapin,tara fara legi si control.Sunt absolut convinsa,ca actuala guvernare nu are habar,ce se petrece si pe unde se petrece.Doamne,oare de ce ne mai numim si noi tara?
Bravo PNL.Insa cred ca,ar fi bine sa nu uitati veteranii, care au luptat cu URSS-ul in Tarnsnistria.Filat demult i-a uitat,parca ceea ce s-a intimplat in transeele de la Holercani,Cosnita,Cocieri,Bender nu ar fi avut nici o importanta majora pentru neamul romanesc.