Scrisoare deschisă adresată directorului „Timpul”, Constantin Tănase

vitalie.jpgvitalie-2.jpgScrisoare deschisă adresată directorului „Timpul”, Constantin Tănase

Domnule Constantin Tănase,

Numele meu este Vitalie Nistrean, am 21 de ani şi sunt student, în anul 2 la Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii de Stat. Dacă numele meu nu vă spune nimic este pentru că nu sunt o persoană publică şi nu am avut timpul necesar să mă afirm în politică. Poate vi se vor părea complet neînsemnate rândurile pe care am dorit să vi le scriu. Poate o să consideraţi că mai importante sunt vorbele liderilor de partid, decât gândurile unui tânăr obişnuit al Moldovei.
Am decis să vă scriu pentru că am trăit o mare dezamăgire în ceea ce priveşte ziarul pe care îl conduceţi. De la începutul acestei campanii, am participat zi de zi, alături de colegii mei din MAE, la toate acţiunile demarate de partidul al cărui membru mă mândresc că sunt. Nu mi-am imaginat însă niciodată că ziarul dumneavoastră, pe care îl citeam în fiecare zi şi îl respectam pentru opiniile sale profund anticomuniste, se va comporta asemenea „Moldovei Suverane” a PCRM.

Domnule Constantin Tănase,

Nu am eu căderea de a vă judeca sau de a face analize despre politica editorială pe care o impuneţi, dar ştiu că ceea ce aţi făcut este nedrept şi nedemocratic. Şi mai ştiu că nu sunt singurul care simte aşa. Nu înţeleg de ce preferaţi să vă comportaţi precum cei pe care îi criticaţi şi care au pus pumnul în gură partidelor domocratice. Pot înţelege că partidul din care fac parte a început să deranjeze formaţiunile pe care le sprijiniţi în aceste alegeri şi că mesajul său profund anticomunist şi anticorupţie nu pică bine unor partide parcă prea obosite să mai aibă idealuri.
Pot înţelege că există anumite interese politice care guvernează gazeta dumneavoastră. Pot înţelege chiar şi faptul că aşa se întâmplă peste tot în lume. Ceea ce nu pot accepta şi mă revoltă sincer – poate datorită naivităţii vârstei – este cenzura. Indiferent unde se manifestă. Aţi spus că aţi luat decizia să nu publicaţi mesajele MAE pentru că suferiseră modificări, faţă de varianta aprobată. Vin şi vă întreb, domnule Tănase, de ce nu aţi publicat varianta iniţială asupra căreia susţineţi că aţi fost de acord? Sunt întrebări retorice, evident.
Aş vrea să vă mai spun ceva, cu riscul de a vă supăra şi mai tare. MAE este o formaţiune tânără, nu la fel de consacrată în spaţiul politic ca alte partide. Reacţia oamenilor pe stradă faţă de MAE mă face să cred că partidul în care eu şi mulţi oameni din Republica Moldova ne-am pus speranţele va obţine un rezultat cu mult peste aşteptările şi dorinţele dumneavoastră.

Domnule Constantin Tănase,

Nu este frumos ce faceţi. Eu şi mulţi tineri am fost dezamăgiţi de modul în care vă implicaţi în această campanie, favorizând partidele proeuropene consacrate, în defavoarea celor noi care vin cu un suflu proaspăt, în lupta împotriva comunismului. MAE este singurul partid din Republica Moldova care a garantat în scris că nu va colabora cu PCRM şi acoliţii acestuia. Nu am deloc sentimentul că partidele pe care le sprijiniţi vor avea aceeaşi atitudine dacă se vor vedea cu sacii în căruţă după alegeri. Nu am deloc siguranţa că o nouă trădare a idealurilor noastre nu va apărea din partea partidelor pe care le susţineţi.
Până atunci, domnule Tănase, vă rog – în numele unui tînăr care vrea să trăiască într-o ţară liberă – să nu vă comportaţi precum cei pe care îi detestăm pentru intoleranţă şi totalitarism. Pentru că altfel anulaţi diferenţele care cred că există, totuşi, între „Timpul” şi „Moldova Suverană”.
Puteţi să ne criticaţi şi să aruncaţi în continuare umbre de îndoială asupra partidului nostru, chiar dacă nu aveţi argumente. Puteţi să sprijiniţi în continuare ce partide vă plac. Dar nu ne luaţi libertatea de a ne exprima.
Nu mă aştept să-mi publicaţi scrisoarea, pentru că e nevoie de mai multă tărie de caracter să îţi asumi cu demnitate criticile. Dar vreau să ştiţi şi dumneavoastră că tinerii care au protestat în faţa ziarului pe care îl conduceţi nu sunt comandouri nici de politicieni şi nici de gazetari, cum se poartă pe la noi. Sunt studenţi simpli şi oneşti care mai speră în libertatea Moldovei, care mai speră în eliminarea comunismului. Aceşti tineri au principii solide însă şi nu vor accepta să schimbe politicienii corupţi ai comuniştilor cu cei corupţi ai dreptei.
Vreau să cred că nepublicarea machetei este doar un incident şi că nu aţi cumpănit îndeajuns şi nu o meteahnă rămasă de pe timpuri. Vreau să cred că publicaţiile de dreapta, precum a dumneavoastră, respectă deontologia profesională. Vreau să cred că a venit Timpul să scăpăm de corupţii din toate partidele.

În speranţa că nu v-am plictisit prea tare,

Cu respect,

Vitalie Nistrean

Loading Facebook Comments ...

79 Comments

Add a Comment
  1. http://www.timpul.md/news/2009/03/23/uniunea-jurnali%C5%9Ftilor-descinderea-mae-la-timpul-este-inacceptabil%C4%83

    pinp-pongul a inceput….bucurati-va comunistilor.
    „ai nostri” deja au inceput denigrarile…

  2. care ai nostri dle, MAE vine in speta pentru a lua voturile celor de dreapta si a le darui comunistilor. Lasati sentimentalismul de midineta. Judecati la rece. Daca pe Pavlicenco si Petrencu il doare problema natiunii de ce n-a asteptat urmatoarele alegeri locale. Sa consolideze formatiunea, sa dovedeasca prin fapte ceea ce spun. Doar e stiut faptul ca puterea corupe. Asa ca e usor acu de criticat. Castogau in 2011 60 la suta raioane si veneu cu aceste idei de azi. Dar de unde, ei imbatranesc dar tare mai vor in Parlament, iar daca nu pot accede altfel apoi sa moara capra vecinului. Adica sa nu treca nici ceilalti. Las sa domine comunistii

  3. bravo baiatu. de pe amu te inveti . bate in ai tai ca ceilalti sa se teama.dar tiai pus intrebarea .sau ai cetit imnul nu ascultat dar citit.in cine bate el .ce crezi ca voi veti da coruptia jos.gogosi.

  4. Parca am citit vestits agentie de presa sovietica: TASS upolnomocen zaiaviti!!!Baiete scrie scrisori inchise nu te fa de rusine!

  5. Каждый розовый, взоры ласкающий куст
    Рос из праха красавиц, из розовых уст.
    Каждый стебель, который мы топчем ногами,
    Рос из сердца, вчера ещё полного чувств.

  6. Uite ce ii invata cuplu Petrenco-Pavlicenco pe tineri. Noi, imbatriniti in potlagarii, vom scrie potlagarii de scrisori deschise, iar voi tinerii veti semna aceste potlagarii. Jos MAE tradator si slugoi ai comunistilor!

  7. chiar credeam ca MAE avea o shansa…
    dar sa-ti infigi cutsitul in fund in halul asta… shi sa-l mai invarteshti dupa toate….

  8. http://bataiosu.wordpress.com/2009/03/23/john-davison-jay-rockefeller-iv-internetul-este-cauza-principala-a-atacurilor-era-mai-bine-sa-nu-fi-existat-video/ Cuiva i se pare urat ceea ce face Timpul, dar credeti ca la nivel mondial lucrurile stau mai frumos? Cenzura de la timpul, daca se dovedeste a fi cenzura, e doar un fulg usor pe langa ce se petrece in lume.

  9. Если бог не услышит меня в вышине –
    Я молитвы свои обращу к сатане.
    Если богу желанья мои неугодны –
    Значит, дьявол внушает желания мне!

  10. E deja clar Doamna Pavlicenco nu vrea sa lase loc de buna ziua,
    A fost mahalagioaica si ramine cit nu s-ar da ea de politiciana.
    Nu-ti face cinste sa atiti tineri nevinovati asupra celui mai credibil ziar din Moldova. Chiar si de si-a pus iscalitura tincanul,ideile,rautatea ,invidia continutului iti apartine. Speram ca dupa 5 aprilie se va pune punct pe I.

  11. Vai ce text! Cat de tare seamana stilul si vocabularul acestui adolescent cu cel al distinsei doamne Pavlicenko! Izbitor de tare! La fel de izbitor ca si cu cele ale forumistului pe nume flowers_of_liberty. Cu siguranta ca e o coincidenta. Cred ca s-au aflat prea mult unul in preajma altuia si s-au influientat reciproc.

    In alta ordine de idei, Pavlicenko si Petrenko, acesti purtatori de nume geto-dace, se prostituiaza de zor cu comunistii lui Voronin. Primesc bani grosi de la Tkaciuk pentru a ataca „coruptii” din sanul opozitiei. Cat de tare seamana aceasta strategie cu cea a unui personaj cu barba?! Sunt sigur ca in curand vor gasi masoni printre candidatii din cele trei partide si, de ce nu, legaturi cu serviciile secrete ruse.

    Nu stiu daca Tanase va publica aceasta „scrisoare deschisa”, sunt sigur insa ca Omega o va publica cu multa placere. Daca Timpul n-o publica, cred ca e cazul sa mai faceti un miting de protest. Incercati de aceasta data sa-l bombardati cu oua pentru efect sporit. Bravo Petrenko & Pavlicenko!

  12. Draga Vitalie, sper ca esti sincer si ti-ai scris Scrisoarea singur.
    Este regretabil atacul MAE asupra “etalonului” national al unui ZIAR. Respectivele atacuri, ar fi fost cazul sa le directionati in alte parti. Din situatia creata aveti de pierdut doar voi (MAE) si poate celelalte partide de orientare democratica – respectivele actiuni provoaca greata (alegatorului) …
    Cu regret, pentru tine si MAE, in actualele alegeri miscarea nu poatea acumula mai mult de 2-3%, insa !!! nu este necesar sa va “taiati creanga de sub picioare” pentru urmatoarele scrutine.

  13. Eh, tinere! Chiar nu ai gasit tu alt partid, mai cu sanse electorale? Mai cu voce, mai cu cinste? mai tanar la urma urmei!
    Mai invata, draga studentule. De exemplu ce inseamna „politica editoriala”, „coruptie” etc etc etc.

  14. de acord cu Ionel,

    Initial am crezut ca e o scrisoare deschisa a dnei Pavlicenco, apoi am privit stupefiat ca e „chipurile” semnata de un tinar… foarte frumos! extraordinar! asa partid, asa metode!

    Ceea ce pe mine ma deranjeaze e urmatorul fapt: cine va sponsorizează masiv sa luati nu 1% cit ati fi luat in mod normal, dar sa zicem vreo 3%, cit veti lua in cel mai bun caz? Cine va pompeaza atitea bani in campania electorala si cine e cointeresat ca cineva sa voteze MAE, iar votul sau sa nu ajunga in Parlament.

  15. Pentru Mihai Bologan

    Vitalie Nistrean este un baiat de la PNL, pe care il apreciez. Voi ruga miine sa puna fotografia lui. Acum fiti atenti. Eu sint toata ziua in teritoriu, unde nu am acces la Internet. In mod automat materialele electorale ale MAE se plaseaza pe site-ul http://www.ae.md. http://www.pnl.md, pe blogurile http://www.anatolpetrencu.md si http://www.pavlicenco.md. Nu eu le plasez. Degeaba credeti ca ceea ce se face, imi apartine. Avem staf, experti si ei dirijeaza totul. Noi sintem soldati si ne supunem, pt ca e nevoie in alegeri de disciplina. Va invit, inca o data, sa mergeti cu mine la intilnirile electorale in raioane.

  16. Pentru Vasile

    In momentul cind scriu, inca nu am citi scrisoarea lui Vitalie Nistrean. Ceea ce vreau sa spun e ca nu trebuie sa va expuneti „gretii”. Lasati-o balta. Ca doar e clar – vizitati si postati opinii avind deja simpatiile facute si nu e pentru voi indemnul sa va mai ginditi. Sinteti oameni decisi. lasati-i pe indecisi sa se decida. Noi pe ei contam, nu pe adeptii AMN, PL, PLDM. E clar?

  17. Pentru Ionel

    Dumneata ar fi bine sa-l intrebi pe Chirtoaca si cum se scrie „a se prostitua” la plural prezent, persoana a treia. Se prostitueaza idolul, probabil, si al tau, Chirtoaca, cel care ne invata pe PRO TV – este si pe blogul meu – cum sa votam un Presedinte comunist. Noi avem grija de comportamentul nostru si insinuarile si-au gresit adresa. Nu avem nimic in comun cu comunistii, dar imi este foarte clar – v-ati epuizat argumentele credibile si treceti la acesta sau la altele, la fel de necredibile. Persistati, fratilor, veti vedea cum va veti musca si coatele peste numai citeva luni.

  18. Pentru Q-10 si altii

    Un alt raspuns decit cel dat altora nu prea meritati. Invatati sa polemizati civilizat.

  19. flowers_of_liberty

    Doamna Vitalia Pavlicenco, faceti o campanie electorala super, va doresc succese in continuare! Daca intetionati sa faceti careva actiuni in or.Balti, ma dau cu parerea si va sugerez sa le programati pentru joi seara pentru ca in zilele de sambata si duminica studentii sunt plecati acasa. USB este o institutie mai specifica decat universitatile din Chisinau. Vineri seara majoritatea studentilor pleaca acasa si nu-i va opri la Balti nici un concert, in schimb joi seara aveti garantata o audienta maxima! Studentii de aici locuiesc in raze apropiate de Balti si nu scapa momentul sa mearga acasa dupa geanta cu de-ale gurii in fiecare saptamana. Iar dupa eventualele actiuni de joi pe parcursul zilei de vineri ar fi rational de „bombardat” gara de autobuze, gara de trenuri cu materiale info MAE. Hai, succese, MAE! Cereti mai multa disciplina de la reprezentantii din raioane, prea putin se discuta despre coruptie si prea mult despre PCRM, PLDM etc. Da-ti difuzoare in centrele raioanale, ca piesa imn MAE e prea frumoasa ca sa ramana necunoscuta in vreo localitate din RM.
    Votati MAE, Votati Moldova fara coruptie!

  20. Vai, doamna invatatoare Pavlicenko mi-a gasit o greseala la prostitutie! Merit nota doi! Admit ca stau prost la capitolul „a se prostitua”. Se vede bine ca dansa cunoaste materia la perfectie. Cat v-au dat comunistii pentru prostitutia pe care o practicati? Va veti cai pe 6 aprilie cand veti afla ca ati obtinut 2-3%? Va veti trage un glonte in cap daca aceste 2-3% vor fi procentele lipsa pentru a pune capat dominatiei comuniste? Ma indoiesc, prostituatele nu au demnitate! Rusine!!!

  21. Doamna sau mai bine zis tovarasa Pavlicenko aka flowers_of_liberty. Ati invatat 3 cuvinte in engleza si va dati rotunda?! Lasati vrajeala pentru cei prosti si trageti mantaua ca se vad epoletii. Jos comunistii, jos securistii, jos MAE!

  22. Tovarasa Pavlicenko! Vorbind despre coruptie si despre corupti, va rog sa imi spuneti in baza carei legi ati primit un apartament la Florica Nita, in blocul diplomatilor?! Nu-mi aduc aminte de vreo lege care sa va fi dat un asemenea drept la momentul respectiv. Gresesc cumva?! Cum s-a sfarsit urmarirea penala pornita de Procuratura Generala pe marginea acestui subiect acum vreo 7-8 ani in urma?! V-au lasat in pace? Ce le-ati dat in schimb pentru ca sa va lase in pace?!

  23. Ionel, incearca sa cel putin din respect sa-i scrii numele corect dnei Pavlicenco. Si opereaza cu argumente fara prea multa rautate, pentru ca asta nu te face mai convingator.

    Iar scrisoarea asta este un pic de mirodenie, niste frunzulite de patrunjel in ciorba MAE ca sa fie mai inghitibila. Nu ma impresioneaza cu nimic textul. Continutul se repeta in citeva locuri, foloseste aceleasi sintagme si analogii; aceleasi pareri de rau, aceleasi referinte ca este tinar. Cred ca putea fi plasat fara probleme la sectiunea comentarii fara sa fie ridicat la rang de scrisoare deschisa si inca plasata fara consimtamintul autorului de blog aici. De fapt nu numai aici, a fost tirajat si pe blogul lui Petrencu. Prin asta ambele bloguri devin cam plicticoase. Staful asta de imagine este restantier; vai de expiratii de ei.

  24. flowers_of_liberty

    Mai Ionele, da nu-i oare timpul de culcare pentru tine? Am o mare dorinta sa-ti mai zic ceva in engleza dar anticipez ca dormi cu olita sub patuc si de aceea nu-ti mai zic nimic. Mai studiaza alfabetul, mai invata vreo poezioara ca maine daca ajungi la lectie dupa o noapte stand pe forumuri ce nu sunt de nasul tau precis ca iai un doi si inca vom avea bucluc cu parintii tai care la sigur nici nu-si dau seama ce ganduri de „mare politician” zac in odrasla lor. Hai fuguta mergi si fa pipi, pup-o pe mami, nu te mai gandi la politica, va veni si varsta potrivita si pentru asa ceva!

  25. flowers_of_liberty

    Stimati alegatori, pe 5 aprilie 2009 mai multe partide politice din RM vor sa-si promoveze cat mai multi oameni de-ai sai in viitorul parlament. Sub acoperirea programelor electorale care sunt ca in bancul despre nuntile noastre unde se canta aceeasi muzica numai ca muzicantii sunt diferiti de la nunta la nunta, sub acoperirea mesajelor(Transnistria in arenda, Spune ce meriti, Verde pentru luarea de mita, Schimbarea vine, Inc-o schimbare rosie, proiecte gen Cicicov si Manilov de la PPCD, Forta care invnge ceva, Patriotii). Toate aceste activitati costa un car cu bani care sunt acaparati de la noi cei mai putini smecheri in posibilitatea de a arata drumul banului spre buzunarul propriu. Activitatile electorale ale MAE tot costa bani multi insa acesti bani se cheltuie fiind utili si societatii noastre, oameni vor deveni mai atenti cand vor fi tentati sa participe la un act de coruptie, calendarele MAE vor sta pe mesele multor functionari care vor pretinde ca sunt onesti, tinerii antrenati in campania MAE sigur ca se vor dezice de unele obicee anterioare de corupere a profesorilor, profesorii suta la suta vor fi precauti cu membrii MAE in bussinesul lor extraprogram impus de saracie. Filat – mare anticomunist, la fel ca si Dima Bilan ori Filip Kirkorov – mari cantareti! Cine garanteaza ca Filat ori cineva dintre ai sai nu va mai vota cu PCRM? Lasa sa jure cu mana pe biblie, ba nu, lasa sa jure pe copii sai ca nimeni din PLDM nu va vota cu PCRM, de asemenea si PL-ul acesta tot mi se pare cu draci ultimul timp. Bietul Chirtoaca, cat il va mai tine oare spatele. Toti lupta pentru voturile noastre ca odat ajunsi in parlament sa uite iarasi de toate promisiunele facute! Fiti seriosi, odata ajunsi in parlament mai multe partide care va fi salariul mediu? Cel care promite mai mult acum in campanie electorala? Sau care proiect e mai bun? Cicicov si Manilov al PPCD-ului sau Cresterea PIB-ului cu 12% in plina criza economica, ori acordarea creditelor de stat pentru locuinte? Sau toate odata!!! Ce fericire ne mai asteapta! Va spun mai intai un bank apoi va spun de ce trebuie de votat MAE! Doi pescari discuta despre noptile petrecute prinzand peste. Primul zice: am prins un peste iata asa de mare si cantarea 15 kile, celalalt nu intarzie sa se laude si el: da eu ridic undita si cand ma uit, nu-mi vine a crede ochilor, de carlig este prinsa o bicicleta, dar culmea e ca vad ca farul bicicletei este aprins. Atunci primul spune: frate, bine, mai las si eu de la mine vreo cinci kile din pestele meu, dar si tu stinge macar farul bicicletei.
    MAE are oameni cinstiti, neimplicati in scandaluri de coruptie, oameni onesti, omenosi, deschisi pentru discutie, capabili sa descopere dar si sa rezolve multe probleme cu care se confrunta si se va confrunta societatea noastra. Dovezile pentru afirmatiile mele sunt scrise pe fruntea liderilor MAE: Anatol Petrencu, Vitalia Pavlicenco, Alexandra Can, Ana Bejan, Mariana Taranu, dar si a majoritatii candidatilor pentru functia de deputat de pe lista electorala MAE.
    Noapte buna somn usor, MAE vegheaza, puisor!

  26. De ce nu ii faceti un bolg si lui Dobrogeanu?Ati avea gazatul partidului cu un tiraj de 3exemlare.Acum sa trecem la coruptie.Nu corupeti d-na generatia tinara.Am un nepot,cam prost sarmanul.Nefiind membru al preacurvitei miscariMAE+Pavlicenco, va danseza pentru 50lei in fiecare duminica pe la manifestarile din raioane.Cu adevarat, numai cu sirba si cu hora vom invinge coruptia.

  27. Da, dna Pavlicenco, imi aduc aminte foarte bine cum in 2004 eram operator de teren in cadrul Recensamintului Populatiei si dvs ati facut mare isterie si nu doreati sa fiti inregistrata, ca toti oamenii normali in cadrul Recensamintului. In mod intentionat va intorceati mai tirziu de 20:00 acasa si pana la urma ati sunat la directorul Biroului de Statistica ca sa va plingeti ca nimeni nu vine sa va „socoata”…

    Imi aduc aminte cum l-ati trimis si pe sotul dvs in bucatarie cind pana la urma o delegatie intreaga de operatori, in frunte cu sefa biroului a venit speciale pentru „Majestatea voastra” sa va puna intrebarile standard, la care au raspuns toti oamenii… Si desigur, nu s-a putut fara injurii, fara tipete si fara declaratii gen: „cit comunistii sunt la putere, n-o sa raspund la intrebari” de parca noi eram niste comunisti…

    Acum imi aduc aminte f. bine ca era vorba chiar de „Casa Deputatilor” de pe Florica Nita si ma intreb ce cautati acolo daca nu erati deputat?! Mai mult ca atit, din cite tin minte, atunci nu aveati nicio functie executiva sau legislativa.

  28. Mihai Bologan si Ionel au dreptate. Doamna a primit nelegitim si abuziv un apartament in casa diplomatilor de pe strada Florica Nita. Asta oare nu-i coruptie?! Nu stiu cate camere are acolo, insa stiu sigur ca valoreaza multe zeci de mii de euro daca nu chiar sute. Sa furi atatia bani din bugetul statului cum se numeste Doamna?!

  29. In Nr de azi al Timpului -cotidian „independent” si „impartial” sunt peste 12
    DOISPRESZECE articole despre PLDM si cu chiu cu vai cite unul despre celelalte partide….

  30. Наши политики очень хитро перефразировали А.П.Чехова:
    ” Воспитанный человек- это не тот, кто сам не ворует, а тот, кто не замечает, как это делают другие”.
    С этой точки зрения, МАЕ – партия невоспитанная. Как можно в такой ответственный момент говорить, что среди „антикоммунистов ” тоже бывают воры? Какое предательство!
    МАЕ поставила очень важную общенациональную проблему. Поставила в лоб, не виляя, не прячась за обтекаемыми фразами. Поставила прямо, зная, что поднимется истерия и вой недовольных. Зная, что могут потерять голоса на выборах. Но это партия честных мужественных людей, для которых будущее своего народа важнее, чем личный комфорт в Парламенте.
    Выражаю свое искреннее уважение Павличенко, Петренко, Кан, Беженарь и тому мальчику, который написал открытое письмо в редакцию газеты „Timpul”

  31. Doamna-? Tovarasa-? -Tipa nu are bun simt ,in ajun de alegeri sa scuipe in asa mod in poate aliatii ei politici. Cit de perfida e se vede in
    doar minciuna gogonata ca inca nu a citit articolul asa zisului Vitalie-Vitalia,cum putea el sa-si permita fara voia Domniei sale sa includa pe blogul personal acea mirsejenie de epistola contra cotidianului
    Timpul. Iti sta mereu ca un pai in ochi,mereute impiedici de
    Dorin Chirtoaca,esti prea departe de educatia si intelegenta lui.
    La piata cu babele sa vinzi rasarita ,si sa birfesti,nu ti-e locul in viitoarea politica Moldava.

  32. Pentru flowers_of_liberty

    Nu stiu daca aceasta campanie electorala este super… Mersi pentru sfaturile legate de Balti, dar mi se pare ca e deja fixat ceva in program si nu stiu daca se mai pot schimba lucrurile.

    La intilnirile noastre in raioane, unde i-am invitat pe forumisti – dar nimeni, din cite vad, nu au curajul sa mearga – vorbim de comunistii corupti, nu de PL, PLDM si AMN, Daca sint intrebata din sala, imi spun opinia, ca am dreptul, ca oricare om. Imnul nostru electoral devine tot mai cunoscut si place la toata lumea, exceptind unii oponenti electorali foarte subiectivi si egoisti. Sau victime ale unor interese prea mari pentru noi, „cei mici”…

  33. Dna Pavlicenco !
    A-si vrea sa cred ca nu in mod constient faceti jocul comunistilor. De ce nu va aliniati cu realitatea? Vedeti care sunt rezultatele sondajelor? Ar fi un lucru de cinste si onorabil pentru MAE sa iesiti acum din cursa electorala.
    Va inteleg, desigur, ca placerea de a „conduce poporul” e extrem de mare. Dar, de cand sunteti tot deputata a poporului, a-ti cocodacit mult in Parlament (vorba lui Ion Creanga), dar nu ai facut nici o „margica” de lege!
    Pentru ce ne trebuie noua astfel de „legiuitori”?

  34. Ionel

    Trebuie sa incerci sa nu faci greseli in nici un cuvint, inclusiv cind scrii „se prostitueaza”, mai ales ca s-ar putea in curind sa va prinda bine verbul.

    Raspund punctual intrebarilor puse:

    1. Apartamentul cu o suprafata locuibila de 39 metri patrati la Florica Nita l-am primit in baza legii cu privire la statutul deputatului si a Codului de locuinte, pentru ca eram doi doctori in stiinte (acum sintem trei cu viza de resedinta in Chisinau, adica si fiica mea e doctor in stiinte). Am primit prin hotarire de Guvern, impreuna cu actualul presedinte al CEC, Eugen Stirbu, si deputatul Vlad Ciobanu. Numai ca, spre deosebire de ei, care au primit apartamente foarte mari, eu am primit tot unul mic, desi nici o familie din acest bloc nu are doi sau trei doctori in stiinte, plus ca sotul e membru al Uniunii Scriitorilor din RM si Romania, iar eu – al Uniunii Jurnalistilor. Am primit apartamentul cind eram deputat, in 1999.

    2. Este un lucru ce ar fi bine sa-l cunoasca cei care ma intreaba. In acest bloc de locuit sint trei scari. Doua si jumatate au apartamente comasate fiecare din doua. Aripa noastra e pentru „muritorii de rind”, cu cite un singur apartament. Locuinta primita pe Florica Nita este mai mica decit cea pe care o aveam pe Ismail, unde, din cauza mucegaiului pricinuit de fisurile dintre panouri, s-a distrus jumatate din biblioteca. Sotul meu este doctor habilitat in filologie, seful Catedrei d eliteratura universala la USM, profesor.

    3. Acest bloc demult nu este nici al deputatilor, nici al diplomatilor. Interesati-va mai bine de blocul deputatilor de linga Ambasada Rusiei, unde au primit deputati comunisti si pepcedisti, asta e cu mult mai p[asionant. A scris presa, sze pare Jurnal de Chisinau.

    4. Comunistii, cind au venit in 2001, au pornit dosare impotriva multor oameni, inclusiv impotriva mea si a lui Tudor Pantiru. Dar au primit raspunsuri, in plin regim comunist de la Procuratura, conform legii. Facetiu un demers si va vor da raspunsul. Merita sa-l cititi. In viata mea nu am dat nimanui mita, nu este ocupatia mea preferata.

    5. Eu stiu mai multe cuvinte in engleza, dar nu am priceput ce legatura are scrierea ortografica incorecta cu engleza.

    6. Nu am inteles nici aluzia cu „epoletii”. Nu i-am avut, daca va referiti la securitate, nu-i am si nu-i voi avea. Dar va compatimesc pentru ca nu aveti argumente credibile.

    7. Pacat ca incercati sa calificati lupta contra coruptiei drept „prostitutie”. Nu va deosebiti cu nimic de comunisti.

    8. Pe 6 aprilie vor fi mai multe surprize. Eu cred ca regretul cel mai mare – pe care il va constata Dreapta (daca e Dreapta) – va fi cel ca a avut ambitii si nu a facut o singura forta redutabila contra comunistilor. Daca nu se va pune capat dominatiei comuniste, vinovati vor fi toti democratii, daca sint democrati, nu doar unii, selectiv. Eu cred ca un glonte in cap va trebui sa si-l traga atit cei extrem de ambitiosi, cit si cei care vor reintra in cirdasie cu PCRM.

    9. Nu ma tem de nici o lege pentru ca nu am avut actiuni ilicite. Eu nu am detinut functii publice decit ca am fost de doua ori deputat. Cind am fost adjunct la Moldova-pres nu am avut stampila pe mina mea. Nici cit am fost doia ani presedinte al PNL nu am tinut stampila, a fost mereu la Secretarul General, Alexandru Gorgan.

    10. Nu am nimic in comun cu nici un fel de arhive. Eu nu am fost persoana importanta in perioada sovietica. Ma stie o lume si ceea ce scrieti voi o faceti din lipsa de argumente si neputinta. Sinteti jalnici. Daca as reintra in Parlament, as mai incerca o data sa va demonstrez cine se teme de Legea lustratiei, dar tocmai de asta nu s-a produs unirea fortelor de dreapta, pt ca si Ghimpu, si Filat, si Urecheanu se tem de corectitudinea mea si de faptul ca sint curata. Nu am nici un salariu de nicaieri, in afara de Parlament, ultimul urmind sa-l ridic peste o saptamina. In aceasta perioada am demonstrat din plin curaj in lupta mea contra satrapilor bolsevici si a coruptiei. Pentru cine are ochi sa vada. Iar cine nu vede – asta e. Veti ramine orbi si fanatizati, ca sa nu spun prostiti. Dar e dreptul vostru.

  35. Pentru socolenco

    Acest Ionel este un posedat. Dar e dreptul lui.

    Nu cred ca staful este restantier – dovada sint si opiniile diferite pe blogul meu.

  36. Pentru flowers_of_liberty

    Nu cred ca cei carora le raspundeti au capacitatea de a reactiona. Ei au alte misiuni.

  37. As adauga o scrisoare pe C.Tanase, ca o replica la inca o minciuna de-a lui, publicata astazi

    Dle Tanase,

    Dvs intenionat sau de nedorinta de a intelege (nu am vrut sa enumerez si varianta care se cerea, pt ca totusi cred ca una din primele doua), care a fost scopul semnarii demisiei si eliminarii coruptiei din rindul dreptei.

    Unu, fiind asa un critic al MAE, este evident ca urmariti indeaproape fiecare miscare si comunicat al MAE, unde era clar scris ca MAE din start ii numeste pe PCRM, PPCD si PSD ca partide vindute si corupte. Ce sa mai semneze in alb ele??? ce garantii sa dea? De la ele nu sint nevoie de garantii, ca pina la maduva oaselor sint corupti.

    Doi, care e deosebirea dintre un corupt comunist si un corupt ”de dreapta” ?

    Trei (lasand dnei Pavlicenco dreptul la un raspuns cu privire la trecutul ei), – cum ramine cu dl Filat? Ca e evident ca un lider de partid trebuie sa fie un exemplu. Dar as vrea totusi sa amintesc (daca ati uitat), de votul dlui Filat in trecut si de functia detinuta in Departamentul Privatizarii, ambele duc la o intrebare – oare nu il are Voronin si pe el la mina, manipulind semaforul de la “verde” la “rosu”??

    Patru, de ce va e frica de MAE si nu uitati in fiecare numar sa ii ponegriti, cind dupa ultime sondaje ei au 0,2%. De asa de multi alegatori va e frica? Sau normal ca stiti si cifrele adevarate. Doar ca nu e in avantajul vostru sa fie o unire a Dreptei, ca atunci e mai greu sa dai voturi la comunisti.

    Nu astept raspunsuri la intrebari. Am vrut doar sa va dau o replica la un editorial minciunos. Nici nu ma astept sa imi fie publicata replica, cum nu au fost publicate pina acum mesajele mele.

  38. Pentru Mihai Bologan

    Imi pare foarte rau ca umbli cu minciuni.

    Dar sa le luam pe rind.

    Atuncvi am fost persoana care am dat Jurnalului de Chisinau documen tul cu persoane activisti-comunisti inclusi pentru a fi intervieveri in Recensamint. Documentul mi l-a dat un membru al stafului AMN si lui i-a adus cineva documentul. A fost publicat in Jurnal de Chisinau.

    La mine nimeni nu a fost cu Recensamintul si abia la 23.00 am sunat conducerea Departamentului de statistica sa intreb de ce.

    Am fost la conferinta de presa a observatorilor Consiliului Europei, care au remarcat incalcari grave la capitoul limba si nationalitate. Am luat atunci cuvintul ca reprezentant al Consiliului Mondial Roman si am pus intrebari. Nu eram deputat.

    Pacat ca inveti a trai in minciuna. Ce a fost in acea seara cind am sunat, o poti intreba pe dna Strajescu, daca mai activeaza acolo. Cit priveste ca a fost acasa, imi pare rau sa citesc ce scrii.

    Un lucru e clar – i-ai servit pe comunistii care au mai comis o crima impotriva populatiei romanesti din dreapta Nistrului – de data aceasta si cu mina dumitale.

  39. Pentru kosti

    Nu inteleg despre ce vorbiti. Aduceti-mi macar in tinar – va promit ca ma fotografiez cu el sa il postez pe blog ce va spune ca i-am dat vreun leu. Tinerii nostri au venit si vin la PNL nu pentru bani, ca la alte formatiuni, ci din convingere. Inteleg, nu aveti capacitatea sa credeti, dar eu am rabdare si astept o reactie concreta.

  40. Ma democratilor sau pseudo democratilor, cum adica va temeti de MAE ca fura voturile de la pl, pldm si amn. Pai dupa sondaje au 0,2%. ce fura? kite 0,06666% de la fiecare? Hai mai cautati alte fraze. de ati ramas fara, intrebatil pe Filat ce trebu sa mai ziceti.

    MAE are un anumit program, care nu se reduce doar la demirea comunistilor, ci si la TRAGEREA la raspundere a lor si de e NU permite la alti derbedei sa ajunga la conducere.
    Comunistii au schimbat limba in moldoveneasca, au schimbat imnul si au bagat tara in CSI??? Asa ca problema in tara nu sint comunisti ( care de fapt nici nu au citit vreo carte dea lui Marx) ci CORUPTIA!!

    asa ca atentie domnilor, istoria se repeta, si o sa mai fie tradari

  41. Pentru Grigore Ureche

    1. Apartamentul cu o suprafata locuibila de 39 metri patrati la Florica Nita l-am primit in baza legii cu privire la statutul deputatului si a Codului de locuinte, pentru ca eram doi doctori in stiinte (acum sintem trei cu viza de resedinta in Chisinau, adica si fiica mea e doctor in stiinte). Am primit prin hotarire de Guvern, impreuna cu actualul presedinte al CEC, Stirbu si deputatul Vlad Ciobanu. Numai ca, spre deosebire de ei, care au primit apartamente foarte mari, eu am primit tot unul mic, desi nici o familie din acest bloc nu are doi sau trei doctori in stiinte, plus ca sotul e membru al Uniunii Scriitorilor din RM si Romania, iar eu – al Uniunii Jurnalistilor. Am primit apartamentul cind eram deputat, in 1999.

    2. Este un lucru ce ar fi bine sa-l cunoasca cei care ma intreaba. In acest bloc de locuit sint trei scari. Doua si jumatate au apartamente comasate fiecare din doua. Aripa noastra e pentru “muritorii de rind”, cu cite un singur apartament. Locuinta primita pe Florica Nita este mai mica decit cea pe care o aveam pe Ismail, unde, din cauza mucegaiului pricinuit de fisurile dintre panouri, s-a distrus jumatate din biblioteca. Sotul meu este doctor habilitat in filologie, seful Catedrei d eliteratura universala la USM, profesor.

    3. Acest bloc demult nu este nici al deputatilor, nici al diplomatilor. Interesati-va mai bine de blocul deputatilor de linga Ambasada Rusiei, unde au primit deputati comunisti si pepcedisti, asta e cu mult mai p[asionant. A scris presa, sze pare Jurnal de Chisinau.

    4. Comunistii, cind au venit in 2001, au pornit dosare impotriva multor oameni, inclusiv impotriva mea si a lui Tudor Pantiru. Dar au primit raspunsuri, in plin regim comunist, de la Procuratura, conform legii. Faceti un demers si va vor da raspunsul. Merita sa-l cititi. In viata mea nu am dat nimanui mita, nu este ocupatia mea preferata.

  42. Pentru eu

    Mersi pentru mesajul de blocaj.

  43. Pentru Q-10

    Ar fi bine ca dumneata sa privestei fotografiile ce insotesc scrisoarea catre Constantin Tanase. Una e numai a lui Vitalie Nistrean, alta e luata din fotografia comuna, cind tinerii au fost la redactia Timpul si el a nimerit alaturi Arcadie Gherasim. Telefonul sau este 069854039.

    Eu repet – merg la intilniri zilnic in raioane, unde nu am Internet. De celelalte lucruri se ocupa staful si responsabilii respectivi. Nu confundati urit si in mod premeditat lucrurile.

    Pe blogul meu personal plaseaza materialele MAE tinerii carora le-am permis sa faca asta.

    Regret limbajul suburban al sprijinitorilor lui Dorin Chirtoaca. Cred se aseamana, mai ales cind Dorin calca pe alaturi, el stie ce am eu in vedere, i-am spus la Bruxelles. Nu deschid acum paranteza, dar daca ma veti forta, o voi face.

  44. pt. Stalinus

    Si de unde ai luat ca Timpul nu are dreptul sa aiba preferinte? In campania prezidentiala din SUA NY Times l-a sustinut pe Obama, si nimeni nu i-a reprosat ca nu este independent. Vezi link-ul:

    http://www.reuters.com/article/topNews/idUSTRE49N0FP20081024?rpc=64

  45. deja vu: pavlicenco hartueste jurnalistii pentru ca nu o iau in seama 😀
    sincer, asta e singura „activitate” cu care mi se asociaza doamna. poate e cazul sa trageti in sfarsit niste concluzii…
    eu in general as chema toata presa ne-comunista sa boicoteze cu desavarsire toate partidutele parazitare de 2 bani care nu fac decat sa scindeze electoratul in favoarea pcrm-ului.

  46. „…există riscul că ceea ce am să-ţi povestesc, iubite cititorule, să fie neinteresant, plictisitor, banal, incoerent, superficial, iar pe deasupra şi părtinitor, tendenţios… dar n-aş fi moldoromân adevărat, dacă nu m-aş apuca şi de lucruri pe care nu le pot face.”
    Constantin Tănase Flux, 3 septembrie 1999

    „ MOLDOROMÂNUL”

    De n-aş fi moldoromân, dar de altă rasă,
    De-aş mai scrie un cuvânt, să nu-mi spui Tănasă.
    Din păcate,însă, sunt şi de-acea scrisul,
    Ca o bubă într-un loc, îmi provoacă plânsul.

    De n-aş fi moldoromân, dar de altă boală,
    Oare crezi că mi-ar mai fi opera banală?
    Din păcate, însă, sunt, şi tocmai de-atâta,
    Cititorul meu iubit,cată rău cu bâta.

    De n-aş fi moldoromân, dar aş fi de-o pildă
    Papuas, tungus sau alt mâncător de ghindă,
    Nu aş scrie,n-aş citi, m-aş hrăni din milă
    De la neamul cerşetor de struţocămilă
    ,

  47. Limbajul meu e european,nu suburban, si prea mare lauda -Doctori in stiinta-strica. O persoana politica civilizata nu si-ar permite ca sa ponegreasca viitorii aliati politici,daca intr,adevar optezi pentru schimbarea radicala in tara,cum am mai mentionat nu vrei sa lasi loc de buna ziua. De te consideri asa luptatoare,cu cine crezi ca mergi dupa 6 aprilie de intimplator treci pragul electoral-?
    Cit despre Chirtoaga,Moldova nu a avut si nu va avea asa o personalitate politica atit de tinara,cu o putere de convingere deosebita,care a putut sa capete simpatia la sute de mii de persoane din generatii diverse,din tara si strainatate. Asa doctor in stiinte cum esti ,departe de acest tinar. Nu am locuit niciodata in Chisinau,nu am nimic comun cu acest tinar politician, nu te impiedica mereu de el.Zici ca esti mereu in teritoriu,observ ca raspunzi promt la toate comentariile. Urasc falsitatea,cu atit mai mult cind e din partea oamenilor care trebuie sa decida destinul tarii.

  48. Pt Q-10

    Oamenii au votat Chirtoaca, ca sa nu voteze reprezentantul comunistilor. La fel a fost si cu Urecheanu.

    Dar voi aprinsi ce sinteti, pariez ca in 2005 ati votat cu PPCD si ati stat cu ei prin corturi si prin copaci, strigind idealurile tarii. Dar cand v-a tradat niciunu nu a recunoscut ce ORB a fost si nu a vazut ce era evident cel putin un an inainte!!!

    La fel si acum se contureaza unele lucruri evidente. Voua, dornicilor de schimbari, de dragul schimbarilor, va zic noapte buna. Ca oricum va treziti dupa 5 aprilie, cu faptul deja implinit!

  49. Iata un extras din Articolul 26 al Legii cu privire la Statutul Deputatului:

    Deputatul se asigură cu apartament în conformitate cu legislaţia în vigoare. Deputatul are dreptul la îmbunătăţirea condiţiilor de trai dacă fiecărui membru al familiei îi revine mai puţin de 12 metri pătraţi spaţiu locativ.

    Inteleg ca si pentru calitatea de doctor in stiinte se mai da ceva spatiu suplimentar. Deci, sa presupunem ca aveati temei legal de a primi un apartament cu 3 camere.

    Totusi, din articolul de lege citat mai sus observam ca deputatilor li se asigura apartament in conformitate cu legislatia in vigoare, ceea ce inseamna ca un deputat urmeaza sa stea la rand ca si restul lumii.

    Este putin nedrept pentru deputati pentru ca in cazul politistilor/judecatorilor/procurorilor, legea e mai generoasa si impune un termen de 6 luni in care acestia trebuie sa fie asigurati cu apartament.

    In acest context as fi curios sa aflu cam cati ani ati stat la rand pentru imbunatatirea conditiilor locative. Imi puteti spune?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *