Societatea – că e vorba de Chișinău, că e vorba de unități administrative – , parcă tace, dar, de fapt, fierbe. În preajma alegerilor, dezamăgirea produsă de guvernările AIE și de alianța Kozak, creditate cu atâta speranță după 2009, se amplifică prin numărul de posibili prezidențiabili – câte 2, câte 2 – pe segmentele ideologice ale eșichierului politic. Pe noi, însă, ne interesează de la centru-stânga încoace, spre dreapta.
Ideile și propunerile PNL se confirmă în timp
Ca urmare, apar apeluri, îndemnuri, poziții etc., în special dinspre sectorul asociativ, prin care se constată degringolada rezultată din împletirea coronavirus-ului ”încăpățânat” cu scrutinul prezidențial. În apelurile lansate pe palierul eurounionist, se repetă – și chiar sincer ne bucurăm! – sloganele, pozițiile, ideile Partidului Național Liberal și ale Consiliului Unirii, în special cele legate de Pactul de la Snagov, de ”Spre Europa – prin Re-UNIREA cu România”, de activizarea sau de re-inițierea unor centre-nuclee de coordonare a adepților ideilor cooperării proeuropene–unioniste.
Totul e bine. Întrebarea este – cum o începem, de unde o începem, cine își asumă coordonarea?
Întrebăm, pentru că noi, PNL, prin aceasta am trecut, am coordonat multe activități, acțiuni și campanii electorale, inclusiv un Consiliu al Unirii, subminat ”tot de ai noștri”, în care nu au participat doar membri ai partidului. Toate încercările ulterioare – fie că e Sfatul Țării-2, fie că e Convenția Euro-Unionistă, alte structuri unioniste – au apărut, câte ceva au bâiguit, dar … s-au stins. Haideți, dar, în fața urgiei care pare să vină și mai dihai, să mai reîncercăm o coagulare.
De ce nu un singur bloc – ”Pro-Vest”? Vedem cum s-a confirmat și justețea sloganului „UNIREA, nu AGONIA!”
Mulți vorbesc despre necesitatea participării în viitorul scrutin – foarte controversat sub aspectul colectării de semnături în condiții de epidemie – a unui candidat din partea unioniștilor sau chiar a unui candidat din partea eurounioniștilor. Mă sună membrii noștri și asta cer, chiar dacă am încercat să le explic și motivul participării mai multor partide în alegeri – fiecare încearcă să își pregătească poteca spre viitoarele parlamentare. Tocmai de aceea eu, personal, rămân adepta ideii cooperării euro-unioniste, pentru că nu e chiar moral să spere cineva în ajutorul definitoriu și chiar decisiv al unioniștilor în turul doi, în mod egoist, în loc să accepte toată partida pro-vestică o singură platformă, un singur bloc ”Pro-Vest”, precum a mai fost în trecut.
Vorbeam cu mai vechii național-liberali, care aminteau că PNL a ajuns și la dizolvare, la demisii din funcții, de dragul unificării eforturilor politice, – să nu uităm de MAE, când PNL a mers pe lista acestei entități, conducerea părăsind funcțiile în partid, de Alianța ”Moldova Noastră”, de Blocul ”Moldova Democrată”. Acestea au fost exemple de cooperare între proeuropeni și proromâni-unioniști. Și rezultatele din alegeri au fost bune.
Ca un politician mai vechi, care am participat la blocuri, alianțe, consilii, convenții, inclusiv după alegerile din februarie 2019, rămân convinsă de necesitatea unei polarizări clare în societate – între grupul de entități care pledează ”Pro-VEST” și grupul de entități care pledează ”Pro-EST”. În acest sens, se readeverește justețea planului adoptat într-o dispută politică tensionată în Delegația Politică Națională a PNL încă din 2016, în preajma alegerilor prezidențiale din R.Moldova și parlamentare – din România. Situația se repetă.
Iata planul din patru pași, reproiectat, ca esență, pe anul acesta: 1. Semnarea unei Declarații comune de sprijinire în alegerile parlamentare din România a unei singure formațiuni – mai curând a PNL din România. 2. Formarea unui bloc politic și identificarea unui candidat comun – din afara entităților politice – pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova. 3. Participarea în comun, în cadrul unui bloc electoral euro-unionist la alegerile parlamentare viitoare din RM. 4. Convocarea unui congres după scrutinul prezidențial sau parlamentar următor și alegerea unei conduceri unice a unui singur partid rezultat din blocul politico-electoral euro-unionist.
Oare de ce acest plan nu ar fi și acum actual, mai ales că devin tot mai îmbrățișate pozițiile și viziunile PNL.md din 2010 încoace?
Și dacă nu acceptăm aceasta, oare nu ajungem și avansăm exact spre realizarea previziunilor PNL din alegerile parlamentare ținute în 2019, când Platforma electorală național-liberală se intitula „UNIREA, nu AGONIA!”? Acum tot mai mulți vorbesc despre agonia statului. Eu spun ”agonia societății”, și nu ”agonia statului”, care se întrevedea din 1991.
Și despre Pactul Snagov… și despre Președinți ai României
Încă în anul 2002, în cadrul Mesei Rotunde a Partidelor Necomuniste, ca reprezentantă a entității liberale, am propus – dupa modelul Declarației de la Snagov, România, – crearea unei Comisii naționale comune pentru elaborarea Strategiei și a Concepției de pregătire a R.Moldova pentru admitere în UE.
În anul 2014, PNL, Consiliul Unirii pledau pentru o intensă cooperare românească, drept garanție a accelerării euro-integrării, propunând – după modelul Declarației de la Snagov din 1995, România, – semnarea a doua declarații: 1. Un Angajament comun al partidelor de dincoace de Prut privind integrarea în NATO și UE. 2. Un Angajament comun al partidelor din cele două state românești pentru Reunirea acestora.
Iată și declarația lui Klaus Iohannis privind o promisiune de ”Pact Snagov pentru Moldova”, după propunerile repetate ale PNL.md: „Ca Președinte al României, îmi propun să construiesc un consens politic și social, pentru a fixa ca prioritate națională parcursul european al Republicii Moldova, care a fost și va rămâne o temă majoră a României în context european. Indiferent de culoarea politică a guvernării de la București, România are o datorie față de cetățenii de dincolo de Prut, derivată tocmai din această relație specială…. La baza oricărui proiect major trebuie să existe un consens care trebuie construit, la nivelul societății, al clasei politice, al instituțiilor statului, Parlamentului etc. Președintele României va trebui să aibă un rol determinant în acest proces (…) Ca Președinte al României, nevoia de a construi un „nou Snagov” pentru societatea românească va fi cadrul în care îmi voi asuma problematica Republicii Moldova”.
Iar când Camerele reunite ale Parlamentului României au adoptat, cu ocazia Centenarului Unirii, o Declarație istorică privind disponibilitatea României de a primi Republica Moldova în componența sa, Președintele Klaus Iohannis a lipsit din Legislativ.
Nu mai spunem că Traian Băsescu a avut două mandate de Președinte al României și doar pe ultima sută de metri și-a asumat Reîntregirea românească drept ”Proiect de Țară”, motivând că nu a putut face nimic mai devreme în acest sens, deoarece ”a avut constrângeri”. A colectat voturi în toate scrutinele, și-a propulsat făcăturile politice pe manipularea basarabenilor și azi se arată și el dezamăgit și plictisit de unioniștii de dincoace de Prut, după ce a tot dezbinat ce a putut aici, ca să domine și după ce i-a derutat, ca să nu spunem zăpăcit, cu mesajele lui că ba nu poate fi integrare în UE și e valabilă doar UNIREA, ba haideți, basarabenilor, votați-i pe ”ruso-europeniștii”, pe care, apoi, i-a îndemnat să se alieze cu Dodon. Dar oare în două mandate nu a putut Traian Băsescu să adune partidele din România și să adopte o Poziție comună pentru sprijinirea aspirației de unitate națională a basarabenilor? Mai ales că am fost la el cu această propunere.
În general, vorbind, oare de ce în România nu există un centru-creier strategic, major, care să elaboreze Strategii de refacere a unității naționale? Noi știm de ce. Așteptăm să priceapă și mai proaspeții unioniști, care cred că procesul de pregătire a Reunirii începe de la buricul lor sorosist, că vin cu idei noi, de fapt, preluându-le pe ale național-liberalilor, dar de fapt, folosind și manipulând oamenii, pentru a se perpetua în mod meschin în politică și a se pretinde ”noi și unici”. Potoliți-vă și pregătiți-vă numai de …. dezamăgiri, atâta timp cât nu vom constitui dincoace de Prut o singură forță, unionistă, sinceră, combativă, neinfiltrată de agenți anti-români – că vin ei direct de la Moscova sau că vin prin București.
Ce facem cu similitudinea politică București-Chișinău că ”R.Moldova trebuie să rămână un stat suveran şi independent, în interiorul unor graniţe sigure”?
Desigur, după cum spunea Călin Popescu-Tăriceanu, pe 3 iulie 2019, ”emoționantul angajament de mai sus (…) din Programul electoral al lui Iohannis, prin care a câștigat Președinția în 2014, a rămas uitat, și, ca să îl cităm în continuare pe liderul ALDE, pentru că mandatul actualului șef al statului român abia s-a reinstalat într-un nou mandat, ”dl Iohannis nu doar că nu a schițat cel mai mic gest de a organiza cadrul pentru un nou Pact de la Snagov, dedicat fraților moldoveni, ci a lăsat, din contră, impresia că a uitat complet de Moldova, în ansamblu”. Nu e întâmplător faptul că, atunci când, în 2016, ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, declara public și scandalos că Moldova trebuie „să rămână un stat suveran și independent în interiorul unor graniţe sigure” și că „Moldova nu este România, are propria sa istorie şi propriile provocări”, Klaus Werner Iohannis și premierul desemnat de el, Dacian Julien Cioloș, nu au avut nicio reacție. Din păcate, am fost singurul demnitar care a reacționat dur, declarând, între altele, că „dl Ambasador reia şi actualizează tezele lui Stalin, pe baza cărora a fost semnat în 1939 Pactul Ribbentrop-Molotov, care a dus la amputarea teritorială a unor ţări din regiune, printre care şi România”. Nu e întâmplător nici scandalul provocat în martie anul acesta, când, întrebat de presă despre momentul reunificării, Președintele a răspuns, sec: „când ambele popoare vor hotărî că vor acest lucru”, stupefiind întreaga națiune. Domnului Iohannis nu îi pasă dacă Moldova e hărăzită să rămână perpetuu o zonă-tampon între UE și Rusia, care să ajute vesticii să doarmă mai liniștiți. Întrebarea nu e de ce nu a organizat dl Președinte „al doilea Snagov”, dedicat problematicii relației cu frații de peste Prut, așa cum ne-a promis solemn în campanie. Întrebarea e dacă măcar a avut vreodată intenția să facă asta. Vorbe frumoase, care dau bine doar în programele electorale și nimic mai mult, într-o Românie a lucrului bine „tăcut”.
P.S.: Ca să nu cumva să întârzie vreun minuțel la Bruxelles, unde tace și ascultă, dar unde spera să aibă viitorul loc de muncă, Președintele a chemat-o ieri la Cotroceni pe doamna Maia Sandu cu noaptea-n cap, la 8 dimineața, pentru o declarație comună. Nu de alta, dar să fie clară ordinea priorităților.
Și, în final… Cooperăm, căutăm soluții sau doar vorbim și manipulăm?
Revin la toate apelurile de coagulare și de înaintare a unui singur candidat în alegerile prezidențiale, pentru care recunosc toți că e nevoie de bani, oameni și de sprijin vestic. Da, există doi candidați cotați de sondaje cu șanse. Din informațiile noastre absolut sigure, venite de peste ocean, există interes ca unioniștii să sprijine candidatul AntiDodon în turul doi – dacă va fi turul și candidatul. Dar de ce să nu se pregătească acest lucru de pe acum? De ce, imoral, se mizează pe sprijinul unioniștilor în turul doi, care ar putea lipsi în volumul presupus și așteptat, și nu se mizează pe un dialog din primul tur, ne-egoist, dar matur și contând pe un viitor Parlament nevandabil? Care e rolul României aici? De ce nu este? Care sunt scopurile adevărate ale celor pe care unele partide politice din România îi sprijină aici? Poate că sprijinitul lor preferă să fie ”perdantul de serviciu”, asta fiind o misiune destul de comodă?
Partidele din România, nestimulând o coagulare euro-unionistă dincoace de Prut, nu văd că Igor Dodon pune la cale reforma Constituției, pentru a anula art.142 (1) din Constituție, care admite modificarea, prin referendum, a caracterului suveran, independent și unitar al statului? Adică vrea astfel să lichideze curentul politic unionist, declarându-l neconstituțional? Sau clasa politică din România va răsufla ușurată și va scăpa de unionismul basarabenilor, care îi tot bâzâie pe la ureche?
Convingerea mea, ca unionistă, care am luptat și promovat idei reluate și îmbrățișate acum de atâția – indiferent că îi frustrează paternitatea acesor idei – este că cei care vin cu apeluri de coagulare, care propun candidași la Președinție, care sugerează unor partide să ”nu încurce” în aceste alegeri (de parcă dacă ”nu contezi” poți și încurca”…) să se gândească și de unde o începem, cum o începem, cu cine o începem.
Noi, Mișcarea Politică UNIREA, am început ceva. Haideți să continuăm prin dialog. Chiar zilele trecute MPU a adresat pe grupul de dialog OPOZIȚIA o propunere partidelor revendicate drept proeuropene de a se coopera pe dimensiunea alegerilor corecte și obiective, antifraudă electorală, dar lista de subiecte rămâne deschisă.
Și noi, PNL, avem, în primul rând, dreptul să vorbim despre asta, pentru că mereu am promovat ideea și necesitatea de coagulare, atât în declarații, cât și în fapte.
