Zbateri pe ambele maluri ale Prutului… Ce e de făcut?


După alegerile prin care am trecut cu greu, acum societatea se concentrează pe evoluțiile spate și nesperate. Într-un anumit sens, percepția multor cetățeni de rând, dar și a observatorilor politici s-a schimbat, se pun mai multe întrebări, la care încă nu sunt răspunsuri.

100_2003-4Sunt două opinii și în zona noastră, a unioniștilor. Pe de o parte, se emite părerea că trebuie să rămânem să urmărim lucrurile cum se desfășoară cu doar participarea actorilor politici implicați, pe de altă parte, există sugestia și chiar întrebarea – ce ați face voi, cei care nu ați intrat în Parlament, cu acest raport de forțe și cu pozițiile partidelor care au trecut pragul.

Ceea ce voi scrie este mai curând o opinie personală, generată de experiența politică și parlamentară acumulată. Pentru că, pe parcursul implicării în problemele opționale și decizionale, am ajuns la convingerea că e bine să propui ce vezi și în ce crezi, chiar dacă la moment nimeni nu ia în vedere.

Pentru că, în timp, se vede că multe propuneri devin actuale, și necesare.
Ceea ce spunem nu e din partea unui unionist care ar vedea soluția în Reunirea cu România printr-o eșuare continuă a societăți, a populației. Ci prin conștientizarea Reunirii ca un obiectiv prioritar, spre care trebuie înaintat cu demnitate, cel puțin minimă.

Reunirea se poate produce și într-un moment crucial, de cotitură cu importanță de destin, de unde, oricum, vine o răspundere a întregii populații, care popor, oricum, nu este și nici nu va fi vreodată. Tocmai de aceea folosim mai curând noțiunea de societate.

Acum ar fi nevoie de răspunderea întregii societăți. Noi, PNL, am avut, în scrutinul recent, Platforma electorală “UNIREA, nu AGONIA”, parcă prevăzând că populația rămasă acasă era în pragul votării trecutului sovietic falimentar, ceea ce s-a și întâmplat.

Iar rezultatul sub așteptări al partidei pretins proeuropene a fost cauzat de neglijarea unei părți din potențialul votului pro-Vest în defavoarea creării unei Platforme euro-unioniste mai puternice, opuse forțelor vădit sau ascuns nostalgice. Spun ”pretins”, deoarece, așa cum repet frecvent, această partidă nu trece testul identității românești, ferindu-se în continuare de unioniști, de frica eronată continuu de a pierde voturile anti-românilor.

De aceea, totuși, reiterez – și la această răscruce – necesitatea clarificări vectoriale a partidelor politice pe vectorul pro-Est și pro-Vest, pentru ca alegătorul să își exprime sprijinul conștient în continuare pentru o direcție strategică sau alta, spre care să avanseze societatea. Acest lucru nu s-a făcut până acum, deși chiar și unii adversari sau nereceptivi la această idee deja recunosc imperativul ei. Dacă sunt sincere. Și chiar dacă PD va face sau nu va face alianță cu PSRM, faptul, oricum, va confirma necesitatea ideii.

În continuare, în actuala situație, când constatăm refuzul unor subiecți electorali – care au acces în Parlament – să discute formarea unei majorități parlamentare cu celelalte entități intrate conform rezultatelor scrutinului, am propune următoarele:

1. Să se desfășoare discuții ample televizate interactive cu participarea entităților ce au trecut și care nu au trecut pragul electoral, dar și dezbateri publice în teritoriu pe subiectul actual – ce e de făcut – adică să fie consultată societatea asupra deciziilor politice ce urmează a fi luate privind posibilele coaliții în Parlament.
2. Partidele care s-au angajat să implementeze Acordurile semnate cu structurile europene și și-au asumat alte obligații electorale privind vectorul pro-Vest, să propună tuturor partidelor europeniste și unioniste semnarea unei Declarații similare celei din 1995, de la Snagov-România, pentru a forma o coaliție durabilă proeuropeană/euro-unionistă, bazată pe o cooperare cât mai strânsă cu România, ca locomotivă pentru pregătirea societății de dincoace de Prut pentru o accedere în spațiul euroatlantic prin apropierea de/Reunirea cu România – o Declarație gen Declarația de la Snagov, România, din anul 1995, ce ar avea sprijinul părții pro-occidentale a societății. Acest Pact politic între partidele democratice – care în România a făcut delimitarea vectorială necesară pentru a mobiliza societatea spre un model de dezvoltare – ar putea fi complementat sau contrasemnat de către partidele din România, care să se angajeze să acorde tot sprijinul politic, strategic și logistic pentru asigurarea ireversibilității reformelor, prin respectarea unor condiții riguroase, definitorii pentru identitatea națională românească și destinul european ale teritoriului și ale populației din stânga Prutului.
3. Prin semnarea unei largi convenții politice s-ar dispersa posibil povara angajamentului dificil pentru unii subiecți politici/electorali de a face o majoritate parlamentară cu partidele tratate extrem de critic în anii de dezamăgire 2009-2019 și s-ar insista – la semnarea Pactului – asupra unui Program de decriminalizare și dezoligarhizare a procesului politic și de guvernare.
4. În preajma alegerilor locale, partida euro-unionistă, ipotetic formată – integral sau parțial – din semnatarii Pactului propus mai sus, ar putea obține un sprijin major în societate în fața partide nostalgic de stânga, cea care duce societatea de ani buni ÎN NICIUNDE. Moldovenismul și statalismul promovat cu înverșunare de socialiști și de falșii europeniști ori ne duc în în niciunde, ori ne țin pe loc, ceea ce este același lucru.
5. În cazul în care apar premizele sau o situație excepțională a unor alegeri anticipate, o Platformă comună euro-unionistă ar putea remobiliza decisiv societatea pentru vectorul Vest.
6. Un succes al acestor pași ar putea pune bazele unei evoluții a societății spre o realitate cu mai puțină corupție, fără clanuri oligarhice și mafiote, cu mai puțină creditare a forțelor pro-Est, care sunt o amenințare la esența poporului român, împiedicând refacerea unității naționale.

Întotdeauna pot apărea multe alte propuneri raționale, în cadrul discuțiilor ample din societate.

Și ca să urmărim zbaterile politice, strategice și din România, voi posta aici patru interviuri ale unui român cu o experiență deosebită, el menționând în unul dintre ele că românii se pot salva prin unirea românilor.

Am fost și rămân convinsă că și rătăcirile, căutările sau zbuciumul politic din România se vor limpezi dacă românii se vor reuni, cel puțin cei de pe malurile Prutului.

Vitalia PAVLICENCO

Loading Facebook Comments ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *