Mai vine un an ce ne apropie de Unire! Video prețios…

Anormalitatea din spațiul pruto-nistrean
–––––––––––––––––––
22 Septembrie 2015, București,
Forumul Internațional Forbes CEE-
Declarație Ion Sturza,
ex-politician și a-face-rist:

http://www.forbes.ro/urmareste-forbes-cee-forum-timp-real-46732
…
– „Re-Unirea Moldovei cu România e mai valabilă ca niciodată”.
– „Unioniștii declarați rămân o minoritate în Rep. Moldova,
dar unii pași îi recomand autorităților de pe ambele părți ale Prutului:
o Re-Uniune Vamală și una Bancară”.

– „Aș putea spune că sunt atât de genial
că am avut o strategie anticiclică.
Nu-i chiar așa.
Orice om de afaceri este până la urmă un oportunist”.
– a declarat fostul premier est-moldovean.
––––––––––––––––––––––––––––––––––

Cronica Unionistă

http://www.rgnpress.ro/rgn_14/categorii/politic/20242-ion-sturza-dup-consultrile-cu-pl-am-avut-un-monolog-productiv-atept-rspunsul-partidului-ghimpu-ca-s-nu-mai-chinuim-oamenii-s-facem-unirea-i-problemele-se-vor-rezolva-pe-dat.html

Anterior în cadrul emisiunii PRO-Funzime”
de la postul de televiziune „PRO TV Chişinău”,

preşedintele PL Mihai Ghimpu a declarat
că dacă nu se reuşeşte formarea unui Guvern,
soluţia ar fi Re-Unirea cu România.

– „Ca să nu mai chinuim oamenii, să facem Re-Unirea.
Şi problemele se vor rezolva pe dată”,
a declarat Mihai Ghimpu.
––––––––––––––––––––––––––
Ion Sturza a mai avut consultări
şi cu deputaţii neafiliaţi din grupul Leancă şi fracţiunea PLDM.

La final de an, o abordare ofensivă a dosarului reîntregirii naţionale pare, pentru unii dintre cei aflaţi momentan la putere, inoportună, amânabilă sine die, discutabilă doar în spatele unor uşi închise, pentru ca anumite metropole imperiale să nu aibă reacţii imprevizibile. Ca şi în Epoca Nicolae Ceauşescu nu este momentul. Asta pentru cei ce privesc reunificarea încremeniţi în viziuni desuete. Cu un aer de superioritate ce nu le va face bine. DE ACELASI AUTOR VIDEO Putin, greu de oprit Unioniştii români şi restauratorii imperiului răsăritean De ce se vor schimba lucrurile în anul 2016? Deoarece, pentru milioane de europeni, care trăiesc între Prut şi Nistru, au devenit prioritare nevoia de justiţie socială, de prosperitate economică, de căutare a noi lideri politici, diferiţi – ca proiecte, argumentaţie şi chiar vârstă -, de cei care acum controlează legislativul de la Chişinău, prin mijloace mai degrabă mai puţin ortodoxe, decât democratice. La Bucureşti, trecători oficiali ar trebui să renunţe la prejudecăţi şi să le depoziteze în dulapurile cu propriile schelete. O prejudecată, a lor, confortabilă, este aceea că ultimul sondaj de la Chişinău indică o minoritate unionistă, deşi cei ce au făcut investigaţia sociologică, peste Prut, nu au nici prestigiul, nici onorabilitatea, nici obiectivitatea americanilor de la Pew Research Center, un think tank nepartizan, cu sediul la Washington D.C., care are o experienţă relevantă în prezentarea curentelor de opinie publică, pe mapamond, un centru care ar putea fi invitat să realizeze o cercetare sociologică exhaustivă, la nivelul celor două state româneşti, în chestiunea reunificării inevitabile. O altă prejudecată, mai precis o lipsă de judecată, este aceea privind buna cunoaştere a procentelor reprezentate de minorităţile naţionale în România răsăriteană, teritoriu ocupat samavolnic, de trupele imperiale, sovietice ale lui Stalin, în urma unui dictat odios, nu a unui referendum invocat de promotorii inerţiei geopolitice. Din fericire, atât în dreapta, cât şi în stânga Prutului au apărut tineri pentru care unionismul nu este un moft, o iluzie, o propagandă electorală, ci un obiectiv de interes naţional, chiar dacă aceia ce poartă şorţuleţ, prin protipendada mioritică, sau au grade relevante, în intelligence-ul autohton, fug, ca dracu’ de tămâie, de evenimentele unde cetăţeni din Republica România şi din Republica Moldova discută, cu onestitate şi francheţe, despre paşii democratici necesari, acum, nu peste un sfert de secol, meniţi a transforma în râu interior Prutul. O altă prejudecată ţine de temerea că atât diplomaţia germană, cât şi cea rusă, nu ar agreea, din start, un demers al diplomaţiei mioritice, pe tema abordării democratice, pragmatice, a chestiunii reîntoarcerii României răsăritene la Patria Mamă, în condiţiile când Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Mihailovici Molotov au devenit oale şi ulcele, iar pactul sovietic/nazist, din 23 august 1939 este unul trimis la coşul de gunoi al istoriei, de state temerare, precum Estonia, Letonia, Lituania, care nu numai că şi-au afirmat independenţa, faţă de decedata URSS, ci şi voinţa de a fi parte a comunităţii euroatlantice, implicit a celei europene. Diplomaţia rusă este conştientă că mai mult decât controlul militar al Transnistriei nu va obţine, interesul strategic al aliaţilor occidentali, în general, al SUA, în particular, fiind ca ţările de la graniţa NATO, care trece şi pe Prut, să fie imună la omuleţi verzi, la agitaţii ale unor minorităţi ce privesc spre Est şi la alte intenţii previzibile ale celor care regretă dispariţia imperiului sovietic. Particularitatea, în cazul României, fiind că aceasta, in integrum, chiar dacă are graniţa impusă de agresorii răsăriteni pe Prut, la nevoie se va apăra pe Nistru, cu sprijinul firesc al europenilor din actuala statalitate cu capitala la Chişinău. Sigur că un asemenea enunţ enervează nu pe muscali, ci pe aceia care doresc, cu preţul pierderii propriei demnităţi oficiale, să nu îi supere, deşi, la Moscova se aşteaptă un dialog franc despre viitorul acestei latinităţi viguroase, trăitoare la nord-vest şi vest de Marea Neagră. Ruşii sunt de admirat pentru că îşi apără interesul naţional inclusiv printr-o presă ofensivă, în timp ce mioriticii de pe micul ecran trec rar Prutul, fiind în bună măsură neinformaţi sau chiar dezinformaţi privind realităţile societăţii post-sovietice, din Republica Moldova. Ce guvern de tehnocraţi funcţionează la Bucureşti suntem lămuriţi, ce executiv se coagulează la Chişinău vom vedea. Dar, într-un viitor imediat, un emisar dâmboviţean, pe chestiunea relaţiilor fraterne, cu europenii dintre Prut şi Nistru, va trebui să înceapă discuţii informale cu liderii de la Chişinău, privind viitorul lor pragmatic, nu ipotetic. În viitoarea Românie reîntregită, actuala Armată Naţională a Republicii Moldova, ca viitoare parte a Armatei României, îşi va păstra misiunile de apărare ale zonei de care răspunde acum, iar militarii din Armata Naţională a Republicii Moldova, care apără practic acelaşi Tricolor, îşi vor avea evoluţia lor firească, în cariera militară. O afirmaţie care trebuie reiterată de la cel mai autorizat nivel, pe malurile Dâmboviţei. Sigur, negativişti ai reîntregirii viitoare există cu duiumul, de la seniori ce nu mai ridică fruntea din deziluziile personale, la tineri deloc motivaţi să cunoască istoria naţională aşa cum a fost, pentru simplul fapt că trăiesc într-o Românie neîntregită. Care ar fi însă raportul dintre sprijinitorii şi oponenţii reîntregirii naţionale, dacă la Bucureşti ar fi confirmată, la solicitarea unui simplu jurnalist, perspectiva ca în cazul reîntregirii naţionale salariile şi pensiile din Republica Moldova s-ar alinia, firesc, la cele din Patria Mamă? Cinismul – demn de o cauză mai bună – conform căruia nu sunt bani pentru aşa ceva este unul simplu de contracarat dacă, pornind de la ideea unei uniuni monetare, a celor două state româneşti, ar fi solicitată opinia avizată a Băncii Naţionale a României, care ştie că în Republica Moldova este o populaţie cu ceva mai mică decât numărul locuitorilor din Capitala României. Nu este exclus ca undeva, cumva, să se prefere o preluare treptată, a societăţii dintre Prut şi Nistru, pe cale liberală, prin sprijinirea celor care sunt de dreapta, în politichia de la Chişinău. În mod paradoxal, faţă de evenimentele care au precedat Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918, de data asta, dacă nu sunt atenţi, unii oficiali ar putea constata că au pierdut trenul reîntregirii apropiate şi şansa lor, unică, de a face şi de a intra în istoria naţională.

Citeste mai mult: adev.ro/o040pm