23 august 1939 – 23 august 1944

Constantin-ChiperÎn ajunul declanşării celui de al doilea război mondial, relaţiile internaţionale au fost dominate de politica practicată de marile puteri pentru conservarea si reîmpărţirea sferelor de influenţă şi dominaţie. Aceste evenimente au marcat profund viaţa politică, economică şi militară din România.

Cu o săptămână înainte de declanşarea celui de al doilea război mondial, Germania nazistă şi Uniunea Sovietică au încheiat, la 23 august 1939, Pactul de „neagresiune”, intrat în istoria universală sub denumirea de Pactul Ribbentrop-Molotov (primul, ministrul de externe al Germaniei, al doilea, ministrul de externe al Rusiei). Prevederile protocolului adiţional (anexele secrete) stabileau destinele ţărilor baltice (Estonia, Lituania şi Letonia), Finlandei, Poloniei şi României.

Conform înţelegerilor de la Moscova, la data de 1 septembrie 1939, ora 4:45, armata germană, ce însuma 1.600.000 militari, a invadat teritoriul polonez, punând în aplicare „Planul alb” (Fall Weiss). În urma refuzului Germaniei hitleriste de a înceta agresiunea, la cererea Angliei şi a Franţei, guvernele acestor state au declarat război celui de al 3-lea Reich, la data de 3 septembrie 1939. Între 3 şi 10 septembrie 1939, Noua Zeelandă, India, Canada, Uniunea Sud-Africană şi guvernul cehoslovac format în exil s-au alăturat Marii Britanii, în timp ce Danemarca, Brazilia, Olanda, Mexic, Argentina, Spania, S.U.A. şi România şi-au declarat neutralitatea. Japonia a dat o declaraţie de neamestec în conflictul din Europa, la data de 4 septembrie 1939.

Guvernul României a luat măsuri pentru ca Polonia să poată primi, prin teritoriul românesc, armamentul şi materialele de război livrate de Marea Britanie şi Franţa. Dar Polonia, neprimind ajutorul promis de la Anglia şi Franţa și, mai mult, fiind atacată şi de Uniunea Sovietică, la data de 17 septembrie 1939, a capitulat, la data de 28 septembrie 1939, stabilindu-i-se graniţele între râurile San şi Bug (teritoriile de la est de Bug au intrat în componenţa Uniunii Sovietice şi cele de la vest în componenţa Germaniei).

După semnarea de către Franţa a armistiţiului cu Germania, la Compiegne, la data de 22 iunie 1940, Uniunea Sovietică a dat tonul acţiunilor de răstignire a poporului român. Prin notele ultimative din 26 şi 28 iunie 1940, guvernul Uniunii Sovietice a răpit din trupul României, teritoriile Basarabiei, Bucovinei de nord şi Ţinutul Herţei (44.500 km2 şi o populaţie de 3,2 milioane locuitori din Basarabia, respectiv 6.000 km2 şi o populaţie de 500.000 de locuitori din Bucovina de nord). Rapturile teritoriale au continuat prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când Ungaria horthystă, ajutată de Germania hitleristă, Italia fascistă şi Uniunea Sovietică, ne-a ciuntit 44.492 km2 şi o populaţie de 2.667.ooo locuitori, majoritatea români. Prin tratatul din 7 septembrie 1940, de la Craiova, Bulgaria a încorporat judeţele Durostor şi Caliacra, care formau Cadrilaterul, cu o suprafaţă totală de 6.921 km şi aproximativ 410.000 locuitori.

Prin aceste rapturi teritoriale, guvernul României a primit declaraţii de război nescrise de la vecini: Uniunea Sovietică, Ungaria horthystă şi Bulgaria. Administraţia românească, unităţile militare româneşti şi o parte din populaţia românească, din provinciile româneşti furate de către vecini, au suferit mari umilinţe din partea trupelor de ocupaţie şi a unor extremişti localnici, care au trecut de partea ocupanţilor. Au fost atacaţi, răniţi, omorâţi şi jefuiţi de bunurile materiale unii reprezentanţi ai administraţiei româneşti şi cadre militare active şi în rezervă, care s-au opus ocupării  teritoriilor româneşti şi jefuirii mijloacelor materiale de luptă. Un număr însemnat de români din Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost duşi în Siberia, de către ocupanţii sovietici.

Evenimentele din vara anului 1940 au avut grave consecinţe în viaţa internă şi externă a României, care s-au repercutat negativ asupra capacităţii de apărare a ţării, numărul cetăţenilor mobilizaţi reducându-se simţitor.

Rămasă singură în faţa agresiunii statelor vecine, cu teritoriul amputat și sub presiunea directă a Germaniei naziste, în România s-a instaurat, la 14 septembrie 1940, regimul legionaro-antonescian, iar în octombrie acelaşi an au pătruns în ţară primele trupe germane. După înfrângerea rebeliunii legionare din 23-25 ianuarie 1941, România a fost condusă de dictatura militară a lui Ion Antonescu, fost şef al Marelui Stat Major al armatei României (1933-1934).

Continuând politica imperialistă de cuceriri teritoriale şi de subjugare a altor popoare, Germania nazistă, încălcând pactul de neagresiune din 23 august 1939 şi tratatul de frontieră şi prietenie din 28 septembrie acelaşi an, a declanşat războiul împotriva Uniunii Sovietice, la 22 iunie 1941 (planul Barbarosa, din decembrie 1940).

Alături de forţele Wehrmachtului, la război au participat Italia, Finlanda, Ungaria, România, precum şi unităţi militare din Slovacia, Franţa vichystă, Olanda, Belgia şi Spania.

România a participat la război, alături de Germania nazistă, cu scopul eliberării teritoriilor furate în anul 1940. În perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, teritoriile Bucovinei de nord, Ţinutului Herţei şi Basarabiei au fost eliberate, prin luptele dârze desfăşurate de Armatele a 3-a şi a 4-a române şi Armata a 11-a germană, subordonate Grupului de Armate general Ion Antonescu.

În perioada desfăşurării acţiunilor de luptă pierderile armatei române s-au cifrat la 4.112 morţi, 12.120 răniţi şi 5.506 dispăruţi (6% din efectivele totale angajate în perioada 22 iunie – 26 iulie 1941).

La cerea insistentă a lui Hitler, armata română a participat, de la 8 august 1941, la acţiunile militare din operaţia militară Odessa (Armata a 4-a română) şi la luptele dintre Nistru şi Bug (Armata a 3-a română), până la capitularea fortăreţei Odessa (16 octombrie 1941). După această dată, o parte a efectivelor Armatei a 4-a au rămas în Ucraina, pentru asigurarea ordinii şi pazei, în timp ce Armata a 3-a  română (corpurile de vânători de munte şi de cavalerie), în colaborare cu Armata a 11-a germană, a desfăşurat lupte crâncene între Bug şi Nipru, pătrunzând în Crimeea. Pierderile armatei române în operaţia militară de la Odessa au fost de aproximativ 49.000 de militari.

De la data de 15 iunie 1942, unităţile militare române au fost introduse succesiv în luptele din Caucaz şi Cotul Donului – Stalingrad, acţionând în condiţii deosebit de grele de climă şi de lipsuri materiale (tunuri de artilerie antitanc, mijloace de transmisiuni, muniţii, echipament gros pentru iarnă, alimente şi medicamente), luptând până la 2 februarie 1943. În aceste lupte armata română a suferit mari pierderi materiale şi umane: 155.010 ostaşi din 228.072 cât au avut, la 19 noiembrie 1942, cele două armate (Armata a 3-a şi Armata a 4-a).

Din luna martie 1943 armata română, cu efectivele subţiate, a fost retrasă pe teritoriul dintre Nipru şi Nistru. În Caucazul de Vest au rămas Diviziile 19 Infanterie, 6 Cavalerie şi 9 Cavalerie, care au acţionat în subordinea unui comandament românesc, şi Diviziile 10 Infanterie, 2 Munte şi 3 Munte, subordonate unor grupări operative germane, însumând 64.606 ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi. În luna iunie 1943, Divizia 19 Infanterie a fost trecută pe litoralul Mării Negre, pe frontul din Kuban fiind introdusă Divizia 10 Infanterie, iar Divizia 3 Munte a fost retrasă în Crimeea. În luna octombrie 1943 se aflau pe frontul din Crimeea Diviziile 1, 2 şi 3 Munte, 10 şi 19 Infanterie, 6 şi 9 Cavalerie. Datorită marilor pierderi suferite de efectivele de ostaşi, Diviziile 4 Munte şi 24 Infanterie au fost unite sub denumirea de Divizia 4/24 Infanterie, această mare unitate fiind trimisă în zona Herson.

Prin „Operaţia 60.000” au fost aduşi în ţară, din Crimeea, 42.190 de militari români, dintre care 39.134 pe mare şi 3.056 pe calea aerului, reprezentând 90% din efectivele retrase la Sevastopol. Pierderile suferite în  perioada martie-mai 1944 au fost de 22.522 de militari români.

La începutul lunii aprilie 1944 Armata a 3-a română avea în compunere Diviziile 14, 15, 21, 4/24 Infanterie şi Comandamentul 104 „Siret”, iar Armata a 4-a română avea Corpul 1 Armată (cu Diviziile 6 şi 20 Infanterie şi Comandamentul 104 Munte), Corpul 4 Armată (cu Diviziile 3 Infanterie, 18 Munte şi Comandamentul 101 Munte) şi Corpul 5 Armată (cu Diviziile 4 Infanterie, 1 Gardă şi Regimentul 9 Grăniceri). În rezervă se aflau Diviziile 1 şi 8 Infanterie şi Comandamentul 103 Munte, iar sub comandament german acţionau Diviziile 10 şi 18 Infanterie, 5 Cavalerie şi Detaşamentul Blindat. Armata a 3-a a fost trecută în apărare pe litoralul Mării Negre, între gurile Dunării şi Cetatea Albă. Armata a 4-a română a fost trecută între Ungheni şi Boroaia, la 30 km sud de Suceava.

Epuizată datorită pierderilor suferite în lupte, România şi-a intensificat activitatea diplomatică în 1943 şi 1944, pentru a ieşi din război. S-au înmulţit contactele directe ale guvernului antonescian cu reprezentanţii Naţiunilor Unite de la Stokholm şi Cairo şi cu  al unor state neutre. La data de 12 aprilie 1944, la opt zile de la bombardamentul masiv a aviaţiei inamice asupra Bucureştiului şi a zonei Prahovei, Uniunea Sovietică a propus României încheierea unui armistiţiu unilateral, pe care mareşalul Ion Antonescu l-a respins, întrucât era dezavantajos pentru România.

Situaţia militară grea de pe frontul Târgu Neamţ – Paşcani – Târgu Frumos – Iaşi – Chişinău – Tighina a grăbit forţele democratice din România să înlăture guvernul antonescian şi să propună încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, având ca reprezentant Uniunea Sovietică. Răsturnarea prin forţă a guvernului antonescian a început cu arestarea lui Ion şi Mihai Antonescu, în ziua de 23 august 1944 (aceştia au fost convocaţi la Palatul Regal de către Regele Mihai) şi, ulterior, a altor membri din guvern.

În seara zilei de 23 august 1944, după ora 22:00, a fost citit la radio Comunicatul Regelui Mihai I către ţară, prin care poporul român era anunţat de arestarea guvernului antonescian, înlocuirea lui cu un nou guvern de uniune naţională, prezidat de generalul de corp armată Constantin Sănătescu, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite, prin reprezentantul său, Uniunea Sovietică, încetarea operaţiunilor militare împotriva armatei sovietice şi întoarcerea armelor împotriva armatei Germaniei naziste.  A urmat apoi comunicatul şefului Marelui Stat Major al Armatei Române, generalul Gheorghe Mihail, care a prezentat Directivele Operative pentru comandanţii celor două armate şi comandanţii marilor unităţi şi unităţi militare din armata română.

Armata română a început acţiunile militare de dezarmare a trupelor germane încă din noaptea de 23/24 august 1944, acestea încheindu-se la 31 august 1944. Cele mai dârze lupte s-au desfăşurat în capitală, în împrejurimile capitalei, pe Valea Prahovei, în Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Ţara Bârsei şi nord-vestul Moldovei. Armata română şi formaţiunile populare participante la aceste acţiuni militare au pierdut aproximativ 9.500 de oameni. Desprinderea României din coaliţia cu Germania hitleristă şi trecerea ei de partea Naţiunilor Unite a însemnat prăbuşirea frontului german în Balcani, scurtarea cu cel puţin şase luni a celui de al doilea război mondial în Europa şi deschiderea căilor pentru ofensiva armatei ruse spre Budapesta – Praga – Viena – Berlin.

Ziua de 23 august 1944 a creat condiţii pentru recunoaşterea de către Naţiunile Unite a drepturilor României asupra părţii de nord a Transilvaniei, care a fost eliberată prin jertfele celor peste 49.000 de ostaşi români (1 septembrie – 25 octombrie 1944), în colaborare cu armata sovietică.

col. (rtr.) Constantin Chiper,

Vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”

Loading Facebook Comments ...

7 Comments

Add a Comment
  1. 7.
    În presa din toată România Mare și cea Mică,
    de la Nistru la Tisa
    a fost republicat PROIECTUL UNIONIST CONCRET
    “GO FOR MOLDOVA”
    semnat de analiștii Dan Dungaciu și Petrișor Peiu
    de la Fundația Universitară a Mării Negre
    – Ideea acestui proiect coincide şi este expresia conceptului de proiect elaborat şi promovat de către Consiliul Unirii
    în „Manifestul Unioniştilor” (2012).
    Ulterior, tema a fost dezvoltată în studiul de caz
    „Planul Marshall: România–R.Moldova” (2014),
    precum și, mai recent,
    în „A doua şansă de revenire la normalitate: R.Moldova-România”
    / www consiliul-unirii ro via Doamna Vitalia Pavlicenco, PNL /
    –––––––––––––––––-
    6.
    – B.U.N. ! B.U.N. ! B.U.N. !
    = Blocul Unirii Naționale recent creat în mai 2015 organizeazaă mai multe școli de vară
    în România pentru mii de tinerii unioniști est-moldoveni
    ghidați de liderii din Actiunea-2012 și din Tinerii Moldovei.
    – Tot B.U.N.=ul va publica în curând la Chișinău
    o Foiae Unionistă bilunară.
    -Tot B.U.N.-ul va face public numele Marelui Nou Lider Unionist
    din Basarabia și Bucovina de Nord care ne va conduce spre apropiata Re-Unire !
    5.
    Iar SIS-temul KGB din Chișinău, Parlamentul și Guvernul,
    cu toții anti-români și anti-unioniști
    mențin în continuare decizia stalinistă timofturista mafiotă din 13 mai 2015
    de arestare și deportare peste Prut în Europa Liberă
    a liderului unionist Georgică Simion, un vest-moldovean din Focșani,
    în timp ce teroriștii ocupanți rusofoni din Transnistria
    călătoresc vajnic sub escortă timofturistă prin aeroportul Chișinău
    și prin toată Rep. Molotova, independentă și neutră,
    dar cu tankurile rusești la Nistru.
    –––––––––––––––––

  2. FOAIA UNIONISTĂ – /1
    Gustar-2015
    ——————————————–––––––––
    o publicație independentă bilunară on-line,
    -cronica și actualitatea unionistă
    din toată Basarabia istorică și din Bucovina de Nord,
    autori: Generația Flacăra Unionistă Anonimă
    –––––––––––––––––––––––––––––––––––––––——
    motto:
    NUMAI RE-UNIREA CU ROMÂNIA MARE EUROPEANĂ –
    VECHEA DACIE STRĂBUNĂ
    NE ESTE SALVAREA ȘI REVENIREA LA NORMALITATE !
    – ÎN BAZA RESTABILIRII ACTULUI RE-UNIRII DIN 27 MARTIE 1918
    VOTAT DE SFATUL ȚĂRII DE LA CHIȘINĂU !
    ————————————————————————————————–––––––
    15.
    Autorul nemțean Lulea Marius Dorin propune pe blogul său din Adevărul ro din 17 August 2015
    o dezbatere despre posibilitatea alegerii lui Traian Băsescu Unionistu,
    ex-Președinte al României, la funcția de Președinte al Rep. Moldova
    la alegerile din 2016 pe calea Re-Unirii.
    14.
    Academicianul Petru Soltan din Chișinău propune instituirea urgentă
    a unei Adunări Constituante /din 51 de de aleși/
    care să RESTABILEASCĂ imediat ACTUL RE-UNIRII din 27 martie 1918.
    IMPERATIVUL ȘI DATORIA NOASTRĂ ISTORICĂ !
    /ziarul Literartura și Arta din 9 iulie 2015/
    13.
    Liderul unionist disident Georgică Simion din Focșani
    propune pe blogul său /Timpul md 14 august 2015/
    alegerea candidaturilor unui Nou Sfat al Țării care să Re-Stabilească Actul Re-Unirii pt. TOTDEAUNA
    a Basarabiei cu România votat de Sfatul Țării din Chișinău la 27 martie 1918
    12.
    Solidaritate Unionistă Internațională:
    Americanul Tim Schneider din Kanzas City este stabilit deja
    de câțiva ani în orășelul Ialoveni unde predă engleza.
    Un bun prieten al tuturor românilor, el intenționează să producă un film despre Dacia Străbună.
    Totodată, bunul samaritean se întreabă retoric oare de ce în Rep. Moldova
    filmele americane sunt traduse cu voce în rusește și apoi subtitrate în românește.
    Să fie oare est-moldovenii atât de handicapați și să nu poată face nici o mișcare
    fără marea limba rusă de ocupație, ne întrebăm noi ?
    /ziarulnational md 16 august 2015/
    11.
    Copiii est-moldoveni vor fi unii dintre cei mai fericiți din lume după Re-Unirea noastră cu România.
    O Asociație britanică a stabilit că copiii români sunt unii dintre cei mai fericiți din lume.
    La coadă clasându-se copiii britanici și cei sud-coreeni, destul de nefericiți !
    10.
    Decalarația lui Traian Băsescu,
    fost Președinte al României, referitor la Re-Unire:
    /la Izvorul Mureșului, județul Harghita, Universitatea de Vară, ediția a XIII-ea/
    ,,Am pierdut Basarabia în urma deciziei a doi criminali, Stalin şi Hitler /Pactul ruso-german din 1939/,
    şi nu putem sta la nesfârşit aşa cum au hotărât ei.
    -Le-am spus deja președinților Voronin, apoi Ghimpu, Timofte,
    că soluția de viitor este Re-Unirea. Acum a sosit momentul Re-Unirii !”
    9.
    În asemenea mod, Bravul Marinar i-a dat replica
    noului prim-ministrul mafiotic filatelist mojic Valeriu Strelețu de la Chișinău un anti-român și anti-unionist,
    care prin declarațille sale recente anti-unioniste manipulează opinia publică.
    – Această teză falsă a pușcașilor anti-unioniști este susținută
    și de europarlamentara româncă săsoaică Renate Weber, care aplică dublul standard – ceea ce i s-a permis Germaniei în 1990- Re-Unificarea, nu i se permite României și Moldovei de Est.
    La toată această hărmălaie anti-unionistă
    se alătură și o anume Sabina Fati ungro-fila-foba de la ziarul România Liberă.
    Germania ne spune NEIN, în consecință Pactul secret
    fascisto-comunist ruso-german Ribbentrop-Molotov din 1939
    râmăne în vigoare pentru noi !
    Danke Schön, Russische Deutschland !
    –––––––––––––––––––––––––––
    8.
    un alt anti-unionist și anti-român –
    Mihai Ghimpu, lider PL, demagogul și fățarnicul –
    un comentariu preluat:
    /infoprut ro 3 august 2015/
    de Zatic Anatolieș
    Medic la IMSP Institutul oncologic Chișinău-
    „In privinta Re-Unirii:
    pe 3 mai 2015 dupa ce s-a terminat mitngul,
    am stat de vorba cu domnul Ghimpu intre sesiunile de foto cu tinerele participante la miting
    si ii sugeram idea de Re-Unire pina in 2018
    la care dumnealui mi-a dat replica –
    ca nu e momentul, ca nu suntem pregatiti,
    ca poporul nu accepta Re-Unirea,
    ca poporul vrea sa mai traiasca in rahat
    cu acesti liberali, LPDM,PDM la putere,
    ca ei sa suga de la treuca, iar poporul pe ei
    nu ii intereseaza, aceasta este parerea mea
    dupa acea discutie amicala.
    – Armele sus ! Sa infaptuim Re-Unirea !
    Unica Cale de a scapa de jugul
    care ni l-au pus tot ai nostri !
    N.B.
    Este bine de menționat faptul că din toată echipa de conducători a PL,
    doar primarul Dorin Chirtoacă a îndrăznit în această primăvară, pentru prima dată,
    să-l ignore pe moșul său mafiot Ghimpu
    și să se pronunțe deschis pentru Re-Unire.
    Ceilalți capi tari – Valeriu Munteanu, Vicu Untilă, Anatol Șalaru, Corina Fusu
    țin prea mult la fotoliile lor independentiste bănoase
    ca să meargă în pas cu majoritatea populației unioniste.
    –––––––––––––––––––––––––

    5.
    Iar SIS-temul KGB din Chișinău, Parlamentul și Guvernul,
    cu toții anti-români și anti-unioniști
    mențin în continuare decizia stalinistă timofturista mafiotă din 13 mai 2015
    de arestare și deportare peste Prut în Europa Liberă
    a liderului unionist Georgică Simion, un vest-moldovean din Focșani,
    în timp ce teroriștii ocupanți rusofoni din Transnistria
    călătoresc vajnic sub escortă timofturistă prin aeroportul Chișinău
    și prin toată Rep. Molotova, independentă și neutră,
    dar cu tankurile rusești la Nistru.
    –––––––––––––––––
    4.
    Citiți aici Scrisoarea unui ieșean
    către basarabenii care luptă pt. Re-Unire !
    O epistolă scrisă de Alexandru Manoliu de 91 de ani, profesor-pensionar din Iași,
    participant la Podurile de flori Unioniste de la Prut
    din 6 mai 1990 și cel din 11 iulie 2015
    după Marele Pelerinaj Unionist pe jos între Chișinău și Iași /circa 130 de km/
    /Jurnal de Chișinău din 12 august 2015 /
    http://www.jc.md/stimatii-mei-frati-de-peste-prutscrisoare-catre-basarabenii-care-lupta-pentru-unire/
    3.
    Casa Regală a României,
    Regele Mihai I și deja fostul Principe Nicolae –
    un comentariu preluat-
    jurnal md 11 august 2015
    de Klaus Dietzmann ·
    UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAŞI

    “Nici o problemă, dle principe.
    Sunteți acum liber de a Vă urma idealurile.
    Unul din ele ar putea fi Re-Întregirea Neamului,
    cea ce nu a reușit bunicul rege din mai multe motive.
    Trăind printre străini, cred că ați găsit justficarea înțelepciunii proverbului-
    Fie pâinea cât de rea tot mai bună-i în Țara mea,
    în al nostru Colț de Rai și în Grădina Maiicii Domnului…
    Metafore care ne impun să avem grijă de viitorul acestei Grădini,
    ce a stat la bazele civilizației europene…
    Ar fi bine dacă veți fi de ajutor românilor de la Est de Prut,
    care degrabă vor căuta un nou lider de stat.
    Ar fi bine dacă acest om de stat ar fi de viță regală.
    Aveți în față Istoria, ce trebuie să o făuriți împreună cu Neamul,
    pentru a avea o Românie puternică și stimată de vecinii apropiați și mai îndepărtați.
    Dumnezeu să Vă ajute” !!!
    2.
    Radio Europa Liberă de la Praga, 12 august 2015
    “RE-Unirea între discurs general și Acțiune practică”
    Un punct de vedere săptămânal cu Vitalie Ciobanu
    www europalibera org
    1.
    Să ne amintim din când în când, să punem o lumânare de sufletul lor, să spunem o rugăciune
    ÎN MEMORIA acelor zeci și zeci de unioniști martiri,
    uciși, accidentați la comandă, otrăviți, iradiați,
    în ultimii 25 de ani de post-comunism
    și post-stalinism mafiotic imperial rusofon și ruso-fil
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    =====BUCOVINA DE NORD========
    ——— ♥ȘI TOATĂ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA♥ ———–
    —————♥—♥—♥—RE-U N I R E!—♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

  3. Tot Acela

    Dar de ce schimbati prenumele numai la unele persoane?
    Georgica Simion, Vicu Untila, Anatolies Zatic?

    Cred ca logic ar fi sa scrieti: Traianel Basescu, Petrica Soltan, Vitaliusca Ciobanu, Dorinel Chirtoaca, Mihaita Ghimpu, Principele Nicolaita, Klauslein Iohannis, Molotovu-Ribbentropu…

  4. Cine a votat împotriva cedării Basarabiei
    JUNE 27, 2014 ADMIN 4 COMMENTS

    Pierderea Basarabiei

    Pe 27 iunie 1940 Carol al II-lea este trezit din somn la ora 2 noaptea de Ernest Urdăreanu care îi spune că Moscova a trimis o notă ultimativă. Abia la ora 7 dimineața a fost primit textul complet. Regele notează în jurnal că “această știre m-a trăznit ca o lovitură de măciucă și m-a revoltat în cel mai înalt grad.”

    Carol al II-lea
    Carol al II-lea

    Prima grijă a suveranului nu a fost să discute cu factorii responsabili asupra situației create ci să asiste între 8 și 8.45 la examenul de bacalaureat al fiului său. De abia la ora 9 s-a întâlnit cu oamenii politici. Carol s-a pronunțat pentru rezistență. “Nu pot concepe ca suveran al țării să cedez teritorii care sunt hotărât, și de fapt istoric, românești.” I-a consultat pe reprezentanții Italiei și Germaniei care l-au sfătuit să cedeze. Ilcuș și Țenescu, oameni ai armatei spuneau că țara nu poate rezista pe trei fronturi. În momentul crucial al istoriei României, armata, în care Carol își infiltrase protejații se dovedea neputincioasă. Pentru discutarea situației a fost convocat la ora 12 un Consiliu de Coroană. Împotriva cedării s-au pronunțat 11 oameni (cei mai importanți fiind Nicolae Iorga, Victor Antonescu și Ernest Urdăreanu ). Patru au fost pentru discuții cu partea sovietică (istoricul Constantin C. Giurescu). Dintre cei 12 rămași, 11 au fost pentru cedare iar unul, primul ministru Tătărescu s-a abținut. S-a convenit la trimiterea unui răspuns prin care să se treacă la negocieri.

    Constantin C. Giurescu
    Constantin C. Giurescu

    Regele din nou era ocupat cu altceva. “Se făcuse 2, a avut loc promovarea clasei lui Mihăiță și declararea lor ca bacalaureați, după care am oferit băieților câte o tabacheră și lui Mihăiță “Ordinul Pentru Merit” și alte decorații profesorilor și lui (Petre) Andrei (Ministrul Educației Naționale), care a prezidat comisiunea. A avut loc pe urmă masa pentru noii promovați și profesorii lor. Oricine își poate închipui (ce) a fost în sufletul meu în acele momente, mai ales că chestiunea nu este publică. La șampanie am ținut un logos, care cred că a fost foarte frumos. Am vorbit, adânc emoționat atât de bacalaureatul lui Mihăiță, cât și de oribilele evenimente ale zilei. Mihăiță, cu glas tare, a citit cuvântarea pregătită de seara.”

    Nicolae Iorga

    Între timp au sosit răspunsurile diplomatice de la Berlin, Roma, Ankara, Atena și Belgrad. România era singură, ba mai mult Germania și Italia insistau să satisfacem cererile. S-a convocat o nouă ședință a Consiliului de Coroană la ora 24. De data aceasta a fost un vot expectativ (Victor Antonescu) și doar 6 împotrivă. Despre ei, Carol al II-lea scria: „Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.” Restul au fost pentru cedare. Un rol important în luarea hotărârii l-a avut generalul Florea Țenescu, șeful Statului Major, care a arătat că România nu dispunea de forțele materiale pentru o rezistență militară de durată. Carol nota: “am ieșit din el (Consiliul de Coroană) amărât și dezgustat. Am avut un sentiment oribil astăzi, când mai mulți ofițeri au venit, după masă, să mă roage să cedez, căci astfel mergem la dezastru sigur.”

    Ernest Urdareanu
    Ernest Urdareanu

    Pe 28 a venit și cel din urmă ultimatum sovietic. România pierdea Basarabia. La 30 iunie regele nota: “Știrile din Basarabia sunt tot triste. Din păcate am avut dreptate cu așa-zisa reorganizare a F.R.N. (Frontul Renașterii Naționale, partid creat de rege). Mulți dintre conducătorii de acolo s-au arătat complet bolșevizați, fiind cei dintâi care au primit cu drapele roșii și flori trupele sovietice. Incidente cu populația, mai ales cea evreiască, au avut loc peste tot. S-au împușcat funcționari, s-au atacat și dezarmat chiar unități militare. Ritmul înaintării Armatei Roșii a depășit cu mult planul stabilit.” Pe 3 iulie a fost declarat doliu național. Cinematografele și teatrele au fost închise, în biserici s-au ținut slujbe pentru cei căzuți sub stăpânirea bolșevicilor, tuturor locuitorilor li s-a cerut să îngenuncheze și să păstreze câteva momente de reculegere.

    Bucuresti-28-iunie-1940-Ziua-cand-ne-a-fost-rapita-Basarabia1

    sursa

    Ioan Scurtu, România în timpul celor patru regi. Carol II, editura Enciclopedică, București, 2010

  5. Carol al II-lea despre pierderea Basarabia: „O zi a ruşinei naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic”
    Autor
    Redactia
    05.07.2013
    LinkedIn
    Facebook
    Twitter
    Google Plus
    Tumblr

    Articole scrise de acelasi autor
    Dezbatere Historia: 23 August 1944. De ce a fost Antonescu dat pe mâna ruşilor?
    Invitație la teatru și muzică bună pe terasa Promenada, la Festivalul HAI SUS
    Greva regală din perspectiva Regelui Mihai
    Etichete
    retragerea din Basarabia
    Jurnalul lui Carol al II-lea este un veritabil document istoric despre fatidicele zile în care s-a destrămat România Mare. Trezit din somn la ora 2 noaptea, la data de 27 iunie, regelui i se aduce la cunoștință faptul că URSS-ul a trimis României o nota ultimativă la care aștepta răspuns în 24 de ore. Totuși, dimineața, la ora 8, Carol găsește timpul necesar pentru a asista la examenul de bacalaureat al lui „Mihăiț㔺i abia apoi discută cu primul-ministru Tătărescu despre nota ultimativă, convocând, pentru ora 12, Consiliul de Coroană. Deși e surprins de votul dat în Consiliu pentru cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, regele „uită”că decizia acestui organism este consultativă. După acest prim Consiliu, Carol al II-lea își face din nou loc în program pentru a asista la susținerea bacalaureatului lui „Mihăiță”. Spre seară are loc cel de-al doilea Consiliu de Coroană, care, de data aceasta, votează masiv pentru cedarea de bună voie a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța. Regele ia hotărârea ca atare, dar se va asigura că poporul va fi informat de opțiunea sa pentru rezistență…

    „Joi, 27 iunie

    Oh! Ce zi îngrozitoare, de cumplită durere şi zi de absolută laşitate a unor români. Am ieşit din infernul zilei de astăzi moralmente zdrobit şi îmbătrânit cu 10 ani. Dar să recapitulez faptele. La 2 dimineaţa am fost deşteptat de un telefon de la Urdăreanu, zicând că Davidescu de la Moscova a telefonat că Molotov i-a remis o notă ultimativă, după ce toate legăturile telefonice au fost întrerupte. La 7, un al doilea telefon, prin care s-au primit preciziuni. Nu se cere de către U.R.S.S. decât să cedăm Basarabia şi Nordul Basarabiei [Bucovinei] şi să dăm răspunsul în 24 de ore. Această ştire m-a revoltat în cel mai înalt grad. Este un lucru aşa de oribil încât nici o minte românească nu poate să-l conceapă. Oricari ar fi riscurile, părerea mea este că trebuim să rezistăm la astfel de injoncţiuni şi să ne ţinem la ceea ce am spus atât de des, că dacă vom fi atacaţi, ne vom apăra. Se aşteaptă textul telegramei, ca să se poată lua o hotărâre.

    Şi astăzi trebuia să fie zi de mare bucurie a bacalaureatului lui Mihăiţă. Început la 8, am putut să asist ¾ de ceas şi am constatat că copiii au răspuns foarte frumos. Şedinţa este solemnă, toţi băieţii în frac.

    La 9, vin Tătărăscu şi Gigurtu ca să discute situaţia. A asistat şi Urdăreanu. Nota e mai, e mai gravă încă decât credeam. Ni se cere evacuarea acestor teritorii în 4 zile şi ocuparea oraşelor Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă începând de mâine, ora 12. Eu sunt hotărât pentru rezistenţă, Gigurtu nu vede cum, iar Tătărăscu şovăie, înclinând mai mult pentru cedare. Ceea ce face poziţia noastră mult mai gravă este că n-avem siguranţa pe graniţele Ungariei şi Bulgariei şi riscăm o situaţie foarte critică dacă vom fi atacaţi pe trei fronturi. Totuşi, nu pot concepe, ca suveran al ţării, cum pot să cedez teritorii cari sunt, hotărât, de fapt şi istoric, româneşti. Raţionamentul U.R.S.S. că cere Nordul Bucovinei ca o slabă despăgubire pentru 22 de ani de ocupaţie românească în Basarabia este, pur şi simplu, ridicol. (…)

    Între timp, am convocat, pentru ora 12, Consiliul de Coroană. Deoarece Dinu Brătianu s-a înscris în «P[artidul] N[aţiunii]», i-am oferit să-l numesc consilier regal; a refuzat însă. Mare şi frumos gest patriotic în aceste momente tragice ale României, n-am ce zice!?!?! La ora indicată, a avut loc Consiliul [de Coroană], cari a început printr-o expunere a faptelor, făcută de Tătărăscu şi Gigurtu, după care Ţenescu a expus situaţiunea militară. Preşedintele Consiliului şi ministrul Afacerilor Străine au arătat în cuprinsul Notei, ideea noastră de a cere discuţii şi răspunsul dat de Germania şi Italia. Şeful Marelui Stat-Major, fără a da un aviz, a expus situaţia militară, a cărui concluzie era că dacă suntem obligaţi să luptăm pe trei fronturi, mergem la dezastru sigur, că chiar aşa ne va fi greu fără nici un ajutor de nicăierea de a rezista. S-a mai pus chestiunea că este important a ne păstra armata intactă pentru zile poate şi mai negre. Chiar de la începutul avizului dat de vorbitori, între cei prezenţi, consilieri regali şi miniştri, s-au desemnat două curente: Iorga pentru rezistenţă, iar Argetoianu pentru cedare. Iorga a fost indignat faţă de M[arele] St[at]-M[ajor]. Rezultatul votului, care se găseşte pe pagina din faţă (157*), a fost pentru primirea ultimatumului: 11 – NU, 10 – DA, 4 – pentru discuţii şi 1 – rezervat. (…) De la început, s-a văzut tendinţa către cedare. La propunerea lui Urdăreanu, mobilizarea imediată a Armatei. S-au raliat toţi, afară de unul singur, Ballif. Nu pot zice că m-am sculat prea fericit de la acest Consiliu. A urmat să trimitem note prin care să cerem să stăm de vorbă. Rămâne să mi se prezinte cât mai repede textul.

    După aceea, se făcuse 2, a avut loc promovarea clasei lui Mihăiţă şi declararea lor ca bacalaureaţi, după ce am dat băieţilor câte o tabacheră şi lui Mihăiţă Ordinul „Pentru Merit“ şi alte decoraţii profesorilor şi lui [Petre] Andrei, care a prezidat Comisiunea. A avut, pe urmă, loc masa pentru noii promovaţi şi profesorii lor. Oricine îşi poate închipui [ce] a fost în sufletul meu în acele momente, mai ales că chestiunea nu este publică. La şampanie am ţinut un mic logos, care cred că a fost foarte frumos. Am vorbit, adânc emoţionat fiind, atât de bacalaureatul lui Mihăiţă, cât şi de oribilele evenimente ale zilei. Mihăiţă, cu glas destul de tare, a citit cuvântarea pregătită azi-seară.

    Sfârşindu-se masa, a şi venit Tătărăscu cu proiectul de răspuns, pe care l-am aprobat. Din discuţiile cu el, a reieşit că este pentru cedare. Raţionamentele lui sunt, incontestabil, logice, nefiind susţinuţi de nimeni, chiar aliaţii noştri din Înţelegerea Balcanică, iugoslavii, sfătuindu-ne să primim, iar pe de altă parte primejdia de a fi atacaţi pe 3 fronturi, totul este logic în această părere. (…) Altă mare decepţie, chiar decretul de mobilizare, care l-am iscălit azi-de-dimineaţă, n-am putut obţine să fie publicat; atât a intrat în sufletul unora ideea cedării încât Tătărăscu şi chiar Ilcuş m-au sfătuit să fie reţinut. (…) S-a mai hotărât, în discuţiile cu Tătărăscu, că vom trebui să procedăm, după al doilea Consiliu de Coroană de astă-seară, la o complectare şi remaniere a Guvernului. Trebuie să intre, ca să putem face faţă la această situaţie, Vaida, ca preşedinte al Consiliului, Inculeţ şi Nistor, ca reprezentanţi ai provinciilor ameninţate, şi Argetoianu, ca ministru al Afacerilor Străine. Ar mai fi bine, crede el, să putem lua şi pe cineva de la foştii legionari şi de la «Generaţia 22». Înainte de Consiliu, am propus lui Vaida să preia Guvernul. A refuzat, acceptând, însă, să intre sub Tătărăscu; Argetoianu a primit şi el. Consiliul [de Coroană] are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat. Toţi acei cari făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi din cei 26 prezenţi au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu. Toţi ceilalţi, cu oareşicare nuanţe, au fost pentru acceptarea ultimatumului. (…)

    Discuţii mai îndelungate au fost inutile. Deci, am încheiat Consiliul printr-o scurtă cuvântare, în care am spus că este ziua cea mai dureroasă a vieţii mele, această zi în care trebuiam să mă bucur că fiul meu şi-a trecut bacalaureatul. Că consider că se face o foarte mare greşeală de a ceda fără nici o rezistenţă aproape un sfert din ţară, dar mă văd copleşit de avizul marei majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul. Am plecat fără a mai da mâna cu nimeni, adânc amărât şi convins că urmările celor hotărâte vor fi foarte rele pentru ţară, chiar dacă, cum crede Argetoianu, foarte în curând vom recăpăta ce am pierdut. A urmat depunerea jurământului lui Vaida şi Argetoianu. A rămas ca ei să facă nota de acceptare, căci, din nou, cei din Axă ne-au comunicat că nu vor răzbi aci şi că nu ne vor ajuta.

    M-am dus să mă culc, dar Urdăreanu a cerut, din nou să mă vază şi am rediscutat situaţia, el, ca şi mine, fiind convins de marea greşeală ce se face. Ce puteam eu, oare, face dacă se produce, într-adevăr, dezastrul, aşa cum mulţi îl văd? Nu pot să-mi iau răspunderea, nefiind susţinut decât de o foarte mică minoritate. Totuşi, am mai făcut un ultim efort, chemându-l pe Tătărăscu la telefon şi arătându-i din nou foarte serios şi foarte violent atenţia asupra marei greşeli ce se comite. Mi-a răspuns că nu vede nici o altă soluţiune şi că-şi ia toată răspunderea. Am mai avut un oribil sentiment astăzi, când cei mai mulţi ofiţeri au venit, după-masă, să mă roage să cedez, căci altfel mergem la un dezastru sigur. Oh! de ce, oare, românii noştri n-au cea mai mică doză de orgoliu naţional în aceste clipe într-adevăr grele!

    E o zi a ruşinei naţionale. Restul nopţii, cu Duduia, am plâns amarnic. Şi ea vede dezastrul ce ne aşteaptă.

    Vineri, 28 iunie

    Starea de suflet în care mă găsesc azi-dimineaţă este de nedescris. Nu mă simt om, parcă s-a rupt ceva în mine. Sunt un oareşicare care trebuie să-şi facă datoria, atâta tot. Parcă din mine a dispărut eul. Tocmai [la] 20 de zile după ce-mi ajunsesem apogeul a 10 ani de muncă, cu rezultatele ce au fost, şi acuma – prăbuşirea. Este, parcă, ceva ce nu poţi suporta. Mi-e ruşine de mine însumi, nu îndrăznesc să privesc pe cineva în faţă. Totul mi se pare aşa un coşmar, un lucru [pe] care nici un cuvânt omenesc nu-l poate descrie.

    Dimineaţa, la 11, l-am primit pe Tătărăscu. Mă simt aşa de mic şi de neimportant în faţa acestei nenorociri ce s-a abătut asupra României. Mobilizarea, care se hotărâse ieri şi care în urma insistenţelor lui Argetoianu şi ale preşedintelui Consiliului nu se făcuse, se face astăzi, după o luptă cu acesta, care nu vrea să facă nici un gest care să aţâţe U.R.S.S. Frică şi laşitate. Poate, prudenţă sănătoasă. Numai viitorul ne-o va arăta. Oribil în toate acestea este graba care o pun Sovietele pentru ocuparea teritoriului, grabă care periclitează evacuarea. Azi-de-dimineaţă, mi se anunţă că e vorba şi de un colţ din Moldova, până la Herţa. Chiar în decursul operaţiilor, a fost un incident în care au căzut 2 morţi. Am fost aşa de indignat de atingerea unui colţ al României Vechi încât am spus lui Tătărăscu că aceasta nu se poate admite. A promis că va lupta cu înverşunare pentru această bucată de pământ. Aşa cum au mers cedările noastre, această făgăduială este gratuită.

    Au fost mari discuţii cu Horia Sima ca să intre în Guvern. N-a voit, dar Urdăreanu s-a luptat cu el până ce a primit şi, la 2, el şi cu dr. Simionescu de la «Generaţia din 22» au depus jurământul ca subsecretari.

    După cum m-am aşteptat, U.R.S.S. nici nu vrea să steie de vorbă pe chestiunea Herţa. Ultimele mele speranţe s-au spulberat. Am nădăjduit că ciocnirea de la Herţa ar fi putut provoca alte rezistenţe spontane, care, astfel, ne-ar fi scăpat cinstea. Primele ştiri ce ne vin sunt foarte triste. Purtarea populaţiei basarabene, îndeosebi a evreilor, a lăsat mult de dorit. Coloanele de refugiaţi şi trenurile au fost atacate de hoarde comuniste, ceea ce a întârziat şi mai mult posibilităţile şi aşa ridicol de scurte de a putea evacua. (…)

    Seara, mă culc amărât rău de tot. M-a apucat o deznădejde cumplită. Mă gândesc dacă n-ar fi mai cuminte să abdic. Duduia protestează vehement, spunându-mi că n-am dreptul de a părăsi lupta, ar fi o dezertare. Cine ştie, poate că ea are dreptate!

    Sâmbătă, 29 iunie

    Astăzi sau, poate, ieri, Axa a recomandat Ungariei şi Bulgariei să nu mişte. Prea târziu. Ei par mulţumiţi că am cedat. Sigur, era în interesul şi cu complicitatea ei. (…) Ştirile asupra evenimentelor din Basarabia şi Bucovina sunt din ce în ce mai triste. Dezertări ale soldaţilor basarabeni, excese de orice fel ale populaţiei minoritare, mai ales evrei, cari atacă şi insultă pe ai noştri, ofiţeri batjocoriţi, unităţi dezorganizate etc., etc. Aceasta mă înfurie în aşa un hal că, chemându-l pe Tătărăscu la telefon, am fost de o violenţă neobişnuită. Am ţipat ca un disperat. Pe urmă, mi-a părut foarte rău. (…)

    Duminică, 30 iunie

    (…) Ştirile din Basarabia sunt tot triste. Din păcate, am avut dreptate cu aşa-numita reorganizare a F.R.N. Mulţi dintre conducătorii de acolo s-au arătat complect bolşevizaţi, fiind cei dintâi cari au primit cu drapele roşii şi cu flori trupele sovietice. Incidente cu populaţia, mai ales evreiască, au avut loc peste tot. Din această cauză, evacuările, cari şi aşa au fost grele, în multe locuri au fost făcute imposibile. S-au împuşcat funcţionari, s-au atacat şi dezarmat chiar unităţi militare. Ritmul înaintării trupelor roşii a depăşit cu mult planul stabilit şi a adăugat şi mai mult la dezordine. Toate protestările au fost zadarnice. Unităţile blindate şi motorizate, o dată lansate, n-au mai putut fi oprite.

    Luni, 1 iulie

    (…) Audienţele de dimineaţă încep cu Gheorghe Brătianu, care vine să-mi vorbească de situaţie, pe care o consideră ca destul de gravă. Vede, în viitor, posibilitatea de a ceda ceva din Cadrilater, dar asupra părţilor mărginaşe ungureşti este mai puţin precis. Consideră principiul schimbului de populaţie ca un lucru bun. (…) După-masă, la ora 5, generalul Antonescu, care a cerut cu insistenţă să mă vază. După declaraţii de devotament şi asigurarea că nu are nici o legătură cu legionarii, îmi spune că ţara este pe pragul dezastrului, că Armata este complect demoralizată şi dezorganizată şi că trebuie rapid făcut ceva spre a pune lucrurile în mână. Cam în alte cuvinte, doreşte să se facă un guvern cu el şi cu bătrânii. (…)

    Marţi, 2 iulie

    Azi are loc şedinţa Comisiunei Afacerilor Străine a Parlamentului. De dimineaţă, Urdăreanu a fost la Iorga să-l roage să spuie că eu am fost pentru rezistenţă. A promis că va face ceva. (…)

    Miercuri, 3 iulie

    (…) Ştirile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării şi a fost hotărâtă zi de doliu naţional. Evreii şi comuniştii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinate şi molestări ale ofiţerilor şi ale acelor cari voiau să plece. Aceasta mă face să mă tem că va produce reacţii primejdioase”.

    (Carol al II-lea Regele României,Însemnări zilnice, vol. III, Ed. Scripta, București, 1998)

  6. Lulea Marius Dorin 23 august 1944- începutul genocidului anti-românesc. Trădare sau Salvare? 21 august 2015, 20:09 Citesc mai târziu download pdf print article ArticolComentarii 16 citeste totul despre: mihai i maresalul ion antonescu 23 august 1944 0 (2 voturi) 56 share Tweet 3 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Pe 23 august 1944 Mareşalul Ion Antonescu, ce a condus România în anii grei de criză şi război, a fost arestat la ordinul tânărului rege Mihai I Pe 23 august 1944 avea să înceapă calvarul poporului român, odată cu invadarea teritoriului României de trupele sovietice de ocupaţie. Au urmat 20 de ani de eradicare sistematică a intelectualităţii româneşti, cu scopul expres de a aduce neamul românesc la nivelul unei populaţii lipsite de conştiinţă şi identitate. DE ACELASI AUTOR 2016: Traian Băsescu preşedinte al Republicii Moldova înainte de Reuni… Universitatea de Vară de la Izvorul Mureşului – a românilor de pretuti… „Filme Porno“ la TVR sau despre demisia lui Stelian Tănase Există multe controverse legate de actul din 23 august 1944. Dacă ar fi să lăsăm la o parte ideologizarea discursului istoric în funcţie de interese şi să privim prin prisma consecinţelor, acea dată a marcat cea mai mare dramă din istoria poporului român, nu doar din epoca modernă. Pe 23 august 1944, odată cu arestarea mareşalului Ion Antonescu la ordinul tânărului rege Mihai I, a început ocupaţia sovietică a României. Tot atunci a început politica de distrugere a tot ceea ce este românesc prin politica de genocid ce avea să trimită în mormânt, direct sau prin intermediul închisorilor, toată intelectualitatea interbelică românească. Mareşalul încercase până în acel moment, contrar celor declarate ulterior pentru justificare de către regele Mihai I, să încheie pace cu aliaţii, dar o pace care să asigure continuitate poporului român şi nu una urmată de o aspră ocupaţie sovietică. Doar că răspunsul occidentalilor a fost permanent acelaşi: cedarea şi negocierile nu se pot face decât cu armata rusă, ori se ştia prea bine la Bucureşti ce intenţii avea Stalin. Ce s-ar fi putut întâmpla dacă acel eveniment nu ar fi avut loc sau ar fi fost amânat? Cu siguranţă nimic mai rău de atât, deoarece a fost cea mai cumplită ocupaţie pe care acest teritoriu a cunoscut-o şi care are consecinţe şi astăzi. Avea dreptate mareşalul, conştient că războiul nu îi va mai aduce victoria, atunci când nu dorea abdicarea necondiţionată şi negocierea cu occidentalii şi nu cu ruşii? Cu siguranţă istoria a dovedit că Da. Ce ar fi fost dacă? Istoria nu se poate scrie aşa, dar putem învăţa dacă ne putem astfel de întrebări. Armata Roşie intrase în România, dar să nu uităm că avansul până aici s-a făcut pe un teritoriu aproape perfect reprezentat de câmpiile Ucrainei. Munţii Carpaţi s-au dovedit greu, chiar imposibil de trecut în fiecare conflict major. Culmile apărate de bravii soldaţi români s-au dovedit, chiar atunci când nimeni nu mai credea, invincibile. Poate că acest lucru nu ne-ar fi adus victoria, dar cu siguranţă Armata Roşie ar fi ocupat mai târziu Europa şi cine ştie, poate că animozităţile dintre aliaţi s-ar fi simţit cu mult mai devreme. Actul de la 23 august 1944 a aruncat jumătate de Europa, timp de jumătate de secol, sub cea mai cruntă ocupaţie şi a reprezentat un moment decisiv în împărţirea lumii pe două zone de influenţă postbelice. Armata sovietică avea să părăsească România, prin jocul politic făcut de comuniştii români, în 1958. Atunci a început relaxarea şi scoaterea din închisori a celor care supravieţuiseră genocidului. România a fost singurul stat comunist ce nu a mai avut trupe sovietice staţionate pe propriul teritoriu. În 1955 cererea de retragere a acestora a stârnit mânia liderilor sovietici, dar susţinerea militară clară a Armatei Române în Ungaria în 1956 a reprezentat un element puternic de convingere. Dar răul fusese făcut, 14 ani de ocupaţie schimbând din rădăcini întregul popor român. Nu există rău mai mare făcut poporului român decât ocupaţia sovietică, ori aceasta a început la 23 august 1944, iar consecinţele ei au fost prevestite de către mareşalul Ion Antonescu. Nu există brav ofiţer român, mare intelectual român, cunoscut politician sau om de stat, bun profesionist, care să fi scăpat de această plagă. Iată un extras din documentul lăsat posterităţii de mareşalul Ion Antonescu imediat după ce a fost arestat şi prin care arăta în clar că era conştient de ceea ce avea să însemne cedarea în faţa lui Stalin: „I-am arătat Regelui că de aproape 2 ani d-l Mihai Antonescu a căutat să obţină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul ţării şi i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aş fi găsit înţelegere, şi aş fi putut găsi înţelegere pentru asigurarea vieţii, libertăţilor şi comunităţii istorice a acestui nenorocit popor, nu aş fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare… În consecinţă, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează: a) a face un act politic de renunţare şi pierderea Basarabiei şi a Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 şi până la ultimatul Molotov. I-am adăugat că, după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt şi Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nici o modificare de frontieră, care nu a fost liber consimţită”. Azi a semna propunerea Molotov însemnează a lăsa mari riscuri pentru viitorul ţării în ceea ce priveşte graniţele ţării. b) să bag ţara pentru vecie robie, fiindcă propunerile de armistiţiu conţin şi clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînţeles, constituie marele pericol, fiindcă drept gaj al plăţii lor, ruşii vor ţine ţara ocupată nedefinit. „Cine, am spus d-lui Mihalache, îşi poate lua răspunderea acceptării acestei porţi deschise, care poate duce la robia neamului?” c) a treia clauză, şi cea mai gravă, era aceea de a întoarce armele în contra Germaniei.”

    Citeste mai mult: adev.ro/ntg27p

  7. ADDENDUM
    ————————
    19.
    Prima Ediție a Festivalului de Folclor și Tradiții
    ,,Prahova iubește Basarabia”, or. Ploiești,
    22-23 August 2015
    – Invitați- peste 150 de tineri din Rep. Moldova membri ai ansamblurilor populare din raioanele Călăraşi, Cimişlia, Leova, Basarabeasca, Hânceşti, dar şi din raionul Cernăuţi din Ucraina,

    FOARTE IMPORTANT:
    – Re-Înființarea Sfatului Țării
    a fost cerută imediat după Marșul pe Jos- Ștefan cel Mare- Chișinău-Iași din iulie 2015 în cadrul proclamației ,,Fiilor Patriei”, lansată la Ploiești, în Parcul ,,Constantin Stere”.
    /Un organism format din zeci de specialiști în domeniul culturii, al economiei și în cel politico-diplomatic, iar Re-Unirea se va produce în mod pașnic/.

    – Cel mai mare Unionist: Sergiu Artene, președintele raionului Călărași !
    – la Soroca va fi inaugurată statuia celui de-al doilea președinte al Sfatului Țării, Constantin Stere,
    – la Edineț va fi creat un nucleu al dacilor liberi și unde va fi amplasat un monument al lui Decebal, – pe 29 august, la Comrat, se va negocia cu Irina Vlah, bașcanul autonomiei găgăuze, ridicarea monumentului lui Bogdan-Vodă,
    – proiectele în Rep. Moldova vor continua cu o concentrare sporită asupra raioanelor Briceni, Dondușeni, Șoldănești, Glodeni și Edineț.
    / galerie foto infoprut ro 22 august 2015 /
    18.
    GERMANIA ȘI EUROPA
    sub semnul Re-Unirii iminente a Moldovei de Est cu România.
    Ziaristul Karl-Peter Schwarz de la ziarul german “Frankfurter Allgemeine Zeitung”
    se întreabă retoric de ce tot mai mulți est-modldoveni își doresc Re-Unirea cu România.
    /blogul analistului politic unionist Petru Bogatu /ziarulnational md 21 august 2015/.
    17.
    EVENIMENT UNIONIST LA CERNĂUȚI-
    – A XXVI-a ediţie a Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română” la Cernăuți.
    – Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi
    în colaborare cu societăţile naţional-culturale româneşti din Nordul Bucovinei
    cu susţinerea Consulatului General al României la Cernăuţi vă invită
    la cea de a XXVI-a ediţie a Sărbătorii Naţionale „Limba noastră cea română”
    Duminică, 6 septembrie 2015.
    Din program:
    10. 00 – întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură, expoziţii de carte, apărută în perioada sep. 2014 – sept. 2015, documente de arhivă (sediul Societăţii, Piaţa Centrală,9);
    12.30 – depuneri de flori la monumentul Luceafărului din centrul oraşului Cernăuţi;
    13.00 – evoluări ale artiştilor amatori şi profesionişti din regiunea Cernăuţi, România şi Rep. Moldova
    (Palatul Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi(str F.Schiller, 11).
    Informaţii suplimentare, sugestii, propuneri de colaborare cu potenţialii sponsori –
    tel. (0038) 050-627 41 56; e-mail: vasilebycu@gmail.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *