O carte care a răsturnat Istoria, de prof.univ.dr Gheorghe Buzatu

Fereste-mă, Doamne, de-prieteni - Larry L. Watts„Fereşte-mă, Doamne de prieteni – o sinteză de excepţie”

In anul 2010, blocada Istoriei recente a României a fost spartă. Apariţia volumului „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”, mai întâi în limba engleză, apoi, după ce Editura RAO s-a preocupat de traducerea în limba română, accesul larg al celor interesaţi de istorie a permis multiplelor elemente de noutate să ajungă la cititorii din România. Inevitabil în astfel de cazuri, au apărut şi opinii diferite de cea a autorului, mai mult, insuficient sau chiar deloc argumentate. Elogii, critici, bârfe… un amalgam eterogen de „dat cu părerea” al neavizaţilor. Seria celor trei – până acum – lucrări de excepţie, semnate de istoricul american Larry L.Watts: „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”, Bucureşti, Editura RAO, 2011, 795 p.; „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece” Bucureşti, Editura RAO, 2013, 703 p. şi „Aliaţi incompatibili. Romania, Finlanda, Ungaria si al Treilea Reich” Bucureşti, Editura RAO, 2014, 384 p. a declanşat un efect de revigorare a cunoaşterii realităţii şi a adevărului istoric. După scurgerea a peste doi ani de la trecerea la cele veşnice a unuia dintre marii istorici ai României – profesorul Gheorghe Buzatu, redăm, în cele ce urmează, competenta sa impresie despre primul volum. De ce acum? Pentru că a fost nevoie să apară noii fabricanţi de istorie, rollerii-mercenari de conjunctură de genul Lucian Boia & Co, pentru a deosebi realitatea de măsluială şi de bârfa academică. Lucrările istoricului Larry L. Watts sunt greu de contestat. Pot fi însă completate, dar numai cu informaţii noi bazate pe documente şi dovezi palpabile. (Ion Măldărescu).

http://www.art-emis.ro/cronica/cronica-literara/3034-o-carte-care-a-rasturnat-istoria.html

„Un studiu uluitor asupra războiului clandestin din interiorul Blocului Sovietic”

Larry L. Watts face parte din clasa marilor istorici anglo-saxoni (Robert William Seton-Watson, Hugh Nicholas Seton-Watson, Barbara Jelavich sau Keith Hitchins) care au consacrat lucrări fundamentale trecutului românilor şi evoluţiei lor în context sud-est european. Fără îndoială, cititorului român îi este de acum binecunoscut numele lui Larry L. Watts ca autor al unor studii şi cărţi temeinice, dintre care reţinem îndeosebi volumele „În serviciul Mareşalului” (vol. I-II, 1985) sau „O Casandră a României: Ion Antonescu şi lupta pentru reformă, 1916-1941″ (ediţii în limbile engleză şi română, 1993-1994), colaborarea la o „Istorie a României” sau editarea faimosului „Raport Manuilă – Filderman privind situaţia evreilor în anii conflagraţiei din 1939-1945″.

Istoricul american s-a impus cu masivul tom „With Friends Like These” (2010, ediţia engleză), apărut curând după aceea şi în traducere românească, sub titlul „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România”,Bucureşti, Editura RAO, 2011, 795 p. Reţinem că, din primul moment, al lansării ediţiei originale, volumul lui Larry L. Watts a fost primit cu entuziasm de reputaţi specialişti străini, fiind considerat „o lucrare erudită magnifică” (Prof. Ernest H. Latham) sau unul care „înglobează mai multe informaţii decât o duzină de cărţi” (Kiki S. Harris), în vreme ce Prof. Henry L. Carey s-a referit la „un studiu uluitor asupra războiului clandestin din interiorul Blocului Sovietic”. La noi, academicienii Dan Berindei, Dinu C. Giurescu sau regretatul Florin Constantiniu au insistat de asemenea asupra Războiului clandestin, iar presa a pronosticat că volumul în atenţie – ceea ce s-a petrecut – avea să „răstoarne istoria”[1], graţie dezvăluirilor întemeiate pe informaţii provenind de la prima sursă (K.G.B. sau S.T.A.S.I.). Contrazicând, aşadar, opinia acreditată că raporturile între România şi Blocul Kremlinului la nivelul anilor 1960-1989 reprezentau un capitol ce putea fi în bună parte considerat deja scris sau definitiv închis. Studiul lui Larry L. Watts este nu numai provocator, ci şi unul de anvergură istoriografică şi de un înalt profesionalism. În timp ce „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” acoperă în genere o sută de ani de istorie (1877-1978, mai ales perioada de după 1953, pp. 191-715), un al doilea tom, programat să apară sub un alt titlu şi în curs de editare, va stărui în esenţă asupra unui singur deceniu (1978-1989), problemele aflate „sub lupă” şi dezvăluirile posibile prevestindu-se a fi – deopotrivă – şocante. Dacă numai atât, iar nu cumva, mai cu seamă, şi incomode?!

Proporţiile construcţiei lui Larry L. Watts sunt impresionante

Revenind însă la „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…”, trebuie să precizăm că avem în faţă un studiu temeinic şi complet: organizare; cantitatea şi calitatea surselor în majoritate inedite şi bogăţia bibliografiei (însumând 803 lucrări de referinţă); cunoaşterea aprofundată şi analiza model a „dosarelor” investigate; originalitate şi inteligenţă, orizont şi obiectivitate în abordarea şi tratarea problemelor; metodă şi rigoare într-o construcţie istoriografică de proporţii; concluzii sistematice şi pertinente, ferme şi clare, excluzând interpretările nesigure şi confuziile… „Calitati” specifice, din câte cunoaştem, mai tuturor Rapoartelor privind epoca comunistă de la Bucureşti, iar nu numai! Proporţiile construcţiei lui Larry L. Watts sunt impresionante – 28 de capitole, precedate de o Introducere (cap. 1) şi succedate de impresionanta Bibliografie şi un Indice. Titlul şi subtitlul acoperă integral şi admirabil problematica cărţii, autorul îmbinând strălucit analiza cu sinteza, cale sigură spre aflarea şi comunicarea Adevărului, autorul atestând că, în cazul raporturilor între România lui Dej sau Ceauşescu şi „Blocul Roşu” patronat de Kremlin colaborarea şi armonia nu au funcţionat, dimpotrivă.

Astfel că unei veritabile înţelegeri – proclamată insistent pe plan oficial – i-a fost preferată falsa prietenie, predominând dezacordul şi, în fapt, chiar inamiciţia. A fost contextul în care Blocul Sovietic a inventat şi dirijat războiul clandestin împotriva Bucureştilor după 1960, prin esenţa şi natura lui conflictul remodelându-se în continuu, până la a fi deveni total în preajma şi în cursul anului 1989, când a culminat cu lovitura de stat dirijată contra lui Ceauşescu. Dată fiind conjunctura mondială existentă după Al Doilea Război Mondial, conflictul Moscova-Bucureşti s-a desfăşurat preferenţial în domeniul politico-ideologic şi al serviciilor secrete, acestea din urmă având cel mai adesea un rol substanţial. Fapt de înţeles, dacă avem în vedere specificul şi natura regimurilor comuniste, rolul şi locul serviciilor speciale în evoluţia/involuţia lor. Sub acest aspect, cartea lui Larry L.Watts excelează în funcţie netăgăduită şi de preferinţele autorului sau de specificul surselor folosite[2].

Ostilitatea Moscovei împotriva României era tradiţională

În fond, după cum deducem dintr-un motto al cărţii, ostilitatea Moscovei împotriva României era … tradiţională, de vreme ce însuşi Fr.Engels preconizase la 1848 că românii se dovediseră „suporteri fanatici ai contrarevoluţiei”, astfel că, pentru „cauza” revoluţiei proletare, dispariţia lor „de pe faţa pământului va fi un pas înainte”[3] ! Dintr-o asemenea perspectivă, de la Lenin la Gorbaciov, din 1917 la 1989, nimic nu s-a schimbat – concludem – în viziunea şi practica Kremlinului Roşu, deci şi în conducerea Războiului clandestin. Mai ales după 1967, în cadrul Operaţiunii „Intekrit”[4], vizând Bucureştii şi Pekinul, iar în context România fiind tratată „ca un stat ostil”! Să observăm că, în derularea faptelor, Ceauşescu a făcut erori grave în domeniul „direcţiei strategice”, prin politica internă după 1978-1979, când Bucureştii au cedat progresiv în relaţia specială cu Occidentul, spre beneficiul Kremlinului. Astfel că finalmente România ajunse – dintr-un „partener apropiat” sau „apreciat” pentru Occident – a fi privit şi tratat drept un paria internaţional, şi „nu numai în faţa comunităţii internaţionale, dar şi a propriului popor”[5].

Mari cărţi consacrate marilor probleme ale istoriei noastre recente

Cum altfel aş putea încheia – mă întreb – decât integrând „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România” (căreia ne permitem să adăugăm şi cele două volume pe care Gh. Buzatu nu le-a mai putut parcurge şi aprecia: „Cei dintâi vor fi cei din urmă. România şi sfârşitul Războiului Rece” Bucureşti, Editura RAO, 2013, 703 p. şi „Aliaţi incompatibili. România, Finlanda, Ungaria şi al Treilea Reich”, Bucureşti, Editura RAO, 2014, 384 p. – n.n.) a lui Larry L. Watts în rândul marilor cărţi consacrate marilor probleme ale istoriei noastre recente.

Loading Facebook Comments ...

5 Comments

Add a Comment
  1. CRONICA UNIONISTĂ / 3
    ––––––––––––––––––––

    Opt mituri anti-unire, DEMONTATE.
    Adevărul despre ce beneficii ar avea România
    din RE-Unirea cu Basarabia

    21 iulie 2015
    http://www.activenews.ro/stiri-basarabia/Opt-mituri-anti-unire-DEMONTATE.-Adevarul-despre-ce-beneficii-ar-avea-Romania-din-unirea-cu-Basarabia-Partea-I-122032

    Miturile anti-Re-Unire sunt teorii promovate, amator sau profesionist, de cei care își manifestă scepticismul faţă de procesul de reîntregire a ţării. Mimând pragmatismul, ei spun despre unirea Basarabiei cu România că „ar fi frumos, dar nu se poate” și invocă, în acest sens, argumente de ordin economic sau strategic.

    Fără să contrazică adevărul istoric, că Basarabia e parte din terioriul românesc, retorica scepticilor induce nesiguranţă și teamă, sugerând pericole majore: instabilitatea economică, apariţia unei minorităţi incontrolabile sau a unei corupţii imposibil de eradicat. Cât adevăr și câtă dezinformare/manipulare se ascunde în toate aceste teorii?
    ––––––––––––––––––––––––––––

    MITUL 1 –
    „România nu are nevoie de rușii din Basarabia”
    –––––––––––––––––––––––––––-
    Dezvoltată, ideea sună așa: „România n-are nevoie de o regiune cu aproape 40% populație rusofonă, care ar face din problema minorităților o piatră de moară, după ce problema maghiară a fost oarecum depășită”. Cât adevăr ascunde această teorie?
    Conform datelor oficiale prezentate de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, la referendumul din 2014 populaţia acestei ţări era de 3.555.159 locuitori.

    Nu au fost încă date publicităţii datele referitoare la naţionalităţile de bază însă, conform rezultatelor precedentului referendum (2004), doar 8,4% dintre cetăţenii Republicii Moldova
    s-au declarat ca fiind de naţionalitate ucraineană,
    5,9% – ruși,
    4,4% – găgăuzi,
    1,9% – bulgari
    și 1% – alte naţionalităţi.

    78,5% din cetăţenii Republicii Moldova s-au declarat moldoveni, iar 2,2% – români (n.r. – conform unor date preliminare, această cifră a crescut, în 2014, la 23,2%), ceea ce ne arată că procentul etnic românesc este de 80,7%.

    Prin comparaţie, la recensământul efectuat în România în 2011, 88,9% dintre cetăţeni s-au declarat români, 6,5% – etnici maghiari, 3,3% – romi, 50.900 de persoane – ucraineni, 36.000 – germani, 27.700 – turci, 23.500 – ruşi (lipoveni) şi 20.300 – tătari.
    Populaţia de etnie maghiară înregistrată la recensământul din 2011 în România a fost de 1.227.600 persoane. Ȋn Republica Moldova trăiesc 201.218 cetăţeni de etnie rusă și 282.406 de ucraineni. Ȋnsumaţi, sunt de trei ori mai puţini decât numărul etnicilor maghiari de la noi.

    MITUL 2:
    „Nu toţi cei care se declară moldoveni sunt și români”
    –––––––––––––––––––––––––––-
    Este o teorie promovată de rusofili și de cei care nesocotesc istoria. „Moldovenii sunt români! Noi, rușii, le-am dat numele de moldoveni, dar ei sunt români!”, a declarat recent Vladimir Jirinovski, într-un interviu acordat unei televiziuni ruse.
    Jirinovski, liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, este cunoscut ca fiind un naționalist excentric. Declarația sa recentă contrazice „teoria moldovenismului”, promovată de filorușii și rusofonii care au tot încercat, vreme îndelungată, îndoctrinarea populației din Basarabia și alterarea coeziunii culturale, lingvistice și spirituale dintre românii de pe cele două maluri ale Prutului, scrie timpul.md.
    Mitul promovat de rusofili este demontat chiar unul dintre idolii lor,
    de însuși Jirinovski.

    MITUL 3:
    „România nu se poate lega la cap cu Transnistria”
    ––––––––––––––––––––––––––––
    Altfel spus, „România n-are nevoie de o regiune cu un conflict înghețat în interiorul granițelor sale, adică de Transnistria”.
    Este adevărat, în Republica Moldova există un conflict îngheţat, vechi de peste două decenii, însă această stare de fapt nu reprezintă un obstacol de netrecut în calea regăsirii unităţii naţionale româneşti. Regimul separatist de la Tiraspol nu se bucură de niciun fel de recunoaştere internaţională, nici măcar din partea Federaţiei Ruse, stat care îl protejează şi îi asigură existenţa.

    Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012, o coaliție de organizații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România, militează pentru Unirea celor două state româneşti în graniţele lor actuale, recunoscute internaţional. „Internalizarea conflictului transnistrean între frontierele statului român unificat nu reprezintă un fapt fără precedent. În Uniunea Europeană există exemplul Ciprului, ţară care a fost acceptată în Uniune, deşi găzduieşte încă din 1973 un conflict îngheţat, iar trupe ale unei ţări nemembră UE sunt prezente pe teritoriul acesteia, împotriva voinţei sale. Prin urmare, ca şi în cazul Ciprului, Acţiunea 2012 este de acord că România va trebui să continue negocierile în vederea găsirii unei soluţii paşnice pentru rezolvarea conflictului existent”, se precizează pe site-ul actiunea2012.ro.

    Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 consideră că e nevoie ca România, până la rezolvarea problemei Transnistriei, să stabilească „o linie de demarcaţie atent securizată cu dotări de nivel european la limita de vest a zonei controlate de separatişti. Aici se vor afla atât punctele de trecere a frontierei Uniunii Europene, cât şi birourile serviciilor puse la dispoziţia locuitorilor din localităţile supuse autorităţilor din Tiraspol.”

    La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, susţine că în această perioadă „ne găsim în faţa unei ferestre de oportunitate, în care inclusiv mult invocata problemă a Transnistriei poate fi soluţionată mai uşor decât se crede, aceasta putând fi parte a unui acord mai cuprinzător ce vizează Ucraina”.
    La summit-ul NATO din septembrie 2014, liderii aliați au decis să acorde sprijin, consiliere și asistență Moldovei.

    Conform unui comunicat de presă emis recent de Ministerul Apărării de la Chișinău, „circa 800 de militari din Republica Moldova, SUA, Polonia, Georgia şi România participă, în perioada 12-25 iulie a.c., la exerciţiul multinaţional «Efort comun 2015». În manevrele militare sunt implicaţi aproximativ 800 de militari din Moldova, SUA, Polonia, Georgia și România”. Evenimentul are loc la centrul de instruire militară al Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova” din municipiul Bălţi.

    MITUL 4 –
    „România n-are nevoie de corupţia din Basarabia”
    –––––––––––––––––––––––––––-
    Ca și când noi am fi descoperit peste noapte secretul tinereţii fără bătrâneţe, al vieţii fără de moarte și al guvernării fără de corupţie, unii dintre români invocă ca argument anti-unionist problemele existente acum în Republica Moldova.
    „România n-are nevoie de o regiune cu o corupție endemică și o oligarhie mult mai apropiate de modelul din Asia centrală decât de Europa”, susţine teoria.
    De fapt, după unificarea celor două state, regulile, legile și justiția din România se vor extinde și peste Prut. Cu alte cuvinte, sistemul nostru imunitar anticorupţie, dezvoltat îndeosebi în ultima vreme, poate învinge microbul existent în Republica Moldova.

    Pe de altă parte, problemele ce există astăzi dincolo dincolo de Prut sunt considerate de unii drept o oportunitate. „Instabilitatea din Moldova ar putea fi o ocazie pentru România”, este titlul unui raport dat publicităţii, la 17 iulie a.c., de agenția americană de analiză strategică Stratfor. „De-a lungul anilor, atât Rusia, cât și Uniunea Europeană au încercat să-și extindă sferele de influență în Moldova, prin sprijinirea partidelor politice sau a mișcărilor sociale.

    Asemenea Ucrainei, Moldova a optat în ultimii ani pentru relații mai strânse cu UE, semnând în 2014 un acord de asociere și de liber schimb cu statele din blocul comunitar”, relatează agenția Startfor.
    „Aspiraţiile Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană au suferit o lovitură majoră recent, când premierul pro-european Chiril Gaburici a demisionat. Moldova era deja într-o criză economică majoră. Căderea Guvernului Gaburici a condus la oprirea programelor economice ale Băncii Mondiale şi FMI. În plus, UE a anunţat, la 7 iulie a.c., suspendarea finanţării pentru Republica Moldova până la formarea noului guvern.

    Partidele proeuropene au anunţat intenţia de a forma un nou guvern până la sfârşitul lunii iulie, dar disensiunile profunde persistă”, informează Stratfor, care subliniază că situaţia de acum „este în interesul Rusiei, care a încercat să blocheze eforturile Republicii Moldova în sensul integrării europene, aşa cum a procedat de altfel şi în cazul Ucrainei. Semnificativa prezenţă militară rusă în regiunea separatistă Transnistria şi în zone proruse precum Găgăuzia conferă Rusiei o importantă pârghie de influenţă asupra Chişinăului. Cu toate acestea, criza politică din Republica Moldova – în special dificultăţile financiare din ce în ce mai mari ale ţării – ar putea fi o oportunitate pentru România, de a scoate această ţară din sfera de influenţă a Rusiei”, se subliniază în raportul agenției americane Stratfor.

    MITUL 5 –
    „România n-are nevoie de o regiune săracă”
    ––––––––––––––––––––––––––
    Dezvoltată, ideea sună așa:
    „România n-are nevoie de o regiune cu o economie mai mult decât problematică, care ar duce PIB-ul în jos, anulând și puținul recuperat în ultimii ani față de media UE”
    Dimpotrivă, susţine dr.ec. Cătălin Ghinăraru, secretar știinţific la Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii și Protecţiei Sociale. „Revenirea Basarabiei la patria mamă este și o poartă deschisă pentru România spre Est, spre pieţele din Est. Acum, România se chinuie să se uite înspre Est. Ori, acesta este un lucru important, să ne uităm către pieţele din Est, pentru că ele sunt viitorul. Basarabia ar putea fi platforma noastră către spaţiul de răsărit, care este o piaţă imensă și un oportunitate de dezvoltare”, declară dr. ec. Cătălin Ghinăraru.

    Un studiu realizat recent de „Fundația Universitară a Mării Negre” arată că „singura cale prin care România sau Republica Moldova pot avea creștere economică de peste 5% este viitoarea Unire”. Ȋn caz contrar, nu se prefigurează vreo schimbare în dinamica actuală, pentru niciuna din cele două ţări..

    Raportul dat publicităţii la 17 iulie a.c. de agenția americană de analiză strategică Stratfor susţine același lucru: „criza politică din Moldova – și în special dificultățile financiare crescute ale țării – ar putea oferi, de asemenea, o oportunitate pentru România. (…) Chiar dacă, la nivel declarativ, liderii politici români nu susțin reunificarea, Bucureștiul rămâne un susținător cheie al legăturilor mai strânse cu Chișinăul, în contextul Uniunii Europene. (…)

    Înainte de întâlnirea ce avut loc la 8 iulie a.c. între Klaus Iohannis și Nicolae Timofti, președintele Republicii Moldova, o delegație de la Banca Națională a România a efectuat o vizită mai puțin mediatizată, dar potenţial semnificativă pentru Moldova. Scopul oficial al vizitei a fost lansarea unui proiect de înfrățire sprijinit de UE, ce vizează consolidarea capacității băncii centrale din Republica Moldova în domeniile de reglementare și supraveghere. Proiectul a primit 1,2 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru a oferi asistență tehnică în Moldova și va fi implementat de către Banca Națională a Moldovei și un consorțiu ce cuprinde Banca Națională a României și Banca Centrală din Olanda. Acest proiect vine într-un moment cheie pentru economia Moldovei, aflată sub impactul dispariției, la începutul acestui an, a peste 1 miliard dolari – echivalentul a peste 12,5 % din PIB-ul țării – de la trei din cele mai mari bănci din Moldova, dar și a scandalului de corupție ce a urmat.

    Știind că băncile străine nu vor intra, cel mai probabil, în Republica Moldova într-un moment în care 80% din băncile din ţară se află în programe de supraveghere, România e într-o poziție bună pentru a asista această ţară, având în vedere apropierea de Moldova, dar și existenţa unui interes strategic de a scoate Chișinăul de pe orbită Moscovei. În plus, pentru ca sectorul bancar român să împartă expertiza sa cu sectorul din Moldova, Bucureștiul ar putea facilita investițiile românești în Moldova.”

    Conform raportului Stratfor, „Bucureștiul e conștient că se confruntă cu obstacole în consolidarea influenței sale la Chișinău. Timp de mulți ani, Rusia a fost cel mai mare partener comercial al Republicii Moldova, dar restricțiile comerciale din motive politice au scăzut exporturile moldovenești în Rusia, iar exporturile către Uniunea Europeană și în special către România au crescut. În 2014, Moldova a exportat 18 % din produsele sale în România, față de 11% în Rusia, iar exporturile de fructe din Moldova în Uniunea Europeană – majoritatea spre România – au crescut cu mai mult de 60% în primele șase luni ale anului 2015. Cu toate acestea, Moscova păstreze o prezență puternică în sectorul financiar din Moldova. Aproximativ 70 % din sectorul bancar al Moldovei este controlat de capitalul rusesc, iar președintele celei mai mari bănci din Moldova, Moldindconbank, trăiește în Rusia și are legături politice acolo.

    Dar marile bănci, precum Moldindconbank, au ajuns sub un control mai mare și au contribuit la creșterea problemelor politice în Republica Moldova, ca urmare a crizei economice. Prin urmare, creșterea slăbiciunilor financiare ale Republicii Moldova și capacitatea României, dar și dorința ei de a ajuta la atenuarea unora dintre problemele economice ar putea face ca acest subiect să devină unul de mare interes pentru ambele părţi, în viitor.”

    MITUL 6 –
    „Vor fi probleme cu diferenţele existente între economiile
    din Basarabia și din România”
    –––––––––––––––––––––––––––
    „Desigur, vor exista probleme tehnice”, mărturisește dr. ec. Cătălin Ghinăraru, secretar știinţific la Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii și Protecţiei Sociale. „Avem două monede, va trebuie făcută o tranziţie la o singură monedă naţională. Dar în 1918 (n.r. – anul Marii Uniri) existau în circulţie 4-5 monede, nu este un proces anevoios.”
    Ȋn ceea ce privește armonizarea sistemelor de protecţie socială din cele două state, ea poate fi ceva mai dificilă, pentru că nu se poate realiza imediat. „Sistemele sunt asemănătoare, dar nu sunt identice, în România și în Republica Moldova. Dar, din experienţa noastră românească, recalcularea pensiilor din Moldova, de pildă, se poate face într-un an, doi.”
    Pensia medie în Republica Moldova este de 82 USD, în vreme ce în România ea se ridică la 211 USD. Pe o durată de 12 luni, de pildă, aducerea pensiilor la aceleași standarde ar presupune niște costuri suplimentare de circa 1 miliard USD.

    MITUL 7 –
    „RE-Unirea presupune costuri financiare pe care nu le putem suporta”
    ––––––––––––––––––––––––––––
    Statul german a cheltuit pentru reunificare 1.600 miliarde USD (paritate 2000), companiile germane au avut o creștere a cifrei de afaceri de 4.900 miliarde de USD (aceeași paritate). Creșterea de PIB asociată creșterii importanței și vizibilității noii republici federale este estimată de către analiștii CIA la cel puțin 150 miliarde USD anual (paritate 2000), din 1990 până în 2010.

    În Republica Coreea există un minister al reunificării, care dezvoltă o metodologie foarte riguroasă de calcul al costului asociat reunificării țării. Estimarea cea mai exactă prevede un cost al reunificării de 2.000 miliarde USD în următorii 30 ani, dar se estimează și un plus de PIB de 500 miliarde USD, anual, ca medie pe următorii 20 ani, ceea ce ar conduce la poziţionarea Coreei în primele 10 economii ale lumii.

    „Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului, pentru că ele sunt asociate reducerii diferențelor de performanță economică. Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state românești este cel german (1990). Dacă unirea s-ar produce mâine, urmând metodologia coreeană sau faptele petrecute în Germania, am avea un cost de aproximativ jumătate de PIB actual (adică 90 miliarde USD) pentru următorii 20 ani, cost care ar reduce decalajul de PIB/locuitor de la 4 la 1 până la 1 la 1,5 (înapoi în 1990)”, relevă un studiu realizat de Fundația Universitară a Mării Negre.

    „Din acestă sumă, 20% (18 miliarde USD) ar fi investiții private, deci statul român ar trebui să cheltuie cam 70 miliarde USD, adică 3,5 miliarde USD în medie pe an. Ceea ce reprezintă o treime din cheltuielile actuale cu investițiile. Drept comparație, cheltuielile cu investițiile s-au redus în 2013 față de 2012 cu 16%. Este insuportabil? Costul reunificării pare mare, dar, privit în contextul economiei unei națiuni, el este suportabil”, se precizează în concluziile studiului.
    Mai mult, economiștii au stabilit că „efectul nevăzut al reunificării ar consta în creșterea cu 10% anual al PIB-ului, ca efect al creșterii cifrei de afaceri a companiilor românești (adică, în 8 ani, ne-am dubla PIB-ul actual), dar și în creșterea însemnătății geopolitice a țării, care ar aduce un plus, în medie, de încă 5 până la 10% din PIB anual. Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprima în doar 15 (un plus de eficiență de 40%).”
    Luând în calcul aceste date, reunificarea este practic un proces care s-ar finanța singur.

    MITUL 8 –
    „Re-Unirea Basarabiei cu România
    se poate face în interiorul Uniunii Europene”
    ––––––––––––––––––––––––––
    Există, și printre unioniști, voci care împărtășesc această teorie, dar și sceptici care o contrazic. „Cred că viitorul este al unui singur stat în UE, și nu a două state europene, România și Republica Moldova. Dacă vrem să respirăm acolo, și nu să stăm deasupra apei, precum Grecia și Cipru, trebuie să fim acolo împreună, nu separat”, atrage atenţia dr. ec. Cătălin Ghinăraru, secretar știinţific la Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii și Protecţiei Sociale.

    „Ȋn spaţiul Uniunii Europene este o concurenţă mare, fiecare stat își apără propriul interes. Dacă am fi două state, niciodată nu ne-am putea armoniza interesele. Așa cum se întâmplă acum între Grecia și Cipru sau între Cehia și Slovenia. Dacă am fi un singur stat, am avea o mai mare putere de negociere acolo, pentru toţi românii. Ceea ce ar fi un lucru important pentru noi, ca naţiune”, subliniază dr. ec. Cătălin Ghinăraru.

    La rândul său, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, consideră că „Unirea nu se face peste noapte, ci se face în pași. «Unirea se poate face în interiorul Uniunii Europene», se spune la București. Nu neglijaţi acest lucru. Acest demers se poate realiza mult mai bine, dacă facem parte din aceeași familie. (…) Ce nu înţeleg politicienii de la Bucureşti şi mai ales cei de la Chişinău este faptul că opunerea externă nu este atât de mare, îndrăznesc să vă spun, inclusiv din partea Federaţiei Ruse, credeţi-mă! Sigur, e greu, trebuie însă să ai oameni de stat pentru asta care să convingă, să ştie să joace, să explice şi să dea garanţiile necesare. Vorbesc de opunere politică de cancelarie, nu vorbesc de opunerea în ce vă priveşte pe voi (n.r. – tinerii basarabeni care susţin reîntregirea ţării), unde va fi opunere cap-coadă.
    Politicienii se tem de RE-Unire, se tem de ea prea devreme, se tem prea devreme şi de ruşi, de occidentali, dar cu oameni consecvenţi şi încăpăţânaţi, în stradă şi în cancelarii, se poate”, susţine fostul ministru de Externe al României.
    ––––––––––––––––––––––––
    Iar dacă se poate, istoria ne obligă să vrem!

  2. Cartea ca pe-o zi de dimineaţă
    Nepătată să-o păstrezi…

  3. Cita profunzime si cit simt acut al responsabilitatii trebuie sa ai, pentru a aborda probleme de o noutate absoluta si cu impact exploziv, chiar si atunci cind nici cel mai mic amanunt nu este pus in pagina fara o documentare acribica. Astfel isi scrie Larry Watts cartile despre Romania si teribile incercari la care a fost supusa. Cartile domniei sale se citesc pe nerasuflate, caci impresioneaza, dincolo de volumul urias de informatie, prin atitudinea fata de subiect. Vreau sa spun ca aceste carti sunt departe de a avea raceala unei comunicari stiintifice. Indubitabil, Larry Watts este o autoritate in materie. O dovada in sustinerea acestei afirmatii este faptul ca stirneste invidii in rindul trepadusilor.
    Am avut ocazia sa asist la o prezentare a volumului ,,Aliati incompatibili, unde a raspuns intrebarilor din public, intr-o romana fluenta si cu un vocabular foarte bogat, intr-un mod care a lasat sa se inteleaga interesul si profundul atasament fata de o tara cu destin amar.

  4. #maiasandupremier si 4 lucruri pentru următorii 4 ani
    publicat de Tudor Cojocariu la 24 Iulie 2015 • 07:26 • se incarca… afișări
    Tweet 0
    Sursa: TudorCojocariu.eu

    Iată că astăzi, după toate câte s-au întâmplat, noi încă mai așteptăm să primim vești bune de la aceeași trei lideri politici cărora le datorăm marasmul moldav din recenții 6 ani. Singur acest fapt provoacă o profundă stare de dezgust, care poate fi alungată doar prin autoamăgire. Ceea ce nu este un lucru neapărat rău, chiar dacă ironic, pentru că autoamăgirea poate genera niște situații inedite, la care, la un moment dat am fi putut doar spera.

    De exemplu, o asemenea situație inedită este desemnarea Maiei Sandu drept candidat al proaspăt lansatei mai puțin proaspete Alianțe, pentru funcția de prim-ministru. O asemenea evoluție a lucrurilor putea fi doar imaginată acum câteva luni, când criticile ministrei în exercițiu a Educației împotriva sistemului din care face parte, alinau revoltele populației lehămetite de corupția, abuzurile și aroganța castei politice. Dar astăzi se discută la modul serios despre numirea acesteia în funcție. Ea a fost cea care s-a opus unor decizii judecătorești împotriva instituției pe care o conducea, respectiv a reformării acesteia. Ea a fost cea care s-a pus de-a curmezișul unor decizii dăunătoare ale Guvernului. Tot ea a fost cea care a rezistat tirurilor opoziției putiniste, dar și a unor actuali colegi, pentru că a implementat niște reforme dure, dar caracteristice oricărui manager profesionist cu formare occidentală. Dar, mai presus de toate, Maia Sandu a adus un aer de decență și coerență în discursul public al mai-marilor acestui stat.

    La fel cum Klaus Iohannis era văzut ca un paria și un outsider al vieții politice românești până foarte târziu, chiar înainte de turul I al prezidențialelor, așa este văzută și Maia Sandu astăzi în stânga Prutului. Ambele personaje și-au construit imaginea opunându-se unui sistem care le ajunsese până la os majorității cetățenilor. Dar în același timp, ambii au fost propulsați în fruntea sistemelor de niște grupări deja compromise, cu excepțiile de rigoare, bineînțeles. Făcând radiografia celor din spatele celor doi, vedem că biografiile acestora se leagă de principalele eșecuri ale celor două state din perioada recentă. Sigur, am putea spune, fără să greșim, că toate guvernările au făcut greșeli imense și toate au furat din banii publici. Dar, în același timp, trebuie să recunoaștem și progresele pe care le-am făcut după 2009 încoace, pe care le regăsiți în sumedeniile de rapoarte, dar și pe teren, în viața noastră de zi cu zi, de la drumuri și spitale, până la tehnologii și capacitarea concetățenilor noștri. Despre progresele României, mai ales în justiție, nu mai amintesc.

    Tocmai de aceea, desemnarea Maiei Sandu drept candidat al Alianței și potențial premier a fost salutată de foarte multă lume bună și a provocat un imens val de entuziasm. În fond, aceasta este și miza din perspectiva colegilor săi din PLDM: contracararea stării de pesimism patologic în care tot ei ne-au indus, alături de cel mai mare fan moldovean al lui Corleone, pe numele său Plahotniuc. De fapt, partidul pe care-l conduce acesta din urmă, ar fi principala țintă și totodată provocare pentru potențialul premier Maia Sandu. Dar și invers. Apucăturile imprimate acestei caracatițe cu nume de partid vor intra în directă coliziune cu principiile evocate și apărate cu atâta vervă de către Maia Sandu. Cel puțin până acum, când nu fusese mandatată de către partidul său în cea mai importantă funcție din stat, respectiv când așteptările de la aceasta nu erau neapărat de ordin politic. De altfel, maratonul ieșirilor publice ale Maiei Sandu împotriva modului în care instanțele noastre înțeleg să facă justiție (vezi cazul funcționarilor demiși pentru corupție, condamnarea lui Veaceslav Negruță ș.a.) au consemnat avanpremiera acestor coliziuni.
    De la liberali am putea să ne așteptăm la o atitudine mai tolerantă, punând ieșirile populiste ale liderilor acestuia împotriva ministrului în exercițiu al Educației pe seama jocului politic și a dorinței de acumulare a simpatiilor publice. Dar acestea au fost și ele demult, iar actorii noștri politici au cu toții o memorie scurtă. Ar putea exista premisele, așadar, ca premierul Maia Sandu să fie lăsată în pace să-și facă treaba așa cum știe ea mai bine. Cel puțin până la deblocarea relațiilor republicii cu partenerii internaționali. În fond, atât statul, dar mai ales leadership-ul PLDM și PD, au nevoie ca de aer de această deblocare a relațiilor. Statul, pentru că ar putea să înceteze să mai existe ca atare, iar liderii pentru că ar putea să înceteze să existe ca lideri.

    Privind lucrurile din această perspectivă, putem vedea posibila desemnare a Maiei Sandu drept o veste bună, dar și drept o nouă etapă în viața noastră publică. Chiar dacă vestea bună vine de la niște oameni răi și chiar dacă această nouă etapă se tot repetă de la Ion Sturza și Iurie Leancă încoace. Tocmai de aceea, pentru ca lucrurile să se schimbe cu adevărat, avem nevoie de următoarele 4 lucruri: ca Maia Sandu să fie lăsată să-și înceapă și să-și ducă mandatul până la capăt, ca viitorul președinte să fie unul proeuropean, ca bunurile furate din proprietatea RM și a UE să fie întoarse, iar vinovații pedepsiți și, cel mai important, ca structurile de conducere ale partidelor proeuropene să se autolustreze. Astăzi, însă, rămânem cu veșnica speranță că mâine guvernanții vor abuza de propriul popor mai puțin decât au făcut-o ieri.

    Iar până una-alta, să ne bucurăm de #maiasandupremier.

    Taguri: #maiasandupremier, alegeri, Ion Sturza, iurie leancă, klaus iohannis, Maia Sandu, reforme, UE

  5. CRONICA UNIONISTĂ
    ——————————————–
    Duminică, 26 iulie 2015, orele 18,
    s. Copăceni, raion Sângerei-
    Festivalul- poet Adrian Păunescu-IN MEMORIAM !
    Cenaclul Flacăra !
    Vrem Re-Unire pe Vecie cu România Mare europeană !
    Jos hotarul imperial stalinist voronist filatelist timofturist de la Prut !
    N.B.
    Această moderatoare Liuda-Milă Bălan cu prenume rusesc mai este și soția lui Mihai Bălan, Directorul SIS-temului KGB anti-românesc și anti-unionist din Chișinău,
    acela care la 13 mai 2015 l-a arestat și deportat peste Prut în Europa Liberă
    pe liderul unionist Georgică Simion, un vest-moldovean din Focșani.
    Deci ce legătură are Coană Bălană cu nume rusesc
    cu Adrian Păunescu, un mare poet unionist din România
    omorât prin otrăvire în 2010 ca și alte sute de Luptători Unioniști în ulimii 25 de ani ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *