Mândri că suntem un PNL unionist. Îi felicităm pe național-liberalii de pe ambele maluri de Prut la cei 140 de ani de existență glorioasă

Pe 24 mai 2015, PNL din întreg spațiul românesc împlinește 140 ani de existență. Îi felicităm pe toți național-liberalii, de pe ambele maluri de Prut, cu ocazia acestei glorioase date. Noi, PNL, din cel de-al doilea stat românesc, ne revendicăm de la PNL-ul istoric – cel care a activat și în perioada interbelică, în spațiul dintre Prut și Nistru. Avem, în cadrul partidului, în care se află trei președinți PNL, și nepoți, strănepoți ai național-liberalilor dintre cele două războaie, care au fost persecutați de regimul comunist. Noi, PNL din R.Moldova, care ne visăm să devenim o Filială a PNL-ului din Basarabia într-o Românie Reîntregită – ideal realizat de legendarii Brătieni, – suntem mândri și de activitatea noastră pentru Refacerea Unității Naționale Românești – indiferent de prigonirile politice, morale, ideologice, de alt gen la care suntem supuși de dușmanii românismului și ai unionismului de pe ambele maluri de Prut.

Noi suntem mândri, ca național-liberali, de eforturile noastre continue și consecvente, în cele trei formule de existență ale PNL dincoace de Prut, mai ales de activitatea desfășurată în cei 8 ani de activitate în formula a treia, reconstituită în anul 2006.

Viitorul politic în cele două state românești, până se vor regăsi, din nou, într-un Stat Unitar Românesc, va fi unul singur și sigur – DOAR NAȚIONAL-LIBERAL.

Vitalia PAVLICENCO, președintele PNL din Republica Moldova

Loading Facebook Comments ...

13 Comments

Add a Comment
  1. =Tonica Unionistu European dela Cetatea Tighina=

    CRONICA UNIONISTA EUROPEANA

    – anti-unioniștii anti-români anti-europeni
    -unul din ei – Jora Ciokanov neo-comunistul din sis-tem,
    rectorul Universității de Stat din Chișinău.

    http://tinerii.md/dam-jos-rectorul

    Mișcarea Civică UNIONISTA EUROPEANA „TINERII MOLDOVEI”
    desfășoară o campanie de promovare în toate universitățile din Chișinău pentru a atrage studenții în organizație.
    Avem mai mulți membri și la USM. Unul dintre acești membri
    a depus o cerere pentru a ni se permite să desfășurăm campania
    și în cea mai mare universitate de la Chișinău.
    Cu stupoare am aflat că
    „nu ni se permite desfășurarea activităților enunțate in cerere,
    pentru că acum e o instabilitate politică si socială in Rep. Moldova
    și nu e nici campanie electorală, iar TINERII MOLDOVEI fac politică”.

    Am încercat să explicăm conducerii universității că noi suntem un ONG apolitic, dar, din păcate, nu am găsit înțelegere. Acești oameni,
    educați de sistemul sovietic, încă nu pot înțelege că există viață
    și în afara politicului. Mai mult de atât, conducătorul instituției
    este în mod deschis afiliat politic. Acesta poate fi unul dintre motivele ascunse ce stau în spatele respingerii cererii noastre.
    Ori, nu credem că este posibil ca într-o universitate cu tradiție
    cum este cea de stat – libertatea de exprimare și accesul la informație
    să fie îngrădite într-un asemenea mod. Într-un stat în care societatea civilă nu contează – refuzul de a da studenților șansa la implicare civică
    ni se pare o crimă.

    Pentru această crimă,
    cerem demisia prof. univ. dr. habil. Gheorghe Ciocanu,
    rectorul Universității de Stat din Moldova.
    Toți studenții USM cărora le-au fost încălcate drepturile pe parcursul anilor sunt chemați să se alăture organizației.
    Împreună putem face dreptate, pentru că RE-Unirea Europeana
    înseamnă putere.

    Menționăm că o asemenea problemă nu am mai întâlnit în nicio altă universitate, iar toate informațiile despre noi se găsesc pe site-ul nostru

  2. =Tonica Unionistu European dela Cetatea Tighina=

    interesant !
    postarile mele apar dupa ce articolele doamnei Vitalia merg la arhiva !
    oare care ar fi cozul cenzurii ?

  3. PNL este formatiunea politica datatoare de sperante este o gura de aer proaspat intr-o politica contra tarii dusa de comunistii lui Dodon si Voronin.
    PNL-ul, prin puterea de convingere, poate sa-si faca multi adepti, votanti.
    Depinde de modul cum stie sa se faca cunoscut in media si daca va demonstra ca este de partea poporului.
    Trebuie continuata lupta pentru adevarul spus pina la capat. Oamenii trebuie sa stie concret la ce se poate astepta de la PNL.

    PNL trebuie sa intre ,,la bataie” cu celelalte partide pentru ca are o doctrina sustenabila si pentru ca nu a participat la guvernare, deci nu este erodat.
    Ce-si doresc oamenii e simplu, vor sa stie adevarul spus din gura PNL cu privire la coruptia la nivel inalt sau despre avantajele sau dezavantalele unei eventuale reuniri, etc.

  4. Liderul socialistilor moldoveni Igor Dodon a declarat la un post de televiziune din Rusia ca Republica Moldova trebuie sa fie o federatie, iar soldatii rusi trebuie sa ramana in continuare in Transnistria!

  5. Trebuie sa punem frontiera pe Nistru deoarece armata Rusiei NU va pleca din Transnistria. Pe urma vorbim de UNIRE.

  6. =Tonica Unionistu European dela Cetatea Tighina=

    Cât costă pacea cu Rusia?
    un articol de Valentin Naumescu din Cluj-Napoca

    http://www.contributors.ro/global-europa/cat-costa-pacea-cu-rusia/

    Mai, post-Riga –
    … Dintre cele şase state ale Parteneriatului Estic şi, respectiv,
    trei care au semnat Acordurile de Asociere,
    numai Rep. Moldova mai are în viitor o poartă reală
    către apartenenţa deplină la Uniunea Europeană şi NATO.

    Aceea poartă este, evident, România şi RE-Unificarea statului român.

    Depinde dacă liderii de la Chişinău şi cetăţenii micului stat suveran
    creat în pripă în 1991, pe ruinele Uniunii Sovietice,
    la capătul unui lung şir de abuzuri, accidente istorice şi oportunităţi ratate, practic fără identitate naţională, culturală şi lingvistică proprie,
    vor dori să o folosească sau nu.
    _____________________________________________

  7. Ce e de făcut după manifestațiile unioniste?

    Scriam acum câteva zile că expulzarea liderului Acțiunii 2012 a fost o ”greșeală intenționată” a autorităților moldovene, care a contribuit la promovarea marșului din 16 mai, motivându-i simpatizanții, dar mai ales liderii, să participe și mai activ la manifestații. Dincolo de acest cadou nesperat pentru simpatizanții bine-intenționați, dar așteptat de liderii A2012, expulzarea a mai generat câteva efecte grave. Acum, după ce lucrurile s-au mai așezat, vedem că imaginea RM, care era și așa pe bună dreptate șubredă, a avut de suferit în ochii partenerilor exxterni, în urma mediatizării din presa internațională șii a gazului pe foc turnat de expulzat. În plus, relațiile româno-române au fost afectate din temelie, la nivelul societăților și a opiniei publice de pe cele 2 maluri.

    Ambele efecte perverse se datorează eforturilor asidue atât ale autorităților moldave, cât și ale liderilor Acțiunii, în frunte cu expulzatul. Dacă cele dintâi se fac responsabile de luarea unei decizii iresponsabile, pe care le-au ”explicat” stângaci prin citate din lege la grămadă, atunci cei din urmă au avut grijă să arate cu degetul asupra ”dictaturii de la Chișinău”, ”a neputinței instituțiilor române de a-și apăra cetățenii”, sau a ”nevalidității integrării europene ca proiect național”.

    Acest al treilea mesaj transpare și din cele 4 solicitări formulate în urma marșului din 16 mai. Concret, liderii mișcării au cerut puterii să depună cererea de aderare la Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, în numele RM. Nu știu dacă mai este nevoie să argumentez de ce, dar orice cetățean informat realizează că acest gest ar fi o greșeală. Reținem nenumăratele mesaje ale oficialilor europeni, inclusiv ale celor români, privind inoportunitatea unui asemenea gest. Motivul este unul simplu: răspunsul va fi unul negativ, sau, în cel mai bun caz, amânat.

    La prima vedere, este vorba despre o intenție naivă, pur și simplu. Cunoscându-i, însă, de mai mulți ani pe liderii Acțiunii, pot afirma că aceștia nu sunt naivi. Rău-intenționați și perverși da, dar nu naivi. Intenția este, de fapt, alta, iar solicitarea aceasta a apărut urmărind 2 scenarii, la fel de bune pentru ei și rele pentru noi. În cazul în care conducerea nu depune cererea de aderare, aceasta va fi acuzată de trădarea interesului național și a aspirațiilor europene ale populației. Iar în cazul în care va depune cererea, dar vom fi refuzați, ideea simplistă a Acțiunii va triumfa, având la îndemână ”dovada” că aderarea la UE este imposibilă, respectiv că scenariul lor utopic privind reUnirea înaintea aderării este singurul valabil. Manipulare ca la carte, așadar.

    Impactul la nivelul societății moldovenești este și el mai degrabă negativ. Într-o societate democratică, fie această democrație și firavă, singura cale de a accede la putere este de a participa la alegeri și de a fi votat. Unirea de la 1918, pe care noi, unioniștii, o avem drept reper și călăuză în activitatea noastră, tot în Parlament (Sfatul Țării) s-a făcut, votată fiind de niște oameni care și ei, la rândul lor, au fost votați. A ignora acest fapt și a-i induce și pe ceilalți în eroare, înseamnă a-i insulta cu tot cu aspirațiile lor unioniste. A2012, însă, nu intenționează să participe la alegerile interne din ”statul artificial” Republica Moldova, din simplul motiv că aceasta nu-l recunoaște. Apucăturile anarhiste de tipul ”noi nu avem nevoie de instituții, pentru că le avem la București” transpar și din această poziționare ineficientă a liderilor acțiunii.

    Este adevărat că aceștia sunt cu toții cetățeni români (nu și moldoveni) și locuiesc, în mare parte, la București. Prin urmare, dacă A2012 s-ar transforma vreodată într-un partid sau în vreun altfel de vehicul electoral, aceștia n-ar putea candida pe listele lui. Iar automartirizarea liderului Acțiunii, cetățean român, în locul automartirizării unui cetățean moldovean unionist (nu neapărat prin expulzare), arată că părinții fondatori ai proiectului nu sunt pregătiți să treacă la următorul nivel. În schimb, reprezentanții de vază ai Kremlinului și ai neo-fascistului Putin înșuși, se află demult la acest nivel următor. Dodon deja a anunțat că va demara o campanie ”antiunionistă”, folosindu-se de instinctele de frică de unionism ale electoratului său primitiv.

    Observăm deci că, în timp ce noi ne bucurăm pe la marșuri, fluturăm tricoloare, cântăm și scandăm lozinci patriotice, cealaltă tabără lucrează în teren, cu cifre și la firul ierbii. Angrenajul rusesc funcționează, iar reprezentanții săi știu că orice manifestare publică unionistă, care nu este urmată de niște pași concreți, în acord cu realitățile vremurilor pe care le trăim, reprezintă muniție pentru propria lor campanie împotriva partidelor proeuropene (fie ele și corupte). De fapt, de câțiva ani încoace, socialiștii au tot profitat de pe urma manifestărilor noastre de bucurie publică, pe modelul ”românii moldoveni sunt cu dansul și cu jocul, iar rușii sunt cu acapararea puterii”, transformându-le în voturi. Dovadă este faptul că ei au astăzi cea mai mare fracțiune din Parlament. Iar noi nu avem nici măcar un partid parlamentar cu reUnirea prevăzută în program.

    E timpul să ne gândim și la aceste lucruri atunci când ne amăgim că numărul unioniștilor a crescut, doar pentru că mai mulți dintre noi ies în stradă; că dacă niște mii de oameni vor nega existența statului Republica Moldova, acesta se va reUni automat cu România; sau că apropierea fără precedent dintre cele 2 state s-a făcut fără sprijinul UE. Să lăsăm, mai bine, cifrele să vorbească, iar noi să le ascultăm.

    Sursa: TudorCojocariu.eu
    http://vox.publika.md/social/ce-e-de-facut-dupa-manifestatiile-unioniste-520671.html

  8. Pt =Tonica Unionistu European dela Cetatea Tighina= spune:

    Nu te supara, dar scrii numai prostii. care cenzura, care arhiva? Eu sunt atit de ocupata ca nu reusesc sa deschid blogul. Asa ca potoleste-te si spune mersi ca ai acces, pentru ca pe mine nu ma deranjeaza aiurelile ANTIPavlicenco pe care le scrii. ma deranjeaza sa spui minciuni ca esti cenzurat. Si daca ai sa mai spui, chiar vei fi cenzurat ca spam.

  9. =Tonica Unionistu European dela Cetatea Tighina=

    doamna de fier Vitalia, ADIO !
    1.
    Aratati-mi si mie care sunt aiurelile mele anti-pavlicenco ?
    Va amintesc eu numele ? Eu transcriu doar preluari !
    ADIO !
    2.
    De ce toate mesajele mele de la articolul Dvs. precedent
    au aparut abia atunci când ati postat un nou articol ?
    In tip ce postarile celorlalti comentatori apareau imediat ?
    ADIO !
    3.
    Oare nu din cauza citatului din Petru Bogatu ?

    Petru Bogatu // Eliberarea unionismului

    http://ziarulnational.md/petru-bogatu-eliberarea-unionismului/

    citat –
    După autodemascarea lui Iu. Roșca și prăbușirea PPCD-ului, alte partide, din păcate, cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună, au căutat să-și adjudece controlul deplin asupra curentului unionist, dăunând enorm cauzei românești din Basarabia. Și nici nu-i de mirare.
    Identificarea cu niște grupări politice mici, fără un bazin electoral solid,
    transformă unionismul în percepția publică într-un fenomen marginal,
    descurajând aderenții lui reali sau potențiali.

    N.B.
    Deci razboiti-Va cu opiniile lui Bogatu, nu cu mine !
    ADIO !
    4.
    Ba da, chiar m-am suparat –

    Cu acestea spuse, va zic ADIO !
    Refuz sa mai APAR pe blogul Dvs.
    cu RASPUNSURILE DVS. inculte si DE MAHALA !
    ADIO !
    Ca de obicei ii fugariti pe toti unionistii adevarati din jurul Dvs.
    Oare cine anume din Actiunea-2012 a declarat ca-i terorizati ?
    –––––––––––––––––
    ASTA ESTE PROTESTUL MEU !
    ADIO !

  10. Pt =Tonica Unionistu European dela Cetatea Tighina=

    Raspund:

    Aiureli si minciuni despre arhiva, cenzura, la asta m-am referit.
    In rest – fiecare procedeaza cum vrea.
    Ai o masuratoare sa vezi care e unionistul adevarat, neprogramat, si care e programat? Nu cred ca ai.
    Despre unionistii adevarati, care vin in PNL, vom discuta in viitor.
    Adio.

  11. Am impresia, chiar cred ca actualei clase politice ai convine ca exista o Transnistrie si o armata rusa acolo. De ce? Pentru ca asta e o garantie pentru ei ca Rep Moldova nu se va uni curand cu Romania . Ei nu doresc Unirea pentru ca nu vor mai putea fura asa usor, nu vor mai avea privilegiile de acum, nu vor mai putea sa suga la doua oi si sa pacaleasca UE etc Ei nu doresc Unirea pentru ca nu sunt patrioti, sunt romani dar nu simt romaneste, sunt curve cu doua fete, zeci de ani de propaganda si indobitocire rusesca isi spune cuvantul.
    Deci mentinerea Transnistriei ca un cui al lui Pepelea si mai ales implicarea armatei ruse, este pentru asa-zisii lideri aI Rep Moldova o binecuvantare, o mana ceresca, cred ca se roaga ziua si noapte ” Da Doamne ca rusii sa nu plece ca sa mai stam la putere si sa nu ne unim cu Romania”.
    Ei mai stiu ca nu exista nici o sansa ca Uniunea Europeana sa primeasca Moldova cu tot cu armata rusa.
    Poporul insa a inceput sa inteleaga ca Moldova, daca nu se uneste cu Romania, nu va face parte niciodata din UE.
    Nici sa renunte la Transnistria in speranta ca va fi acceptata de UE nu este o solutie, fiindca in acest caz rusii vor invada si ocupa toata Rep Moldova. Rusii nu vor permite niciodata ca Ucraina si Rep Moldova sa iasa din sfera lor de inluenta. Renuntarea la Transnistria trebuie sa se faca in acelasi timp cu UNIREA cu Romania, comunitatea intnationala trebuie notificata ca aceste doua actiuni sunt inseparabile si este singura solutie pentru un viitor si o perspectiva certa , altfel, daca nu se intelege , Rep Moldova va sfarsi in bratele Rusiei. Sau poate chiar asta si vor actualii guvernanti ai ” Republicii” ?
    Sa speram ca poporul se va ridica hotarat si va lupta pentru acest ideal devenit necesitatea la ordinea zilei . Si cand se vor ridica tot mai multi, din clica tradatorilo va mai scapa cine poate.

  12. Poate că au un sens aceste spuse?:
    „E cel mai prost moment cu putință acesta, pentru organizațiile neguvernamentale de a aborda subiectul unirii. Este o lipsă clară de inteligență politică, o incapacitate de a înțelege evenimentele geopolitice”!!!???

  13. Pentru Tira
    Dimpotriva, acesta este momentul cel mai bun. De fapt daca se va astepta un anume moment , reunificarea celor doua staqte romanesti se va taragana la nesfarsit. Unirea este un ideal pentru care lupta nu inceteaza niciodata pana la ziua infaptuirii acesteia. Si chiar dupa Unire lupta pentru integrarea economica, sociala, nivel de trai etc va continua pana cand se vor sterge decalajele existente iar Basarabia va fi la acelasi nivel cu Romania.
    Reunificarea natiunii romane prin exprimarea vointei populare se va face inainte de 2018 si acest lucru e cunoscut si de Rusia, si de America si de UE si nu are nici o legatura cu ce doresc unii dintre acestia. Reunificarea o vor face romanii de pe ambele maluri ale Prutului si nimeni nu va putea sa-i opreasca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *