Oare, într-un viitor, PNL.ro nu îi va fi jenă de colaborarea cu PLDM.md?

PNL in PMAN

PNL în PMAN

Mai mulți prieteni, colegi, membri de partid, mă sună și îmi cer o opinie despre intenția de semnare a unui acord de colaborare între PNL.ro și PLDM.md. Tot ei mă sfătuiesc să scriu un articol, pentru că nu toți înțeleg evenimentul, nici chiar că e vorba de PNL.ro, crezând că e vorba de PNL.md.

De aceea, am decis să scriu. Când o echipă de sprijin pentru PNL.ro au anunțat formarea, în Republica Moldova, a unei organizații extrateritoriale, am scris un articol, dar nu l-am publicat. Mai aștept. Dacă va fi un moment necesar, îl voi posta. Unii colegi îi cunosc conținutul.

Să le luăm pe rând

Din păcate, nu există o claritate doctrinară dacă analizăm partidele existente în Republica Moldova. Am scris de câteva ori despre aceasta, dar o stratificare raportată la familiile politice clasice europene nu se face ușor. Și trebuie să se vrea. În ambele state românești încă se formează struțo-cămile – zise partide.

Actualul PNL.md este a treia formulă de existență. A împlinit 8 ani la 6 decembrie 2014. Național-liberalii, excluși din AMN pentru poziții politice românești, l-au fondat pe 6 decembrie 2006.

Actualul PNL.md este a treia formulă de existență, împlinind 8 ani de la reconstituirea pe 6 decembrie 2014, avându-și congresul de refondare pe 6 decembrie 2006, după ce național-liberalii au fost excluși din AMN pentru poziții politice românești.

Anterior, au existat două formule ale PNL, conduse de Andrei Iuri-Apostol și, respectiv, Mircea Rusu – ambii foști președinți fiind membri ai conducerii actualului PNL.md.

Pentru prima oară, cei ce au constituit PNL.md, au fost și membri ai Organizației Chișinău ai PNL.ro, subordonată Organizației județene Iași a PNL.ro. După interzicerea filialelor în R.Moldova a partidelor din alte țări, inclusiv de peste Prut, Organizația Chișinău a PNL.ro s-a reorganizat în PNL.md, cu înregistrare la Ministerul Justiției la 25 septembrie 1993. Andrei Iuri-Apostol, președintele de atunci al PNL.md, și Radu Câmpeanu, președintele de atunci ai PNL.ro, stabilise relații cu o intensitate inclusiv de întâlniri lunare. Relațiile s-au schimbat după preluarea PNL.ro de către Viorel Cataramă. Nici Mircea Ionescu-Qiuntus, pe care îl felicităm în contextul recentei sărbătoriri a venerabilei vârste, nu a restabilit intensitatea relațiilor național-liberalilor de pe malurile Prutului. PNL.md-formula a doua a depus, de asemenea, eforturi permanente pentru o bună cooperare, a și avut loc sporadic, dar nu a avut caracter consecvent și permanent.

A doua formulă a PNL.md, condusă de Mircea Rusu, s-a dizolvat după alegerile din 2001, când PCRM a venit masiv la putere. Dizolvarea a condus la coagularea partidelor de dreapta în Partidul Liberal, condus de Rusu-Untilă (a nu se confunda cu PL-ul condus de Ghimpu, care se numea atunci Partidul Reformei). Formulele anterioare ale PNL.md a a avut relații cu PNL.ro. Apoi, PL a reluat legăturile cu PNL.ro și s-a semnat un Acord, pe care îl public după acest articol. Îl oferim ca model pentru PNL.ro-PLDM.md.

Pentru prima oară, în acel Acord, s-a trecut noțiunea de două state românești, delegația venită aici în plin regim comunist fiind condusă de Teodor Meleșcanu.

După aceasta, forțele de centru-stânga și centru-dreapta au fuzionat în Alianța ”Moldova Noastră”, care a colaborat cu PNL.ro.

AMN a participat cu PD și PSL în alegerile din 2005 cu Blocul ”Moldova Democrată”. După alegeri, PD și PSL l-au votat pe Voronin, în trista zi de 4 aprilie 2005, iar AMN nu a votat, dar a derapat pe poziții nenaționale, deși în campanie a optat și pentru limba română, pentru NATO și pentru ieșirea din CSI. Le-am promovat pe toate acestea cu Valeriu Cosarciuc, fapt pentru care am fost exclusă de S.Urecheanu și V.Untilă din AMN.

De la reconstituire, din 2006, actualul PNL a promovat conceptul Uniunii Interstatale România-Republica Moldova, fapt atacat de Mihai Ghimpu care, ulterior, a luat denumirea de PL, după formarea AMN. Ghimpu, în PL-ul său, a adunat membrii și a luat apucăturile PPCD.

După intrarea României în UE, s-a văzut că R.Moldova a pierdut ultimul vagon spre UE. De aceea, PNL.md discuta necesitatea transformării conceptului de Uniune Interstatală România-Republica Moldova într-un instrument de pregătire a Reunirii Basarabiei cu România, fapt care s-a întâmplat în anul 2011, la congresul al III-lea al PNL.md, când a fost adoptat obiectivul unionist în Statutul PNL.md.

Ce relații a avut PNL.md cu PNL.ro?

Ultimele contacte ceva mai formalizate PNL.md le-a avut cu PNL.ro la congresul la care a fost ales președinte Călin Popescu Tăriceanu, la care a fost invitat și PNL.md. După venirea, însă, a lui Crin Antonescu, ele nu au continuat decât între tineri ori prin mesaje formale de sprijin în alegerile din 2010 și la congresul din 2011.

Mesagerii veniți din partea PNL.ro au manifestat nemulțumire că nu au fost consultați la luarea mesajului unionist de către PNL.md. La care, li s-a explicat, cu răbdare, că peneliștii din al doilea stat românesc, din care fac parte urmași ai PNL-iștilor din perioada interbelică din Basarabia, se revendică de la legendarii Brătieni, care au modernizat și întregit România. PNL.md a încurajat mereu PNL.ro să ia mesajul refacerii unității naționale românești.

De ce PNL.ro nu face direct acest lucru, mai căutăm răspunsul. Sigur, se invocă Europa, doar că Europa trebuie convinsă că noi, românii, avem același drept de unitate națională ca și nemții. Cancelarul german Angela Merkel a spus clar că nu poate Germania refuza altor popare dreptul de a unificare, de care au beneficiat ei.

Până aici, e clar. Dar mai departe?

Eram, cu reprezentante al Organizației de Femei PNL.md, la o reuniune de la Iași a femeilor național-liberale, inclusive era prezentă Alina Gorghiu. La sfârșitul reuniunii, a venit actualul încarcerat Relu Finichiu, fost ministru. Întrebat dacă nu cumva PNL.ro nu colaborează cu PNL.md ”și pentru că acesta e condus de o femeie”, el a răspuns ”da”. Toți au fost șocați. Nu comentăm.

Cunoaștem, însă, că persoane politice din R.Moldova, lipite de anturajele respective din România, au transpirat din greu ca nu cumva conducerea PNL.md., inclusiv Pavlicenco, să intre în grațiile bomondului decizional de la București. Au folosit pentru aceasta minciuni, demontate de mine prin documente oficiale (SIS, CNSAS) și decizii de judecată ale statului, în care se arată că denigrările și insinuările că aș fi avut relații cu vreo securitate sunt calomnii și neadevăruri.

Însă timpul a trecut. Și – cum spunea anchetatul penal acum Traian Băsescu, referitor la minciunile, cică, răspândite despre el, e greu să le speli. Eu cred că ceea ce a făcut anturajul său, în 10 ani, împreună cu ai săi cumetri de la Chișinău, pe care i-a taxat ca unic partid românesc, asta pățește acum. A mai demonstrat și că e ca Voronin – nu doar că a spus că nu e Președintele tuturor românilor, precum Voronin a spus că nu e și președintele românilor din R.Moldova, nici doar prin corupția ridicată la nivel groaznic în România în condițiile ”statului de drept” pe care, cică, l-a format, dar și prin bădărnismul de a ofensa un senator (Gabriela Firea), exact așa cum Voronin a calomniat un deputat (Vitalia Pavlicenco), dosar câștigat de mine la CEDO, dar atacat acum de Guvernul communist de la Chișinău în Marea Cameră…

PNL.ro-PDL.ro – struțo-cămilă moldo-română?

Atitudinea mea față de Băsescu, pentru care am făcut 200 de kilometric, în Macedonia, ca să merg să îl sprijin în primul referendum de demitere, s-a schimbat atunci când a început să rupă PNL.ro, prin scoaterea grupului struțo-cămilist Stolojan și când a început să facă majoritățile parlamentare așacum a vrut el. Și am fost alături de PNL chiar dacă ei asta nu au văzut sau nu au apreciat.

Însă, când au început să se apropie de PDL și să se pomenească în barca lui Iohannis, pentru care a chemat să voteze și ”băsiștii”, am înțeles că s-a terminat cu puritatea național-liberală, chiar dacă au impus pedeliștilor băsiști imuabilitatea valorilor național-liberale.

Am spus că Băsescu nu a fost Președintele tuturor – nici în România, nici în R.Moldova. Oare și Iohannis merge pe această cale? Mai mulți mi-a dat dreptate că, atunci când a venit Iohannis în RM, trebuia să îi adune, la o discuție, pentru un simplu mesaj, cel puțin, pe reprezentanții partidelor românești, proeuropene, și să le încurajeze să se coaguleze. Băsescu asta nu a făcut. PNL.md a făcut toate demersurile publice în acest sens, a propus tot felul de blocuri, a propus două Declarații ca cea de la Snagov, una, ca idee, fiind preluată chiar în Programul său electoral de Klaus Iohannis.

Din acel moment și până azi, am înțeles că, pentru noua formațiune PNL-PDL, care e încă în zbatere, nu mai contează decât voturile. Colaborarea cu un partid generator de corupție în R.Moldova trezește un mare semn de întrebare și legat de ”noul” PNL, și legat de poziția lui Iohannis, venit special aici, la Chișinău, la un premier demis pentru corupție. De aici și până la cooperarea PNL.ro-PLDM.md nu mai e nimic nelimpede. Unii mă întreabă ”corupt la corupt trage”?

Câteva considerații finale

Noi, PNL.md, avem demnitate. Da, nu avem rezultate – ori că sunt furate, ori că nu există lege și DNA-uri care să pună problema banilor publici și europeni, puși la bătaie pentru alegerea acelorași corupți la Putere în Chișinău. La noi nu există justiție și totul e pentru perpetuarea hoților verzi, rozi și roșii la Putere. Să fie sănătoși și să nu le stea în gât…

PNL-ului din România îi spunem că noi rămânem săraci și curați, iar PLDM-ul e în declin și PNL.ro îi va fi jenă, rușine, odată, sper, pentru oportunism. Da, înțelegem perfect că unora ca Badea Viorel, pe care nu îl putem, ca băsist, să îl concepem ca național-liberal, cel care s-a folosit de PL să devină senator, acum îi surâde să se folosească de voturile PLDM. E dreptul fiecăruia, dar moral lumea va înțelege, o dată și odată, că e manipulată și se va trezi. Ar fi păcat să sacrifice interesul unui partid de circa 140 de ani, cu istorie demnă, de dragul unor interese meschine… Oare lumea vede azi cine a fost Băsescu și Udrea și cum s-au sifonat fondurile prin diferite grupări mafiote?

Sigur, indubitabil, PNL.ro a trecut în Partidul Popular European, după ce a fost în Internaționala Liberală. Tot acolo e și PLDM-ul – struțo-cămila moldovenească, cea care a colaborat cu PDL-ul – struțo-cămila românească, cea care își va da obștescul sfârșit prin înglobarea în PNL.ro, dar care intoxică și viciază PNL.ro ca partid anterior coagulării. Așa credem noi.

Da, partidele din România vor colaborare cu cei care aduc voturi. Deși au fost timpuri când PNL.ro avea 2 procente și partea conștientă a societății române a insistat pe salvarea PNL.ro.

Asta e clar. Dar colaborarea cu un partid generator de corupție oare nu deconspiră principiul – ”voturile, ca și banii, nu miroase”?

Noi, PNL.md, am înțeles acum, după opt ani, că, poate, Dumnezeu ne-a ferit să avem cooperări murdare, precum simțim că au avut alții, cu grupările corupte ale partidelor din România. Sumele vehiculate de a fi fost deturnate în România, dar și cele din R.Moldova, erau suficiente să se facă Unirea, spre binele oamenilor. Numai Mafia Retrocedărilor și sumele în joc, uriașe – cât fac! Noi, aici, așteptăm sincer ajutor de la frații români și realizarea aspirației de unitate națională, iar ei, sub protecția celor mai înalți oficiali, nu au întors pământurile sau i-au amăgit pe românii, basarabenii și bucovinenii, cărora regimul sovietic și comunist le-au confiscat averile! Oare chiar nu vă temeți, frați români, de pedeapsa lui Dumnezeu?

Dar asta va fi o temă și pentru alte articole.

Vitalia Pavlicenco,

Președintele PNL din Republica Moldova

NOTĂ: Partidul Liberal nu e cel de astăzi, ci cel în care s-au unit, în 2001-2002, partidele românești din R.Moldova.

Acord

de parteneriat politic între

Partidul Naţional Liberal (România)

şi Partidul Liberal (Republica Moldova)

23 octombre 2002

Pornind de la similitudinea principiilor doctrinare, a particularităţilor activităţii politice a formaţiunilor liberale în procesul de tranziţie de la sistemele totalitare spre un capitalism autentic, ţinînd cont de caracterul special al relaţiilor dintre statele noastre – relaţii afectate grav în ultimul timp de atitudinea ostilă din partea guvernării comuniste de la Chişinău faţă de integrarea economică şi culturală a celor două state româneşti -, noi, conducerea Partidului Naţional Liberal  (România) şi conducerea Partidului Liberal (Republica Moldova), semnăm următorul Acord de parteneriat politic:

 

  1. Relaţiile dintre PNL (România) şi Partidul Liberal (Republica Moldova) sunt prioritare şi speciale.
  2. În termen de 60 de zile de la semnarea prezentului Acord, se va elabora un Program amplu de colaborare între cele două formaţiuni la nivel naţional şi local, care va fi propus spre semnare, la una dintre întîlnirile ulterioare, de către conducerea PNL şi conducerea PL.
  3. Se vor desemna responsabilii de relaţiile reciproce dintre cele două partide.
  4. Se va stabili un sistem de informare reciprocă în probleme majore, de interes comun.
  5. Se asigură un permanent schimb de informaţii între cele două partide privind problemele doctrinare, politice şi programatice.
  6. PL va identifica iniţiativele legislative pe care le va putea prezenta PNL în legătură cu R.Moldova
  7. Se va stimula apropierea şi conlucrarea dintre segmentele societăţii civile cu opţiune liberală din R.Moldova şi din România.
  8. Se va elabora un sistem de cooperare la nivelul organizaţiilor teritoriale ale PNL şi PL.
  9. PNL şi PL vor concepe şi realiza un sistem de efectuare a schimbului de experienţă în problemele construcţiei de partid şi în realizarea principiului oportunităţilor egale pentru ambele sexe în promovarea valorilor umane în structurile parlamentare, executive, ale administraţiei publice centrale şi locale.
  10. PNL şi PL vor invita reciproc experţi şi observatori la alegerile de toate nivelurile şi la manifestări importante din cadrul partidelor şi la nivel naţional.
  11. PNL va include în programele de cercetare a istoriei liberalismului românesc şi activitatea structurilor teritoriale ale PNL din Basarabia interbelică.
  12. PNL va acorda tot sprijinul PL în stabilirea relaţiilor cu partidele liberale din Europa şi din lume şi în procesul de aderare la Internaţionala Liberală, la Partidul Liberal European.
  13. Un acord similar urmează să fie semnat între organizaţiile de tineret ale PNL şi PL.

Preşedintele PNL                                                                             Preşedintele PL

 23 octombrie 2002

Loading Facebook Comments ...

17 Comments

Add a Comment
  1. Oare pentru ei contează moralitatea?

  2. Credem ca nu conteaza, dar trebuie sa le spuneti, nu?

  3. MANIFESTARILE
    RE-UNIRII BASARABIEI CU ROMANIA
    ––––––––––––––––––––––––––––––––
    1.
    Vineri, 27 Martie, orele 14, Chișinău,
    O Mare Adunare Pro-Re-Unire în Piața Mare,
    organizată de Platforma Unionistă Acțiunea-2012.
    2.
    27 martie, orele 10:00, Chișinău,
    Depunere de flori și declarații publice, cu un mic recital de cântece patriotice românești, la Monumentul lui Ștefan cel Mare, organizată de componentele Consiliului RE-Unirii
    3.
    Joi, 26 martie, ora 19.00, la Bălţi,
    la Teatrul Național Vasile Alecsandri,
    spectacolul de teatru „Pasărea măiastră – Maria Tănase” susținut de actrița Adriana Trandafir din România. Textul- George Sbârcea, Regia- George Bănică. Intrarea liberă.
    4.
    Vineri, 27 martie, ora 19.00,
    la Cahul, Palatul de Cultură,
    cântărețul român Nicu Alifantis și „Fragile” Band va susţine în premieră concertul „Brațe de aer”. Intrarea liberă.
    5.
    Tot pe 27 martie, de la ora 19.00, în Bucureşti, la Arenele Romane, va avea loc Festivalul „Zilele Basarabiei” în cadrul căruia vor concerta formaţiile Zdob şi Zdub, Alternosfera şi Cuibul.

    6.
    Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iasi, 27-28 martie,
    Turneu la Chişinău, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din capitală.

    – 27 martie – „Iaşii în carnaval” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija (unde este implicată şi orchestra „Zece prăjini”),
    – 28 martie – spectacolul „Acasă, în miezul verii” de Tracy Letts,
    în regia lui Claudiu Goga.

    ––––––––––––––––––––––––––-

    RE-AMINTIRE –
    “ACTUL UNIRII” Basarabiei cu România
    votat de majoritatea deputaților din “Sfatul Ţării”
    la 27 martie 1918 la Chişinău, str. Alexe Mateevici, 111,
    /actualmente Academia de Arte/
    ————————————————————————––––––––––
    » În numele poporului Basarabiei,
    Sfatul Ţării declară:
    – Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei
    dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria,
    – ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove,
    – în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam,
    – pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor,
    de azi înainte şi pentru totdeauna,
    SE UNEŞTE CU MAMA SA ROMÂNIA.
    TRĂIASCĂ UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA
    DE-A PURURI ŞI TOTDEAUNA !»

    – Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ
    – Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa
    – Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
    —————————————————————–—————————–––––––
    N.B.
    1.
    – tot în acea zi istorică unică de 27 martie 1918
    marele compozitor român George Enescu /1881-1955/
    a oferit un concert de Zile Mari la Chişinău,
    la care a asistat şi Prim-Ministrul român
    Alexandru Marghiloman /1854-1925/

  4. ================================
    MANIFESTARILE
    RE-UNIRII BASARABIEI CU ROMANIA
    ––––––––––––––––––––––––––––––––
    1.
    Vineri, 27 Martie, orele 14, Chișinău,
    O Mare Adunare Pro-Re-Unire în Piața Mare,
    organizată de Platforma Unionistă Acțiunea-2012.
    2.
    27 martie, orele 10:00, Chișinău,
    Depunere de flori și declarații publice, cu un mic recital de cântece patriotice românești, la Monumentul lui Ștefan cel Mare, organizată de componentele Consiliului RE-Unirii
    3.
    Joi, 26 martie, ora 19.00, la Bălţi,
    la Teatrul Național Vasile Alecsandri,
    spectacolul de teatru „Pasărea măiastră – Maria Tănase” susținut de actrița Adriana Trandafir din România. Textul- George Sbârcea, Regia- George Bănică. Intrarea liberă.
    4.
    Vineri, 27 martie, ora 19.00,
    la Cahul, Palatul de Cultură,
    cântărețul român Nicu Alifantis și „Fragile” Band va susţine în premieră concertul „Brațe de aer”. Intrarea liberă.
    5.
    Tot pe 27 martie, de la ora 19.00, în Bucureşti, la Arenele Romane, va avea loc Festivalul „Zilele Basarabiei” în cadrul căruia vor concerta formaţiile Zdob şi Zdub, Alternosfera şi Cuibul.

    6.
    Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iasi, 27-28 martie,
    Turneu la Chişinău, în incinta Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din capitală.

    – 27 martie – „Iaşii în carnaval” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija (unde este implicată şi orchestra „Zece prăjini”),
    – 28 martie – spectacolul „Acasă, în miezul verii” de Tracy Letts,
    în regia lui Claudiu Goga.

    ––––––––––––––––––––––––––-

    RE-AMINTIRE –
    “ACTUL UNIRII” Basarabiei cu România
    votat de majoritatea deputaților din “Sfatul Ţării”
    la 27 martie 1918 la Chişinău, str. Alexe Mateevici, 111,
    /actualmente Academia de Arte/
    ————————————————————————––––––––––
    » În numele poporului Basarabiei,
    Sfatul Ţării declară:
    – Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei
    dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria,
    – ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove,
    – în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam,
    – pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor,
    de azi înainte şi pentru totdeauna,
    SE UNEŞTE CU MAMA SA ROMÂNIA.
    TRĂIASCĂ UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA
    DE-A PURURI ŞI TOTDEAUNA !»

    – Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ
    – Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa
    – Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan
    —————————————————————–—————————–––––––
    N.B.
    1.
    – tot în acea zi istorică unică de 27 martie 1918
    marele compozitor român George Enescu /1881-1955/
    a oferit un concert de Zile Mari la Chişinău,
    la care a asistat şi Prim-Ministrul român
    Alexandru Marghiloman /1854-1925/

  5. Da ati spus totul clar si pe intelesul tuturor.
    Deci iarasi trebuie SA ne bazam PE NOI insine SI dual cum am enuntat pe un voluntariat puternic. Asta ar fi solutia in lipsa finantarii. Incercati sa explicati asta tinerei generatii sa nu se astepte la „caini cu colaci in coada” impotriva neamului nostru lupta o masina propagandistica enorma atat in RM,RUSIA,OCCIDENT cat si in ROMANIA. Care pun obstacole in calea dezvoltarii RM si Re-UNIRII sub orice forma posibila, fie each Uniune interstatala ori federatie ori Alta. Deci pregatiti cadrele partidului si tarii de azi ca SA serveasca interesului national miine.

  6. Pt Sergiu

    Am incercat. Insa lumea devine, in actuala situatie, tot mai „pragmatica”. Inclusiv tinerii. Noi suntem in PNL cu cei mai fideli si verticali oameni.

  7. PNL din Ro a trecut cu tot ce avea de la liberali la popularii europeni. Mişcare politica criticată de unii, lăudată de alţii. PLD din RM a devenit membru asociat la PPE, prin urmare cele două partide moldo-române fac parte acum din familia popularilor europeni. <e firesc să existe colaborare în acest caz,fapt ce nu determină neapărat unanimitate de vederi. PNL din RM trebuie să crească în ochii electoratului propriu ca să poată fi luat în considerare ca un partener serios de dialog de partidele cu pondere liberală din Ro.La bună vedere!

  8. Ca fost membru PNL România şi un apărător al Moldovei, v-am spus că aveţi un mesaj prea agresiv pentru unire, prea direct. Mesaj care nu-l poate avea un partid precum PNL.ro .
    Aveţi mulţi cetăţeni care nu înţeleg ce spuneţi, de asta nu aveţi voturi.
    Dacă aşi avea cetăţenuie MD, aş încerca să ajut partidul. Propagandistic stă foarte rău, deşi are intenţii bune.
    Apoi PNL nu mai este doar PNL, a luat şi băsiştii sau foştii neocomunişti de dreapta din PDL :)). De aici poate şi apropierea de PLDM care îi făceau icoane la portocalii.

    Dacă acuzaţi lipsa de voturi doar pe furt, o să aveţi soarta PRM :)). Problema este la voi, dacă aş avea cetăţenie m-aş înscrie în partid.

  9. fără îi

  10. Chiar doamna Pavlicenco când o să primim şi noi cetăţenia MD :)?
    Statul se revendică Moldovenesc, Moldova românească şi Maramureşul în care mai sunt familii rude cu Ştefan, ar trebui să aibă dreptul la cetăţenie, nu ?
    Adică Moldova dece nu vrea moldovenii înapoi ca România pe români?
    Asta nu înţeleg.

  11. Încercaţi promovarea unei asemenea legi daţi cetăţenie la toţi din Moldova şi Maramureş pentru a fi un stat Moldovenesc complet :)), şi atunci nu o să mai fie probleme. Mă întreb ce ar spune Dodon în momentul ăla, dacă ar mai fi moldovean sau doar rus.

  12. http://ziarpiatraneamt.ro/wp-content/uploads/2012/11/foto21.jpg
    Un mic poster pe care îl puteţi arăta lui Dodon şi celorlalţi când sunt nervoşi pe „flagul fascist” .

  13. Vasile, eşti un om înţelept. Cum poţi să scrii lucruri frumoase şi potrivite în contextul actual al RM şi să-l pomeneşti pe Dodon ? Acest individ nu poate fi luat ca etalon, nici în sens pozitiv şi nici în sens negativ. Spun asta pentru că el este „fabricat ” în afara graniţelor lumii democratice iar gândirea lui este atât de înapoiată încât nu poate evalua nici binele şi nici răul zilelor noastre. Prin „efortul său susţinut „, Moldova este plasată pe o orbită în care este mereu întuneric iar în întuneric nu poate fi identificat nici binele şi nici răul(pentru a putea fi ,eventual, contracarat). Eu mă întreb, evident cu surprindere, cum a putut fi votat partidul condus de acest individ ? Care este nivelul de înţelegere a mecanismelor democratice în Moldova ?

  14. Pt vasile

    Pai, intrebati guvernantii.

  15. INCENDIAR/Dosarul Vâlcov îl ÎNGROAPĂ pe Vasile Blaga/Detalii EXPLOZIVE

    Așa cum noi am spus, Dosarul Vâlcov va cunoaște evoluții incendiare. Șpaga de 2 milioane de euro pe care spun procurorii DNA că a luat-o fostul ministru al Finanțelor este doar un mizilic din valoarea totală a contractului derulat de Tehnologica Radion în județul Olt.

    Care valoare bate spre 70 de milioane. Și aici vine surpriza. Cel care s-a dus de mânuță cu Tehnologica Radion la Slatina a fost Vasile Blaga. Sursele noastre spun că el este beneficiarul adevăratei șpăgi. Vâlcov n-a primit decât bonusul de obraz fin de la Theodor Berna pentru ce credeți? Pentru scutirea de la plata garanției de bună execuție. De care, printr-o hotărâre de Consiliu local, Tehnologica Radion a fost scutită. Valoarea garanției pentru lucrările aferente municipiolui Slatina era de 3,5 milioane euro. Nu-i așa că lucrurile devin interesante?

    Dacă mai adăugăm la acest fapt și micuțul amănunt că în timpul mandatului lui Blaga la ministerul Dezvoltării, Slatina a beneficiat de mai mult de 10 la sută din fondurile distribuite la nivel național pentru reabilitarea termică a blocurilor lucrurile sună și mai apetisant.

    Adăugăm la asta și ingredientul că, în mod miraculos, aceleași firme implicate în Dosarul Șpăgii pentru care s-a cerut arestarea lui Vâlcov, adică Plus Confort și CAFMIN, au consumat, împreună, toate aceste sume uriașe.

    Să detonăm și artificiile: toate materialele aferente reabilitării blocurilor din Slatina, sub mandatul lui Vasile Blaga, s-au achiziționat, obligatoriu, de la firme controlate de ginerele copreședintelui PNL.

  16. Prietenii RE-Unirii din Parlamentul de la București
    trec Prutul de Ziua RE-Unirii – 27 martie 2015

    https://27martie.wordpress.com/2015/03/10/prietenii-unirii-din-parlamentul-de-la-bucuresti-trec-prutul-de-ziua-unirii-27-martie/#more-701

    Vizita va avea loc între 26 și 28 martie,
    iar delegația de la București va participa la mai multe evenimente organizate în Republica Moldova de Ziua RE-Unirii.

    Parlamentarii vor avea o întâlnire cu presa locală de la Chișinău, la care participă inclusiv bloggeri din Republica Moldova, anunță InfoPrut.

    De asemenea, în prima zi a vizitei, la Bălți,
    Tinerii Moldovei, împreună cu Institutul Cultural Român, organizează spectacolul de teatru „Pasărea măiastră – Maria Tănase”, susținut de actrița Adriana Trandafir, la Teatrul Național Vasile Alecsandri.

    Parlamentarii de la București vor depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, în 27 martie, apoi vor vizita liceele pe care le-au adoptat în Republica Moldova.

    Deputații Parlamentului Republicii Moldova vor avea o întrevedere
    cu parlamentarii unioniști de la București, iar seara
    va avea loc un spectacol festiv organizat
    de Forumul Românilor din Republica Moldova,
    la teatrul Ginta Latină din Chișinău,

    și un concert susținut de Nicu Alifantis și Fragile Band
    la Palatul de Cultură din Cahul.

    A treia zi a vizitei este rezervată pentru întâlniri cu oameni de afaceri din România care activează la Chișinău, întâlniri cu grupurile parlamentare ale principalelor fracțini politice, o ședință cu directorul ICR Chișinău, Valeriu Matei. Seara va fi dedicată Tinerilor Moldovei, cea mai mare organizație de tineret din Republica Moldova.

    Peste 40 de parlamentari de la București au aderat la grupul Prietenii
    RE-Unirii, lansat oficial în 10 februarie, ca o inițiativă a Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Principalul obiectiv al grupului este ca România să propună Republicii Moldova RE-Unirea.

    Senatori și deputați din partea tuturor partidelor politice parlamentare și-au asumat ca pe cale legislativă, de lobby, de reprezentare, prin acțiuni de imagine și de intermediere a dialogului cu celelalte instituții relevante, să implementeze proiecte pentru RE-Unirea României cu Republica Moldova, potrivit InfoPrut.

    Dezvoltarea infrastructurii comune (aeroportuare, feroviare și de transport rutier), urgentarea interconectării celor două sisteme energetice și sprijinirea companiilor din România și Republica Moldova în vederea extinderii activității pe întreg spațiul celor două state românești sunt câteva dintre proiectele pe care membrii grupului parlamentar ,,Prietenii RE-Unirii” și le-au asumat să le realizeze până la încheierea mandatelor din actuala legislatură.
    ––––––––––––––––––––––––––-
    Cel mai important eveniment de anul acesta pentru marcarea
    a 97 de ani de la RE-Unirea Basarabiei cu Țara este la Chișinău,
    duminică, 29 martie, de la ora 14:00.
    MAREA ADUNARE TRICOLORĂ va aduce împreună mii de oameni
    cu steaguri tricolore. De oriunde n-ai fi, alătură-te manifestației .
    UNIREA FACE PUTEREA !

  17. Lecitina von Wytryon

    Da, este un pic imorala colaborarea cu pldm a PNL Romania. Insa, pentru a privi si jumatatea plina a paharului, este si un factor de presiune a Romaniei asupra gaburicilor sa nu uite directia Vest…Pana si gaburicii tb invatati georgrafia, ca nu le’a prea placut scoala…

    „La anul Reunire!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *