După cât s-a furat pe ambele maluri ale Prutului, se impune un act istoric – Reunirea. Și… de la capăt

facemUnireaÎn pofida scremetelor mafiei de la Putere – că e cu sau că e fără comuniști în iluzoria lor majoritate – evidențele provoacă tot mai multă revoltă. Însărăciți, alungați din republică, vizitați apoi cu botgroși și alți lăutari prin italiile și spaniile unde își câștigă, în umilință, existența, moldovenii au mai sperat, o dată, în Europa de pe buzele fariseilor gen filați, streleți, lupi, plahotniuci, ghimpi și chirtoci.

După ce, din 2009, au furat de pe unde au putut, acum dorindu-și același lucru, iată că oamenii i-au mai votat, necrezându-ne pe noi, cei ce le spuneam că sunt farisei proruși. Și soarta se răzbună.

Căderea leului e plata pentru credulitatea celor ce nu au înțeles un lucru simplu, dar important: se mai întâmplă să greșești, dar, dacă ai votat niște tâlhari, bandiți, oligarhi, mafioți, contrabandiști, raideri – în final – niște farisei -, TREBUIE SĂ ÎȚI CALCI PE INIMĂ ȘI SĂ PUI PUNCT. SĂ ÎNCERCI SĂ VOTEZI PENTRU ALȚII, SĂ ÎI MAI SCHIMBI, CĂ AI ACEST DREPT O DATĂ LA PATRU ANI.

Dimpotrivă, am simțit – și în ultima campanie electorală – ură și negativism la adresa PNL, a altor partide extraparlamentare, pe tema de ce participă la alegeri, și asta pentru că nu avem bani furați să le cumpărăm voturile. Nu, din contră, oamenilor le era ciudă de ce îi punem în fața opțiunii de a alege, pentru că ei nu vor să aleagă, ci să îi voteze pe cei ce le aduc un kil de orez, un săpun, o funie, un pătrunjel și alte minunății, numai bune de a fi înțelese ca o umilință la adresa celor considerați neoameni, ci vite flămânde și murdare.

Acum, când în trei luni leul devine tot mai evident o cârpă și salariile, pensiile au scăzut dramatic, raportat la puterea de cumpărare, rămâne să mâncați orezul și să vă spălați cu săpunul verde, numai să nu uitați și de funia, care v-a fost pregătită cu un scop…

Între timp, România a avansat enorm. În fiecare zi merg pe conveier la Direcția Națională Anticorupție, la judecată și la pârnaie foști miniștri (deja vreo 36), deputați, alți demnitari, fie că sunt din Mafia lui Băsescu-Udrea-Cocoș, și din Guvernul Boc, fie din alte grupări politico-mafiote – că sunt național-liberali sau social-democrați. Chiar slavă Domnului că nu am avut în acești ani relații cu aceste mafii românești. Doar i-am lăudat și ne-am bucurat când vorbeau de Unire.

Din scandalul legat de favorita băsistă Elena Udrea-generalul SRI Florian Coldea am înțeles multe lucruri – ce înseamnă și ce vrea Sistemul și care e rolul politicienilor în acest Sistem.

În România se discută deschis despre furtul de bani pentru partide și în scopuri electorale, despre PARANDĂRĂTURI – otkaturile din banii oferiți prin proiecte și alte finanțări cu bani publici sau europeni – cele care țin partidele.

Am înțeles și un lucru trist de tot: în timp ce noi ne zbatem în Basarabia cu speranța de unitate a poporului român, elita politică din România s-a prăbușit. În cea mai mare parte, asta a fost în ultimii zece ani, sub Traian Băsescu, cel care ne vorbea de Unire, dar nu a oprit furtul banilor ce îi puteau ajuta mai mult pe sărmanii basarabeni – umiliți din 1940 încoace – să înțeleagă necesitatea unui viitor comun românesc.

Este îngrozitor să auzi cum se furau banii de către Mafia retrocedărilor, care împiedica returnarea pământurilor confiscate de regimul comunist, printre pătimiți fiind și basarabenii, și bucovinenii refugiați în România. ACEASTA ESTE O MARE RUȘINE!

Traian Băsescu, în schimb, în scopuri personale, a promovat femei care sunt acum condamnate la pușcărie sau sunt pe cale de a fi condamnate, după ce s-a descoperit ce milioane de euro au deturnat.

CU TOATE ACESTEA, UNIREA E TOT MAI APROAPE. Pentru că Bucureștiul se gândește să intre în zona euro, pentru că în România se face o curățenie generală anticorupție, iar Televiziunile vorbesc toată ziua despre aceasta.

Văzând aceasta, mafioții politici de la Chișinău nu doresc nici Europa, nici România, ci mlaștina moldovenească, cea care, prin revolta oamenilor, aduși la disperare, s-ar putea să îi tragă la fund.

SFATUL NOSTRU, CÂT NU E TÂRZIU E: guvernanții să se răzgândească, să facă o piruetă de 180 de grade și să înceapă negocieri cu Bucureștiul pentru reunificarea celor două state românești. După cât au furat toți, de pe ambele maluri ale Prutului, se impune un act istoric – Reunirea – asta și în pragul unui război care pare inevitabil, în pragul falimentului statului și alungării fariseilor cu furcile.

Grupul ”Prietenii Unirii” din Parlamentul României, Platformele unioniste ”Consiliul Unirii” și ”Acțiunea-2012”, în cooperare, ar putea fi, prin cooperare, un catalizator al procesului de reunificare.

Pentru că, în caz contrar, răbdarea va crăpa.

Vitalia PAVLICENCO

Loading Facebook Comments ...

13 Comments

Add a Comment
  1. Din pacate, in RO, am observat de vreo doua saptamani, analisti si politicieni avizati au inceput sa traga semnale de alarma la adresa prabusirii economice si politice iminente a RM. Dupa 25 de ani, basarabenii, din nefericire inca nu au inteles ca nu merge cu minciuna si cu smecheria, cu furatul si promisiunile desarte facute de politicieni. Toate acestea vor fi in curand fatale, din pacate, vor fi resimtite doar de oamenii simpli care, cum spuneam, nu inteleg lucruri simple si se lasa amagiti de politicieni care nu-i intereseaza absolut deloc decat interesul de partid, interesel de grup, de afaceristi hoti, sa minta si sa induca lumea in eroare cat mai mult doar in interesul lor. Am mai spus si ma repet, toti acesti politicieni vor avea avea viata grea nu peste mult timp, dar nu va bucurati prea mult, poporul va plati pt. complicitate tacita si lipsa de reactie la acesti banditi ordinari. La o alta scara acest film a fost in RO pana acum vreo 2 ani, in rolurile principale, actori de mare faima in arcul carpatic si nu numai, vorbesc de politicieni care se credeau infailibili, doar ei si Papa de la Roma….,dar, vedeti, daca Dumnezeu ne-ar lasa de capul nostru am fi bataia de joc permanenta a acestor cretinoizi care-si spun politicieni, am fi vai de steau noastra, cum spuneam, nu ne lasa Dumnezeu pt. ca suntem asa cum santem, pacatosi de intra pietrele in pamant dar totusi avem credinta in Dumnezeu, noi, astia, multi, turma…, aicea se rup toti hotii si banditii, toti criminalii acestei natii, toate scursurile si toti tradatorii acestui neam. Din RO, in acest moment, se vede cum RM se prabuseste….., fara reforme, fara guvern serios, fara Justitie care sa adune hotii, coruptii si tradatorii…,nicio sansa, asa spun cei mai de seama analisti politici din RO la ora asta.

  2. O mare diferenta intre RO si RM este faptul ca e multa vorbarie in RM dar concret nu se face nimic care sa avantajeze societatea, nimic sau f. putin, in interesul cetateanului…,ici si colo de ochii lumii cate o firmitura li se arunca…,toate aceste nenorociri sunt din cauza politicienilor, si mai presus de asta din cauza poporului care este neinformat si a trimis acolo, in Parlament, oameni putin educat si mai ales care se complac in acest tip de trai. Si in RO se discuta mai intai dar apar si rezulatate palpabile nu dupa mult timp….,poporul da votul celui care se tine de cuvant cand spune ca face ce promite….,nu faci ce-ai promis in campania electorala esti OUT ca politician sau chiar ca partid, afara, ti s-a pus stampila de mincinos, hot sau corupt esti terminat politic. F. multi politicieni de asa-zis vaza au ajuns niste indezirabili in politica si in ochii poporului, fug toate partidele de ei….,esti vazut cu un corupt/hot esti tras in prapastie…,spre asta se tinde in RO in momentul de fata. Nu e zi in RO sa nu fie anchetati la sange politicieni suspecti de coruptie, cu toate neamurile pana la al saptelea neam. Dosare penale si pedepse grele curg saptamanal…,lumea este oripilata de ce-au facut oameni care aparent pareau corecti….,ce interese meschine aveau unii politicieni…., au facut sa se mire pana si cei mai infocat sustinator ai lor. Cum e posibil ca un Filat, Lupu, Plahotniuc, Voronin, etc sa fie asa de bogati, te intrebi, or fi descoperit vreun leac la cancer, SIDA si toata lumea le plateste pt. a se trata, au descoperit vreo sursa de energie care inlocuieste petrolul sau ce…!?? Cat de tampit trebuie sa fii sa realizeziu ca astia numai si numai au furat din banii poporului……,de asta nu aveti in spitale medicamente,mancare pt. batranii nevoiasi …………,da ce scrie pe fruntea lor ca-s politicieni pe viata, ca ei sunt zeci de mii de oameni mai buni si mai corecti. Propaganda si lipsa de informatie, frica si prostia astea conduc RM…,toatei astea pot distruge un popor destul de usor, in RO n-a functionat decat un timp, destul de mult totusi, pana toata lumea s-a convins cu ce avortoni politici avem a face…….., s-a trecut la „executie” in masa a hotilor si lingailor, a profitorilor si nesimtitilor. Luati aminte, romani din Basarabia, apucati-va de treaba basarabenilor, luati modelul romanesc, nu e grozav, are lacune, cu toate astea este printre cele mai eficiente din Europa de Est si Centrala la acest moment….,este studiat in mare taina de multe tari din Vest unde coruptia este endemica, ma refer la Italia in special. Nu vreau sa scot in evidenta vreo calitate deosebita a ceea ce se intampla in RO, ideal este sa nu se intample asa ceva, asta nu este o bucurie, din pacate aici am ajuns datorita lipsei noastre de reactie, lipsa de educatie civica/politica ziceti cum vreti…,dar macar in al 25-lea ceas RO, romanii, se trateaza de aceasta ciuma si o fac excelent.

  3. Toate bune si frumoase, doamna de Fier Vitalia, dar iarasi nu incapeti de Traian Basescu.
    Nu stiu, o fi gresit si el cu ceva – ERRARE HUMANUM EST –
    dar nu in asa mod incâ sa-l huiduiti mereu pe blogul Dvs.
    De ce nu amintiti nimic de Iliescu comunistul decoratorul Dvs. personal cu ordine,
    Nastase de la inchisoare sau Ponta anti-europeanul, „drujii’ Dvs. la catarama ?
    Nu va intrebati de ce blogul Dvs. de pe Unimedia este cel mai putin citit ?
    / un exemplu, ultima postare a lui Valerica Munteanu a adunat peste 3 500 de vizualizari, iar cele ale Dvs. daca ajung la 500 este o performanta de zile mari/
    Ati pierdut credibilitatea majoritatii cititorilor !
    Totusi Traian Basescu, cu toate defectele lui in viziunea Dvs.,
    a fost primul mare politician care a proclamat curajos Sus si Tare –
    Proiectul nostru National de Re-Unire si care a declansat valul unionist in România !
    In loc sa spuneti un Multumesc, il faceti cu ou si cu otet !
    De ce nu mentionati ca totusi sub Presedintia lui Basescu a inceput mare campanie de curatire anti-coruptie in România, el fiind initiatorul. De ce manipulati opinia publica ?

    Credeti Dvs. ca prin asemenea atitudini, Dvs. apropiati sau indepartati Re-Unirea ?
    Numai prin sloganele Dvs. unioniste departe nu veti ajunge.
    Toata lumea este rea, numai Dvs./ si poate câtiva din anturaj/ sunteti sclipitori ca soarele ! Ati mentionat pe undeva ca fiica Dvs. este cam reticenta
    la tam-tamul Dvs. ambitios obsesiv maladiv. Bine spus !
    N.B.
    nu il cunosc personal pe primarul
    de Chisinau Dorin Chirtoaca, dar Dvs. procedati urât, incult si incredibil de josnic atunci când il caracterizati rautacios pe el cu GHEBUL in spate, un defect poate fizic, dar care nu va permite, absolut de loc, sa jigniti oamenii. Rusine !

  4. Asa este, timp de 25 ani RO a fost furata din toate partile fara mila si rusine. Conducatorii alesi de prostime si-au facut de cap fara sa fie trasi la raspundere. A venit Iohannis! Este noua speramta a tuturor rominilor de pe tot globul! Va fi omul providential! Asteptam minu-nea! Sunt unii care deja au prins incredre si revin sa schimbe tara… sa speram ca va fi, in scurt timp altceva….

  5. Cu Moldova, Rusia a schimbat tactica si finanteaza o sumedenie de partide si oameni locali pentru a anexa politic. Asa este acuma in Moldova. PCRM, PS, PP sunt partide care sunt in slujba Moscovei si care vor sa anexeze politic Moscovei, adica sa puna Moldova pe tava moscala, fara ca acestia sa nu fi tras macar un glont.

    Asadar spuneti NU ANEXARII si feriti-va de cei care au un discurs dublu care in pofida doctrinei de partid va indemna sa votati cu partide opuse, precum Dodon, Voronin, Lupu si chiar Leanca, Comunisti sau pui de comunisti si ei.

  6. AI DREPTATE, TREBUIE SA DOCUMENTEZI ELEMENTELE ANALOZEI SI SA O PIBLICI PRON RETELE SOCIALE , EMAILING , CA SA SE TRANSMITA DIN OM IN OM, TOATE ACESTE PARTIDE
    SERVESC UN SINGUR SCOP SA NE DISTRUGA SI SA NE FACA ROBII MOSCOVEI
    DECI TRECETI LA ACTIUNE, FACETI CLIPURI PE YOUTUBE SI BAGATI LE PE NET DAR NU DE PE TER RM, STATE UE SAU CHIAR SI ALTELE , NUMAI NU ZONA DE INFLUENTA RUSA, FSB RUS ARE SPIONI PESTE TOT, ARE SI ECHIPELE MORTII VAMUFLATE CARE ELIMINA OAMENI CU VIZIUNI PRO EUROPENE, ASTA O FAC IN MOLDOVA SI UCRAINA LA SIGUR, DECI TREBUIESC LUATE MASURI CU EI SI SA STITI LA CE SA?VA ASTEPTATI SI CUM SA VA PROTEJATI, TRAIM TIMPURI EXACT DINAINTEA UNUI RAZBOI, DECI POATE SI MAI RELE, IN ORICE CAZ SALVAREA VA VENI DAR TREBUIE SA VA PROTEJATI SINGURI DEOCAMDATA SI SA PARTOCOPATO PE DE POZITII CIVICE INTRE VOI. TOTUL IN SOCIETATEA NOASTRA ESTE UN FALS, ALEGERI, VOTURI PROCENTE , POLITIA SAMD, DECI INCERCATI SA FACETI SCRISORI DEFAIMATORE LA ADRESA ACESTOR TERORISTI IN LEGE SI DECONSPIRATII, APOI CONVUNGETI CELE MAI APROPIATE RUDE SI PROETENI SA VA URMAREASCA, DEFINITI UN PARTID UNIC, EU PLEDEZ PENTRU PNL, PERSONALITATEA DN PAVLICENCO IMI INSUFLA INCREDERE SI VOTATI LA ALEGERILE URMATPARE FIE ELE ANTICIPATE SAU PESTE 4 ANI, DAR SA FITI PREGATITI SI LA PROVOCARI, REVOLUTIA DIN 2009 À FOST O CAPCANA IN CARE AU CAZUT MULTI, AZI SAU MIINE VOR INCERCA SA INDEMNE LA?O ALTA LA FEL CA IN 2009, NU VA LASATI PRADA ACESTOR INDEMNARI, LA INCEPUT ORGANIZATIVA IN CERCURI SI CELULE APOI UNITIVA SI CREATI O MAJORITATE CARE SA POATA EXERCITA PE VIITOR O FORTA SI INFLUENTA POLITICA DE PRIPORTII IN RM, DECI ASTA AR FI CEA MAI BUNA TACTICA. NU RASPUNDETI LA VIOLENTA SI ACESTE INDEMNARI, DACA VRETI SA VA RAFUITI CU CINEVA APARTE O FACETI FARA MULTA ZARVA SI GALAGIE, SI NU IN PUBLIC, DUSMANII SI TRADATORII , ASASINII NEAMULUI SINT PESTE TOT.

  7. POT SA MAI ADAOG CA NU AM INCREDERE IN MISCAREA ANTI MAFIE NICI PATRIOTII MOLDOVEI, ATENTIE CU EI, INDEAMNA LA ACTIUNI COLECTIVE DE EXTREME OPUSE SI VIOLENTE, SINT BINE FINANTATE DE CINEVA, NICI UNA DIN EI NU RECUNOASTE ROMANIA SI IN PARTICULAR MOLDOVA PARTEA EI ISTORICA CU CAPITALA LA IASI , SUCEAVA BAIA MARE, NICI UNA DIN ELE NU À SCOS CUVONT DESPRE CETATEA ALBA SI CERNAUTI, FACETI INTERVIU CCUEI SI SA VEDEM CE VOR SPUNE DESPRE PROBLEMELE ACESTEA.
    TREBUIE SA I SCOATEM LA APA CURATA.
    ESTE IMPORTANT CA TOTI BLOGERII SA FIE ACTIVI CIAR DACA UNII SA FOLOSEASCA IDENTITATI ASCUNSE SI FOTO CE NU LE CORESPUND CA SA NU POATA FI DESCOPERITI DE SIS SI FSB, TEXTELE SA FIE BUBLICATE DIN AFARA TERITORIULUI RM OBLIGATORIU.
    DECI LUATI SEAMA CE VA SPUN, EI AM MANIPULAT BINE CU OPINIA PUBLICA DE DATANASTA NU LE VA TRECE.
    DEFINITI PESTE TOT CA UNIC PARTID PNL, PENTRU CA DN PAVLOCENCO SA JUDECAT DEJA CU VORO IN LA CULMEA PUTERII SALE, DECI TOATA LUMEA SA VOTEZE PNL, CEI CE VOTEAZA PD, PLDM,PL SI ALTE PARTIDE DEMOCRATICE TOTI SA SE ORIENTEZE CATRE PNL, UNICUL PARTID CARE POATE SI VOTAT ESTE CONCLUZIA MEA PRIN RATIONALENT LOGIC, STUDIATI LOGICA E EXPLICATI CRITERIILE EI PENTRU MOLDOVENI, CBIAR DACA NU VA PLACE TOT LA P L SAU CEVA IN PARTE ESTE UNICUL PARTID INCOMOD GIVERNARII MAFIOTE SI CARE ARE CURAJ SA FACA CEVA IN TARA ASTA.

  8. UNIONISTI SAU MOLDOVE ISTI, PATRIOTI SAU NATIONALISTI, TEEBUIE SA SE UNEASCA TOTI INTRUN CURENT , ALTFEL DUSMANII SE VOR BATE JOC IN CONTINUARE DE NOI SI DE TARA NOASTRA.

  9. UE NATO SI EURO ESTE VIITORIL MOLDOVEI, UCRAINA DEJA ESTE SUB PROTECTIE NATO, DACA NU O SA INTELEGETI ASTA O SA AJUNGETI CA IN COREEA DE NORD , DECI PREGATITI VA DE ACUM , LA EVENIMENTE MAJORE SI FITI CETATENI ACTIVI, NEVIOLENTI IN MOLDOVA, LA URMATOARELE ALEGERI FIE ELE ANTICIPATE FIE NU, DOAR UN PARTID UNIC SA VOTAM PNL
    CU OCHII INCHIS , NU CONTEAZA CE PROGRAM AU, MAI RAU DECAT PD SI PLDM DEJA NU JE VA FACE NIMENI
    LUATI CALCULATORUL IN MINA SI CALCULATI
    DUPA FURTUL CELOR 19 MILIARDE DE LEI ECHIVALENT 1 MILIARD DE EURO, RM VA PLATI ANUAL 700.000.000 LEI DOBINDA
    ASTA INSEAMNA 700 MILIOANE IMPARTIT LA 3 MILIOANE POPULATIA RM = 233.33 LEI ANUAL PE CAP DE LOCUITOR
    ASTA INSEAMNA 233 IMPARTIT LA 12 LUNI 19.33 LEI PE LUNA DE PE CACIULA DE CETATEAN AL RM !!!!
    ESTE UN LOHOTRON ORGANIZAT SI SPONSORIZAT DE TERORISTII RUSI SI FSB RUS, NOI NU SINTEM OI, SI TREBUIE SA RENUNTAM CA SI GRECIA LA ACESTE DATORII
    DECI CURSUL 19 .33 AR FI LA CURS VECHI UN EURO PE LUNA DE LA FIECARE, MAGARIE CURATA SI PROVOCARE TREBUIE SAADUCEM LA PUTERE PNL SI SA REFUZAM PLATA ACESTOR DATORII SI SA URMARIM PENAL ACESTE BANCI SI PERSOANE FOZICE RESPONSABILE IMPLICATE.
    FAC APEL LA CETATENII CARE LUCREAZA PENTRU ACESTI BANDITI SA DEA CIT MAI MULTA INFORMATIE IN PUBLIC SI SA I DECONSPIRE, DAR FARA À RISCA VIATA SI SANATATEA, SA?FIE CONSTIENTI DE FAPTUL CA TAINUIND SI LUCRIND PENTRU ACESTE PERSOANE EI INGROAPA NU JUMAI VIITORUL LOR DAR SI À CELOR DIN JUR.

  10. un om, o parere , un gand .

    – VORBESTI , DAR CATEODATA PE NAS.
    – ATI CASTIGAT MULTE IN CEI 10 ANI . ASA CA LASA … TEXTUL CU BASESCU , CA AIA E BOALA ANTENELOR 1.2.3.
    …………………………………………………………………………..
    – IN OGRADA LA VOI E BELEA MARE , DAR MORCOV ESTE DESTUL PENTRU TOTI . DEPINDE CUM VA FI UTILIZAT.
    – DUPA DESTRAMAREA URSS , NICI DRUMUL SPRE CASA NU L-ATI LUAT .
    ……………………………………………………………………………………..
    -CHIAR CA UNII NU VOR SA PRICEAPA CA AVAND APROAPE 4 MILIOANE CA POPULATIE ,SI POZITIA GEOGRAFICA NU CHIAR PE ROZE … CA E PERICULOS SA STAI ASA SINGUR FARA PRIETENI * ESTUL PRIETEN NU E ORICUM ,NICI NU CONTEAZA CUM SE NUMESTE ,CA TOT AIA E .
    – IN 24 DE ORE SUNTETI OCUPATI SI CUM RAMANE CU STATALITATEA, O REZOLVA NODON BIDON.. ORI … UPUL .
    -sunt multe de spus dar, chiar ca nu mai are rost , oricum e degeaba.
    ……………………………………………………………………………………………
    -ASA ATI ALES ,ASA AVETI ,CU PARERE DE RAU ASTA E.
    -POLITICA POST URSS ASTA VA ADUS , NISTE POLITICIENI SCAPATI NUMAI LA FURAT PE CAMPURILE MOLDOVEI .*metaforic vorbind (*
    -SI E NORMAL SA DOREASCA SA STATI ASA MUUUUULT SI BINE , CA NU RASPUND IN FATA LEGII .
    ………………………………………………………………………
    SANATATE

  11. IN LOC SA ACUZI MAI BINE PROPUI CEVA CONSTRUCTIV…
    CEL PUTIN EU NU AM VOTAT PE NIMENI…DAR SI INACTIVITATEA ESTE UN RAU ATUNCI AND VEZI CA ALTII FAC CE FAC…DECI ESTE SI VINA MEA 000000.1111111 %

  12. 9 DIN 10 ROMANI CARE COMENTEAZA ADUC ACUZATII LA DRESA CETATENILOR RM, IMPLICIT CELOR CARE SINT PRO EUROPENI, PRO ROMANI SAMD
    ASA NU MERGE TREABA BAIETI, INCRCATI SA I INCURAJATI SI SA I AJUTATI CU CEVA REAL PE CETATENII RM.
    EI DE FAPT IN MAREA LOR MAJORITATE NU SINT CONSTIENTI DE CEEA CE SE INTAMPLA IN SOCIETATE.
    INCERCATI SA INTELEETI ASTA SI FACETI ACTIUNI COMUNE.

  13. reunificarea va fi posibila daca dincolo dec prut exista vointa politica ,dar stai,cum sa fie posibil cand voronin filat plahoniuc usatai sunt oligahi adica oameni cu bani si bugetul MOLDOVEI pusculita lor ,reunificarea inseamna vizite la dna mai bine cu fundul in doua luntre decit unirea cu ROMANIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *