Eminescu, răstignit: ”În lumea aceasta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru…”

EMINESCU-cruce-by-ROCA-wb

Și titlul complet: ”În lumea aceasta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru. Trecutul lui, tot, tot este un şir neîntrerupt de martiri.”  (Mihail Eminescu) „Eminescu este suma lirică de voievozi.” (Petre Ţuţea)

Citiți articolul de mai jos, de sub versuri.

Virgil CIUCĂ: EMINESCU RĂSTIGNIT

SCRISOARE LUI EMINESCU

Tu ai plecat, frate mai mare,
Geniu, ca să colinzi pustiul,
Dar pe un ţărm la Marea Mare,
Noi toţi îţi vom veghea sicriul

Ne-ai spus ades că prin unire
Strânşi laolaltă, râul, ramul,
Vom triumfa spre reîntregire
În lupte dure cu muscalul.

Pribeag ai colindat Carpaţii
Să-ţi onorezi ţara străbună
Şi ţi-ai unit cu vorba fraţii,
Iar ei uniţi vor să rămână!

Cu suflet şi devoţiune,
Mereu călăuzit de-o zână,
Tu ai trezit o naţiune,
Şi trează vrea ea să rămână!

Ştim, „de la Nistru pân’ la Tisa”,
Care-s străvechile hotare,
Când „tot românul plânsu-mi-s-a”
Tu ne-ai impus între popoare.

Chiar de-ai plecat, frate mai mare,
Geniu, ca să cunoşti pământul,
Noi strânşi uniţi între hotare
Pe veci îţi apărăm cuvântul!

EMINESCU RĂSTIGNIT

Un fiu al plaiului moldav
S-a revoltat ades în scris
Şi-a refuzat să fie sclav,
Lacheii zic că-i un proscris.

Cu ură culpabilizat,
Răstălmăcind al său trecut,
Ei cer să fie renegat,
Dar noi în juru-i facem scut.

Nedrept a fost crucificat
Şi tot nedrept e şi hulit-
Ori proletar, ori împărat-
Cu EL pe NOI ne-aţi răstignit

*
Luceafăr scânteind în lume,
Pornit să dea de apa vie,
Eminescu e un nume
Dainuind pentru vecie

SĂ NE AMINTIM DE EMINESCU

În secolul de lupte răvăşit
Din traci s-a înălţat către zenit
Luceafărul poporului român
Ţinuturilor dacice stăpân.

Plecarea lui în lumi necunoscute
A-ndurerat şi fiinţe nenăscute,
Dar ne-a ţinut uniţi legaţi de glie
Să ne jertfim, să nu fim colonie.

Chemat de Zeu să lumineze-n haos
El n-a-ncetat pe-un drum fără repaos
Să mângâie cu raza-i de poveste
Cărările spre lumile celeste.

Poporul dac i-a-ncredinţat destinul
Să-l ducă Tronului pentru Divinul
Zalmoxis, şi strămoş, şi Tată Sfânt
Ce s-a-nălţat la cer de sub pământ

Luceafăr blând al devenirii noastre,
Revino pe pământ din depărtate astre
Şi luminează calea alor tăi
Să nu fie conduşi de nătărăi

Îndreaptă-ţi raza care plânsu-ţi-s-a
Să uneşti maluri de la Bug cu Tisa!
——————————–

Virgil CIUCĂ
Flushing, New York, SUA
15 ianuarie 2014

artemis
Tărăgănând imperativul lucrurilor esenţiale, ne moleşim în pasivitatea morală a vremii, ne pierdem în vârtejul

Mihai Eminescu, art-emis

lasciv al prezentului, încetinind paşii şi ezitând să trecem pragul dincolo în lumea reală, în lumea lui Hristos, care este paralelă cu cea în care trăim, în care mai căutăm, mai scormonim după himere…, în care mesajul, comunicarea nu mai aparţin limbii naţionale, limbii noastre liturgice, ci devine un limbaj unilateral, sacadat şi nearticulat. Într-o atare situaţie, în ecuaţia: eu, tu, El, Noi, nu mai sunt entităţi, nu mai constituie comuniunea de har, nu se mai poate comunica, nu mai suntem consubstanţiali în duh, ci se trece la obedienta ascultare, la aşteptarea promisă…, la iluzii, la schimbarea care deliberat întârzie, aducând doar depresii şi amnezii. În loc să se ţină Calea cea dreaptă, cea plină de lumină, adevăr şi cuminecare, Calea vieţii spre care ne cheamă Mântuitorul Iisus Hristos, Calea Bisericii Ortodoxe, cei mai mulţi, în goana lor nebună, aleargă după labirintul sinelui, jocul cel mai complicat al existenţei, drumul simplist chipurile, care duce paralel cu realitatea, claritatea, simplitatea și mântuirea omului creştin.
Schimbarea la faţă a unei Naţiuni, refacerea chipului ei dumnezeiesc nu poate avea loc decât printr-o revoluţie hristică, de înnoire moral-spirituală, cum a fost cea declanşată de Mântuitorul lumii, nu prin cea ideologică, mult trâmbiţată de criza mondială, care: „… este provocată şi valorificată programatic, după planuri financiare bine stabilite şi controlate. Ne aflăm într-un punct, spune Mugur Vasiliu, în care experienţa eternilor revoluţionari îşi spune cuvântul. Lumea poate fi cucerită şi stăpânită printr-o tehnică foarte veche: constrângerea financiară. Fără sânge – sau doar în măsura în care aceasta foloseşte. Este o revoluţie universală, globală. Globalizarea urmăreşte să cuprindă întreaga omenire, întreg globul pământesc. Este vorba despre o mişcare totală, declanşată şi controlată cu instrumente financiare-prin care este aservită cea mai mare parte dintre popoarele lumii. Transformarea statelor naţionale independente din punct de vedere economic, în state « bancare » internaţionale a pregătit terenul pentru acest pas, prin crearea dependenţei financiare.” [1]
CIMG3060Instrumentul prin care se doreşte realizarea acestei revoluţii, mai corect spus disoluţii mondiale, este cel de natură financiar-economic. Obiectivul fundamental al acestei globalizări este ruperea creştinului ortodox de Iisus Hristos. Emblematica şi simtomatica lumii ecumeniciste, mondialiste, globaliste este: fără Dumnezeu! Adică, sfârşitul erei creştine, sfârşitul omului îndumnezeit! Eludarea realităţii de astăzi oricât de precară şi vitregă este: „sărăceşte considerabil înţelegerea resorturilor lumii modern, spune Răzvan Codrescu, inclusiv a stadiului ei actual (în care ceea ce interbelicii numeau „iudeo-masonerie”, „hidra masonică”, „oculta internaţională”, „plutocraţia iudaică”, „conspiraţia sionistă”, etc.) se dovedeşte o realitate planetară deghizată abil în sloganuri „umanitare”, dirijând instaurarea aşa numitei „noi ordini mondiale”, fie pe calea curentă a şantajului economic şi a terorismului ideologic, fie pe cea excepţională a şantajului politic şi a terorismului militar, aşa cum le-am văzut exercitate în Irak sau în Serbia.[2]
 
Preceptele filosofice fără sens, cele în afara şi împotriva lui Dumnezeu, concepute intenţionat şi programate împotriva omului sau a naţiunilor purtătoare a pecetei divino-creştine au determinat calculul politic al ţărilor mari-acaparatoare de noi teritorii atât de râvnite. Aşa a fost şi poate mai este visul şi continuitatea politicii la început ţariste, apoi bolşevice şi acum neoperestroice faţă de Dacoromânia în general şi Basarabia, Herţa, Transnistria şi Bucovina de Nord în mod special. Neputându-se realiza visul panslavismului de a se intitula a „Treia Romă”, urmaşa „legitimă”, a Imperiului Bizantin, sub pretextul „onoarei”, care ruina fără emoţii şi fără ruşine o mare provincie a Moldovei, ambiţia ţaristă a trecut în patrimoniul bolşevicilor, care au preconizat şi promovat revoluţia mondială. Joseph de Maistre a intuit destinul cabalistic al Basarabiei, pregătit de ţarul pravoslavnic-bizantin Alexandru I: „Je suis tente’ de croire que tout finira par un morcellement de la Moldavie, pour satisfaire l’honneur ou ruiner une province.”[3] Ţarii, monarhii, despoţii însetaţi de acaparări îşi împlineau cu cinism politica de cotropire afirmată de Napoleon I: Voi cuceri pământuri, căci istorici care să dovedească ale cui sunt, avem. [4] Imaginea expansiunilor programate este clară pentru noi, dacă privim atent la contextul războiului ruso-turc dintre 1806-1812. Moldova şi Valahia au fost ocupate vremelnic de armata ţaristă, graţie Congresului de la Tilsit, din 1807, având acoperire, înţelegerea dintre Napoleon I şi Alexandru I, privind împărţirea Imperiului Otoman, în aşa fel încât cele două provincii româneşti să intre în componenţa caracatiţei ruseşti.
Nu observaţi că seamănă cu o anticipare şi o prefigurare a viitorului pact Molotov-Ribbentrop, ca două picături de apă? Ministrul Instrucţiunii publice în două cabinete ţariste, profesorul de drept la Universitatea din Moscova, consemnează visurile şi planurile ţarului Alexandru I: În 1806, am crezut că vom cuceri cele două Principate fără lupte şi că vom organiza din ele patru guvernăminte ruse. Împrejurările ne-au silit, până la sfârşit, să ne mulţumim cu un câştig mai modest. Din ceea ce am dobândit, am alcătuit provincia (oblasti) Rusiei. [5]
 
Onoarea rusă ţaristă anunţa la 15 Aprilie 1810, că de fapt pentru a înfăptui o faptă moral-pravoslavnică, doreşte nici mai mult nici mai puţin decât patru gubernii: Basarabia, Moldova, Oltenia şi Muntenia. Un an mai târziu acelaşi plan se dorea înfăptuit de Ţarul ocrotitor. La 2 Octombrie 1811, feld-mareşalul biruitor la Slobozia, Mihail Kutuzov (1745-1813), iniţia cu Poarta, la Giurgiu, cu regret tratativele unei micşorări a marilor pretenţii ţariste, oprindu-se doar la Basarabia. Neşansa şi nefericirea noastră a fost că Pavel Vasilievici Cicacov, amiralul rus, însărcinat de ţar, graţie constrângerilor lui Napoleon, să renunţe la orice pretenţii şi să încheie pacea cu orice preţ, a ajuns prea târziu, abia după negocierea lui Kutuzov. Anglia, care întotdeauna era favorabilă politicii sale, şi-a plasat o flotă în Bosfor, determinând mai devreme deznodământul, silind astfel Poarta să încheie repede înţelegerea cu Petersburgul, prin pacea de la Bucureşti. Momentul este foarte prielnic Rusiei, care îşi dă întreaga silinţă de a corupe diplomaţii aflaţi la negociere: Dimitrie Moruzi, dragomanul şi fratele său Panaiot, proprietarul Hanului celebru, Manuc-bei şi paşa Ramiz Capudan.
Scrisoarea lui Napoleon I, prin care cerea categoric Porţii: să nu facă pace cu nici un preţ (observaţi jocul diplomatic, machiavelic al împăratului, n.a.), era în posesia lui Panaiot Moruzi, care n-a făcut-o cunoscut. (Alexandru Boldur). Între timp, înarmat cu nişte hărţi măsluite, care chipurile ar fi fost trimise de Napoleon I, Kutuzov le-a pus pe masa tratativelor. Mai devreme de negocieri, dragomanul Porţii, Dimitrie Moruzi fusese deja cumpărat de împuterniciţii Petersburgului: făgăduinţa unei mari moşii în Basarabia, evaluată la 100 000 de lei aur, plus un inel de aur încrustat cu briliante, de circa 15 000 de piaştri, neţinându-se astfel cont de rugămintea Sultanului Mahomed II, de-a nu se accepta cedări teritoriale.[6] Tot în slujba ţarului s-a aflat şi Gaspard Louis Andrault, conte de Langeron, care vine cu ideea trăsnită a asimilării celor trei judeţe: Cahul, Bolgrad şi Ismail, ţinuturi, care întregeau jumătatea de est a Moldovei, alături de Basarabia. Minciuna contelui a fost confirmată şi validată, în documente de Dimitrie Moruzi, contra cost evident. Aşadar, Moldova este crunt păgubită, iar Poarta de două ori înşelată.Prin urmare, Basarabia, la 28 Mai 1812, în urma Tratatului de la Bucureşti era cumpărată prin înşelăciune de ruşi, de la un stat străin, care n-a avut-o niciodată în posesie-moştenitoare.
Trădătorii şi ucigaşii Basarabiei, plătesc însă pe rând preţul vânzării: la 26 Octombrie 1812, de ziua sa, este decapitat lângă Şumula, dragomanul Dimitrie Moruzi, urmat la 1 Noiembrie la Istambul de fratele său Panaiot şi un an mai târziu, la Colentina lângă Bucureşti pe 25 Noiembrie 1813, paşa Ramiz Capudan. Manuc-bei fiind cel mai isteţ dintre ei, scapă după câteva refugii în Ardeal, la Viena şi apoi la moşia sa de la Hânceşti. Protestul boierilor moldoveni pe lângă domnul fanariot Callimachi a fost zadarnic. Ruşii şi-au asumat politic Basarabia ca pe propria gubernie, căci spiritual încă din 1808, restauraseră Dioceza de Cetatea Albă, impunând ca întâi stătător pe mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni, şcolit la Kiev, dar originar din Bistriţa Transilvaniei.
Puţine sunt cazurile când delegaţia oficială a unui stat se vinde, se lasă cumpărată de adversari înaintea tratativelor. Succesul diplomaţiei ruse s-a datorat faptului că atât Mustafa IV, cât şi Mahmud/ Mahomed II au avut încredere în capacitatea negociatorilor greci şi armeni. Conducătorul delegaţiei ţariste amiralul Cicagov a confirmat mai târziu secretul vânzării, avându-i ca protagonişti pe dragomanul Dimitrie Moruzi, care a refuzat în favoarea lui Scarlat Callimachi, oferta sultanului de a urca pe tronul Moldovei şi confratele său armean Manuc-bei. Dimitrie Moruzi ca să fie mai sigur de câştig juca la dublu şi simultan: când în favoarea Rusiei, care i-a acordat ordinul „Sfântul Vladimir”, gradul III, în 1810, când în favoarea Porţii otomane. Indiferent de forma de guvernământ, monarhie sau republică, indiferent de statutul religios al Statelor care ne-au invadat, un lucru esenţial se reţine: Principatele Dacoromâne au constituit şi constituie permanent pofta şi râvna de cotropire şi anexare la teritoriile lor. Setea lor era des înăsprită de împotrivirea dorinţei noastre naţionale, de continuitate masianică, de neatârnare şi nesubjugare străină. Este evident faptul că Naţiunea noastră creştin-ortodoxă era un obstacol demn de luat în seamă şi de către protagoniştii revoluţiei bolşevice, mondiale. De acest lucru se temea şi evreul Friedrich Engels pe la anul 1848: „Românii sunt un popor fără istorie… (acest lucru probabil şi-l dorea cu tot dinadinsul, chiar dăcă era conştient că realitatea era alta, n.a.) destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice. […] Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte.”[7]
 
Afirmaţia lui Engels n-a fost nici gratuită şi nici întâmplătoare. Ea a fost premeditată şi lăsată moştenire spre a fi dusă la împlinire de urmaşii săi legatari-testamentari ai comunismului: Lenin, Troţki, Stalin, Brejnev şi ceilalţi mari Kominternişti de dinainte şi după 1989. În decursul istoric martiric-multimilenar s-au aţintit asupra Daciei Mari mai multe uragane politice expansioniste: perşii, romanii, grecii, furtunile-migratoare, apoi, slavii, maghiarii, turcii, tătarii, leşii, fanarioţii, ruşii, habsburgii, catolicii, protestanţii, neoprotestanţii, etc., toate cu tendinţa şi încrâncenarea de a ne distruge identitatea naţională şi pe cea religioasă creştin-ortodoxă-Trupul şi Sufletul sfânt al Naţiunii noastre Dacoromâne. „A patra mare experienţă a înăbuşirii elementului majoritar de către minoritari, ne arată Teodor Codreanu, în spaţiul românesc (după fenomenul sud dunărean, după Transilvania şi după regimul turco-fanariot), se lansează în Basarabia şi în Bucovina de Nord, în Herţa şi în judeţele de pe malul Mării Negre încorporate la Ucraina. Aici, asimilarea şi deznaţionalizarea masivă, de care se temea Blaga şi Eliade, a devenit realitate. Dinspre Rusia planurile sunt vechi, dar începutul concret datează de la 1812. Ţarii n-au adus fireşte, nici colonişti maghiari, nici fanarioţi, ci aveau nevoie de a infiltra printre români alţi alogeni. Au fost preferaţi ruşii, ucrainenii, evreii, găgăuzii şi bulgarii, aduşi şi împropietăriţi în locuri dintre cele mai fertile. Toţi aceştia aveau menirea să schimbe, încetul cu încetul, structura demografică şi în ultimă instanţă, identitatea autohtonilor care trebuia să devină neapărat o seminţie slavă. Domnii Moldovei au « predat » Basarabia la cheie, ţarului Alexandru I, cu o populaţie românească de 95 %. Ţarii, Stalin şi urmaşii săi au redus-o la nici 63 %. Această statistică nu spune mai nimic însă despre catastrofa etnică a românilor basarabeni.”[8]
 
Menirea unui Apologet creştin, a unui Mărturisitor ortodox, a unui Martir, a unor Aleşi-Eroi ai spiritului-naţionalist-hristic se revelează într-o conştiinţă mistică, responsabilă asumării Tradiţiei sfinte străbune, a apărării valorilor ei precreştine şi creştine, permanente, a jertfei şi a biruinţei duhovniceşti. Printr-o astfel de luptă ascetică se ard prejudecăţile, uitările care primenesc comodităţile leneşe, ura, mentalităţile, superstiţiile, calomniile, compromisurile, laşităţile, violenţa, corupţia democrată, demagogiile politicianiste, simtomele nevralgice ale modernismului, exacerbarea ridicolului, manipularea, dezinformarea, sarcasmul maliţios, mustrările imbecile, diletantismul precar, labirintul dilemelor hilare, premeditarea destructurării Tradiţiei creştine, a Neamului, etc. Viziunea profetică a celor Aleşi de Dumnezeu pentru Elita Naţionalist-Creştină a Neamului, asumă chemarea proniatoare în comuniune cu Mântuitorul Iisus Hristos, a Destinului Naţiei Ortodoxe, circumscris ontologiei arheităţii, în care se configurează toate generaţiile ce însumă sensul mesianic al Seminţiei noastre Dacoromâne. Imperativul acestei Chemări şi Alegeri este Naţionalismul Creştin Ortodox cu reverberaţiile sale creative, naţional-universale. Misticismul trăirii noastre lăuntrice îl elaborează doar lupta noastră ascetică, ca chemare a lui Hristos, ca devenire creştină autentică. Prin urmare Ortodoxia noastră, adică Noi, Dumnezeu+Neamul suntem responsabili de destinul nostru şi numai Noi, ni-l asumăm, ni-l definim, ni-l conştientizăm, ni-l trăim, ni-l nădăjduim, ni-l zidim, ni-l jerfim în hotarele veşnicei Iubiri Hristice. Aşadar, menirea noastră este lupta şi biruinţa ortodoxă de a ne defini crezul conştiinţei noastre morale şi religiozitatea spiritului dacoromân, creştin.
Nimeni altcineva, în afară de Dumnezeu şi de Neam, nu ne poate face responsabili în afara menirii noastre binecuvântate de Atotcreatorul, precum şi faptul că tot nimeni în afara lui Dumnezeu şi a Naţiei noastre, a Sfinţilor ei, nu ne poate judeca şi pedepsi, decât în cumpăna Dreptăţii, în lumina Adevărului şi în crezul Iubirii lor. Nu ne interesează, opiniile, părerile, aforismele, ori definiţiile unor oameni, comunităţi, popoare sau dicţionare, fiindcă nu sunt certe, nu sunt corecte, nu sunt morale, nu răspund naturii noastre, ci sunt tendenţioase, profanatoare, fiindcă vin din partea celor care prea des ne poftesc. Deci, sunt irelevante, insignifiante şi ofensatoare. Demnitatea suferinţei noastre naţionale, proniatoare, istorice nu este atât răsplata căderilor dese de la Calea întru Dumnezeu, ci mai ales jertfa dăruirii noastre întru Înălţarea Neamului spre mântuirea sa, precum şi călăuzirea altor seminţii şi popoare spre acelaşi ţel hristic. Revelator în acest sens al maturităţii noastre istorice, al împlinirii teologico-martirice dacoromâne este şi sacrificiul deplin şi divin al Sfinţilor Contemporani din Temniţele atee monarho-comuniste: O, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţe şi prigoane, prin multele voastre pătimiri aţi stăvilit întărâtarea vrăjmaşului cea cu mânie pornită asupra Bisericii lui Hristos; vouă, celor ce aţi suferit foame, ger, scingiuiri, umilinţă şi chinuri de tot felul întru apărarea legii celei strămoşeşti, vă aducem mulţumirile noastre.[11]„Cei din puşcăriile... (totalitare), subliniază filologul-cercetător Mugur Vasiliu, se cunoşteau între ei prin crezul pe care îl împărtăşeau cu toţii…, crez care era expresia dreptei credinţe, trăită şi manifestată în interiorul poporului român; crez în care se pregătiseră pentru examenul pe care mulţi dintre ei şi-l doreau din tot sufletul-cu un fel de avânt şi entuziasm de a-şi dărui tinereţea, cu un fel de nerăbdare de a se jertfi pentru Hristos şi pentru neamul românesc; crez care se întruchipase, prin voia lui Dumnezeu, în acel moment şi în faţa poporului său, în cel care a fost educatorul lor, Corneliu Zelea Codreanu-numit de români, ca şi în alte secole Horea, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Căpitanul.”[12] Spiritul, Harul, Duhul nu biruieşte într-un om, elită sau într-o naţie, care nu se concretizează Suferinţei întru sine, pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Mistica şi asceza ortodoxă pun bazele unei pedagogii naţionalist-hristice a Suferinţei divino-creştine, a meditaţiei, a cunoaşterii, a dăruirii, a jertfei, a dragostei, care este de fapt spiritul religios veşnic al dacoromânului, pe care îl promovăm, pe care îl trăim, pe care îl asumăm de-a pururi, în cadrul Culturii Ortodoxe ori în cea a Filosofiei Duhului, ca valoare sacră naţional-universală. Să nu se creadă că bâlbâim cuvântul acesta-Spirit, spune Mircea Eliade, ca un copil neputincios, pentru că l-am citit în cărţi şi l-am văzut pomenit în polemici apusene. Vom arăta că îl înţelegem şi îl trăim. Şi nu ne intimidează nici sarcasmul suficient al bătrânilor inteligenţi, nici mustrările maturilor, nici glumele imbecililor de ambele sexe, nici nepăsarea celor care se pretind a fi astăzi îndrumătorii noştri spirituali, nici seaca indiferenţă a universitarilor. Vom arăta că ne cunoaştem îndestul forţele ca să nu cutezăm cu frunţile răsturnate, să-i privim în ochi şi să le cumpănim loviturile. Iar cum ştim că vom întâlni împotriviri-nu aşteptăm ci lovim noi întâi. Voim să biruiască valorile ce nu sunt izvorâte nici din economia politică, nici din tehnică, nici din parlamentarism. Valorile pure, spirituale, absurd de spirituale. Valorile creştinismului.[13] Fenomenele naturale psiho-spirituale intern-externe ale omului, comunităţii, Naţiunii, în întreaga lor istorie ţin de resortul interior al manifestărilor vieţii creştine, de întrepătrunderea lor cu trăirea mistică a Aleşilor, de răsfrîngerea prezenţei dumnezeieşti în conştiinţa moral-religioasă a Geniului, a Eroului, a Martirului, a Mărturisitorului, a Sfântului, a omului înduhovnicit în general.
Prezenţa conştiinţei harice a celor Chemaţi şi Aleşi, a Elitei Ortodoxe, naţionalist-creştine, a veşnicilor creatori în universul Fiinţei naţionale este pricinuită permanent de experienţa mistică a Celor eterni, care şi-o asumă în credinţa dreaptă, nădejdea continuă, dăruirea vie, nemărginită, suferinţa tainică, neîncetată, jertfa sfântă, îndumnezeirea hristică, prin călăuzirea destinului moral-religios al Naţiunii noastre creştin-ortodoxe spre mântuirea ei întru Hristos. „Cei mai glorioşi „naţionalişti” nu sunt eroii, nici şefii politici, care nu fac decât să conducă destinele istorice ale Neamului lor. Cei mai glorioşi „Naţionalişti”sunt creatorii care cuceresc de-a dreptul eternitatea. Există o sete de eternitate în fiecare om, sete pentru Neamul şi Ţara lui. Dar există şi o astfel de eternitate: un salt dincolo de istorie, prin care o Ţară şi un Neam intră şi rămân în eternitate.[14] Cei mai glorioşi naţionalişti-creştini ai Neamului nostru am putea spune sunt Eroii, Profeţii, Martirii, Mărturisitorii, Sfinţii, de-a lungul timpului şi până astăzi, care au îmbrăcat Destinul Naţiei lor în Cămaşa lui Hristos: „Sfinţii veacului al XX-lea, martirii mărturisitori în temniţele şi în afara temniţelor româneşti, cunoscuţi sub numele de sfinţii închisorilor, au făcut cu toţii parte din şcoala de educaţie creştină a neamului românesc denumită Mişcarea Legionară. Această şcoală despre care se vorbeşte nu prea mult, fals şi într-un singur ton, plin de ură-de la înfiinţarea ei şi până astăzi-, a fost creată, îndrumată şi condusă de Corneliu Zelea Codreanu. El este cel care a opus politicii interne anticreştine-deci antiromâneşti-şi agresiunii bolşevismului dinspre răsărit, învăţătura iubirii lui Hristos pe care a propăvăduit-o întregului popor, într-o vreme care seamănă foarte mult cu vremea în care trăim noi şi care avea înclinaţii sioniste anticreştine foarte clare şi manifeste.” [15] Un astfel de Erou-Martir, Înaintemergător Sfinţilor Mucenici din temniţele atee, a fost / este şi profetul nostru Mihail Eminescu. El a intuit plenar viitorul şi a înţeles profund ca nimeni altul, gânditor sau istoric dacoromân, ciclul apocaliptic milenar abătut asupra Dacoromâniei, precum şi drama modernă, prin frângerea trupului şi sufletului Basarabiei între anii plini de tragism: 1775; 1812; 1877-1879; 1940; 1944-1945. Eminescu, ca toate valorile spiritual-duhovniceşti ale Neamului dacoromân, este partea din cea mai sublimă sferă şi mai sfântă a destinului nostru naţional. Nu întâmplător Nicolae Iorga îl definea ca fiind expresia integrală a naţiunii române. Cugetând cu smerenie adâncul Neamului, Eminescu ne arată puritatea gingăşiei, veneraţia sa sfântă, descendent al ilustrei ginte primordiale, geto-daco-română. Meditaţia profetică, intuiţia duhovnicească, înţelepciunea inimii lui Eminescu, ne face să înţelegem desluşit legea dumnezeiască din noi, din comunitatea prezentă, din Moşi şi Strămoşi, ca pe o lege scrisă dintru începuturi întru această Naţie preasuferindă, dar binecuvântată.
Cerul Neamului se identifică cu sufletul Luceafărului nostru poetic prin lumina Logosului dumnezeiesc. Jertfa Profetului Mihail Eminescu este un principiu naţional-creştin care se sumete (înalță) cu mii de generaţii, peste adâncul menirii istorice, peste înaltul pisc al devenirii noastre religioase. Eminescu se identifică prin geniul său naţional, prin jertfa sa sfântă, prin chemarea sa creştină, prin curgerea sa universală, prin alegerea şi trăirea sa ortodoxă şi ne identifică totodată pe noi ca mărturisitori întru Hristos, ca lumină a sufletelor ce se cuminecă în Icoana Logosului, ca Aură a transfigurării, a Învierii, a Înălţării, a mântuirii. Desigur că toţi Fiii Mari ai Neamului şi-au iubit Naţiunea cu toate Provinciile ei sfinte dinlăuntru şi din afară: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Cadrilaterul, Basarabia, Herţa, Transnistria, Bucovina, Ardealul, Banatul, Voievodina, ş.a., dar între toate se pare că cea mai adulată rămâne tot Basarabia-martiră.
Mihail Eminescu este Românul care a iubit Basarabia cu tot cugetul, cu tot sufletul, cu toată fiinţa şi cu toată dăruirea sa, la fel ca pe Bucovina-Mumă, la fel ca pe Dacia Mare-Muma noastră a tuturor românilor de pretutindeni. Dumitru Murăraşu mărturisea că „Mihail Eminescu a fost: cel mai îndrăgostit scriitor al nostru de tot ce-i românesc.”[16] Este atâta adevăr, atâta lumină, atâta căldură şi atâta duioşie în cuvintele harice ale cugetului său divin, care lăcrimează pentru Neam: Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi răzbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui neci prin gând nu-i trece, iubesc acest popor care nu serveşte decât de catalici tuturor acelora ce se înalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri. [17] Eminescu, spune Teodor Codreanu, a întrupat arheul românităţii în toată plenitudinea lui, dându-i contur, conceptual ontologic, pornind deopotrivă, din filosofia greacă a lui Platon şi Aristotel (care erau de fapt traco-geto-daci, n.a.), din Johann Baptista van Helmont şi Dimitrie Cantemir, dar şi din imaginarul poporului român aşa cum s-a cristalizat el în cel mai enigmatic basm popular ,, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte,, basm pe care l-a comentat în două articole, conchizând că în protagonistul Făt-Frumos s-a întrupat arheul / memoria românităţii, eroul-arhetip fiind singurul care-şi aminteşte, în ultima sa călătorie spre casă şi părinţi, de tot ce-a fost, timp de secole, pe meleagurile străbătute.[18]
 
Intuiţia ontologică a Eminului nostru drag prefaţa evenimentul, faptul istoric care venea. Personalitatea sa religioasă, vasta sa cultură, filosofia Duhului care-l inspira, i-au conferit geniul şi aura Românului cult, Românului absolut. Nu este de mirare că l-a uimit până şi pe cel care nu se uimea de nimeni altul decât de sine, pe Nicolae Iorga: Eminescu stăpânea cu desăvârşire cunoştinţa trecutului românesc şi era perfect iniţiat în istoria universală; nimeni din generaţia lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înţeles al istoriei, la nimeni el nu s-a prefăcut ca la dânsul într-un element permanent şi determinant al întregii lui judecăţi. E uimit cineva astăzi, după adăugirea unui imens material de informaţie şi atâtor sforţări ale criticii, când constată cât ştia, cât înţelegea acest om, şi gânditorul politic trebuie să admire ce mare era puterea lui de a integra faptele mărunte şi trecătoare ale vieţii publice contemporane în maiestuoasa curgere a dezvoltărilor istorice. Nu e de mirare că un asemenea limbagiu care ar fi onorat orice ţară de veche cultură n-a fost priceput de contemporani cu o pregătire aşa de slabă, a căror minte nu se ridică la recunoaşterea aceloraşi adevăruri eterne.[19] În cadrul Societăţii „Carpaţi” genialul nostru profet, a militat profund pentru înfăptuirea unităţii tuturor românilor întru Marele Regat al Daciei Mari. Fiecare atentat asupra uneia dintre Provinciile Dacoromâne era ca un pumnal înfipt în inima marelui Poet-profet. Pentru Ardeal, va suporta la 28 Iunie 1883, brutala zidire în camisolul de forţă. Pentru Basarabia de care era atât de îndrăgostit, va suferi drama nefastelor negocieri din vara anului 1878, de la Berlin, care au culminat cu răpirea Basarabiei iubite[20]
În această lume, care i-a curmat viaţa la nici jumătatea ei, prin uneltele iudelor şi caiafelor nimicitoare puse în pofta răului, a distrugerii Adevărului şi Iubirii, Eminescu s-a dăruit pătimirii Crucii lui Iisus Hristos, Golgotei Neamului, martiriului mărturisirilor sale. Asemeni tuturor Eroilor-Martiri, a Sfinţilor, a Marilor Mărturisitori, Cuvioşilor, Pedagogilor şi Duhovnicilor, Poetul era conştient că drumul mântuirii personale, împletit cu cel al mântuirii colective a Naţiei, va trece implicit prin Urcuşul martiriului, care se configurează în martiriul conştiinţei sacre şi cel al jertfei sfinte, a sângelui. Suferinţa sfântă, creştin-ortodoxă, cea deopotrivă întru Dumnezeu, întru Neam şi întru sine, are sub învelişul ei permanenţa harului şi a binecuvântării cereşti. Reacţia noastră la suferinţă trebuie să fie demnă şi creatoare, ca o cale care ne rezideşte spiritual. Suferinţa asumată şi trăită cu onoare şi nădejde aduce mult mai mult folos sufletului, fiindcă se concretizează în dăruire, în jertfă, în iubire. Suferinţa creştină este plugul binecuvântat care ară sufletul nostru ortodox, pentru ca Duhul Sfânt să semene harul cel de viaţă dătător. Prin sufletul profetului nostru Mihail Eminescu n-a trecut neliniştea metafizică, ci fiorul adânc al suferinţei sale naţionalist-religioase. Suferinţa creştin-ortodoxă este o harismă dumnezeiască, specială, prin care Mântuitorul Hristos, ne învredniceşte să trăim în preajma biruinţei. Viaţa creştinului-ortodox, mărturisitor este o perpetuă suferinţă fericită. Ea sălăşluieşte doar în sânul marilor trăitori mistici, a marilor temerari naţionalişti. Pătimirile suferinţelor sfinte netezesc calea spre cele două mântuiri: cea a sinelui menit şi cea a Neamului împlinit. Oricare martiriu al cărui sens este numai hristic, întru Hristos şi Naţiune este o coordonată şi o componentă organic-fundamentală a vieţii duhovniceşti, ce urcă tainic spre mântuirea sfântă. Fiecare jertfă întru Dumnezeu, întru Neam şi întru aproapele dreptmăritor este o consimţire şi o cuminecare a martiriului ales. Fiecare Profet al mesianismului hristic este fie purtătorul martiriului conştiinţei, fie mucenicul botezului sângelui. Martiriul este o consecinţă a sacrificiului voit, privind prigoana şi persecuţia creştinului pentru dreapta credinţă şi dragostea sa sfântă după Dumnezeu. Martiriul ne botează fiinţa şi persoana într-o cristelniţă hristică dumnezeiască.
Fiecare Fiu-Ales al Neamului nostru dacoromân şi al Mântuitorului nostru Iisus Hristos este chemat fie spre martiriul conştiinţei, fie spre cel al botezului sângelui. Mihail Eminescu în ipostaza şi personalitatea sa creştin-ortodoxă, a trăit martiriul în menirea sa existenţială ca pe o necesitate ontologică. El a avut sfânta binecuvântare de a trăi şi împlini ambele ipostaze ale martiriului profetic: cea a conştiinţei morale şi cea a muceniciei sfinte.
14 Ianuarie 2014
– Va urma –
Grafica – Ion Măldărescu
———————————————————–
[1] Mugur Vasiliu, Raportul orbului, Editura Scara, Bucureşti, 2013, p. 20.
[2]Ilariu Dobridor, Decăderea Dogmelor. Cum Au Dizolvat Evreii Cultura Europeană. Editura Fronde, Alba-Iulia-Paris, 1999, p. VIII, Studiu introductiv.
[3] Apud G. I. Brătianu, La Bessarabie. Droits nationaux et historiques, Bucarest, institute d’Histoire Universelle „N. Iorga”, 1943, p. 33.
[4]T. Codreanu, Basarabia eminesciană, op. cit. p. 11.
[5] Leon Casso, Rossia na Dunaie i obrazovanie bessarabscoi oblasti, Moscova, 1913.
[6] Alexandru Moraru, Subteranele istoriei, Rolul lui Manuc-bei în vânzarea Basarabiei către Rusia, www.tribuna –Basarabia.ro
[7] Apud. Larry L. Watts, Fereşte-mă, Doamne, de prieteni… Războiul clandestin al blocului sovietic cu România, trad. din engleză de Camelia Diaconescu, Editura Rao, Bucureşti, p.31.
[8] Teodor Codreanu, A Doua Schimbare la Faţă, Scara, Bucureşti, 2013, p. 76)
[11]Fragment din Acatistul Sfinţilor Români din Închisori. Editura Areopag, Bucureşti, 201.
Mugur Vasiliu, Raportul orbului, Editura Scara, Bucureşti-2013, p. 208.
[13] Mircea Eliade, Profetismul Românesc 1. Itinerariu spiritual. Scrisori către un provincial. Destinul culturii româneşti. Ed. „Roza Vânturilor”, Bucureşti, 1990, p. 22.
[14] Mircea Eliade, România în eternitate, „Vremea”, 13 Octombrie- 1935.
[15] Mugur Vasiliu, op. cit. p. 210
[16] D. Murăraşu, Naţionalismul lui Eminescu, ediţie realizată de Stancu Ilin, Editura Atos, Bucureşti, 1999, p. 169.
[17] mss. 2257, fila 65r.
[18] Teodor Codreanu, Basarabia eminesciană. Editura Junimea-Iaşi, 2013, p. 8.
[19] T. Codreanu, Basarabia eminesciană, op. cit. p. 9.
[20] mss. 2264, p. 282r.

 

Loading Facebook Comments ...

16 Comments

Add a Comment
  1. =Blocul Unionist=Sfatul Re-Unirii Ţării=

    „Re-Unirea”. Altă soluţie nu există.
    ————————————————–
    Medicii şi psihologii cunosc anumite cazuri când oameni schilodiţi se plâng,
    după mulţi ani, că-i doare cumplit mâna sau piciorul amputat.
    Psihoterapia decurge anevoios şi suferinţa nu se mai termină.
    Exact aşa se va întâmpla şi cu naţiunea română dacă va abandona idealul Unirii.
    „Sindromul amputării” nu va dispărea niciodată.

    http://ziar.jurnal.md/2011/11/29/%E2%80%9Evrem-reintregirea-patriei%E2%80%9D/comment-page-1/#comment-18224
    Mircea Druc:
    „Vrem Re-Intregirea Patriei!”
    Bucureşti, noiembrie 1991

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

  2. =Blocul Unionist=Sfatul Re-Unirii Ţării=

    Discutii la bucatarie despre Re-Unirea noastra cu România:
    ———————————————————————-
    14 ianuarie 2014
    moderator Onu Brega
    la CurajTV
    http://curaj.tv/reportaj/social/discutii-la-bucatarie-despre-unire/comment-page-1/#comment-222118

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ==============================================

  3. eminescu pe dracu, tu esti agenta lui mark tkaciuk, si al moscovei. Stie toata romania nu te mai da mare

  4. Pt ion

    Ce sa iti spun – imi vine sa rid de ce spui, dar rid si de cei din Romania care – daca e adevarat – cred asa. sa fiti toti sanatosi.

  5. =Blocul Unionist=Sfatul Re-Unirii Ţării=

    (O ANALIZĂ)
    „Ce-ar însemna RE-UNIREA
    din perspectiva AGRICULTURII”
    de Vlad Macovei, 1 decembrie 2013

    http://agrointel.ro/15985/o-miza-demna-de-ziua-nationala-putem-depasi-polonia-si-germania-la-agricultura-ne-putem-apropia-de-germania/

    Dacă România s-ar RE-UNI
    (adică s-ar integra economic, s-ar coordona politic
    și s-ar nivela social) cu Republica Moldova
    am depăși Polonia și Marea Britanie
    la capitolul suprafață agricolă
    și ne-am apropia foarte mult de Germania.

    În acest moment clasamentul european arată astfel:
    1.Franța – 27 milioane hectare,
    2.Spania – 24,9 milioane hectare,
    3.Germania – 16,9 milioane hectare,
    4.Marea Britanie – 16,1 milioane hectare,
    5.Polonia – 15,4 milioane hectare,
    6.România – 13,7 milioane hectare.

    Suprafața agricolă a Republicii Moldova este de 2,5 milioane de hectare (atenție, vorbim de suprafețe destinate tuturor activităților agricole, nu doar de teren arabil), ceea ce înseamnă ca însumarea celor două cifre ne-ar urca pe locul al patrulea în topul menționat,
    cu 16,2 milioane hectare. De asemenea, producțiile cumulate de vin ale României și Republicii Moldova ne-ar aduce în Top 10 producători mondiali,
    indiferent de fluctuații.

    Toate aceste însumări strict aritmetice nu au nicio relevanță dacă nu există un plan, pînă în 2020 să zicem – cînd se va încheia următorul exercițiu bugetar european, momentul cel mai apropiat
    în care Chișinăul ar putea intra în UE.

    Din punct de vedere agricol există o regiune
    care ar însemna practic integrarea economică a celor două state românești: Lunca Prutului.
    Aproape toată industria fostei RSS Moldovenești se află în Transnistria, regiune care foarte probabil va fi folosită ca monedă de schimb pentru ca Federația Rusă să accepte parcursul european la stînga Prutului.
    Așadar, integrarea economică înseamnă integrarea agricolă, punct.

    Lunca Prutului are terenuri bune pentru agricultură
    și la stînga și la dreapta, o dezvoltare cît de cît unitară, cu o tehnologie și o mecanizare cît mai apropiate
    ar transforma aceste regiuni sărace într-o poveste de succes la nivel european. Se pot cultiva atît cereale,
    cît și plante tehnice, oleaginoase, furajere, legume, fructre, viță de vie, tot ce vrei. Prutul este aproape, irigațiile nu ar fi o problemă.

    Dacă s-ar relua navigația pe Prut
    (cum era în perioada interbelică),
    micile barje cu fundul plat ar putea transporta eficient
    și profitabil recoltele spre Galați și Brăila, și de aici spre Constanța sau spre București. Aducerea unei minime prosperități într-o zonă care a fost subdezvoltată în mod susținut ar însemna mai bine pentru toți.

    Bugetul de stat ar fi mai puțin solicitat pentru a contracara efectele sărăciei în această zonă, investițiile ar însemna locuri de muncă, adică salarii iar taxele locale mari pentru primării ar putea garanta mai multe credite și fonduri europene.

    Prețurile pentru alimente
    ar fi în scădere sau măcar nu vor mai crește.
    Pentru a ajunge la aceste rezultate
    este nevoie de acțiune acum!
    Politicienii din România trebuie să îi convingă
    pe politicienii basarabeni să dea drumul la investițiile străine în agricultură pentru a permite firmelor noastre să cumpere teren în Republica Moldova.

    Dacă noi ne liberalizăm piața, de ce nu am face lobby să înceapă și la stînga Prutului? După care, pragmatic, ar trebui să susținem ca Guvernul de la Chișinău să acorde facilități exstinse pentru agricultură. Nefiind încă în UE o pot face liniștiți în anii viitori. Această strategie a început să fie aplicată deja prin reducerea TVA-ului pentru unele zone legate de agricultură.

    Gaz și susținere europeană contra impozit zero pe salarii, TVA zero, impozit pe profit zero pentru activitățile agricole. Și pentru industria alimentară, de doar cîteva procente. Și atunci investițiile românești, adică și din Arad și din Călărași, în Republica Moldova vor fi numeroase, eficiente și profitabile. Iar răsturnarea de clasament pe care v-am prezentat-o la început ar avea o noimă.

    Mesajul către politicieni al celor care le pasă de agricultura românească cu ocazia Zilei Naționale ar trebui să fie:
    Politicieni, sprijiniți Lunca Prutului!

    Sprijiniți vinuri românești, inclusiv pe cele din Basarbia, nu vă limitați doar la a le bea! Faceți politici care să asigure întîi satisfacerea pieței interne cu alimente sănătoase, gustoase și ieftine,
    și de abia după aceea să ne gîndim la export!

    Dacă v-a plăcut ideea premierului chinez
    cu Tigrul Europei, să știți că fermierii
    o pot pune în practică!
    Vă reamintesc că este vorba de un plan concert,
    cu o durată de șase ani.
    La mulți ani!

    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
    ————— ♥ BASAⱤABIA E ⱤOMÂNIA ♥ —————
    —————♥—♥—♥— RE-U N I R E ! —♥—♥—♥———
    ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬ஜ۩ஜ▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE ÎN VECHILE HOTARE
    DIN ANUL 1918 DINTRE NISTRU SI TISA !
    ==============================================

  6. MARELUI POET

    Poete, ai duso greu în viaţă
    Mai că n-ai murit de foame…
    Acuma opera-ţi măreaţă
    Hrăneşte bine atâţea…”fameni”.

  7. Legat de analiza cu agricultura – foarte importanta si buna analiza.

  8. am vorbit serios pavicenco

    nimeni nu te ia in serios,degeaba o faci pe desteapta si razi sa te amuzi.

    nu ai nici o sansa in politica.Unionista pe dracu. tu esti cu dughin KGB cu ser GAY dorenko,lavrov,cu KGB-ul din Chisinau,cu voronin si SIS MIS KISS pasat!

  9. =Blocul Unionist=Sfatul Re-Unirii Ţării=

    Maria Buruiană,
    susţinătoare activă a “Armatei Negre”:

    Un astfel de caz este acela al Mariei Buruiană din satul Condrăteşti, fostul (la sfârşitul anilor 40 şi începutul anilor 50) raion Corneşti, o ţărancă implicată în activitatea cunoscutei organizaţii antisovietice Armata Neagră. Fenomenul interesează în mod special nu numai pentru că este proba cât se poate de elocventă a atitudinii omului de condiţie modestă de la ţară, deci a masei ţărănimii basarabene, faţă de regimul sovietic de ocupaţie, dar şi prin anumite calităţi personale pe care eroina noastră le-a dat la iveală în confruntarea ei cu acel regim. De altfel, nu în ultimul rând, subiectul este revelator şi pentru suferinţele pe care omul simplu, în special ţăranul din Basarabia, le-a avut de îndurat de la autorităţile sovietice.

    Născută în anul 1910 în familia ţăranului Gheorghe Coşcodan din Condrăteşti, Maria se căsătoreşte pe la începutul anilor 30 cu consăteanul ei Pavel Buruiană. Îndată după război, soţul ei moare de foame şi ea rămâne, în plină foamete, cu şase copii, dintre care au supravieţuit acelui groaznic flagel doar trei, cel mai mare având 12 ani, iar cel mai mic 3. “După moartea soţului, îşi va aminti ea mai târziu, am trăit foarte greu, pentru că, prin condiţia mea socială, eram ţărancă foarte săracă.” Această situaţie o va face ca în anul 1947 să-şi vândă casa pentru 10 kg de porumb, desigur spre a-şi salva cumva copiii de la moarte. E adevărat că cel care i-a cumpărat casa i-a mai dat şi un bordei dărăpănat în care femeia s-a aciuit cu copiii pentru o perioadă de doi ani.
    În 1949, trecu cu traiul în satul învecinat Flămânzeni, măritându-se cu Grigore Herţa, care trăia acolo. Maria era o femeie muncitoare şi pricepută la diferite treburi necesare unei gospodării ţărăneşti. Cel mai mult se îndeletnicea cu croitoria. Cosea pentru ţăranii din sat şi din vecinătate lucruri simple şi foarte ieftine.
    Cam pe vremea când se mută la Flămânzeni, se organizase şi formaţiunea de luptă împotriva Sovietelor, cu numele Armata Neagră. Nu se ştie cu siguranţă de ce se numea aşa. Primul organizator şi conducător al acesteia a fost Gavril Andronovici, unul dintre cei mai buni gospodari din Condrăteşti, localitate care, cu anii, coborâse tot mai jos către valea Culei. După ce, într-o încăierare sângeroasă care a avut loc chiar în mijlocul acelui sat cu o unitate din trupele de represalii ale KGB-ului, acesta fusese împuşcat, locul său l-a luat Ion Borş, care a condus formaţiunea de luptă până la arestarea sa, în vara anului 1950. La acţiunile organizaţiei au participat activ vreo 50 de luptători, care, cu toată asprimea excesivă a regimului stalinist de ocupaţie, au avut în permanenţă susţinerea unei populaţii numeroase. Printre cei mai activi luptători au fost Teodor Coşcodan, Ion Ganea, Vasile Plaşca, Simion Alexa, Gavril Bodiu, Gheorghe Bogatu, Ion Coşcodan, Hariton Ciolpan, Pavel Caţer, Mihail Jardan, Grigore Iovu.
    Primul dintre aceştia era fratele Mariei Buruiană. La scurt timp după înfiriparea organizaţiei, din ea vor mai face parte şi fiul ei mai mare, Gheorghe, care era pe atunci un adolescent, şi cel de al doilea soţ, Grigore Herţa. Dar ea a devenit strâns legată de organizaţie nu în mod incidental, doar ca urmare a faptului că membrii acesteia erau dintre oamenii cei mai apropiaţi, ci mai ales pentru că ea însăşi s-a implicat în activitate, desigur, fără să pretindă vreun rol deosebit, asumându-şi doar nişte acţiuni de ajutorare şi susţinere a combatanţilor. De aceea era şi firesc ca, atunci când trupele de represalii ale KGB-ului au trecut la arestarea laolaltă a membrilor şi susţinătorilor Armatei Negre, să fie căutată şi arestată şi Maria Buruiană.
    Caracterul ei dârz şi ireconciliant în impactul cu organele de represiune a imprimat o notă spectaculoasă acelei relaţii, ceea ce a făcut să avem mult mai multă informaţie şi detalii mai interesante despre implicarea acestei femei simple în lupta antisovietică a organizaţiei pe care a susţinut-o, decât despre activitatea conducătorilor formaţiunii.

    http://romanism.ro/maria-buruiana-o-femeie-luptatoare-din-rezistenta-antisovietica-a-basarabenilor.html#more-5643

  10. Pt Ion

    Vorbeste, vorbeste, in curind ai sa te opresti. Ai rabdare pina saptamina viitoare. Si nu uita sa mai vii pe blogul meu.

  11. UNIRE NATIUNE ROMANA, ION SI DOINA ALDEA TEODOROVICI ROMANI IN VESNICIE PRIN CINTECELE SALE TREZESC IN UN VULCAN DE LAVA CARE SFISIE MOSCALUL VENITIC CARE TRAIESC PE PAMINTUL ROMINILOR, IN DEOSEBI CINTECUL SUVERANITATE CARE TREBUIE SA FIE IMNUL ROMANIEI MARI

  12. numai un singur slogan trebuie TRIMBITAT,STRIGAT SI CINTAT: UNIREEEEE,UNIREEEEE,UNIREEE CU PATRIA MAMA ROMANIA,
    ca sa scapam de slugile kremlinului din parlament filea,plaha,drandon-h@ndon,usatii,garbuz,ghimpler si mai ales toata bisericile care slujesc rusiei mirsave trebuie inchise,toate televiziunile pro-ruse inchise

  13. goguzia trebuie desfiintata, transnistria blocata economic

  14. D. Pavlicenco puteti sa imi spuneti cum se numeste aceasta poezie care se incepe de la inceputul cintecului pe fondal recitat inainte de a cinta Ion si Doina Aldea Teodorovici:” https://www.youtube.com/watch?v=0v_N4RvkJLY” o sa va fiu recunoscator nu le pot gasi, FOARTE MULT IMI PLAC VERSURILE

  15. pe 13 mai 2015 in PMAN trebuie trimbitat numai UNIREEEEE,UNIREEEEE,UNIREEE CU PATRIA MAMA ROMANIA

  16. UNICA sansa de a scapa de toate pacate RM este REUNIFICAREA ROMANIEI MARI care sint scrise in poeziile lui Eminescu,Paunecscu,Vieru,Matcovschi s.a, cintate de Teodorovici,Hrusca,Azur s.a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *