PE MINE NU MA MIRA NIMIC. NU FAC NICIUN COMENTARIU, DOAR REPRODUC. ASTA PENTRU CA, DACA TE BAGI IN TARITE, TE MANINCA … VP
ZIARUL IMPACT: „PREŞEDINTELE COMUNITĂŢII MOLDOVENILOR DIN QUEBEC, ALA MÎNDÎCANU, CAUTĂ MOTIVE PENTRU A ORGANIZA EVENIMENTE LA PRIMĂRIA DIN MONTREAL ÎN NUMELE COMUNITĂŢII ROMÂNE”
În data de 23 octombrie 2012, la redacţia noastră a ajuns o invitaţie oficială din partea primăriei din Montreal, în care domnul primar Gérald Tremblay ne invita la celebrarea a 30 de ani de la înfiinţarea Centrului Cultural Român din Montreal (CCR).
Ştiind că această asociaţie si-a încheiat activitatea în anul 2004, am contactat primăria Montrealului, neînţelegând de ce s-ar acorda o importanţă atât de mare unei asociaţii care nu mai există de opt ani şi care oricum, nu ar fi împlinit 30 de ani, ci 33, ţinând cont de data legală a înfiinţării.
Mare ne-a fost mirarea să aflăm că invitaţia primarului la evenimentul cu pricina a fost făcută la iniţiativa doamnei Ala Mîndîcanu, preşedintele Comunităţii Moldovenilor din Quebec (CMQ). Totodată, dar nesurprinşi, am aflat că primăria nu era la curent de inexistenţa acestei asociaţii, CCR.
Pe lângă faptul că publicaţia Impact nu ar fi trimis niciun reprezentant la un eveniment organizat în cinstea a ceva ce nu există, ne-am gândit că un jubileu de acest gen, bazat pe informaţii trunchiate, nu ar arăta adevărata valoare a comunităţii române. Aşadar, am contactat trei persoane, în măsură credem noi, să vorbească despre acest subiect, pentru a lămuri lucrurile: pe doamna Ala Mîndîcanu – preşedinte CMQ, pe domnul Alexandru Popescu – vicepreşedinte al consiliului parohial de la Biserica Buna Vestire din Montreal şi pe domnul Spiridon Paligora – preşedinte al acestui consiliu.
Ceea ce doamna Mîndîcanu a încercat să ne transmită prin discursul domniei sale, greu de descifrat dar nu de înţeles, a fost că totul este în regulă, că toţi participanţii sunt informaţi şi că noi, cei de la Ziarul Impact, nu trebuie să despicăm firul în patru. Ceea ce am înţeles de fapt de la domnia sa, este că nu deţine nicio informaţie corectă despre acest centru cultural pe care vroia să îl celebreze, fapt pentru care adesea se contrazicea în discuţia noastră.
Pe această cale, dorim să vă informăm pe scurt, şi pe dumneavoastră, cititorii, de câteva date despre Centrul Cultural Român. Totodată credem că o asociaţie inexistentă, oricare ar fi ea, nu poate reprezenta comunitatea română din Montreal, pentru că noi nu suntem fantome. Noi respectăm şi credem în această comunitate română, veche de zeci de ani pe aceste meleaguri, credem cu adevărat în valorile ei şi le recunoaştem atunci când este cazul – şi nu prin evenimente inventate.
Această asociaţie, deşi organiza diverse activităţi încă din anul 1978, a fost înfiinţată legal, conform “Registraire des Entreprises”, la data de 25 mai 1979 şi şi-a încheiat activitatea la data de 7 mai 2004. În martie 1981, la iniţiativa domnului Jean Ţăranu, s-a înaintat o scrisoare primului ministru al Quebecului, la acea dată, René Lévesque, prin care se dorea sprijinul autorităţilor quebecoase în vederea construcţiei clădirii în care avea să funcţioneze acest centru cultural, CCR. Scrisoarea a fost înaintată primului ministru, din partea Federaţiilor Asociaţiilor Române din Canada (FAR).
Menţionăm următoarele aspecte:
– că în fiecare dintre cele trei conversaţii am respectat regula deontologică jurnalistică de a informa interlocutorul că întrebările adresate vor fi folosite în vederea unui posibil material;
– că nu avem nimic personal cu comunitatea moldovenească, comunitate căreia îi acordăm acelaşi respect ca şi comunităţii române, comunitate căreia îi acordăm o pagină de informaţie în fiecare ediţie a publicaţiei noastre, încă de la prima apariţie şi nici cu preşedintele CMQ;
– că nu avem nimic personal cu Centrul Cultural Român, cu activitatea care s-a desfăşurat în cadrul asociaţiei, cu membrii acesteia şi nici cu persoanele care urmau să fie onorate de primărie în cadrul evenimentului de pe 6 noiembrie;
– că primăria oraşului Montreal a anulat evenimentul, pe data de 30 octombrie 2012.
Vă invităm în rândurile ce urmează, la discuţia avută între Ziarul Impact din Montreal şi persoanele menţionate mai sus.
Iată ce ne-a declarat Ala Mîndîcanu:
Bună ziua dna. Mîndîcanu, am primit din partea primăriei din Montreal o invitaţie oficială în care domnul primar, Gérald Tremblay, ne invită la aniversarea a 30 de ani de la înfiinţarea Centrului Cultural Român din Montreal (CCR).
Ala Mîndîcanu: Da, de la înfiinţarea Centrului Cultural Român, chiar dacă nu mai există, dar memoria rămâne şi aniversarea poate fi făcută, pentru că procesul cultural continuă.
Păi tocmai aici e problema, că CCR a fost înfiinţat în anul 1979 şi a fost închis în anul 2004. Şi oricum de aici rezultă că ar împlini 33 de ani, nu 30.
A.M.: Nu, pur şi simplu, în 1982 a fost proiectul acesta cu Ministerul Imigrării şi ne legăm şi noi de evenimentele din Quebec. Tu ai vazut broşura noastră?
Da, am văzut-o.
A.M.: Da, pentru că în 1982, când s-a înfiinţat CCR, ministrul Gérald Godin, uite că apare şi aici în broşura noastră, a făcut un proiect pe care l-a câştigat în 1982 şi astfel avem şi noi un motiv de sărbătorire. Chestia asta e făcută nu atât cât să ne legăm de centru, ci cât să vrem să scoatem în evidenţă comunitatea română. Vrem să îi chemăm aici pe participanţii la procesul cultural din comunitatea română, să îl onorăm pe domnul Paul Dăncescu – preşedintele Asociaţiei Culturale Române (ACR), iar chestia cu CCR este pur şi simplu pentru că se potriveşte cu 2012 şi avem o aniversare cât de cât. Acesta nu este motivul esenţial şi discursul principal nu se va lega de centru. Amintim centrul, chiar dacă nu mai există, dar procesul cultural român continuă sub alte forme. Este ACR, sunt ziarele, sunt bisericile, este Asociaţia Română din Canada (ARC), celelalte organizaţii, iar acestea toate, realizează procesul cultural român, deci ideea de unitate. Plus că eu vreau cumva, pe basarabenii mei, să-i adun, să-i aduc aici, pentru că jumătate din persoanele care o să fie acolo, o să fie basarabeni.
Eu puteam să organizez o seară moldovenească, dar nu pot să fac acest lucru, pentru că suntem români. Sarcina mea este să promovez procesul cultural şi spiritual românesc aici. Şi asta fac.
Ok, dar nu prea se poate celebra o asociaţie închisă, adică ceva ce nu mai există.
A.M.: Care asociaţie e închisă?
Centrul Cultural Român.
A.M.: CCR a fost un proiect iniţiat de ARC prin domnul Jean Ţăranu, iar această asociaţie există bine mersi, chiar dacă centrul acela (CCR nr.) a fost închis. Noi vom spune, că a fost deschis în 1982.
Nu a fost deschis în 1982, ci în 1979, iar în 2004 a fost radiat.
A.M.: Eu v-am spus, în 1982 a fost câştigat proiectul. Este un proiect care în 1982 a intrat în vizorul autorităţilor canadiene.
Încerc să vă înţeleg, dar dacă verificaţi în “Registraire des Entreprises”, veţi vedea că realitatea este cu totul alta, CCR a fost înfiinţat în 1979 şi a fost radiat în anul 2004, adică acum opt ani.
A.M.: Bine, a fost închis în 2004 dar există sub alte forme, există ACR, există alte organizaţii, nu asta este important, că nu despre asta se va vorbi. Acesta este numai un motiv pe care eu l-am găsit, ca la acest eveniment noi să putem scoate în evidenţă comunitatea românească. Şi ar trebui în astfel de cazuri să nu despicăm firul în patru, ci să ne unim în jurul unei zile frumoase.
Cine mai este implicat în acest proiect şi mă refer şi la persoane fizice şi/sau la organizaţii?
A.M.: Păi în acest proiect o să fie invitaţi reprezentanţi ai mai multor asociaţii româneşti.
Întrebarea era cine mai este implicat în organizare, nu cine este invitat.
A.M.: Dar ce organizare, că primarul organizează.
Păi primarul de unde ştia toate lucrurile astea, nu de la dumneavoastră?
A.M.: Păi eu i-am spus primarului despre acest eveniment şi am stabilit împreună, dar mai departe, e implicarea lui, eu doar voi prezenta anumiţi oameni şi organizaţii pe care le ştiu.
Deci vreţi să îmi spuneţi că de fapt acest eveniment este organizat la iniţiativa primarului?
A.M.: Da, este… Nu este la iniţiativa primarului, este la iniţiativa primăriei. O colaborare cu o organizaţie (Comunitatea Moldovenilor din Quebec, nr.) şi cu Asociaţia Culturală Română.
Dar ştiţi că CCR a aparţinut bisericii Buna Vestire din Montreal? Ştiu membrii consiliului despre eveniment? Este cineva de acolo implicat şi dacă da, cine?
A.M.: Da, o să fie invitaţi şi de la biserică, am vorbit cu consiliul parohial, ei vor stabili cine vine de la ei. Probleme acolo nu o să fie, totul e ok. Nici cu ARC nu vor fi probleme. Acesta este numai un motiv, că va fi ca un jubileu, înţelegi? Nu am avut altă dată (alt prilej/motiv, nr.), ca să arăt cât e de veche (comunitatea română, nr.).
Îmi cer scuze că vă întrerup, dar vă contraziceţi. În invitaţie scrie ceva, iar dumneavoastră îmi spuneţi cu totul altceva, ba că vă folosiţi de un motiv, ba că primăria organizează. Ori celebraţi asociaţia, ori căutaţi motive să faceţi o reuniune la primarie, în numele comunităţii române.
A.M.: Nu asociaţia o celebrăm, ci deshiderea centrului de atunci care a însemnat un început de colaborare dintre guvernul din Quebec, Ministerul Emigrarii care a oferit sprijin financiar şi cel din România.
Dar eu totuşi nu înţeleg. O asociaţie închisă, un motiv…
A.M.: Nu este o asociaţie închisă, proiectul a fost închis şi este proiectul ARC, iar ARC nu este închis. Şi dacă CCR a existat un timp şi a fost închis, procesul cultural român merge în continuare.
Păi dacă dumneavoastră spuneţi că CCR este proiectul ARC, nu era mai corect să faceţi un eveniment prin Asociaţia Română din Canada?
AM: Dar ARC vine. Eu am vorbit cu domnul Petru Cotnăreanu, preşedintele asociaţiei, am trimis invitaţie oficială, consiliul va decide pe cine trimite, iar acestea sunt subiecte care se rezolvă.
Iată declaraţia vicepreşedintelui Consiliului Parohial al bisericii Buna Vestire din Montreal:
Sandu Popescu: Eu nu am auzit de aşa ceva. Habar nu am. E o nebunie curată. Cel mai bine vorbiţi cu preşedintele consiliului parohial. Chiar ieri seară noi am avut o şedinţă normală a comitetului, iar dacă ar fi fost ceva, cred că cel puţin s-ar fi anunţat la şedinţă. Dar nici nu s-a pomenit de aşa ceva. Eu nu am auzit nimic până acum. Oricum centrul nu mai există.
Iată declaraţia preşedintelui Consiliului Parohial al bisericii Buna Vestire din Montreal:
Spiridon Paligora: Acum o jumătate de oră, m-a sunat doamna Mîndîcanu şi cu această ocazie mi-a adus la cunoştinţă de acest eveniment. Din spunsele dânsei, am aflat despre ce este vorba… Că pe vremuri a existat un centru cultural român care a fost înfiinţat acum 30 de ani şi a funcţionat un anumit timp, după care, din diverse motive, a dispărut.
Din ce îmi spune dânsa, vrea să aniverseze înfiinţarea sau existenţa acestui centru cultural, care repet, nu mai există şi de el să lege o activitate pe care o organizează pe 6 noiembrie şi în care să arate că în cadrul comunităţii există o activitate culturală susţinută pe fondul unităţii acestei comunităţi române. Cam asta e ideea dânsei.
Cu ocazia asta a lansat chemări şi invitaţii la diverse biserici, asociaţii, etc, iar eu i-am spus că nu pot să decid singur şi să trimită invitaţia, iar apoi o să o trecem în consiliul parohial şi vom decide. Dar mi-am exprimat părerea că dânsa, puţin, a pus carul înaintea boilor, în sensul că dacă ar fi vrut să facă aşa ceva, ceea ce ar putea să fie laudabil ca idee, ar fi trebuit să discute cu cei implicaţi, sau cu invitaţii, în prealabil, după care să pornească. Ori dânsa a pornit, primaria organizează, s-au şi lansat invitaţiile, iar asta înseamna oarecum, “vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă”.
Noi am contactat-o pe doamna Mîndîcanu cu ceva timp (zeci de minute) în urmă, şi dânsa ne-a spus că membrii consiliului bisericii Buna Vestire sunt informaţi despre aceste lucruri.
S.P.: Afirmaţiile doamnei Mîndîcanu nu corespund realităţii, pentru că, domnul Roşca (fostul preşedinte al consiliului parohial Buna Vestire, actualmente epitrop, nr.) aflase acum câteva zile prin intermediul domnului Marc Marinescu, dar nici domnul Marinescu nu ştia despre ce este vorba exact. La ora la care doamna Ala Mîndîcanu v-a spus că suntem informaţi, nu aveam nicio informaţie. Eu acum 10 minute am închis telefonul, după o convorbire de o jumătate de oră cu dânsa şi de-abia acum m-a informat despre ce este vorba.
Dânsa mi-a mai spus că ar dori cu această ocazie, pe lângă unitatea românilor şi expunerea activităţii culturale pe care o au românii, să integreze, să arate comunităţii româno-basarabene, ce au făcut până în prezent românii şi în felul acesta să îi integreze şi mai mult pe românii basarabeni în comunitatea română, să-i ţină oarecum departe pe românii basarabeni de o nouă biserică care s-a înfiinţat acum, unde slujitor este un nou preot care a venit din Basarabia şi care îi trage mai mult către ruşi.
Îmi cer scuze ca vă întrerup, dar din informaţiile pe care noi le deţinem, jurnalistul nostru din Republica Moldova, Lilia Strâmbanu, care a fost prezentă la conferinţa de presă din Basarabia, a preotului Alexei Mironaş, slujitor actualmente la biserica moldovenească nou înfiinţată în Montreal, ne-a transmis înregistrarea audio de la conferinţă, unde preotul menţionat a declarat că vine în Canada la invitaţia doamnei Ala Mîndîcanu.
S.P.: […surâsuri] …Este foarte posibil. Oricum, asta este tot ce ştiu.
Dar dumneavoastră vi se pare normală celebrarea unei asociaţii închise acum opt ani?
S.P.: Nu mi se pare deloc normal, pentru că însăşi ideea de a sărbătorii ceva care nu mai există… A dacă ar fi găsit o altă temă pentru această întrunire şi cu această ocazie ar fi spus două cuvinte cum că e o continuare la ce a fost, ar mai fi mers, dar parcă toate acestea sunt cam ca nuca-n perete.
Eu totuşi cred că poate cineva are vreun interes să reînvie această problemă a CCR şi în acelaşi timp să lege tot felul de activităţi, şi chiar interese personale cu acest eveniment.
Mi-a spus (Ala Mîndîcanu, nr.) că trebuie să uităm disensiunile, luptele care au fost, că nu se va pomeni nimic, că vor fi două trei cuvinte despre acest CCR, iar în rest se va vorbi despre ce este acum. Eu i-am spus că dacă pomenim numai două – trei cuvinte despre o persoană moartă, nu mai are rost să mai discutăm, dar dânsa avea o placă bine stabilită şi, o repeta.
În concluzie, dumneavoastră veţi trimite un reprezentant al bisericii?
S.P.: Nu, deocamdată trebuie să primim invitaţia, eu nu pot să decid singur, pentru că trebuie trecută prin consiliul parohial. Vom analiza şi chiar vom strânge mai multe amănunte. Plus că această participare sau neparticipare, poate să fie plină de sensuri.
Un material realizat de
Eduard IANCU şi Cristian BUCUR
ATENTIE MARE:
––––––––––-
Acesta bagareata si parvenita de Alina Mândâcanu
/ cu nume rusesc de Ala / este sotia jurnalistului Emil Mândâcanu
si fiul vestitului patriot moldovean de la Chisinau,
lingvistul Valentin Mândâcanu,
care s-a stins recent acum in Octombrie la vârsta de 82 de ani.
Rusofila Alocika Mindicanu, fosta Deputata in Parlamentul de la Chisinau ets o mare amica cu anti-unionistul prim-ministrul Vlad Filat si cu comunistul terorist Voronin si tot ea incearca sa-si bage agentii subversivi rusofili in comunitatea româneasca la Montreal si doreste sa se catare ea pe Vârfurile Puterii.
Asta ii este dorinta, hatârul si Ambitia nemarginita.
Sigur ca este si contra Re-Unirii noastre cu România !
Alocika e o rusine pentru distinsa familie de intelectuali adevarati Mândâcanu ! O Mare Rusine !
––––––––––––––
IN MEMORIAM:
http://politik.md/?view=articlefull&viewarticle=13971
Traducătorul, lingvistul, scriitorul și publicistul Valentin Mîndîcanu
s-a stins din viață în dimineața acestei zile,
anunță Politik.md cu referire la postul EuroTV.
Omul de cultură Valentin Mîndîcanu avea vîrsta de 82 de ani și a decedat în urma unei boli grave. Publicistul este autorul eseului „Veşmântul fiinţei noastre”, publicat în aprilie 1988 în revista „Nistru”, care a declanșat Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia.
Tot el este și autorul volumului „Cuvântul potrivit la locul potrivit”, „Între acasă şi acasă”, precum şi „Spărturi în gheaţa tăcerii”.
În calitatea sa de deputat în primul Parlament al Republicii Moldova,
a votat Declarația de Independenţă a acestei ţări.
A debutat editorial cu volumul „Exprimarea corectă” (1967).
Mai târziu a activat în calitate de traducător la Agenţia Telegrafică
a Moldovei (ATEM), apoi, în cea de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească” (1979), de unde a fost concediat, fiind învinuit de „românizarea” limbii.
Valentin Mândâcanu s-a născut pe 27 iulie 1930,
în comuna Mihăileni, judeţul Bălţi.
Sursa: Politik.
Ala-Mandakala strikes again !
În Montreal a separat „moldoveni” de români. Pe valul acestui „grup etnic moldovenesc” şi-a făcut „job” la municipiu. Apropo, infectat de corupţie. Primarul recent şi-a dat demisia.
Până la paraşutarea parvenitei, basrabenii făceau parte integrală a comunităţii româneşti, una din cele mai vechi din America de Nord.
Azi moldovenii in frunte cu ala-mandakala se adună prin parcuri la şaşlâci cu vodcă şî radio-şanson.
Ultimele alegeri parlamentare 2010 au fost fraudate de ea si ocoliţii ei stucaci ghebişti în folosul PLDM.
A fost paraşutat un „popă moldovan”
Se vede că moldovenii s-au alcoolizat de atâta vodcă şi s-au intoxicat de şaşlâci cu sosul „şanson”. Nu faci treabă cu aceşti specimeni. A hotărât să se „specializeze pe români”.
Doar o minte perversă şi diabolică poate s-o facă.
A luat-o razna femeia.
Daaa, neplacut
Asta inseamna sa cauti potcoave de cai morti.
Drept i s-a spus ca PUNE BOII INAINTEA CARULUI.
Apropo, cand vorbim de moldoveni intelegem romani din Moldova care e in Romania. Daca ne referim la R. Moldova atunci trebuie sa vorbimde est-moldoveni sau moldoveni rasariteni.
Eroare: PUNE CARUL INAINTEA BOILOR
Laudabila intentia Alei M. de a-i integra pe basarabenii canadieni in circuitul cultural romanesc de acolo.
Mai putin insa pot fi acceptate metodele pe care le aplica ea.
Referitor la preotul Mironas, care a afirmat chipurile ca pleaca in Canada la invitatia Alei Mandacanu,
imi pare Asociatia Alei Mandacanu a facut o declaratie difuzata in presa ca nu are nimic comun cu aceasta „invitatie”.
Plec de la premiza bunelor intentii ale acestei initiative.
Oriunde in lume, actiuni de coagulare a comunitatilor romanesti sunt bine-venite. Mai ales ca sunt multe aspecte cu care ne putem mandri.
In cazul prezentat mai sus, totul putea fi in regula printr-o mai buna comunicare intre cei posibil implicati si o mai atenta formulare a denumirii actiunii.
De fapt acesta e stilul Alei Mîndîcanu. Cînd era aici deputat tot cu intrigi se ocupa. Nu ştiu, poate avea din aceasta foloase…
Atentie Mare la provocatori:
–––––––––––––
Provocatorul Vasile Roibu – alias – ion – nika – ina, etc, Russki Ivan,
de pe voxpublika md
este jurnalistul comunist din s. Suruceni, sluga lui Voronin,
Valeriu Renita, statalistul rusofil okupant si anti-unionistul !
N.B.
Toate mesajele mele de pe
voxpublika md sunt blocate.
SIS-temul este mereu in Actiune !
Distinsa Vitalia PAVLICENCO,
Azi 12.11.2012 am publicat in Ziarul/Radio online: http://www.radiometafora.ro
Te rog sa-l vezi publicat si sa-l comunici si celor interesati sa-l vada.
Cu respect
Octavian PAUN din Seattle,WA,U.S.A
Fiti tari!Fiti uniti cu toti,ca numai asa rezistati vicistitudinilor rusilor care incearca peste tot sa nu se realizeze unirea celor doua state romanesti.
Unirea face puterea!
Cu respect
Octavian PAUN
Dar preotul Mironas se apuca el sa inventeze ca vine in Canada la chemarea alei mindicalu?
De unde i-a venit ideea asta nastrusnica sa o mentioneze pe presedinta comunitatii moldovenilor?
ia uite ce am gasit:
http://www.impactonline.biz/index.php?option=com_content&view=article&id=1924:primul-preot-moldovean-in-canada&catid=54:quebec&Itemid=531