Scriam intr-o postare anterioara despre faptul ca nu am inteles un articol scris de Constantin Tanase împotriva propunerilor Consiliului Unirii privind comemorarea celor 200 de ani de la dezmembrarea Ţării Moldovei. Am mai scris ca nu gaseam un articol scris de Tanase anterior, foarte bun, legat de 1812 si de 2012, dar l-a gasit, din fericire, colegul nostru Anatolie Revenco si il repostez. Nu mai vreau sa scriu si despre „povestile” lui Chirtoaca aici , care se trezeste a fi extrem de unionist in spatiu inchis, la o reuniune a victimelor evenimentelor de la 7 aprilie, dupa care declara azi ca integrarea europeana este ce este, iar declaratii unioniste serioase la noi lipsesc. Adica, vor fi „serioase”, cind le va face mosu’. Bine, asteptati, stimati colegi, dar sa nu patiti ca si cu Mircea Snegur, care, se pare, a uitat sa ne spuna „cind se va coace marul Unirii”… Nu mai comentez nimic, cel putin azi si miine. Poimiine si raspoimiine mai vedem, ca plecam la Bucuresti, la Hanul Manuc. Totusi, recititi articolele mai veche si mai prospecioare ale lui Tanase si ajutati-ma sa inteleg ceea ce capul meu nu poate sa inteleaga – ce vrea sa ne spuna Tanase prin articolele sale de vineri si de luni din „Timpul”? Ta-a-a-a-re multe am sa le spun trepadusilor santajabili – vorbesc de guvernanti! – dar mai tac…
http://www.1812.md/constantin-tanase-basarabia-1812-r-moldova-2012/
Constantin Tănase: Basarabia 1812 – R. Moldova 2012
Îmi povestea cineva că la ultimul concert al lui Fuego la Chişinău, la Palatul Naţional, după ce acesta a cântat „Ridică-ţi fruntea, Basarabie!”, sala s-a sculat în picioare şi l-a aplaudat. Un singur om nu s-a ridicat, ci s-a băgat în scaun, să nu-l vadă lumea. Numele acestui om e Petru Lucinschi, cel de-al doilea preşedinte al R. Moldova.Sâmbătă, 27 martie, Basarabia românească a marcat 92 de ani de la Unirea acestui ţinut cu Ţara, iar cea rusească a organizat cel de-al cincilea congres al comsomolului leninist sovietic. După opt ani de teroare ideologică comunistă, sâmbătă, la Chişinău s-a respirat liber, poliţia nu i-a izbit în dube pe cei care mergeau pe stradă cu tricolorul românesc. Ca şi în ceilalţi ani, sărbătoarea nu a fost marcată „la nivel oficial”, ci doar la cel al societăţii civile. Participarea preşedintelui parlamentului (concomitent şef interimar al statului) şi a viceprim-ministrului Ion Negrei la masa rotundă organizată la Uniunea Scriitorilor nu i-a conferit, totuşi, sărbătoririi un caracter oficial, ci… „semioficial”. Nu au făcut declaraţii vizavi de această sărbătoare nici liderii partidelor politice din Alianţa de guvernământ. Se pare că la momentul actual în R. Moldova între partidele de la guvernare s-a instalat un ciudat consens tacit, un fel de „complot al tăcerii”, care poate fi explicat nu doar prin raţiuni de natură electorală, ci şi prin lipsa unei viziuni unice asupra viitorului mai îndepărtat al R. Moldova, a unui proiect politic pentru ţara pe care o conduc. Eu am mai scris despre acest lucru.
Nu trebuie să fii oracol ca să vezi că un program politic de viitor pentru R. Moldova nu poate exista, dacă din „ecuaţie” este scoasă România. Experienţa de opt ani a comuniştilor e relevantă – politica lor de integrare europeană, ocolind România, a suferit un eşec total. Bineînţeles, realităţile noastre sunt complicate. Dincolo de factorii geopolitici, de „jocul marilor puteri”, care se evocă atunci când e vorba de Unirea cu România, există, fireşte, şi factorul intern. R. Moldova este un stat care suferă de „tulburări de identitate”, din care cauză vizavi de unirea ei cu România există două extreme – una reprezentată de Ilie Bratu („Unirea aici şi acum!”) şi alta – de coloana a cincea a Moscovei, reprezentată de comuniştii lui Voronin („Unirea niciodată!”). Între aceste două extreme se zbate o Moldovă patriarhală, nostalgică după fostul imperiu, bulversată şi pestriţă politic. Anume de votul acestei Moldove depinde încă culoarea politică a guvernărilor de la Chişinău. Toate bătăliile electorale se dau în fond pentru această Moldovă. Pentru această Moldovă se va da şi bătălia în viitoarele alegeri anticipate. Putem deci să înţelegem de ce şi anul acesta Sărbătoarea Unirii a fost marcată doar la nivel… „semioficial” (în persoana reprezentanţilor Partidului Liberal, condus de Mihai Ghimpu). Este evident că participarea lui M. Ghimpu la manifestările de sâmbătă a avut şi o anumită motivaţie electorală, la fel cum tot o motivaţie electorală a avut şi neparticiparea la manifestări a celorlalţi lideri ai Alianţei.
Să revenim în acest context la cazul lui Lucinschi, descris în motto. Recent, în cadrul ceremoniilor legate de marcarea a 90 de ani de la înfiinţarea Agenţiei de ştiri din Azerbaidjan, şeful Agenţiei de ştiri din Turcia l-a citat pe fostul preşedinte al Azerbaidjanului, Gheidar Aliev, care a spus despre Turcia şi Azerbaidjan: „Suntem două state, dar o singură naţiune!”. Exact acelaşi lucru, referitor la R. Moldova şi România, l-a declarat în faţa lui Voronin preşedintele României, Traian Băsescu: „Suntem două ţări, dar un singur popor”. De ce un Aliev, liderul naţional al Azerbaidjanului, fost „pilon” al KGB-ului din timpul lui Brejnev, a avut curajul şi înţelepciunea să recunoască un adevăr, iar „liderii noştri naţionali” mereu s-au bâlbâit în problema identităţii noastre etnice – fie că au spălat-o în două ape, fie au negat-o, fie s-au băgat sub scaune, să nu-i vadă lumea. Ce să mai cerem de la turmă, dacă păstorii sunt aşa cum sunt?
Acum, să explic de ce am intitulat acest articol „Basarabia 1812 – R. Moldova 2012”. Vorbeam mai sus despre lipsa unui proiect politic de viitor pentru R. Moldova. (Integrarea europeană este, deocamdată, o lozincă şi poate rămâne încă mult timp o lozincă.) În mai 2012, se vor împlini 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul rus. Comuniştii, ca să marcheze un fals istoric – „650 de ani de statalitate moldovenească neîntreruptă” – s-au pregătit de acest „eveniment” cu tobe şi surle cu mult timp înainte, punând în mişcare toată maşinăria statului. Până în mai 2012 au mai rămas doar doi ani. Cum se va… „sărbători” la Chişinău această neagră aniversare? Dar la Bucureşti? Dar la Iaşi? Cu capul în nisip, ca struţul? Ne vom scula în picioare sau ne vom băga în scaune, ca Lucinschi, ca să nu ne vadă (sau să nu se supere) Europa?
De la aceste întrebări am pornit când am afirmat că R. Moldova nu are un program politic de viitor. Şi nu unul oricare, ci unul românesc, în profund consens cu spiritul Declaraţiei de Independenţă a R. Moldova. Actuala guvernare (să sperăm că va rămâne aceeaşi şi după anticipate), inclusiv Academia noastră naţională, trebuie să se gândească de pe acum la un program de acţiuni prilejuit de împlinirea a 200 de ani de la ruperea de către Imperiul rus a Moldovei din stânga Prutului din trupul Ţării Moldovei. Academia, elitele politice şi culturale trebuie să demonstreze că românismul R. Moldova nu e un moft extremist, ci o realitate şi o condiţie a existenţei acestui stat. Ştim, când e vorba de lansarea unui mesaj românesc, politicienii noştri au pregătit un argument „salvator”, care, în realitate, e o expresie a oportunismului şi laşităţii politice: chipurile, nu mergem în alegeri cu mesaje româneşti fiindcă electoratul nu-i pregătit şi vom pierde voturi… Păi cum să fie pregătit, dacă, atunci când conducătorii noştri trebuie să facă dovada demnităţii naţionale şi a curajului politic, ei se bagă în scaun, să nu-i vadă… electoratul? Misiunea unui adevărat lider politic nu e să se dea după păr, ci să meargă şi în răspăr atunci când e cazul, să educe naţiunea. Dacă nu o educă ei, o „educă” alţii. Cum s-a întâmplat până acum, din păcate.
29 martie 2010
Constantin Tănase: „O provocare în legătură cu 16 mai 2012: guvernul Filat nu va coborî drapelele în bernă”
Despre nevoia de a marca în mod adecvat 200 de ani de la anexarea de către ruşi a ceea ce noi tradiţional numim Basarabia am scris încă în 2008, apoi în 2009, 2010…
Deoarece şi eu fac parte din acest consiliu, mă văd obligat să mă desolidarizez de autorii demersului şi să declar cu toată fermitatea că respectivul demers este o acţiune contraproductivă şi periculoasă. Este clar din start că guvernul Filat nu va coborî drapelele în bernă pe 16 mai a.c., ceea ce înseamnă că respectiva iniţiativă nu va face decât să plaseze această dată istorică în zona marginală. Să ne amintim cum a fost blocată de către guvernarea AIE-1 iniţiativa lui M. Ghimpu vizavi de 28 iunie 1940. Cine are interes ca şi această dată tragică din istoria noastră să fie compromisă, ca şi ideea Unirii, fiind percepută ca o acţiune a marginalilor şi extremiştilor politici? Consider că iniţiativa Consiliului Unirii înseamnă, de fapt, enclavizarea evenimentului de la 16 mai 2012, compromiterea lui şi toarnă apă la moara celor care şi astăzi consideră jaful teritorial din 1812 o acţiune de binefacere a Rusiei ţariste faţă de moldoveni. Să fim inteligenţi, să nu le mai facem un cadou duşmanilor noştri istorici.
Constantin Tănase: „Ce-i va şopti Neguţă la ureche lui Filat înainte de 16 mai 2012”
…vă amintiţi câtă zarvă au făcut Filat şi presa lui (liberă şi independentă) în legătură cu o declaraţie nevinovată a ambasadorului R. Moldova în SUA, I. Munteanu?
22 decembrie 2011, ora: 13:59;↑ +1 (1) răspunde
Cartajina Tanase …
…Lunea- terorist
Martea -kagebist
Miercurea ce vine
Coada intre vine
Joi-unionist
Vineri -ceseist
Sambata lui Sasha
Mai spalam camasa
In sfirsit duminica odihnim un pic
Caci oricum n-ai dao , sunt demult bunic…
PS…Toata saptamina
Rupem Cartajina…
PPS …Cartagina Tanase calare pe obsesii
E acelasi urs la circ , mergand pe bicicleta
… Ca rau l-au mai atins argatii lui Filat
De astazi ii numeste doar scribi si nu argati…
plecaciuni, dna Pavlicenco. Citisem respectivele articole la vremea lor, acum nu le-am mai recitit integral, de aceea era bine daca specificati ce anume „nu se leaga”. maestrul tanase a scris corectdespre subiectele durute (multe) si subscriu si eu sub faptul ca atunci cind vine vorba de o durere a neamului e trebuie comemorata si inoculata, aceasta durere, sub pielea tinerilor ca sa simta maxim posibil prin ce au trecut bunicii lor. daca „nu se leaga” faptul ca maestrul nu merge mai departe si nu cheama la unire, e lucru explicabil. unirea administrativa nu va avea loc niciodata, din pacate. evenimentele de astazi, cu posibilitatile si oportunitatile ce ne stau la dispozitie (mai bine zis absenta lor) ne plaseaza in cadrul istoriei contemporane, nu a celei medievale. faptul ca frate-meu are familie, il iubesc si iubesc copiii lui nu inseamna ca trebuie sa traim chiar neaparat in acelasi apartament. deci, eu imi „administrez” familia mea, el pe-a lui. nicidecum nu spun ca nu m-asi uni chiar miine cu Romania, doar ca nu e posibil si atit ca Porcia s-ar uita chioris (iar transnistria ca si cum ai dat-o cu acte cu tot, ca ma uit ca recent Ucraina semneaza tratate de asociere la UE si poate n-am pierdut transnistria), ci si UE, care nu arfi argumentele actuale, nu ar accepta refacerea hartilor europene (ca acussi incep bascii, sau irlandezii de nord, sau olandezii belgieni, etc…). asta e, pot fi frate cu fratele chiar daca el trieste in alta casa, doar ca asi vrea sa traim in aceiasi localitate (UE). iata de ce, ideea unirii cu Romania este una ruginita. da ruptura teritoriala porcii au facut-o, dar spirituala – n-au putut.
Chiar mi-au plăcut articolele lui Tănase, în special primul… Aşa că, d-na Pavlicenco – luaţi exemplu !!!
…ILIAN…FRATE !!!… NU ESTE VORBA DE ACELASI APARTAMENT…CI DE ACEEIASI…MOSIE…TRECUTA DIN GENERATIE IN GENERATIE…UN LEGAMINT AL SIGELUI RISIPIT PE ACEST PETEC DE …PAMINT…LASAT DE …DUMNEZEU UNUI…NEAM…
Cât plăteşte Pasat pentru elogiul adus de ziarul Timpul cărţuliei sale?
Ruleta ruseasca:
———————-
Pentru noul Presedinte Nicolae Timofti,
pro-europeanul si unionistul din inima,
nu este indicat sa mearga la Moscova
la adunarea CSI din 15 mai 2012,
caci exista pericolul de a fi iradiat, otravit
sau sa i se insceneze vreun “accident” “intâmplator”.
Rusii sunt mari specialisti la asa ceva !
———————————————————
1.
Liderul comunist român Gheorghe Gheorghiu-Dej
a murit în 1965 de cancer la ficat.
Au existat numeroase zvonuri cu privire la o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite la Moscova, ca urmare a politicii sale tot mai independente.
Triplul spion Ion Mihai Pacepa aducea un argument în favoarea teoriei iradierii lui Dej,
reproducând afirmatiile lui Nicolae Ceaușescu,
care îl informase despre cei “zece lideri internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă”. Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.
2.
Nu uitati si de doborârea avionului polonez in aprilie 2010 la Smolensk de catre rusi, ca rasplata pentru solidaritatea presedintelui polonez Lech Kaczynski cu popurul Gruziei contra invaziei rusesti din August 2008.
Atunci 96 de persoane si-au pierdut viata, toata elita Poloniei.
pentru Salvamar
da bre se vede ca esti zombat bine, numai ai uitat sa adaugi aici toate calamitatile naturale care sau intimplat pina acuma, si revoltele din orientul mijlociu, se vede ca bine lucreaza cu voi deadea sam, iti dau un sfat daca nu ai dovezi si visezi rau la noapte atunci nu ai de ce sa-ti deschizi pliscul, ca te faci de ris, am si eu multe presupuneri dar din momentul in care nu am fapte concrete care demonstreaza acest lucru nu-mi permit sa vorbesc, dar voi fatarnicilor tot ii lingeti pe la fund pe rusi da de aici folositi odnoklasniki,mail.ru etc,priviti si ascultati filme si muzica ruseasca ,folositi cuvinte rusesti si produse alimentare made in Russia,unii din voi mai au si businesuri si conlucreaza cu rusii sau cei vorbitori de limba rusa , de ce oare?