COMUNICAT DE PRESĂ
În aceste zile, Tineretul Naţional Liberal din România îşi îndreaptă gândurile către tinerii din Republica Moldova, care nu au renunţat niciun moment la lupta lor pentru democraţie, indiferent de sacrificiile pe care au trebuit să le facă. În urmă cu 3 ani, pe 7 aprilie 2009, începea la Chişinău revolta anticomunistă, reprimată brutal de forţele de ordine dirijate de Vladimir Voronin.
Tineretul Naţional Liberal consideră că fiecare generaţie trebuie să aibă modul său de a lupta pentru democraţie. Însă această generaţie a tinerilor din Republica Moldova a plătit mult prea scump alegerea făcută. Zeci de tineri au fost răniţi grav în înfruntările stradale şi în închisorile de drept comun, iar trei dintre ei au murit.
Devotamentul lor pentru valorile democratice nu a fost zadarnic. În urma manifestaţiilor din 2009, alegerile au fost reluate. La fiecare scrutin din şirul lung care a urmat, partidele democratice au devenit din ce în ce mai puternice şi au câştigat o cotă din ce în ce mai mare de încredere din partea electoratului.
Tineretul Naţional Liberal apreciază optiunea strategică pro-occidentală a Republicii Moldova, prin alegerea judecătorului neafiliat politic, Nicolae Timofti, în funcţia de Preşedinte al ţării. Considerăm că aceasta este singura alegere politică în baza căreia statul românesc de la răsărit de Prut poate să aspire la un viitor sigur şi stabil în această regiune şi în Europa.
Astfel, Biroul Permanent al Tineretul Naţional Liberal, reunit astăzi în şedintă, îi adresează noului Preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, invitaţia de a se întâlni cu tinerii liberali din România în semn de recunoaştere a sacrificiului colegilor noştri de peste Prut. În acest sens, TNL va transmite Preşedintelui Republicii Moldova o invitaţie oficială de a vizita Bucureştiul.
În urma alegerilor din 5 aprilie 2009, fraudate în mod grosolan de către Partidul comunist, prin celebrul procedeu al ”sufletelor moarte” – decedaţi trecuţi pe listele electorale – intimidarea reprezentanţilor partidelor democratice în secţiile electorale, şantaje şi presiuni politice, populaţia a ieşit în stradă pentru a protesta. Autorităţile au încercat să decredibilizeze manifestaţiile paşnice, astfel că, pe 7 aprilie, forţele de ordine s-au retras şi au lăsat drum liber agitatorilor infiltraţi între protestatari – mulţi dinte ei aduşi din puşcării şi case de corecţie – să devasteze clădirea Parlamentului şi alte instituţii publice.
Departamentul de comunicare al TNL
Bucureşti, 7 aprilie 2012
Tineretul national-liberal din Republica Moldova se alatura acestei pozitii.
Ceva mai devreme, TNL a solicitat organziatiei de tineret a PNL sugestii pentru politici ale TNL din Romania pentru tinerii din Republica Moldova.
Iata sugestiile TNL din Republica Moldova.
Propunerile TNL din Republica Moldova pentru TNL din Romania privind politicile pentru românii din stînga Prutului și din stînga Nistrului
Pornind de la Mesajul de sprijin din partea presedintelui Partidului Național Liberal din România, dl Crin Antonescu, adresat delegaților Congresului al III-lea al PNL, din Republica Moldova, în care se menționează ”speranţa idealului istoric al românilor de pe ambele maluri ale Prutului”, Tineretul Național Liberal din Republica Moldova înaintează următorul cadru și următorul set de propuneri pentru cooperarea dintre tinerii naționali-liberali din cele două state românești.
Relaţiile dintre TNL (România) şi TNL (Republica Moldova) sunt prioritare şi speciale.
Se vor desemna responsabilii de relaţiile reciproce dintre cele două partide.
Se va stabili un sistem de informare reciprocă în probleme majore, de interes comun.
Se asigură un permanent schimb de informaţii între cele două organizații de tineret privind problemele doctrinare, politice şi programatice.
TNL din Romania si TNL din Republica Moldova vor identifica reciproc iniţiativele legislative pe care le vor înainta parlamentarilor sau le vor face publice ca sugestii pentru guvernanți, menite sa amelioreze cadrul de cooperare dintre cele doua state românești.
Organizațiile de tineret vor elabora un sistem de cooperare la nivelul organizaţiilor teritoriale ale TNL.
TNL.ro şi TNL.md vor concepe şi realiza un sistem de efectuare a schimbului de experienţă în problemele construcţiei organizației de tineret a partidului şi în realizarea principiului oportunităţilor egale pentru tineri în promovarea valorilor umane în structurile parlamentare, executive, ale administraţiei publice centrale şi locale.
TNL din cele două state românești vor invita reciproc experţi şi observatori la alegerile de toate nivelurile şi la manifestări importante la nivel naţional.
TNL.ro va acorda sprijin TNL.md în stabilirea relaţiilor cu partidele liberale din Europa şi din lume şi în procesul de aderare la Internaţionala Liberală, la Partidul Liberal European.
Tinerii național-liberali vor încadra tineri din ambele state în organizațiile de partid ale TNL din Republica Moldova și TNL din România, recunoscînd dreptul fiecărui român, oriunde ar locui, la calitatea de membru al PNL din România. Dat fiind că PNL din Republica Moldova a adoptat obiectivul programatic de reintregire a neamului romanesc, adica Unirea Republicii Moldova cu România, marea majoritate a membrilor TNL cu dublă cetățenie sau în curs de redobândire a acesteia, pot deveni membri ai ambelor partide național-liberale și, deci ai organizațiilor de tineri național-liberali din România. Mai exact – membrii PNL din Republica Moldova pot deveni membri ai unor organizații județene sau extrateritoriale ale PNL din România, pentru că au dreptul de vot și pot fi mobilizați în acest scop. Pentru TNL din Republica Moldova e un avantaj să le propună tinerilor membri ai PNL sau pe cale de a deveni membri ai PNL să devină și membri ai PNL din România, avînd, ambele partide, aceeasi doctrină, logou, denumire și propunîndu-și restabilirea dreptății istorice, pentru care național-liberalii români au luptat și pe care au realizat-o de-a lungul istoriei.
Crearea,,Academiei Liberale,, și cu participarea național-liberalilor, pentru promovrea valorilor liberale și democratice.
Derularea unor programe de instruire avind drept obiectiv pregătirea pentru alegerile parlamentare din România și alegerile parlamentare anticipate posibile din Republica Moldova.
Participarea reprezentanţilor TNL la seminare bilaterale sau internaţionale, organizate în scopul pregătirii pentru alegeri.
Favorizarea participării tinerilor, in campaniile electorale, la activitatea staff-urilor partidelor.
Stabilirea unor modalităţi de cooperare între organizaţii non-guvernamentale din cele două state românești, apropiate TNL, care promovează valorile democratice si reformatoare, precum şi politicile europene.
Stabilirea unor programe de vizite de informare şi pregătire in statele cu democraţii avansate pentru tineri reprezentanţi ai diferitelor categorii profesionale – profesori, medici, oameni de ştiinţă, agenţi economici, fermieri.
Participarea tinerilor politicieni la tabere de vară din România pentru tineret, axate pe teme politice sau vizind rolul societăţii civile in democratizare.
Acordarea de asistenţă în vederea dezvoltării presei independente în R.Moldova, la care să aibă acces şi TNL din Republica Moldova.
Promovarea unor proiecte investiţionale ale tinerilor oameni de afaceri din România în vederea sprijinirii primarilor aleşi pe listele PNL din Republica Moldova, în care actuala Putere nu acordă nici un sprijin.
Formarea unui sistem de efectuare a unor sondaje sociologice pentru identificarea opţiunilor populaţiei şi ajustarea politicilor național-liberale la aşteptările votanţilor.
Oferirea de expertiză în probleme de identitate naţională şi relaţii interetnice, în baza experienţelor şi a practicilor europene, pe exemplu românesc.
Promovarea unor proiecte în vederea îmbunătăţirii relaţiilor dintre cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului.
Prezentarea unor propuneri de către TNL pe care europarlamentarii național-liberali să le promovarea în Parlamentul european, în vederea sensibilizării comunităţii europene în legătură cu problemele dificile ale Republicii Moldova – obţinerea retragerii prezenţei militare ruseşti, lichidarea fenomenului separatismului din zona de est a R.Moldova, sporirea investiţiilor străine în economia Republicii Moldova, armonizarea legislaţiei R.Moldova cu legislaţia comunitară europeană, în scopul pregătirii eficiente a statului moldovenesc pentru aderare la UE, accesul tinerilor din Republica Moldova la fonduri și proiecte europene.
Facilitarea unor contacte cu reprezentanţi ai fundaţiilor europene social-liberale, în vederea derulării unor programe de instruire pentru încadrarea tinerilor în politică.
Participarea tinerelor active din TNL la foruri din ambele state şi instituirea unui mecanism de consultări între organizaţiile de femei tinere.
Elaborarea unui plan concret cu responsabilităţi pentru anul 2012 între PNL (România) şi PNL (R.Moldova).
Activităţi comune ale TNL (ro si md) în rîndurile tineretului din R.Moldova, aflat la studii în România, şi din România, aflat la studii în RMoldova.
Inventarierea segmentelor societăţii civile în care sunt antrenaţi, prin proiecte, național-liberalii în România şi lansarea unui schimb de experienţă în vederea instruirii național-liberalilor din R.Moldova pentru includerea în proiecte similare.
Organizarea unor întîlniri între tineri-oameni de afaceri național-liberali din judeţele României şi tineri-oameni de afaceri liberali din RMoldova, în vederea stabilirii unor relaţii de cooperare.
Lansarea unui Program de colectare de cărţi, manuale, hărţi pentru şcolile din R.Moldova.
Identificarea unor organizaţii nonguvernamentale şi a unor posibilităţi editoriale pentru imprimarea materialelor necesare TNL.
Obţinerea unor locuri de odihnă în perioada de vară pentru tineri profesorii național-liberali şi pentru copiii activiştilor structurilor PNL, în special din teritoriu, prin programele de stat sau prin asistenţa reprezentanţilor structurilor teritoriale ale PNL, în special pentru copiii din Transnistria.
Organizarea, în R.Moldova, a unor vizite de documentare, inclusiv asupra obiectivelor de interes cultural, istoric şi turistic, pentru grupuri de reprezentanţi ai TNL din România.
Identificarea unor fundaţii avînd capacitatea de a sponsoriza procurarea şi transmiterea presei româneşti în R.MoIdova, în vederea menţinerii conexiunii structurilor TNL la evenimentele din România.
Avînd în vedere specificul şi particularităţile zonei transnistrene, a întreprinde acţiuni pentru obţinerea asistenţei părţii române în următoarele:
a acorda absolvenţilor şcolilor româneşti din Transnistria cîte 50 de burse pentru studii universitare (an pregătitor) şi preuniversitare în România, inclusiv pentru absolvenţii şcolilor din localităţile Cocieri, Malovata, Coşniţa, Doroţcaia, Pîrîta, Corjova şi Pohrebea, subordonate Chişinăului, dar care activează în aceeaşi zonă;
a acorda absolvenţilor claselor liceale din Transnistria 15-20 burse pentru studii universitare;
a oferi 10-15 burse pentru studii universitare (an pregătitor) copiilor din şcolile cu predare în grafia rusă, în primul rînd pentru copiii participanţilor şi invalizilor din războiul pentru apărarea integrităţii teritoriale din R.Moldova, din 1992, şi ai celor decedaţi.
TNL din Republica Moldova
PCRM va avea cel putin 10 ani intre 35 si 45% din votanti. Este suficient ca 60-80% dintre minoritarii si 25-35% dintre moldoveni/romani sa-i voteze.
Asa ca nu trebuie sa ne facem iluzii ca Rusia ne lasa in pace… aceasta tara are multi oamenii aici prin care sa blocheze drumul spre democratie si libertate si apropiere – integrare catre Europa/Romania.
Dati tineriilor intre 16 si 18 ani sansa sa voteze + celor din afara si PCRM va ramane in opozitie mereu.
dati-ne noua romaniilor din Romania cetateania moldoveneasca si PCRM va ajunge la 1 la suta in alegeri.
PUSCASU VLAD IRIMIE spune:
8 aprilie 2012, la 15:03
Avem o multime de fete si baieti casatoriti, creind perechea lor de pe ambele maluri ale prutului. Cu siguranta, cetatenii RM, toti ca unul solicita cetatenia romana/europeana/. Mai putin se intimpla invers…..
Ar fi o mare sustinere pentru noi.
Iata un lucru care a facut sa reuseasca DESCHIDEREA OCHIILOR CATRE LOCUITORII DIN R. MOLDOVA si in ultimii anii. Internetul si televiziunile de limba romana, engleza si putin limba rusa au participat indirect la posibilitate de aflare ale unor adevaruri de catre moldoveni – pe care acum 3-5 ani in urma erau greu de aflat de catre oamenii din tara.
Creşterea numărului de abonaţi la serviciile TV multicanal a fost determinată de sporirea bazei de abonaţi la serviciile oferite prin tehnologia IPTV (+51,84%) şi prin reţele de cablu (+7,26 %). Conform situaţiei din 31.12.2011, 210,5 mii (82,41%) de abonaţi erau conectaţi la serviciile TV multicanal prin reţele de cablu, 35,1 mii (13,75%) – prin tehnologia IPTV, 6,2 mii (2,46%) – prin reţele satelit (DTH) şi 3,5 mii (1,39%) – prin reţele MMDS.
Cea mai dinamică creştere pe piaţa serviciilor TV multicanal a fost înregistrată de abonaţii la serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale în format digital. Timp de un an numărul acestor abonaţi a crescut de mai bine de două ori – de la 35,7 mii, în 2010, la 80,2 mii, în 2011. Cota abonaţilor care beneficiază de servicii în format digital s-a ridicat la 27,9%, iar a celor care recepţionează semnalul TV în format analog a alcătuit 72,1%.
În 2011, pe piaţa serviciilor TV multicanal au activat 118 furnizori. Cele mai importante cote pe piaţa serviciilor prin reţele de cablu au fost deţinute, în funcţie de cifra de afaceri, de SRL „Sun Communications” – 49,04%, SA „Moldtelecom” – 22,49%, SRL „AMT” – 4,7%, CTC Alfa – 2,55%. Ceilalţi furnizori au împărţit împreună o cotă de piaţă de 21,22%.
Nu este corect să faceţi legătură între PCRM şi Rusia. Cît va fi sărăcie în Moldova, – atîta timp va exista PRCM. Iată legătura directă.