Astazi am ridicat o Decizie a Ministrului Justitiei si o scrisoare adresata presedintelui PNL, dupa examinarea dosarului
dosarului cu deciziile Congresului al III-lea, a noii Redactii a Statutului si a Programului formatiunii. Ministerul Justitiei va sesiza Curtea Constitutionala privind interpretarea – in contextul obiectivului Unirii cu Romania, fixat in Noua Redactie a Statutului si in noua Redactie a Programului – a articolului 41 (4) din Constitutia R.Moldova, care spune „41 (4) Partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sînt neconstituţionale.”
Asteptam de la Ministerul Justitiei sa isi respecte angajamentul si sa sesizeze Curtea Constitutionala cit mai repede. Atitudinea PNL va fi expusa in conferinta de presa de joi, 19 ianuarie 2012, ora 10.00, la Agentia Info-prim Neo, Casa prese, etaj 4.
In continuare, varianta trecuta prin Fine Reader a raspunsului Ministerului Justitiei.
Doamnei Vitalia PAVLICENCO,
Preşedinte al Partidului Naţional Liberal
La data de 14 decembrie 2011 în adresa Ministerului Justiţiei a fost depusă cererea cu privire la înregistrarea statutului în redaţie noua al Partidului Naţional Liberal.
Examinînd, în temeiul articolului 10 din Legea nr. 294 – XVI din 21 decembrie 2007 privind partidele politice şi articolului 41 din Constituţia Republicii Moldova, Ministerul Justiţiei Vă comunică următoarele.
In conformitate cu articolul 41 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova, partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sînt neconstituţionale. Contrar normei constituţionale citate supra, statutul în redacţie nouă al Partidului Liberal Naţional, aprobat de Congresul al III – lea din 3 decembrie 2011, în Capitolul II „Obiectivele partidului” prevede norme cu privire la faptul că „Partidul promovează imperativul reîntregirii neamului românesc, prin lichidarea consecinţelor juridice ale Pactului criminal Molotov — Ribbentrop, ca să se resatabilească adevărul istoric pentru partea poporului român ce locuieşte în frontierele legale ale Republicii Moldova, recunoscute de ONU, după proclamarea Independenţei faţă de URSS. PNL pledează pentru unificarea – pe cale paşnică, democratică – a celor două state româneşti, adică pentru Unirea Republicii Moldova cu România, drept cea mai scurtă cale de desprindere de sfera de influenţă rusească şi de accedere rapidă în NATO şi UE. Partidul militează pentnru acest obiectiv prin mijloace legale, nonviolente, conforme cu principiile fundamentale ale democraţiei”.
Avînd în vedere practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea Partidul Popular Creştin Democrat c. Moldovei, nr. 28793/02, hotărîrea Curţii Europene din 14 februarie 2006, § 69; United Communist Party of Turkey ahd Others v. Turkey, hotărîre din 30 ianuarie 1998, Reports of Judgments and Decisions 1998-1, § 44; Stankov and the United Macedonian Organisation Ilinden v. Bulgaria, nos. 29221/95 and 29225/95, § 97, ECHR 2001-IX, and Socialist Party and Others v. Turkey, judgment of 25 May 1998, Reports 1998-111, pp. 1256-57, §§ 46-47), şi jurisprudenţa naţională în acest sens (Decizia Curţii Supreme de Justiţie din 28 august 2010), constatăm că statutul în redacţie nouă, aprobat la şedinţa Congresului din 3 decembrie 2011 ar putea fi interpretat ca venind, aparent, în contradicţie cu principiile suveranităţii şi independenţei, acestea totuşi nu constituie prin sine un motiv de interzicere a activităţii partidului doar pe seama faptului că aceste declaraţii au fost făcute publice. Este necesar de a diviza, în acest sens, efectele de facto şi de jure a unor asemenea declaraţii şi totodată de apreciat în substanţă aceste modificări în actele de politici ale PNL.
De jure, modificările propuse vin în contradicţie cu prevederile legale a legii fundamentale şi a legii speciale, nu atunci cînd acestea constituie simple declaraţii politice ci atunci cînd ele devin demersuri în modificarea în actele de constituire.
De facto, modificările PNL, din momentul în care se materializa în statut în redacţie nouă, depăşesc limitele simplelor declaraţii politice făcute în contextul dezbaterilor publice şi a pluralismului politic. In esenţa sa, aceste declaraţii ale PNL fiind parte din platforma sa politică vor putea conduce la unele întrebări rezonabile – cum şi prin ce metode PNL propune să-şi atingă scopurile declarate din momentul în care acestea au depăşit cadrul simplelor declaraţii politice şi au fost incluse în statutul formaţiunii politice. Simpla referinţă la expresia „prin căi paşnice” nu este suficientă pentru a dezvălui metodele şi mijloacele folosite.
Astfel, ţinînd cont de cele expuse, Ministrul Justiţiei a decis să sesizeze Curtea Constituţională în vederea interpretării articolului 41 alin. (4) din Constituţie.
Despre Decizia emisă ulterior Veţi fi informată suplimentar.
Oleg EFRIM Ministru
Serviciul de presa al PNL
Unirea dministrativa intre doua state nu distruge niciunul din aceste state ci le administreaza in comun ! Distrugere a fost in 1940 cand s-a dezintegrat administratia unui stat ! Deci atentie la termeni !
Succes, sa va ajute Dumnezeu!
Nu stiu ce va spune Curtea Constitutionala, dar cu certitudine un partid nu poate fi interzis daca militeaza pentru Unire prin metode pasnice. CEDO a spus lucrul acesta transant in mai multe hotariri. Dar as vrea sa/i atrag doamnei Pavlicenco atentia asupra faptului ca pentru interzicerea PNL exista un text expres de lege, spre deosebire de cazul PCRM. Si aici paradoxul Dna Pavlicenco pretinde ca PNL sa nu fie interzis (si eu sustin aceasta pozitie), chiar daca exista o lege care prevede asta si militeaza pentru interzicerea PCRM, chiar daca nu exista un temei legal. Cum s/ar spune – „democratie moldoveneasca” iar mai pe sleau aceeasi mentalitate bolsevica – exista doar opinia Dnei Pavlicenco si alte opinii nu pot exista
Regreg ca Ministerul Justitiei a initiat acest demers. Chiar daca formal ar putea spune ca vrea doar sa clarifice lucrurile, oricum prin demersul sau a sugerat ca are dreptul la existenta si o opinie contrara Conventiei Europene. Pentru un specialist cu o pregatire cel putin medie o asemenea problema nu poate sa existe.
Nu-i va permite plahotniuc lui Tănase să interzică partidul lui Pavlicenco. Acest partid este o metodă prin care plahotniuc şantajează PL. E simplu ca bună ziua. Dacă Ghimpu nu-i face toate poftele lui plahotniuc, există un PNL unionist care i-ar putea locul oricând PL-ului.
De ce Ministerul Justiei a initiat acest demers? O data si o data Reunurea se va infaptui. Sper CC sa i-a o decizie corecta.
E de dorit sa se tie cont si de faptul ca CC functioniaza in statul creat sub lozinca ‘Unire moldoveni”!,”Unire frati romini”!
Clarificarea, prin Curtea Constitutionala este binevenita.
Daca modificarea din statut este admisa, atunci, se da drum liber si pentru alte formatiuni sa urmeze exemplul.
Daca este respinsa, urmeaza ca la CEDO sa se discute si sa se hotarasca situatia, in acest fel, interntionalizandu-se problema unirii. Aici, un rol important va reveni mass-media pro-romaneasca, dar si din Romania care ar putea face un mare serviciu cauzei unirii, prezentand-o in primele pagini ale ziarelor.
Acest caz devine hartia de turnesol a presei de orientare romaneasca, dincolo de partizanatul politic.
Oricum, PNL poate multumi Ministerului Justitiei pentru „reclama”. ramane la mana liderilor PNL sa gestioneze corect situatia pentru a promova pro-unirea.
Nu stiu de ce Ministrul de Justitiei vrea sa intersiza PNL.Noi Moldoveni/basarabiani au numai doua partide adevarata,PL si PNL.Numai partidele de asta cunoaste ce Rusia a facut la noi de la 1812 pina present.Dar PLDM este un partid mixa cu Moldoveni si Rusi,70% membri de partide sint Rusi si controleze PLDM si face insalatoare in fata popor Moldoveni si lucrueze in interesele Rusei.PNL foloseste methode de pasnice in realizerea obiectivele ei.Articol 41,linea 4, a spus clar se nu folosite methode neconstitutional,numai pasnice.Domnul Efrem,nu are dreptul sa intersiza PNL.Domnul Efrem este Pro Rusia si nu vrea deptate si Unire.Curtea Constitutionala nicio data nu sa interzisa PNL,ca noi nu folosim haosi,dar pasnice.PNL vrea retragerea armatiei rusiei din Transnistra,prin UNIRE.Avantegele UNIRII,imediat membri NATO si UE.Reformele necesare sa intre la organizatiei NATO si UE a blocat de PCRM si Niste membri din PLDM.Ei ocupati ministrile nostri si lucrueze pentru Rusia.Nu va intersiza PNL,ca ii cinstiti si adevarati partide.
Pt. Cititor:
Нам нужны все точки зрения, и двух мнений тут быть не может. 🙂
Cât de mult se bucura întreaga Europă, după ce s-a reuşit prin Gorbaceov şi Col – accentuez – PE CALE PAŞNICĂ să se reunească cele două Germanii… Încerc să-mi imaginez ce bucurie ar avea întreaga lume, dacă s-ar reuşi reunirea celor două Corei – de Nord cu cea de Sud…Iar când merge vorba de DOUĂ STATE ROMÂNE – la mulţi în cap se aprinde lampa roşie – STOP!!! DE CE?????
Mr. Marian Lupu, President of Moldova
Mr. Vlad Filat, Prime Minister of Moldova
Mr. Dmitri Medvedev, President of Russia
Mr. Viktor Yanukovich, President of Ukraine
Mr. Barack Obama, President of the USA
Mr. Herman Van Rompuy, President of the European Council
Mr. Traian Basescu, President of Romania
Mrs. Angela Merkel, Chancellor of Germany
Mr. Nicolas Sarkozy, President of the French Republic
Mr. Bronisław Komorowski, President of the Republic of Poland
Mr. Jerzy Buzek, President of European Parlament
Mr. José Manuel Barroso, President, European Commission
Mr. Thomas Hammarberg, Council of Europe Commissioner for Human Rights
Mrs. Navanethem Pillay, UN High Commissioner for Human Rights
Mrs. Catherine Ashton, High Representative of the Union for Foreign Affairs and Security Policy,
Mr. Uwe Corsepius, Secretary-General of the Council of the European Union
Ambassador Philip N. Remler, Head of the OSCE Mission to Moldova
Mr. Ulvi Akhundlu, Special Representative of the CoE to Moldova
Ambassador Dirk Schuebel, Head of Delegation of the European
Commission to Moldova Mr. H.E. Eamon Gilmore, Minister for Foreign Affairs and Trade of Ireland
To all diplomatic missions in Republic of Moldova
A P P E A L
from Moldova’s civil society representatives
on the urgent need to replace the current peacekeeping mission on the Nistru River
Relying on the principles and values of democracy, based on respect for human dignity, promoted by and enshrined in key international documents, such as the Universal Declaration of Human Rights and the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms;
Noting that the current so-called peacekeeping format
was ab initio constituted with severe violations of the principles and conditions of an international peacekeeping mission, comprising only the warring parties and falling short of the minimum standards for an International Peace Mission;
doesn’t have any temporal limitation for its functioning, being politically, morally and internationally outworn;
represents a real threat to the peace and security of Moldova as well as to individual security;
is an inertial factor and an institutional obstacle to the political process of settling the Transnistrian conflict, this problem being a major impediment in the development of the country and having a negative impact on the population living on both sides of the Nistru;
has been merely an instrument for protecting an illegitimate regime that appeared within the territory of Moldova and which has constantly neglected and violated the fundamental human rights and freedoms of the people living in the Transnistrian
region, including in the so-called Security Zone, which was installed under a ceasefire agreement on 2 July 1992;
Considering and welcoming the fact that between November 30 and December 1, 2011 a formal “5+2” meeting was held in Vilnius, after a break of several years, as well as the fact that an Agenda has been established for a new meeting in February 2012 in Ireland;
Expressing condolences to the Pisari family from the village of Pirita, Dubasari district, whose 18-year-old son was killed on 1 January 2012 after being shot in the back by an officer from the so-called peacekeeping force;
Registering over the years further incidents with the illegal, abusive and disproportionate involvement of members of the so-called peacekeeping operation;
Noting that the plenary meeting of the European Parliament is due to take place during 16-19 January 2012, followed by the plenary session of the Parliamentary Assembly of the Council of Europe during 23-27 January 2012;
Recalling that the “5+2” format is the only internationally recognized setting for the settlement of the Transnistrian conflict and that its agenda is established by the member parties of this format;
Expressing our deep concern about the dramatic human rights situation in the Transnistrian region and about the absence of a legal and effective mechanism for defending and protecting all individuals, citizens or stateless persons;
Further expressing concern over the escalated situation as a result of the actions by the peacekeeping forces as well as over the social tensions in the communities located in the Security Zone and near the peacekeeping posts, caused in particular by the killing of an innocent young man;
Assuming that the joint efforts of all the actors participating in the “5+2” settlement format primarily aim at resolving of the Transnistrian issue, according to the official declarations pledging respect for the principles of international law concerning the settlement of conflicts by exclusively peaceful means, as well as respect for human rights and for Moldova’s territorial integrity;
We are appealing to all the parties interested in the peace and security in this region of Moldova to endorse the following urgent actions:
We request the urgent replacement of the current peacekeeping mission, which exists in a military format and which falls short of the UN peacekeeping standards, with a genuinely civil mission under an international mandate;
We request that Russia unconditionally fulfills all the commitments under the 1999 OSCE Summit in Istanbul, in particular those concerning the full and orderly withdrawal of troops and military stockpiles from this region of Moldova;
We request the strict observance of all the provisions of the 1992 Moldova-Russia Ceasefire Agreement, in particular of Art.5 on the freedom of movement of people, goods and services within the territory of Moldova;
We request an investigation, which is thorough, transparent and with international involvement, into the circumstances and causes that led to the death of Vadim Pisari, and which should establish to what extent the actions of the peacekeeping officer were appropriate for the situation and consistent with his mission;
We are further calling on all media organizations to correctly and impartially report on the developments in the wake of the fatal incident that occurred on 1 January 2012.
Chisinau, January 16, 2012
Signatories:
1. Promo-LEX Association, Ion Manole, Executive Director (Chisinau)
2. The NGO Integritate, Alexei Mocreac, President (Grigoriopol)
3. The NGO Mothers for Human Rights, Natalia Mozer, President (Tiraspol)
4. The NGO Youth from the Left Side of Nistru, Petru Bondari, President (Cosnita, Dubasari)
5. The NGO Evrica, Larisa Parolea, Director (Ribnita)
6. The NGO Dubas, Vlad Grecu, President (Corjova, Dubasari)
7. The Transnistrian Teachers Association LUMINA, Eleonora Cercavschi, Director (Tiraspol)
8. The initiative group „Evrika PRO”, Sergiu Spinachi, leader (Ribnita)
9. The initiative group ”Forum Junior”, Grigore Cojocaru, leader (Rabnita)
10. The NGO Prosvet, Irina Sergheeva, President (Dubasari)
11. Association for Participatory Democracy (ADEPT), Igor Boțan, Executive Director (Chisinau)
12. East Europe Foundation, Sorin Mereacre, President (Chisinau)
13. Institude for Public Policy, Arcadie Barbăroșie, Executive Director (Chisinau)
14. Institute for Development and Social Initiatives “Viitorul”, Liubomir Chiriac, Administrative Director (Chisinau)
15. Resource Center for Human Rights (CReDO), Sergiu Ostaf, Director (Chisinau)
16. The Rehabilitation Center of Torture Victims „Memoria”, Ludmila Popovici, Executive Director (Chisinau)
17. Center for Promotion of Freedom of Expression and Access to Information “Acces-info”, Vasile Spinei, President, (Chisinau)
18. Transparency International – Moldova, Lilia Carasciuc, Executive Director (Chisinau)
19. Expert-Grup, Valeriu Prohnitchi, Executive Director (Chisinau)
20. Resource Center „Young and Free”, Antonita Fonari, Executive Director (Chisinau)
21. National Youth Council of Moldova, Eduard Mihalaș, President (Chisinau)
22. The International Center „La Strada”, Ana Revenco, President, (Chisinau)
23. The Public Association “Political Club of Women – 50/50”, Silvia Guzun, President (Chisinau)
24. Ecological Movement of Moldova, Alecu Renita, President (Chisinau)
25. Gender-Center, Valentina Bodrug-Lungu, President (Chisinau)
26. Center of Health Polices and Studies, Andrei Mosneaga, Director (Chisinau)
27. Child Rights Information Center Moldova (CRIC), Cezar Gavriliuc, Executive Director (Chisinau)
28. Evghenii Golosceapov, Independent Expert on Human Rights (Chisinau)
29. Association „Women for Contemporary Society”, Veronica Lupu, President (Chisinau)
Acest APEL semnat de 29 ONG-uri din RM pentru retragerea fortelor pacificatoare din regiunea transnistreana l-am primit prin email:
Dear friends,
Please feel free to distribute the attached appeal of 29 NGOs from the Republic of Moldova to interested institutions, people.
The appeal, signed by organizations from both banks of the Nistru River, calls for the replacement of the inefficient existing peacekeeping format and the withdrawal of the Russian army and munitions from the Transnistrian region of Moldova.
Although the Cold War has been formally ended in 1991, the presence of the Russian troops in Moldova tells us that it still goes on there. It is time to let people of the Republic of Moldova live free. They need international support.
Thank you,
Vlad Spânu
President
Moldova Foundation
1425 K Street, NW
Suite 350
Washington, DC 20005
1-202-587-5638 Off., 1-202-587-5601 Fax
vspanu@moldova.org
http://www.foundation.moldova.org
Sponsor of the news portal http://www.moldova.org
Freedom isn’t free but it’s worth fighting for!
Însuşi Constituţia prevede revizuirea sa chiar şi problemele cele mai „SFINTE” prin căi legale, democratice, adică prin referendum
Constituţia:Extras Articolul 142
Limitele revizuirii
(1) Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale.
Pt John Onoje
John, vino, daca poti, la conferinta de presa a PNL din 19 ianuarie, adica joi, ora 10.00, la Info-prim Neo, casa presei, etaj 4.
Pt Mircea Popescu
Este foarte corecta aceasta postare si acest punct de vedere. daca in R.Moldova nu sint forte democratice cu adevarat la putere, sa se lamureasca intr-adevar Curtea Constitutionala. Va fi batut un cui pe totdeauna, sa nu li se mai inchida gura unionistilor.
Suveranul suprem este poporul. Partidul (o parte din popor din limba franceza) este in drept sa inainteze orice idee politica care inlatura consecintele Pactului Ribbentrop-Molotov. Frontiera comunista-fascista este un factor care limiteaza libera circulatie intre moldovenii lui Stefan cel Mare si chiar pune in pericol viata cetatenilor RM.
multstimata doamna, nu va dati seama ca oricare 9 din 10 Moldoveni, anume Moldoveni, pe care D-voastra ne ponegriti precum ca am fi romani, excluzind alte etnii va propun sa faceti o alegere: fie plecati in romania, fie urmati-o va rog pe Leonida Lari?
Pt Serghei
Drujok, asa cum spune idolul vostru Tkaciuk, nu vrei sa iti gasesti linistea pe meleaguri slave? Ai toata libertatea de a pleca, daca nu-ti place populatia romaneasca din stinga Prutului. Noi suntem la noi acasa, pe pamint romanesc, iar cine asta nu intelege, trebuie sa citeasca pozitia premierului asutralian.
„Nota 10 pentru demnitate Primului Ministru Kevin Rudd – Australia!
Musulmanilor din Australia, care doresc sa traiasca dupa legile islamice, li s-a pus in vedere sa paraseasca aceasta tara , in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.
Citat: ”IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians…“
“IMIGRANTII, SI NU AUSTRALIENII, TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e – va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.
Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de femei si barbati aflati in cautarea libertatii.
Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza sau oricare alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, INVATATI LIMBA!
Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbatii si femeile de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. Este cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca DUMNEZEU este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat DUMNEZEU este parte a culturii noastre.
Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in armonie si bucurie pasnica.
Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar daca nu veti inceta a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare libertate australiana: LIBERTATEA DE A PLECA.
Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o.”
Prim Ministru Kevin Rudd – Australia”
Vitalia, las-o mai moale ca te blestema buneii nostri din mormonte, asa cum au blestemat cind erau in viata jugul romanilor in anii cotropirii 1918-1940! Crezi ca daca niste curve tradatori de tara, care au organizat lovitura de stat din 07 aprilie 2009, impun invatatorii sa-i zombeze pe copii, sa-i mancurtizezesi sa-i aduca la ceea ca ei sa se lepede de parintii Moldoveni si sa socoata ca mamele lor au fost insamintate de fiarele de romani, e de ajuns sa subjughezi sufletele Moldovenillor? Te gresesti! Ura fata de romani o mostenim din strabunei! In noi Moldovenii curge sange rosu, nu curge dohot negru ca-n romani! Traiasca Republica Moldova!
sustinem pozitia dnei Pavlicenco. Ministerul Justitiei a facut o gafa mare mare!
Stimata dna Pavlicenco, toata stima si respectul ! Nu va lasati intimidata si nu luati in seama toti provocatorii, sunt platiti pentru asta cu un anumit scop.
Sa stiti ca aveti mult mai multi sustinatori si simpatizanzi (in special din mediul intelectualilor) decit v-au votat la ultimele alegeri, asta deoarece nu s-a vrut sa-l slabeasca pe Ghimpu si Filat, dar ei nu si-au justificat voturile obtinute, astfel, la urmatoarele algeri, sunt convins, ca ve-ti obtine un rezultat mult mai bun si bine meritat!
Salutam modificarile operate la statutul PNL si consideram ca acestea reprezinta unica solutie viabila pentru viitorul nostru. In sfirsit avem in RM un partid serios cu o viziune foarte clara si obiectiva.
Cu referire la demersul lui Efrim dar si la eventualul raspuns al CC, as vrea sa-mi expun unele idei. Intrucit, conform Constitutiei, RM este o tara independenta, aceasta presupune, ca ea poate dispune, dupa libera sa vointa inclusiv si asupra independentei si integritatii sale teritoriale. De asemenea, conform Constitutiei, problemele ce vizeaza independenta, integritatea teritoriala si altele pot fi hotarite doar in urma deciziei populatiei, prin referendum. Astfel, putem constata ca prevederile actuale ale Constitutiei admit anumite actiuni care ar viza independenta si integritatea teritoriala a RM, doar ca aceste actiuni sunt conditionate de desfasurarea unui referendum in acest sens.
Insa, pentru a organiza un referendum cu tematica data, mai intii, este necesar de a respecta o anumita procedura: un anumit partid politic poate colecta semnaturi si initia un referendum care ar viza unirea RM cu Romania, dar pantru a face asa ceva, are nevoie de un anumit suport juridic, o platforma de pornire, care ar putea fi chiar si o anumita prevedere statutara (ca si in cazul PNL).
Astfel, consider ca intentia lui Efrim este una fara sorti de izbinda, DEMNA DE O ACTIUNE A PARTIDULUI „patriotii moldovei”, care de fapt, demasca fata adevarata a unui partid politic !!!
Cu stima si respect pentru dna PAVLICENCO !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
P.S. Voi mai reveni.
Suntem foarte curiosi sa vedem care va fi decizia fiului lui Constantin Tanase ???
Pt jan
Sunt de acord cu toate pe care le-ati expus. Si noi ne-am gindit la colectarea de semnaturi pentru un referendum privind Unirea cu Romania. daca si nu inregistreaza Statutul Min.Just. Este Programul PNL care prevede in mod expres acest lucru. Avem si structuri, problema e in suportul logistic – partidele extraparlamentare romanesti in R.Moldova nu au cu ce exista si este foarte greu sa faci actiuni, cind nu ai sediu, nu poti plati arenda si intretine staful. Asta e problema – oameni sint, vointa este, insa oamenii din R.Moldova nu investesc in partide unioniste.
Care va sa zica, pana aici si-au permis unii sa mearga: Daca vreo organizartie militeaza si lupta pentru reintregirea Romaniei, asa cum a fost ea in perioada antebelica, si ciopartita de pactul Stalin -Hitler din 23 August 1939, sa fie declarata anticonstitutionala.
Cu alte cuvinte, inteleg, prin aceasta Constitutie, R.M., stat artificial creeat de Stalin, este, prin legislatie si prin Constitutie, un stat antiunionist, si care, si dac-ar veni Stefan cel Mare din mormant, refuza Unirea cu Tara.
Bravos, Bravos neicsudorule, nu mi-am imaginat asa ceva…
Si-atunci, macar singurul lucru trebuie schimbata Constitutia, ca macar reintregirea Tarii sa ramana un vis realizabil macar pentru generatiile viitoare.
Altfel, inseamna ca PCRM sau Rusia sau amandoua neau legat prin lege ca Romanii de pe ambele maluri ale Prutului, sa nu mai aiba dreptul sa se uneasca.
Pai asa ceva este cu adevarat antidemocratic si deci anticonstitutional, intrucat nu permite exprimarea libera a poporului roman dintre Prut si Nistru chiar si in cazul cand aceste reunificarea Tarii. Constitutia, asa cum este ea acum, sleampata, o interzice. Deci este antinationala, antidemocratica si antiromaneasca. Spre bucuria eterna a Rusiei si Ucrainei.
Oare cand o sa le impunem si noi, romanii, rusilor, o Constutuie in care sa nu li se permita rusilor sau ucrainenilor sa fie uniti in granitele lor?
Chiar am ajuns de rasul curcilor si al intregii Europe, mai mult chiar, al intregii lumi. O asemenea Constitutie care sa ne interzica reintregirea Tarii, nu am avut pana acum. RUSINE!!!
Pt Observator
Intrebarea noastra, a PNL, este: cind astazi, nu sunt la guvernare comunistii, ci „democratii”, inclusiv unioi peste o zi „unionisti”, ce fel de conducere avem? Nu a avut oare PNL dreptate cind, si in ultimii trei ani, a spus ca ne conduc forte rusesti? Au fost vreo citiva romani adevarati – Sandu Tanase, Vitalie Nagacevschi, Calin Vieru, intr-o masura – si Mihai Godea – dar au plecat din „partidul d eguvernamint” cu rezultate mari si care nu inregistreaza Statutul PNL, pt ca ministrul justitiei e al lui Filat, mostenit de la comunisti.