Nicolae Dabija: “TRAIANUS LA VÂNĂTOARE DE SECURIŞTI”

Sincer vorbind, si pe mine m-a mirat articolul semnat de Traian Vasilcau la rearuncarea pe piata a porcariei primite de mine prima oara pe cercul de discutii impact_romanesc de la ex-consilierul Fractiunii PPCD in Parlament Ghenadie Vaculovschi, in anul 2006. Dar nu am raspuns decit cu documente oficiale.

Astazi am primit acest articol de la Nicolae Dabija cu rugamintea sa il public. De vreme ce am publicat si republicat articolul sau “Killerii redesteptarii nationale”, m-am vazut obligata sa public si acest articol.

Ghinion sau nu, dar exact cind vroiam sa il public, nu am mai putut avea acces la blogul meu. I-am sesizat pe prietenii de la Unimedia. L-am postat pe http://vox.publika.md/politica/nicolae-dabija-traianus-la-vanatoare-de-securisti-123411.html

Referitor la articolul lui Nicolae Dabija as preciza doar ca nu doar el are raspuns sau certificat de la SIS ca nu a avut de a face cu aceasta institutie. Chiar in articolul precedent am publicat si eu raspunsul respectiv. Nu stiam ca sint gata mai multi vizati sa ii cheme in judecata pe faptasii cu porcaria. Ma alatur acestor persoane. As vrea sa stiu cine intenteaza dosare, sa o facem impreuna, pentru ca am si raspunsurile oficiale asupra cazului.

Totusi, dupa ce a scris un articol care m-a cam mirat, scriitorul Traian Vasilcau a publicat un altul pe care l-am inteles si trratat ca unul obiectiv.

Remarca: nu inzadar am pus culoarea verde si aici. Vad ca se “n’iroase” azi PLDM cu PPCD si i-as intreba pe simpatizantii proPLDM cum se simt astazi, dupa toate cele vazute, simtite si intimplate?…

NICOLAE DABIJA: “TRAIANUS LA VÂNĂTOARE DE SECURIŞTI”

Pionerul Vasiok Trubaciok devenise celebru în timpul ex-URSS, pentru că prinsese un spion. Iată însă că poetul nostru Traianus a prins… tocmai 139.

El publică pe blogul său, „îngrozit”, celebrul fals „Lista lui Şandrovschi”, apărut acum 5 ani în toiul anchetei realizate de ziariştii de la Jurnal de Chişinău: „Aţi colaborat cu Securitatea?”, când deputaţii şi liderii PPCD şi cei ai Partidului Comuniştilor se eschivaseră sau refuzaseră să răspundă la întrebare.

Ca răzbunare pentru aceste tracasări ziaristice, Iurie Roşca şi colegii săi, cei care mai rămăseseră în PPCD, au pus la cale o contralovitură: au compus o listă în care au pus câteva sute de intelectuali, cărora le-au inventat nume de cod şi care, chipurile, ar fi colaborat cu securitatea. În ea fostul lider ppcd-ist şi-a băgat adversarii politici şi pe mai mulţi ziarişti de la Jurnal de Chişinău, Timpul şi Literatura şi Arta, care îndrăzniseră să-l învinuiască de colaborarea lui deschisă cu V. Voronin şi de trădare a intereselor naţionale, dar şi pe aproape toţi unioniştii din Basarabia, pe foştii disidenţi şi deţinuţi politici, iar dacă amintim că publicaţiile lui Roşca Flux şi Ţara îi învinuise de colaborare cu FSB-ul rusesc şi cu KGB-ul sovietic pe… Grigore Vieru, Gheorghe Ghimpu, fost deţinut politic, Alexandru Usatiuc, un alt erou al rezistenţei cu ani de temniţă comunistă, Ilie Ilaşcu, condamnat la moarte de către separatiştii transnistreni, Gheorghe Muruziuc, care a arborat în 1966 tricolorul pe coşul fabricii de zahăr din Alexandreni, Alexandru Moşanu, ex-preşedintele Parlamentului care ne-a rupt de imperiu, Mircea Druc, marele patriot ş.a., această listă este una de onoare…

„Evenimentul” a avut loc după ce Ion Berlinschi publicase în Tinerimea Moldovei fişa de colaborator al Serviciilor Secrete sovietice a lui Iurie Roşca.

Fostul lider ppcd-ist a vrut să dovedească atunci: toţi suntem la fel, toţi suntem murdari, şi eu, dar şi voi, cei care mă criticaţi. Încă de prin 1988 el se transformase într-un fel de director al „fabricii de zvonuri”.

Cu ele şi-a croit drumul către vârful piramidei ppcd-iste. Acuza sa preferată, când venea vorba de oameni mai buni, mai capabili, mai patrioţi ca el, pe care nu-i suferea sau care-l încurcau să avanseze, era că aceştia sunt „colaboratori ai serviciilor secrete.”

Ziariştii de la Jurnal de Chișinău au stabilit că falsul a fost postat de internet de către Ghenadie Vaculovschi, azi mare lider PPCD, pe atunci – consilier parlamentar al deputatului Iurie Roşca. Ministerul Securităţii Naţionale a răspuns interpelării adresate de către deputatul Vitalia Pavlicenco că „documentul” a fost prelucrat „la unul din calculatoarele aflate în reţeaua electronică a Parlamentului RM”. MSN i-a mai promis Vitaliei Pavlicenco că va face totul „pentru identificarea şi stabilirea autorilor” falsului încă în noiembrie 2006. Dar se vede că, fiind prea implicat în activităţi politice, acesta n-a găsit „făptaşii” nici până azi.

S-a dovedit imediat că respectiva „listă” e un fals grosolan: ziaristul Gheorghe Budeanu de la Timpul vorbise de două colege de redacţie, care la destrămarea URSS aveau una 4 ani şi alta 5 ani. „Să fi fost acestea racolate încă de la grădiniţă de temutul Bau Bau KGB?” se întreba acesta. Unul dintre criticii vehemenţi ai colaborării lui I. Roşca cu regimul comunist al lui Voronin a fost săptămânalul Literatura şi Arta.

N-au scăpat de atenția liderului PPCD nici ziariştii de la această publicaţie. Dar, ne întrebam: să nu ştie cei de la temutul KGB că pe Tamzlâcaru o cheamă Elena şi nu Ecaterina?! Se vede însă că graba era mare, dacă alcătuitorii l-au inclus pe fostul director de la Euro TV, căruia i-au sechestrat ulterior postul de televiziune, însuşindu-şi-l, de două ori în aceeaşi listă: o dată cu numele Alexandru Dorogan, nume de cod „Prohor” şi a doua oară cu Dorogan Alexandru, nume de cod „Dorian”.

După ce au părăsit PPCD, Sergiu Burcă şi Ion Neagu, unul fost vice-preşedinte şi celălalt – secretar general al PPCD, povesteau cum şedeau în biroul lui V. Kubreacov şi născoceau într-o veselie pseudonime pentru toţi cei incluşi de Roşca în lista lui mare.

Dovedindu-se că e o „făcătură”, un fals cras, „lista” a fost retrasă din circuit, lumea a râs atunci de această cacealma şi … a uitat de ea, până aceasta, în aşteptarea de „vremuri mai prielnice”, a dat de poetul Traianus, care să o ia de „bune” (să nu citească acesta decât propriul blog, nu şi presa, şi s-o facă pe naivul chiar în asemenea hal?!) şi s-o trimită harnic pe tot mapamondul. Cele peste o sută de persoane vizate în „lista lui Roşca” (nu a lui Şandrovschi) sunt pregătiţi să-i acţioneze în judecată pe cei deveniţi involuntar portavoce a răzbunării lui Iurie Roşca, pentru difuzare de calomnii. „Acest gest nu e o glumă, mi-a spus unul dintre cei vizaţi, Petru Munteanu, vice-preşedinte al Uniunii Avocaţilor din republică. E o diversiune criminală, pentru care cei responsabili trebuie să poarte răspundere.”

Cineva îi spunea listei: „rahatul lui Roşca” pe care se va găsi mereu câte un cineva să-l calce, cum s-a întâmplat cu Traianus, ca să umple lumea de putoare. Ştergeţi pantofii, dragă Traianus,… că pute! Sau nu simţi?!

Desigur, cum lista conţine aproape toţi unioniștii şi luptătorii anticomunişti, ea nu putea să mă ocolească.

Dar încă la 15 mai 1990 subsemnatul a vorbit de la tribuna parlamentului despre necesitatea creării unui minister al Securităţii Naţionale, diferit de KGB-ul moscovit, şi despre necesitatea promovării unei Legi a Lustraţiei.

De atunci, cei cu musca pe căciulă mi-au declarat război. Am fost învinuit de toate relele, inclusiv de colaborare cu securitatea sovietică, moldovenească, românească, rusească şi transnistreană (de ultimele două – M. Conţiu în Moldova Suverană).

Sunt unicul posesor de certificat (răspuns la o interpelare de deputat încă în 1992) că n-am colaborat cu fosta securitate. Am acţionat în judecată publicaţia Flux pentru aceleaşi calomnii în perioada când Iurie Roşca mai era vice-prim-ministru al Guvernului lui Voronin şi responsabil de ministerele de forţă, inclusiv de cel al securităţii naţionale şi când ar fi putut obţine uşor orice document pe care l-ar fi solicitat (ştiu că i-a cerut în acest sens concursul prietenului său Reşetnicov, pe atunci ministru comunist al Securităţii Naţionale, să depisteze „măcar ceva” compromițător la adresa mea şi, doar bănuiesc ce s-ar fi întâmplat, dacă domnia sa ar fi găsit barem câteva rânduri scrise de mâna mea în arhivele acestei instituţii).

Ca rezultat Judecătoria Buiucani în Hotărârea ei de la 2 februarie 2011 (judecător N. Simciuc) constată că toate învinuirile „de colaborare cu fosta securitate sovietică nu corespund realităţii”, fiind calomnii crase, urmând ca patronul publicaţiei Flux Iurie Roşca şi redactorul-şef al publicaţiei Flux să-mi recompenseze prejudiciul moral adus cu o sută de mii de lei (vezi articolul „Jocul de-a securitatea” din Literatura şi arta, nr. 20, din 19 mai 2011).

Vitalia Pavlicenco postează pe blogul său ei un articol de-al meu mai vechi „Killerii redeșteptării naţionale” (LA din 15 aprilie 2004), în care reproduceam o scrisoare secretă a maiorului Alexandr Şevciuc, lucrător de răspundere al KGB-ului din Moscova, care la 15 august 1988 vine la Chişinău ca să-i sugereze lui S. Grossu, primul secretar al cc al partidului comunist al RSSM, ca din conducerea Mişcării Democratice pentru

Susţinerea Restructurării să fie scoşi Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Mihai Grecu, Ion Hadârcă, Leonida lari şi Nicolae Dabija, aleşi la 3 iunie 1988 şi ca aceştia să fie înlocuiți cu alte persoane (el le numeşte) verificabile, tocmai cele care au distrus şi Mişcarea democratică, şi Frontul Popular, şi PPCD-ul de mai târziu. Câteva dintre persoanele pe care trimisul lui V. Cebricov propune să fie eliminate din conducerea Mişcării, ca „неблагонадёжные” („care nu inspiră încredere”) sunt incluse în „Lista Şandrovschi”. Şi atunci, care e logica?! De ce KGB-ul şi-ar fi scos oamenii de încredere din conducerea de atunci a Mişcării pentru Susţinerea Restructurării şi i-ar fi recomandat pe alţii, care se declarau „ultrapatrioţi români?!” (Aceste documente cu parafa „Совершенно секретно. Особая папка. Экземпляр N 2 » („Strict secret. Mapa specială. Exemplarul nr. 2”), pot fi consultate în Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova (4-bo, nr. 2309, 15.08.1988, Fondul 51, inv. 73, D. 210, fila 5-6).

Cred şi eu că internetul este o mare minune a secolului XXI. Dar şi o mare pacoste. Oricine îşi poate face „blog”, care l-ar ajuta să-şi refuleze toate complexele, oricine poate spune (născoci) orice despre orişicare, fără să poarte răspundere (uitând sau neştiind că legile care vizează „multiplicarea calomniei” sunt aplicabile şi aici).

Pe mine însă, ca persoana cea mai criticată în Basarabia, cu peste o mie de articole denigratoare apărute în presă de la 1986 încoace, nu mă deranjează atât cei care difuzează calomniile şi minciunile, având ca mobil răzbunarea, invidia, răutatea, prostia, lansate cu scop de a denigra şi compromite, cât cei – oameni serioşi! – care le cred şi nu mai apreciază oamenii după faptele lor, ci după minciunile difuzate despre ei.

Dar – ce să-i faci?! Cum zice şi vorba:
„Asta-i naţia,
Asta-i situaţia!”

Nicolae DABIJA