http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=158&id=2515&zidc=1
A pronunţa cuvântul țară însemna a avea atitudine, a fi parte dintr-un front, lingvistic, dacă vreţi, căci, în Basarabia, ostaşi sunt până şi cuvintele.
Am observat si eu ca, de la o vreme, unii politicieni, pe care i-am fi vrut si i-am chiar si considerat „de-ai nostri”, au cam indesit-o cu „Țara”… Vorbind de R.Moldova, desigur. Ori nu știu de atitudinea intelectualilor, a scriitorilor (așa cum sînt ei…) si a ziariștilor (cît de cît verticali) față de această noțiune și de ce încape sau cuprinde ea, ori, brusc, ajunsi pe la friiele Puterii, deja au de condus o Țară, vorbesc de Țară la dreapta si la stînga, aratind ca au si ei Țară, nu doar stat, adica sint aproape ca pe picior egal cu
România, ca sa le placa rusilor, ca si coloanei lor a cincea… Cine sint acesti politicieni? Niste ființe care pot fi definite dups vorba „se’ntinde si n-ajiunje”…. Ca de demnitate nationala si istorica romaneasca nici nu e cazul sa mai vorbim. Citiți articolul de mai jos. Poate il vor citi si „novoispecionnie gosudarstvenniki”, adica
mai „proaspetii statalisti”, cu cetatenie si studii romanești, care au depus juramant de credinta Unitatii romanesti, juramint de credinta Țării – unice, irepetabile si adevarate. VP
Restanţe. Restanţe. Restanţe. Întind, în sfârşit, mâna spre volumul ’’A treia forţă: România profundă’’*. Deschisă la întâmplare, cartea mă dă imediat cu capul de realitate: ’’Am ajuns să considerăm reală, în firea lucrurilor, viaţa noastră de sclavi fericiţi. Suntem atât de angrenaţi în sistem, atât de fragmentaţi, sfârtecaţi, catalogaţi, formataţi, încât nu ne mai dăm seama că trăim un coşmar. (…). Să privim în jur. Totul a devenit excesiv, obez, proliferant – de la plodul îndopat cu E-uri până la securistul supraponderal, de la viloaiele, construite fără nici o noimă, la bolizii de oţel gonind pe şoselele desfundate care duc… unde? Nimic nu-şi mai are ritmul şi rostul.
Nimic nu mai este viu, natural. (…) În ziua de azi normal este să te sincronizezi cu anormalul (…)”. -Eco!** exclami. Asta e! Pentru că fenomenul care te-a răvăşit cel mai mult în ultimul timp ţine exact de această percepţie. Alături de atâtea altele, – bune şi rele, acasă, în vacanţă, ai trăit, întâi de toate, stupefacţia pentru felul în care este folosit/înţeles, azi, în Basarabia, cuvântul ţară (Ţară). Amploarea pe care a luat-o acest fenomen lingvistic. E o problemă? Da, o problemă. Şi gravă.
Cuvântul ţară (Ţară), după ce că (substituit cuvântului imperiu) fusese pedalat cu asupra de măsură în perioada sovietică (Şiroka strana moia rodnaia*** etc., vă amintiţi), avea pentru noi o semnificaţie clară: URSS-ul era pentru noi ţara! adică, Imperiul Rus. În rest, ştiam că, de fapt, trăiam într-o republică – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM) –, pe care (am înţeles mai apoi) ne-au creat-o Ribbentrop şi Molotov. Aşa se face că a trebuit să redescoperim ce înseamnă, pe adevăratelea, cuvântul ţară (Ţară).
În anii 1989, cu moarte pre moarte călcând, cuvântul ţară se ridică în toată statura sa, recăpătându-şi pentru noi adevărata sa semnificaţie: ţară (Ţară!), în mod absolut logic, devine pentru noi, cetăţenii Republicii Moldova (succesoare a RSSM), ţara noastră, Ţara-Mamă, România. Aşa gândeam, aşa pronunţam, atribuind cuvântului anume acest sens. Şi lucrurile erau limpezi ca bună ziua. Când cineva spunea: am fost la ţară, însemna că a fost la vatră, la sat. Când zicea că se duce/a fost în ţară (Ţară), era clar că a fost anume în ţară, adică, în România.
Când cineva mergea într-o localitate din teritoriul republicii (republicii!), zicea: am fost în nord, la Briceni, or: am fost în sud, la Cimişlia. Simplu şi clar. Când oficialul se deplasa în teritoriul republicii (republicii!), se spunea ( la ştiri, de ex.): – Cutare (sau Cutărică) s-a dus într-o vizită de lucru în nordul republicii, la Glodeni etc. (sau: în sudul republicii, la Cimişlia etc.). Şi iar era clar şi la locul lui. Geografic şi lingvistic. Şi numai atunci când oficialul mergea, cu adevărat, în ţară (în Ţară!), buletinele de ştiri anunţau: Cutare oficial a avut o întâlnire la vârf în ţară (în Ţară). Despre elevii/studenţii noştri se spunea că învaţă (sau îşi fac studiile) în Ţară. Şi era clar ca lumina zilei unde era Ţara şi unde era Republica. Mai mult, cuvântul, spus la locul lui, oferea o claritate în plus asupra situaţiei noastre de provincie românească înstrăinată, în stadiu de contorsionată tranziţie, în căutarea drumului juridic de la republică la/spre ţară. Pronunţarea corectă a acestei sfinte noţiuni echivala cu exprimarea unei atitudini, a unui vis, ideal, a unei credinţe care se transmiteau, de la om la om. Era un cod, dacă vreţi, care, explicit, însemna: – Văd şi mărturisesc: locuiesc într-o republică. Ştiu că am ţară, ştiu care e Ţara mea. Merg/mergem spre ea. Vom ajunge.
A pronunţa cuvântul țară însemna a avea atitudine, a fi parte dintr-un front, lingvistic, dacă vreţi, căci, în Basarabia, ostaşi sunt până şi cuvintele.
Diversiunea asupra cuvântului ţară s-a făcut simţită la puţin după istoricul 1989. Şi orice suflet atent s-a întrebat: – Cine vrea să ucidă cuvântul ţară?! Răspunsul era/este ştiut: comuniştii, cozile de topor, KGB-ul. De prin 1994, cu venirea la putere a agro-comuniştilor, trecând pe lângă Preşedinţie, spre ex., ne tot întrebam: – Ce au ei în comun cu Tricolorul?! (la fel: cu Stema, cu Imnul republicii, cu noţiunea de Ţară şi cu Suveranitatea). În timp, ne-au arătat ce au, detronând Imnul ’’Deşteaptă-te, române!’’, insultând Tricolorul cu calificativul de steag fascist, fabricând scandaluri de bâlci cu Ţara-Mamă etc. Nu avem semne de întrebare privind faptul cine a avut/are interesul să ucidă (prin golire de sens!) cuvântul Ţară. Tristeţea cea mare însă nu e aici. Halal lor. Cu noi însă ce se întâmplă?! Căci, de la o vreme, prin strădania multor chemaţi (?…) să facă media în provincia noastră (atât în presa scrisă, cât şi în cea electronică), prin guriţa oamenilor noştri (!), doar ţară şi numai ţară este numită Basarabia. Să fi murit cuvântul republică ?!…
La început, lucrurile se arătau a fi accidentale. Pronunţat inadecvat (cuvântul ţară, sic) de către tinerii (sau mai puţin tinerii) jurnalişti, gafa mi se părea o pretenţioasă stângăcie. Mă amuzam uneori, auzind la Ştiri: Premierul Vasile Tarlev a făcut o vizită de lucru în ţară. Măi-măi?!! Şi imaginea vajnicului nostru premier, aflat pe ici-colea pe la Anenii Noi, se suprapunea imaginii Ţării-Mamă, de la litoralul Mării Negre până în Ardeal, peste care acesta… păşea vajnic în ’’vizită de lucru’’. Când auzeam: Şi acum, timpul probabil în ţară! , râdeam amar: Ei da?!…, iar harta schiloditei noastre provincii, peste care se plimba arătătorul crainicului, se amalgama involuntar imaginii Ţării-Mamă, din munţii încărcaţi de molid ai căreia am admirat cum respiră spre cer însuşi Dumnezeu.
Ei bine, acum mi-a pierit gustul de amuzament. Acum îmi vine sa iau de guler pe imberb! Da’ nu se poate, că nu-i civilizat. Civilizat însă este să dormi cu ochii deschişi şi să nu-ţi dai seama jocul cui faci, de bunăvoie şi nesilit de nimeni!…
E mare, mare de tot puterea cuvintelor. Chiar să nu înţelegem asta?! În zadar oare scria Eminescu: Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră?!…
Scrie Dan Botta, în Criterionul anilor treizeci****, că graiul ridică lucrurile lumii până la ideea lor. Un cuvânt, zice, se irizează întotdeauna de complexul ideal de relaţii din care s-a născut, el este, efigia lucrului desemnat; apoi (precum în graiul îngerilor!), cuvintele se identifică ideii şi (o, Doamne!) orice cuvânt tinde să se realizeze. El (cuvântul) are această stranie virtute, această putere magnetică de a modifica (…). Cuvintele sunt acte şi atitudini care se transmit, mai scrie Dan Botta, ele prezidă (adică guvernează!) şi, tot ele, ca forme ale ideii, (ca şi) incarnaţii ale elanului primordial, au putere operantă până la limitele lumii(!).
Şi atunci: ce idee poartă în sine cuvântul ţară cu referire la Basarabia?… Ce idee tinde să realizeze?… Ce putere operantă conservă în sine cuvântul ţară, atunci când îi reducem (!) înţelesul până la cel de republică?!…
Nu, categoric nu, un om conştient de puterea cuvântului nu va folosi, în nici un caz, cuvântul ţară (Ţară!) cu privire la Basarabia. Din principiu.
Eugenia BULAT
Frumos articol.
De ce doamna Bulat trebuie să trăim într-un univers paralel?Da,există o ţară, a moldovenismului statalist,iar politicienii sunt expresia voinţei concetăţenilor d-voastră.Ţara,ca noţiune,se învaţă şi se trăieşte în primul rând în familie,din generaţie în generaţie,nimeni nu poate să-ţi taie originile dacă tu nu vrei.
Traiasca tara noastra de acasa dela mama:
România Mare !
au trecut zeci de ani de slavizare în spaţiul Pruto-Nistrean ce şi-au pus amprenta asupra conştiinţei şi determinării naţionale.Populaţia şi-a rusificat numele,prenumele ,în procent destul de mare,căsătoriile interetnice au fost la ordinea zilei,ca o măsuă de protecţie socială şi realizare profesională.Urmaşii lor numai de conştiinţă românească nu pot fi suspectaţi.Pe acest fundal,ţara este o noţiune abstractă,nu are trecut previzibil iar viitorul este incert.
ULTIMA ORA ! Rusia analizează posibilitatea de a renunţa la proiectul gazoductului South Stream
Autorităţile ruse iau în consideraţie posibilitatea renunţării la proiectul de gaze naturale South Stream, dacă acesta se loveşte de obstacole de netrecut, a declarat Dmitry Psekov, purtător de cuvânt al premierului Vladimir Putin, potrivit ITAR-TASS şi publicaţiei Komersant, preluate de agenţia bugară de ştiri Novinite.
Declaraţiile vin după ce Turcia a refuzat să-i permită Rusiei construirea unei secţiuni a gazoductului în zona sa economică din Marea Neagră. Autorităţile de la Ankara susţin că Gazprom, compania care dezvoltă South Stream, nu a adus dovezi privind sustenabilitatea proiectului.
Peskov a menţionat, totodată, că Rusia ia în calcul înlocuirea secţiunii submarine a gazoductului cu terminale pentru gaze naturale lichefiate construite pe ţărmul Mării Negre.
La rândul său, vicepremierul rus, Igor Secin, a anunţat că Moscova caută alternative mai ieftine de a livra Europei gaze naturale ruseşti, inclusiv prin intermediul terminalelor de gaze lichefiate.
Mai mulţi analişti chestionaţi de Komersant consideră că discuţiile pe tema terminalelor de gaze lichefiate au rolul de a presa Turcia. Folosirea terminalelor ar însemna construirea unor astfel de facilităţi în România şi Bulgaria, în condiţiile în care navele care transportă gaze lichefiate nu pot tranzita strâmtoarea Bosfor decât două luni pe an, condiţie impusă de Turcia.
Sa stiti, ca Urekian cand a injurat ca va muri pentru statul Republica Moldova cu pasaportul romanesc in buzunar a fost sincer. El va muri pentru aceasta tara SRL, se va tine de ea pana la ultima suflare. Pentru ca este o sursa de existenta.
Aceste lichele de Snegur, Lucinski, Voronin, Filat, Roska, Urekian, Ghimpu, Lupu, coloana a cincea, si multi altii si-au facut cate o tara. Cate o tara-SRL pentru fiecare din ei si familiile lor. O tara-SRL cu permis legal eliberat de Ministerul Justitiei locale sa fure si sa violeze cetatenii acestui pamant.
Ei sunt cu tarile lor. Eu am o singura tara. Una si indivizibila. Romania.
P.S. Rog consulatul Romaniei sa se sesizeze si sa retraga cetatenia romana tovarasului hot-mincinos Urekian.
mare panaramă este domnul Uechean; nu mică mi-ar fi mirarea dacă ar deţine şi cetăţenie rusă.După cum văd se tot pregăteşte să cadă în picioare indiferent de unde bate vântul.
Cine vrea sa ucida cuvântul Tara?
Parerea mea ca suntem de vina cu totii. Unirea cu Tara -Mama Romania devine tot mai indepartata. Am sa argumentez de ce. In primul rind fiecare dintre noi am tradat unul cite unul ideia Unirii. Am lasat aceasta ideie balta pe seama politicenilor nostri „democrati”. I-am vazut eu pe toti aici la Consiliul Europei. Nu le trebuie lor draga Eugenia Unire. Lor l-ii bine asa. Avem presedntele nostru, avem guvernul nostru, avem dezordinea noastra in economie, in justitie, in viata de toate zilele. Unirea cu Romania a fi respectarea intocmai a legilor europene. Cine astazi din demnitarii nostri sunt gata sa nu mai fure, sa nu mai incalce legile? Cred ca nimeni. Aceste moravuri din trecut macina in continuare societatea dintre Prut si Nistru. Personal ma simt si eu vinovat si i-i invinuesc pe toti ce au participat la Podul de flori. Atunci trebuia de facut Unirea. Spre regret,nu ne-am folosit de acest Pod de flori . Nu stiu ce ar fi facut germanii in locul basarabenilor. Sunt sigur ca nu ar fi fost lasi ca noi. Adesea,capatuindu-ne cu vre-un postisor, capatind un titlu alaturi de trubadurii vechiului si noului sistem, noi ne-am bucurat si am serbat cu mare pompa toate sarbatorile legate de Unire. Limitindu-ne numai la declaratii am plecat acasa sigur ca Unirea va veni de la sine.Dar ne-am inselat amarnic.
Recent s-a sarbatorit si in Romania cu mare fast si cu mare patima ziua maghiarimii de pretutindeni. De fapt ungurii au sarbatorit. Conducatorii Ungariei, stat care nu a recunoscut niciodata Tratatul de la Versailles prin care Transilvania a revenit Romaniei, au tot tinut prin Tinutul Secuiesc discursuri despre revenirea la statutul de dinainte de 1918, cand Ardealul a fost sub stapanire maghiara desi romanii au fost mereu majoritari in Transilvania. Asta in timp ce actuala conducere de la Bucuresti a tacut malc pentru a nu pierde puterea prin plecarea ungurilor din guvern. S-a mers pana acolo incat un manechin imbracat in costum folcloric romanesc ( ziceau ei ca il reprezinta pe Avram Iancu ) a fost spanzurat si apoi i s-a dat foc in piata centrala di Miercurea Ciuc. Cand opozitia romana a facut scandal in legatura cu cele intamplate si pentru faptul ca absolut toti ungurii au si cetatenie maghiara si au vrut ca Parlamentul Roman sa transmita un protest, ce argument credeti ca au adus ungurii din UDMR? Ei bine da!… Problema cetateniei romane acordata basarabenilor si bucovinenilor si mult discutata alipire a Basarabiei la Romania. Si astfel ungurii s-au grabit sa sprijine acest punct de vedere in care Romania ar castiga un teritoriu de3 milioane de locuitori si ar pierde un teritoriu de 11 milioane de locuitori, cu o populatie de peste 75% romani, lucru perfect posibil in conditiile la care, la un referendum privind realipirea Transilvaniei la Ungaria, la cei 11 milioane de cetateni ai Ungariei s-ar mai adauga si un milion de cetateni maghiari din Ardeal cu drept de vot in Ungaria. Pana una alta, 500 000 de cetateni romani de nationalitate secui ( turci maghiarizati ) cer autonomie teritoriala pe criterii etnice, au cerut si au btinut invatamant in limba mahiara in care pana si Istoria Romaniei se preda in limba maghiara ( Stefan cel Mare se numeste Istvan Nagy ) iar limba romana se preda ca limba straina tot in limba maghiara. Si toate astea pentru al pastra la putere pe Basescu si partidul sau fost de stanga, fost membru al Internationalei Socialiste, transformat peste noapte in partid de dreapta. Treziti-va basarabeni!
Ganditi-va si la faptul ca Basarabia nu are nici un fel de resurse naturale, in timp ce Transivania are mari zacaminte de aur, cupru, zinc, gaze naturale, sare ( cat sa ajunga intregii planete 300 de ani ), uraniu, carbune, bauxita, etc. Pentru unguri acest schimb deteritorii ar fi, bineinteles, un schimb „echitabil”. Intelegeti deci de unde a aparut aceasta teorie a celor doua tari romanesti, ca solutie tranzitorie, pana cand contextul international ar fi altul. Si as pune totusi o intrebare mai mult retorica: Cum a este posibil ca Traian Basescu, presedintele actual al Romaniei, care se declara mare aparator al romanismului, sa fie foarte bun prieten cu premierul maghiar Viktor Orban, numit in occident si Hitler al Ungariei, iar partidul lui Basescu, prin fiica sa Elena Basescu, europarlamentar popular, sa-l sprijine pe pastorul reformat Laslo Tokes, cel mai mare dusman al poporului roman, pentru postul de vicepresedinte al Parlamentului European? Sa nu uitam ca pana si la recentele evenimente din parlamentul de la Bucuresti, tot PD-L-ul s-a opus redactarii si adoptarii unui protest impotriva incalcarii suveranitatii nationale de catre demnitarrii maghiari prin discursurile lor provocatoare din Tinuturile Secuiesti tinute cu ocazia zilei de15 martie, ziua nationala a statului maghiar, ziua maghiarilor de pretutindeni.
xyz , dezinformezi lumea intr-un mod ordinar, mare jigodie esti…! Cum adica s-a sarbatorit in RO cu mare fast, bai cretinule, unguri-s 1,5 milioane pana la 23 de milioane nu sunt romani si alte minoritati care n-au sarbatorit absolut nimic in 15 martie, ca s-a facut tam-tam pe niste chestii de doi lei, cu asta se ocupa televiziunile private…altfel isi pun lacat pe usa si inchid pravalia….! Esti IDIOT, o singura miscare daca-r face ungurii, ar fi mancati in secunda 1, ei stiu asta ,mai bine ca noi, uita-te pe harta RO, is exact in mijlocul tarii, cat de prost trebuie sa fii ca sa-ti inchipui ca poti anexa o provincie romaneasca, leaganul romanitatii, centrul Daciei…doar pt. ca nustiu ce nationalisti cred ca soarele se-nvarte in jurul pamantului ,esti un mare bou si un mancator de c.cat…..,asta esti cu adevarat!
Idiotule, cetatenia romana data basarabenilor nu poate fi comparata cu cea data de unguri celor din Ardeal, ungurii stiu asta, Basarabia e 100% romaneasca la fel Ardealul, iar ungurii stiu si ei asta dar asa sunt ei cretini, oameni bolnavi la cap, …,peste tot fac asa, in Slovacia, in Croatia, Serbia, etc, au minte cam la fel cat ai si tu adica f.f. putina iar noi, romanii, stim acest lucru….,cat despre sceleratul ala care a spanzurat o papusa spune-le basarabenilor pana la capat adevarul, ei bine a fost arestat pt. instigare la ura rasiala si are putine sanse sa scape fara inchisoare…! Limba romana e limba romana, o invata sau nu putin ne intereseaza cu adevarat, ungurii tineri pleaca in Ungaria iar asa-zisul Tinut Secuiesc exista doar in mintea unora ca tine…,Romania e vechea DACEI idiotule, aici nu poti sa ei deacat pamant in gura, auzi la tantalau, pt. ca n-ai semnat tratatul de Versailes, ce daca n-au semnat, pe cine intereseaza…,ai voi sa nu semnezi un tratat si ce-i cu asta…., RO e un popor mult prea puternic pt. Ungaria care mereu sau aproape mereu au incercat prin alti sa-si faca cuib in Ardeal…,daca va fi nevoi o sa le dam peste bot de nici pusta nu le mai ramane, jumate din Ungaria este teritoriu romanesc, dar tu nu stii istori, esti prost, vom pune a treia sau a saptea oara opinca pe parlamentul de la Budapesta daca va fi nevoie…,iar javre ca tine care turbeaza au un singur leac….,stii care…, dulcele glontz…!?
Ma-ta-i jigodie portocalie!
Si nu mai isulta inutil analfabeto! Invata mai intai limba romana! Se vede ca reprezinti populatia cea mai inculta a gugerniei Basarabia, cea mai inculta populatie din fostul Imperiu Tarist si tara cu cel mai ridicat consum de alcool pe cap de locuitor din lume. Se vede ca esti copil facut la betie si ca ai absolvit scoala sovietica pe puncte si ai mania proletara bolsevica in sange. Se vede asta dupa limbaj, toanto!
Stiti de ce nu vor romanii unirea cu voi basarabenii? Pentru ca sunteti prea prosti, prea analfabeti, prea rusificati si prea betivi!
Si prea lenesi.
„Ce-i mai mica si mai mica
Decat mintea de furnica ( in original e altfel dar nu-ti spun cum… )?
Este mintea de bacterie
Care traieste in mizerie.”
stiti doamna pavlicenko, nu vad nici o diferenta între smirnov si dumneavoastra în afara de faptul ca sunteti liberala.
Justificarea,promovarea în continuare a creaturii staliniste rep.Moldova e doar o complicitate ordinară cu crimele stalinismului sovietic rusesc.Separatismul pe Prut promovat de „fanii statui moldovenesc” aduce bineficiu doar carieriştilor, şmecherilor şi hoţilor de pe ambele maluri ale Prutuluiu.
Pentru Patriciu ( A. Marin )
De ce de pe ambele maluri ale Prutului? Va asigur ca in Romania pe carieristi, smecheri si hoti ii doare in cot de existenta sau neexistenta Republicii Moldova. Cu sau fara ea, ei isi vad nestigheriti de treaba. Chiar nu aveti ochi sa observati ca existenta statului din stanga Prutului reprezinta un subiect minor in existenta cotidiana a societatii romanesti. Uitati-va la continutul cotidian al presei. Cat la suta din stiri se refera la Republica Moldova? Nici 1%. Si presa, in general scrie ceea ce vrea publicul sa auda. Altfel produsul de presa nu se vinde. Viata culturala, politica, mondena din RM nici nu exista pentru Romania. Cati dintre artistii de dincolo de Prut s-au impus in Romania? Putini si in general sunt considerati mai degraba niste ciudatenii. De ce? Pentru ca basarabenii au vrut asta. Ei s-au autoizolat. Existenta acestui teritoriu dintre Prut si Nistru nu influienteaza nici in bine nici in rau existenta statului roman. Reciproca insa nu cred ca este la fel de adevarata, chiar daca dincolo de Prut nu se recunoaste asta. Urata sau iubita, admirata sau dispretuita, Romania este un subiect de presa in RM. Existenta RM este un paradis pentru carieristi, smecheri sau hoti. Uitati-va la toata aceasta pletora numita clasa politica din RM. Actuala conducere a RM este formata aproape in exclusivitate din cetateni romani,care au activat in diferite domenii si pe teritoriul Romaniei. Arata-mi unul dintre ei care s-a impus in Romania. RM este paradisul semidoctilor, al superficialilor. Pai unde mai gasesc ei un spatiu atat de propice afirmarii mediocrilor? Cum sa nu lupte ei pentru statalitatea RM. Exista in RM o patura semnificativa prorusa si procomunista, care isi gaseste de lucru mai ales in Federatia Rusa. Pai Federatia Rusa este un urias cu picioare de lut, un stat care in foarte multe domenii este inca primitiv, un spatiu ideal pentru manifestarea plenara a incompetentilor. Credeti ca aceasta masa prost pregatita profesional, care a invatat de la rusi indisciplina si alcoolismul ar avea ce cauta in occident? Toate acestea sunt probleme reale, care nu se pot rezolva intr-o zi. De aceea eu cred ca gestul de a pune un semn de egalitate intre ce se intampla pe cele doua maluri de Prut este cam fortat. Asta nu inseamna neaparat ca romanii fac minuni de vitejie in tot ce intreprind. Totusi…
Pentru Patriciu ( A. Marin )
Republica Moldova este materializarea concreta a proverbului romanesc „decat codas la oras mai bine in satul tau fruntas”, expresia comoditatii, a mediocritatii si a superficialitatii in gandire a semidoctilor. De aici vine si lipsa de interes a restului romanilor pentru fenomenul RM. Iar Transnistria este RM la patrat, adica enclavizarea enclavizarii.
Domnilor romani, eu cred ca nu se merita ca Basarabia actuala, sau ceea ce a mai ramas din ea (aproximativ 20.000 km2), sa mai faca vreodata parte din Romania. Ganditi-va cu cat ne-ar trage in jos asemenea populatii polietnice corcite, rusificate si educate in spiritul ideologiei staliniste sau ruso-comuniste. Chiar si asa-zisii democrati, tot rusofili si rusofoni sunt si vor fi pentru multe generatii de acum inainte. xyz, sunt de acord ca pe drept cuvant pe romani nu-i intereseaza situatia basarabenilor. Vizitele romanilor in Basarabia ne-au convins de omniprezenta zdrobitoare a limbii ruse in toate sferele de activitate. Iar prestatia basarabenilor care profita de darnicia guvernantilor romani, dar care urasc visceral Romania si pe romani, ne-au convins ca este bine sa fim extrem de reticenti fata de amalgamul de populatii basarabene actuale. Personal, consider ca ar fi bine ca aceste populatii sa aiba un acces limitat in tara noastra, acces pe baza de paritate, adica cati romani merg in vizita in Basarabia, tot atatia basarabeni sa aiba dreptul de a putea vizita Romania.
sunteţi prea radical domnule anonim,vă înţeleg mâhnirea, dar abordarea d-voastră de pe poziţia totul sau nimic nu cred că e de bun augur.De acord cu d-voastră , sunt rusificaţi iar o bună parte românofobi,dar ce facem în cazul ăsta,dăm bir cu fugiţii şi ne resemnăm la reuşitele moldovenismului statalist.!
Uitati-va ce se face in Japonia! Si noi stam pe o „oala” care fierbe. Ne ducem intro zi dracului cu totii la fund! Timpul le va rezolva pe toate. E postul Mare. Lasati ura uni fata de altii.
pt. SEMNAT ANONIM si alti tipi de aceeasi teapa:
Voi sunteti provocatori KGB !
Românii adevarati nu gâdesc astfel !
Sunteti voi români din România care nu au ce face altceva si zilnic urmaresc forumurile din Moldova de Est, pentru a ne taia aripile ?
Nu ! Voi sunteti agenti platiti de KGB de Tiraspol, Moskova si Kishinau.
De ce va temeti, de aceea nu veti scapa !
= România Mare !
nu putem,mary b să lăsăm doar timpul să le rezolve pe toate.După cum se observă, în RM timpul este dat mereu înapoi de către nostalgici, iar pentru cei mai mulţi români dimensiunea lui, despre timp vorbesc, nu are întoarcere. De aici şi poziţiile mai radicale,de înţeles într-un asemenea context când se falsifică identitatea şi istoria naţională.Orice român,oriunde trăieşte nu rămâne indiferent la aşa ceva.
Arlechin – dar cine a spus ca doreste sa se uneasca, cu voi?
Niciodata nu ne vom uni cu voi ca sunteti din cale afara de obraznici!
Cei mai prosti?! Ia vezi ce spun statisticile, dat tot faci referire la ele: http://en.wikipedia.org/wiki/IQ_by_country
„Prostul pana nu-i fudul parca nu e prost destul”
mircea.ro – ia mai lasa-ne in pace. Noi vom hotari ce si cum sa facem.
Bine ca sunteti voi destepti, bucurati-va si lasati-ne in pace, nu v-am rugat sa va implicati.
Arlechin si xyz: – voi sunteti cei care cultivati romano-fobia! Sa fiti mandri de voi, „romanilor”!
Anomin – mare scarba daca nu vom putea merge in Romania! Mare si munti nu sunt in Bulgaria sau ce? Dar Turcia cu ce-i mai rea? Ukraina?
Scrii asa de parca Romania e nirvana iar noi am fi ultimii milogi. Revino la realitate.
Ţară de paradoxuri.
Basarabia, un termen introdus de rusi in perioada tarista, a ajuns un termen folosit de luptatorii pentru idealurile si valorile romanesti.
Cuvatul Republica, un termen introdus de rusi in perioada comunista, trebuie acum folosit ca sa nu atentam la semnficatia patriotica a cuvantului TARA.
Dna Pavlicenco, mai cunoasteti o tara din lume unde, jurnalistii si politicineii sa foloseasca cuvantul republica in loc de tara? Pana si in Romania lumea care priveste din cand in cand M1, rade de noi, cand aude de : vizita in republica, starea vremii in republica…etc. Chipurile suntem cei mai republicani din lume.
Parerea mea este ca patriotismul asta al nostru, lupta pro-romaneasca, atinge uneori limitele ridicolului, şi nu doar în ce priveste utilizarea cuvântlui Tara
Laura,am tot dreptul să mă implic,înaintaşii mei au fost români basarabeni din moşi strămoşi,în schimb, în cazul tău,cum te desfăşori,nu sunt sigur de asta.Interesant mod de abordare ai,la tine elementele determinante sunt de moment, gen obrăznicie,tupeu,mai puţin contează faptul conştientizării că aparţii unei culturi şi a unei determinări naţionale.Tot suntem în postul Paştelui,încearcă să revii la sentimente mai bune.
Cel mai devastator lucru pentru o constiinta e sa traiasca in „universuri paralele”. Succesul depersonalizarii este garantat ,iar de aici deriva degringolada alienarii, fie ca e vorba de individ, de grup (familial) sau o societate intreaga !! Daca intr-adevar societatea basarabeana actuala are aceasta caracteristica,si are,dezagregarea are toate sansele sa se implineasca. Intrebarea este: cine o stopeaza? Exista dorinta lucida de stopare?
Aproape in intregime elita basarabeana, intelectuala in primul rand, se complace in sovaieli si echivocuri in aceasta privinta, in felul ei alimentand tocmai aceasta stare de confuzie!!
Sensul sugerat de Eugenia Bulat in articolul de fata se inscrie deci in tragerea unui semnal de alarma cat se poate de pertinent. Chiar daca tonul este amar si dramatic. Patetismul care-l marcheaza are menirea de a potenta si mai mult alarma pe care o trage. Trist imi este mie prezumtia ca va fi luat ca marginal si nesemnificativ de multi statalisti foarte aferati de indrazneala dansei.
mircea.ro: „Tot suntem în postul Paştelui,încearcă să revii la sentimente mai bune” – Aceastra fraza nu vrei sa i-o spui si conationalilor tai, Arlechin, xyz, etc.? Sau voi aveti dreptul sa va bateti joc de oameni dar eu nu, da? HAHAHA! Si cine esti tu ca sa-mi spui ce sa fac?
Cat despre „…faptul conştientizării că aparţii unei culturi şi a unei determinări naţionale….” – Chiar nu-mi place ideea ca as fi din acelasi neam ca si specimenele de tipul lui arlechin & co, mai bine ma indentific doar din punct de vedere politic – moldoveanca. Ce? Nu am voie?
Până la urmă,mergând pe raţionamentul Laurei,domnul Lupu a avut dreptate,vorbeşte ştiinţific româneşte iar politic moldoveneşte!!! D-na Laura este din punct de vedere politic moldoveancă după cum spune,iar ştiinţific,aici e aici,eu cel puţin m-am blocat,poate mă ajută cineva să mă lămurească.
Daca nu sunt si nationalista nu pot trai sau care-i faza?
La mine in buletin nu scrie nimic de Romania, la mine scrie Republica Moldova – unde gresesc daca ma identific DOAR moldoveanca?
E adevarat, eu tin foarte mult la istoria neamului meu – roman – dar voi faceti tot posibilul sa-mi fie sila ca fac parte, din punct de vedere istoric, din acelasi neam ca si voi. Asta e, voi trai cu prezentul doar, ce-a fost a fost.
Ramai blocat.
văd că eşti adepta moldovenismului luminat,ţi-e silă de istoria poporului român,foloseşti limba română doar ca mijloc de comunicare şi cam atât.Fără supărare, nu se observă că faci parte din istoria neamului tău românesc,atâta timp cât convingerile tale sunt perturbate de orice luare de poziţie.Sau mai bine spus eşti ca o trestie care se înclină după cum bate vântul.
Rog pe doamna Pavlicenco Vitalia si pe toti romanii forumisti de pe acest blog sa citeasca pe site-ul patriotism.md, articolul „Csibi Barna l-a spînzurat pe Avram Iancu la Csikszereda”. Ei bine, patrihotii maldavani sterg spusele forumistului „roman din Vaslui” si adauga la pseudonimul lui vorbele lor care sunt in concordanta cu moldovenismul primitiv al lui vasil stati. Deci patrihotul Admin, alias vasile stati sau alt comunist maldavanist mistifica punand in gura mea cuvinte pe care nici daca ar fi sa fiu impuscat nu le-as rosti. Cum s-ar putea stopa asemenea hotie si minciuna din partea patrihotilor maldavanisti? Astept raspuns.
mircea.ro – Vad ca nu intelegi nimic din ceea ce scriu eu, asta e, moldoveneste))))
Eu am spus ca mi-e sila de specimene alde arlechin & co, nu de poporul roman (iar daca asa este poporul roman, precum il arata arlechin, anonim & co, prefer sa nu fac parte din acest popor).
Nu am cerut parerea ta despre mine.
Repet, la mine in buletin scrie Republica Moldova.
perfect de acord,la tine în buletin scrie RM,ochelari de cal îţi mai lipsesc şi totul este OK!
anonim, xyz;Pe măsură ce dialoghez cu o reprezentantă a moldovenismului luminat,mai,mai, că înclin să vă dau dreptate.Este o lipsă de tact să încerci ceva raţional,nu funcţionează, se loveşte de un zid; cred că cea mai bună strategie este cea adoptată de voi,mai pe româneşte trebuie tăiat în carne vie.
Doamna sau domnisoara Laura (cu majuscula), sunteti si dumneavoastra din maldavanii de teapa lui vasile stati, viorel mihail si ceilalti indivizi de la patriotism.md? Normal, eu ca roman, cunoscand „talentele” basarabenilor de mistifictori si fauritori de istorie falsa pe placul rusilor, nu pot fi de acord ca Basarabia, atat cat a mai ramas din ea, sa mai faca vreodata parte din Romania. Cum am trait bine mersi pana acum, putem trai si in continuare fara voi. Si asa sa faceti si voi. Stati independenti sau intrati in componenta Federatiei Ruse, dupa cum vreti voi. Ati inteles?
HAHAHA! Tocmai ce spuneam mai sus!
Vai de mine, eu ma gandeam ca nu-i chiar asa de grav, ca sunt doar cativa astfel de indivizi dar voi toti sunteti asa. Obraznici si cam atat. Ooo, ii multumesc lui dumnezeu ca n-am nascut anume in Rep. Moldova! „Rationalismul” vostru primitiv pastrati-l pentru voi!
Iata oameni buni, cine sunt „fratii” de dincolo de Prut!
Acum eu nu inteleg, de ce vreti sa va Uniti cu noi daca aveti are repulsie fata de noi? De dragul acestei bucati de pamant?! Chiar-ca sunteti patetici!
Într-adevăr raţionalismul ca şi curent filozofic este oarecum primitiv,dar în România mai avem o şansă,Îl scriem pe Dumnezeu cu D mare!
Nu laura, te inseli. Eu. si multi romani, nu dorim sa ne unim cu voi pentru ca sunteti straini de neamul nostru romanesc. Problema este ca nu-mi place ca guvernantii nostri ia painea de la gura romanilor si o da strainilor basarabeni. Asta ma doare. Nu-mi place ca basarabenii primesc burse da la statul roman, ajutoare banesti si materiale, cetatenii si cate altele. Nu-mi place sa vad orasele romanesti invadate de hoarde de basarabeni care vorbesc ruseste si ponegresc statul roman care le da pe de-a moaca burse si ajutoare. Asta nu-mi place si de asta as dori sa nu va mai vad prin tara mea, asa cum si voi nu prea vedeti romani in republica voastra.
Asa este in modesta ta pricepe, l-ati adaptat la voi, acest rationalism, asta insa nu-i schimba adevarata semnificare.
Si daca scriu cu minuscula ce, se supara pe mine? HAHAHA!
Voi acolo unde nu gasiti greseli le inventati, doar-doar sa va mai bateti joc oleaca de oameni! Cu asa succese degraba o sa va treziti corectand mazgalelile de pe garduri!!
Atat, m-am plictisit de obrazniciile voastre!!!! La revedere!
Laura, Dumnezeu ne iubeşte pe toţi,mai mult, mă refer în speţă la tine, îi iartă de păcate pe cei cu minte puţină, nefiind responsabili de propriile fapte.Doamne ajută!
Pentru anonum: Nu existä pädure färä uscäturi(esti o dovadä) si iartä-l Doamne , cä nu stie ce zice! Ne vom uni, chiar dacä unora nu le convine. Dar imi pare räu cä atit in R-a Mare cit si Bsasrabia existä uscäturi alde tine. Cu 10 ani in urmä , stind de vorbä cu un italian ce avea afaceri la in R-a M mi-a zis „Nici nu vä inchipuiti ce inseamnä sä cunost limba rusä, cite cäi spre afceari ati putea avea…) De ce un italian poate gindi asa si niste nimicuri cu creerul de gäinä alde anonim o fac pe desteptii pe cind nu sunt decit niste orgoliso goi….????????!!!!!!!!!!!
si apoi voi stiti care este imaginea Romäniei in Europa, mai bine ati gindi cum impreunä sä schimbäm aceastä imagine, nu fiti …..cä nu vä stä bine…cu räul nu treci nici piräul si cei destepti intotdeauna cedeazä, deci voi ati reusit sä ne dovediti cä cu intelectul o stati cam ….prost, dar Romänia incä nue anonim, mircea, xyz
Mircea, molotovenii marea lor majoritate au trecut prin laboratoarele sovietice. Laura este un produs marca URSS, din parinti sovietici care au slujit regimul degeaba iti pierzi timpul cu ea. Ai dreptate cind spui ca trebuie de taiat in carne vie, iata le dati molotovenilor cetatenia romana, insa asta nu rezolva problema romanofobiei in Basarabia, la 27 martie( ziua Unirii) nici 1000 de oameni no sa vezi in Piata Marii Adunari Nationale, insa pentru cetatenie se bat la consulat ca sa poata ulterior calatori in spatiul UE.