Vine dictatura verde: PLDM cere scurtarea campaniei, pt a reprima partidele extraparlamentare

toata europa taie sangeros din social iar pd vrea salarii in cel mai sarac stat european

Ideea naţională în Basarabia Ţaristă (1812 – 1918)

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Românismul Basarabiei a fost întotdeauna un fapt evident. Niciun observator sau istoric obiectiv nu a încercat să nege cumva existenţa sa. Singurele care l-au negat au fost istoriografia sovietică şi cea românească din perioada ocupaţiei sovietice şi a comunizării. În rest, după cum s-a văzut, imensa majoritate a istoricilor care se respectau, români, ruşi sau străini, nu s-au sfiit să recunoască acest fapt, care este cel mai mare adevăr spus vreodată. Dar, totuşi, cine avea dreptate?

„Adevărul istoric, preciza foarte bine rusul Kareev, poate să fie numai unul pentru toate naţionalităţile, adică asupra unuia şi aceluiaşi fapt nu pot să existe două sau mai multe adevăruri ce nu se împacă reciproc – de exemplu, adevărul francez şi adevărul german, adevărul rusesc şi adevărul polonez,” (1) şi tot aşa de bine nu pot coexsista adevărul rusesc şi adevărul românesc.

Referitor la românismul Basarabiei, unii istorici ruşi sau rusificaţi îşi puteau permite să facă afirmaţii ca acestea ale lui Nacco: „Prin numele de moldoveni nu se înţeleg deloc descendenţii vechilor romani, după cum cred unii scriitori români,” sau: „Până la secolul al XV-lea, Basarabia, nefăcând parte din statul moldovenesc, ca o posesiune de sine stătătoare a triburilor slavo-valahe, era legată cu statele Europei orientale prin diferite raporturi de natură politico-juridică”! (2)

Dacă aşa arăta „adevărul” rusesc, atunci nu ar fi chiar atât de greu să-l combatem, şi vom încerca să o facem mai jos, urmărind evoluţia ideii naţionale româneşti în perioada stăpânirii ruseşti.

Basarabia a fost smulsă din trupul românismului chiar în momentul când se deştepta conştiinţa naţională a poporului nostru, deşteptare la care a contribuit cu siguranţă şi actul răpirii acestei bogate regiuni de către un presupus, până atunci, aliat şi „protector” al nostru. De altfel, este cunoscut faptul că secolul al XIX-lea, „secolul naţionalităţilor”, a asistat la apariţia a numeroase state naţionale în Europa şi a dat o lovitură mortală imperiilor medievale care se mai străduiau să le domine. Secolul al XIX-lea a fost era revoluţiilor de redeşteptare naţională, iar în tabloul lor general s-a încadrat şi mişcarea poporului român. Nici românii basarabeni, deşi aparent izolaţi de fraţii lor din dreapta Prutului, nu puteau rămâne însă indiferenţi faţă de aceste mişcări naţionale ale popoarelor europene: polonezi, germani, italieni, români; de asemenea, au avut un puternic ecou marile revoluţii precum cea de la 1848, care au zdruncinat vechile imperii.

Din punct de vedere naţional, geografic, istoric sau economic, basarabenii s-au încadrat în naţiunea română, având întotdeauna legături de neînvins cu ceilalţi români, legături de limbă, de origine, tradiţii sau obiceiuri. Francezul H. Desprez remarca deja în 1848: „Basarabenii, deşi înlănţuiţi de Rusia pe bază de cucerire, şi lipsiţi cum sunt de instituţiile care le fuseseră garantate la anexare, iau parte activă la opera literară a moldo-valahilor şi transilvănenilor şi, oricât de severă este rezerva impusă cuvântului într-o ţară sub un astfel de guvernământ, ei ştiu încă să mai slujească ideea comună şi prin cultul pacific al limbii naţionale şi prin studiul tradiţiilor.” (3)

Conştiinţa originii a fost puternică la românii basarabeni. Imediat după anexare, boierii basarabeni adresau ţarului Alexandru I un energic şi întemeiat protest, în care se arăta că „din cea mai adâncă antichitate, poporul moldovenesc, ca pogorâtor al vechilor colonişti romani aşezaţi în Dacia, s-a cârmuit de legiuirile sale autonome, moştenite de la străbunii săi romani.” (4) Iar în 1815, adresându-se principelui Goliţân, oberprocurorul Sinodului rusesc, mitropolitul Gavriil îi scria: „Moldova, ca colonie romană, în vechime se ocârmuia cu legile romane; în timpurile din urmă ea a devenit o regiune dependentă de imperiul Constantinopolului, şi cum stăpânitorii creştini, atât şi cei musulmani, n-au luat de la ea drepturile ei.” (5)

Şi, deşi Aşezământul din 1818 prevedea autonomia Basarabiei, situaţia nu era de natură a-i mulţumi pe locuitori. După anexare, spătarul Iordachi Bucşănescul şi-a făcut o pecete cu zimbrul Moldovei şi care avea marca tuturor judeţelor moldoveneşti, inclusiv cele din dreapta Prutului. Ca urmare, guvernatorul Basarabiei porunci să se descopere autorul pecetei „care avea stema Moldovei, fără nicio urmă că Basarabia aparţine Rusiei.” (6) Învinuit că era „devotat naţiei sale moldoveneşti”, spătarul Bucşănescul a fugit peste Prut. Dar chiar ruşii erau nevoiţi să recunoască unitatea de nezdruncinat a Moldovei. În 1816, când haosul şi dezorganizarea stăpâneau în Basarabia, un consilier al ţarului, Svinin, se ducea la Iaşi ca să se informeze cum sunt administrate judeţele Moldovei.

Tradiţia românească era foarte bine păstrată şi de judecătoriile basarabene. În anul 1814, Andronache Donici a publicat un cod de legi româneşti, care va fi folosit mult timp după aceea, iar unele capitole din el (de exemplu cel referitor la moştenire) chiar până la începutul secolului al XX-lea.

Conştiinţa naţională era întreţinută în primul rând de marile personalităţi culturale ale românilor basarabeni. O personalitate de frunte a fost Alexandru Haşdeu. Acesta ţinu la 25 iulie 1837 un discurs la şcoala din Hotin, adresându-se către „ucenicii şcolii ţinutului Hotinului, ruşi şi români, acei care au săvârşit cursul învăţăturilor rânduite la această şcoală, având apoi a trece la gimnaziul din Chişinău.” El se adresa mai ales fiilor Moldovei, care erau „mai aproape, mai de rudă inimii sale”, povăţuindu-i să-şi iubească ţara şi limba strămoşească. (7) Iar poeţii scriau versuri patriotice precum această strofă a lui Matei Donici:

„Căci poporul creştinesc
Poartă nume românesc
Şi-i în ţara Bessarabă
Ce de ruşi făcută roabă…” (8)

De asemenea, referindu-se la legăturile boierilor basarabeni cu românii din principate în 1838, Nicolae Iorga arăta: „Un Balş, cel mai bogat proprietar basarabean, un Sturdza, o Catincă Ghica, după mărturia călătorului (german) Kohl, primesc gazete din Iaşi, pe care le citesc slobod, ca unele ce nu aveau nicio nuanţă de politică în ele.” (9) De asemenea, în preajma unirii principatelor, în Basarabia s-a constituit amintitul „partid al boierilor”, condus de Nicolae Casso. Acesta era dispreţuit foarte mult de birocraţia rusească, în special după rebeliunea poloneză din 1863, când a fost acuzat chiar că intenţiona să ridice Basarabia împotriva ruşilor.

Cultura era izvorul conştiinţei naţionale. Cunoscând bine lucrul acesta, ruşii au zădărnicit orice manifestare a intelectualităţii basarabene. Şcolile au fost închise, scriitorii persecutaţi. Cine dorea să se mai poată exprima în scris, nu o mai putea face decât în limba rusă şi prin texte pe placul autorităţilor. Începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pentru a scăpa de represiuni, floarea intelectualităţii basarabene s-a refugiat în România, care i-a oferit cel mai cald, ospitalier şi înţelegător azil. Pe loc au rămas numai cei cu un curaj ieşit din comun şi cu un risc extraordinar. Între ei, un loc de cinste îl ocupă istoricii A. Stadniţchi şi I.N. Halippa, care prin publicarea unor curajoase lucrări au contribuit efectiv la menţinerea ideii naţionale.

Un alt element de rezistenţă, după cum s-a mai arătat, a fost preoţimea basarabeană. Situaţia ei era aceeaşi cu a intelectualităţii. Mulţi preoţi români au sfârşit în cele mai îndepărtate locuri de exil şi chiar în Siberia. Totuşi, preoţimea a ţinut pasul cu necesităţile existenţei naţionale. În anul 1902 se înfiinţa la Chişinău societatea preoţească intitulată „Frăţimea naşterii lui Christos.” Înfiinţarea ei a coincis în timp cu apariţia mişcării literare din jurul revistei Sămănătorul de la Bucureşti, cu cea a Luceafărului de la Budapesta, cu cea a Luminei românilor macedoneni din Bitolia (1903) şi cu cea a Junimei literare din Cernăuţi (1904).

Din păcate însă, această intensă mişcare de redeşteptare naţională nu a putut cuprinde întregul popor datorită condiţiilor incalificabile în care a fost nevoită să îşi ducă existenţa. În paralel, rusificarea făcea numeroase victime printre nobili şi intelectuali, care erau pierduţi pentru cauza naţională. De aceea, sub influenţa autorităţilor, mulţi basarabeni se considerau moldoveni şi credeau că sunt diferiţi de ceilalţi români, pe care nu îi văzuseră niciodată. Fenomenul nu este singular, un exemplu reprezentându-l cazul alsacienilor, care după 1871 se considerau diferiţi de francezi.

În orice caz, faptul acesta nu a ajutat prea mult Rusia, deoarece basarabenii continuau să manifeste ură şi dispreţ faţă de ocupanţi. Poetul din popor Tudose Roman scria că „sub a ţarului domnie am trăit ca vai de noi, în nespusă sărăcie, asupriţi, flămânzi şi goi.” Fenomenul antirusismului era puternic întipărit şi la intelectuali, ca de pildă la Bogdan Petriceicu Haşdeu, care se mândrea că era „român din Basarabia” şi, urând Rusia, asupritoare a Basarabiei, vorbea despre ţarul ei ca despre „papa de la Neva.” (10)

În schimb, arăta francezul F. Colson încă în 1839: „Niciodată un român din Basarabia, ca şi din Austria, nu s-a adresat unuia din Moldo-Valahia altfel decât numindu-l frate.”

Recensăminte şi mărturii în Basarabia Ţaristă (1812 – 1918)

Autor: Mircea Rusnac, Doctor în Istorie

Majoritatea românilor era atât de clară în Basarabia, încât practic nu există niciun recensământ oficial rusesc care să o dezmintă. De asemenea, se poate spune că unanimitatea observatorilor, statisticienilor şi călătorilor, ruşi şi străini, care au vizitat Basarabia, au consemnat zdrobitoarea preponderenţă a românilor în regiune, chiar dacă recensămintele nu menţionau întotdeauna expres acest lucru. Citind mărturiile lor inserate mai jos, ne putem convinge pe deplin că în întreg cursul secolului dominaţiei ruseşti, Basarabia a rămas una dintre cele mai pure zone ale românismului, în ciuda tuturor măsurilor guvernelor ţariste, amintite în capitolele precedente.

Mai jos vom reproduce impresiile a 21 de observatori ai Basarabiei, dintre care 18 au fost ruşi sau aflaţi în serviciul Rusiei. Dată fiind abundenţa informaţiilor prezentate de ei şi relativa lor incoerenţă dacă ar fi să-i raportăm unul la altul, ne-am decis să-i enumerăm în ordine alfabetică, indiferent de perioada când au scris şi situaţia specifică la care se referă.

În anul 1862 vizita Basarabia un cultivat călător rus, Afanasiev-Ciujbinski. Acesta menţiona că, în afară de departamentul Hotinului, Basarabia era locuită numai de moldoveni, care ignorau total limba rusă. Limba lor era foarte apropiată de italiană şi deriva din latină. Moldoveanul avea o frumuseţe tipică, fiind un om cu spirit larg şi inima sensibilă, dar trăia în condiţii grele, datorită asupririi la care era supus. Afanasiev-Ciujbinski se revolta de aceea împotriva „autointitulaţilor patrioţi ai poliţiei, care în regiunile (Rusiei) unde trăiesc populaţii minoritare propagă limba rusă ca mijloc al cnutului şi al pumnului.” (1)

Un fervent susţinător al rusificării, istoricul şi omul politic Batiuşkov recunoştea şi el că „Basarabia este departe de a fi rusească, atât în ceea ce priveşte limba, cât şi viaţa ei. În această provincie există mulţi oameni care se uită cu dor peste Prut.” (2)

Academicianul Berg spunea şi el: „Moldovenii sunt românii care populează Moldova, Basarabia şi părţi din guberniile Podolsk şi Herson învecinate cu ea; în număr mic ei locuiesc şi în gubernia Ekaterinoslav. Ei îşi spun moldovan (la plural moldoveni), iar României îi spun Moldova. Faţă de românii din Valahia, sau valahi, se deosebesc prin neînsemnate particularităţi dialectale.” (3)

Fiind deci absolut românească, Basarabia nu putea fi pe viitor decât un măr al discordiei între ruşi şi români, cum se exprima Durnovo, care se şi declara, în 1912, împotriva „sărbătoririi smulgerii Moldovei dintre Prut şi Nistru de la Principatul autonom al Moldovei.” (4)

Referitor la numărul ruşilor în provincie în momentul anexării, putem folosi un memoriu al mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni din 21 august 1813 către Sinodul din Petersburg, unde se afirma: „Stepa Oceacov ca şi Basarabia e populată de volohi, greci, bulgari şi de aşa-numiţii imigranţi de diferite naţiuni, iar ruşi sunt foarte puţini.” (5)

Un inginer francez de mine, X. Hommaire de Hell, vizitând Basarabia, arăta în 1845: „La luarea în posesiune de către Rusia a Basarabiei, nogaii… renunţă complet la vechile lor posesiuni, pentru a se retrage dincolo de Dunăre; nu a mai rămas în Basarabia decât populaţia moldovenească, populaţie creştină aparţinând, ca şi ruşii, religiei greceşti.” (6)

Caracterul compact al populaţiei româneşti, ca şi aspiraţiile sale, erau subliniate şi de cunoscutul deja Kasso, care scria: „Populaţia rurală de la aceste graniţe aproape că nu s-a schimbat în cursul ultimului secol. Găsim aici aceleaşi trăsături de caracter naţional ca şi la moldovenii care locuiesc în afara frontierelor imperiului.” De altfel, spunea Kasso, Basarabia nu era „decât o îngustă fâşie de pământ, nereprezentând decât o simplă amintire a visurilor şi planurilor (orientale) irealizabile.” (7)

Scriitorul şi istoricul polonez J. Kraszewski (1843) consemna: „Populaţia şi limba dominantă (în Basarabia) sunt româneşti.” (8)

Iar Kruşevan nota în 1903: „Curăţenia (la români) este ideală. Femeia moldoveancă de zece ori pe zi spală, mătură, şterge. Că se poate trăi şi dormi împreună cu viţeii şi porcii, între miriade de ploşniţe şi gândaci, ca în unele părţi din Rusia, aici nimeni nu-şi închipuie. Probabil că un popor mai curat, poate afară de nemţi, este greu de găsit.” (9)

Generalul Kuropatkin, ministrul de război al imperiului, era nevoit să constate: „Poporul român din Basarabia anexată acum o sută de ani, azi încă (1910) trăieşte izolat la marginea populaţiei ruseşti.” (10) Dar, continua generalul Kuropatkin, în viitor „unirea poporului român, fie pe cale paşnică, fie în urma unui război, este inevitabilă.” (11)

Românii nu erau numai cei mai mulţi, ci şi cei mai vechi locuitori ai Basarabiei. Aceasta reiese şi din afirmaţia lui Laşkov (1912): „Cea mai veche populaţie a Basarabiei este cea moldovenească; potrivit datelor oficiale, ea reprezintă 48%, dar în realitate 70% din totalul populaţiei.” (12)

Dat fiind specificul ei naţional, Basarabia forma o entitate distinctă la graniţele Imperiului rus, neconfundându-se cu provinciile sale. Vizitând Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea, călugărul rus Partenie scria: „Moldova la răsărit se mărgineşte cu Rusia, de care o desparte râul Prut şi Basarabia.” (13)

Este ceea ce remarca şi georaful francez Em. de Martonne în 1919: „Totul indică o ţară locuită de secole şi această ţară este pur românească… îndată ce am intrat în Basarabia, am regăsit bogatele costume femeieşti româneşti şi câţiva bătrâni cu barba căruntă, purtând cojoc şi căciulă. Aceşti oameni buni au statura înaltă, trăsături regulate, aerul deschis şi sincer al ţăranului din dealurile subcarpatice. Cu toţii se numesc, în mod invariabil, moldoveni.” (14)

Foarte importante sunt mărturiile complete ale etnografului rus de Pauly (1862): „Valahii, vlahii (moldavii, moldovenii), rumunii, rumânii sau românii sunt un popor ieşit în primele secole ale erei noastre din amestecul de daci, romani şi slavi, spunea acesta. El e cu totul distinct de vecinii săi slavi şi maghiari… La nord ei se învecinează cu rutenii, la est cu ucrainienii propriu-zişi, la sud cu bulgarii, la vest cu fraţii lor din Moldova şi la sud-est cu Marea Neagră.” Şi continua astfel: „Şesul care merge de la valul superior al lui Traian şi până la mare, Bugeacul de altădată, căruia în antichitate i se zicea «deşertul get», totdeauna a fost locuit de locuitori sălbatici geţi, pecenegi, nogai… Toată partea Basarabiei situată la nord de valul superior al lui Traian este locuită în principal de valahi sau români şi de fapt n-a fost niciodată o ţară independentă sau măcar separată de celelalte ţări valahe… Locuitorii părţii acesteia superioare a Basarabiei sunt aceiaşi români ca şi cei de dincolo de Prut; ei vorbesc aceeaşi limbă şi aparţin, ca şi aceştia, aceleiaşi biserici ortodoxe greceşti.” Despre limba lor spunea: „Limba română vorbită în Basarabia este aceeaşi ca şi în Moldova.” Iar concluzia firească era aceasta: „Valahii sau moldovenii din Basarabia centrală au rămas în toate privinţele extrem de ataşaţi naţionalităţii lor.” (15)

În acest timp, ruşii din provincie erau practic insignifianţi. În 1910, geograful Semionov-Tean-Şanski arăta: „În Basarabia, în afara micilor negustori ambulanţi… populaţia rurală moscovită (velicorusă) se află în minoritate… Totuşi, populaţia permanentă velicorusă de rit vechi nu formează în Basarabia mai mult de 1,5% din totalul populaţiei.” (16)

S-a mai arătat că numele Basarabia a fost implantat artificial asupra întregii provincii, care până la 1812 nu a existat niciodată de sine stătător faţă de celelalte ţări româneşti. Încă în 1838 rusul Skalkovski mai numea Basarabia numai „raiaua Benderului şi a Chiliei împreună cu fortăreaţa Ismailului.” Restul provinciei anexate de ruşi era numit de el „Moldova cea situată pe ţărmul stâng al Prutului.” (17)

Iar în 1878, în Geografia provinciei Basarabiei, Soroka scria: „Moldovenii compun marea masă a populaţiei (Basarabiei), aproximativ ¾.” (18) Afirmaţii la fel de categorice făcea şi Kroncevov.

Înaltul funcţionar rus Svinin arăta şi el: „Locuitorii autohtoni ai acestei regiuni sunt moldoveni sau români, care, aşa cum am susţinut cu tărie, sunt descendenţii colonilor romani. Ei vorbesc limba moldovenească, care este de origine latină şi care conservă, ca şi italiana, numeroase particularităţi ale limbilor neolatine.” (19)

Cunoscutul Vighel, fost viceguvernator al Basarabiei, nota: „Am ocazia să studiez spiritul moldovenilor. Aceşti români sau romani, cum se numesc ei, descind dintr-o populaţie amestecată, compusă din coloni romani şi din slavo-daci învinşi de Traian. În limba pe care o vorbesc predomină elementul latin.” (20)

Alt scriitor care a lăsat abundente mărturii este căpitanul de stat major Zaşciuk, care a efectuat în 1862 un recensământ al populaţiei Basarabiei. El arăta de la început: „Moldovenii formează majoritatea populaţiei, aproape ¾ din cifra totală. Moldovenii locuiesc de foarte mult (timp) în regiunile centrale şi septentrionale ale Basarabiei. Ei pot fi consideraţi ca aborigenii acestor regiuni. Moldovenii vorbesc o limbă latină stricată, amestecată cu cuvinte slave. Limba lor are o rădăcină latină şi păstrează mai multe particularităţi originale ale vechii limbi a romanilor decât italiana.” (21) Apoi continua: „Judeţele Chişinău şi Orhei sunt locuite aproape în exclusivitate de ei (de români). În judeţul Hotin sunt amestcaţi cu ruteni, în timp ce în judeţele Cetatea Albă şi Tighina ei sunt amestecaţi cu «venetici».” (22)

Despre femeile românce din Basarabia, Zaşciuk spunea: „Ochii negri, strălucitori şi plini de foc ai moldovencei, mişcările sale graţioase, ba galeşe, ba leneşe, ba pasionate, fac din această femeie o fiinţă foarte plăcută… Moldoveanca, îngrijită de nepăsarea bărbatului său, e foarte economă şi cumpătată, modestă, ea e puţin sociabilă şi nu iubeşte pe un străin.” Şi încheia: „Este imposibil a găsi la un popor de jos o curăţenie aşa de perfectă, ca aceea care se observă în locuinţa moldoveanului din Basarabia.” (23)

Ultima mărturie este cea a doctorului german I.H: Zucker (1834), care poate folosi şi drept concluzie a acestor impresii: „Ei (românii) populează toate satele din centru şi cea mai mare parte a provinciei.” (24)

Şi dacă aceste informaţii provin din surse mai mult sau mai puţin oficiale, vom trece acum la statisticile oficiale ruseşti, care, chiar dacă, din motive lesne de bănuit, nu sunt la fel de categorice în ce priveşte proporţia populaţiei autohtone, nu fac în fapt decât să confirme cele consemnate mai sus.

Într-un capitol anterior s-a mai arătat că, în momentul anexării, populaţia Basarabiei era formată în proporţie de aproximativ 95% români, care erau majoritari şi pe teritoriul fostelor raiale turceşti. Sosind momentul să completăm această afirmaţie, iată care era numărul locuitorilor fostelor raiale în 1808, cu specificarea provenienţei lor naţionale, după o statistică din acel an: la Chilia, dintre cei 478 de capi de familie înregistraţi, 393 erau români, urmaţi de 58 de ruşi şi 27 de evrei; la Cetatea Albă, dintre cei 334 de capi de familie, erau 168 de români, 132 de armeni, 18 evrei şi 16 sârbi; la Tighina, dintre cei 331 de capi de familie, 169 erau români, 101 evrei, 9 armeni şi 52 de supuşi Rusiei; la Hotin, dintre cei 648 de capi de familie, 297 erau români, 340 evrei şi 11 armeni. (25) Aceasta era numai situaţia cetăţilor-reşedinţe ale raialelor, fără a cuprinde şi numeroasa populaţie rurală din jurul lor, românească în totalitate.

Cu mici ajustări, cifrele se repetau în concluziile primului recensământ oficial rusesc din provincie, cel din 1817: români 86,0%, ucrainieni 6,5%, evrei 4,2%, lipoveni 1,5%, greci 0,7%, armeni 0,6%, bulgari şi găgăuzi 0,5%, majoritatea minoritarilor fiind stabiliţi în regiune de mai puţin de cinci ani. (26)

În 1834, Koeppen constata că românii rămăseseră exact în aceeaşi proporţie de 86%, (27) situaţie care va rămâne stabilă până spre mijlocul secolului şi chiar mai târziu. În 1861, de exemplu, Ministerul rus de interne a publicat o „Listă a oraşelor” imperiului, alcătuită de un comitet de statisticieni, deci o lucrare absolut oficială. Aici scria: „Moldovenii sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Basarabiei.” (28) Şi acelaşi Koeppen considera în 1851 că moldovenii reprezentau 80% din populaţie. (29)

În urma masivelor emigrări şi colonizări, populaţia românească s-a redus totuşi în raport cu noile naţionalităţi ale Basarabiei. În 1862 s-au efectuat două recensăminte paralele în provincie şi rezultatul lor a fost foarte asemănător. Primul a fost coordonat de amintitul căpitan Zaşciuk, care a dat procentajul de 66,4% românilor. (30) Al doilea a aparţinut etnografului, şi el amintit mai sus, de Pauly, care a comunicat următoarele cifre: români 67,4%, ucrainieni 10,9%, evrei 7%, bulgari 4,9%, ruşi 3,4% etc. (31) Iar în 1871 proporţia lor se menţinea la 67,4% sau chiar la 68%, după consemnarea lui Oberucev. (32)

Un nou recensământ oficial a avut loc în Basarabia abia în 1897, cu care ocazie au fost aplicate toate metodele posibile pentru formarea unei noi imagini a provinciei, mult mai rusească decât ne-am fi putut aştepta. Pe scurt, acum au fost înregistraţi drept ruşi toţi cei care cunoşteau cât de cât limba autorităţilor. Prin acest original procedeu, românii „scădeau” la 47,6%, dar realitatea era cu totul alta. Rusul Butovici scria despre conaţionalii săi la acest recensământ: „Numărul lor este în realitate mult mai puţin important decât cel indicat prin recensământ.” (33) De altfel, recensământul din 1897 a fost infirmat chiar şi de datele publicate de departamentul militar, potrivit cărora în Basarabia în 1900 românii erau 52%.(34)

Realitatea rezultă din estimările de la începutul secolului al XX-lea. Românii atingeau proporţia de 75% (după Kruşevan) (35), apoi numai 53,9% în 1907, (36) dar din nou 70% în 1912 (după Laşkov) (37) şi, în sfârşit, 65-67% în 1918 (după americanul J. Kaba). (38)

Merită să amintim şi procentajele ruşilor şi ucrainienilor de la acelaşi recensăminte inventariate aici. Conform tuturor mărturiilor consemnate, numărul ruşilor propriu-zişi în Basarabia a rămas întotdeauna extrem de mic, şi din această cauză vor fi luaţi împreună cu ucrainienii în statistica noastră.

Deci, socotite împreună, cele două naţionalităţi din Basarabia totalizau: 6,5% în 1817, 15,7% (Zaşciuk) sau 14,3% (de Pauly) în 1862, 15,8% în 1871, 27,8% în 1897 (cu rezervele de rigoare) şi 24,6% în 1907! Acesta era rezultatul „fructuos” al unei rusificări de o sută de ani!

Cei care au spus lucrurilor pe nume au fost tot scriitorii ruşi. Dat fiind caracterul absolut românesc al provinciei, unii autori ruşi, ca Danielevski (1888), recomandau guvernului rus să restituie Basarabia României, „având în vedere principiul naţionalităţii”, (39) iar generalul Kuropatkin, des pomenit aici, afirma că „Rusia a atins în 1792 frontierele ei naturale, ajungând la malul stâng al Nistrului.” (40) Ce altă recunoaştere mai categorică se putea da falimentului total al politicii de rusificare?

DOAMNA VP, ce parere ai despre ridicarea imunitatii lui voronin? Sau asa tema nu intra in discutia dvoastra ? Numai membrii AIE sunt rai pentru dta ?

Pt,Nina Gonţa.

Cum se spune în ruseşte: se ” lămăesc ” ca o fată mare. cer scuze de expresie.

pT. TERA-NOVA.

Dorim să construim un stat democratic, bazat pe drept, deaceia cuvîntul ” INTERZIS” eu consider că nu poate fi aplicat, dacă întradevăr vrem să construim un stat civilizat.

Desigur se vede de la o poştă, că Nina Gonţa nu face altceva decît să atace permanent o persoană, mă refer la V.Pavlicenco, dar sperăm, că totuşi pînă la urmă D-na Gonţa va trece la un dialog mai civilizat, şi chiar dacă nici odată nu va fi deacord cu V Pavlicenco, totuşi va înţelege, că duşmănia numai distruge , iar dragostea construeşte.

Şi dacă suntem creştini, să ne mai aducem aminte de Sfînta scripturăn care se spune:

” IUBEŞTE-ŢI DUŞMANUL TĂU”

Apropo vreau să accentuez, că nu există politicieni răi şi buni.

Există politicieni care greşesc, şi care mai puţin greşesc, şi dacă noi toţi, poporul acestui stat ne dorim îmbunătăţirea vieţii şi cu adevărat ne iubim
această ţară, nu trebue să tăcem cînd observăm greşelile cuiva numai din motiv că sunt ai noştri.

Doar cînd copilul greşeşte, părintele ce face, î-l netezeşte pe cap, că-i a lui, sau î-l mustrează.

Şi atunci care părinte e mai bun, acel ce netezeşte copilul pe cap pentru că a adus un doi de la şcoală, şi-i zice bravo copilaşul mamei, sau acel ce-l critică, î-l mustrează şi i-a măsuri pentru a corecta doiul?

Aşa că dacă în adresa actualei guvernări se aduc careva critici, apoi numai din dragoste, fiindcă sunt ai noştri şi trebue permanent de le mai arătat greşelile pentru a merge pe calea cea dreaptă.

DOAMNA GONTA ( este vorba de o stimata DAME sau de un MONSIEUR deghizat in sexul frumos ??????????????) , trebue sa recunoastem , are intentii onorabile cu privire la inlaturarea comunismului dar devine insuportabila cand critica in mod nejustificat pe DOAMNA VITALIA – PNL .

Aceasta charmanta DAMA ( ca sa ma exprim intr’o frantuzeasca amicala ) trebue sa inteleaga ca ALIANTA se preteaza la critici foarte severe prin aceasta nesiguranta de a se “” juca de-a politica “” cand la Chisinau, cand la MOSCOVA cand la Bucuresti si mai ales prin actiunea permanenta de a inlatura PNL-ul din viata politica.

A facut si multe lucruri onorabile ALIANTA dar este FOARTE DEFICITARA la capitolul UNIREA cu ROMANIA pentru care DOAMNA VITALIA lupta cu o energie inegalata de foarte mult timp.

Criticile PNL-ului la adresa ALIANTEI sunt perfect democratice si justificate si nu trebue mereu pus in fata SLOGANUL ::::::::::: SE DA APA LA MOARA COMUNISMULUI.

Nimeni nu da apa la moara la NIMENI. Cei cu idei fixe in comunism vor vota cu comunistii, cei cu idei europeene, adeptii Unirii cu ROMANIA, adeptii occidentalismului vor vota cu cei care sustin aceste idei.

In mod logic PNL-ul ar trebui considerat aliatul cel mai important al ALIANTEI or vedem o incercare continua de a marginaliza PNL-ul.
DE unde si criticile absolut justificate ale PNL-ului la adresa ALIANTEI.

As polemiza in privinta unuia din obiectivele legate de unire din simplu motiv ca ar putea fi lipsit de suport real. Din 01.01.2007 statul national si suveran cu care doriti unirea – nu mai exista in forma sa anterioara, a devenit o tzara-regiune a UE. Si-a transmis principalele sale prerogative pe seama UE, inclusiv si cele care ar permite acorduri bilaterale de schimbare a hotarelor. Azi cetatenii UE din Romania au dreptul de a locui liber pana la Atlantic, inclusiv rromii in Franta. Trenul Unirea a plecat ireversibil din gara Bucuresti, lasand nerealizat visul unirii. E imposibil cacineva sa iasa pentru un an din E, sa seuneasca cu RMoldova si apoi din nou sa fie acceptata in UE. UNIREA VA FI CU TOATE COMPONENTELE UE, cu tot spatiul UE, dar nu individual cu Romania sau eventual cu Rusia, care se vrea si ea in UE. Dar Unirea R.Moldova cu UE e deja ADERARE la UE si iarasi obstacol – UE nu ne promite decat ASOCIERE intr-un PARTENERIAT in afara hotarelor UE alaturi de tzarile musulmane din Africa de Nord si Orientul Apropiat. Pe semne, ca asa vrea Dumnezeu – ca NEAMUL sa fie reprezentat in lume, in toate organismele internationale prin DOUA TZARI ROMANESTI, una in interiorul si alta in exteriorul UE, ca doua alternative dedezvoltare, doua RAMURI pe POMUL VIETII NEAMULUI. Artistii, sportivii, jurnalistii ce semuta din RO in RM descopera lucruri pozitive prin existenta a doua state, prin diferenta legislatiei fiscale, prin o alta componenta demgrafica decat cea din Bucresti. Mai importanta ar fi anume aceasta VALORIFICARE A POTENTIALELOR CE APAR ANUME DIN ACEASTA DUBLA REPREZENTARE STATALA A NEAMULUI. R.Moldova nu trebuie sa se uniformizeze dupa aceleasi stereotipuri de la Bucuresti sau Bruxelles, din contra – sa pastreze satul traditional si cultura nationala ceisi are radacinile la sat, sa completeze golurile din Romaia cu cadre profesioniste de artisti, stavilind MANELIZAREA si alte procese negative, etc.etc.

merg zvonuri ca PL are de gand sa mearga la alegeri intr-un singur bloc electoral cu Lupu. Se va denumi Blocul Liberal-Democrat (BLD). Ii vor lua in tandem si pe AMN (ce a mai ramas din ei).

Ar fi logic ca si PNL sa intre in acest bloc. Poate si MAE. Astfel va apare o sansa reala pentru echilibrarea PLDM.