Licitaţiile de manuale sau Jocul de-a alba-neagra practicat de Ministerul Educaţiei

Un articol de ANATOL VIDRASCU, preluat din „Jurnal de Chisinau” – http://ziar.jurnal.md/2010/06/11/licitatiile-de-manuale-sau-jocul-de-a-alba-neagra-practicat-de-ministerul-educatiei/#more-4238

Funcţionarii de la minister s-au blindat cu atâtea regulamente încât nu poate fi vorba nici de cea mai elementară transparenţă.

La materialul „Gândirea proletară…“ publicat vinerea trecută în Jurnal de Chişinău, i-aş putea răspunde autorului, parafrazându-l pe regretatul Grigore Vieru: Nu am, omule, cu tine nimic,/Eu nici măcar nu te urăsc (cunosc). Şi, de bună seamă, nu-l cunosc mai deloc pe M.V. Ciobanu, drumurile noastre s-au intersectat întâmplător doar de câteva ori, mai ţin minte vag doar că i-am dăruit cândva spre minte şi învăţătură un dicţionar Lazăr Şăineanu, dar, se vede, că nu i-a prea folosit, de vreme ce scrie că „mă bat ca la uşa cortului“, deşi expresia consacrată este „a te certa sau a înjura ca la uşa cortului“. Poate că aşa se întâmlă la uşa cortului dumnealui?

Mai ştiu că a fost viceministru al educaţiei, înscăunat pe timpuri de Roşca, iar că acum este redactor-şef la editura „Ştiinţa“ şi scrib de serviciu la Uniunea Editorilor din Republica Moldova, din care, până la publicarea acestui imund, jegos atac la persoană, făcea şi editura mea parte.

Aş fi nesincer zicând că înţepătura aceasta în ziar nu mă doare. După cum bine se ştie, pişcătura unui purice nu doare prea tare, dar oricum e neplăcută. Pe timpuri un aristocrat adevărat, la care autorul face referire, un senior şi-ar fi trimis în locul lui un scutier la duel, socotind mai prejos de demnitatea sa să se bată cu un oarecine. Acum pentru asta se angajează un avocat. N-o voi face. Cei mai buni avocaţi ai mei sunt cele circa 2000 de titluri de carte apărute pe parcursul a 21 de ani de existenţă a editurii, apărători care nu m-au trădat niciodată şi care constituie proba mea supremă.

Provocarea în sine nu vine de la el, ci de la oameni care se pretind serioşi. Interesele lor au fost afectate de contestaţia mea şi anume, tandemul Gheorghe Prini şi Oleg Bodrug, directori ai editurilor „Ştiinţa“ şi „Prut internaţional“, cei care câştigă mai toate licitaţiile. Mi-aţi aruncat mănuşa, domnilor! Accept această provocare şi vă răspund.

Pregătirea precară a licitaţiilor şi imposibilitatea contestării rezultatelor

Problema pusă de ziar este infinit mai importantă decât toate fabulaţiile scrise despre mine.

Am pus semnul de egalitate în titlu între licitaţiile de manuale şi jocul de-a alba-neagra, (игра в наперсток) practicat de pungaşi prin pieţe. Orice ai face, participând la acest joc de noroc, ca de altminteri şi la oricare altul, pierzi invariabil de fiecare dată. Iar Ministerul Educaţiei ar trebui să fie o instituţie respectabilă, şi nu un cazinou.

Scriind cele două contestaţii la ultima licitaţie de manuale şi plasându-le pe blogul dnei Vitalia Pavlicenco, căreia îi mulţumesc şi pe această cale că m-a găzduit, căci ziarele iniţial nu s-au arătat prea interesate de acest subiect, eram pe deplin conştient că deschid o adevărată cutie a Pandorei. Dar buboiul acesta cocea demult şi trebuia să erupă în cele din urmă.

Adevărul e că ultima licitaţie de manuale a fost pregătită prost, neprofesionist, cu multă întârziere, fiind anunţată abia la 27 noiembrie 2009, adică după o jumătate de an de la venirea noii conduceri la minister. Pentru pregătirea manualelor şi a ghidurilor învăţătorului în proporţie de 75%, editurilor li s-au acordat doar două luni, inclusiv sărbătorile de Crăciun, până la 10 februarie 2010, când, după cum se ştie, pentru aceasta este nevoie de cel puţin un an. S-a speculat cu moştenirea grea lăsată de comunişti, ceea ce este cât se poate de adevărat, numai nu şi în acest caz concret. După ce comuniştii, slavă Domnului, au pierdut alegerile, marele lor ideolog, Stepaniuc, n-a mai putut influenţa mersul lucrurilor la Ministerul Educaţiei. De ce s-a întârziat atât cu anunţul licitaţiei? Doar se cunoşteau de câţiva ani disciplinele la care trebuie editate manuale, iar regulamentul licitaţiilor a rămas neschimbat timp de 12 ani.

Pe lângă faptul că editurilor nu li s-a dat timp suficient ca să se pregătească de licitaţie, nu li s-au pus la dispoziţie nici noile curricule la aceste discipline, urmând ca cei care vor câştiga după curricula veche să refacă manualul după cea nouă, adică practic să scrie un nou manual. Şi asta pe parcursul altor 2-3 luni, căci rezultatele parţiale ale licitaţiei au fost anunţate abia la 2 aprilie 2010.

Nu trebuie să mi se pună în cârcă o vină pe care nu o am, cică prin contestaţiile mele s-a stopat procesul (prima contestaţie am expediat-o la 6 aprilie 2010, putea să mi se răspundă operativ pe parcursul câtorva zile că nu am dreptate, dacă unii nu se simţeau cu musca pe căciulă).

Şi acum ce se propune? Să fie neglijate contestaţiile, să se comită o mare nedreptate şi să se grăbească cu orice preţ pregătirea manualelor pentru începutul anului şcolar? O spun în deplină cunoştinţă de cauză, chiar dacă nu existau niciun fel de contestaţii, manualele n-ar fi apărut până la 1 septembrie din simplul motiv că este imposibil să pregăteşti într-un termen atât de scurt manuale bune (că de rele nu avem nevoie, nu-i aşa?) să le traduci pe unele în limba rusă şi să le tipăreşti.

Într-un stat atât de mic, în care s-ar părea că toţi sunt în legături de rudenie – cumetri, cumnaţi, naşi, fini, veri, fraţi, fii, părinţi, soţi, nepoţi, bunici, prieteni, simpli colegi sau colegi de partid, cunoştinţe – nu poţi tăinui nimic sau aproape nimic, aşa că totul se ştie dinainte şi cel puţin la licitaţiile organizate de Ministerul Educaţiei câştigă cel care are clanul cel mai ramificat. Nu au existat licitaţii în care să nu se fi implicat la modul direct unii funcţionari ai ministerului, editorii, autorii, rudele sau cunoştinţele acestora. Îmi aduc aminte cu haz, şi ceea ce scriu din păcate nu e un banc, că unul dintre autorii noştri după ce a elaborat un manual s-a dus la un fost coleg de-al său ajuns viceministru încă în prima noastră democraţie (nu, nu e vorba aici de M.V. Ciobanu, deşi totul s-a întâmplat cam pe atunci) şi l-a întrebat cum ar face să câştige, la care acela, cunoscându-l bine, i-a răspuns cât se poate de franc: „Ce-ai venit aşa târziu, dragă? Nu ştii că manualele mai întâi se cumpără şi apoi se scriu?! E deja comandat de altcineva, aş vrea să te ajut, dar nu mai pot“. Cam acestea sunt moravurile la Ministerul Educaţiei, toţi cunosc realitatea şi se adaptează care şi cum poate.

Monopolul asupra manualelor la unele discipline

Rămâne o enigmă pentru mine, de ce nu se revoltă profesorii şi continuă să lucreze cu manuale proaste, pe care, culmea, părinţii le mai şi plătesc. De ce nu scrieţi, nu faceţi interpelări, nu apelaţi la minister, când în locul unui manual bun, vi se dă altul mai slab, dar conceput de pile ministeriale? O să mă refer şi în acest caz tot la un exemplu din propria experienţă. A existat la minister un baiat dezgheţat şi descurcăreţ, de altfel bun vorbitor de română, Adrian Ghikov (care în timpul mişcării de renaştere naţională şi-a schimbat numele în cel pe care îl moştenise – Ghica, un nume sonor de scriitor, purtat şi de mai mulţi boieri şi domni, gest foarte nobil şi demn de toată lauda, numai că după venirea la putere a comuniştilor a revenit la numele iniţial).

Acum vreo 8–9 ani, când era specialist principal la limba română în cadrul ministerului, a venit la mine cu un colectiv de autoare cu propunerea să pregătim şi să edităm manualele de limba şi literatura română pentru ciclul liceal. Am acceptat fără nici o ezitare, deşi acele manuale se editau atunci din contul editurii. Abia mult mai târziu ministerul a organizat licitaţii şi la ele. Autorii mi-au adus şi nişte foi scrise de mână pe care le-am dat la cules şi le-am restituit ca să pregătească manualele. Aşa a trecut un an, după care altul şi lucrurile n-au avansat câtuşi de puţin, deşi în circularele ministerului pregătite de Ghikov aceste manuale erau recomandate pentru studiu.

Văzând că lucrurile nu evoluează am pregătit manualele de clasa a X-a, a XI-a şi a XII-a pe cont propriu cu un excelent autor şi profesor Constantin Şchiopu. Manualele s-au vândut ca pâinea cea caldă pe parcursul mai multor ani şi s-au bucurat de sincera apreciere a profesorilor. Când însă a fost anunţată licitaţia la manualul de literatura română cl. XI şi mirosea a bani plătiţi de la minister, chiar cu 2 saptămâni înainte de data când aceasta trebuia să aibă loc, s-a înfăţişat dl Chikov cu acelaşi manuscris departe de a fi gata cu propunerea să mergem împreună la concurs. L-am refuzat, căci asta însemna să-mi trădez autorul cu care am lucrat atât de bine împreună. Oricum era imposibil într-un termen atât de scurt să pregăteşti manualul pentru concurs, să-l ilustrezi şi să-l machetezi. După ce m-a privit îndelung pe sub sprâncene, specialistul de la minister s-a dus la altă editură, a participat la licitaţie şi a câştigat-o cu un preţ mai mare decât cel licitat de noi. Repet, în 2 săptămâni nicio editură din lume nu ar fi putut pregăti un manual pentru concurs. La noi s-a putut. Şi organizatorii licitaţiei îmi mai vorbesc de corectitudine şi de imparţialitate, când au admis la concurs nişte foi răzleţe sub chip de manual?! Pe urmă, bineînţeles, pe parcursul unui an l-au scris, dar aşa şi nu l-au mai editat în timpul prevăzut în contract!

Povestea lui Ghikov nu se termină însă aici. Ajunge mai târziu şef al Agenţiei de Evaluare şi este prins în flagrant cu o întreagă echipă de la minister că ia mită de la părinţi pentru fiecare notă bună la examen a copiilor lor, flagrant transmis şi la televizor. Acum se încearcă reabilitarea lui şi reangajarea la minister. Iar drept răsplată pentru merite actualul ministru i-a editat şi manualul despre care am scris mai sus. Metodic, toate manualele de limba şi literatura română ale dlui Constantin Şchiopu, primite atât de bine de profesori, au fost substituite cu cele ale echipei dirijate de Ghikov, ultimele două căzând la această licitaţie.

În apele tulburi se pescuieşte mai bine

Ziceam că licitaţiile de la minister seamănă întrucâtva cu jocurile de noroc, numai că lozul câştigător e întotdeauna la cei care le organizează şi dacă nu eşti în graţiile lor nu mai vezi manuale. Funcţionarii de la minister s-au blindat cu atâtea regulamente încât nu poate fi vorba nici de cea mai elementară transparenţă. Înţeleg că trebuie să fie secretoşi până şi în timpul licitaţiei, dar după încheierea ei de ce nu se anunţă, după cum am cerut, cine sunt evaluatorii, conţinutul recenziilor, care este punctajul pentru fiecare componentă/item al baremului de evaluare, formula după care a fost desemnată editura câştigătoare. Eşti anunţat fără drept de apel că ai pierdut şi nu ai acces la nici un fel de materiale. Dar trebuie să vedem şi noi cine sunt arbitrii, care sunt obiecţiile lor la manuale, ca să învăţăm din ele şi să facem apoi manuale mai bune.

Oricum, aşa cum e făcut regulamentul la Ministerul Educaţiei, nu poţi afla niciodată nimic. Ţi se spune că autorul la manualul câştigător este mai bun şi atât. Ce ai putea să obiectezi, mai ales că autorii sunt diferiţi? La această licitaţie însă pentru prima oară am participat la o disciplină cu acelaşi autor două edituri diferite – „Prut Internaţional“ şi „Litera“. Este vorba de manualul de Matematică cl. IX, elaborat de Victor Raischi cu un grup de coautori pentru editura „Prut Internaţional“ şi declarat câştigător la licitaţia precedentă. De notat că Victor Raischi a fost coautor la toate manualele de matematică câştigate de editura „Prut internaţional“ şi autor al manualului de Matematică cl. VIII câştigat de „Litera“. Acum trebuie să înţelegem că după ce a plecat de la editura „Prut internaţional“ şi colaborează cu noi a început să scrie din cale afară de prost de vreme ce am pierdut având un preţ mai mic decât câştigătorul cu 362360 lei. Mai rămâne de adăugat că autorul a pregătit acest manual în întregime încă pentru licitaţia organizată de comunişti. Manuscrisul era gata demult în proporţie de 100% şi ar fi apărut la timp. Organizatorii licitaţiei ne prostesc în faţă exact ca în jocul de care pomeneam şi, ascunzându-se după regulamentul elaborat tot de ei, afirmă că albul e negru şi viceversa. Ce am mai fi putut reproşa dacă ar fi fost vorba de autori diferiţi? Sunt sigur că dacă evaluatorii ar fi avut în faţă două manuale absolut identice, sfătuiţi prieteneşte de cineva, l-ar fi ales tot pe cel cu preţul mai mare ca să-i facă pe plac deputatului Oleg Bodrug.

Nu mai pomenesc de celelalte manuale căci dacă şi în acest caz cât se poate de concludent nu ni se dă dreptate, ce să mai vorbim de altele la care sunt diferiţi autori la acelaşi manual. Suntem în totalitate la cheremul organizatorilor licitaţiei.

În concluzie, având convingerea fermă că această licitaţie este aranjată şi total compromisă, cerem să fie organizată alta la care editurile să aibă timp sificient de pregătire, să fie asigurată transparenţa după anunţarea rezultatelor ca să fie excluse din start orice frustrări, nedumeriri sau contestaţii. În caz contrar, ne vom vedea nevoiţi să ne adresăm în instanţă şi vom cere Ministerului Educaţiei despăgubiri în valoare de 1 (un) leu, pe care, în caz de câştig, îl vom transfera Fondului Extrabugetar de Manuale.

Îi informăm totodată pe funcţionarii de la Ministerul Educaţiei că în perioada cât a durat toată vânzoleala aceasta cu licitaţia de manuale am pregătit din contul nostru 9 manuale color (de la 96 la 240 pagini fiecare) pentru copiii de la grădiniţe în cadrul seriilor noastre „Copilul deştept“ şi „Dezvoltarea timpurie“. Sper să nu ni se pună piedici măcar aici, după cum au făcut precedesorii lor cu faimoasa „Albinuţa“ a bunului nostru poet Grigore Vieru şi a graficianului Lică Sainciuc, care l-au haituit pe autor purtându-l timp de vreo 10 ani dintr-un birou în altul şi de la o editură la alta. Dumnezeu să-i odihnească, sunt numai oale şi ulcele, dar tradiţiile lor la acest minister sunt încă vii.

Anatol Vidraşcu,
director al Grupului Editorial Litera