Dupa ce am citit acest articol al lui Constantin Tanase avind in titlu cuvintul ticalosenie, mi-am amintit si am hotarit sa reproduc un articol al meu, adresat lui Tanase cind m-a terfelit, fara nici un motiv, in “Timpul”, in campania electorala pentru 5 aprilie (eu mai astept scuzele de la acest editorialist/ziarist/filolog, pe care il respect pentru curajul si efortul de a nu-si pierde credibilitatea in general). Cine va avea rabdarea sa citeasca aceste articole, se va convinge in ce masura astazi, in contextul politicilor fariseice ale idolilor verzi ai unora, se vede cine a promovat si promoveaza ticalosia/ticalosenia in politica noastra.
De pe http://www.timpul.md/articol/despre-sinceritate-ticalosenie-si-mult-verde-matern-9580.html
CONSTANTIN TANASE: Despre sinceritate, ticăloşenie şi mult verde matern
A fi sincer înseamnă a spune şi a exprima întocmai, deschis, franc, neprefăcut ceea ce gândeşti şi ceea ce simţi. Evident, sinceritatea, mai ales dacă se transformă în convingere, comportă şi nişte riscuri – cui îi place în lumea asta să-i spui în faţă deschis ce gândeşti şi ce simţi?
Nu poţi pretinde de la un politician să fie sincer. Definită ca artă a posibilului, politica este de fapt arta ticăloşeniei – în politică orice ticăloşenie „merge” fiindcă există o motivaţie: atâta a fost posibil. Un jurnalist, care scrie în fiecare zi şi îşi asumă riscul să iasă cu un anumit punct de vedere în faţa cititorului, pe lângă alte calităţi (capacitatea de a analiza şi sintetiza), trebuie să mai aibă o calitate, principală: să fie sincer, să nu trişeze, să nu manipuleze. În cariera mea de jurnalist m-am ciocnit nu o dată de această… delicată situaţie: spui sincer ce crezi şi ce gândeşti, dar eşti acuzat că manipulezi. Din păcate, jurnalistului nu i se iartă nimic, spre deosebire de politician. Unui politician i se poate ierta orice, inclusiv un 4 aprilie 2005, unui jurnalist însă, care a exprimat, poate la nervi, dar sincer, un punct de vedere vizavi de evenimentul respectiv, nu i se iartă nici dincolo de mormânt.
Acum cîteva luni, am anticipat şi am scris că una din marile provocări ale actualei Alianţe de guvernământ va fi atitudinea ei faţă de ziua de 9 mai 2010 când ruşii vor sărbători 65 de ani de la, cum zic ei, „marele război pentru apărarea patriei”. Fireşte, politicienii n-au recepţionat acest mesaj. Iată însă că am ajuns la asta: fiecare lider al Alianţei trebuie să-şi facă publică poziţia. Urmăresc atent acest subiect şi mă îngrozesc: mi se pare că practic, din ceea ce am susţinut în ultimii doi ani în persoana aşa-zisei „opoziţii anticomuniste”, nu a mai rămas nimic. În problemele fundamentale ale destinului nostru ca neam între comuniştii lui Voronin (şi Roşca) şi fosta „opoziţie anticomunistă” deosebirile şi contradicţiile s-au spălat ca un puf de păpădie după o ploaie torenţială. Nu mi-e ruşine şi nu-mi dau cu piatra în cap că am susţinut fosta opoziţie; am făcut-o sincer. Dar…
…Toată forfota şi fosăiala noastră politică depinde până la urmă de poziţia pe care vom adopta-o faţă de Rusia. Rusia, pentru români, inclusiv românii basarabeni, nu este pur şi simplu o mare putere, ci un blestem. La fel cum un blestem a fost pentru Polonia, Finlanda, Ucraina, Ţările Baltice şi mulţimea de popoare asiatice şi caucaziene. Problema participării sau neparticipării R. Moldova la parada militară din Moscova e o chestiune de moralitate sau ticăloşenie politică. În favoarea participării se invocă nevoia de pragmatism. Păi, cum să nu – de cele mai multe ori în politică este greu să distingi între pragmatism şi ticăloşenie!
Iepurele, cică, de aia este împuşcat mai uşor, fiindcă, crezându-se mai deştept decât vânătorii, fuge în zigzag. Tot în „zigzag” au pornit spre Moscova şi liderii Alianţei. Liberalul Mihai Ghimpu a spus că merge la Moscova, dar fără detaşamentul de ostaşi solicitat. Ministrul liberal-democrat al Apărării a declarat că R. Moldova nu are bani pentru aşa ceva. Liderul PD, M. Lupu, a declarat că dă bani din buzunarul partidului său, dar trebuie de mers cu ostaşi la Moscova. Liderul PLDM, Filat, îi dă peste gură ministrului liberal (al Apărării) şi declară că chestia cu banii e una „speculativă”. Vulpe bătrână şi experimentată, liderul AMN se spală pe mâini: nu am discutat această problemă în sânul Alianţei…
O, acest „sân al Alianţei”! Mereu enigmatic, mereu misterios, mereu plin de surprize!
Comuniştii zic că trebuie mers la Moscova, argumentul lor suprem (dar fals!) fiind cel tradiţional: „să nu uităm de unde ies… gazâli”, cum s-a exprimat Eugenia Ostapciuc.
„Pragmaticii” zic că trebuie de mers la Moscova , dar nu din cauza „gazelor”, ci a unei raţiuni mai supreme: chipurile, un partid politic care se va opune Moscovei şi se va „bloca” în „ţarcul românismului”, nu poate acumula mai mult de zece la sută de voturi şi astfel riscăm ca la alegerile parlamentare anticipate comuniştii să revină la putere… („Vrei ca la putere să vină iar comuniştii?!”).
Toate aceste „raţiuni” nu numai că sunt „speculative”, dar sunt pe de-a dreptul iezuite şi reflectă perfect calitatea morală a noilor elite politice care, din păcate, s-au dovedit a fi formate din oameni slabi, fricoşi, ostatici ai unor interese mărunte.
Alţii, mai… apolitici, invocă argumente de ordin strict uman: toţi participanţii la fostul război au fost victime ale unor regimuri criminale, ei nu poartă nicio vină…
Dar să ne întoarcem la politicienii noştri. Românii spun: ori cu mâca, ori cu mândra, în caz contrar rămâi şi fără una, şi fără alta. Din păcate, politicienii noştri se închină altei înţelepciuni populare: şi cu mândra-n braţe, şi cu sufletul în Rai. Ştim cum se termină până la urmă această înţelepciune. Au calculat oare corect politicienii noştri, „pragmaticii”, care sunt câştigurile de moment şi cele strategice ale participării R. Moldova la parada militară de la Moscova? Vreau argumente, nu vorbe înaripate. Eu nu cred că Rusia va renunţa la politica ei imperială faţă de Moldova dacă pe 9 mai 70 de moldoveni vor mărşălui în Piaţa Roşie. Nu cred. Ne va livra gaz mai ieftin? NU! Va deveni mai deschisă piaţa rusească pentru R. Moldova? Pe naiba. Vor retrage armata de ocupaţie din Transnistria? Să i-o spunem mutului! Ne vom integra mai rapid în Europa! Să fim serioşi! Atunci care-i motivaţia ca ostaşii Armatei Naţionale a R. Moldova să mărşăluiască în Piaţa Roşie (ca prizonierii nemţi ai nefericitului mareşal Paulus?).
Acum să revenim la „argumentul” celor zece procente de voturi. Pe ce se bazează convingerea că cei care nu vor să ne umilim în faţa ruşilor constituie doar zece procente de electorat?! Poate-s mai mulţi? Ghimpu se joacă cu focul când cochetează cu Moscova! Ar putea să rămână şi fără… mâca, şi fără mândra. La fel şi PLDM. Cu toată „infuzia” de „centrişti” şi „pragmatici” în acest partid, baza lui, deocamdată, o formează cei care nu-s încântaţi de participarea R. Moldova la parada din Moscova. Dacă liderii acestui partid cred că vor putea, „uşurel”, să substituie actualul lor electorat, „îndoctrinat şi radical”, cu altul, mai „pragmatic”, îi rog să-şi amintească de „zborul frânt” al lui Roşca.
…Vorbeam la început despre sinceritate оn meseria de ziarist şi ticăloşenie în politică. Prefer să fiu declarat „romantic”, „nepragmatic, „încremenit în proiect”, prefer să rămân, huiduit, în minoritatea celor „zece procente” româneşti, decât „apreciat” în cele 90 de procente de „pragmatici”, în numele cărora basarabenii vor fi duşi la Moscova să mărşăluiască în Piaţa Roşie… Domnilor conducători ai R. Moldova: în Piaţa Roşie vor defila învingătorii. Noi ce fel de învingători suntem?!
Se pare că drumurile mele cu fosta opoziţie anticomunistă se despart aici. Am regrete, remuşcări? Sigur că da. Dar, totuşi, a fost frumos. A fost primăvară şi mult, mult verde matern.
ACUM URMEAZĂ ARTICOLUL MEU PUBLICAT PE BLOG ACUM UN AN ŞI CEVA CA RĂSPUNS LA UN ARTICOL OFENSATOR AL LUI TĂNASE LA ADRESA MEA. VERIFICAŢI CÎT E DE INTERESANT SĂ VEZI ÎN TIMP CUM SE ADEVERESC LUCRURILE…
Domnule Tănase, unde e, de fapt, ticăloşia în politica moldovenească?
Publicat la 1 April 2009; 737 afişări; tag-uri: politica moldoveneasca ticaloasa | Edit
Am citit cu multă amărăciune o scrisoare pe care dumneata ai adresat-o Anei Bejan. Am remarcat, de mai multă vreme, dar nu am reacţionat niciodată la “micile şmecherii” la care te-ai dedat în ultimii ani, gen Ana Bejan e bună, Alexandra Can e bună, iar Vitalia Pavlicenco e “mama relelor”. Este ceva ieftin şi inoportun, dar ai dreptul să faci aşa cum vrei. I-am spus Anei Bejan, care ţi-a apărat punctul de vedere la Soroca, în cadrul unor dezbateri publice organizate de Uniunea Jurnaliştilor, la care PNL a participat mereu, că a greşit. Acum, probabil, Ana se convinge de ce i-am spus. Atunci ai lovit în partide, mai puţin în unul, dar nu ai observat că veniseră cu oameni să participe la Dezbateri doar MAE şi PNL. Nu au venit cititorii “Timpul”-ului, nici simpatizanţii Uniunii Jurnaliştilor, nici membrii, “foarte numeroşi”, ai Forului Democrat al Românilor din R.Moldova. Însă, prezenţa PNL şi MAE acolo, în loc să bucure şi să insufle respect, a enervat. Păcat. Atunci te-am iertat, că, precum ştii, de mai multă vreme nu-mi pun mintea cu nimeni.
Pe mine nu mă interesează, de la o vreme, ce scrie în “Timpul”. Aşa cum am spus-o public, pe blogul meu, eu nu primesc nici un ziar de la 1 ianuarie 2009. Şi nici nu le citesc. Nici nu am timp, nici nu mai am chef. Asta a survenit şi după ce am demonstrat – şi ca deputat, şi ca fost preşedinte de PNL, timp de doi ani, – că am luat în zadar în serios ziarele.
De ce spun asta? Am de mai multă vreme impresia că dumneata manifeşti nervozitate şi impulsivitate tocmai din cauza că eu am luat în serios “Timpul”. De exemplu, v-am furnizat mereu informaţii, v-am dat unele documente importante, interpelări, răspunsuri, interviuri. Am făcut interpelări la rugămintea dumitale, cînd nu a făcut nici unul dintre deputaţii, taxaţi azi “cu şansă”. Am făcut interpelări şi la rugămintea lui Alexandru Tănase şi am colaborat bine cu el. Pînă la un punct, cînd a fost la Soroca şi a vorbit de rău PNL. Dar are şi acest drept.
Îţi aminteşti, probabil, ce furtună s-a declanşat în “Moldova Suverană” contra mea după ce am făcut, la propunerea dumitale sfidătoare (căci vroiai să demonstrezi că nici un deputat nu va avea curajul să o facă!) interpelări legate de privatizarea ziarelor “Moldova Suverană” şi “Nezavisimaia Moldova”. Nu mi-ai oferit atunci, ca răspuns, o posibilitate să mă apăr şi nici nu m-ai apărat… Dimpotrivă – acum, recent, ai invocat în “Timpul” nişte măgării dintre acelea, de atunci, ale lui Tudor Tătaru, publicate în ”Moldova Suverană”. Ce să spun? – ai avut şi acest drept. Nu şi moral.
Cînd spun că am luat pînă nu demult în serios “Timpul”, am avut în vedere şi răspunsurile date de mine, ca preşedinte al PNL, celor 10 întrebări fundamentale, adresate partidelor de Redacţia pe care o conduci. Ştii – nimeni dintre partidele “cu şansă” nu a luat în serios aceste întrebări fundamentale pentru destinul R.Moldova şi nu v-a mai răspuns, aşa cum a făcut-o PNL.
Păcat, pentru că nu ştim ce vor face, în acest caz, aceste partide “mute” după 5 aprilie. Mai cu scîrţ, mai cu sgîrcenie, ai plasat o ştiruţă despre poziţia PNL, care a răspuns întrebărilor formulate, legate de cel de-al doilea stat românesc, limba română, neutralitatea, Mitropolia Basarabiei, CSI, relaţiile cu România, integrarea în UE şi NATO şi de alte aspecte importante, la care noi am dat cîte un răspuns exhaustiv şi concret, pentru că am făcut multe la toate compartimentele
Văzînd cît de uşor aţi iertat refuzul partidelor mai noi şi mai vechişoare de a vă răspunde, am pierdut şi eu interesul pentru “Timpul”. Am înţeles nu doar că nu trebuie să vă iau în serios – am înţeles că vă supără dacă răspunde PNL, cînd nu răspund alte partide…
Ştii bine că sîntem pe aceleaşi poziţii referitor la aspectele menţionate mai sus şi la altele formulate în “Timpul”. Ştii prea bine ce am făcut în acest Parlament. Îmi amintesc de o propoziţie spusă de o colaboratoare de la “Timpul” care, rugată să-mi explice de ce se evită ostentativ să se notifice apariţiile mele publice, mi-a răspuns că “Nu ştiu cum să vă spun, dar sînteţi prea activă şi asta deranjează…”
Nu am prea înţeles de ce asta deranjează, dar am înţeles că deranjează. Ei, asta e. Am înţeles-o şi pe asta. Însă eu nu pot plăti apariţiile mele în ziar, după ce stau pînă la 3.00 dimineaţa şi scriu interpelări legate de actele de corupţie, pornind şi de la articolele din ziar, de la plîngerile oamenilor şi de la alte informaţii pe care le primesc de la cetăţeni. Nu v-am mai deranjat. Nu ţin neapărat să apară ceva ce fac eu în presă – important e că ştiu ce fac şi că lupt contra corupţiei generate de comunişti, că lupt pentru aspiraţiile noastre naţionale şi europene.
Ţi-aş aminti, totuşi, nişte lucruri făcute de mine în acest Parlament care te-ar opri – poate – din a mă mai taxa că aş fi cu … comuniştii. Ştii, am colectat 26 de semnături pe iniţiativa legislativă de a modifica art.13 din Constituţie privind limba română, ca şi altele 13 semnături pentru modificarea art.11, privind neutralitatea, tot оn Constituţie. În acest Parlament, datorită mie şi deputatului Valeriu Cosarciuc, s-a examinat, în plină dominaţie comunistă, ieşirea R.Moldova din CSI, am depus şi iniţiative legislative de anulare a Memorandumului moldo-rus din 1997 privind Transnistria şi a Acordului de încetare a focului, din 1992, am felicitat, în fiece an din cei patru, întreg poporul roman, de la microfonul 5, cu ocazia Zilei României, am cerut o comisie independentă să examineze legalitatea averii Familiei Voronin, am cerut o altă comisie, medicală şi independentă, să examineze sănătatea mintală a lui Voronin, pornind de la declaraţiile sale antiromâneşti dure, am “felicitat” Familia Voronin cînd s-a zvonit că a cîştigat primul miliiard de dolari, după care au fost anulate transmisiunile în direct din Parlament, am înaintat iniţiativa de anulare a vizelor cetăţenilor europeni la intrarea în R.Moldova (numai noi şi Bielarusi mai aveam acest anacronism), am un dosar cu Voronin la CEDO, am publicat şi în “Timpul” materiale despre mafia gazelor, am făcut, în total, circa 500 de interpelări de deputat. Pe toate astea le ştii şi, totuşi, scrii că MAE, unde eu sînt numărul doi pe listă, ca şi candidat independent, face jocul comuniştilor…
Ar mai trebui să amintesc (poate ai uitat) că pe lista MAE sînt, în primii 12 candidaţi, patru doamne şi domnişoare cu cetăţenie română, – Alexandra Can, Diana Crudu, Eleonora Cercavschi, Vitalia Pavlicenco – persoane ce au declarat că nu vor ceda cetăţenia română în schimbul unui fotoliu de deputat. De asemenea, poate ai uitat şi asta – Alexandra Can, Ana Bejan, Eleonora Cercavschi, Vitalia Pavlicenco au Ordine Naţionale ale României (Pentru Merit ori Serviciu Credincios), în Grad de Comandor. Ca şi Anatol Vidraşcu, din echipa guvernamentală a PNL-MAE, care are Ordinul Naţional al României “Serviciu Credincios”, în Grad de Comandor. Nici un partid – din cele trei “cu şansă” – nu au asemenea persoane…
Constantin, dacă îmi amintesc, ai fost şi nuntaş la fiica mea şi eu – la fiul tău. Ai spus că a fost o lecţie românească acea nuntă, a lui Aleks şi Beatriz. Acum tu îmi pui o grămadă de rele în cap şi mă califici ca unul de la “Moldova Suverană”?
Dar hai să analizăm prin ce sînt alte partide zise de dreapta mai bune. Oare nu te-a mirat că Urechean(u) şi AMN nu au răspuns celor 10 întrebări fundamentale adresate partidelor de ”Timpul”? Nu te-a pus pe gînduri de ce Urechean(u) m-a dat afară din AMN? Îţi amintesc – pentru că nu am vrut să-mi retrag iniţiativa legislativă privind ieşirea din CSI. Oare nu te-a pus pe gînduri că nici Urechean(u), nici Untilă nu au semnat iniţiativa legislativă de modificare a art.13 din Constituţie, privind limba română, deşi le-am lăsat, împreună cu Valeriu Cosarciuc, loc liber să semneze primii, iar Iurie Colesnic a scris în ziar că “nu e timpul nici pentru asta, nici pentru ieşirea din CSI”? Înţeleg – Roşca s-a stricat cu totul şi a justificat aflarea noastră, în continuare, în CSI, însă Urechean, Untilă, Filat – de ce au fost şi ei pe poziţiile lui Voronin şi Roşca? Domnule Tănase, unde e, de fapt, ticăloşia în politica moldovenească?..
Oare nu te-a dezgustat campania electorală făcută de cei care l-au sprijinit pe Eugen Tomac şi i-au atacat atît de urît pe Nicolae Dabija şi pe Tudor Panţâru? Oare chiar nu ai vizitat blogul meu să vezi cum Filat explică de ce l-a votat pe Voronin, dar – culmea – Dorin Chirtoacă ne îndemna şi se tot chinuia să ne explice cum “să rezolvăm tehnic” votarea lui Voronin pe 4 aprilie – “delegînd cite unul, cite doi deputaţi din fracţiuni să voteze”? – fapt invocat şi de Igor Boţan, recent, într-un comentariu pe http://www.unimedia.md?
Oare Serebrian şi – iată – Dorin nu compromit intrarea tinerilor în politică? Sau ne ascundem după deget? Mai “adăugînd” Dorin că, astfel, “nu avea să fie întreaga acea tevatură…” Care tevatură şi care diferenţă faţă de ce a fost pe 4 aprilie 2005, despre care ai scris atîta, Constantin? Sau ai scris puţin tu, Constantin, şi Alexandru Tănase, despre Mihai Ghimpu şi CMC? Oare democraţii din CMC nu trebuiau să demonstreze că se poate asigura o activitate unită aici, apoi să o transfere la nivel naţional, să redea speranţa oamenilor în democraţi? Eu cred că se putea. Însă tu scrii despre ambiţiile mele.
Hai să le vedem. Eu, Vitalia Pavlicenco, am plecat din funcţia de preşedinte al PNL. Am declarat public precum că PNL nu va pune piciorul în prag în a merge împreună cu MAE în alegeri. Deci – am acceptat să mergem pe lista MAE. Eu, Vitalia Pavlicenco, nu am pretins, ca “răsplată”, să fiu prima pe lista MAE. Eu, Vitalia Pavlicenco, după doi ani de preşedinţie a PNL, am adus formaţiunea, care a fost foarte activă în 2008, la cooperare cu MAE. Am declarat că eu, Vitalia Pavlicenco, nu pretind la funcţia de preşedinte în vreun partid unificat. Eu, Vitalia Pavlicenco, “mama relelor”, am declarat că, dacă la intrarea în Parlament, se va pune problema “cetăţenie română sau fotoliu de parlamentar”, eu aleg cetăţenia română, pe care o am din 1992. Ce concesii şi cedări mai trebuie să fac pentru a te convinge că nu ai cu cine mă compara la capitolul “lipsei de ambiţii”?
Cum se face că dumneata, cunoscînd toate acestea, mă faci “mama relelor” şi scrii atîtea lucruri răutăcioase şi neadevărate despre mine? Nu-mi cunoşti familia, soţul, fiica, ginerele? Nu cred că e bine să ataci o femeie pe nedrept. Dacă e pe drept, mă rog, ai tot dreptul, dar nu pe nedrept.
Eu am blog şi nu am ziar. Aş putea şi eu să-şi analizez mai obiectiv sau mai puţin obiectiv traseul tău politic ori jurnalistic, dar ai observat că nu am făcut-o. Nu pentru că nu aş putea, ci pentru că nu cred că asta acum e important. Şi nu ameninţ cu fraze gen “Vom reveni cu detalii…”
De ce spun asta? Eu îmi asum toate documentele publice ale MAE unde figurează semnătura Vitaliei Pavlicenco, dar nu îmi pot asuma scrisorile, documentele, articolele etc. unde figurează alte nume, cum a fost numele tînărului nostru, foarte activ şi foarte bun, – Vitalie Nistrean, un băiat din Criva-Briceni, cu care am şi fost recent la Briceni. Nu e cazul să îl jigneşti pe el, cum nu e cazul să-l jigneşti pe Anatol Petrencu sau Alexandra Can, pe Ana Bejan, dînd de înţeles că eu “fac toate relele”, iar ei mă urmează sumişi… Constantin, au încercat şi alţi bărbaţi, slabi, să arunce pe umerii unei femei-politician nevinovate decizii colective, dar vreau să-şi spun că nu le-a reuşit, ba chiar au dispărut în neantul politic. Nu e bine să faci ca ei.
Ca orice concurent serios, MAE are experţi, de care ne mîndrim, care ne dau idei, ne consultă, dar are şi o conducere. Eu – repet – îmi asum toate poziţiile colective, dar nu crede că nu pricepem că, prin atacurile tale neavenite, încerci să bagi zîzanie între primii candidaţi pe lista MAE. Nu vei reuşi, dar – poate nu ştiai – eu nu sînt decît un candidat independent pe lista MAE, nu fac parte din conducerea politică a partidului MAE. Şi nu e prea frumos să ataci femei curajoase. Nu e vorbă, eu voi rezista, dar îmi voi pune întrebarea dacă tu eşti un bărbat puternic sau unul slab. Pentru că, de fapt, – cine luptă împotriva femeilor?..
Constantin, poate te-a deranjat Imnul nostru electoral, că am tot văzut că îl descoaseţi în paginile ziarului. Eu cred că e unul foarte bun şi ar putea deveni Imnul viitoarei coaliţii parlamentare.
Poate, Constantin, crezi că nu ştiu ce contribuţie ai avut la Apelul zisului For democrat al românilor, al cărui preşedinte, Nicolae Dabija, după ce a fost două luni membru al PNL, fiind sprijinit ca reprezentant al FDRM pentru Parlamentul României, a uitat că PNL l-a sprijinit – aproape singur – în alegeri şi a publicat în LA un document de susţinere pentru exact cei care nu l-au sprijinit pe reprezentantul FDRM pentru Legislativul Statului Român. Ştim, Constantin, şi asta. Dar oamenii din raioane nu înţeleg şi mă tot întreabă – după ce Nicolae Dabija a spus că Vitalia Pavlicenco (nu Vlad Filat) a fost unicul nostru deputat în Parlamentul R.Moldova, care a promovat valorile româneşti, ce să mai căutăm în acest FDRM? Le spun şi eu că un asemenea FDRM îmi pare straniu, că nu am prea observat cum FDRM l-a sprijinit pe Nicolae Dabija în alegerile recente şi că nici nu prea înţeleg ce aş mai avea să caut eu în asemenea “For Democrat al Românilor”. Sau poate eu nu înţeleg ceva?
Aş putea spune încă foarte multe. Am încercat să explic unele lucruri, am pus nişte întrebări. Dar nu am băgat zîzanie în colectivul “Timpul”-lui, căruia i-aş dori mai multă imparţialitate şi mai mult discernămînt, dar şi mai mult curaj în faţa şefului. Eu resping metoda acuzării cuiva pornind de la “mi se năzare ceva şi sar cu bîta”.
Înţeleg, mesajul anticorupţie a supărat. Dar oare de ce? Înţeleg, nu doriţi MAE în Parlament şi, în loc să loviţi în PCRM, daţi şi daţi în MAE. Oare de ce?
Sau, poate, “Timpul” a scris puţin despre lupta mea contra corupţiei? A scris atît cît se poate afirma că am luptat şi voi lupta contra corupţiei şi a comunismului. Cred că şi locul “Timpul”-ului este alături de MAE în această luptă, care este un imperativ în R.Moldova.
Vitalia PAVLICENCO,
deputat, candidat fără de partid pe lista MAE
A.) Dna Pavlicenco ! Sunt miscat de continutul articolului dvs.! Dar pentru a nu mai sta noaptea pana la ora 3.00, pentru a scrie interpelari legate de acte de coruptie (nici dvs., si nici altii), promovati si sustineti implementarea Juramantului implicativ (J.i.), in viata societatii moldovenesti ! De-altfel orice partid si orice politician, din orice tara, care nu accepta sa faca electoratului dovada bunei credinte si a responsabilitatii lui, prin acceptarea depunerii unui Juramant implicativ, TREBUIE considerat PERICULOS pentru “sanatatea” societatii, si TREBUIE ignorant TOTAL de electorat! De aprecierea si VOTUL electoratului TREBUIE sa se bucure DOAR partidele si politicienii care accepta si sustin implementarea Juramantului implicativ in viata societatii! Juramantul implicativ este SOLUTIA care elimina din societate Minciuna, Lacomia, Nesimtirea , Iresponsabilitatea, etc., si trebuie asumat de catre toti cei ce activeaza in Administratie, Justitie, Politie, Mass-media, etc., si are urmatorul text: //–-“JUR pe constiinta mea, in fata celor dragi, a semenilor mei si a lui Dumnezeu ca…(se continua cu textul cuprinsului, care este specific activitatii deponentului, dupa care se incheie cu implicatia din final, astfel:). Daca nu imi voi respecta prezentul juramant in toate prevederile lui, explicite sau implicite, sau daca nu voi demisiona la prima incalcare constientizata, Dumnezeu sa abata asupra familiei mele cele mai cumplite nenorociri, si sa ma lipseasca, pe mine si pe cele mai dragi fiinte, de sanatate si fericire! Precizez ca Dumnezeul invocat mai sus este Divinitatea Ocrotitoare si Rasplatitoare a familiei mele, CATRE care MI-AM INDREPTAT, sau IMI VOI INDREPTA Gandul si Ruga, atunci cand viata mea, sau a celor mai dragi fiinte a fost, sau va fi, in Cumpana! Amin!”–-// OBS. Acest juramant poate avea si o forma “moale”, pentru cei mai sensibili, in care nu este implicata familia, ci doar complicii, astfel: “…Dumnezeu sa abata asupra mea si a tuturor complicilor mei…etc”. Trebuie inteles de toti cei care sunt de buna credinta (daca exista?), ziaristi, politicieni, cetateni obisnuiti, ca responsabilizarea cu ajutorul J.i. este conditia, si initiala si esentiala, pentru a putea spera intr-o schimbare benefica in societate! Iar Juramantul implicativ nu presupune ca deponentul sa impartaseasca, sau NU, vreo dogma religioasa, deoarece actiunea lui se datoreaza atat puternicului sentiment de filiatie fata de cei dragi, cat si credintei deponentului, ca Dumnezeu va rasplati pe fiecare dupa faptele lui!!!
B .) O Axioma pentru jurnalistii si politicienii, cinstiti si responsabili, din Republica Moldova si Romania: “ NICIODATA nu va fi posibila Unirea Durabila a Republicii Moldova cu Romania, impotriva VOINTEI Rusiei!” Exista vreun jurnalist sau politician, ce se considera cinstit si responsabil, care sa contrazica, cu argumente logice, aceasta Axioma? Daca exista sa-si prezinte public argumentatia! Cei ce vor contrazice Axioma de mai sus, fara argumentatie, sunt provocatori ordinari si vanatori de voturi, de la cei saraci cu duhul! D. Rizoaica. Tel. 0723966732.
„9 мая 2010 – приватизированная Победа” Артем Носонов
http://oleqov.livejournal.com/57214.html
Pt rizoaicad.arges
1. Acum stau pina la 3.00 noaptea, dar deja cu documentele PNL doar si cu informarea mea.
2. Eu una singura nu pot promova ceva, e foarte greu. Poate in campania electorala vom spune despre Juramintul in fata alegatorilor, numai ca aici este o problema – politicienii ce promit au in vedere daca vor avea ei puterea deplina, dar nu vin ei cu puterea deplina, fac o coalitie, dupa care se da vina pe promovarea si efectuarea partiala a promisiunilor, pentru ca depind de ceilalti.
Constantin Tănase Luni, 26 Aprilie 2010
Alianţa mai are o şansă
Două evenimente s-au aşezat simbolic unul lângă altul, evenimente care reflectă perfect drama unei populaţii care de 20 de ani trăieşte într-un stat cu o identitate şi o independenţă disputate. Primul: vineri, 23 aprilie 2010, Alianţa de guvernământ a decis să trimită un detaşament de ostaşi moldoveni la parada din 9 mai de la Moscova, unde ruşii vor marca 65 de ani de la ceea ce ei numesc „marele război pentru apărarea patriei”. Al doilea: azi, luni, 26 aprilie, deputaţii primului parlament care au votat independenţa R. Moldova se convoacă pentru a „restabili” actul Declaraţiei de Independenţă care „a ars” în timpul evenimentelor din 7-8 aprilie anul trecut. Întrebarea care se impune aici e următoarea: despre ce fel de independenţă e vorba, independenţa faţă de cine a fost votată pe 27 august 1991, dacă astăzi R. Moldova – cu trupe ruseşti de ocupaţie pe teritoriul ei – îşi trimite ostaşii să mărşăluiască pe Piaţa Roşie? Pentru a înţelege ce se întâmplă în „sânul Alianţei” să rebobinăm filmul despre modul în care a fost adoptată decizia respectivă. Acum o săptămână şi ceva presa de la Chişinău (în primul rând, TIMPUL) a pus în dezbatere problema participării sau neparticipării detaşamentului de soldaţi moldoveni la parada militară de la Moscova de pe 9 mai. Evident, liderii Alianţei nu puteau să nu cunoască aceste dezbateri. Joia trecută, liderii AIE, în urma unor discuţii aprinse (fără presă) îl forţează pe preşedintele interimar M. Ghimpu să renunţe la decizia sa de a nu trimite ostaşi la parada de la Moscova. Astfel, vineri Ghimpu (fără a coordona cu ceilalţi lideri ai AIE) organizează o conferinţă de presă unde declară că este nevoit, pentru a păstra Alianţa, să se supună deciziei majorităţii (PLDM, PD, AMN) şi că el va participa, împreună cu detaşamentul de soldaţi, la parada din Piaţa Roşie de la Moscova. Peste noapte însă Ghimpu se… răzgândeşte şi sâmbătă, la postul de radio „Vocea Basarabiei”, schimbă placa şi declară că el, ca preşedinte, nu va participa la parada militară din Moscova, dar că va trimite contingentul de ostaşi solicitat de partea rusă. Aşadar, preşedintele Ghimpu – în calitatea sa (ŞI) de comandant suprem al armatei – nu va participa, armata însă va participa…
Dacă această bâlbâială a lui Ghimpu se numeşte politică de stat responsabilă, apoi eu mă numesc nu Tânase, ci Eyjafjallajokull, cum se numeşte vulcanul din Islanda. Ai senzaţia penibilă că noi, cetăţenii (şi votanţii Alianţei), suntem consideraţi nişte handicapaţi care nu înţeleg ce se întâmplă. Da, motivele invocate sâmbătă de Ghimpu de a nu merge la Moscova sunt întemeiate, dar oare anume ele l-au determinat să-şi schimbe decizia din ajun? Adevăratele motive sunt altele, cu mult mai pământeşti şi care nu au nimic în comun cu principiile, convingerile şi verticalitatea politică a dlui Ghimpu. Acestea-s de ordin electoral – Ghimpu a înţeles că participarea sa la Moscova îi va subţia considerabil armata de votanţi. Asta e, sunt mai aproape dinţii decât părinţii şi nu interesul naţional, nu convingerile politice, ci interesul îngust de partid i-a determinat decizia. Dacă Ghimpu nu şi-ar fi schimbat în două zile de trei ori poziţia, ar fi fost crezut şi demn de tot respectul, bâlbâiala (inconsecvenţa) lui însă l-a pus într-o lumină şi mai proastă. Comportamentul lui deloc cavaleresc faţă de ceilalţi colegi din Alianţă ne-a amintit de „figurile” de tristă faimă pe care le făcea Roşca cu partenerii săi de coaliţie. Şi conferinţa sa de presă de vineri, şi declaraţiile sale de la „Vocea Basarabiei” au creat un precedent urât, mortal pentru buna funcţionare a Alianţei: de ce să nu ne aşteptăm ca şi ceilalţi lideri să procedeze la fel?
Rămâne de văzut dacă tumbele iresponsabile ale lui Ghimpu îl vor ajuta să „dreagă busuiocul”. Deocamdată, el arată destul de prost. Nu arată mai frumos nici imaginea lui V. Filat, deoarece este evident că şi votul lui în favoarea participării R. Moldova la parada de la Moscova nu e dictat de largi interese naţionale, ci de înguste interese de partid, electorale. Nu poţi să-i acuzi pe liderii Alianţei pentru faptul că îşi fac calcule electorale. Problema e ce fel de calcule fac. Spre deosebire de Ghimpu, Filat consideră probabil că prin „apropierea” lui de Rusia va împuşca mai mulţi iepuri: 1. va demonstra că este un politician pragmatic (te faci frate cu dracul până treci puntea), 2. că ar putea obţine chiar nişte beneficii de la ruşi, care îi vor fi de folos în campania electorală, 3. că îi va lipsi pe comunişti de un atu propagandistic în campania electorală, 4. îi va lua lui Lupu o parte din voturi. Rămâne de văzut dacă acest calcul este corect. Personal cred că Filat greşeşte. Nu e exclus ca chiar şi UE să salute acest pragmatism, numai că în viitoarele alegeri anticipate vor vota nu cetăţenii din ţările UE, ci moldovenii din R. Moldova. Părerea mea este că Filat nu-şi cunoaşte, totuşi, propriul electorat. S-ar putea întâmpla ca electoratul care nu agreează o asemenea apropiere de Rusia să fie cu mult mai numeros şi el dă vrabia din mână pe cioara de pe gard. Să nu uităm, tonul pentru a fi votată echipa lui Filat a fost dat de elitele intelectuale, de intelectualii de la ţară care, tradiţional, au viziuni proeuropene, proromâneşti şi antiruseşti. Să câştigi două voturi, dar să pierzi zece nu e o „afacere bună”. Pierzând sprijinul electoral al acestora, PLDM poate avea probleme serioase în anticipate. Am spus „echipa lui Filat” nu întâmplător. „Partidul lui Filat” s-a bucurat de un considerabil sprijin popular graţie echipei sale. Nu insinuez şi nu sugerez nimic, dar se poate întâmpla ca în cazul în care această echipă va fi solidară cu decizia lui Filat să aibă unele probleme de imagine. Unele probleme va avea şi S. Urecheanu, fiindcă „aripa liberală” a AMN, care a mai rămas, nu este nici ea încântată de decizia de a trimite ostaşi moldoveni la parada de la Moscova. La acest capitol cele mai puţine probleme le va avea M. Lupu, PD fiind un partid de stânga cu simpatii faţă de Moscova declarate public nu azi sau ieri.
Nu putem să nu luăm în calcul încă un aspect al problemei: inconsecvenţa lui Ghimpu, ca şi „pragmatismul” lui Filat (şi Urecheanu), nu se leagă deloc cu retorica lor vizavi de evenimentele din 7 aprilie 2009 – pe de o parte, glorificarea tinerilor care s-au ridicat la revoluţie împotriva regimului comunist, antieuropean, antiromânesc şi filorus adus în Moldova de tancurile ruseşti, iar pe de alta – participarea la Moscova la un eveniment care glorifică aceste tancuri… Aceste lucruri nu numai că nu se leagă, dar arată urât, sunt descalificante pentru liderii anticomunişti ai Alianţei. Şi-au pus ei oare întrebarea de ce are nevoie Moscova de această paradă şi de participarea la ea a fostelor republici sovietice? Oare nu este clar că Rusia nu a renunţat la „ticurile” ei imperiale, la statutul ei de mare putere, iar adevărata menire a paradei militare din 9 mai este de a-şi convoca foştii vasali la Moscova demonstrând astfel Europei şi Occidentului cine este adevăratul stăpân în această parte a lumii? Într-un limbaj mai colocvial, R. Moldova este pur şi simplu… folosită. În ce măsură se sincronizează această strategie a Moscovei cu noţiunile de independenţă statală şi demnitate naţională ale R. Moldova?
După cele întâmplate am putea vorbi despre „moartea Alianţei”, precum se aud deja unele voci? Politic, deşi scârţâind, deocamdată Alianţa încă se va menţine. Şi ea trebuie menţinută, chiar şi cu acest preţ, „storcându-se” din ea totul ce încă se mai poate „stoarce” din punct de vedere politic pentru a nu netezi drumul de întoarcere al comuniştilor. Bineînţeles, unii jubilează pe tema disensiunilor din Alianţă. Mi se pare însă că pe alocuri se exagerează cu rea-credinţă, aruncându-se, odată cu apa, şi pruncul. A-l declara pe Filat „comunist îmbrăcat în verde” este, pur şi simplu, nedrept. Înţeleg marea satisfacţie pe care o trăiesc acei care se întreabă „Oare nu TIMPUL l-a lăudat pe Filat?”. TIMPUL nu a lăudat pe nimeni, dar i-a susţinut, în egală măsură, şi pe Filat, şi pe Ghimpu, şi pe Urecheanu. Şi nu regretăm. Pentru că, dacă astăzi Voronin nu mai e în fruntea R. Moldova şi în această ţară se respiră mai liber, e meritul acestor politicieni. Cu toate defectele şi limitele lor istorice.
Da, participarea R. Moldova la parada militară de la Moscova ar însemna decesul moral al AIE. Acest deces ar putea avea, după anticipate, repercusiuni serioase asupra viitoarei configuraţii politice a parlamentului. Partida însă nu e făcută. Creditul moral al Alianţei obţinut în timpul războiului pentru „votul de aur” mai poate fi păstrat, încă nu e târziu ca cei patru lideri ai Alianţei să-şi revadă decizia de a participa la parada militară de la Moscova. Mai există o şansă. Iar noi, alegătorii, trebuie să le-o acordăm.
+ + + + + + +
Partida însă nu e făcută. Creditul moral al Alianţei obţinut în timpul războiului pentru „votul de aur” mai poate fi păstrat, încă nu e târziu ca cei patru lideri ai Alianţei să-şi revadă decizia de a participa la parada militară de la Moscova. Mai există o şansă. Iar noi, alegătorii, trebuie să le-o acordăm.
Sursa: Timpul de Dimineata
Au disparut link-urile blogerilor de pe Unimedia
Vlad spune:
26 April 2010, la 08:08
Constantin Tănase Luni, 26 Aprilie 2010
Alianţa mai are o şansă
…. Şi nu regretăm. Pentru că, dacă astăzi Voronin nu mai e în fruntea R. Moldova şi în această ţară se respiră mai liber, e meritul acestor politicieni….
Să nu se supere autorul, dar cred că meritul ca în fruntea R.Moldova să nu mai fie Voronin le aparţine alegătorilor, care şi-au dat votul pentru politicienii, anticomunişti , antiruruşi şi prooccidentali, precum şi celor politicieni, care nu au acces în parlament, susţinînd forţele democratice, dar nu numai celor de la guvernare.
Deaceia cînd se ia o decizie , cum ar fi participarea sau neparticiparea la UMILINŢA în faţa rusiei, aceşti politicieni sunt obligaţi să consulte electoratul care i-au încredinţat mandatul, dar nu să se gîndească cum să mai coopteze ceva voturi şi din electoratul prorusesc.
În acest caz poţi coopta 1 vot şi a perde 10, fiindcă nu poţi vîsli în acelaşi timp în 2 luntre , aflîndu-te cu un picior în una şi cu altul în alta.
Rişti să nimereşti la fundul apei.
Moldova şi-a luat cursul 20 de ani în urmă, şi declaraţiile făcute astăzi în plenumul parlamentului de acei deputaţi care au votat declaraţia de independenţă, Moşanu, Matei ( Lucinschii nu a votat această declaraţie), trebue de luat în consideraţie, şi anume că acel document nu este pur şi simplu un document, ci declaraţia de IDENTITATE a poporului de pe teritoriul RM, care şi-au exprimat sentimentile naţionale pe peaţa MARII ADUNĂRI NAŢIONALE.
Participarea RM la acestă paradă este o cursă pentru acele valori naţionale dobîndite pe parcursul a 20 de ani.
Cineva vor să ne întoarcă în anii 70, cînd mergeam cu toţii la Paradă şi la declaraţiile : ” DA ZDRAVSTVUET COMUNISTICESCAIA PARTIA SOVETSCIGI SOIUZA , URA TOVARIŞI” noi toţi scandam: URAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA.Uraaaaaaaaa
dA DECE URA nu înţelegea nimeni, însă erai conştient, că dacă nu strigai URA, puteai avea probleme la servici, sau la şcoală.
Pe mine mă frămîntă un lucru.
În caz dacă participăm la această paradă organizată în stil sovietic,CE VOR SCANDA militarii moldoveni( români) cînd de la tribună se va declara:
” TRĂIASCĂ ARMATA ROŞIE ŞI ALIAŢII LOR, CARE AU ZDROBIT ARMATA GERMANĂ ŞI ALIAŢII LOR” ????????
Vor fi nevoiţi să strige ura, că în caz contrar riscăm să rămînem fără gaze, şi se va strica vinul în depozite, după cum comentează unii politicieni.
Deci mai presus actuala guvernare pune factorul economic decît factorul spiritual, dacă au decis să meargă să se închine în faţa Moscovei.
Dar la PROCLAMAREA INDEPENDENŢEI, ACEI MII DE PARTICIPANŢI DE PE PEAŢA MARII ADUNĂRI NAŢIONALE ŞI ACEI 282 DE DEPUTAŢI DIN PRIMUL PARLAMENT LA CARE VALORI SAU REFERIT ÎN DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ?
Acum mă conving încă odată că poziţia noastră, a PNL, de trecere în opoziţie constructivă este corectă, că mai bine de spus lucrurile în faţă şi de prevenit careva greşeli politice, care pot fi comise într-o singură zi printr-un simplu URA, tradînd valorine naţionale, decît apoi zeci de ani să lupţi pentru a redobîndi aceste valori.
Sper că Moldova şi imaginea ei să depindă nu numai de acei 3 lideri ai AIE, dar şi de societatea civilă şi de alţi politicieni, care sunt obligaţi să-şi spună cuvîntul pînă la data de 9 mai.
Mihai Morteanu spune:
26 April 2010, la 19:07
D. Mihai Morteanu,
Cred ca inafara de URAaaaaaaaa! soldatii nostri vor trebui sa strige :
„Da zdravstvuet premier-ministr Putin i Velicaia rosiiscaia armiaaaaaaa/derjavaaaaa/!!!! Uraaaaaaa!!!!!”.
Traducere: Traiasca primministrul Putin si marea/marele armata/ imperiu a/l Rusiei!!!!! Uraaaaaaaaa!!!!!!!!
Nu stiu cu sifuranta cum se obisnuieste in zilele noastre, dar asa am auzit ca strigau ieri soldatii Armatei noastre ca si salut pentru oaspetele inalt – primministru nostru.
Mai greu este sa-mi imaginezi cum vor scanda americanii si altii din strainatate…..Asta ma depaseste cu desavirsire.
La imajinatia momentului respectiv ma apuca toti dracii si un rîs amar ca pelinul, aproape alergic…..
din informatiile noastre pina la aceasta ora , abhazia si osetia de sud , vor avea reprezentare oficiala sigura …in fapt rusia se va folosi de 9 mai 2010 , pentru a da un credit si mai mare asa-zisei “independente” a celor doua regiuni , in ochii opiniei publice internationale . numai si din acest punct de vedere si r.moldova nu are ce cauta la parada de la moscova , tinind cont de similitudinea situatiei cu cea din transnistria . in al doilea rind , ar fi un gest neprietenesc la adresa independentei si integritatii teritoriale a unui stat o.n.u. – georgia …astfel participarea moldovei la parada faraonica moscovita , ar intari prin ricoseu si pozitia tiraspolului . informatiile sigure privind participarea transnistreana la moscova , constau intr-o delegatie “semi-oficiala ” spre “oficiala ” ,alcatuita din inalte oficialitati politice separatiste , ale “armatei” transnistrene , veterani ai armatei rosii ,conducatori de sindicate “oficiale” , liderasi de asa-zise ong-uri cu orientare filo-rusa , si altii . se stie ca exista un mic contingent “militar” transnistrean , pentru care liderii separatisti ar presa moscova , sa ia parte la defilare . autoritatile transnistrene vor incerca si ele sa se foloseasca de 9 mai , la fel ca si cele ale celor doua regiuni georgiene .
Propun ca trupele noastre să participe la parada Victoriei contra fascismului,dar cu o condiţie:Trupele ruseşti să difileze sub acordul marşului „Treceţi batalioane române Carpaţii” ori sub acordul imnului „Deşteaptă-te române”.Admit ca ruşii să difileze şi sub acordul unui alt marş ostăşesc românesc.
Un ex- „patriot sovietic” a intrat în contradicţie pe curaj.net,la un articol dedicat difilării Piaţa roşie.Dumnealui m-a contrazis vehement,spunînd că la parada victoriei pe Piaţa Roşie trebuie să fie interpretate doar marşuri chinezeşti deoarece şi chinezii sunt învingători în al II-le răsboi mondial,că ei acum sunt cei mai mulţi, că ei acum au cel mai mare PIB din lume,că ei cu însetişorul vor fi şi eliberatorii Rusiei de ruşi precum ne-au eliberat ruşii pe noi de români şi trebuie să ne pregătim de pe acum să fim prieteni cu chinezii. Deci cît mai grabnic guvernul nostru trebuie să-şi manifeste susţinerea pentru ca la Parada destinată aniversării a 65-a de la victoria asupra fascismului să fie interpretate doar marşuri chinezeşti!Trăiască marşurile chinezeşti pe Piaţa Roşie!Trăiască armata chineză eliberatoare a Rusiei!
PATRICIU : Un sincer BRAVO !
Traiasca Romania Mare , in vechile hotare de la 1918 !
Numai noi suntem creatorii destinului nostru !
Prin demnitate si curaj vom izbandi ! Sa luam pilda balticilor, georgienilor, polonezilor si a nemtilor cu zidul lor distrus la 1989 !
Sa nu ne fie teama ! Spiritul lui Stefan cel Mare si al altor inaintasi ne vor ajuta !
Sint impresionat de acest articol. Nu as fi crezut niciodata ca Dna Pavlicenco poate sa intretina un dialog atit de civilizat cu un oponent. Mai ramine sa ajung sa cred ca acest lucru nu se datoreaza respectului deosebit pentru oponent si a faptului ca au aceleasi indealuri. Si la acest capitol am mari rezerve, mai ales ca, dupa cum am intuit din articol, „pacatul” Dlui Tanase consta in faptul ca a criticat compartamentul Doamnei si a dat niste aprecieri comportamentului in campania electorala. Poate ca aprerierile sint gresite dar democratia asta si inseamna – confruntarea intre idei.
Acesta a fost aspectul pozitiv al impresiilor. Dar sint impresionat si negativ sa vad cum un deputat in Parlament declara deschis ca a actionat in calitate de agent a anumitor forte. Si nu mai putin ma intristeaza sa citesc care au fost preocuparile Dnei deputat. Daca majoritatea deputatilor au avut aceleasi preocupari nu este de mirare ca mergem din rau in mai rau
Pt Cititor
Nu am inteles ce aveti in vedere cu acest alineat?
„Acesta a fost aspectul pozitiv al impresiilor. Dar sint impresionat si negativ sa vad cum un deputat in Parlament declara deschis ca a actionat in calitate de agent a anumitor forte. Si nu mai putin ma intristeaza sa citesc care au fost preocuparile Dnei deputat. Daca majoritatea deputatilor au avut aceleasi preocupari nu este de mirare ca mergem din rau in mai rau.”
pentru cititor
„Dar sint impresionat si negativ sa vad cum un deputat in Parlament declara deschis ca a actionat in calitate de agent a anumitor forte. ”
Nu am inteles ce aveti in vedere in aceasta propozitie.
Parca nu am auzit ceva asemanator de la d.Pavlicenco.
Puteti clarifica aceasta situatie?
Dna Pavlicenco, nu reproduce articolele lui Tanase ca sunt greu de citit, dar nici nu merita efortul.
Spune mai bine despre ce scrie acest Tanase, ca oricum „ticalosenia” nu poate fi decat opera dansului.
Iti spun sincer ca n-am citit…
Dna Pavlicenco
In articol ati mentionat de mai multe ori ca ati facut interpelari la rugamintea anumitor persoane si ca ati transmis documente. Este regretabil ca nici nu sesizati ca un deputat nu are dreptul sa aiba un comportament la rugaminte cuiva cu atit mai mult a unui ziarist. Daca nu ma credeti pe mine puteti sa discutati aceasta cu deputati din Parlamentele straine. Preferabil mai departe de Balcani.
Cit priveste partea cu initiativele pe care le/ati avut in Parlament dupa mine nu pot fi considerate suficiente pentru a avea un impact semnificativ asupra situatiei majoritatii cetatenilor. Nu contest nici una din initiative si nici nu fac parte din rindul celor care considera ca este important doar aspectul material. Insa majoritatea initiativelor au necesitat doar vointa politica si plus la toate era usor de prevazut ca sansa de a fi adoptate era aproape egala cu zero. Deci ar fi existat suficient timp pentru a formula initiative mai putin fanteziste si cu un mai mare impact asupra drepturilor si libertatilor cetatenilor
Pt Cititor
Un deputat face interpelari legat de orice problema din societate la sugestia oricui. Nimeni, absolut nimeni nu poate cunoaste toate problemele de unul singur. Oamenii adreseaza plingeri verbale sau in scris si deputatul are foi speciale cu numere speciale, pe care scrie interpelari in orice moment al zilei, in orice loc in RM, poate participa la orice sedinta de stat etc. Aveti o viziune nu ca doar gresita, dar total eronata despre drepturile si obligatiile deputatului si functia sa de control asupra respectarii legilor. Cititi Legea privind Statutul deputatului si Regulamentul Parlamentului.
Legat de documentele pe care comunistii le doseau. Erau si legate de prihvatizarea Moldovei Suverane si Nezavisimaia Moldova. Eu am facut si legat de Rezonans. Deputatii necomunisti se temeau sa faca interpelari pe aceast tema, pentru ca ziarul avea sa il faca imediat cu ou si otet. Eu nu m-am temut, am facut interpelari, mi-au dat documente din partea Camerei inregistrarii de stat, am aflat despre prihvatizare si, ca urmare, Moldova Suverana m-a calomniat. Nu am recurs la ajutorul nimanui. Nu stiu ce sa mai adaug celui care scrie atitea aberatii despre un deputat care afla adevarul pentru societatea neinformata, spunind ca e „agentul cuiva”. Deputatul e „agentul” oricarui cetatean, pe care trebuie sa il apere in fata abuzurilor statului.
Cit priveste interpelarile mele si initiativele neexaminate de comunisti, era de asteptat. Insa am avut vointa, munca si taria sa arat demnitate. Sa vedem de ce nu o arata altii, cind nu mai sint comunistii la putere.
D. Pavlicenco, mi-a placut acest articol al D. Tanase – sincer, trist si plin de pocainta. imi pare nespus de rau ca si aceasta asa zisa alianta a clacat. cel mai mult m-a dezamagit pldm-ul, pentru ca si-a tradat crezul, ce sa caute soldatii moldoveni la moscova, a defila in piata rosie inseamna a accepta punctul de vedere oficial ar rusiei asupra sec 20. e o umilinta. daca filat nu dorea, nu se duceau, dar filat a vrut, sincer va spun ca mi-i doresc pe comunisti inapoi, de ei stiam cum sa ne aparam, intram intr-o matrice logica; dar cu cei pe care i-ai considerat proromani si acum prin gesturile politicie demonstreaza ca nu e nici o diferenta intre ei si ppcd, e dureros. mie scarba de actuala alianta. doar pl-ul parca si-a mai pastrat ceva din demnitate, atat….
Natalia says:
Your comment is awaiting moderation.
April 29, 2010 at 12:13 am
D. Dodon, nu-mi place, ca mi-ati sters comentariul, unde v-am reprosat, ca toate intreprinderile enumerate de d-ta apartin colegilor de partid (PCRM), si nu merge vorba de “invinuiri nefondate”, dar de invaziune fiscala in proportii super-grave.
Niponul? M-ati inteles corect, daca nu doriti sa comentati, pentru ca stiu foarte bine cum lucra aceasta intreprindere.
Vad ca nu vreti sa-mi raspundeti nici la o intrebare, dar daca doriti sa activati pe blog, trebuie sa acceptati comentarii de diferit gen, si nu va face fata sa blocati intrebarile nedorite. Aveam alta parere de d-ta. Dar am sa plasez acest com. pe blog la V. Pavlicenco, pentru ca doamna accepta orice comentarii si are rabdare sa le raspunda la toti.
Reply
pentru natalia
natalia, hai sa-l convingem pe Dodon ca nu este, cel putin etic din partea unui politician, care se considera destept si da lectii la altii, sa duca lumea in eroare si sa lipseasca vizitatorii blogului sau de dreptul la comunicare cu platitorii impozitelor, din care domnia sa ridica in fiecare luna salariul.
In 8 ani de guvernare ce a realizat ? A facut poporul fericit ?
Si-a tras blog pentru a induce oamenii in eroare !
Dna Pavlicenco! Imi raspundeti astfel: …“Poate in campania electorala vom spune despre Juramintul in fata alegatorilor, numai ca aici este o problema – politicienii ce promit au in vedere daca vor avea ei puterea deplina, dar nu vin ei cu puterea deplina, fac o coalitie, dupa care se da vina pe promovarea si efectuarea partiala a promisiunilor, pentru ca depind de ceilalti.”… Dar, stimata dna, politicienii de buna credinta nu asteapta campania electorala pentru a promova SOLUTIILE salvatoare pentru societate! Aceasta promovare nu trebuie sa astepte campanile electorale, dearece ea ajuta electoratul sa stie dinainte cine este de buna credinta si cine sunt demagogii! Caci demagogii vor “promova” aceasta SOLUTIE doar in campania electorala, nu cu gandul la sanatatea societatii, ci la “prostirea” electoratului! Politicienii cinstiti si cu dorinta de a promova Binele in societate, pun imediat in dezbatere publica SOLUTIILE, pe care le pot verifica pe propriile lor personae si familii ca fiind viabile si eficiente pentru societate! Pentru a vedea lupta mea cu nesimtitii si iresponsabilii politicieni si jurnalisti romani, accesati link-ul: http://dumitrurizoaica.blogspot.com/, si urmariti si comentariul urmator, pe care il voi posta in publicatiile din Romania, pana cand se va “sparge” buba nesimtirii! D. Rizoaica.
Parafraza dupa o replica din piesa de teatru „Viitorul e maculatura”, de Vlad Zograffi: „Mama noastra la noi toti/ Romania, tara cu politicieni si jurnalisti tampiti si/sau hoti!” Pentru edificare, accesati link-ul http://dumitrurizoaica.blogspot.com/, unde este prezentata solutia ce poate lichida coruptia si haosul care,de 20 de ani, sufoca societatea romaneasca! Solutia este un Juramant implicativ (J.i.) care a fost prezentat Parlamentului (ambelor camere) in data de 12-01-1993! In acest an, in luna martie, aceasta SOLUTIE a fost transmisa din nou presedintelui Basescu cu Nr. 6516/22-03-2010 (i-a mai fost transmisa si cu Scrisoarea Nr.86/4-01-2005, careia nu i-a raspuns, alb sau negru, nici pana astazi!), precum si partidelor PSD, PNL, PDL, PRM si UDMR, ca si jurnalistilor Mircea Marian, Silviu Sergiu, Nasul-basescian Radu Moraru si Victor Ciutacu! Cat de NESIMTITI si de IRESPONSABILI sunt toti cei ce au primit solutia „salvatoare”, pe care o puteau verifica pe propria lor persoana si familie, si cu toate acestea au tacut ca pestii?? ? ACESTE EXEMPLE (si multe altele) ARATA CAT DE PERFECT CONFIRMA, TOTI ACESTIA, PARAFRAZA DE MAI SUS!!! D. Rizoaica. PS. “Tonomatul” Ciutacu mi-a blocat accesul atat pe blogul lui, cat si pe site-ul Jurnalului National! Rusiniiica!
Pt rizoaicad.arges
Stiti, eu ma tot intreb – pe blogul cui ati mai promovat ce promovati aici si cine v-a raspuns? Noi, PNL, nu am fost la guvernare, ar fi ideal sa credem ca putem fi votati sa avem jumatate d eParlament, dar stiu ca nu va fi asa, de aceea nu vad de ce ne tot invocati noua, PNL, coruptia si juramintul. Si-apoi, un partid extraparlamentar nu are unde sa promoveze prea mult pozitia, pentru ca presa se concentreaza pe partidele parlamentare. Si-apoi am scris aici pe undeva – inca in 1998 am spus politicienilor care conduceau partidele parlamentare sa se inchida intr-un birou si sa stea pina decid sa puna capat coruptiei. Nu au decis, pentru ca fara asta nu exista partide si campanii electorale, din pacate. De aceea, nu prea inteleg de ce sintem noi si eu tinta acestei obsesii pe care o promovati.
Pentru Vitalia Pavlicenco
D-na Pavlicenco,
Eu stiu ca exista partide, care participa in campanie electorala fara coruptie. Unul este PNL. Mai sunt, probabil, si altele, care fac ce pot, dar la putere nu ajung….pentru ca nu pot „corupe” sau manipula electoratul. Nu au in spate sacii cu bani acumulati din acte de coruptie sau din afaceri mai sustinute/protejate de politicieni si apropiatii lor de la putere.
Dna Pavlicenco
Pacat ca ati trecut la termeni de genul „aberatii”. Mai ales „atitea”. Eu concluzia am facut doar in baza textului Dumneavoastra. Este o mare diferenta sa faci o interpelare pentru ca ati considerat un subiect demn sau pentru ca V/a rugat cineva. Si acum putem face orice interpetari. Dar sa faceti un exercitiu de logica. Daca faceti interpelarea pentru ca subiectul este important atunci nu/i screiti cuiva ca ati facut o favoare. Si ca sa fie mai clar sa vin cu urmatorul exemplu. Un deputat vine cu o initiativa de a legaliza drogurile usoare in Moldova. Eu cel putin nu vad nici o problema. Acum sa vedem daca situatia este la fel in cazul in care deputatul i/i reproseaza unui traficant de dorguri ca nu ti/ne cont de faptul ca a facut acea initiativa legislativa la cererea lui? Eu imi cer scuze pentru acest exemplu. Nu am vrut sa insinuez nimic. A fost doar un procedeu prin care sa incerc sa demonstrez ca in cazul in care un deputat spune ca a depus o interpelare la cererea cuiva este grav. Si ca sa fiu si mai clar sa mentionez inca odata ca este grav anume aspectul acesta, ca ati invocat faptul in relatia cu Dl Tanase. Adica chiar dumneavoastra ati aratat ca pretindeti de la Dl Tanase o atitudine diferita in schimbul „serviciului” acordat. Sigur ca in comparatie cu ceea ce fac multi alti deputati aceast fapt nici nu ar fi meritat sa fie mentionat. Si nu am pretins ca as fi unicul posesor al adevarului.
Si sa stiti ca sint multe lucruri din materialele Dumneavoastra cu care nu sint categoric de acord. Dar nu mi/am permis niciodata sa le calific drept aberatii.
Constantin Tanase: Da’ eu împotriva cui să protestez?
Se apropie zilele când (şi) la Chişinău se marchează sărbătoarea libertăţii presei. Anul acesta, însă, nu voi participa la respectivele manifestări, fiindcă nu ştiu, încă, împotriva cui voi protesta. În anii trecuţi era simplu – protestam împotriva comuniştilor. Nu ne puteau aceştia închide gura, cum ar fi vrut ei, dar oricum, mereu ne dădeau de înţeles cine-i stăpân în ţara asta…
Şi totuşi, uneori am senzaţia că atunci, ca director de ziar şi ca simplu editorialist, mă simţeam mai bine, eram lămurit în toate. După ce au venit „ai noştri” la putere, parcă am început să regret timpurile recent apuse. Parcă nu mă presează nimeni, dar parcă mă simt presat. Parcă nu mă sună nimeni, dar parcă mereu sunt sunat: „Chiar aşa, maestre, iar te-ai apucat de ai noştri?”, „Bă idiotule, ce ai cu Ghimpu?”, „Uăi Tănase, ce, nu-ţi ajunge cât îţi dă Filat, amu te dai cu Lupu?”. Ş.a.m.d. Astea-s un fel de mesaje. Sincere, inocente. Sunt însă şi altele, de la colegii de breaslă, care semnează cu nume exotice. Dar mai sunt şi alte mesaje, care vin „de sus”, prin cineva, de genul: „Maestre, lasă-i în pace, bre, pe ai noştri, nu strica Alianţa…”. Şi asta în fiecare zi, de sute de ori pe zi. Coşmar, nu alta! Iată de ce mă întreb: dacă de Ziua Presei Libere eu, ca jurnalist, trebuie să protestez, împotriva cui să protestez!?