(Continuare)
VIII. Influente externe
Daca nu gresim, Igor Casu, membru al „Comisiei Cojocaru”, a participat la pregatirea Raportului „Comisiei Tismaneanu” din Romania. A scris „Teroarea comunista in Moldova Sovietica”. Nu in „Moldova romaneasca de la Est de Prut”. Doar „Moldova Sovietica” – sa nu fie prea „afectati”, probabil, cei de pe „maluri de Prut” care inca privesc strimb caracterul romanesc al statului R.Moldova, adica nu-l considera un „al doilea stat romanesc”.
„Comisia Tismaneanu” s-a aplecat si asupra problemei exterminarii evreilor, desi asta nu se refera la perioada dictaturii comuniste, asa cum prevedea titlul „Dictatura comunista in Romania”. S-a scris si despre „Maresalul Ion Antonescu si exterminarea evreilor”.
Noi excludem ca un asemenea compartiment, promovat pe alocuri ca „suflu european”, va fi sugerat si „Comisiei Cojocaru”. Misiunea Comisiei e de a cerceta si condamna crimele comunistilor, nu pe cele ale nazistilor (condamnate la Nurnberg), plasati puternic alaturi de Maresal, cu tot cu Holocaust.
Apropo de „Comisia Tismaneanu”, din cite imi amintesc, acolo a fost un scandal si scriitorul Paul Goma s-a retras, in semn de protest. Vladimir Tismaneanu a trimis „Comisiei Cojocaru” o scrisoare, a facut niste sugestii si a salutat prezenta in Comisie a lui Igor Casu – din cite am citit in presa.
Speram ca membrii mai cu experienta ai Comisiei vor redacta cu maxima raspundere nationala ceea ce scriu istoricii mai tineri, unii – cu datorii, obligatii, angajamente morale in contextul unor finantari din ultimii ani de peste hotare. Daca istoricii mai cosmopoliti vor demonstra, prin ce pledeaza si scriu, ca au „datorii” fata de cineva, Comisia risca sa fie atrasa pe o platforma „mai originala”, diluindu-se antibolsevismul, in detrimentul interesului si al demnitatii nationale.
Adica, speram ca gruparea de „tineri scoliti”, mai provestici – nu vrem sa spunem antiromani, cum s-au aratat in unele dezbateri publice in care nu intotdeauna au fost de partea adevarului national, sa nu plateasca niste polite. Mai un proiect, mai un grant, mai o obligatie, mai un atasament, mai o “speranta de viitor” si ajungem sa acordam mai multa atentie altor subiecte, mai controversate, decit atrocitatilor comise de bolsevici, indiferent de nationalitate, printre romanii basarabeni cu carnete de partid erau doar 15 la suta.
Intre altele, cunoastem articole din presa, semnate si de recent deveniti cavaleri ai Ordinul Republicii, care scriu despre soarta familiilor de „basarabeni”, dar care nu spun de ce nationalitate erau acestia – ca drept romani nu-i prezinta.
Aflam din unele surse ale noastre occidentale ca unii istorici mai tineri din Comisie nu vor mai avea drum spre granturi straine, de aceea ii sfatuim, pe cei cu obligatii fata de unii finantatori, sa isi tempereze pornirile cosmopolite, sa nu se avinte sa vinda, sa dilueze sau sa reinterpreteze adevarul istoric national de dragul unor vise mai materiale si al propriei bunastari, sa isi mai aminteasca de Dumnezeu, care le vede pe toate. Cei pe care ii vizez se vor recunoaste in aceste rinduri… Nu, nu, nu – nu va avintati sa va razbunati, ca nu va va ajuta.
IX. Autentic si fals
Da, daca nu ma insel, din „Comisia Tismaneanu” cineva s-a retras, pentru ca acolo exista societate civila care scotoceste bine de tot si i-a determinat pe unii cu musca pe caciula sa se conformeze… Se spune ca si pe la noi unii istorici din Comisia moldoveneasca, in regim sovietic, prin 1982, cereau „sa fie curatita institutia de gunoiul anticomunist!” Probabil, Institutul de Istorie al AS al RSSM.
Daca nu gresesc, satrapul bolsevic Mark Tkaciuk l-a invinuit pe Pavel Parasca de niste lucruri si asteptam ori declaratia ca Tkaciuk are dreptate, ori ca e chemat in judecata. Personal, cind Voronin m-a denigrat, l-am chemat in instanta, dosarul e pus pe rol la CEDO, a si fost comunicat Guvernului. Diferenta e ca Voronin era sef de stat cind l-am chemat eu in justitie. Astazi Tkaciuk nu are putere si e in opozitie.
Asta daca abordam problema serios, si nu o mototolim, pentru ca cineva are datorii fata de altcineva, prin care a beneficiat de favoruri, dupa care i se cer concesii antinationale. Au membrii nostri suficienta experienta si vointa sa stabileasca proportiile Holocaustului romanesc? Amintesc aici cazul ex-Presedintei letone Vaira Vike-Freiberga, cea care a spus, intr-o conferinta internationala privind Holocaustul evreiesc, unde statea alaturi de Bill Clinton, ca “fiecare dintre popoarele republicilor ex-sovietice si-a avut Holocaustul sau”. Adica e vorba de bagari de vii in gropi cu var sau de omoriri colective masive fara gropi de var, de deportari in masa, de foamete organizata, de stramutari de populatie, a unor familii, grupuri etnice s.a., toate fiind puse la cale de persoane de diferite nationalitati. Or, unii membri ai Comisiei ar considera modelul baltic “mai extremist”. Stranie pozitie! In timp ce ne tot lamentam ca am ramas in urma balticilor in toate, iata ca modelul baltic de condamnare a crimelor comunismului pare “extremist”! Nu vom fi nici la genunchiul broastei cu asemenea viziuni, pentru ca e nevoie de demnitate pentru a scapa de influenta rusa. Lituania, de exemplu, a cerut Rusiei 300 miliarde euro despagubiri pentru ocupatia sovietica. Letonia si Estonia au evaluat, si ele, la cite 300 miliarde de euro pierderile locale, provocate de regimul comunist in perioada sovietica.
Noi stim ca deportatii, dezmostenitii – ca acestia sint romanii in Basarabia – cer despagubiri Rusiei pentru genocidul antiromanesc. Este bine ca presa mentioneaza descoperirea, in arhivele MAI si SIS, a cazurilor de “genocid” din anii 1937–1938. O viata de om este evaluata la circa 3-5 milioane de dolari, dupa anumite calcule modeste. Daca mostenitorilor nostri li se vor da cite 100.000 euro, ar fi acceptabil, sa se puna pe picioare dupa ce familiile le-au fost macerate. A propos, nu stim ce pret pun evreii pe o viata de om – ca e a unui evreu, ca e a unui roman – unii spun ca cifra e de circa 200 milioane dolari. Daca nu spun corect, as fi recunoscatoare sa fiu corectata.
X. Istoria noastra sa ne-o scriem noi Ar fi foarte bine ca autoritati incontestabile precum Alexandru Mosanu sa puna cit mai des piciorul in prag, insistind sa se defineasca acum ca Moldova de peste Prut a fost sub „ocupatie sovietica”. Ca si legat de alte pozitii-cheie si concluzii, la care va ajunge Comisia. O asemenea atitudine a dlui Mosanu ar cadra cu intreaga sa prestatie si cu demnitatea profesionala. E nevoie, in general, de 2-3 oameni de caracter in Comisie care, sub conducerea lui Cojocaru, sa impinga lucrurile astfel incit, pe fundalul pozitiei lor, sa le fie jena cosmopolitilor sa schimbe accentele. Dar ce pozitie au doamnele in Comisie? Ca uneori doamnele sint mai curajoase. Se vor lasa dominate de „cei mai umblati peste hotare” sau vor insista ca istoria noastra sa ne-o scriem noi?
Pe Anatol Petrenco nu stiu unde l-as plasa dupa atitea emisiuni bune la Televiziunea Moldova-1, pentru ca – iarasi, din aparitii publice, parca stie adevarul, dar vocea lui nu o auzim, s-o fi autoizolat in Comisie, ce se intimpla?… Credem ca trebuia sa fie printre primii care sa fi urmat gestul de autolustratie…
Nu putem neglija adevarul istoric, cel ilustrat si de documente gen „The Soviet Story”, unde e aratata colaborarea perfecta dintre nazisti si stalinisti/ bolsevici, colaborarea dintre GHESTAPO si NKVD. Indiferent de ce nationalitate a fost Hitler, Stalin, Beria, cei 170 de evrei sau cei 30 de romani ori membri de alte nationalitati, din totalul de 200 care, in anul 1940, faceau parte din Filiala basarabeana a Partidului Comunist din Romania. Criminalul nu are nici nationalitate, nici iertare.
XI. In final
Cunoastem ca in Basarabia au venit sau au fost trimisi/adusi reprezentanti de diferite etnii, deromanizind, dupa 1812, acest teritoriu istoric neslav. Din pacate, insa, cei veniti nu vorbeau romaneste si, odata cu limba rusa, au deprins si ura antiromaneasca. Imi pun mereu intrebarea: de ce evreii, care stiau foarte bine ca acest pamint e romanesc, si-au insusit limba rusa, capatind, odata cu aceasta, o dimensiune antiromaneasca, pe care o mai simtim astazi la o mare parte dintre ei, indiferent de generatii? Chiar am avut o ocazie sa spun ceva in acest gen acum citiva ani la Academia de Stiinte, unde venise si fostul conducator stiintific al tezei mele de doctor in filologie, academicianul Rubin Udler, acum aflat in SUA, care are o vasta pregatire si cultura datorate studiilor romanesti si caruia ii port tot respectul.
In concluzie, ca un corolar al activitatii Comisiei se impune un imbold si pentru reconsiderarea atitudinilor, conceptelor, viziunilor in problema istoriei nationale, in contrapondere cu Istoria Integrata, a carei inlaturare din invatamint este o necesitate. Nu e cazul sa repetam ca Istoria Integrata a fost cusuta in graba, neargumentat si tendentios, sfidindu-ne si insultindu-ne demnitatea, elogiind fara precedent regimuri, lideri criminali si compromisi, aruncati, in Europa civilizata, la groapa de gunoi a istoriei.
Comisiile formate de politicieni nu ar trebui sa fie servitorii acestora, ci servitorii adevarului stiintific, istoric, mai ales daca politicienii au vointa politica, intelectuala de a le cere expertilor, specialistilor expunerea adevarului. Daca, insa, obiectivele fixate de politicieni nu sint reale, specialistii trebuie sa o spuna franc. Demisiile de onoare trebuie sa intre in viata noastra, pentru ca jumatatile de masura ne-au anihilat pina acum aspiratiile. Sint multe adevaruri dureroase care nu se spun la noi, dar, odata si odata, trebuie sa ne intrebam – daca nu acum – cind? Cred ca aceasta “Comisie Cojocaru” trebuie sa inceapa procesul de purificare nationala, indispensabil devenirii nationale, statuarii noastre ca romani, cu istorie adevarata, cu demnitate si viitor.
Vitalia Pavlicenco
Democraţie vs. Totalitarism. Simpozion ştiinţific.
Publicat la 2 aprilie 2010; 3 afişări; ;
Pe data de 29 şi 30 martie 2010, la Bucureşti, în Hotelul Capital Plaza, şi-a desfăşurat lucrările Întâlnirea membrilor Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova (Comisia Cojocaru) şi membrii Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România (Comisia Tismăneanu). Scopul Întâlnirii a fost schimbul de informaţii şi experienţă privind examinarea politicilor regimurilor comuniste din cele două state româneşti. Suportul financiar al Întâlnirii a fost asigurat de Fundaţia Soros România şi Fundaţia Soros Moldova.
Cei prezenţi au fost salutaţi cu discursuri de deschidere de către doamna Ilona Mihăieş, preşedinte al Consiliului Director al Fundaţiei Soros România, doamna Ana Coreţchi, directorul Programului „Est-Est”, Fundaţia Soros Moldova şi domnul Sergiu Musteaţă, preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, vice-preşedinte al Comisiei Cojocaru.
Sesiunea I, întitulată „Structura, compoziţia şi mandatul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova. Metodologia cercetării şi structura raportului”, a fost moderată de doamna Ilona Mihăieş. Comunicările au fost prezentate de domnii Sergiu Musteaţă, doctor în ştiinţe istorice, preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, vice-preşedinte al Comisiei Cojocaru şi Igor Caşu, doctor în ştiinţe istorice, vice-preşedinte al Comisiei Cojocaru. Domniile lor au prezentat scopul Comisiei Cojocaru, au dat scurte caracteristici membrilor acestei Comisii, au expus succint criticile ce au fost expuse în unele mass-media, referitoare la componenţa Comisiei.
Am avut o primă intervenţie: ce rost are să discutăm despre componenţa Comisiei Cojocaru, dacă peste circa 20 de zile (la 20 aprilie 2010) textele urmează a fi prezentate pentru redactare? Am vorbit despre şedinţele Comisiei Cojocaru şi despre necesitatea uniformizării structurale şi stilistice a Raportului Comisiei Cojocaru: cei 30 de istorici, jurişti, economişti, ecologişti etc., membri ai Comisiei Cojocaru, au fiecare o experienţă proprie de redactare a textelor ştiinţifice; este nevoie de uniformizarea lor.
Cea de-a doua sesiune, moderată de asemenea de doamna Ilona Mihăieş, a avut drept subiect de discuţie „Experienţa realizării raportului Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Perspective din interiorul echipei de cercetători”. Au vorbit domnul Cristian Vasile, membru şi secretar al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România şi doamna Smaranda Vultur, membră a Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.
Am reţinut: apartenenţa la Partidul Comunist Român (PCR) nu a fost un impediment pentru a fi membru al Comisiei Tismăneanu; chiar Vladimir Tismăneanu, preşedintele Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, a fost membru al PCR. Au fost expuse critici şi la componenţa Comisiei Tismăneanu. De pildă, cum că în componenţa Comisiei Tismăneanu nu au fost membri ai Academiei Române. Fals, pentru că în cadrul Comisiei a activat domnul academician Alexandru Zub, de exemplu. Şi nu a fost unicul. Comisia Tismăneanu nu a fost susţinută de partidele politice din România. Comisia Tismăneanu a avut în componenţa sa istorici, care şi-au contestat propriii lor profesori de istorie. Comisia respectivă a tras concluzia că regimul comunist din România a fost criminal şi ilegitim ceea ce a provocat revendicarea unor proprietăţi naţionalizate şi în unele cazuri justiţia română a dat câştig de cauză petiţionarilor.
Doamna Smaranda Vultur, cunoscut specialist în domeniul Istoriei orale, cercetătoare consacrată a deportărilor în Bărăgan, a vorbit despre experienţa acumulată, despre mecanismul represiunii, despre desele cazuri când comuniştii nu respectau propria legislaţie.
În dezbatere, domnul Oleg Serebreanu, istoric şi politolog, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a subliniat că comunismul a avut şi o componentă antisemită, subiect pe care Comisia Cojocaru nu trebuie să-l ignore. S-a mai vorbit despre necesitatea examinării mai atente a politicii comuniştilor faţă de etnii, despre armată ca pilon al sistemului totalitar, despre rolul Bisericii în societatea comunistă.
După masa de prânz a urmat cea de-a treia sesiune, moderată de doamna Elena Postică, doctor în ştiinţe istorice. Subiectul discutat: „Accesul la arhive”. Din partea Comisiei Cojocaru a vorbit domnul Mihai Taşcă, doctor în drept, secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova. După expunerea situaţiei privind accesul nostru la arhive, a vorbit domnul Dorin Dobrincu, Directorul Arhivelor Naţionale ale României: despre controlul total al partidului-stat asupra informaţiei, inclusiv – asupra arhivelor, despre soarta unor arhive din România etc. Domnul D. Dobrincu a încheiat astfel: „Drepturile nu fac doi bani dacă nu sunt oameni care să ceară respectarea lor”. A continuat doamna Alina Pavelescu, şefa Serviciului Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Arhivelor Naţionale ale României, care a vorbit despre problemele ce apar între istorici şi arhivişti, despre lipsa de interes a societăţii faţă de decomunizare, despre faptul că oamenii nu văd legătura directă între sărăcie şi necesitatea decomunizării. „Este important, sublinia doamna Alina Pavelescu, să nu pierdem contextul în care au fost scrise documentele din arhivele totalitarismului”. Au continuat dezbaterile asupra subiectelor expuse, susţinute de domnii Oleg Serebrean, Marius Oprea, istoric, fost preşedinte al Institutului pentru investigarea crimelor comunismului (despre negocierile cu reprezentanţii Federaţiei Ruse privind cumpărarea dosarelor referitoare la prizonierii români din anii celui de-al Doilea Război Mondial, 240 000 în total) etc.
Domnul Vladimir Beşleagă, scriitor, membru al Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist din Republica Moldova, a fost moderatorul sesiunii a IV-a, care a avut genericul „Relevanţa informaţiilor clasificate şi relaţia cu instituţiile deţinătoare de arhive cu regim special”. În cadrul sesiunii a vorbit deosebit de interesant şi povăţuitor pentru noi, cei din Comisia Cojocaru, doamna Germina Nagâţ, director al Direcţiei de investigaţii, Consiliul naţional pentru studierea arhivelor securităţii, membră a grupului de experţi al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Am reţinut poziţia expusă de doamna Germina Nagâţ şi vom ţine cont de sfaturile date.
Marţi, 30 martie, au continuat lucrările Întrunirii. Cea de-a V-a sesiune, cu genericul „Cercetarea trecutului comunist. Experienţa României”, a fost moderată de domnul Adrian Cioflâncă, membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Comunicările au fost prezentate de domnii Ioan Stanomir, preşedinte executiv al Institutului de investigare a crimelor comunismului şi memoria exilului românesc şi Octavian Roske, secretar ştiinţific al Institutului naţional pentru studiul totalitarismului.
În cadrul dezbaterilor am formulat trei întrebări: 1) Ce mituri ale comunismului românesc au fost spulberate convingător de membrii Comisiei Tismăneanu? 2) În 2010 Republica Moldova se prezintă în faţa lumii ca o adevărată rezervaţie a totalitarismului sovietic. Avem o localitate ce poartă denumirea „Lenin”; avem două localităţi ce poartă numele lui Serghei Lazo, terorist de vază bolşevic; în raionul Drochia este satul „Ceapaev” – erou al Războiului civil din Federaţia Rusă. În R. Moldova se produce un fel de parfum care se numeşte „Speţnaz” (denumirea forţelor de elită a KGB-ului). Avem sute de monumente, ridicate lui Lenin. Din Rusia vin diverse mărfuri, de pildă – ceasuri de mână, cu simbolurile stalinismului: Ordinul Pobeda; imaginea Kremlinului. Mulţi tineri din R. Moldova poartă maiouri cu simbolul lui Che Guevara, cunoscut terorist latino-american. Şi exemplele pot continua. Ce aţi recomanda Comisiei Cojocaru, pentru ca ea, la rândul ei, să recomande măsuri de protejare a cetăţenilor noştri de această molimă a simbolicii totalitariste? 3) La începutul lunii martie am participat la lucrările Conferinţei internaţionale ştiinţifico-practice „Memoria Holocaustului”, organizată de Complexul Memorial Yad Vashem, Israel, la care au participat domnii Alex Avraam, directorul Sălii Numelor din cadrul Yad Vashem, originar din România şi Boris Mafţir, colaborator al numitului Muzeu[1]. Când s-a trecut la întrebări, s-a ridicat o doamnă şi, foarte revoltată, a întrebat: de ce părinţii ei nu sunt înscrişi în Sala Numelor de la Yad Vashem. A povestit apoi, cum în vara anului 1941, odată cu începerea Războiului germano-sovietic, bolşevicii au evacuat o parte a evreilor din Basarabia. Condiţiile evacuării, însă, au fost catastrofale pentru unii evrei, inclusiv – pentru părinţii doamnei. Domnul Boris Mafţir a explicat că jertfe ale Holocaustului sunt consideraţi evreii care au fost masacraţi doar pe criterii etnice (jertfe ale genocidului); ceilalţi evrei, însă, au fost omorâţi ca duşmani ai poporului sau pe criterii de adversitate politică cu bolşevicii. Şi nu sunt jertfe ale Holocaustului. Întrebare: care trebuie să fie poziţia Comisiei Cojocaru faţă de aceşti evrei?
Cu eforturile mai multor participanţi la discuţie am obţinut răspunsuri mulţumitoare la întrebările formulate.
La dezbateri au participat mai mulţi cercetători, inclusiv domnul Romulus Rusan, directorul Centrului internaţional de studii asupra comunismului, membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Domnia sa a vorbit despre Memorialul victimelor comunismului de la Sighetu Marmaţiei, despre cei condamnaţi la închisoare de către regimul comunist: peste 60 % erau ţărani; 93 % erau bărbaţi, 7 % – femei. Domnul R. Rusan a atras atenţia la necesitatea îmbinării memoriilor cu documentele de arhivă etc.
Sesiunea a VI-a a avut subiect de dezbatere tema „Contribuţia societăţii civile la documentarea crimelor comunismului. Experienţa României, perspective pentru societatea civilă din Republica Moldova” şi l-a avut moderator pe domnul Sergiu Musteaţă, preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, vice-preşedinte al Comisiei Cojocaru. În cadrul sesiunii au vorbit domnul Marius Oprea, care a demonstrat şi un film, referitor la depistarea locurilor unde au fost îngropate jertfele comuniştilor, deshumarea rămăşiţelor umane şi înmormântarea lor în cimitire. În film sunt demonstrate cranii sfârtecate de glontele securiştilor.
Radu Filipescu, preşedintele Consiliului de administraţie al Grupului pentru dialog social, membru al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România a vorbit despre cazul lui Gheorghe Ursu, asasinat în temniţele lui Ceauşescu. Sunt cunoscuţi ucigaşii, dar justiţia este neputincioasă în pedepsirea lor. Domnul Andrei Muraru, coordonator de programe la Institutul de istorie recentă, a vorbit, de asemenea, despre rolul societăţii civile în descoperirea şi condamnarea crimelor comunismului.
În dezbateri au vorbit: doamna Viorica Cemârtan-Olaru, doctor în istorie, membră a Comisiei Cojocaru (despre folosirea psihiatriei în scopuri politice), doamna Ana Blandiana, preşedinta Fundaţiei Academia Civică (despre nevoia de a ajuta societatea de astăzi să iasă de sub teascurile comunismului; numai „adevărul spus în întregime poate fi acceptat”, a subliniat distinsa scriitoare).
După pauza de prânz lucrările Întâlnirii au continuat. Domnul Anatol Gremalschi, director de programe din cadrul Institutului de politici publice a fost moderatorul celei de-a VII-a sesiuni, care a avut temă de discuţie „Comunicarea cu opinia publică”. Au vorbit domnii Petru Negură, sociolog, membru al Comisiei Cojocaru, şi Andrei Cuşco, doctor în istorie, de asemenea membru al Comisiei Cojocaru.
Am intervenit în dezbateri: pentru noi, cetăţeni ai Republicii Moldova, este foarte important ca oficial să fie condamnate crimele regimului comunist de ocupaţie, crime care au fost dosite cu deosebită migală de făptaşi şi care trebuie dezvăluite de către istorici, în primul rând, dar şi de opinia publică în ansamblu. Aceasta cu atât mai mult, cu cât în anii celei de-a doua ocupaţii sovietice (1944-1991) au fost maltratate nu doar persoane deportate sau condamnate ilegal, ci şi descendenţii acestora până în generaţia a treia („nepot de culac”, „contra” etc.). Dacă a fost o nemulţumire, expusă public de unii cetăţeni faţă de Comisia Cojocaru, ea s-a referit la mandatul acesteia de a studia doar trecutul comunist al Basarabiei şi Republicii Moldova, nu şi perioada anilor 2001-2009. Noi, membrii Comisiei Cojocaru, nu ar trebui să fim intimidaţi de nimic din afara acestei comisii, cum ar fi, de exemplu, crearea altei comisii de alternativă, alcătuită din istorici aflaţi în servirea intereselor străine Neamului Românesc [Klimenco, Stepaniuk, Nazaria et. K°]. Istoricii şi curentele istoriografice se împart nu după criterii etnice (naţionale), ci pe criterii de servire a adevărului şi democraţiei (şi în cazul nostru – ne solidarizăm cu jertfele totalitarismului bolşevic) sau de justificare a crimelor comunismului, a politicii interne şi externe a URSS. Istoricii, ori apără valorile civilizaţiei umane, ori apără barbaria bolşevică, terţium non datur! Istoricii oneşti, de orice etnie ar fi ei, nu pot să nu fie îngrijoraţi de faptul că în Federaţia Rusă structuri statale (edituri etc.) promovează nu orice studii istoriografice, ci anume lucrări ale curentului neo-stalinist al istoriografiei, reprezentanţii căruia apără cu vehemenţă politicile promovate de regimul stalinist. În Rusia apar în tiraje de zeci de mii de exemplare serii de monografii, semnate deschis de „istorici-stalinişti” [de exemplu, seria de cărţi „Stalinskii renessans” („Renaşterea stalinistă”), sau altă serie „Trecutul luminos”; din 2010 apare seria „Imperiul binelui”]. Noi, istoricii, nu putem să nu ţinem cont de această realitate. Succesul Comisiei Cojocaru va depinde şi de poziţia opiniei publice de la noi, de susţinerea din partea uniunilor de creaţie, a intelectualităţii în ansamblu. [Domnul Valeriu Saharneanu a declarat prompt că Uniunii Jurnaliştilor din Moldova susţine plenar cauza Comisiei Cojocaru. Mulţumim domnului Valeriu Saharneanu].
La dezbateri au participat de asemenea domnii Petru Bogatu, analist politic, Valeriu Saharneanu, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor din Moldova, Oleg Serebrean, istoric, deputat, Vasile Botnaru, şef al Oficiului di R. Moldova a Postului de radio „Europa Liberă” etc.
Întâlnirea experţilor de la Bucureşti s-a încheiat cu sesiunea de totalizare, în care au fost formulate obiectivele de realizat ale Comisiei Cojocaru.
Mulţumim organizatorilor şi participanţilor la Întâlnire.
1 aprilie 2010
Anatol PETRENCU, prof. univ., dr.-hab., membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.
proiectul “moldovenesc” inventat peste noapte de comunisti , reprezinta o fantasmagorie populisto-stingista mai ceva ca un roman s.f. …baietii cu miinile patate de singe moldovenesc , sfideaza de fapt oamenii cu bazaconiile lor obraznice . sint lansate din nou promisiuni care mai de care mai gogonate , fara a fi mentionate resursele care vor duce la realizarea lor . stim cu adevarat ce inseamna acest “proiect” …continuarea politicii staliniste de genocid etno-cultural in r.moldova . am vazut la treaba “Proiectul” acesta ani in sir , de la proclamarea independentei . rezultatele ? saracie ,foamete,indobitocire,deznationalizare brutala, supunere oarba fata de imperialismul rusesc , izolare internationala crincena, plecarea din tara a peste 1 milion de oameni ,subdezvoltare economica , infrastructura, invatamintul si sanatatea la pamint , cultul personalitatii,partidul-stat…comunistii au transformat tara intr-un lagar de exterminare a destinelor umane si chiar fizica . iar ca sfirsitul lor sa fie mai apoteotic , pcrm s-a transformat intr-un partid real neofascist rusofon ce flutura pe paminturile romane , stindardul gen ku-kus-klan anti-romanesc .mai avem putin pina se implineste un an de la 7 aprilie , ziua ridicarii din genunchi a tineretului studios , a tineretului curat sufleteste . vremuri in care regimul comunist criminal si-a trimis bandele gestapovisto-kgb-iste la macelarirea tinerei opozitii patriotice . in loc sa se afle prin puscarii , asasinii ne prezinta “proiecte moldovenesti ” … o adevarata blasfemie si un cult al satanei .
Rog toata lumea sa-i trimita lui Dodon cate un mesaj sa-si anuleze cenzura comunista de pe blogul sau!!! Multumesc.
europa, roagă-i să nu mai viziteze blogul ăleia şi va fi suficient
Acest lucru l-am observat si eu.Sa-i fie rusine tinarului bolsevic,ca foloseste metodele vechiului rejim stalinist-cenzureaza. O face in zadar-lumea e alta,iar ei au ramas aceiasi-numai ca sunt si mai rai-asta se numeste-AGONIE.
Numai Unirea cu Romania Mare europeana
ne va salva de marasmul ruso-comunist
de la noi de acasa!
_ Taticule, taticule, ce e aia “rusificare”
_ Pai uite puiule, rusificare e de exemplu… atunci cand doi moldoveni vorbesc in limba rusa. Dar asta era mai demult, noi acuma suntem o tara independenta.
_ Dar acuma cum ii zice tati?
_ Cand moldovenii vorbesc ruseste ii zice… “proiect moldovenesc”
The Economist: Cu cât mai repede această “pretinsă Moldova” se va reuni cu România… cu atât mai bine!
Un număr semnificativ de români cred că teritoriul denumit în prezent Republica Moldova nu este nimic mai mult decât o provincie pierdută cândva de România, o regiune smulsă de Stalin împreună cu nordul Bucovinei, care face parte actualmente din Ucraina. Cu cât mai repede această “pretinsă Moldova” se va alătura României cu atât mai bine, scrie prestigioasă publicaţie britanică – The Economist.
Publicaţia britanică mai scrie că România încearcă să reîntregească ţara, prin oferirea paşapoartelor române pentru tot mai mulţi moldoveni.
Aceste idei fac parte dintr-un articol intitulat „Un ghid pentru cele mai plictisitoare dispute din Europa de Est”din The Economist şi se referă la conflictele din Balcani: Moldova/România, Bulgaria/Macedonia, Slovacia/Ungaria, Lituania/Polonia şi Ucraina/Polonia. Potrivit autorului articolului, regiunile ex-comuniste stabilesc un standart ridicat în astfel de „probleme plicticoase”şi că argumentele sunt bazate fie pe fapte istorice plauzibile fie pe nişte idei trăsnite.
http://www.economist.com/world/europe/displaystory.cfm?story_id=15810902
Sursa: UNIMEDIA
Europe.view
You say Lwów, I say Lviv
A guide to Eastern Europe’s most tedious arguments
Apr 1st 2010 | From The Economist online
LAST week’s column dealt with the arcane name squabble between Macedonia (aka FYROM) and Greece. This piece was soon the most-commented on the Economist’s website. That was no thanks to the brilliance of the prose and the lucidity of argument. The subject was one of those issues that attracts bigots, scaremongers and polemicists, with a vanishingly tangential relationship to truth, logic and courtesy.
The article described the row as “the most tedious dispute in the Balkans”. The ex-communist region sets a high standard in such matters, so the epithet is not to be bestowed lightly. Here is an outsider’s guide to a few of the other rows. All the arguments below are a) historically plausible and b) strike most outsiders as quite mad.
Are you calling me a Tatar?
Moldova/Romania A sizeable number of Romanians believe that what is today called the Republic of Moldova is nothing more than a lost province of real Romania, snatched by Stalin out of spite (along with northern Bukovina, which went to Ukraine). The sooner this “pretend Moldova” rejoins Romania the better. Handing out passports to as many Moldovans as possible brings this nearer.
Bulgaria/Macedonia From a certain Bulgarian-nationalist viewpoint, the idea of a discrete Macedonian ethnicity or language is a nonsense—rather like defining “Texan” as an ethnicity in America. Yugoslav Macedonia was a historical accident, and the sooner the detritus joins Bulgaria the better. After that, it will be time to liberate the brother-Slavs of northern Greece.
Slovakia/Hungary According to hardline Slovak nationalists, the whole idea of a Hungarian ethnic minority in the country is absurd. These people (many of whom are Gypsies anyway) should shut up and get on with being Slovaks: ie, speaking Slovak and thinking like Slovaks. Any other behaviour is a sign that they are still imprisoned by their imperial mindset. If they don’t like living in Slovakia, they should go back to Hungary (where, incidentally, the Slovak-speaking minority has dwindled to nothing—proving that it is the Magyars who are the real ethno-nationalists).
Lithuania/Poland Not many people realise this, but most of the people speaking Polish and Belarussian in the area in and around Vilnius are not really Slavs but polonised Lithuanians, the legacy of centuries of forced assimilation. That is a terrible fate, so the right (and kindest) thing to do is to depolonise these people and relithuanianise them. A good way to start is to make sure that they do not get trapped into using foreign Polish letters and silly spellings when writing their names. It is Adomas Mickevicius, not Adam Mickiewicz. Let nobody forget it.
Ukraine/Poland Anyone who spells the capital of Galicia as Lwów is a Polish nationalist who bayonets Ukrainian babies for fun. Anyone who says it is spelled Lviv is a Ukrainian fascist who bayonets Polish babies for fun. Anyone who spells it Lvov is a Soviet mass murderer. And anyone who calls it Lemberg is a Nazi. See you in Leopolis for further discussion.
Among the runners-up: “Tatar” is a derogatory and invented name for the inhabitants of modern Tatarstan, who are in fact the descendants of Volga Bulgars. Kievan Rus was not Russian. Any talk of a Ruthenian nation is ill-informed, stupid, possibly mad and the product of Muscovite attempts to split and destroy Ukraine.
Outside pressure has mostly calmed these arguments within formal politics. But on the internet the rows still rage, with tortured facts, arguments and syntax, all mixed with vituperative insults, phoney politeness and seemingly RANDOM Use Of Capital letters. There is a whiff of pyjamas-at-noon, and of people who check their emails in the small hours. Time to get a life?
sunteti atit de patrunsa de sentimentul fascist si antisemit incit nici macar nu numai ca nu realizati cand o publicatie britanica ia in batjocura disputele nationaliste artificiale din europa estica dar chiar faceti un titlu de glorie din aceasta „caterinca”
Pt dudu
Polemizati cu mine, cu unimedia.md, de pe care am preluat stirea, sau cu revista britanica?
Pt dna Pavlicenco
Comisia lui Ghimpu este compromisa: Tkaciuk a spus concret nume, a dat concret exemple, deci ei, daca nu au contrazis afirmatiile lui Tkaciuk, rezulta ca sunt de acord cu ele. (subliniez: la asemenea acuzatii esti OBLIGAt sa razpunzi, pentru ca sunt facute publice, sunt grave, sunt facute de catre parlamentari, deci reprezentanti oficiali ai statului, asa ca NU POTI sa bagi capul nisip!!!).
Astfel, daca acuzatiile lui Tkaciuk raman a fi valabile, cei mentionati au datoria morala de a se retrage, deoarece transforma condamnarea comunismului in circ de prost gust.
Or, showul acesta nu va face decit sa intareasca si mai tare pozitia comunistilor.
P.S. Ничто так не укрепляет позицию критикуемого, как бездарная критика критикуещего.