II. „Comisia Cojocaru”, „KGB-urile” si ocupatia sovietica

(Continuare)

IV. De ce membrii Comisiei nu urmeaza gestul de autolustratie?

De ce nu e urmat precedentul frumos de autolustratie al lui Veaceslav Stavila, pentru a se da un exemplu extraordinar societatii? Cred ca sint mai multe motive. Primul, cel mai in fata, ar fi, cred, un orgoliu exagerat fata de gestul, interpretat ca o sfidare. O fi avind pacate doar unii. Insa cirdasia generala ii face pe cei cu pacate sa minimalizeze sau sa ia in deridere gestul colegului, solidaritatea nefasta avind substratul ca valul “prostesc” legat de autolustratie va trece si, din nou, va fi liniste. OARE?

Nu cred, pentru ca deja pacatul planeaza, iar membrii Comisiei si-au asumat o sarcina pe care trebuie sa o onoreze cu sufletul total curat, nu cu pacate. Daca nu le-ar avea, sint sigura ca ar face lesne declaratii. Asa cum cei care depun marturii fac un juramint pe Biblie inainte de a proceda la declaratii in proces. Cred ca e o cirdasie condamnabila, dar cel mai important e ca aceasta cirdasie poate duce la unele rezultate nedorite ale activitatii Comisiei.

Cind in presa s-a spus ca cineva dintre membrii “Comisiei Cojocaru” a fost turnator, nu am auzit nicio reactie. O fi presedintele Cojocaru si preot – iar noi nu stim –, care primeste marturisiri si sloboade pacate?

Iar persoanele santajabile din Comisie vor asculta de cineva. De cine si cum? Aici este intrebarea. Oare argumente si indemnuri gen “sa o luam mai incetisor, ca sa nu-i suparam pe rusi!” sa insemne verticalitate si demnitate?

Daca unii membri ai Comisiei “au pufusor KGB-ist pe botisor”, ar putea pleda ca perioada de dupa 1990 sa fie rezumata la “aprecierea” monumentelor comuniste. Asta ar insemna ca – desi, intr-adevar, Decretul prezidential nu vizeaza si cercetarea, sub aspectul crimelor comuniste, a perioadei de dupa 1991 – nu ar exista capacitatea si vointa sa se se impuna si concluzii mai radicale in Raport, inclusiv prin solicitare de ajutor si modele din UE, de la Consiliul Europei, statele baltice ex-sovietice.

Avem acum trei comisii – una parlamentara si doua prezidentiale – privind 7 aprilie, privind Constitutia si privind crimele comunismului. Cum merg ele? Asa si asa. De ce? Nu cumva pentru ca mai multi sint prea dependenti de cei cu pacate? Asta am vrut noi dupa plecarea comunistilor?

V. Comisia lucreaza pe baze obstesti? In ce directie ea priveste?

Daca este asa, nu stiu daca e corect sa nu aiba Comisia un buget, ce ar include niste conditii minime necesare activitatii. Oamenii lucreaza pe cont propriu, dar au nevoie de calculatoare, hirtie, telefoane, poate si deplasari…

Este imbucurator ca a plecat la Bucuresti un grup din “Comisia Cojocaru” pentru a se intilni cu membrii “Comisiei Tismaneanu”, avind suportul financiar al Fundatiei Soros. Sa speram ca de la Bucuresti se va prelua mai curind ideea ca ceea ce nu s-a reusit in Comisia romaneasca sa se faca in Comisia moldoveneaca si se vor lua statistici mai corecte, depozitate in institutiile din Romania. Vom vedea ce se va spune la intoarcere.

Oare nu ar fi indicat sa aiba Comisia un buget, ca sa se lucreze si in arhivele din Romania, la Institute de cercetare a crimelor comunismului impotriva natiunii romane, ca si in unele state baltice ex-sovietice, ori sa poata fi primiti in vizita cei de acolo aici, pentru schimb de experienta? Balticii ar putea veni sa ajute, stiu ca sint intotdeauna disponibili, dar oare trebuie sa o faca din banii lor? Adica e nevoie de niste cheltuieli. Personal, am vazut in Estonia Muzeul comunismului, care ar fi necesar si aici. Dar ce facem cu niste cai de tractiune, ca persoane nesalarizate? Si-apoi – daca aceasta Comisie lucreaza fara conditii, fara finante, fara buget, asa, „de bodaproste”, nu va fi oare si Raportul „de bodaproste”?

Bineinteles, nu ar fi bine daca aceasta Comisie ar avea doar efectul de a-i face imagine lui Ghimpu, fiind folosita pentru a se spune ca s-a facut si la noi ca la Bucuresti, unde parerea generala e ca nu a fost cine stie ce. S-au bagat si acolo suficiente strimbe, argumente “mai convingatoare”, ce pot determina orice decizii. Imi amintesc si de lupta acerba pentru functia de presedinte… De ce oare? Ca acolo bani si miere nu curgeau. O fi ceva la mijloc… Am primit multe mesaje in acea perioada pe forurile de discutii. Societatea civila in Romania a fost foarte activa. La noi – nu prea ori deloc. Ne dam seama ca nu putem schimba mare lucru nici aici. Dar nici nu cred ca trebuie sa se taca. Personal, nu cred spuselor unora – ca in aceasta Comisie se va incerca musamalizarea sau deturnarea invocarii unor adevaruri. Sau a unei bune parti…

In opinia noastra, liderii AIE, daca sint decisi in demersul anticomunist, ar fi trebuit, ca si in cazul Comisiei constitutionale, sa formuleze clar obiectivele grupului de lucru, intrebari la care sa se dea raspunsuri stiintifice si politico-juridice.

Bineinteles, trebuie pusa problema evaluarii in bani a pierderilor provocate de ocupatia sovietica – asta daca nu exista ukazanii “sa o luam mai usurel cu Rusia, ca se supara”… Balticii nu s-au temut, de aceea astazi ei sint in NATO si UE, au loc la masa civilizatilor, nu la cea a barbarilor. Nu stim ce va invoca Raportul Comisiei si care vor fi impactul. Vor urma decizii, procese, condamnari, despagubiri pentru cei deportati, pentru cei supusi genocidului, ori pentru basarabenii mobilizati ilegal de rusi in rindurile Armatei Rosii – deoarece ei erau cetateni romani, nu rusi sau “sovietici”?

Se spune ca, in unele tari mai apropiate de noi, presedintii comisiilor si-au cumparat functiile cu bani buni. De ce oare? Ori s-a mers in Comisii si in scopul punerii dosarelelor la adapostul puterii?

S-o fi dat lupte si in Comisia de la Chisinau pentru functia de presedinte. Sigur, era indicat sa o detina Alexandru Mosanu, dar Domnia Sa stie mai bine daca a fost sau nu a fost oportun, cunoscindu-si viata si cariera profesionala. Lupta avea scopul controlului asupra majoritatii. A fost aici vreun interes din exterior? In acest caz, oare care Securitate – romaneasca, maldavineasca, ruseasca sau israeliana – a fost mai interesata? Si oare de ce? E ciudat ori nu sa lupti pentru o povara? A fost doar interesul pentru glorie sau pentru inca ceva?

VI. In ce directie priveste Comisia?

Conteaza mult daca toti membrii Comisiei privesc in aceeasi directie sau in directii diferite. Presupunindu-se care sint scopurile politice ale Comisiei – nu doar un Raport insemnind praf in ochi, ci cu mult mai mult – un Manifest de condamnare a genocidului antiromanesc – un exemplu ar fi acceptarea univoca a adevarului privind „ocupatia sovietica” – adica a se recunoaste ca Basarabia s-a aflat dupa 1940 sub aceasta ocupatie. Daca cel putin 2/3 dintre membri nu vor consimti ca am fost asupriti intr-un regim de ocupatie sovietica, ma intreb – ce fel de persoane au fost selectate in Comisie, ce adevar si pe cine servesc?

Veaceslav Stavila si-a facut publica pozitia privind ocupatia sovietica si cifrele de oameni prapaditi. Faptul ca din denumirea „Comisiei Cojocaru” lipseste sintagma „ocupatie sovietica” imi induce ideea ca Raportul final al acesteia ar putea fi unul mai steril.

Sigur, nu e timp astazi pentru „conferinte internationale” in probleme de „terminologie”. (Am eu o idee, in acest context: „nu ar fi mai bine sa condamnam crimele bolsevicilor pe ascuns, sa nu auda si sa nu vada nimeni, sa nu se supere urmasii membrilor partidului bolsevic din Basarabia?”) Adica, facind pe placul unor cosmopoliti, antiromani, sa nu vorbim de „ocupatia sovietica”, ci doar de „teroarea comunista”, care a existat – cind? Numai dupa 1991 sau si din 1940 pina in 1991? Si daca „cineva nu da voie” – pe cine si ce sa mai condamnam? Sa mergem cumva pe urmele „Comisiei Tismaneanu”, care ar fi descoperit ca, cica, URSS a ocupat legal Basarabia, pentru ca SUA si Marea Britanie le-ar fi spus confidential rusilor ca le vor recunoaste dupa razboi frontiera pe Prut?

VII. Ne trebuie un model, nu orbecaiala

Cifra de 301.000 victime ale ocupatiei sovietice, prezentata de dr Veaceslav Stavila, ar trebui urmata de un alt pas. Daca ne vom limita la interzicerea simbolurilor si la demolarea monumentelor comuniste, dar vom pastra un PCRM nepus in afara legii, ca succesor si continuator al regimului comunist de factura sovietica, adica daca nu se va reinterzice, prin Ministerul Justitiei si prin anularea inregistrarii ilegale, Partidul Comunistilor, personal nu voi intelege daca mai guverneaza legea. Sau se vrea revenirea PCRM, repus in legalitate abuziv pe timpul lui Petru Lucinschi? Ca sa ne mai plingem de 10 ani pierduti din viata… Dupa care vom ajunge – doar pe aceasta cale, prin saracie totala – la revolta populara si la reunirea spontana cu Romania? Ma rog, e si asta o varianta…

Lasa impresia ca aceasta Comisie orbecaie, neavind un model convenit de urmat – cel romanesc, mai subtirel, cel baltic, ce inseamna, se pare, si inaintarea de pretentii privind reparatii pentru populatia acestui pamint romanesc, pentru ca o viata de om costa si nu exista o familie de romani basarabeni care sa nu fi fost distrusa sau sa nu fi suferit din cauza odiosului regim comunist de factura sovietica. Se va spune citi bani vor trebui ceruti Rusiei – ca succesor de drept al URSS – pentru ocupatie, deportari, foamete organizata, ororile canibalismului, la care au fost adusi oamenii? Vom avea cifre in bani, vom evalua efectele, vom vedea ce a fost in Romania, desi, cum spuneam, acolo a fost mai curind un praf electoral basescian, aruncat in ochi. Mi se pare ca, in Raportul lui Vladimir Tismaneanu s-a invocat o cifra, pe putin spus curioasa, despre victimele poporului roman ale comunismului – intre 500 mii si 2 mln 500 mii. Nu e mare decalajul?… Poate, in acest caz, revenim la modelul baltic – am fost, impreuna, intr-o blestemata URSS?…

Mai ales ca R.Moldova are si din 1990 un regim de ocupatie, sub armata ruseasca, la fel ca si pina la 1990. In 14 din cei aproape 19 ani de dupa Independenta, am avut guvernari agrariene si comuniste – retrograde, antieuropene, proseparatiste, antinationale si antiromanesti. Guvernari ce i-au considerat pe luptatorii de la Nistru “dusmani romani”, la fel ca si pe deportati, la fel si pe basarabenii care au luptat de partea armatei romane. Oare sa aiba dreptate cei ce considera ca in ‘89-‘90 a fost deja demontat sistemul comunist sovietic? Nu, luptatorii de la Nistru si deportatii au ramas pentru guvernantii comunisti timp de 14 ani ca “dusmani ai poporului”, ca pe timpul lui Stalin, mai nou – si “dusmani ai statalitatii”. Si nu doar ei, ci toti romanii din R.Moldova. (Va urma)