Asta spune Petru Clej. Ce cred ziaristii nostri?

De ce prefer sa fiu un „nimeni” la Londra decat „cineva” la Bucuresti, de Petru CLEJ
(Material propus pentru publicare la data de: 16-03-2010)

Am fost cateva zile la Bucuresti, orasul unde m-am nascut, dar de care ma leaga din ce in ce mai puține lucruri. Nu mai am de mult pretenții atunci cand revin aici si m-am obisnuit cu mutrele acre si triste de pe strada, cu reacțiile ca speriate de bombe ale oamenilor pe care ii intreb cum se poate ajunge intr-un anumit loc.

Mi-am asumat deviza din titlu chiar din 1991, anul cand am parasit Bucurestiul pentru Londra. Stiam ca plec intr-un oras de 7,5 milioane de locuitori in care nu aveam practic nicio sansa sa ies din anonimat, sa fiu „cineva”, ca la Bucuresti, unde eram deja un ziarist cunoscut, la unul dintre ziarele de varf ale Romaniei.

Am explicat ce m-a determinat sa plec intr-un articol publicat in revista ACUM „Zilele de 13 – 15 iunie 1990 mi-au schimbat viața” http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7589 si ca nu regret deloc, ba dimpotriva, acea decizie.

Am lucrat la BBC, facand jurnalism la cel mai inalt nivel, fara sa devin o vedeta media. Cand am plecat de la BBC am refuzat toate ofertele de colaborare cu mass media din Romania (chiar acum cateva zile am refuzat colaborarea cu o rețea de televiziune), acceptand doar temporar sa fiu corespondent al Radio Romania la Londra, iar acum sunt corespondentul Radio France Internationale (RFI).

Nu-mi mai castig existența din jurnalism si nu-mi lipseste deloc acest lucru. Co-editez de placere impreuna cu Stefan Maier si cu o intreaga echipa de oameni pe care ii stimez si apreciez saptamanalul electronic ACUM, preferand sa am o audiența lunara de 30000 de persoane si sa urmez o politica editoriala in perfecta concordanța cu principiile mele, decat sa am o audiența in Romania de trei milioane si sa fiu nevoit sa fac compromisuri asa cum sunt obligați sa faca majoritatea jurnalistilor din Romania.

Am primit recent un email de la o persoana pe care o rugasem sa contribuie cu un articol la ACUM si care s-a scuzat ca nu poate sa scrie, motivand:

„La noi se fac restructurari. Asta nu ar fi cine stie ce, ca am mai vazut asta in viata si caut alternative. Problema e ca trebuie sa imi gasesc de lucru si nu mai e cum stii tu. Cine nu e cu Basescu e pe lista neagra. Nu mai e angajat nicaieri. In afara de Adevarul si Jurnalul National nu mai e niciun ziar care sa critice iubitul conducator, iar ca televiziuni au ramas Realitatea – pe butuci – si Antena, unde nu am loc, din motive de Felix…

Acum imi dau seama ca pe vremea lui Iliescu era ceva asemanator cu timpurile lui Dej, cu ranga in cap. Acum esti barat. Singura metoda de a supravietui ca ziarist in tara asta e fie sa taci si sa vorbesti despre flori, fie sa lauzi conducatorul. Asa ca aleg florile. Din cind in cind ma mai ia flama, dar e trecator…

Nu ti-am facut niciodata un tablou despre cum e aici .La fel ar fi fost daca ar fi cistigat Nastase. Ne-am temut de aroganta si dictatura lui, pentru ca pusesese piciorul pe grumaz. Asta nu ne sufoca, ne falimenteaza …

Asa ca traiesc in ceva ce seamana cu Ferma animalelor si te rog sa imi ierti lasitatea, dar macar e sincera…”

Poate e o exagerare, dar ce m-as fi facut daca eram in locul acestei persoane azi? Foarte probabil ca plecam din mass-media, asta admițand ca mai eram jurnalist in Romania dupa 20 de ani. Ei bine, la Londra n-am fost niciodata obligat la asemenea compromisuri. La BBC erau reguli stricte, dar niciodata arbitrare si cand devii jurnalist BBC stii exact la ce sa te astepți.

Prefer codas la oras

Londra e un oras imens, fața de Bucuresti care e un sat ceva mai mare. Iar eu, invers fața de cum zicea Creanga, prefer sa fiu codas la oras decat in satul meu fruntas.

Poate de aceea personalitațile mele preferate din cultura romana sunt Caragiale si Cioran, care s-au auto-exilat (sigur, nu din aceleasi motive ca mine, care sunt oricum un nimeni, ei erau si au ramas celebri sau poate au devenit chiar mai celebri dupa plecarea in exil) dintr-o anume exasperare cauzata de nivelul mediocru al societații in care traiau, al provincialismului sufocant care ii inconjura.

Sigur, pot fi acuzat ca de fapt am preferat confortul material in schimbul anonimatului. Poate fi si asa ceva, desi nu cred ca as fi murit de foame daca traiam in Romania. Pur si simplu nu am vrut sa-mi pierd ani de viața asteptand ca societatea romaneasca sa binevoiasca sa-si recunoasca si mai apoi sa recupereze handicapul fața de Occident. Prefer o viața in normalitatea londoneza, decat in anormalitatea bucuresteana. Caci dupa 20 de ani de democrație originala societatea romaneasca nu a reusit sa-si revina decat parțial din devastarea morala si materiala cauzata de o jumatate de secol de regimuri totalitare.

Unii ma vor acuza ca am abdicat de la obligația morala de a contribui la propasirea societații romanesti si ce-ar fi daca toți ar gandi ca mine. Le voi da dreptate. Da, am „fugit”, ca sa folosesc expresia din vremea regimului comunist pe care unii, spalați pe creier, o folosesc in continuare.

Cum am oroare de demagogie (“romanul inainte de a se fi nascut poet s-a npscut demagog”, scria unul dintre cititorii revistei ACUM) am sa spun ca nu am vrut sa fac nimic in mod expres pentru țara in care m-am nascut, prin declarații sforaitoare. Am considerat ca promovandu-mi interesul personal – adica practicand jurnalismul la Londra, la BBC – contribuiam mai eficient la promovarea interesului general – ridicarea nivelului civic al audienței din Romania – decat daca as fi ramas in țara mea de bastina incercand in presa locala sa fac acelasi lucru. Cu alte cuvinte, “mana invizibila” de care vorbea celebrul economist Adam Smith in cartea sa “The Theory of Moral Sentiments” in secolul al XVIII-lea.

Nu incerc sa schimb neaparat mentalitatea oamenilor din Romania. Nu am aroganța de a crede ca voi reusi acolo unde mulți alții au esuat. Impreuna cu colegii mei din afara Romaniei incercam doar sa impartasim si altora din experiența noastra, a normalitații traiului pe alte meleaguri, unde suntem niste „nimeni” in comparație cu ce eram cand am plecat din Romania. Colegii din Romania, pe de alta parte, contribuie nemijlocit la acest tablou prin scrierile lor.

Majoritatea nu vor accepta, prostia fudula fiind un impediment major la mulți dintre cei care resping de plano orice sugestie – asa cum sugereaza vestitul proverb romanesc, care e de o actualitate deprimanta. Vor fi totusi unii, oricat ar fi ei de puțini, care vor cadea pe ganduri si-si vor da seama ca nu trebuie neaparat sa reinventeze roata si ca poate e bine sa se se inspire de la niste neica-nimeni din Occident ori chiar de la semeni de langa ei care si-au depasit condiția de „fruntasi la sat” ori de „cineva”, oriunde s-ar afla.

Ce ați prefera: sa traiți anonim in strainatate sau ca cineva cunoscut in Romania?

Votați in sondajul revistei ACUM http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt