Am citit un comentariu oferit de fostul premier Ion Sturza pentru Europa Libera. In acest comentariu, domnia sa spune ca «Mai degraba nu avem nevoie de functia de presedinte.» Am spus repetat si eu acest lucru. Reproduc, mai jos, comentariul lui Ion Sturza, dupa o postare a mea la acest subiect.
Aici e si problema. Functia de Presedinte al unui stat european, cu functie reprezentativa simbolica, in spatiul in care parlamentarismul nu are mari traditii, a fost aruncata ca intr-un teren nepregatit, pentru ca oamenii nu stiu ce inseamna cooperare, compromis, consens, pluripartidism, parlamentarism etc. Ei stiu doar de TATUC, puternic, asemenea unui pumn, ca o mina de fier ce poate decide totul, ce poate taia si spinzura. Ei, sarmanii, prin nepregatirea si neinformarea lor premeditata, prin lipsa unui model de democratie parlamentara vizibil, vor, totusi, un TATUC, iar structurile rusesti oculte au sesizat bine asta la momentul potrivit, au fortat si impus instituirea, in toate statele ex-sovietice, a acestei functii, care a generat capi de mafie, de clan, de grupari mafiote si corporative, in jurul caruia se invirt banii, deciziile, iar el, seful de stat, vrea, mereu, tot mai multe prerogative.
Putem urmari cum a fost in perioada Snegur. Stim ce a facut si Lucinschi. Mereu aveau ce aveau cu Parlamentul, pentru ca ei nu se multumeau cu o functie avind atributii limitate. Ca doar Lucinschi e vinovat si pentru ca a tot cobiltiit Parlamentul 1998-2001, a fortat introducerea votarii sefului de stat prin Parlament, a colaborat cu Rosca si a darimat ADR, a influentat decizia Curtii Constitutionale sa proclame o majoritatea politica matematica de 52 din 101, cind in Letonia, la aceiasi 101 parlamentari, majoritatea e de 51. Conceptul reformei constitutionale atunci, nefinalizate, urmarea ca R.Moldova sa aibe un prim-ministru puternic, avind in spate o majoritate parlamentara. Iata acum, poate, e pentru prima oara cind incepem sa ne apropiem de acest concept printr-un premier din partea partidului cu cei mai multi deputati (nu iau in calcul PCRM). Si, prin vointa politica si solidaritate, competenta, l-am putea dezvolta.
Acum Petru Lucinschi, dupa ce a luptat sa restabileasca Partidul Comunist, se poarta de parca usturoi nu a mincat si nici gura nu-i miroase.
Eu nu am votat in lectura a doua modificarea Constitutiei la capitolul transformarii RM in republica parlamentara, pentru ca nu am fost de acord cu sporirea atributiilor sefului de stat, in special in privinta politicii externe. Dar aici e si buba – Presedintia, controlata mereu in RM de Kremlin (cum, ma tem, va fi si de acum inainte, coalitia avind fatada “proeuropeana”) – a vrut sa decida orientarea politica si strategica a RM si – iata unde am ajuns – “neutri” cu trupe rusesti, cu oameni muncitori imprastiati in toata lumea, plecati din cea mai saraca tara din Europa, certati cu toti vecinii, datorii pina peste cap, cu separatism alimentat de partenerul strategic si, in continuare, indepartati de Romania.
Ar fi multe de spus, dar in privinta sefului de stat si a inutilitatii sale in formele existente sa aruncam si o privire in Romania. Basescu a tot vorbit, a tot spus, a tot tras sfori – intrebarea e – ce e azi in Romania, cum Basescu vrea sa cistige atacind continuu, si el, Parlamentul, creind situatii de destramare a coalitiilor si de cadere de Guverne? De ce – insa si totusi – poporul il voteaza si care e folosul din toata aceasta tevatura, pina la urma?
Presedintiile distrug parlamentarismul, pentru ca au interese oneroase, meschine, iar Legislativele, ca sa vezi, „le incurca”. le incurca in rele, nu in bune, pentru ca, daca e veca rau, exista dialogul si transparenta, ca leac al tuturor maladiilor politice…
Presedintiile, in loc sa fie o institutie de intermediariat, este una destabilizatoare. Presedintiile pun cruce pe democratie si pe stabilitatea politica.
Despre trista perioada de zece ani de guvernare comunista nici nu mai vreau sa spun. Voronin a avut totala putere in Moldova si ne-a distrus. Intr-adevar, e nevoie de mult patriotism, interes national, integritate morala si vointa politica sa se opereze o reforma radicala a sistemului politic in R.Moldova. Vitalia Pavlicenco
Interviul acordat de Ion Sturza Europei Libere.
„Este cert ca alegerile Presedintelui Republicii Moldova vor avea loc in termenele stabilite de Parlamentul Republicii Moldova. Acest lucru putem sa-l constatam si prin activizarea factorului intern si extern al diferitilor sponsori ai procesului, care este evident ca isi doresc toti ca Presedintele sa fie ales.
Alta este intrebarea in ce conditii. Pare-se cineva din exterior si-ar dori sa impuna redimensionarea coalitiei de guvernare, din centru-dreapta in centru-stanga, un lucru greu de conceput, cel putin in acest moment, dar orice este posibil in politica moldoveneasca. In ultimul timp, s-au activizat si sponsorii directi ai anumitor formatiuni politice, care ar fi vrut sa pastreze acelasi sistem economic sau aceeasi formula de implicare in factorul administrativ, inclusiv prin impunerea unor cadre, lucru care a devenit pentru publicul larg un fapt implinit in ultimul timp.
Aceste doua impedimente: implicarea sponsorilor externi in reconfigurarea coalitiei si in procesul de selectie al cadrelor si in pastrarea anumitor traditii mai putin plauzibile pentru tara noastra, care au fost numite in ultimul timp ca monopol, pot sa tensioneze un pic situatia in jurul alegerii Presedintelui. Dar eu sper ca cei care doresc sa-si atinga scopul prin accesiune la anumite posturi publice, vor avea destula responsabilitatea fata de alegatori, fata de tara si vor ajunge in aceste posturi mai devreme sau mai tarziu cu mai putine concesiuni de ordin moral, etic sau de alt gen.
Al doilea aspect: eu sunt convins ca o tara mica si saraca asa ca Moldova nu are nevoie de o constructie bicefala a executivului, in care noi avem un Presedinte semiexecutiv si un guvern executiv. Practica tarii noastre si a altor tari arata ca, de obicei, asta se transforma in dictatura unei persoane care, in anumite conditii de lipsa de contrabalansare, face ceea ce doreste, sau in conflicte interminabile intre aceste doua ramuri ale executivului.
S-ar putea sa acceptam o formula de un Presedinte reprezentativ care are doar niste functii clar stipulate, limitate de a reprezenta in anumite conditii Republica Moldova, cu transferul integral al functiilor executive catre executiv. Un Presedinte care ar fi putut sa fie ales in Parlament, si nu prin sufragiu direct. Ca nu avem nevoie ca sa cheltuim bani si timp si sa intram iarasi in ani de alegeri, cand trebuie, de fapt, sa solutionam problemele stringente ale tarii noastre.
Mai degraba nu avem nevoie de functia de presedinte. Dar daca „da”, atunci in anumite conditii, care nu ar afecta procesul politic si procesele de relansare economica in Republica Moldova. Daca in Moldova clasa politica ar fi mai consolidata, mai constienta, ea ar veni cu un proiect de reforma politica profunda, care, in mod cert, s-ar referi si la constitutia Republicii Moldova, la sistemul politic, la sistemul societatii civile. Dar, cred ca astazi, cei care real ar putea declansa aceste discutii si dezbateri publice mai degraba sunt preocupati de problemele zilnice, de terminarea acestui proces de formare a organelor de control in Republica Moldova, decat de acest proiect politic. Dar, inevitabil, mai devreme sau mai tarziu, cred eu, clasa politica va reveni la ideea unei reforme politice profunde in Republica Moldova.”
Argumentele expuse de Dna V.Pavlicenco şi Dnul I.Sturza sunt elocvente în privinţa sistemului politic, de a revizui Constituţia actuală.Balansarea doctrinelor politice să lăsăm pe seama parlamrntului. Să întărim funcţiile Executivului, iar funcîia de preşedinte de suspendat. În aşa fel ambele instituţii vor fi de interese naţionale şi colective.
De acord 100%. Cel mai eficient si lipsit de riscuri model de constructie statala este republica parlamentara (veritabila), ex. Germania, Italia, Ungaria, etc. Presedintele trebuie ales de parlament cu majoritate simpla si sa aiba atributii simbolice si ceremoniale. Puterea reala in stat sa fie in mainile primului ministru care poate fi controlat si dat jos de catre parlament daca greseste, in orice moment.
Absolut de acord. Trandafiri in mana pentru Europa, si garoafe pentru Est. Merge, domnu Presedinte al RM si da mana tuturor celorlalti, ii invita la Cricova, la Holercani sau Milesti, felicita pa toti ceilelaltu cu zilele independentei, primeste si el aceleasi felicitari, si atat. In rest, e treaba parlamentului si a guvernului.
Cu tot respectul,D-na Pavlicenco…Dar mai cântăriți odată ceia ce spuneți despre Băsescu…Nu cred că nu știți cine e Gioană,Iliescu,Năstase etc.etc….
Da si pozele sunt superbe!…
Intr-o democratie parlamentara functiile sefului de stat si celui al guvernului sunt distincte.
1. Seful statului nu exercita nici o putere politica si nu face partizanat politic. El este doar consultat la alegerea noului guvern. Trebuie sa asigure continuitatea guvernarii a statului in caz de demisie or deces al primului ministru sa desemneze altul nou.
a) Seful statului(Presedintele in cazul nostru) isi reprezinta Tara in cadrul vizitelor in strainatate
b) Primeste sefii de stat, familii regale si ambasadorii din alte tari straine
c) Seful statului este si Seful Fortelor Armate
d) Seful Statului da decoratii, distinctii onorifice si recompense in numele tuturor cetatenilor Tarii.
Atat.
Dupa expirarea mandatului este numit de seful cabinetului or ales direct de parlement cu simpla majoritate de voturi.
Pt Romeo0971
Nu stiu ce credeti ca reprezinta fiecare. Am nemultumirile mele de fiecare, dar sint votati de oameni si Presedintele trebuie sa ii intermedieze, sa asigure stabilitatea, el, insa, e seful PD-L si destabilizeaza totul. Eu am facut 200 de kilometri, pe banii mei, de la Prilep la Skopje, Macedonia, pe 19 mai 2007, de ziua nuntii fetei mele, ca sa votez sa ramina Basescu pe arena politica in calitate de Presedinte. Acum nu as face asta, pentru ca nu pot spune nimic mai concret ce a facut decit condamnarea comunismului in Parlament, adica a Holocaustului romanesc, si ridicarea memorialului Holocaustului evreiesc.
Daca imi spuneti ce a facut altceva, sint dispusa sa va dau dreptate.
Pt Babacu
Pozele, va dati seama, sint si sugestive – 1. Babacul si soriceii (imi cer scuze de tiz). 2. Liderii politici la treuca. 3. Cameleonul – mai mult decit clar! 4. Crocodili din toate partile…
Dac-ati sti cite poze originale si simpatice mai am! Sa-mi dea sanatate Dumnezeu sa le plasez.
to: V.Pavlicenco
Imi cer scuze, dar pozele dvs par sa poarte alte denumiri.
1. „Smecherul” imbaghitat este si lenes….
2.Fara treuca nu se fac mari….
3.Micuta portavoce „acopera” cameleonul……
4.De mici au dinti si gura tarcata….
to:Pavlicenco,
mi-ar placea sa afisati mai multe poze cu denumire si noi sa le numim cum ni se pare mai potrivit.
Poate ne mai relaxam putin ca taaaare stresati mai suntem….
Bun articol, dar ar fi foarte bine daca doamna fost deputat si-ar rezerva comentariile pentru vietatile prezente in fotografii.
Ar fi evenimentul anului.
Până acum totul parcă î-mi era clar, dar declaraţiile de ieşire din criză inclusiv şi prin acţiuni antipopulare, în prag de anticipate – nu pot s-o înţeleg! Pentru schimbări în constituţie sunt necesare 68 de voturi, de care AIE nu posedă.După afirmaţiile de mai sus – preşedintele ar deveni o funcţie simbolică a statului. Dacă PCRM până pe 17 octombrie înaintează candidatura lui Grecanaia AIE ar putea să facă o „glumă” să-i ofere 13 voturi şi se termină cu criza politică.
Pt Eugenia
Mai rar imi vine in cap sa scriu ca reactie – „foaie verde”…
Oameni buni e vorba de scapat de mentalitatea de sclav care am mostenit-o dupa anii de ocupatie. Mentalitatea de avea un TSAR. Un Batiuska-tsar.
to :Eugenia
Vietatile fac parte din viata noastra.
Lasati oamenii sa si mai traiasca nu numai sa se „sufoce”.
Gusturile nu se discuta.
DVS nu iubiti animalele ?
Eu pot privi mereu la ele si le gasesc mai putin periculoase si vicioase….in viata de toate zilele.
Ati auzit ce a spus astazi ambasadorul Rusiei la Chisinau despre istoia noastra nationala sau, mai exact, despre cursul de Istorie a Romanilor, predadat in scolile noaste? Oare aceasta nu inseamna amestec brutal in treburile noastre interne? Ascultati-l pe acest Kuzmin, care este si doctor in istorie.
http://www.jurnaltv.md/#20553&20091013&20558&&3610&3595
Sunt foarte convins că nu avem nevoie de funcţia de preşedinte. Mă bucur nespus că mai sunt oameni care cred la fel.
Pt Andrei si ceilalti vizitatori
Uitati-va, in chiar aceste clipe, ce se intimpla si in Romania. In situatia in care patru partide si reprezentantii minoritatilor din Parlament au convenit asupra unui candidat roman de origine germana la functia de premier si au 65 la suta din sprijinul Parlamentului, Basescu face diferite acrobatii cu un singur scop: sa ramina cu orice pret Presedinte, fapt pentru care forteaza acceptarea PD-L la guvernare, intentioneaza vadit sa numeasca un candidat din partea PD-L, generind instabilitate si intrarea Statului Roman in incapacitatea de plata a pensiilor si salariilor.
Adica arunca Romania in haos numai sa aibe un premier care sa-i faca alegeri cum vrea el. Daca nu ar fi acum seful de stat – ce ar fi rau daca speakerul propune premierul, acesta face Guvernul, votat de majoritatea din Parlament si lucrurile pornesc?
IATA FECTUL DEZASTRUOS AL UNEI PRESEDINTIEI INUTILE.
Sint foarte sigura ca in Moldova, daca va fi votat un sef de stat, ori se va destrama AIE, ori dreapta libera va tot plati tribut ideologic, va ceda din valorile nationale si democratice la infinit, adica Lupu, cred, eu, platind tribut „blagoslovirii” din partea lui Medvedev, ne va tine pe loc in planul orientarii strategice spre comunitatea euratlantica si ne va impiedica sa devenim ceea ce sintem – romani intr-un al doilea stat romanesc, blestemat de soarta sa tot plateasca tribut Rusiei…
Pt Vlad
L-am ascultat pe Kuzmin, fapt care are doua motive:
1. Rusii incep sa fie adusi in agonie, vazind aici o guvernare proeuropeana, careia ii doresc sa fie tot mai puternic asa.
2. Kuzmin crede ca Rusia va avea sprijin aici prin viitorul sef de stat, Lupu, daca va fi votat, si crede ca, in aceasta perspectiva, isi poate permite orice.
CRED CA: MAE al R.Moldova ar trebui urgen sa reactioneze la acest amestec grosolan al Ambasadorului in treburile noastre interne. Va face AIE acest lucru? E deja un test…
pt dna Pavlicenco
Inclin sa cred ca AIE nu va reactiona adecvat la imixtiunile lui Kuzmin in trebile RM. L-ati vazut si pe dl Urechean, care era prezent. Toti vor astepta alegerile presedintelui.
Academia de Stiinte, prin specialistii in domeniu, si Asociatia Istoricilor sunt obligate sa „i-o puna in bot” acestui Kuzmin, care acum cateva luni, va amintiti, solicita si legiferarea limbii ruse drept limba de stat in Republica Moldova
Absolut deacord! Presedentia e a cincea roata la caruta.
d-na Pavlicenco, PSD-ul avea posibilitatea de a evita criza politica din Romania daca nu se incapatana si propunea un al ministru, de la ei, pentru fotoliul de ministru de interne.
PSD-ul a fortat intrarea in aceasta situatie, si nu Basescu. Aveau nevoie de un motiv de a se retrage onorabil dintr-o alianta care oricum nu functiona, la momentul oportun, adica cu putin timp inainte de alegeri, pentru a poza in ochii electoratului in partid de opozitie, in timp ce de fapt, pana acum au tras foloasele guvernarii.
Adica sa fim critici pana la capat, totusi..
Doamna Pavlicenco, acum isi dedica tot timpul oamenilor, inclusiv, scriindu-le mesaje, poate, insa a veni si timpul cind doamna Pavlicenco ii va lasa pe oameni sa-i simta lipsa atit de necesara tuturor!!!
to: unu
Auzi, unu-le, dar cine te roaga sa te bagi pe acest blog, daca „lipsa” Doamnei iti Lipseste ?
Pentru alti vizitatori lipsa doamnei se simte si ne consideram lipsiti de posibilitatea de a discuta ce ne trasneste prin cap si ea ne rabda pe toti.
Tu poti sa nu deschizi blogul, ca doar nu esti tu „toti”, ca sa scrii prostii in numele „tuturor”.
Numai bine.
Pt unu
Inca nu am intrat la nimeni cu forta in casa si nu i-am batjocorit. Scriu in casa mea – vrei, intri, nu vrei, nu intri si nu citesti, stai in casa ta. Dar daca ai intrat, nu scuipa, ci vorbeste ca un om educat care stie sa-si spuna civilizat parerea.
Pt Presedintele nostru…
De ce veniti cu un nume atit de lung?