Cind Mihai Ghimpu candida la functia de presedinte al Consiliului Municipal Chisinau si alegerea a cam trenat, am retinut o fraza a sa, care m-a impresionat. Nu o pot reproduce, probabil, chiar mot a mot, dar suna cam asa: cum se face, fratilor, ca, atunci cind vin parca ai nostri, nu se pot uni sa voteze pentru cei de dreapta? Ideea era ca lupti contra comunistilor, dar cind vii la putere, incep tensiunile si neintelegerile pe partea astlalta. De ce scriu despre asta? Pentru ca asa a iesit si cu Cornel Ghimpu.
In primul rind, intelegem foarte bine ca Stinga, de fapt Stinga extrema, vine ca un pumn unit, care loveste cu si ca pumnul, a demonstrat-o din plin guvernarea comunistilor timp de zece ani, dupa rasturnarea ADR. La acest pumn a aderat si PPCD in 2005.
Ceilalti, de centru-dreapta si de centru-stinga, sint dispersati si, cind preiau puterea de la comunisti, uita sa fie solidari intre ei in fata comunistilor. Poate AIE ii va reusi.
Il cunosc pe Gheorghe Ghimpu de cind fiica mea era eleva la Liceul de muzica, acum «Ciprian Porumbescu». Ne-am intilnit prima oara la profesoara de solfegiu si foarte bun dirijor de cor, Valentina Uscatu.
Apoi, nu am mers la Congresul Intelectualitatii, unde se inghesuiau mai multi, desi am fost invitata si de Nicolae Dabija, si de altii de acolo. Am mers la la Partidul Democrat, al carui presedinte, Gheorghe Ghimpu, m-a invitat si am participat in 1994 la alegerile pentru Parlament pe locul 71, daca tin bine minte. Am lucrat in serviciul de presa alaturi de Nadejda Brinzan, deputat in primul Parlament demorat, care a votat Independenta si care este o doamna cu pozitie civica si astazi. Apoi PD s-a unit cu CI si a rezultat CDU, ulterior PFD. Eu eram redactor-sef la ziarul «Mesagerul». Am lucrat in stafful PFD alaturi de Gheorghe Ghimpu.
Acum sa abordez problema pentru care scriu acest articol. Cu toate ca il stiu pe Gheorghe Ghimpu, pe care acum il evoca Familia (desi nu am inteles niciodata de ce a activat in CC al Komsomolului si daca se considera ca afost sau nu a fost „nomenclaturist”), cu toate ca mi s-a facut sincer mila de Mihai Ghimpu cind nu-l mai alegeau presedinte al CMC, nu am ramas prea placut impresionata cind am vazut tevatura cu nepotul la BNM.
Da, Vlad Filat s-a purtat fair-play, a spus ca “daca e profesionist, e OK, care ar fi problema?” Insa, totusi, e o problema. Nu pentru ca e nepotul lui Mihai Ghimpu – asa l-a dat Dumnezeu, ci pentru ca e, la mijloc, totusi, un conflict de interese si pentru ca exista o perceptie a populatiei, victima a dezinformarii si a mutilarii pe parcursul a 14 ani de catre PCRM. Si pentru ca nu este, pur si simplu, etic. Poate Mihai Ghimpu a tinut cu tot dinadinsul sa figureze semnatura GHIMPU pe leul moldovenesc?
Ce vreau sa spun? E bine ca persoana Cornel Ghimpu poate fi de mare folos pe timpul guvernarii liberal-democrate. Poate ca astazi Cornel Ghimpu e cel mai bun specialist bancar. Si este adevarat ca, daca l-au respins, chiar repudiat comunistii (de fapt, nu inteleg de ce si-a imaginat ca il vor accepta comunistii, care si azi ne pedepsesc pentru ca am fi fii de «kulaci»/«chiaburi» deportati?), de ce sa procedeze la fel si democratii? De ce sa sufere omul in doua regimuri – in cel rau, dar si in cel bun?
Parca ar fi asa si parca nu. Pentru ca, dincolo de faptul ca BNM e subordonata Parlamentului, al carui presedinte e Mihai Ghimpu si e un conflict de interese la mijloc, dincolo de perceptia populatiei, chiar si a celei parti, care a votat pentru componentele AIE, nu mai spun de cealalta parte, dincolo de faptul ca, e totusi, destul de tinar Cornel pentru o asemenea functie si mai are timp in fata, ca sa il promoveze ca si guvernator un alt Parlament, nu cel condus de Ghimpu, cunoastem ca: 1. Exista o functie vacanta de viceguvernator la BNM, unde Cornel ar putea fi promovat pentru ca e bun, pentru ca nu a fost promovat acolo de comunisti si pentru ca nu trebuie, totusi, sa sufere pentru ca e fiul lui Gheorghe Ghimpu. Dimpotriva, sa fie promovat chiar si pentru ca e fiul lui Gheorghe Ghimpu. 2. Nu stiu ce spune sfera bancara, eu nici nu stiu daca nu-i fac rau cumva Veronicai Bacalu sa scriu despre ea (nu ma tot pot obisnui ca avem alt regim…), nu spun ca nu mai sint specialisti excelenti pentru guvernator, dar nici nu as vrea sa inteleg de ce o asemenea persoana, cu experienta Fondului Monetar International sau a Bancii Mondiale in spate, a cooperarii cu acestea ca si fost viceguvernator al BNM, care a fost intotdeauna apreciata, sa nu fie promovata. Poate pentru ca e femeie si inca principiala, necorupta?..
Eu stiu din plin ce inseamna sa fii femeie avind principii, intr-un mediu politic masculin….
Si inca ceva. Este foarte regretabil cind unii din AIE nu cintaresc si nu calculeaza bine efectele unor pasi, facuti din impulsuri neinfrinate. PRUDENTA SI SOLIDARITATEA ar trebuie sa fie cuvintele de ordine ale AIE. Orice imagine deteriorata ne expune pe toti. Eu consider AIE si exponentul meu si nu vreau sa fiu dezamagita. Mihai Ghimpu nu trebuia sa spuna ca retrage candidatura lui Cornel Ghimpu pentru ca ar fi aparut problema de rudenie, ci pentru ca acelasi Cornel poate fi promovat azi ca si viceguvernator, iar miine – guvernator, dar este un anume context, de care trebuie tinut cont… Are timp, se va manifesta, o promovare ca si viceguvernator la BNM ar fi deja plasarea pe o treapta mai inalta, unde, sint sigura, ar fi oportun, potrivit si necesar.
Vitalia PAVLICENCO
Cam multi Ghimpi…Familia Ghimpu, inclusiv Presedintele interimar, ar trebui sa fie mai modesta, totusi nu e o tara salbatica aici, unde se promoveaza doar neamuri – cumetri, fini, nepoti, nasi. Sau se ia dupa exemplul dictatorului Voronin, care si-a bagat la posturi de conducere si in afaceri rude si prieteni ? Urata treaba.
А теперь – серьезно. Если бы К. Гимпу был трактористом то можно было бы и возмутиться. А он финансист! Причем крупного стабильного коммерческого банка.
20. Silvera, 00:25; 02 Окт 2009
Даже если он гений финансист, уже плохо пахнет. потому что он по „случайному” совпадению тоже ГИМПУ. Грядёт узурпирование ключевых постов новой семьёй, уже неприятно это засилие колючек (ghimpi), многовато их собралось, нужно быть скромнее. Это не бандустан, а страна стремящаяся в Европу.
21. Ойра-Ойра, 03:23; 02 Окт 2009
Слушайте, но это-же некрасиво. Ведь совершенно справедливо было негодование против Кирилла Лучинского и Олега Воронина, которые в одночасье вдруг стали крутыми бизнесменами. Это та же песня. Неприкрытое пропихивание своих родственников. Да, может он хороший финансист, но это НЕ ЭТИЧНО!
22. Фэт_Фрумос, 11:50; 02 Окт 2009
Вот, пожалуйста, Гимпу заблокировал назначение и именно по причине того, что человек является его родственником. Получается, что человека ограничили в правах быть избранным по профессиональным качествам.
„(у дьякова тоже племянник теперь министр культуры, я думаю тоже не потому -что он отличный специалист, а в первую очередь родственник)” – ну с Дьяковым давно уже всё понятно.
„а если назвать вещи своими именами то похоже наступает „золотой век” нанашизма и кумовства”, – если называть вещи своими именами, то этот „век” уходит, но, увы, пока ещё встречаются единичные случаи и в новой власти (фокша-дьяков).
24. Silvera, 13:06; 02 Окт 2009
Гимпу заблокировал назначение своего племянника из-за массового возмущения избирателей оппозиции, которые усмотрели в этом назначении протекционизм. И „человека ограничили в правах быть избранным по профессиональным качествам”, исходя из деонтологических и этических правил.
to: Pavlicenco si Silvera.
Da, si eu am aceeasi parere si reactie regretabila. Mai mult ca atit. Nu stiu cine a propus candidatura lui Cornel Ghimpu, dar daca e insusi Mihai Ghimpu, imi pun miinile in cap.
Daca e altcineva, cu siguranta este un dusman al lui Mihai, al neamului Ghimpu si al tuturor al nostru.
Cineva, probabil, doreste nu doar sa-i „sifoneze” imaginea, ci sa-l distruga definitiv. Este un raufacator cel care l-a incurajat sa numeasca in aceaata functie o ruda apropiata. Regret pentru acest baiat, daca este un bun specialist, dar din momente etice nu trebuia sa accepte nici el, si nici M.Ghimpu ideea.
Si eu m-am ghindit la Veronica Bacalu. Dar probabil ca sunt multi profesionisti in domeniu.
De ce sa te dai de „terfelit” in gurile lumii, care totusi este electoratul…
Nu stiu cine o fi si Focsa, dar am ramas cam „holbat” la discursurile lui…
Poate se schimba parerea mai tirziu…..
Interesant, M.Gimpu are consultanti „de suflet” sau crede ca nu are nevoie ?
Eu cred ca are mare nevoie sa va nimeri in mari nevoi….
Pacat ca este incapatinat si nu asculta. Eu personal regret orice scapare a D-lui.
Totusi, daca cunoaste cineva mai bine.
De cind dl. V. Ghimpu este prim-vice-pres, la Victoriabanc?
Il cunoaste cineva? dpdv profesional?
Oare prim-vice-pres, la Victoriabanc poate fi o persoana ne-coordonata cu Consiliul Actionarilor? Plohotniuc?
merci anticipat daca stie cineva mai bine.
Eu cred totusi ca o echipa buna, bazata pe incredere pe principii sanatoase, se poate face inclusiv cu rude, in occident e o practica dezvoltata. La noi insa traditiile au fost altele si oricit de bun nu ar fi, dar politic ar fi fost un pas gresit.
A fost o gresaeala a AIE sa-l numeasca pe Ghimpu in functia de Presedinte interimar. Imediat s-a simtit si el «domnitor» ca Voronin, bagandu-si neamuri la posturi de conducere si agresivitatea exagerata, in timpul tuturor sedintelor, nu seamana deloc a «stil european». Sa nu asistam iarasi, neputinciosi, la intronarea unui nou clan, ar fi un deja vu regretabil.
Pt Silvera
Nu cred, personal, ca a fost o greseala a AIE sa-l numeasca pe Ghimpu in functia de Presedinte interimar. Eu cred ca functia de speaker e stabila pt Ghimpu, iar cea de presedinte de stat e provizorie. Si acest lucru trebuie sa il inteleaga bine. Numai ca el crede ca le stie pe toate, ceea ce este o greseala.
Ghimpu trebuie sa abandoneze impulsivitatea si agresivitatea, sa vorbeasca frumos cu TOATA presa – este altceva ce spune, dar trebuie sa fie atent -, sa se mai sfatuiasca si cu cei pe care ii respecta si care nu-i vor raul. Deci, daca ai ajuns sa detina doua functii – cele mai inalte in stat – ce ii mai lipseste sa aiba un comportament de intelectual, nu de mojic ce isi bruscheaza oponentii. Fa, domnule, asa ca dusmanii tai sa recunoasca asa cum se spune in „Razvan si Vidra” de Hasdeu – ca dusmanul sa recunoasca si ca „dinsu-i bun si eu sint rau”.
Nu cred nici ca este atit de simpla conditia comunistilor cu demiterea lui Ghimpu pt votarea Presedintelui cu cele 8 voturi ce lipsesc. Tocmai de aceea Ghimpu trebuia sa fie extrem de prudent ppina la alegerea lui Lupu. Eu credeam ca il vor vota comunistii pe Lupu sa nu ramina Presedinte de stat Ghimpu. Dar uite – sfinta naivitate! Comunistii au mers deja prea departe si sa dea Domnul sa nu aiba niste adepti in cadrul AIE in inlocuirea lui Ghimpu. Nu inzadar se spune – cum si-o face omul, nu i- face nici Domnul.
Pt Victor
Eu, personal, nu stiu de cind C.Ghimpu e prim-vicepresedinte la Victoriabanc. Pentru mine, insa, nu e clar cum si de ce si-a inchipuit Cornel Ghimpu, de vreme ce comunistii sint si dusmanii Familiei Ghimpu, ca putea fi acceptat de satrapi ca viceguvernator la BNM? Eu, in locul lui, nici nu as fi candidat…
Da, aveti dreptate, o echipa buna, bazata pe incredere si pe principii sanatoase, se poate face inclusiv cu rude, ca in Occident. Insa acolo lucrurile, in special cind e vorba de ocuparea unui post, ori se deruleaza pe propuneri din partea partidelor, iar acolo este un filtru serios, ori angajarea se face in baza de concurenta, competitivitate, consultare cu breasla si mediul respectiv – aici bancar, de data aceasta, – de asemenea, in conditii de transparenta maxima, pt ca si deciziile au impact asupra societatii, asupra fiecarui cetatean. E, oare, si la noi la fel, cind 14 ani din cei 18, scursi dupa proclamarea Independentei, au pastrat sistemul sovietic, bazat pe relatii, aranjamente si menajamente?
Iata de ce tinerii cu studii temeinice nu pot sa acceada in functii publice, spre folosul societatii si al cetatenilor. Este adevarat – nici tinerii, nu trebuie sa se uite doar de la o parte la partide, ci sa se implice in viata acestora. E ca si cazul in politica la noi al „minoritatilor etnice”, care sint astazi de partea comunistilor, in majoritate, dar se doresc reprezentate intr-o guvernare liberal-democrata… Sa ia exemplu lui Stoianoglo, vicespeaker, care e gagauz, dar s-a inscris intr-un partid, PD, nebazat pe criteriu etnic. Asa se face incadrarea si integrarea minoritatilor etnice in viata politica a societatii.
Chestia cu rudele la noi nu e simpla. De aceea, fiind un teren minat, trebuie sa se procedeze cu multa prudenta.
13. Miss T, 22:50; 01 Окт 2009
Silvera, iata ce scrie un comentator de pe Unimedia despre Corneliu Ghimpu:
CORNELIU GHIMPU
a venit la komertbank de pe la facultate si a devenit acolo vice-presedinte cu toate ca era specializat pe credite la sfyrsitul carierei de la komert banca nu punea nici cursul de shimb valutar FARA EL.
apoi
Topa nu de ochi frumosi la luat la banca de economii unde cu toata echipa au scos bemul din cur ca era o banca cu capital negativ si a devenit una din cele mai profitabile
tot in acest rastimp a fost refuzat de puterea veche sa devina vice la bem
apoi
a trecut la viktoriabank unde puterea veche nu l-a yntarit ca vice presedinte
inca o data si aceasta banca la ryndul ei a devenit una din cele mai profitabile
poate si atunci toate schimbarile de serviciu au fost datorate unchiului
intrebati oamenii bussinelui care-l stiu si va vor spune ca avem mare noroc ca asa un profesionalist a venit la bnm.intrebati conducatorii de banci si nimeni nu va spune un cuvynt prost de el
cornel va aduce numai profit moldovei
intrun ceas bun
si mai tineti cont ca mihai ghimpu era preconizat sa fie vice spiker in parlament si nu multi din voi stiu de ce a devenit spiker si apoi presedinte interimar
si sa fi fost asa cum era planificat atunci si spikerul care trebuia sa fie filat l-ar fi ynaintat pe corneliu ghimpu
tak legla karta
14. Silvera, 23:06; 01 Окт 2009
Ca nota informativa – si Plahotniuk si Topa sunt oamenii lui Voronin, de altfel si Victorabank si Fincombank, unde respectivii sunt in consiliu. Si apoi nu e un trib aceasta tara, unde capetenia isi baga rudele de sange la conducere si le favorizeaza, mai sunt specialisti competenti si apolitici pe la noi, in domeniul bancar , desigur.
to: Silvera
AIE urma sa vada ce au de facut si sa decida cine si unde va fi propus, la care functie. Nu este secret ca M.Ghimpu mai are mult de muncit, poate este chiar si imposibil, prin caracterul sau, sa se poata mentine in aceasta functie. A mai avut practica de la CMC cu Musuc. Acum rezistenta este mult prea mare comparativ cu cea de la CMC.
Poate era mai bine sa fie Cornel Ghimpul Guvernator la Banca Nationala, dechit Mihai Ghimpu Presedinte de Parlament. Dar sa fie neam si colo, si colo… Oricum nu este modest si nici nu este recomandabil. Societatea nu poate intelege cum de in aceasta tara nu exista alternativa si fara conflict de interese.
Fara indoiala, cazul Mihai-Cornel Ghimpu in acest context politic pica foarte prost. Chiar nu inteleg, avand atata experienta si avandu-l si pe Chirtoaca in preajma, cum de poate dl M.Ghimpu sa faca asemenea gafe. Pe de alta parte, e de apreciat pozitia si comportamentul lui M. Lupu, care nu se arata a fi frustrat…
То Павличенко :
Я испытываю сатисфакцию, когда Гимпу в Парламенте ведет себя так же, как вела себя до него Постойко (да и Лупу вел себя не лучше). Пусть побудут в шкуре оппозиции. Око за око, зуб за зуб.
Понимаю, что это не по-христиански, не цивилизованно, …зато справедливо.
Я думаю, потом он поменяет тактику, не совсем же он дурак.
Problema ce este abordată de Dna V.Pavlicenco este un merit deosebit de valoare si cultură decentă. Daca noi nu credem în comportarea decentă, de ce sîntem atît de nerăbdători să ne scuzăm cînd nu ne-am comportat decent? Adevărul este că noi credem în decenţă atît de mult-avem sentimentul că Stăpînirea Legii ne apasă- încît nu putem suporta faptul că o încălcăm şi, în consecinţă, încercăm să dăm vina pe altceva. Numai stările de nervozitate le punem pe seama oboselii, a îngrijorării sau a foamei. Pentru stările pozitive ne asumăm noi înşine meritul. Ce vreu să spun?. Fiinţa umană trebuie să se comporte într-un fel reglamentoriu şi nu se pot debărăsa de cele imprevizibile. Cunoaştem cu toţii de unde vine instruirea şi neîmplinirea totală a unui om! Eu nu contest că noi avem un instinct de turmă. Înseamnă că simţi o nevoie sau o dorinţă puternică de a acţiona într-un anumit mod, să ajutăm pe altcineva? Aceasta se datorează instinctului de turmă? Probabil că vei simţi două dorinţe- una de a da ajutor, alta de a te feri de pericol. Ce trebuie să suprimi- impulsul de a fuji de la vorbe de altă gîndire? Dl Mihai Gimpu este la locul potrivit şi trebiue să fie încurajat. Instinctele noastre sunt doar claviatura unui pian. Omul acesta este integru -trupul şi duhul sfînt in sine! Este ca şi cum ai spune că partitura muzicală care îţi spune, la un moment dat, să cînţi la pian o anumită notă şi nu alta, este ea însăşi una dintre notele claviaturii. Nu neg instruirea în continuu! Susţin candidatura V.Bacalu- este apreciată de FMI. Lilia Burunciuc nu este rea la postura de guvernator. Fie şi Marin Moloşag, dar nu V. Cebotaru.
un articol bun, bravo dna Pavlicenco
Da, da, da si inca de o mie de ori DA. Nu este etic si e in stilul comunistilor de a face nepotism. Apropo, daca Corneliu este un geniu de neinlocuit, care va scoate tara din criza, va face leul sa concureze cu dolarul si euro, etc. apoi oricum exista solutie! Ce ar trebui sa faca GHimpu? sa zica: oameni bun si nebuni, alegeti-l pe Cornel ca guvernator fiindca el e salvarea omenirii, iar eu, Ghimpu Mihai, imi dau demisia din ambele functii de presedinte. Asa se vor prinde 2 iepuri de-odata – Cornel va deveni guvernator si URA pe vecie, iar pe de alta parte se vor obtine cele 8 voturi de la comunisti.
Corecti scrieti, daca Corneliu Ghimpu este atit de bun specialist, atunci de ce sa nu-l faca viceguvernator? Acum aceasta functie tocmai e vacanta, si eventual ar putea sa se manifeste pe deplin. Dimpotriva, ar fi fost o solutie inteligenta – si capra hranita, si harbuzul intreg – pentru ca Cornl GHimpu ar fi avut posibilitatea sa INVETE!!!!
E falsa ideea ca acest bancher Ghimpu ar fi super-profesional, care asa, din pod, va face BNM o „tzara de succes” (de la Rosca cetire). Da, poate el e excelent ca lucrator bancar,hai sa zicem ca e cel mai bun bancher de la noi, dar prin definitie nu poate fi bun conducator al unei banci centrale. Bancile centrale se ocupa nu numai de controlul si dirijarea (prin regulamente) a bancilor, ci si de politici monetare, fluxuri banesti la nivel de stat (!!!), etc. Si aici Corneliu n-are de unde sa fie specialist. Lui ii trebuie obligatoriu cel putin un an-doi-trei-patru ca sa inteleaga si acest domeniu, pe linga activitatea bancara.
Pt credinta
O cunosc si pe Lilia Burunciuc, sint de foarte buna parere si despre ea.
Pt student
Mersi pt aprecierea articolului. Si sint de acord cu ce scrieti.
Pt Rusoaica
Parca ati avea dreptate si parca nu. Exista acest instinct de razbunare, insa un intelectual ar cistiga prin forta argumentului, nu prin argumentul fortei.
Credeti-ma, la cite am inghitit eu de la Lupu si de la Postoico, vai de mine. Dar, oricum, nu as fi procedat asa ca si Ghimpu. Poti cere cuvintul, face o declaratie, sa iti exprimi intreg dispretul fata de satrapii care merita, fara indoiala, asta. Insa trebuie sa stii ca esti exponentul AIE si al tuturor necomunistilor din stat in aceste doua functii supreme, de aceea trebuie sa ii reprezinti cu demnitate. Sa te gindesti mereu ca acum nu esti Ghimpu, pur si simplu, ci Ghimpu-reprezentantul celor care au votat pentru componentele AIE. Si eu una nu vreau ca el sa fie ca si comunistii, doar ca pe invers, dinspre dreapta.
Pt Vlad
Nu va cunosc, am o vaga senzatie ca v-as sti, dar imi impune mereu stilul in care postati, care denota destula obiectivitate, evident – din punctul meu de vedere.
As fi de acord cu vizitatorul UPS, care spune ca cineva il tot expune pe Ghimpu si el, poate, nu-si da seama, marsind pe instincte, nu pe rationalitate. Cine poate pune mina in foc, de exemplu, ca persoane influente din Consiliul de Administratie al Victoriabank, cu influenta si pe la fostul sef de stat, nu a incercat doua lucruri – 1. Sa il atraga pe Ghimpu sentimental pe acest teren minat si sa-i forteze, pe altii, sa ii ceara lui Ghimpu apoi sa cedeze si el, in acest fel, sa se compromita. 2. Cine poate garanta ca aceleasi persoane nu au vrut o ruda de-a lui Ghimpu la BNM ca sa il aiba intr-un fel la mina, obligat pentru alte decizii? 3. Cine da garantii ca aceleasi persoane nu l-au impins pe Cornel ca si exponent al intereselor lor la BNM, iar, in anumite momente, sa dea in vileag unele confidente privind impinegrea lui Cornel de catre Ghimpu, care sa devina un mod sau o pirghie de santaj contra lui Ghimpu?
iata de ce este extrem de important pentru Ghimpu sa fie prudent si sa nu i se para ca orice zboara se maninca. Eu sint sigura ca are mai multi dintre cei ce i-ar pune piedici decit sa il sprijine. Invidia la moldoveni e imensa si ucide partide, aliante, aspiratii, strategii si idealuri.
In privinta lui Lupu. Eu cred ca el tace si rabda pina va fi ales. Sa fie ales si pe urma sa analizam ce va face. Eu nu sint atit de sigura ca intelegerile in AIE dupa votarea lui Lupu vor fi OK. Sa dea Domnul sa ma insel.
Repet – eu cred ca noi nu avem nevoie de Presedinte de stat. Aceasta functie este promovata de fortele oculte pentru a influenta soarta unei tari printr-o grupare mafiota care il are in virful piramidei pe Liderul maxim. Sint sigura ca in spatiul post-sovietic sefii de stat sint capii mafiilor nationale. La noi cea mai importanta functie trebuie sa fie primul-ministru si, poate, e pentru prima oara cind seful partidului, care a luat cele mai multe voturi, Vlad Filat, si-a asumat Guvernul. Sint de acord si cu intentia lui Filat de a propune introducerea deputatilor alesi in circumscriptii uninominale si a dublei ipostaze a deputatilor si ministrilor, cu transvazarea lor sau revenirea ministrilor in Parlament, cind sint demisi. Pentru ca lipsa acestei situatii in politica noastra este o piedica mare in a le da fermitate si caracter in vointa de a se promova reformele atit d eintirziate la noi.
Ar mai fi multe de spus, dar nu toate deodata.
to: Mihai Ghimpu /daca are dorinta sa citeasca si sa stie ce cred si altii/
to:Rusoaica
to:Pavlicenco
„# Rusoaica spune:
3 October 2009, la 03:03
То Павличенко :
Я испытываю сатисфакцию, когда Гимпу в Парламенте ведет себя так же, как вела себя до него Постойко (да и Лупу вел себя не лучше). Пусть побудут в шкуре оппозиции. Око за око, зуб за зуб.
Понимаю, что это не по-христиански, не цивилизованно, …зато справедливо.
Я думаю, потом он поменяет тактику, не совсем же он дурак.”
Stiu ca sunt mai multi, care primesc satisfactie….
Eu, insa, regret mult ca d. Mihai Gimpu admite un comportament nici pe departe LIBERAL-DEMOCRATIC, nici TIRANIC, si nici OLIGARHIC.
In comportamentul d-lui se regasesc elemente din toate aceste trei forme de guvernare si nici una nu poate fi deslusita ca prioritate.
Incerc sa inteleg, din sirul rabufnirilor din ultimile chiteva luni, ce continut prioritar programat este invesmintat in materia cenusie a acestui politician.
1. Glumele lui ca poate sa-si cumpere si un tanc si altele, care au mai fost auzite, felul de a ghindi in aspect economic si multe alte nuante, care nu pot fi numarate, imi permite sa-l scot definitiv din modelul oligarhic de guvernare.
Cred ca acest om niciodata nu va deveni Mare Hot la nivel de tara si nici in grupari obscure internationale. De el doar poate se vor putea folosi gruparile economico-mafiotice deja existente, daca nu va avea in jurul lui experti devotati, care sa ingradeasca calea lor.
Faptul ca nu este „oligarh” imi convine. Dar nici sarac nu trebuie sa fie ! Saracia stimuleaza complexele inferioritatii si impiedica …..multe.
2. Rabufnirile lui rautacioase si pealocuri amenintatoare nu pot fi nici pe departe asemanatoare cu calificativul „tiranie” si il exclud imediat din acest fel de a fi.
Poate este chiar mai blind dechit trebuie, a asteptat cu rabdare 8 ani de Guvernare comunista si nu a intreprins niciun fel de actiuni , care sa-mi permita sa nu il consider ” un om bun si cuminte” .
Faptul ca nu este”tiran” la fel imi convine. Dar nici „stai maliga sa te maninc” nu mi-ar convine.
3. LIBERAL-DEMOCRATIA…..
Aceasta forma de Guvernare a fost aleasa prin vot de catre majoritatea poporului din tara.
Pentru aceasta forma de guvernare am votat si eu.
Din momentul in care a fost numit in Functie de PRESEDINTE al PARLAMENTULUI /in cazul dat si PRESEDINTE -interimar al TARII / STATUTUL lui M.GHIMPU nu mai este cel de presedinte de partid,
cel de simplu deputat……
Ce fel de expunere in interviuri ” ca toata viata am luptat si voi lupta cu comunistii” ? Si altele cam la fel……
Ce fel de Doctrina liberala, de unde se inspira omul politic Ghimpu ?
Intr-un sistem, care prevede o societate cu oameni liberi sa gindeasca , sa-si spuna opinia….Un presedinte de Parlament , care promoveaza politica liberal-democrata trebuie sa se manifeste ca „toti liberal-democratii luati impreuna” din acest parlament si cei, care au votat liberal- democratia. In acelasi timp sa demonstreze ca are grija de tot poporul, indiferent de optiunea politica aleasa prin vot.
Numai Voronon a impartit lumea in doua parti: ai lor si altii…
Liberal-democratii au o misiune grea : sa adune toti oamenii launloc si sa instaureze pacea civica in tara, sa curme extremismul….si multe altele.
Cu „apucaturi razboinice” nu obtii pacea.
Inteleg placerea unora, inteleg setea los de razbunare, dar nu este cazul sa o faca un Presedinte de Parlament liveral-democrat.
Cea mai buna razbunare este sa demonstrezi poporului ca viata poate fi mai buna si libera !
Aceasta este marea razbunare si dezarmarea completa a „oligarhilor-tirani comunisti”.
Numai astfel poti deveni chistigator al cauzei si mereu in virful piramidei.
Important este sa cunosti „instrumentele” prin care sa obtii aceste performante.
Actualmente se pare ca politicul M. Ghimpu nu cunoaste aceste instrumente, dar mai are foarte scurt timp pentru a le cunoaste. Acest lucru este posibil.
Trebuie sa-si schimbe imediat comportamentul manifestat al sau din doctrinar nedeterminat in LIBERAL-DEMOCRAT !
Ori va fi inlaturat de la putere tot atit de repede fara vointa noastra, a electoratului liberal-democrat.
Cel putin eu nu vad un alt sfirsit, numai unul ucigator de regretabil…venirea din nou a satrapilor la putere. Din cauza capilor, care nu pot sau nu vor sa inteleaga .
To: Minai Gimpu
to: Silvera
Am citit comentariile pe 2 octombrie 2009, Pro TV
Ghimpu lui Tkaciuk: „Calmează-te, dragul meu bărbos!”
si ma cuprind fiorii, chind vad chiti il incurajeaza pe M.Ghimpul sa mai comita atare greseli… Mai putini sunt cei care ii spun adevarul amar – ca nu exprima in vorbe personalitate de Presedinte adevarat. Dar este adevarat. Cei, care il sfatuie sa se abtina de la atare izbucniri, sunt binevoitori cu adevarat si cei, care il incurajeaza sa mai sara cu gura, il vad deja aproape doborit… il sfatuiesc pentru a-l „ajuta” sa fie doborit. Sper sa vedem imediat o schimbare in comportamentul dlui M.Ghimpu.
merci pentru raspuns!
UPS, полностью с Вами согласна. Я ведь так и написала: „Я думаю, потом он поменяет тактику, не совсем же он дурак.”
Беда в том, что в нашем обществе интеллигентов воспринимают за людей, которым можно сесть на голову, как Вы правильно заметили“stai maliga sa te maninc”. Вот Вам живой пример – „интеллигентному” спикеру Гимпу не позволено вести себя так, как вели себя коммунисты. Т.е., этим самым они заявляют: нам можно, мы же быдло, а вот вам нельзя, вы же интеллигенты.
Народ проголосовал за Гимпу, народ с ним встречался, народу он нравится.Гимпу – лучший представитель народа, иначе его бы не выбрали. Когда общий уровень культуры в обществе будет выше, тогда и наши избранники будут вести себя иначе. Каждый народ заслуживает своих правителей.
to: Rusoaica
Imi permit sa nu fiu de acord cu dvs.
Mihai Ghimpu a avut „smecheria” de a vedea in Dorin Chirtoaca un nou suflu, care poate avea priza la oameni si cu asta a prins o faza buna. Este un tinar, care a avut „lipici” la oameni si cu venirea lui, PL a crescut in posibilitatile electorale. Si a gsit nu un strain, dar anume un nepot, om din familie, care mai putin probabil i-ar trece lui M.Ghimpu „pe dinainte”….
Aceasta a fost a doua „smecherie” a lui M.Ghimpu.
In perioada electorala l-a scos tot pe Dorin Chirtoaca in frunte si lumea l-a votat consecvent pe …Dorin Chirtoaca.
Aceasta a fost a treia „smecherie” a lui Mihai Ghimpu.
Dar ce a urmat ?
A sosit timpul sa iasa in fata scenaristul.
A obtinut postul inalt de presedinte al parlamentului si unde mai pui, clae peste gramada, si cea de interimar a presedintelui de tara!
Este oare destul de cinstit in coraport cu Dorin Chirtoaca?
Chirtoaca a fost lasat acolo de unde a venit, unde tot de lume, este adevarat, a fost votat.
Eu cred, ca Dorin Chirtoaca ar fi fost un mai bun Presedinte de Parlament dechit Mihai Ghimpu.
Cred ca multi cred ca mine ! Si daca aveau loc alegeri a primarului General, in conjuctura actuala, cred ca puteam obtine o noua persoana din cadrul partidelor democratice la acest post.
Diferenta intre mine si altii este ca eu scriu ce ghindesc, deschis, liber, pentru ca ma doare starea incerta in care si balaceste acest popor.
Altii vad acest lucru si tac. Mimeaza apogeul placerii si satisfactie. Dar ei stiu ca nu este adevarat. Nu doresc sa intre in disgratia cuiva…
Unii il lauda pe Mihai Ghimpu pentru erorile irecuperabile, pe care le admite, in loc sa-l atentioneze, i-l imping vertiginos spre prapastie.
Daca nu va lua aminte de ce scrie si spune lumea, nu va schimba stilul de comunicare ca si moderator a lucrarilor parlamentului vom fi martori la inca in esec din cauza unuia si aceluiasi om.
Primul a fost la CMC.
Sa nu uitati ce v-am spus.
Un presedinte nu trebuie sa dea apa la moara pentru a fi pus in discutiea de demitere pentru comportament.
Nu stiu ce smecherie ar mai putea gasi, dar cred ca nu exista….Exista o singura cale, care mai e valabila: COMPORTAMENT corespunzator inaltei functii de PRESEDINTE al PARLAMENTULUI si PRESEDINTE/fie si interimar/ al TARII.
Manifestare LIBERAL-DEMOCRATA cu adevarat!