Am avut un accident rutier. A fost din vina mea

Astazi, pe la 17.45, pe Calea Iesilor, in fata complexului comercial Zorile, am avut un accident rutier. Am vrut sa cotesc spre stinga, m-am asigurat ca, din partea opusa, era semaforul rosu si masinile se oprisera in intersectie, dar, cind am cotit, mi s-a parut ca vine din fata mea o masina, care ar fi incalcat liniile paralele. M-am speriat putin, nu am masurat bine distanta, nu am frinat suficient, nu am intors la timp volanul si am dat intr-un troleibus. E vina mea. In masina eram cu nepotul. Nu ni s-a intimplat nimic, slava Domnului. La autoturismul meu Ford Mondeo C NL 115, a fost defectata aripa din fata si roata stinga. Pagubele pricinuite troleibusului sint nesemnificative. Masina mea are Asigurarea Casco. Eu m-am speriat mai putin, nepotul – mai tare. Mergeam sa il iau pe sotul meu de la Academie.

Doua lucruri as mai mentiona. Primul e ca, exact acolo, acum citeva luni, o masina mai nu ne-a lovit, noi mergind regulamentar si voind sa cotim spre stinga, tot regulamentar. Insa, in acest timp, calea ne-a fost taiata, brusc, de o ambulanta, care ne-a depasit pe stinga, trecind peste liniile paralele. Atunci nu s-a intimplat nimic, doar am tras cu totii o buna sperietura si cred ca de acolo mi se trage si mie aceasta nesiguranta psihologica, lucru care, desigur, nu e bun. Intre altele, mai am un punct unde am o asemenea temere psihologica: in fata intreprinderii de stat Apa-Canal, cind vii pe strada de la vale, de-a lungul Bicului, si vrei sa treci spre podul de la Circ.

Al doilea lucru este numarul mare de ziaristi, veniti imediat la fata locului. Nu intelegeam, de ce „intirzie” lucrarile facute de politia rutiera, desi au venit foarte multi si politisti mai de rind, si sefi. Apoi am priceput ca tot ei anunta imediat presa. Iata ca, in alte cazuri, suni si rogi sa vina presa si nu vine. Desigur, nu ma refer la Pro TV, eu aici vorbesc de Moldova 1, unde nu apar niciodata cu declaratii, de NIT, unde doar ma terfelesc, si de Omega. Sint pentru ca presa sa oglindeasca toate evenimentele. Nu cred ca daca un presedinte de partid, fost deputat a comis un accident rutier, e mai de condamnat public decit oricare al participant la trafic. Deranjeaza doar ca, la asa-zisa radioteleviziune publica si la satelitii ei, ca sa apari, trebuie sa comiti un accident rutier sau sa faci o alta greseala. Celelalte greseli nu pot banui care pot fi, in cazul meu, dar intr-un accident rutier poate fi implicat oricine, nu? A fost si Voronin, accidentind o femeie, din cite tin minte. Chiar ca e cum spunea si Dumitru Diacov – „deschideti-mi si mie vreo doua dosare penale, ca sa ma dea si pe mine la televizor”…

Pe durata examinarii cazului, toti politistii erau cu telefoanele la ureche – primeau, probabil, comenzi de sus. Sper ca materialul meu pus pe blog acum citeva zile despre ce mi s-a spus de politie sa nu conduca la o decizie abuziva a „judecatoriei politienesti”.  Sper, dar cine stie? Noi stim cine stie…

Vitalia Pavlicenco

Loading Facebook Comments ...

64 Comments

Add a Comment
  1. Bred, Bred si inca o data BRED!!!!!!! Un omulet a nemerit in accident (ar fi fost in stare sa omoare (slava Domnului ca asa nu s-a intimplat)), iar voi tarakanilor va ciondaniti cu politica voastra!!!!!!!!

    Am avut un accident rutier. A fost din vina mea – asa suna titlul!!!!!!!!!! daca vreti sa lingeti fundurile Pl-ului sau PLDM-ului, merge-ti la temele respective! oricum au sa va kidaneaska! si stiti de ce? va spun eu! pentru ca ei sunt lashare!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    jos liberastii!!!!!
    jos liberastismul!!!!!!!!
    kirtoka – la rahat (putoarea caruia el a promis sa o rezolve inca in vara anului trecut!)
    filea!? mergi benevol in fata instantei de judecata!!!!! poate Dumnezeu si te va ierta, dar eu nu!!!!!
    serafica, si iti e frica? nomenclaturist pagin ce esti! comuneaga trecuta! mai gifii cu asa pince ca al tau?

  2. si sa va spun la general ce prezinta opozitia noastra, apoi printr-un cuvint!- lashara tarakanizata de propria mizerabilitate, servita in sos de impotenta, deoarece nici un strain nu ar minca asa lepadaturi de Tara ca ei, fara de a inmuia gustul ei in preparate comandate de ei insusi. bai baieti! pastrati-va verticalitatea in figura literi Г rusesc!

  3. Marcu, mai usor cu injuriile. Limbajul te descalifica din start ca om normal, ca sa nu zic mai mult. Tu ii acuzi – pe buna dreptate – pe cei care ataca pe d-na Pavlicenco, dar tu nu esti cu nimic mai bun, folosesti aceleasi cuvinte, acelasi tip de retorica. Mai calmeaza-te..de accidentul acesta nu-i vinovat Chirtoaca, nici Filat, nici Urechean. A fost un gest de minima decenta din partea d-nei Pavlicenco, in a nu ascunde un lucru public. Daca hienele au trecut la atac marsav, nu inseamna ca si tu trebuie sa te cobori la un asemenea nivel.

  4. de fapt, e ceva tipic tinerilor din Moldova (presupunand ca esti un tanar). Cu mici exceptii, se lamenteaza ca nimic nu merge bine, dar cand vine vorba sa faca ceva concret, se ascund sau nu gasesc timp. Implicati-va in politica, nu conteaza ce partid (desi as exclude – desigur – comunistii) si dati un nou viitor acestei tari. De politica „de sant” nu duce lipsa Moldova. Implicati-va si contribuiti si voi la schimbare, daca chiar va pasa.

  5. Ca sa iti dau un simplu exemplu de ipocrizie: ii ceri lui Chirtoaca sa se ocupe de curatenia orasului. De cate ori tu personal nu ai aruncat hartii sau gunoaie pe jos? Ai fost cetateanul model? Sa se gandeasca la asta fiecare. Ar trebui o lege aspra, amenzi usturatoare, si aplicate. Si sa vezi atunci curatenie. Dar cine aplica amenzile? Nu cumva politia comunista? Ce usor e sa acuzi si sa strigi in gura mare. Tu, personal, ce ai facut pentru acest oras, pentru aceasta tara?

  6. pt Marcu nu ma supar pe tine din limbajul tau „maldavinesc” se vede ca esti departe de realitate, pe astfel de persoane se bazeaza regimurile criminale comuniste. Incearca sa-ti schimbi limbajul altfel vei fi etichetat intodeauna drept o persoana mediocra.

  7. DECI RECUNOASTETI CA PUNETI INTERESELE DSTRA (A PARTIDULUI) DSTRA MAI PRESUS DECAT INTERESELE ACESTEI TARI?

    de ce mai tot scrieti despre obiectivul dstra de a inlatura comunistii de la putere sau despre unire, daca faceti tocmai invers , rupeti din electoratul dreptei , deci contribuiti la mentinerea comunistilor deci impotriva unirii
    si apoi ce unire poate fi vorba daca nu va puteti uni intre voi (cu aripa dreapta?) d-apoi cu tara

    hahaha
    ne credeti naivi
    eu v-am mai scris ca cunosc pe cineva personal pe cineva din mae, care inainte de alegeri mi-a recunoscut ca stie ca nu veti trece pragul, dar ati mers inainte tot asa? care-i rostul ? ROSTUL DSTRA ESTE : DEZBINA SI DOMINA!
    bravo!
    luptati impotriva comunistilor? sau pt posturi? sau sa-i mentineti?

    ps: nu-i nevoie sa-mi corectati greselile ortografice, caci pe blog se scrie in graba si e evident sa faci greseli
    raspunsurilor favorabile dstra nu le corectati greselile…

  8. Doamne, mi-i greu de atita vorbarae si critica inzadar.Sa fie macar vre-un folos,insa totul e in vint.

    Ce tot te agati si tu realistule, ca curnutul de lina „ca nu veti trece pragul, dar ati mers inainte tot asa? care-i rostul ? ROSTUL DSTRA ESTE : DEZBINA SI DOMINA!”

    Ce dezbina si domina,ceea ce nu avem?

    S-a spus de atitea ori lucrul asta,inventeaza si tu ceva mai nou,caci chiar voi muri de urit in tara asta.

    Bunaoara daca spuneai ca toti politicienii se joaca cu soarta opincarilor de-alde noi,erai mai convingator,dar asa apa-n piua,sa te afli in treaba.

    Se vede cu ochiul liber ca este un joc al „votului de aur”,jocul „de-a preseintele”,”de-a tradatorul”si cine stie cite vor mai urma.

    De un lucru regret cel mai mult,ca de fapt politicienii nostri nu au avut nevoie de alegator,ei si-au „planuit din timp toate voturile”,le-au pus singuri cit au putut si cum au putut.Ma intreb, mai are rost sa mai votam in viitor?Cred ca nu.

    Acum cei cu votul de aur vor deveni eroi nationali,salvatorii natiunii si noi vom intoarce capul cind la stinga, cind la dreapta si nu vom mai intelege nimic din ceea ce se intimpla.

    Asa ca, nu te mai stradui sa critici,ca nu mai are rost.

  9. D-na Pavlicenco,ati spus intr-o luare de cuvint ca anul 2008 va fi an pierdut.Cum credeti 2009 ,2010 si inca nu stiu citti ani, nu vor fi pierduti?Eu cred ca da.I-a mai ramas cuiva inca un scenariu nesfirsit s- il va termina in urmatorii ani.Noi insa vom sta si tot vom astepta surprize.

  10. Pt realistul

    Interesele unui partid intodeauna coincid cu interesele tarii. Jonglati cu notiuni abstracte, pentru ca – partidul e din oameni. Tara – e din oameni. Ce oameni sint in PCRM? In opinia noastra – rai, care ne fura viitorul, care isi fac interesele. In opinia lor – ei sint buni si noi sintem rai, ca vrem sa mergem spre Europa si Romania. Deci – numai cel de sus si timpul dupa ce se scurge poate spune ce e corect si ce nu. Noi avem dreptatea si viziunile proprii.

    Eu nu stiu cine astazi reprezinta „TARA” si care sint interesele ei. Imi puteti spune ca acesti comunisti reprezinta tara si interesele ei? – Eu asta nu cred.

    Vreti sa spuneti ca Opozitia reprezinta Tara? Poate ei cred ca e asa, dar pe mine nu ma reprezinta, pentru ca nu i-am votat pe cei din Opozitie si pentru ca au un comportament nevertical si nedemn in fata comunistilor. Deci – unde e Tara si unde e interesul nu stiu al carui partid care ar fi format – dupa dumneata – nu din oameni, poate de o mie de ori mai buni de cit comunistii – ci din – ce? Deci – o demagogie absurda si ridicola utilizati. Interesele tarii trebuie sa fie libertatea oamenilor, respectarea in interiorul ei a drepturilor si libertatilor omului, si nu inlocuirea unuei gasti cu alta, a doua fiind identificata artificial cu interesul Tarii. Intii sa se manifeste cu demnitate, impecabil, apoi o vom spune.

    Obiectivul nostru este de a-i inlatura comunistii de la putere, prin obtinerea increderii oamenilor in echipa noastra. Dreapta nu are nici un electorat lasat mostenire, este al celor care il vor obtine.

    Contribuie la mentinerea comunistilor cei care si-au ridicat mandatele, recunoscind, de facto, alegerile, acum ei isi impart puterea prin BPC-uri la Parlament si se cocosesc in fata lui Voronin. Mie asta nu numai ca imi repugna, dar si mi-i rusine sa ii vad.

    Nu fac parte din MAE, nu am avut posturi in stat si nu le voi avea. Am virsta de 55 de ani si, peste un an si jumatate ies la pensie. Dar nu vreau sa mor nevazindu-i dusi de pe arena politica si cred ca prin comportamentul sau postelectoral, Opozitia arata ca se doreste in Parlament alaturi de comunisti. Numai prin neoferirea unui vot al tradarii comunistilor Opozitia s-ar putea reabilita.

    Sint greseli si greseli. Nu le corectez pe cele mecanice, ca fac si eu, dar pe cele, prin care vad ca nu cunoasteti ceva important pentru a va exprima corect.

  11. Pt libertate

    Atunci cind am spus de anul 2008 pierdut am avut in vedere la sigur ca vom cistiga alegerile in 2009 – vorbesc de necomunisti, apoi ca intotdeauna anul inainte de alegeri e pierdut, dar aici a fost si furat si rasfurat ce a mai ramas totul, de parca era sfirsitul lumii. Iata va plati PCRM cind va intra in incapacitate de plata. Il va sacrifica pe Lupu.

  12. un comentariu pe Unimedia care arata ca nu sint singurul care gandeste ca trebuie mai multa implicare din partea tinerilor..

    „”nu stiu ce sa fac sa rid sau sa pling 🙂 :(” ……

    Ete de-aia sinteti asa, ca asteptati minuni divine si traiti pa presupuneri.
    Sa Lupti, aia sa faci ! Sa fii activa, in realitate nu pe internet… Sa modelezi realitatea, nu sa speri si sa te rogi.
    Sa te duci la tara si sa explici la toti taranii, cu riscul de a fi luata peste picior, ce trebuie sa faca si care e adevarul. Sa fii inteligent-manipulativa, ca nu oi fi mai proasta decit comunistii care i-au manipulat pina acum !
    Sa iti convingi toti prietenii si toate rudele sa faca la fel ! „

  13. pt libertate

    „Ma intreb, mai are rost sa mai votam in viitor?Cred ca nu.”

    atuci dragul meu, pt e mai avem nvoie de democratie si partide?
    de ce pavlicenco are partid?
    asa ca sa se afle in treaba?
    sau sari si tu cu gura ca s-o aperi d intrebari incomode

    noi cand votam, votam o idee, o cauz

  14. magenta,
    nu apar pe nimeni.Ma irita atita vorbarae in vint.Si ce este cel mai interesant ca se cauta vinovatul intr-o singura persoana,dar din cite stiu „o rindunica nu face primavara”.Daca se fac reprosuri sa se faca la toti vinovatii,nu la unul singur.

    „noi cand votam, votam o idee, o cauz”-da,as vrea sa cred si eu ca este chiar asa cum spui,dar nu e asa,fiindca s-au falsificat alegerile.Se stia din timp,de ce nu s-a oprit acest lucru?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *