Doua interviuri din 2008 – oferite de Bukovski si Dragnev -, si mai actuale astazi

Rezistenţa anticomunistă

Tot revizuindu-mi tot felul de hirtii si taiaturi din ziare, am dat peste doua interviuri pastrate din „Jurnal de Chisinau” si din „Kisiniovski Obozrevateli”, care, in contextul ultimelor evenimente, sint si mai actuale astazi.

„Dacă ar fi existat in­sistenţă din ambele părţi, unirea dintre R. Moldova si România s-ar fi produs foarte simplu.”

Vladimir Bukovski: “Nu puteţi merge mai departe pană nu descurcaţi iţele istoriei”

Disidentul Vladimir Bukovski este unul dintre puţinii cetăţeni ai Uniunii Sovietice care, în anii ’60 ai secolului trecut, a avut curajul să protesteze în mod public împotriva regimului totalitar comunist. Bukovski şi-a plătit scump îndrăzneala, fiind închis într-un spital pentru bolnavi psihic, apoi arestat şi deportat în Siberia, în 1976, Bukovski îşi recapătă libertatea şi se stabileşte în Europa de Vest. După căderea regimului sovietic, Vladimir Bukovski revine în Rusia şi obţine acces la documente secrete ale Comitetului Central şi ale Biroului Politic comunist. Munca sa asupra descifrării acestor acte, ce conţin informaţii extrem de preţioase privind regimul so­vietic, continuă şi astăzi. Recent, Vladimir Bukovski s-a aflat la Chişinău într-o vizită privată şi a avut bunăvoinţa de a ne acorda un interviu.

Domnule Vladimir Bukov­ski, cum vă simţiţi aflân-du-vă într-o ţară comu­nistă în care se pare că istoria s-a oprit pe loc?

În ţările postcomuniste, acest fenomen este obişnuit. Vin necomunişti, anticomu­nişti, apoi trece un oarecare timp, nu reuşesc să schimbe nimic în bine, astfel încât la putere ajung iaraşi comuniştii, postcomuniştii – numiţi-i cum vreţi, dar nici ei nu pot face nimic si de aceea se pierd. Europa de Est a tre­cut deja prin această etapă. Consider că este un proces firesc. Trecutul a lăsat ur­me prea adânci. Regimurile comuniste deformează so­cietatea, o transformă, pro­vocând schimbări aproape ireparabile. Pe unde treceau comuniştii pentru a extinde imperiul sovietic, piereau cel puţin 10 procente din popu­laţia unei ţări. Cei mai buni reprezentanţi ai tuturor pă­turilor sociale erau nimiciţi. A fost un adevărat genocid, în Uniunea Sovietică, trei generaţii au fost educate şi modelate conform regulilor sistemului. Acum aceşti oa­meni nu mai pot lucra, s-au dezobişnuit să lucreze nor­mal, nu înţeleg ce înseam­nă responsabilitate. Este un proces extrem de complicat, va fi nevoie să crească alte ”câteva generaţii pentru ca să poată scăpa de mentalitatea comunistă. Situaţia e mult mai complicată în Rusia, un­de nomenclatura şi-a reve­nit, KGB-ul a ajuns la putere şi încearcă să restabilească vechiul sistem. Sunt operate din nou represiuni, este ata­cată libertatea presei, se apli­că cenzura, violenţa, în plus, se promovează şovinismul şi asta este foarte periculos într-o ţară în care locuiesc re­prezentanţi a 140 de naţiuni. Chiar dacă există stabilitate economică, aceasta este re­lativă, nu se remarcă mo­dernizarea industriei. Chiar dacă Dumnezeu a înzestrat Rusia cu enorme bogăţii na­turale, conducerea ţării le va împrăştia în zadar, drumu­rile vor rămâne exact ca în secolul al XV-lea, al XVI-lea. Acum ei vor să construiască armată, cumpără portavioa­ne, echipament care costă miliarde de dolari. Si pentru ce? Pentru a-şi demonstra pu­terea? Este un fel de joc: „Noi suntem puternici, de noi se tem toţi”.

Cum comentaţi, din acest punct de vedere, evenimentele recente din Georgia?

Pentru mine este clar că acea operaţiune a fost planificată cu mult timp în urmă, deorece deplasarea armatei nu se efectuează în cinci minute. Această provocare a fost pregătită demult, gre­şeala georgienilor a fost că ei nu au reuşit să înţeleagă ce se întâmplă. De fapt, Georgia a pierdut încă la începutul anilor ’90 teritoriul Osetiei de Sud. Dar erau atacate loca­lităţi georgiene, conducerea acestei ţări s-a trezit într-o si­tuaţie fără ieşire. A nu-i ajuta pe cetăţenii tăi ar fi însemnat să pierzi încrederea popula­ţiei, a-i ajuta, presupunea să cazi în capcană. Părerea mea este că georgienii nu ar fi tre­buit să intre pe acele terito­rii, desigur că asta ar fi adus pierderi umanitare, tragedii, dar nu ar fi trebuit să i se dea armatei ruse niciun motiv să intre în Georgia.

Cât de  apropiată este perspectiva izbucnirii unui conflict armat si­milar în Transnistria?

Atitudinea Rusiei faţă de regiunea transnistreană de­pinde în mare parte de interesele acesteia în regiune. Nu ştiu în ce măsură Republica Moldova şi Transnistria sunt importante la ora actuală pentru Rusia. Dacă va avea nevoie de o provocare, Rusia o va găsi. Politica rusă nu este construită în momentul actual pe baza anumitor in­terese naţionale, ci în baza unei competiţii, Rusia vrea să bată America. Moldova şi Transnistria nu sunt sufici­ent de importante la ora ac­tuală, încât Rusia să provoace tulburări în partea estică a. ţării Dvs.

Cu câţiva ani în urmă, aţi prezentat opiniei publice româneşti niş­te   documente secrete conform cărora Revolu­ţia Română a fost pusă la cale de serviciile se­crete ruse. Aţi urmărit reacţiile pe care le-au provocat afirmaţiile Dvs în societatea din România?

Iliescu s-a supărat atunci foarte tare pe mine, dar pe urmă s-a liniştit, în anul 1992, am activat în calitate de expert la Curtea Constituţio­nală a Rusiei, în dosarul KPSS împotriva lui Elţîn. în aceas­tă funcţie, aveam acces la do­cumente din arhivă. Eram o echipă de 4-5 oameni, pentru care aceste documente se desecretizau pe parcursul des­făşurării procesului de jude­cată. Conform regulilor de utilizare a acelor documente, nu aveam dreptul să le multi­plicăm. M-am uitat prin setul acela de reglementări şi nu am găsit niciun articol care să interzică scanarea actelor. Pe atunci, erau puţine scanere, chiar şi în Occident. Mi-am cumpărat un notebook, un scanner şi, timp de jumătate de an, am reuşit să introduc în calculator documente din arhiva CC, din cea preziden­ţială, a biroului politic.

Aţi găsit cumva si date despre Moldova?

Desigur. Există de exem­plu un document conform căruia Brejnev, intrând în funcţia de prim-secretar al RSS Moldoveneşti imediat după război, a scris o notă informativă la CC despre ne­cesitatea represiunilor în Ba­sarabia, câte familii trebuie deportate, în special membri ai cultelor religioase. Aceas­tă cerere a fost satisfăcută. Deţin o serie de documente din perioada gorbacioviană, negocierile care se purtau în legătură cu evenimentele din 1989.

La schimbarea sistemu­lui politic din Republica Moldova a contribuit KGB-ul?

Nu am urmărit în spe­cial cazul Moldovei, dar ste­reotipul era unul singur, nu putea fi altfel, începeau prin a motiva crearea mişcărilor de renaştere naţională în republicile sovietice, încercau să controleze şi să mişte situ­aţia politică în direcţia care convenea Moscovei. Doar că la un moment dat mişcarea populară de amploare nu a mai putut fi oprită. Agentu­ra nu mai putea face nimic, deoarece revolta maselor s-a răspândit cu o viteză de ne­stăvilit. Modelul era acelaşi în tot spaţiul ex-sovietic, lan­sarea acestor revoluţii aşa-zis spontane, în care comuniştii au pierdut până la urmă pute­rea. Unica ţară în care planu­rile lor nu au întâlnit piedici a fost România. Ei au dorit să-1 înlocuiască pe Ceauşescu cu Iliescu şi le-a reuşit. Iliescu s-a supărat foarte tare pe mine când am declarat că este omul Moscovei, că Gorbaciov îl cunoştea personal. Atunci însă când am propus să mergem în judecată, el a dat înapoi. Cred că s-a speriat deoarece nu ştia ce documen­te mai aveam. Eu nu ascund aceste documente, ele pot fi accesate pe internet (adresa: http://www.bukovsky-archi-ves.net/ – n. r.), dar acestea nu sunt transparente la prima lectură. Toate informaţiile sunt codificate, trebuie să ai un bagaj de cunoştinţe în do­meniu, să faci cercetare îna­inte de a le studia. Pot să vă mai spun că dacă după Revo­luţie Iliescu ar fi insistat asu­pra unirii Republicii Moldova cu România, Gorbaciov ar fi acceptat-o în final, în prima etapă, ar fi trebuit creată o comisie a experţilor istorici şi în final unirea ar fi fost posibilă, Gorbaciov avea pe atunci cu totul alte probleme decât Moldova. Nici Snegur nu a insistat pe tema unirii. Dacă ar fi existat insistenţă din ambele părţi, unirea s-ar fi produs foarte simplu.

Cunoaşteţi anumiţi po­liticieni  din Republica Moldova? Se spune că aţi fi intrat la un mo­ment dat în contact cu Iurie Roşca…

Este adevărat, m-am întreţinut cu Roşea, el m-a şi vi­zitat în Marea Britanie. Acum însă nu mai comunic cu el. Roşca s-a purtat într-un mod imoral atunci când a mers împotriva propriului prin­cipiu. Din acel moment, el a devenit un cadavru politic.

În ce măsură trebuie să cunoască generaţia ca­re se maturizează astăzi atrocităţile regimurilor totalitare trecute?

Trebuie în mod cert să ştiţi ce s-a întâmplat, deoare­ce necunoscând trecutul vă este foarte greu să înţelegeţi ceea ce se întâmplă astăzi. Slavă Domnului că nu aţi tre­cut prin asta. Deşi această ex­perienţă îţi oferă cunoştinţe şi capacităţi extrem de utile pentru viaţă. Ştiinţa de a su­pravieţui în situaţii în care îţi este suprimată libertatea te ajută să te cunoşti pe tine în­suţi ca instrument, să-ţi dai seama cât poţi duce. Dar fără a te înţelege pe tine însuţi n-ai cum să-i înţelegi pe cei­lalţi. Nu regret experienţa pe care am acumulat-o. Puteţi readuce în atenţia publicu­lui suficiente informaţii prin intermediul cercetărilor, documentelor, memoriilor. Trebuie să faceţi asta pentru că – la un moment dat – vă veţi da seama că nu puteţi merge mâi departe până nu descur­caţi iţele istoriei.

Interviu realizat de Constanta POPA

(JURNAL DE Chisinau, 12 septembrie 2008)