Am gasit greu articolul „Opoziţia, încotro?” pe site-ul www.timpul.md

Aşa cum spuneam, nu sînt abonată în prezent la ziare. Le citesc pe Internet. Am deschis „Timpul”, am citit articolul semnat de Constantin Tănase în numărul din 5 mai intitulat „Vrem democraţie! Dar fără comentarii!”, unde se face referire la un articol al său din 4 mai. Am înţeles puţin mai tîrziu că e vorba de articolul „Opoziţia, încotro!”, pe care, însă, nu l-am găsit timp îndelung în numărul din 4 mai. Abia după ce am folosit motorul de căutare, l-am găsit „pitit” la rubrica „Interviul de luni”, plasat doar jos, unde e scris „La aceeaşi temă  Opoziţia, încotro?”, foarte „invizibil”, pe puţin spus.. Am citit articolul, e foarte serios şi m-au bucurat două lucruri: 1. Că este bun şi spune verde în faţă. 2. Că, în mare măsură, corespunde afirmaţiilor făcute de mine în postările pe blog şi în comentarii, răspunsuri la postările vizitatorilor blogului. Afirmaţii care i-au supărat pe unii. Acum le puteţi citi expuse şi de Constantin Tănase. Articolul îl puteţi citi aici pe blog, dar şi pe site-ul Timpului, acolo, unde e „pitit”, la http://www.timpul.md/article/2009/05/03/1867. Dar de ce, oare, atît de pitit, în timp ce e foarte bun de pus în faţă? Pe cine si de ce o fi supărat atît de tare?..

Constantin Tănase: Opoziţia, încotro?

PL, PLDM şi AMN în faţa primului examen de maturitate

Se pare că Opoziţia nu a avut (şi nu are nici acum) un proiect politic clar pentru perioada imediat următoare după alegeri. Deşi a vorbit de mai multe ori despre posibilitatea alegerilor anticipate, în cazul fraudării lor, când acest lucru (fraudarea) s-a întâmplat, acţiunile ei par totuşi dezlânate şi incoerente. Promisiunea fermă de a nu participa la alegerea şefului statului şi de a provoca alegeri anticipate nu denotă încă existenţa unei viziuni clare asupra acţiunilor ce urmează a fi întreprinse. De aceasta s-a folosit cu abilitate Vladimir Voronin care, după evenimentele din 7 aprilie, a reuşit să preia iniţiativa politică, adresându-se direct electoratului şi manipulându-l cu câteva minciuni tari şi greu – dacă nu imposibil – de combătut, în situaţia când Opoziţia nu are acces la televiziunea publică. Astfel, chipurile, Opoziţia a dat foc şi a distrus clădirile preşedinţiei şi a parlamentului, că pentru repararea acestora vor fi necesare 700 de milioane de lei, că salariile nu vor putea plătite din cauza cheltuielilor pentru alegerile anticipate ş.a.

Opoziţia a transmis alegătorilor un singur mesaj, şi anume, că nu recunoaşte rezultatele alegerilor, pentru că au fost fraudate, că nu va vota un preşedinte comunist şi că va provoca alegeri anticipate. Să recunoaştem, e un mesaj mai puţin atractiv decât al lui Voronin. Se creează impresia că Opoziţia încă nu poate scăpa de complexul de inferioritate faţă de Putere, n-are conştiinţa puterii sale (uită că are în spate jumătate din populaţia RM), manifestă încă psihologia „eternului adjunct” care aşteaptă să vadă ce zice şeful. Aceasta pe de o parte. Pe de alta, presată de organismele europene de a coopera cu Puterea, Opoziţia nu a explicat clar alegătorilor: ce are de gând să facă după validarea mandatelor de deputat?

În actualul comportament al Opoziţiei se observă o ambiguitate şi o lipsă de transparenţă alarmante. Până la proba contrarie, nu doresc să acuz Opoziţia de jocuri oculte, dar nu pot să nu remarc o anumită stare de „ermetism” în raport cu alegătorii ei, fapt ce naşte unele nedumeriri. Prima nedumerire apare în legătură cu decizia Opoziţiei de a participa necondiţionat mâine la şedinţa inaugurală a parlamentului. Întrebarea care apare în legătură cu această decizie e următoarea: care-i logica politică a deciziei de a participa la şedinţa inaugurală a legislativului, de vreme ce Opoziţia a declarat că nu recunoaşte rezultatele alegerilor din 5 aprilie şi, respectiv, legitimitatea acestui parlament, care este rezultatul unor alegeri fraudate? Oare nu e clar că simpla prezenţă în sală a Opoziţiei – prezenţă necondiţionată – echivalează a) cu recunoaşterea legitimităţii acestui parlament şi, implicit, b) cu recunoaşterea rezultatelor scrutinului din 5 aprilie? Cum va motiva Opoziţia, din punct de vedere moral şi politic, prezenţa ei în sală alături de deputaţii unui partid care a fraudat alegerile şi şi-a pătat mâinile cu sânge după 7 aprilie? Oricâte argumente se vor invoca în favoarea respectivei decizii, participarea necondiţionată, la prima şedinţă a legislativului – cu atât mai mult, la formarea organelor lui de lucru, inclusiv a comisiilor permanente – va fi percepută de electorat ca o cedare, iar de unii chiar ca o trădare. Aceştia se vor întreba: este oare moral să te afli în aceeaşi sală cu reprezentanţii unui partid care a fraudat alegerile, a maltratat cu bestialitate copii şi adolescenţi, i-a etichetat pe deputaţii Opoziţiei drept „bandiţi” şi „criminali”, acuzându-i de tentativă de „lovitură de stat” ş.a.m.d. Şi încă un fapt deloc neglijabil: participarea necondiţionată a Opoziţiei la lucrările parlamentului va scădea din credibilitatea ei în interior şi din forţa ei de negociere şi cu Puterea, şi cu organismele europene.

Când vorbesc de participare condiţionată am în vedere următoarele. Da, fiecare război, până la urmă, se încheie cu pace. Dar cu ce fel de pace? Căci nu orice pace e bună. Indiscutabil, pacea civică şi consensul politic sunt necesare, dar ele trebuie atinse doar cu anumite condiţii – condiţii puse de Opoziţie, nu de Putere. Are Opoziţia convingerea că ceea ce propune Puterea nu va conduce spre pace şi consens, ci spre conservarea actualei stări de stabilitate inflamabilă care poate exploda în orice moment? Oare nu cumva Puterea vrea consens pe contul cedărilor din partea Opoziţiei, în urma căruia toate să rămână aşa cum sunt, cum s-a întâmplat şi în urma „consensului naţional” încheiat pe 4 aprilie 2005, când fosta „opoziţie” a devenit vocea a doua a Puterii? Actuala Opoziţie a promis însă electoratului schimbări. Or, schimbările pot surveni numai dacă Opoziţia va forţa Puterea să accepte regulile jocului democratic şi să respecte drepturile omului şi valorile identitare ale cetăţenilor moldoveni de etnie română.

Înţelegem, există presiuni din partea organismelor europene care vor consens cu orice preţ, chiar cu cel pe care nu poate să-l plătească Opoziţia şi alegătorii ei. Înţelegem că Opoziţia nu ar dori să fie etichetată ca intolerantă, extremistă, incapabilă de dialog politic. Naivităţi! La câte s-au spus despre ea, aceste epitete nu mai adaugă nimic nou. Dimpotrivă, ea trebuie să demonstreze că are nervi tari, că e inteligentă şi are voinţă politică pentru a rezista presiunilor şi a realiza cele promise electoratului. Opinia mea, subiectivă ca orice opinie, e că Opoziţia nu trebuie în niciun caz să participe necondiţionat la şedinţa de mâine a parlamentului, fără a prezenta, de exemplu, preşedintelui în exerciţiu şi organismelor europene un MEMORANDUM ce ar cuprinde o serie de condiţii înaintate de Opoziţie: Voronin îşi cere scuze de la Opoziţie, de la electoratul ei şi de la România pentru insultele aduse; Puterea îi eliberează necondiţionată pe cei reţinuţi în urma evenimentelor din 6-7 aprilie şi îi recompensează moral şi materială pe toţi cei maltrataţi de poliţie; demisia necondiţionată a ministrului de Interne Gh. Papuc, a procurorului general V. Gurbulea şi a preşedintelui Companiei „Teleradio Moldova”; acces imediat şi necondiţionat la mass-media publice; reformarea CCA şi alegerea unei noi componenţe a CCA şi al CO al Audiovizualului; reforma Procuraturii; independenţa Justiţiei; libertatea presei; modificarea legislaţiei electorale ş.a.m.d.

În baza acestui MEMORANDUM, Opoziţia trebuie să obţină semnarea unui ACORD POLITIC cu Puterea. Un acord semnat public, în prezenţa presei, sub înaltul arbitraj al instituţiilor europene. Numai astfel se va putea netezi drumul spre dialog, pace civică şi consens politic în RM. Acum nu Opoziţia, ci Puterea trebuie să demonstreze că e pregătită pentru dialog, compromisuri şi cedări. Prima dovadă ar fi ca în ziua de marţi, 5 mai, Opoziţia să aibă acces la „Moldova 1” pentru a prezenta societăţii punctul ei de vedere în chestiunea rezolvării crizei politice. Dacă cele trei partide de opoziţie nu vor găsi limbaj comun şi nu vor acţiona coordonat, va avea de câştigat partidul care nu va participa la lucrările parlamentului.

Aceasta fiind situaţia, niciun târg cu Puterea nu este justificat. Opoziţia trebuie să realizeze un lucru elementar: atâta timp cât Puterea nu-şi retrage în mod public acuzele aduse Opoziţiei, niciun dialog cu Puterea nu e posibil, pentru că ea, în acest caz, va purta eticheta de „forţă criminală”, „vinovată de tentativa de lovitură de stat”, etichetă cu care nu va mai putea câştiga niciodată alegerile, inclusiv cele anticipate. Astăzi, ca niciodată, Opoziţia are un grad înalt de credibilitate şi popularitate în faţa electoratului şi ca să nu piardă acest atu, ea trebuie să demonstreze că e o forţă solidară, matură, responsabilă, că are soluţii pentru situaţia de criză creată, că are inteligenţă, curaj, demnitate şi respect faţă de cei care au votat-o. Deoarece şi noi, ziariştii de la TIMPUL, alături de colegii de la alte publicaţii, am pus obrazul şi osul în promovarea Opoziţiei, credem că avem dreptul, dar şi obligaţia morală de a urmări cu un ochi critic comportamentul ei.